Grăniţuire. Decizia nr. 763/2014. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 763/2014 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 03-10-2014 în dosarul nr. 763/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 763 /R
Ședința publică din data de 03.10.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. N.
JUDECĂTOR:V. M.
JUDECĂTOR: C. D.-P.
GREFIER: D. ANDORNIC
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea soluționării recursului civil declarat de recurenții reclamanți S. L. D., S. Ș. N., S. D. V. și S. L. N., în contradictoriu cu intimații pârâți ., I. E., I. M., I. G. D., împotriva Sentinței Civile nr. 3829/19.03.2012, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._, având ca obiect grănițuire.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în data de 18.09.2014 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța pentru a da posibilitate părților să formuleze concluzii scrise a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 25.09.2014 iar apoi, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 03.10.2014.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei constată că prin decizia civilă nr. 1367/05.11.2012, pronunțată de Tribunalul B., s-a admis recursul declarat de recurenții reclamanți S. L. D., S. Ș. N., S. D. V. și S. L. N., impotriva sentintei civile nr. 3829/19.03.2012, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, care a fost casată in tot și s-a reținut cauza spre rejudecare.
Rejudecând tribunalul constată următoarele:
P. cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătorie B. la data de 02.07.2009 și precizată la data de 09.01.2012, reclamanții S. L. D., S. Ș. N., S. D. V. și S. L. N. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții ., IFTIMUȘ E., IFTIMUȘ M. și IFTIMUȘ G. D.:
- să stabilească linia de hotar între proprietățile părților, respectiv imobilul situat în C., ., înscris în CF nr. 2528 a localității C., sub nr. top 705/2 și al pârâtului Iftimuș V., respectiv imobilul situat în C., ., jud. B.;
- să constate că pârâții au încălcat limitele proprietății reclamanților;
- să fie obligați pârâții să le lase în deplină posesie și proprietate suprafața de teren ocupată pe nedrept și care va fi stabilită în urma expertizei ce se va efectua.
În motivarea acțiunii reclamanții arată, în esență, că sunt proprietarii imobilului situat în C., ., înscris în CF nr. 2528 a localității C. sub nr. top 705/2, care se învecinează cu imobilul teren în suprafață de 300 mp aparținând pârâtului Iftimuș V. și cu o cale de acces ce nu are destinația oficială de drum public. În urma măsurătorilor efectuate de către un expert, s-a constatat că suprafața de teren înscrisă în cartea funciară, respectiv de 720 mp, nu corespunde cu suprafața de teren identificată, respectiv de 360 mp, diferența fiind alăturată casei părintești, înspre nr. 39 de pe . reclamanților se află o suprafață de aproximativ 300 mp reprezentând „ cale de acces”, iar la numărul 39 se află proprietatea pârâților IFTIMUȘ E., IFTIMUȘ M. și IFTIMUȘ G. D., cărora Primăria comunei C. i-a retrocedat imobilul ce-l deține în prezent. Deși reclamanții s-au adresat Primăriei C. pentru lămurirea acestui aspect, nu s-a reușit rezolvarea acestui lucru. Pentru aceste motive reclamanții solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 584, 480 și următoarele Cod civil.
În fața instanței de fond s-a administrat proba cu expertiză tehnică specialitatea topografie(f. 116-140), și proba cu înscrisuri.
În urma casării cu reținere spre rejudecare s-au administrat probele cu încrisuri, expertiză tehnică specialitatea topografie(f. 128-205 vol. I ) și proba cu cercetare locală( f. 55).
Părțile au depus la dosar concluzii scrise.
Rejudecând în raport de actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Reclamanții sunt proprietarii imobilului situat în C., ., înscris în cartea funciară nr._ C.(CF vechi 2528 C.), sub nr. top 705/2. Din evidențele de carte funciară rezultă că imobilul înscris în cartea funciară nr._ C. este în suprafață de 730 mp(f. 155 vol I recurs), iar din măsurătorile efectuate de expertul tehnic judiciar F. I. a rezultat că imobilul are o suprafață de 245 mp.
Din planul de amplasament și delimitare al imobilului(f. 203) întocmit de expert reiese că imobilul cu nr. top 705/2 se învecinează pe latura de sud vest cu imobilul cu nr. top 725, care figurează la adresa ., iar pe celelalte laturi se învecinează cu imobilul cu nr. top 705/1/a/1/1 care are destinație de stradă.
La poziția nr. 36 din Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Comunei C.(f. 26-28 vol II) se menționează . este înscrisă în CF nr. 12, nr. top 705/1/a-_,89 mp, iar la poziția nr. 35 este menționată . CF nr. 12 C., nr. top 684-1749,60 mp; nr. 685-1209,60 mp; nr. top. 727-828 mp și nr. top 728 – 2793,60 mp.
Din extrasul CF de la fila 156 din dosar rezultă că imobilul situat în C., . este înscris în CF nr._ C.(CF vechi 12A+356), sub nr. top 705/1/a/2, având ca proprietar tabular .> Imobilul construcție situat în C., ., a fost vândut pârâtei Iftimuș E., prin contractul de vânzare cumpărare nr. 11/12.07.2004(f. 201). În contract se menționează că Iftimuș E., în calitate de cumpărător dobândește dreptul de proprietate asupra terenului de sub construcției, conform art. 33 din HG nr. 20/96 cu timitere la art. 36 din Legea nr. 18/91.
Atât potrivit dispozițiilor Decretului lege nr. 118/1938, cât și potrivit Legii nr. 7/1996, inscrierea in cartea funciara garanteaza numai existenta dreptului real dobandit, nu si intinderea obiectului material asupra caruia acest drept nu exista.
Grănițuirea reprezintă o operațiune de determinare prin semne exterioare a limitelor dintre două proprietăți vecine, acțiune exercitată cu scopul stabilirii traseului real pe care trebuie să-l urmeze hotarul, fiind întemeiată pe dispozițiile art.584 C. civ.
Rezultă că grănițuirea este menită să apere dreptul de proprietate, se poate dispune atât în cazul inexistenței unei delimitări între proprietăți, cât și în situația în care astfel de semne exterioare există, dar sunt contestate de părți.
Potrivit art. 1169 din Codul civil din 1864, cel care face o propunere în fața instanței trebuie să o dovedească, iar potrivit art. 129 alin. 6 din Codul de procedură civilă, instanța nu poate hotărî decât asupra obiectului cererii cu care a fost învestită.
Atât timp cât reclamanții au solicitat prin primul petit al acțiunii stabilirea liniei de hotar între proprietățile părților, respectiv imobilul situat în C., ., înscris în CF nr. 2528 a localității C., sub nr. top 705/2 și imobilul situat în C., ., jud. B., proprietatea pârâtului Iftimuș V., iar din raportul de expertiză tehnică nr._/20.03.2014 rezultă că cele două imobile nu sunt învecinate, primul petit este neîntemeiat.
Cel de al doilea petit având ca obiect constatarea că pârâții au încălcat limitele proprietății reclamanților nu poate fi primit deoarece reclamanții au la dispoziție o actiune în realizare, pe care au și promovat-o prin petitul trei al acțiunii.
Acțiunea în revendicare este acțiunea pe care o formulează proprietarul neposesor împotriva posesorului neproprietar. P. acțiunea formulată reclamanții tind la obținerea unei suprafețe de teren care se află în proprietatea pârâtei . class="BodyText"> Din suprapunerea efectuată de expert între planul de situație și schița de carte funciară rezultă (f. 204) diferențe minimale între suprafețele celor două imobile și se atestă atât locația cât și amplasamentul imobilului situat în C., ..
Tribunalul apreciază ca fiind neîntemeiat petitul în revendicare formulat de reclamanți deoarece din probele administrate în cauză nu a rezultat că pârâții folosesc fără drept vreo suprafață de teren care ar aparține reclamanților.
Pentru motivele de fapt și de drept expuse, tribunalul rejudecând va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată.
Tribunalul va respinge cererea formulată de pârâți privind obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată deoarece nu au făcut dovada cheltuielilor de judecată efectuate potrivit art. 1169 din Codul civil din 1864.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Rejudecând, respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții S. L. D., S. Ș. N., S. D. V. și S. L. N., toți cu domiciliul ales în B., ., jud. B. în contradictoriu cu pârâții IFTIMUȘ E., IFTIMUȘ G. D. și IFTIMUȘ M., toți cu domiciliul în comuna C., ., jud. B. și ., cu sediul în localitatea C., Piața Libertății nr. 1, jud. B..
Respinge formulată de pârâți privind obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică în data 03.10.2014
PREȘEDINTE JUDECĂTORJUDECĂTOR
D. N. V. M. C. D.-P.
GREFRIER
D. A.
Red. D.N. 07.11.2014
Tehn. D.A. 10.11.2014/2 ex.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 18/2014. Tribunalul BRAŞOV | Contestaţie la executare. Decizia nr. 765/2014. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|








