Contestaţie la executare. Sentința nr. 18/2014. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 18/2014 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 03-12-2014 în dosarul nr. 780/2014
osar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 780/. publică din 03.12.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE – M. B.
JUDECĂTOR – D. M.
Grefier – C. Ș.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelantul Z. D. C. împotriva sentinței civile nr._/18.12.2013 pronunțată de Judecătoria B., în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S.C. E. R. S. I. S.A., prin reprezentant legal, având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 10.11.2014, din 17.11.2014, din 25.11.2014 și din 02.12.2014. Acestea fiind consemnate în încheierea de ședință de la data respectivă, ce face parte integrantă din prezența, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera conform dispozițiilor 396 Cod Procedură Civilă, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 03.12.2014, când a pronunțat următoarele:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată că,
P. Sentința civilă nr._, pronunțată la data de 18.12.2013, în dosarul civil cu numărul de mai sus, Judecătoria B. a hotărât următoarele:
A admis excepția insuficientei timbrări a cererii de suspendare a executării silite.
A anulat cererea de suspendare a executării silite, ca insuficient timbrată.
A respins contestația la executare formulată de contestatorul Z. D. C. în contradictoriu cu intimata S.C. E. R. S. I. S.A., ca neîntemeiată.
A respins cererea de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință Judecătoria B. a constatat următoarele:
P. contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei F. sub nr._ contestatorul Z. D. C. a chemat în judecată intimată S.C. E. R. S. I. S.A. solicitând instanței ca, în baza probelor administrate în cauză, să dispună anularea formelor de executare efectuate în dosarul de executare silită nr. 325/E/2013, aflat pe rolul B.E.J. I. H., suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, constatarea caracterului abuziv al clauzelor din cererea de emitere a unui cârd de credit nr._/29.12.2006, în temeiul art. 4 din Legea nr. 193/2000 raportat la prevederile Directivei nr. 13/93/CEE și ale Legii nr. 286/2004, constatarea nulității absolute a clauzelor ca și consecință a constatării caracterului abuziv, în temeiul art. 6 din Legea nr. 193/2000 raportat la dispozițiile Directivei nr. 13/93/CEE, obligarea pârâtei la rambursarea către contestator a sumelor plătite nedatorat în temeiul clauzelor nule, în cuantum de 2504 lei, precum și a dobânzii legale calculate de la data prezenței și până la data plății efective și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, contestatorul a invocat lipsa calității de creditor a pârâtei și inexistența unui raport juridic obligațional având în vedere că părțile titlului executoriu sunt Z. D. C. și Germanos F., prin agent C. P.. Contestatorul a invocat excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită având în vedere că pentru fiecare din cele 12 rate de câte 38 lei prescripția curge diferit, iar termenul de prescripție pentru a cere executarea silită a ultimei rate s-a împlinit la data de 08.01.2011. Contestatorul a mai arătat că nu poate avea calitatea de debitor în condițiile în care creanța a fost stinsă prin plată.
În drept, contestatorul a invocat prevederile art. 711 și următoarele N.C.pr. civ., N.C.civ., Legea nr. 193/2000, Codul Consumului, Ordonanța nr. 85/2004, Directiva 93/13/CEE.
P. Sentința civilă nr. 2333/2013, pronunțată de Judecătoria F., a fost admisă excepția de necompetență teritorială și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B..
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Având în vedere că partea contestatoare nu a achitat integral taxa de timbru datorată pentru cererea de suspendare a executării silite, instanța a admis excepția insuficientei timbrări, invocată din oficiu și a anulat cererea de suspendare a executării silite, ca insuficient timbrată.
Analizând actele și lucrările dosarului Judecătoria B. a reținut următoarea situație de fapt:
P. cererea înregistrată pe rolul B.E.J. I. H., sub nr. 325/E/2013 creditoarea S.C. E. R. S. I. S.A. a solicitat executarea silită a titlului executoriu reprezentând contractul de credit nr._/29.12.2006 împotriva debitorului Z. D. C..
P. încheierea pronunțată în ședința camerei de consiliu din data de 03.04.2013 a fost încuviințată executarea silită privind titlul executoriu reprezentând cererea de emitere a unui cârd de credit cu nr._/29.12.2006, formulată de creditoarea S.C. E. R. S. I. S.A. împotriva debitorului Z. D. C..
P. încheierea din data de 11.04.2013 au fost stabilite la suma de 522,95 lei cheltuielile determinate de executarea silită a titlului executoriu mai sus individualizat.
La data de 12.04.2013, în cadrul dosarului execuțional nr. 325/E/2013, a fost emisă somația prin care i s-a pus în vedere debitorului ca, în termen de 1 zi de la primire/lăsarea la domiciliu să achite suma de 3284,79 lei, reprezentând debit și suma de 522,95 lei, reprezentând cheltuieli de executare silită și adresa de înființare a popririi comunicate terțului poprit B. M. D. - Într. Individuală.
La data de 01.10.2013, în cadrul dosarului execuțional nr. 325/E/2013, a fost emisă adresa de înființare a popririi comunicată terților popriți ING BANK NV AMSTERDAM și BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ.
Analizând motivele de nulitate invocate de contestator Judecătoria B. a reținut următoarele:
La data de 21.12.2006 între creditoarea S.C. E. R. S. I. S.A., în calitate de emitent și debitorul Z. D. C., în calitate de deținător, s-a încheiat contractul de credit nr._.
Valoarea totală a tranzacției inițiale a fost stabilită la suma de 466,96 lei, rambursabilă într-o perioadă de 12 luni, la care s-au adăugat comisioanele și taxele menționate în condițiile generale ale contractului. Limită de creditare pentru retrageri de numerar a fost stabilită la suma de 1100 lei.
Creditoarea S.C. E. R. S. I. S.A. figurează în, condițiile generale pentru emiterea și utilizarea cardului Euroline” în calitate de emitent al cardului, magazinul Germanos participând la încheierea convenției în calitate de comerciant. Același aspect rezultă din cuprinsul contractului de intermediere în acordarea de credite încheiat la data de 1 decembrie 2006 între S.C. E. R. S. I. S.A., în calitate de creditor și S.C. GERMANOS TELECOM ROMÂNIA S.A., în calitate de comerciant. În consecință, nu pot fi reținute motivele de nulitate invocate de contestator privind lipsa unui raport juridic obligațional și lipsa calității de creditor a intimatei.
În condițiile în care debitorul a semnat, Cererea pentru emiterea unui cârd de credit” instanța nu poate reține lipsa consimțământului acestuia pentru emiterea cardului EuroLine.
De altfel, în cuprinsul condițiilor generale ale contractului se menționează faptul că deținătorul poate utiliza cardul pentru a efectua plăți în lei, aferente unor tranzacții sau pentru retrageri de numerar.
În plus, contestatorul a retras numerar de pe acest card de credit în valoare totală de 1710 lei, conform adresei depuse la fila 12 a dosarului declinat și a recunoscut existența datoriei de 1100 lei, reprezentând limita de creditare, în cuprinsul corespondenței purtate cu partea creditoare.
Prescripția executării silite, invocată de contestator în cuprinsul cererii de chemare în judecată, nu poate fi reținută în prezența, în condițiile în care debitorul a efectuat plăți parțiale/cu întârziere ale ratelor datorate, plăți care au întrerupt termenul de prescripție.
Contrar susținerilor contestatorului debitul datorat creditoarei nu este limitat la suma de 466,98 lei. La această sumă se adaugă comisionul de retragere numerar (2,5 %), taxa de emitere a cardului (30 de lei), comisionul de administrare lunară a contului (în cuantum de 3 lei și ulterior de 4,5 lei), penalitățile pentru plata întârziată (penalități de 30 lei și 40 lei) și pentru depășirea liniei de creditare (5 % la valoarea cu care a fost depășită linia de creditare) și dobânda pentru retragere numerar (26,9%).
Toate aceste costuri sunt menționate în cuprinsul condițiilor generale ale contractului încheiat. Cele 12 rate lunare au fost stabilite exclusiv pentru tranzacția inițială de 466,96 lei, nu și pentru retragerile de numerar ulterior efectuate.
Având în vedere temeiul de drept al prezenței cereri, caracterul abuziv al clauzelor contractului de credit, care constituie titlul executoriu, poate fi analizat ca apărare de fond, iar nu ca petit al cererii de chemare în judecată.
Astfel, potrivit art. 712 alin. (2) C.pr. civ. În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.
Conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Analizând cuprinsul contractului de credit nr._ instanța apreciază că prevederile acestuia nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Astfel, toate costurile aferente contractului de credit sunt menționate în cuprinsul condițiilor generale ale contractului, iar consumatorul a avut posibilitatea de a lua la cunoștință de conținutul acestora la data semnării contractului. De asemenea, sumele la care consumatorul s-a obligat în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale nu sunt disproporționat de mari, iar modificarea clauzelor contractuale, respectiv, a comisionului lunar de administrare și a penalităților pentru întârzierea la plata, a fost comunicată contestatorului prin intermediul extraselor de cont, conform adresei depuse la fila 21 dosar.
Conform art. 23 din condițiile generale ale contractului de credit modificarea clauzelor contractuale este considerată acceptată de către deținător în cazul în care aceasta nu este respinsă în mod explicit în scris în termen de 30 de zile de la primirea notificării.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse instanța a respins contestația, ca neîntemeiată.
Având în vedere soluția pronunțată în cauză, instanța a respins cererea contestatorului de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatorul Z. D. C., solicitând admiterea apelului anularea sentinței apelate, iar în urma rejudecării.
- Anularea formelor de executare efectuate în dosarul de executare silită nr. 325/E/2013, aflat pe rolul B.E.J. I. H., în speța: somația din data de 12.04.2013, adresa de înființare a popririi din data de 12.04.2013, încheierea nr. 325/E/2013 din 11.04.2013 privind stabilirea cheltuielilor de executare, comunicate petentului la data de 15.04.2013, în temeiul art. 719 N.C.pr. civ.
- Admiterea contestației la titlu, în temeiul art. 712. al. 2 N.C.pr. civ., iar pe cale de consecință:
1. Constatarea caracterului abuziv al clauzelor din înscrisul denumit Cerere de emitere a unui cârd de credit nr._/29.12.2006, în temeiul art. 4 din Legea 193/2000, raportat la prevederile Directivei nr. 13/93/CEE și ale Legii 286/2004.
2. Constatarea nulității absolute a clauzelor, ca și consecința a constatării caracterului abuziv, în temeiul art. 6 din Legea 193/2000 raportat la dispozițiile Directivei nr. 13/93/CEE.
3. Obligarea paratei la rambursarea către contestator a sumelor plătite nedatorat în temeiul clauzelor nule, în cuantum de 2.504 lei, precum și dobânda legală calculată de la data prezenței și până la data plații efective.
- Obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 N.C.pr. civ.
În expunerea de motive apelantul a arătat următoarele:
Soluția pronunțata de instanța de fond se bazează pe o greșita interpretare atât a petitelor formulate, cât și a situației de fapt deduse judecații.
În fapt, în data de 21.12.2006, a achiesat la oferta aflată în cadrul magazinelor Germanos, referitoare la posibilitatea achiziționării unui telefon mobil cu plata în 12 rate, fără dobânda, pe bază de C.I., și a cumpărat un telefon marca NOKIA, al cărui preț era de 466,98 lei.
Cu această ocazie, reprezentantul magazinului Germanos, situat în F., dI. C. P., i-a solicitat să îi furnizeze o . date, pe care le-a completat pe calculator, solicitându-i-se să semneze contractul de cumpărare al telefonului. Totodată, i s-a adus la cunoștință faptul că rata urmează a fi achitata într-un interval de 12 luni, că nu se percepe nici, un fel de dobândă, ca rata lunară este în cuantum de 38 lei, și că această rată urmează a fi depusă pe un card, pe care i l-a înmânat împreuna cu contractul și telefonul mobil cumpărat.
De bună credința, fata de oferta publica lansată de către vânzător, petentul a achitat ratele lunare în cuantumul specificat de vânzător la momentul cumpărării telefonului mobil, fapt rezultat din înscrisurile depuse în probațiune.
În cursul lunii iunie 2007, verificând card-ul pe care îl deținea, petentul a constatat că în șoldul creditului apare o sumă de 1.000 lei. Fiind în nevoie, și în necunoștință de cauză, acesta a ridicat suma de 830 lei; ulterior, la mai puțin de o lună, conștientizând faptul că nu avea cum să dețină această sumă pe card, la data de 12.07.2007 a depus integral pe card suma de 830 lei, fapt ce rezultă din graficul de rambursare eliberat de către parata în urma numeroaselor solicitări ale sale, depus în probațiune la dosar.
Astfel, și-a îndeplinit obligația de plată a ratelor, achitând lunar sumele datorate, astfel că până la data de 08.12.2007 a achitat suma de 460 lei, diferența de 30 lei fiind achitata în data de 08.01.2008, astfel încât prețul telefonului mobil cumpărat a fost achitat integral la data de 08.01.2008, conform convenției părților.
Subliniază faptul că niciodată petentul nu a solicitat paratei o linie de credit, că nu a avut nici un fel de raport contractual cu parata, singurul act pe care l-a semnat fiind contractul încheiat în magazinul Germanos din F., în vederea cumpărării unui telefon mobil marca NOKIA în 12 rate lunare fără dobânda. Cardul pe care l-a folosit în vederea depunerii ratelor lunare este rezultatul unei înșelăciuni prin care reprezentantul magazinului, interpus al pârâtei, i l-a înmânat la perfectarea contractului de vânzare – cumpărare, cu justificarea că numai în acest fel pot fi plătite cele 12 rate lunare.
Impedimente care duc la anularea încheierii de încuviințare a executării silite, în temeiul art. 711 al. 3 N.C.pr. civ.
1. Lipsa calității de creditor a intimatei.
Apreciază că instanța de fond a considerat în mod eronat faptul că, din raportul juridic obligațional născut prin încheierea contractului de vânzare - cumpărare cu plata în rate, ar rezulta faptul că intimata are calitatea de creditor.
În realitate, așa cum rezultă din contract, acesta a fost perfectat intre contestator, în calitate de cumpărător, și Magazinul Germanos, în calitate de vânzător al bunului mobil.
Potrivit încheierii prin care s-a dispus încuviințarea executării silite, pronunțata de Judecătoria B. la data de 03.04.2013 în dosarul nr._, precum și în toate actele de executare emise de executorul judecătoresc în dosarul nr. 325/E/2013, executarea silită se desfășoară la cererea creditorului S.C. E. R. S. I. S.A.
Potrivit prevederilor art. 663 N.C.pr. civ., executarea silită poate avea loc doar la cererea creditorului, acesta urmând a învești executorul judecătoresc cu o cerere care trebuie să cuprindă numele, denumirea și sediul creditorului - art. 663 al. 2 lit. a N.C.pr. civ., iar încheierile executorului judecătoresc trebuie să prevadă în mod expres numele/denumirea și sediul creditorului - art.656 lit. d N.C.pr. civ.
Toate textele de lege menționate, prevăd necesitatea stabilirii în mod clar a identității creditorului, întrucât raportat strict la acesta se dispune încuviințarea executării silite.
Din înscrisurile depuse în susținerea cererii de executare silită, rezulta că parata nu are calitate de creditor, având în vedere faptul că în cuprinsul așa - zisului titlu executoriu (cerere pentru emitere card de credit) părțile contractante sunt Z. D. C. și Germanos F. - prin agent C. P., cu sediul în București Calea V., nr. 6-6 A Sector
1.Potrivit definiției juridice a creditorului, acesta este subiectul activ al unui raport juridic, titular al unui drept de creanța asupra averii debitorului. Ori, de nicăieri din cuprinsul înscrisurilor anexate nu rezultă existenta vreunei creanțe deținute de către parata S.C. E. R. S. I. S.A. în baza unui raport juridic obligațional încheiat cu el.
2. Inexistenta raportului juridic obligațional.
Raportul juridic de drept civil se stabilește, potrivit prevederilor art. 1270 N.C.civ., între părțile contractante. Rezulta așadar că, în cazul raporturilor ce au în conținutul lor drepturi relative, cum este cazul drepturilor de creanță, atât subiectul activ (creditorul) cât și subiectul pasiv (debitorul), sunt determinate prin însuși titlul de creanță. În ceea ce privește raportul juridic obligațional, acesta se stabilește numai între părțile contractante, neproducând efecte fata de terți - art.1280 N.C.civ.
În cazul de față, conform contractului ce a fost încheiat cu ocazia cumpărării de către petent a telefonului mobil - prezentat sub denumirea de cerere de emitere a unui cârd de credit - raportul juridic obligațional s-a născut între părțile semnatare, petentul devenind debitorul obligației de achitare a prețului bunului în 12 rate lunare de 38 lei, iar Magazinul Germanos F. devenind creditorul acestei obligații, urmând a primi prețul bunului în rate, conform înțelegerii părților și ofertei publice lansate.
De nicăieri din cuprinsul actului nu rezultă calitatea de parte contractantă a pârâtei S.C. E. R. S. I. S.A., cu atât mai puțin existența consimțământului acesteia la încheierea vreunei convenții cu contestatorul.
Așadar, întrucât pârâta nu are calitatea de parte a convenției încheiate, respectiv nu are calitatea de creditor al obligației de plată a prețului telefonului mobil, și în lipsa existenței consimțământului valabil exprimat cu privire la încheierea vreunei convenții între această și contestator, aceasta are calitatea de terț față de convenția încheiata.
Pe de altă parte, întrucât nu exista nici un înscris prin care să se fi schimbat subiectul activ al raportului juridic obligațional nici prin cesiune de creanța, și nici prin subrogație personală, notificata debitorului în condițiile legii, în lipsa demonstrată a existenței raportului juridic obligațional, pârâta rămâne un terț fata de contractul încheiat, terț care nu poate pretinde executarea obligației de către contestator.
3. Prescripția dreptului de a cere executarea silită
Instanța de fond a apreciat în mod greșit, raportat la obiectul contractului, faptul că plata ratelor efectuată de către el a întrerupt termenul de prescripție, înfrângând astfel voința legiuitorului statuată în art. 12 din Decretul nr. 167/1958, referitor la prescripția extinctive (aplicabil contractului raportat la momentul încheierii sale).
Potrivit art. l din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termen de 3 ani de la nașterea dreptului. Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii. În cazul în care debitorul este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită, care începe să curgă de la data la fiecare dintre aceste prestații a devenit scadentă.
Prescripția începe să curgă de la dată când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită.
Dreptul de a cere executarea silită în temeiul oricărui titlu executor se prescrie prin împlinirea unui termen de 3 ani.
Efectul prescripției extinctive este cârmuit de două principii consacrate în:
- Art. 1 alin. 2 din Decretul 1 67/1958 "Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii".
În esență acest principiu este o aplicație a principiului de drept: accesorium sequitur principale. În jurisprudență s-a hotărât că: "Dobânda fiind un accesoriu al creanței principale, prescripția dreptului la acțiune în realizarea acestuia, atrage și prescripția dreptului la acțiune pentru plata dobânzilor, fiind de principiu ca accesoriul este supus acelorași consecințe ca și principalul.”
- Art. 12 din același act normativ: "În cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul cu privire la fiecare dintre aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită". Acest principiu își găsește aplicația ori de câte ori debitorul este ținut fața de creditor la prestații succesive indiferent de izvorul obligației, precum: chirii, rate, dobânzi, etc..
Astfel, pentru fiecare din cele 12 rate, de câte 38 lei fiecare, potrivit convenției parților la data vânzării bunului cu plata în rate. Prescripția curge diferit, de la data la care rată a devenit scadenta. Ori. Termenul de plată al ultimei rate a fost lună 08.01.2008, astfel că termenul de prescripție pentru a cere executarea silită a ultimei rate s-a împlinit la data de 08.01.2011, cu mențiunea ca, pentru fiecare rața în parte, curge o prescripție deosebită, calculată de la data la care aceasta a devenit scadentă, împlinită ia data la care presupusul creditor, intimate de fată, a înțeles să iasă din pasivitate.
De altfel, însăși dispozițiile procedurale stabilesc în art. 705 N.C.pr. civ. Un termen de prescripție de 3 ani, ca termen general în cazul drepturilor de creanța, și momentul de la care acesta începe să curgă. Ori, având în vedere că se pretinde caracterul de titlu executoriu al înscrisului denumit cerere pentru emitere cârd de credit, dreptul de a cere executarea silită s-a născut, raportat la ultima rată datorată, la momentul la care aceasta se impunea a fi achitata, potrivit convenției parților, respectiv data de 08.01.2008, termenul de prescripție considerându-se a fi împlinit la data de 08.01.2011.
În consecință, executarea silită nu poate avea loc, ca urmare a împlinirii termenului de prescripție, prin raportare la prevederile art. 706 N.C.pr. civ.
4. Nulitatea executării silite în temeiul art. 703 N.C.pr. civ.
Referitor la nulitatea executării silite, invocata prin contestația formulată, ca urmare a nesocotirii art. 662 NCPC, instanța de fond a omis, prin hotărârea pronunțată, să se pronunțe asupra aspectelor invocate.
Altfel, prevederile art. 662 N.C.pr. civ. Stabilesc imperativ faptul că executarea silită nu poate avea loc decât pentru o creanța certă, lichidă și exigibilă: sancțiunea care afectează executarea silită în ansamblul ei, în ipoteza încălcării acestor dispoziții imperative, este nulitatea absolută, în condițiile dispuse de art. 703 N.C.pr. civ.
Creanța este certa atunci când existența ei rezultă din titlul executoriu.
În cazul contractului încheiat, având ca obiect cumpărarea telefonului mobil cu plata prețului în rate, între contestator în calitate de cumpărător și Magazinul Germanos în calitate de vânzător, a fost specificată o creanța certă în cuantum de 466.98 lei, astfel încât se poate vorbi de o certitudine a creanței doar raportat la suma înscrisa în contract, potrivit convenției părților.
Creanța este lichidă atunci când câtimea ei este determinată în cuprinsul contractului, sau când contractul conține suficiente elemente care să permită determinarea acesteia. Așa cum a arătat mai sus, lichiditatea creanței este determinată în contract prin specificația în clar a prețului bunului vândut, în cuantum de 466.98 lei.
Creanța este exigibilă dacă termenul de plata s-a împlinit, fără ca debitorul să-și fi îndeplinit de bună voie obligația. Așa cum rezultă din înscrisurile anexate, pe de o parte chitanțele prin care contestatorul a probat faptul plații ratelor convenite, cu regularitate, în cele 12 luni consecutive ulterioare încheierii contractului, iar pe de altă parte din însăși înscrisul comunicat de către pârâtă în urma numeroaselor solicitări prealabile și care certifica plata ratelor la termenele scadente, el nu poate avea la acest moment calitatea de debitor, atâta timp cât creanța a fost stinsa prin faptul plații.
5. Pe fond
Hotărârea primei instanțe este criticabilă și sub aspectul în care aceasta a interpretat dispozițiile art. 712 al.2 N.C.pr. civ., apreciind că pe calea contestației la executare nu se poate pune în discuție legalitatea titlului executoriu.
În realitate însa, întrucât titlul executoriu este reprezentat de un alt înscris decât o hotărâre judecătoreasca, și raportat la faptul că, pentru contestarea acestuia nu este prevăzuta o procedură specială, contestatorul este îndreptățit la a cere anularea acestuia chiar pe calea contestației la executare, cu ocazia controlului exercitat de către instanța învestită conform normelor de competenta materială.
1. Referitor la clauzele abuzive din cuprinsul înscrisului denumit cerere de emitere a unui cârd de credit.
Potrivit prevederilor art. 1266 N.C.civ., contractul se interpretează după voința concordanta a părților, ținându-se seama de negocierile purtate între părți, de practicile statornicite, și de comportamentul ulterior încheierii contractului. În ipoteza în care în contract sunt stipulate clauze neclare, acestea se interpretează în favoarea celui care se obligă, adică a debitorului, iar în situația existenței clauzelor din contractele de adeziune, acestea se interpretează împotriva celui care le-a propus, adică a creditorului - art. 1269 N.C.civ.
Chestiunea clauzelor abuzive și-a făcut loc în dreptul pozitiv, în mod preferențial, în categoria contractelor de consum.
În acest domeniu al raporturilor contractuale dintre un profesionist și un consumator, se aplica norme speciale de determinare a caracterului abuziv al unor clauze contractuale.
Legiuitorul român, prin Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive, a transpus Directiva 93/13/CEE a Consiliului Europei privind clauzele abuzive, aceasta fiind completată cu Codul consumului (care în art. 78-81, reia pur și simplu, prevederi din Legea nr. 193/2000, legate de definiția clauzelor abuzive, de semnificația negocierii, de transparența contractuală), respectiv Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană; Ordonanța Guvernului nr. 85/2004 privind protecția consumatorilor la încheierea și executarea contractelor la distanță privind serviciile financiare; Legea nr. 449/2003 privind vânzările de consum și garanțiile asociate acestora, etc..
Conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei - credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților". Pornind de la această definiție, elementele principale ale definirii și totodată ale identificării unei clauze ca abuzive sunt: lipsa de negociere: dezechilibrul contractual în defavoarea consumatorului, încălcarea exigenței de bună - credință, la care se adaugă încă două criterii necuprinse în definiția legală pe care le consideră implicite: utilizarea listei clauzelor abuzive (anexele 1 și 2 ale Legii) și criteriul celorlalte circumstanțe relevante (art. 4.5 din lege).
Clauzele abuzive sunt de regulă asociate noțiunii de contract - tip, contract-standard sau de contract de adeziune. Contractul de adeziune se caracterizează prin câteva trăsături specifice: a) este redactat unilateral de către partea care îl propune: b) nu permite negocierea prevederilor sale, chiar dacă permite înțelegerea acestora de către aderent: c) de regulă, conferă o poziție dominantă comerciantului care 1-a propus în raporturile sale cu consumatorul: d) în esență, consumatorul nu are posibilitatea influențării conținutului unui asemenea contract, ci doar pe aceea de a adera sau nu la oferta preexistentă a comerciantului. Legea cuprinde (după modelul Directivei din 1993) criterii directe și indirecte de determinare a acestui cadru contractual: a) imposibilitatea consumatorului de a influența conținutul clauzei: b) încălcarea de către comerciant a obligației de transparență contractuală.
Imposibilitatea consumatorului de a influența conținutul clauzei contractuale este prevăzută ca și criteriu al identificării abuzului contractual de art. 4 alin. (2) din Lege, conform căruia „o clauză contractuală va fi considerată că ne fiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei". Proba negocierii cade în sarcina profesionistului. Conform art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000. „faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a acestuia evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens".
Obligația de transparență contractuală este conexă exigențelor de publicitate și informare specifice dreptului consumului și presupune garantarea dreptului consumatorului de a înțelege prevederile contractului pe care îl încheie. Termenii clauzelor propuse de profesionist consumatorului trebuie să fie redactați într-o manieră clară și comprehensibilă „pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate” (art. 1 alin. 1 din Lege). Încălcarea exigenței de transparență contractuală se consideră că are trei efecte principale:
- Va genera o interpretare contra proferentem - adică va fi interpretată împotriva profesionistului care a propus-o consumatorului - conform art. 5 din Directivă (art. 6 alin. 2 din Lege) "în caz de dubiu privind sensul unei clauze standardizate ea va fi interpretată în sensul cel mai favorabil pentru consumator"
- Va constitui un factor important în declararea unei clauze ca fiind abuzivă. Așadar, deși lipsa transparenței nu atrage automat calificarea unei anume clauze ca fiind abuzivă, este de reținut că ea reprezintă o circumstanță importantă în evaluarea globală a caracterului abuziv al unei clauze;
- Lipsa de transparență cu privire la clauzele care definesc obiectul principal al contractului, respectiv cu privire la raportul calitate/preț, va avea drept consecință înlăturarea „imunității” acestor termeni de la controlul caracterului abuziv al unei clauze.
Dezechilibrul contractual în defavoarea consumatorului și teoria clauzelor abuzive au marcat sfârșitul autonomiei de voință ca doctrină dominantă în materie contractuală. În această teorie, un loc central îl ocupă problema echilibrului contractual raportat la interesele părților implicate în contract. Astfel cum a arătat, al doilea indiciu al caracterului abuziv al unei clauze îl constituie „dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului" - art. 4.1 din lege. Așadar, inegalitatea pozițiilor juridice ale celor două părți, în sensul afirmării abuzive a intereselor comerciantului - în defavoarea celor ale consumatorului, este determinantă pentru acest element al definiției clauzelor abuzive. Astfel, într-o soluție mai veche a să pentru a identifica dezechilibrul juridic, Curtea Supremă Germană (BGB) a reținut că un indiciu al caracterului abuziv al unei clauze standardizate constă în abilitatea acesteia de a îndepărta conținutul contractului în favoarea celui care a impus clauză, față de ius dispositivum, adică față de dreptul comun al contractului. Acest drept comun trebuie considerat, la rândul său, ca fiind varianta cea mai corectă de distribuție a riscului contractual și în consecință, de repartiție a drepturilor și obligațiilor părților, adică varianta cea mai echitabilă de contract.
Referitor la încălcarea exigenței de bună - credință, în dezbaterile care au stat la baza adoptării Directivei din anul 1993 a câștigat soluția ele principiu oferită de dreptul german, considerându-se că referința la bună - credință este datorată Legii privind condițiile generale de afaceri din 9 decembrie 1976. Bună - credință în materie de clauze abuzive reprezintă un concept european („comunitar") autonom. Tocmai de aceea, în comentariile pe marginea conceptului de bună – credință, astfel cum este acesta însușit de art. 3.1 din Directivă s-a cristalizat ideea interpretării „autonome” a conceptului de bună -credință. Interpretarea autonomă presupune că noțiunea de bună - credință va fi identificată și aplicată în concordanță cu spiritul Directivei și nu în concordanță cu perspectiva pe care sistemele naționale de drept i-o atribuie. Buna-credință în contextul Directivei reprezintă un instrument de evaluare globală a caracterului abuziv al unei clauze alături de celelalte criterii oferite de art. 3.1 (art. 4.1 din Lege). Ideea se desprinde din prima parte a considerentului nr. 16 al Directivei, conform căruia, aprecierea caracterului abuziv al unei clauze, după criteriile generale fixate în special în activitățile comerciale cu caracter public care presupun furnizarea de servicii colective, ținând seama de solidaritatea dintre utilizatorii acestor servicii, trebuie să fie completată de un mijloc de evaluare globală a diferitelor interese implicate”. În această ultimă privință, caracterul global al bunei-credințe are rolul de a complini criteriul dezechilibrului semnificativ și de a preîntâmpina o posibilă evaluare mecanică a dezechilibrului între drepturile și obligațiile părților precum și de a impune ca, la evaluarea caracterului abuziv al unei clauze, să se aibă în vedere toate circumstanțele relevante ale încheierii contractului.
Conform art. 4.1 din Directivă - art. 4 alin. 5 din Legea nr. 193/2000 la determinarea caracterului abuziv al unei clauze trebuie să se țină seama și de: a) natura bunurilor sau a serviciilor ce fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) de toate circumstanțele care au determinat încheierea contractului (mai cu seamă trebuie să se țină seama în această privință de factori cum ar fi: gradul de nevoie al consumatorului pentru achiziționarea produsului/serviciului, dacă încheierea contractului a avut loc la presiunea comerciantului și dacă acestuia nu i s-a acordat posibilitatea să conștientizeze natura reală a tranzacției sau dacă îi este sau nu necesară; c) de alte clauze ale contractului sau de alt contract de care contractul în discuție depinde.
Raportat la cadrul juridic enunțat anterior, toate clauzele cuprinse în înscrisul denumit cerere de emitere a unui cârd de credit au caracter abuziv, și prin prisma Ordonanței 85/2004: „Art. 15 (1) Este interzisă furnizarea de servicii financiare, fără o comandă prealabilă, din partea consumatorului, dacă această livrare presupune efectuarea unei plăți imediate sau suplimentare ulterioare." De remarcat, că termenul de plată implică orice fel de plată, fie ea și penalizare.
„Consumatorul este exonerat de orice obligație, în cazul furnizării de servicii financiare nesolicitate, lipsa răspunsului consumatorului neavând valoare de consimțământ tacit".
Incidența prevederilor Directivei UE. 0541/10.12.2013. În aprecierea caracterului abuziv al clauzelor cuprinse în așa - zisa convenție de credit pretins a fi fost încheiată cu contestatorul conform voinței acestuia, elocvente sunt premisele care au stat la baza adoptării Directivei 0541/2013. A Parlamentului European, care modifică Directiva 2008/48/CE. Astfel, art. 12 din Directiva instituie interdicția "practicilor de legare", elocvente fiind prevederile pct. 25 din expunerea de motive: "Ca regulă generală, practicile de legare nu ar trebui premise, cu excepția cazului în care serviciul său produsul financiar oferit împreuna cu contractul de credit nu ar putea fi oferit separate, fiind o parte integrantă a creditului...”. Or, în speța de față, tocmai acest principiu a fost încălcat. Printr-o înșelăciune, contestatorul a fost determinat să semneze o convenție pe care nu și-a dorit-o și despre care nu fusese informat, credința să limitându-se strict la încheierea unui contract referitor la achiziționarea unui telefon mobil, cu plata în rate, și fără perceperea vreunei dobânzi, așa cum aceasta i-a fost prezentată de către comerciantul -vânzător al bunului.
Nu sub un ultim aspect, art. 13 din Directivă, reiterând considerentele ce au stat la baza adoptării Directivei 93, impune obligația comerciantului de a redacta în "termeni clari și ușor de înțeles", pentru un consumator de nivel mediu, toate clauzele legate de contractele de credit, pe suport de hârtie sau alt suport durabil, enumerând exhaustiv cerințele minime pe care trebuie să le conțină contractul. Și în vederea protejării depline de către statele membre a intereselor consumatorilor, la pct. 37 din expunerea de motive se stabilește obligația statelor semnatare de a sancționa, încă din faza precontractuală. Practicile comerciale neloiale: „consumatorii trebuie protejați împotriva publicității necinstite sau care poate induce în eroare". În acest sens, însăși Directiva 2005/29/CE privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de consumator obligă statele membre la adoptarea de măsuri sancționatorii în ipoteza în care publicitatea contractelor de credit creează o impresie eronată asupra produsului. Cu alte cuvinte, revine instanțelor naționale, chemate să aplice normele de drept comunitar, obligația de a sancționa acele contracte prin care consumatorul a fost indus în eroare, fie printr-o publicitate denaturată, fie prin prezentarea doar a unui anumit „serviciu și nu a pachetului de servicii în ansamblul său, în mod conștient de către comerciant, cu intenția vădita de a-1 determina să încheie contractul în condițiile impuse de către acesta.
2. Referitor la regimul nulității ce afectează clauzele constatate ca fiind abuzive,
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că, deși Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori nu prevede ca sancțiune anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci inopozabilitatea (sau ineficacitatea) acestora în raport eu consumatorul, regimul juridic al acestei sancțiuni este identic cu cel al nulității absolute. Astfel, consecința constatării caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulității absolute a acestora, nefiind aplicabilă sancțiunea existentă în cazul nulității relative, și anume anularea clauzei respective. Înalta Curte a mai precizat că, în ceea ce privește natura interesului protejat, norma respectivă ocrotește un interes general, și nu unul individual, fiind evident faptul că legea ocrotește o categorie generică, aceea a consumatorilor, și nu o persoană particulară. În acest sens, Legea nr. 193/2000 nu reprezintă decât transpunerea în legislația românească a Directivei nr. 93/13/CEE, ale cărei dispoziții, potrivit jurisprudenței Curții Europene de Justiție, sunt de ordine publică. În consecință, neputând fi vorba de o nulitate relativă, ci de nulitate absolută, care poate fi invocată oricând, dreptul la acțiune al părții interesate nu poate fi apreciat că prescris. (Decizia nr. 686 clin data de 21 februarie 2013 pronunțată în recurs de Secția a Il-a civilă a înaltei Cură de Casație și Justiție).
3. Referitor la restituirea prestațiilor, în cuantum de 2.504 lei.
Efect al nulității, în aplicarea principiului quod nullum est, nullum effectum producit, este îndreptățit la restituirea sumelor plătite în temeiul clauzelor abuzive. Principiul restitutio în integrum impune ca tot ceea ce s-a executat în temeiul unui act juridic inexistent sau lovit de nulitate să fie restituit. Acest principiu decurge din cel al retroactivității efectelor nulității; numai prin revenirea la situația anterioară emiterii actului nul, pârtii vătămate îi este reparat întreg prejudiciul.
Totodată, se justifica solicitarea de acordare a dobânzii legale aferente sumelor supuse restituirii, întrucât, raportat la natura juridică a nulității în dreptul roman, de la data cererii de chemare în judecată prezenta contestație la titlu având acest caracter - intimata-parata se consideră a fi pusă în întârziere.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 717 raportat la art. 466 și urm. N.C.pr. civ., N.C.civ., Legea nr. 193/2000, Codul consumului, Ordonanța nr. 85/2004, Directiva 93/13/CEE.
În probațiune apelantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și proba cu interogatoriul intimatei.
Cererea de apel a fost timbrată cu taxa judiciară e timbru de 97 lei și timbru judiciar de 1,55 lei.
În apel a depus întâmpinare intimată S.C. E. R. S. I. S.A., solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat și păstrarea sentinței apelate ca fiind legală și temeinică.
În cuprinsul întâmpinării intimata a arătat următoarele:
I. Situația de fapt
S.C. E. R. S. I. S.A. a fost înființata în anul 2004, având ca obiect de activitate principal "Alte activități de creditare" - Cod CAEN 6522.
În desfășurarea activității sale, emite Carduri Euroline, prin care acorda deținătorilor de carduri o limită maximă de creditare, conform "Condițiilor Generale pentru emiterea și utilizarea Cardului Euroline".
Cardul Euroline poate fi utilizat în scopul retragerii de numerar de la sediul emitentului, sucursalele Bancpost sau ATM - urile aparținând Bancpost, precum și pentru a efectua plați sub formă de tranzacții, respectiv plata bunurilor sau a serviciilor achiziționate de la comercianții acceptanți - centre comerciale, cu care emitentul a încheiat contracte în vederea acceptării plaților efectuate prin intermediul Cardului Euroline.
Deținătorul cardului are obligația de a achita suma datorată în decursul termenului menționat în extrasul lunar, în rate, fiecare dintre acestea reprezentând cel puțin suma lunară minimă, astfel cum aceasta este menționata în fiecare extras lunar.
Rambursările în avans față de termenul menționat în extrasul lunar sunt permise fără penalizare și cu recalcularea dobânzii la data efectuării plații.
Menționează de asemenea, că, ulterior efectuării primei tranzacții, deținătorul cardului poate utiliza linia de credit acordată, prin intermediul cardului de Credit Euroline, în vederea efectuării și a altor tranzacții, astfel cum acestea sunt reglementate prin Condițiile generale pentru emiterea și utilizarea Cardului Euroline (denumite anterior Prevederile Generale în vederea emiterii și utilizării unui Cârd Euroline), respectiv retrageri de numerar de la ATM - uri aparținând Bancpost și de la sediul S.C. E. R. S. I. S.A., achiziții cu plata integral și achiziții cu plata în rate de la comercianții acceptanți cu care societatea noastră a încheiat contracte în acest sens.
Apelantul în prezența cauză a încheiat la data de 21.12.2006 un contract de credit cu intimata, având ca obiect emiterea unui cârd de credit pentru achiziționarea unui produs prin intermediului magazinului Germanos, contract care constituie titlu executoriu conf. Art. 120 din O.U.G. nr. 99/06.12.2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului. Valoarea totală a tranzacției inițiale, astfel cum aceasta a fost solicitată de contestator prin cererea de credit, a fost de 466.96 ron, rambursabilă într-o perioadă de 12 luni.
La valoarea tranzacției inițiale s-au adăugat retrageri de numerar efectuate de către apelant prin intermediul Cârdului Euroline în valoare de 1758 ron.
Achiziționarea și achitarea în transe lunare fixe a produsului a fost posibilă exclusiv ca urmare a semnării cererii pentru emiterea unui cârd de credit și a Condițiilor generale pentru emiterea și utilizarea Cardului Euroline, între S.C. E. R. S. I. S.A. și apelant, și în consecință a creditării debitorului cu sumele solicitate.
Conform istoricului de card, debitorul a achitat o parte din suma împrumutată, sumă la care s-au adăugat comisioanele percepute de subscrisa și agreate de contestator prin contract, precum și penalități ca urmare a executării cu întârziere a obligațiilor de plată a debitorului.
Menționează că penalitățile de întârziere nu s-ar fi adăugat la debitul restant, dacă debitorul și-ar fi îndeplinit obligațiile de plată a transelor lunare la scadență, fapt care este stipulat atât în Condițiile generale de emitere a Cârdului Euroline, cât și în extrasul de cont care i-a fost comunicat lunar debitorului.
De asemenea, pe parcursul desfășurării relațiilor contractuale S.C. E. R. S. I. S.A. a emis periodic extrase lunare care i-au fost comunicate debitorului la adresa menționata de acesta în Cererea de emitere a Cardului Euroline și care au rolul de a informa debitorul cu privire la transa lunară minimă de plată, scadența acesteia, precum și valoarea totală a debitului restant în urma calculării comisioanelor.
Ca urmare a refuzului nejustificat al debitorului de a-și îndeplini obligațiile de plată a tranșelor lunare, astfel cum acestea au fost aduse la cunoștința debitorului prin intermediul extraselor lunare, subscrisa am procedat la executarea pe cale silită a contractului de credit încheiat cu debitorul, formulând astfel cerere de executare silită către B.E.J. I. H..
În urma înregistrării cererii de executare silită, executorul judecătoresc a formulat cerere de încuviințare a executării silite, cerere pe care Judecătoria B. a admis-o la data de 03.04.2013. În urma încuviințării executării silite executorul judecătoresc a procedat la înființarea popririi asupra veniturilor debitorului în vederea recuperării debitului restant.
Debitorul în cauză a formulat contestație la executare prin care solicită anularea formelor de executare silită, contestație pe care Judecătoria B. a respins-o prin sentința cu nr._/2013.
ÎI. În drept:
Apelul este neîntemeiat și trebuie respins ca atare, având în vedere următoarele considerente:
1. Cu privire la calitatea de creditor a S.C. E. R. S. I. S.A.
S.C. E. R. S. I. S.A. a încheiat cu societatea GERMANOS, în calitate de Comerciant Acceptant un contract pe durata nedeterminată (anexat prezentei întâmpinări) prin care comerciantul acceptant își asuma obligația de a accepta plățile efectuate prin intermediul Cardurilor Euroline pentru bunurile și serviciile achiziționate de deținătorii cardului din centrele comerciale ale Comerciantului Acceptant.
Conform contractului de prestări servicii încheiat intre subscrisa și GERMANOS, societatea ALTEX GERMANOS se obliga să accepte plați de la subscrisa efectuate în numele persoanelor împrumutate pentru achiziționarea de către acestea a produselor comercializate prin intermediul magazinelor GERMANOS.
Astfel, achiziționarea produsului din magazinul GERMANOS de către apelant a fost posibilă exclusiv ca urmare a cereditării de către S.C. E. R. S. I. S.A. a contravalorii produselor achiziționate, creditare realizată ca urmare a semnării de către contestator a Cererii pentru emiterea unui cârd de credit și a Condițiilor generale pentru acordarea și utilizarea liniei de credit.
În aceste condiții, raporturile de creditare se stabilesc între S.C. E. R. S. I. S.A. și apelant, astfel cum rezultă indiscutabil din contractul semnat de apelant în anul 2006 (Condițiile generale pentru emiterea și utilizarea Cardului Euroline), precum și din extrasele lunare care au fost trimise contestatorului și care poartă denumirea S.C. E. R. S. I. S.A., valoarea tranzacțiilor efectuate, rata dobânzii, valoarea soldului final, precum și data scadenta a achitării ratei lunare.
De asemenea, menționează că, la data de 09.11.2012 S.C. E. R. S. I. S.A. și schimbat denumirea în S.C. E. R. S. I. S.A., înregistrând în mod valabil schimbarea denumirii la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul București la data de 09.11.2012.
2. Cu privire la existența creanței certe, lichide și exigibile a S.C. E. R. S. I. S.A.
Conform contractului semnat și agreat de către apelant, pe lângă rata lunară stabilită la data semnării acestuia este necesar a se achita orice sumă rezultată în urma acordării și utilizării limitei de creditare, cum ar fi comisionul lunar de administrare cont, dobânda datorată, comisionul pentru plata întârziată. Menționează că toate aceste comisioane sunt exprimate în mod clar în tabelul din cuprinsul Condițiilor generale pentru acordarea și utilizarea liniei de credit.
De asemenea, conform pct. 16 din contractul de credit, deținătorul cardului are posibilitatea de a contesta în termen de 20 de zile de la data emiterii Extrasului Lunar conținutul extrasului și valoarea soldului, în caz contrar obligațiile ce decurg din extrasul lunar urmând a fi considerate acceptate.
P. necontestarea extraselor lunare și achitarea în continuare a transelor lunare operează o recunoaștere tacită a obligațiilor de plată, astfel cum acestea au fost aduse la cunoștința debitorului.
S.C. E. R. S. I. S.A. și-a îndeplinit obligațiile de a transmite lunar date cu privire la debitul restant al debitorului, însă debitorul a refuzat în mod culpabil executarea obligației corelative de achitare a debitului restant către subscrisa.
Menționează că toate obligațiile de plată, astfel cum acestea sunt înregistrate în evidențele contabile ale societății (sumă minimă de plată a transei lunare, debitul total, data scadentă a transei lunare, precum și dobânzi sau penalități de întârziere) au fost notificate lunar apelantului prin intermediul extraselor lunare, debitorul având posibilitatea contestării sumelor înregistrate în evidențele societății.
În aceste condiții, până la punerea în executare a contractului de credit debitorul a rămas în pasivitate necontestând sumele notificate acestuia lunar prin extrasele de cont, deși conform contractului avea această posibilitate.
Menționează că penalitățile de întârziere nu s-ar fi adăugat la debitul restant, dacă debitorul și-ar fi îndeplinit obligațiile de plată a transelor lunare la scadență, fapt care este stipulat atât în Condițiile generale pentru acoradarea și utilizarea liniei de credit, cât și în extrasul de cont care i-a fost comunicat lunar debitorului.
În aceste condiții, S.C. E. R. S. I. S.A. și-a executat obligațiile asumate prin contract, însă apelantul refuză nejustificat executarea obligației corelative de plată a transelor lunare, aflându-se în culpă contractuală, motiv pentru care societatea a procedat la executarea pe cale silită a obligației de plată a debitorului.
Revine împrumutatului în momentul încheierii unui contract de creditare de a manifesta diligență cu privire la drepturile și obligațiile asumate prin contract, acesta fiind informat asupra obligațiilor contractuale atât prin Condițiile generale pentru acordarea și utilizarea liniei de credit, cât și prin extrasele de cont transmise lunar la adresa menționată în cererea pentru emiterea unui cârd de credit.
Creanța deținuta de S.C. E. R. S. I. S.A. este certă, lichidă și exigibilă, astfel cum reiese foarte clar din Istoricul cardului cu nr._.
Creanța este certă așa cum rezultă indiscutabil din raporturile juridice stabilite cu debitorul, din faptul executării de către subscrisa întocmai a obligațiilor asumate (acordarea creditului) și din faptul neexecutării de către debitor a obligațiilor corelative ce-i reveneau (efectuarea plaților ratelor lunare integral și în intervalul scadent, conform extraselor de cont primite lunar pe adresa de corespondență).
Creanța pe care o arte asupra debitorului este lichidă, fapt care rezultă cu exactitate din contravaloarea ratei lunare înscrisa în extrasul de cont comunicat lunar debitorului.
Creanța este exigibila, obligația debitorului de efectuare a plaților fiind exigibilă la data menționată în extrasele de cont.
În aceste condiții, S.C. E. R. S. I. S.A. și-a executat obligațiile asumate prin contract, însă debitorul refuză nejustificat executarea obligației corelative de plată a transelor lunare, aflându-se în culpă contractuală, motiv pentru care s-a procedat la executarea pe cale silită a obligației de plată a apelantului.
3. Cu privire la excepția prescripției dreptului de a obține executarea silită.
Conform art. 705 C.pr. civ., dreptul de a obține executarea silită a unui titlu executoriu se prescrie într-un termen de 3 ani, termen care curge de la data la care se naște dreptul de a obține executarea silită. Data de la care s-a născut dreptul de a obține executarea silită a contractului de credit este data la care obligația de plată a creditului a devenit exigibilă.
Astfel, conform contractului, împrumutatul are obligația de a achita întreaga sumă datorată societății fie integral, fie parțial, dar cel puțin transa lunară minimă, astfel cum aceasta este menționata în extrasul de cont transmis lunar împrumutatului.
În aceste condiții și conform istoricului de card, ultima plată benevolă a debitorului a fost înregistrată în evidențele contabile ale societății în data de 16.02.2012.
Astfel, obligația de plată a întregului debit restant a devenit exigibilă în luna aprilie 2010, în termen de două luni de la ultima plată efectuată, așa cum este stipulat în contract.
De la această dată începe să curgă termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită a contractului de credit încheiat cu debitorul, și nu deosebit pentru fiecare transă lunară în parte.
Astfel, conform contractului de credit, prestațiile succesive de plată a transelor lunare alcătuiesc un tot unitar, obligația de plată a întregului credit restant devenind exigibila în cazul neachitării la timp de două luni consecutive a transelor lunare.
De asemenea, se poate constata faptul că Judecătoria B. s-a pronunțat cu privire la admiterea cererii de încuviințare silită formulată de către B.E.J. I. H. la data de 03.04.2013, drept urmare nu a intervenit termenul legal de prescripție cu privire la această creanță, termenul de prescripție fiind întrerupt prin cererea de executare silită introdusă de S.C. E. R. S. I. S.A. la B. I. H..
Menționează că debitorul a fost informat lunar cu privire la obligațiile de plată față de S.C. E. R. S. I. S.A. prin transmiterea extrasului lunar la adresa de corespondență indicată de acesta prin cererea pentru emiterea unui cârd de credit, și a înțeles în aceste condiții achitarea în continuare a obligațiilor de plată astfel cum acestea au fost specificate în cuprinsul extrasului lunar.
În cadrul extrasului lunar societatea informează împrumutatul cu privire la valoarea întregului șold restant, astfel cum acesta este evidențiat în situația contabilă a societății, valoarea ratei lunare, data scadentă, precum și valoarea dobânzii sau eventuale penalități de întârziere percepute.
Astfel, solicită respingerea excepției prescripției dreptului de a obține executarea silită ca nefondată.
Cu privire la pretinsele clauzele abuzive din contractul de credit.
Conform art. 3 din Legea nr. 193/2000, pentru ca o clauză contractuală să fie considerată abuzivă este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: clauza să nu fi fost negociată și clauza să fi produs în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Cele două condiții (inexistenta negocierii și existența unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și contrar bunei - credințe) trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca o clauză din contractul de credit să poată fi apreciată ca fiind abuzivă, lipsă uneia dintre cele două condiții excluzând caracterul presupus abuziv al respectivei clauze.
Referitor la prima condiție prevăzuta de Legea nr.193/2000 - negocierea clauzelor contractuale.
În cazul de față, conform contractului semnat în anul 2006, contestatorul a declarat că a luat la cunoștința termenii generali din contract, neavând nicio obiecțiune la data.
La momentul încheierii contractelor de credit exista o varietate de produse de creditare, selecția aparținând consumatorului în funcție de varianta cea mai avantajoasă, conform propriei judecăți, după explicarea condițiilor de către reprezentanții subscrisei și punerea la dispoziție a materialelor informative, cu ocazia încheierii contractului.
Existența unor produse predefinite și a unor contracte de credit standardizate nu afectează libertatea împrumutatului de a opta pentru un anumit produs și nici nu poate duce la concluzia caracterului nenegociabil al clauzei, opțiunea clientului fiind astfel liber exprimată.
P. completarea cererilor de creditare persoanele interesate au optat pentru un anumit produs care corespundea intereselor proprii.
Există în permanență opțiunea consumatorului de a încheia sau nu contractul cu cealaltă parte, nefiind obligată să accepte în . creditor, având posibilitatea reală de a negocia orice clauză, iar în situația în care nu se reușește negocierea să încheie contractul de credit cu orice altă societate de profil, în condiții pe care le-ar considera mai avantajoase, deoarece exista în prezent pe piața o gamă largă de produse de creditare.
Condițiile generale aplicabile contractelor de credit prevăd care sunt condițiile și consecințele fiecărui tip de dobânda și totodată modul în care variază.
Referitor la a doua condiție prevăzuta de Legea nr. 193/2000 - respectiva clauză prin ea însăși sau împreuna cu alte prevederi din contract să creeze în detrimentul consumatorului și contrar bunei - credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile consumatorului.
Cu privire la dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiile părților necesar a fi produs în detrimentul consumatorului este de menționat că acesta trebuie să existe ca urmare a relei credințe a celeilalte părți contractante.
Astfel, la momentul încheierii contractului și pe tot parcursul desfășurării relațiilor contractuale cu clientul societatea a manifestat bună - credință, executându-și întocmai obligațiile asumate prin contract, și anume: creditarea clientului cu contravaloarea produsului achiziționat, punerea la dispoziția clientului a limitei de creditare pentru retrageri de numerar, astfel cum aceasta a fost informat în momentul înmânării cardului, precum și emiterea și transmiterea lunar la adresa de corespondență a extraselor lunare prin care clienta era informată asupra obligațiilor de plată, data scadentă, precum și comisioanele percepute de societate.
Contrar cerințelor bunei - credințe, contestatorul a refuzat în mod nejustificat executarea benevolă a obligațiilor corelative de plată către societate, aceasta efectuând plata tranșelor lunare în majoritatea cazurilor cu depășirea datei scadente a acestora, în evidențele contabile ale subscrisei fiind înregistrate numeroase penalități de întârziere, precum și refuzul de a achita debitul restant către societate.
De asemenea, dezechilibrul la care face referire Legea 193/2000 nu trebuie apreciat între prestațiile economice ale părților, ci prin raportare la art. 4 al. 5 din Legea 193/2000, în funcție de natura serviciilor care fac obiectul contractului, precum și factorii care au determinat încheierea contractului de creditare, la momentul încheierii contractului.
Contractul de credit a fost încheiat în temeiul libertății de voința, respectă exigentele echității, bunei - credințe și a echilibrului între prestații și nu are ca și consecința îmbogățirea fără justa cauză a unei părți în detrimentul celeilalte părți, clauzele fiind prevăzute în contract pentru repararea unui eventual prejudiciu în cazul neexecutării întocmai a contractului.
Trebuie reținut faptul că instituția bancară este o societate comercială al cărei scop îl reprezintă obținerea profitului, fiind absolut justificat să se insereze în cuprinsul convenției de credit clauze având ca efect obținerea unui profit și protejarea societății în cazul întârzierii achitării ratelor lunare de către consumator, neurmărind altceva decât să evalueze anticipat prejudiciul pe care l-ar suferi că urmare a neplății la termenele scadente.
Astfel, clauzele presupus abuzive trebuie interpretate în contextul întregului contract și având în vedere faptul că subscrisa oferă servicii de creditare deținătorilor cârdului, scopul acesteia la încheierea contractului de creditare fiind în primul rând asigurarea posibilității recuperării creditului, precum și obținerea de profit prin plata de către împrumutat a unui preț în schimbul serviciilor oferite.
De asemenea, aprecierea caracterului abuziv al clauzelor contractuale trebuie făcută și prin raportare la art. 4 alin. 2 din Directiva 93/11/CEE din 05.04.1993, interpretata în lumina jurisprudenței C.J.U.E. din Hotărârea din 03.06.2010, Caja Ahorros, Cauza C-484/08 și din Hotărârea din 14.06.2012, Banco Espanol de Credito SA, C-618/10), deoarece în speța este vorba de clauze care țin de caracterul adecvat al prețului sau al remunerației, respectiv dobânda penalizatoare și cea remuneratorie.
Astfel cum statuat Curtea în cadrul jurisprudenței dezvoltate în timp, aprecierea caracterului abuziv al acestor tipuri de clauze contractuale este posibilă doar atunci când acestea nu au fost redactate într-un mod clar, ușor și inteligibil, ținându-se cont și de bună - credința cu care părțile au acționat.
Instanța de judecată nu poate interveni unilateral în acordul de voința al pârților prin modificarea sau anularea anumitor clauze ale contractului, acest fapt afectând grav principiul forței obligatorii a contractului intre părți.
Astfel:
- Nici nu a obligat apelantul să se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut cunoștința (aceasta a semnat condițiile, declarând că a luat la cunoștința de condițiile contractuale, primind un exemplar și fiind întru totul de acord cu acestea);
- Nici nu a interpretat în mod exclusiv aceste condiții, respectându-se întrutotul obligația de acordare a creditului;
- Nici nu a obligat apelantul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale, aplicând exact comisioanele, penalitățile și sumele acceptate de către client la momentul încheierii contractului.
Referitor la obligațiile care reveneau parților conform convenției încheiate, acestea se impun părților întocmai ca și legea, potrivit art. 969 Cod civil, iar potrivit libertății contractuale, acordul de voința născut la încheierea unui contract presupune cunoașterea ab initio a condițiilor în care se vor exercita drepturile născute, momentul la care trebuie cunoscute aceste condiții contractuale fiind bine determinat, respectiv data semnării contractului.
Clauza va fi considerată abuziva numai dacă impune consumatorului obligativitatea acceptării unor condiții apărute ulterior semnării contractului.
În concluzie, contestatorul a fost informat în mod complet, corect și precis asupra caracteristicilor esențiale ale produselor și serviciilor oferite de societate, astfel încât să aibă posibilitatea de a face o alegere raționala între produsele și serviciile oferite, în conformitate cu interesele lui economice.
Considerăm că, în speța sunt respectate dispozițiile Legii nr. 193/2000, republicata, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, iar contractul nu conține clauze care pot fi considerate abuzive.
Astfel, consideră neîntemeiate susținerile apelantului cu privire la caracterul presuspus abuziv al clauzelor contractuale.
Referitor la solicitarea apelantului de a-i fi încuviințată proba cu interogatoriu, având în vedere prevederile Codului de procedura civilă, solicită decăderea apelantului din dreptul de a solicita proba cu interogatoriul, acesta nefiind comunicat în prealabil societății, în conformitate cu dispozițiile art. 194 lit. e coroborat cu art. 355 C.pr. civ.
În probațiune, intimata a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
La întâmpinarea depusă, apelantul a depus răspuns, prin care acesta și-a exprimat punctele de vedere relativ la apărările intimatei.
Relativ la probele solicitate a i administrate în apel, instanța a încuviințat pe ambele părți proba cu înscrisuri, restul probelor solicitate fiind respinse, pentru considerentele arătate în încheierea de ședință de la termenul de judecată din data de 10.11.2014.
Examinând sentința apelată în raport cu motivele de apel invocate de apelant, apărările intimatei, actele și lucrările dosarului, precum și dispozițiile legale aplicabile în speță instanța constată că cererea de apel este nefondată, având în vedere următoarele considerente:
1. Referitor la calitatea intimatei de creditor al apelantului.
Între apelantul Z. D. C., GERMANOS TELEKOM ROMÂNIA S.A. - prin Magazinul Germanos F., și intimata S.C. E. R. S. I. S.A. (fostă Euroline R. S. S.A., fostă EFG R. S. I. S.A.) s-a încheiat la data de 21.12.2006 o convenție complexă, având ca obiect emiterea unui cârd de credit pentru achiziționarea unui produs prin intermediului Magazinul Germanos F., contract care constituie titlu executoriu conf. Art. 120 din O.U.G. nr. 99/06.12.2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului.
Valoarea produsului achiziționat (telefon mobil marca NOKIA), astfel cum aceasta a fost solicitată de contestator prin cererea de credit, a fost de 466.96 lei, plătibilă în 12 rate lunare.
Conform convenției, pe lângă suma de 466.96 lei acordată apelantului pentru achiziționarea produsului, acestuia i s-a acordat dreptul de a efectua retrageri numerar până la valoarea de 1758 lei, prin intermediul Cardului Euroline pus la dispoziția acestuia.
Atât cererea pentru emiterea contractului de credit cât și formularul cuprinzând condițiile generale pentru emiterea și utilizarea Cardului Euroline au fost semnate de către apelant.
În baza convenției încheiate de apelant, acesta a devenit debitorul intimatei creditoare S.C. E. R. S. I. S.A., aspect corect reținut de către prima instanță.
2. Cu privire la existența raportului obligațional.
În baza convenției încheiate la data de 21.12.2006 între apelantul Z. D. C., GERMANOS TELEKOM ROMÂNIA S.A. - prin Magazinul Germanos F., și intimata S.C. E. R. S. I. S.A., în conformitate cu dispozițiile art. 969 alin. 1, 970 alin. 2 și 973 din vechiul cod civil părțile contractante au dobândit drepturi și obligații corelative.
Astfel, apelantul a dobândit dreptul de a fi creditat în vederea achiziționării unui telefon mobil și de a utiliza Cardului Euroline pus la dispoziția sa, în vederea retragerii de numerar până la limita de creditare în cuantum de 1758 lei, având obligația de a rambursa creditul utilizat pentru achiziționarea telefonului mobil în 12 rate lunare, precum și a achita tranșele lunare din creditul Cardului Euroline, utilizat, conform extraselor de cont comunicate lunar de către intimată.
Faptul că apelantul a înțeles care sunt drepturile și obligațiile sale rezultate din convenția mai sus evocată, rezultă în mod evident din istoricul utilizării Cardului Euroline, din care reiese faptul că acesta a efectuat depuneri și retrageri de numerar atât pentru creditul acordat la achiziționarea telefonului mobil, cât și pentru creditul în cuantum de 1758 lei, acordat de intimată prin intermediul Cardului Euroline.
P. urmare, lipsa raporturilor obligaționale dintre apelant și intimată, susținută de primul, este exclusă.
3. Relativ la excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Conform pct. 9.1 din condițiile generale pentru emiterea și utilizarea Cardului Euroline, apelantul, în calitate de debitor, avea obligația de a achita suma totală datorată în intimatei la momentul emiterii extrasului lunar de cont, sau cel puțin sumă minimă de plată menționată în acest extras.
Astfel, părțile contractante au stabilit ca regulă o obligație de plată integrală și indivizibilă, a creditului utilizat, și numai în mod excepțional o plată parțială, reprezentând sumă minimă consemnată în extrasul de cont.
P. urmare, în speță nu se poate vorbii despre o obligații de plată succesive, însoțită fiecare de un termen separat de prescripție, după cum a pretins apelantul, dispozițiile art. 12 din Decretul 167/1958 nefiind incidente în speță.
Plățile efectuate de apelant începând cu luna decembrie 2006 au constituit o stingere parțială a debitelor și implicit o recunoaștere a întregii datorii, ceea ce, prin fiecare plată, a avut de fiecare dată un efect întrerupător al prescripție, conform art. 16 din Decretul 167/1958.
Cum ultima plată parțială a fost efectuată de către apelant la data de 16.02.2012, prin depunerea în numerar a sumei de 70 de lei, de la acea dată se poate vorbi despre curgerea termenului de prescripție de 3 ani, termen care până la momentul sesizării executorului judecătoresc nu s-a împlinit.
Mai mult decât atât, la data de 28.02.2012, apelantul s-a adresat intimatei cu o cerere prin care recunoștea datoria, solicitând reeșalonarea acestei în rate lunare egale, cerere care, de asemenea, a întrerupt cursul prescripției potrivit prevederilor art. 16 din Decretul 167/1958.
Pe cale de consecință, nici critica referitoare la prescripție dreptului de a porni executarea silită, nu poate fi primită.
4. Referitor la cerințele creanței.
Instanța de apel constată că creanța care formează obiectul executării silite contestate de apelant este certă, lichidă și exigibil, conform art. 622 C.pr. civ., aceasta fiind neîndoielnică și determinată prin clauzele condițiilor generale pentru emiterea și utilizarea Cardului Euroline, respectiv scadentă, conform istoricului cardului, motiv pentru care nu sunt incidente prevederile art. 703 C.pr. civ. Care să determine nulitatea executării silite.
5. În ceea ce privește caracterul abuziv al clauzelor convenției de creditare, cuprinse în cererea pentru emiterea cardului de credit și condițiile generale pentru emiterea și utilizarea Cardului Euroline.
Conform art. 1 alin. 1 - 3 din Legea nr. 193/2000, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului. Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Potrivit art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 193/2000 prevede că o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului său serviciului respectiv.
De asemenea, art. 6 din același act normativ, stabilește că, clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.
Legea nr. 193/2000 constituie o transpunerea în legislația internă a Directivei nr. 1993/13/CEE, legiuitorul european a urmărind în anumite ipoteze atenuarea principiului pacta sunt servanda, dând instanței posibilitatea de a obliga la modificarea clauzelor unui contract sau de a-l anula în măsura în care reține că acesta cuprinde clauze abuzive.
În interpretarea Directivei nr. 1993/13/CEE, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a stabilit în Cauza Oceano Grupo Editorial S.A. versus Rocio Murciano Quintero (C-240/98) că protecția acestui act normativ conferă judecătorului național posibilitatea de a aprecia din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale, în măsura în care este învestit cu formularea unei cereri întemeiate pe aceasta. Întrucât o asemenea examinare presupune existența în prealabil a unui contract semnat de către cele două părți care și-a și produs integral sau parțial efectele, este neîndoielnic că executarea pentru un anumit interval de timp a obligațiilor asumate de către consumator nu poate împiedica verificarea conținutului său de către instanța de judecată.
În speță, apelantul nu a arătat care dintre clauzele cuprinse în cererea pentru emiterea cardului de credit și condițiile generale pentru emiterea și utilizarea Cardului Euroline, sunt considerate ca fiind abuzive, lăsând să se înțeleagă că în ansamblu clauzele inserate în cele două înscrisuri ar fi abuzive, limitându-se la a expune considerații teoretice, cu inserții jurisprudențiale, în domeniul invocat.
Cu toate acestea instanța de apel, la fel ca și prima instanță de fond va cerceta dacă în conținutul clauzelor celor două înscrisuri sunt inserate clauze abuzive, în sensul Legii nr. 193/2000.
Conform acestei reglementări, o clauză contractuală poate fi considerată ca fiind abuzivă, dacă întrunește cumulativ următoarele condiții:
- Să nu fi fost negociată direct cu consumatorul;
- P. ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, să creeze, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei - credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Pornind de la premisa că, în speță clauzele convenției de creditare a apelantului, cuprinse în cele două înscrisuri nu au fost negociate, apelantul aderând la aceste clauze, se impune cercetarea subzistenței dezechilibrului semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
În tabelul inserat în condițiile generale pentru emiterea și utilizarea Cardului Euroline, au fost clar prestabilite taxele comisioanele și dobânzile aferente utilizării Cardului Euroline.
Cu toate că intimata și-a rezervat dreptul de a modifica rata dobânzii în funcție de modificările dobânzilor practicate de către Baca Europeană Centrală, a ratelor dobânzilor practicate pe piața interbancară sau riscurilor speciale și generale asumate de emitent, astfel după cum rezultă din clauza inserată la pct. 11 din condițiile generale pentru emiterea și utilizarea Cardului Euroline, această modificare se putea realiza numai după încunoștințarea prealabilă a apelantului, care avea la dispoziție un termen de 30 de zile pentru acceptarea noilor condiții referitoare la rata dobânzii, acesta putând refuza noile condiții, totodată având posibilitatea să renunțe la utilizarea cardului, rambursând integral suma utilizată.
De asemenea, potrivit pct. 12 din condițiile generale pentru emiterea și utilizarea Cardului Euroline, apelantul avea posibilitatea rezilierii unilaterale cu plata sumei datorate intimatei.
Din analiza, istoricului cardului și a celorlalte înscrisuri depuse la dosar, nu rezultă faptul că pe parcursul derulării raporturilor contractuale, intimata să fi procedat la majorarea unilaterală a ratei dobânzii, a taxelor și comisioanelor prestabilite prin convenția încheiată, care să ateste un dezechilibru semnificativ și contrar cerințelor bunei - credințe, iar acumularea unui debit de 3284,79 lei, este urmare retragerilor consistente de numerar de pe cardul de credit, la scurt timp după emiterea cardului, neurmată de rambursarea în același ritm a sumelor utilizate, ceea ce a condus la acumularea dobânzilor și a comisioanelor.
P. urmare, în speța dedusă judecății nu se poate reține subzistența celei de a două condiții cumulative referitoare la crearea, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei - credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, astfel încât, văzând că nici celelalte clauze ale convenției dintre părți nu realizează cele două condiții cumulative, instanța constată că lipsa pretinsului caracter abuziv al clauzelor convenției de creditate încheiată între apelant și intimată.
Având în vedere considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 480 alin. 1 C.pr. civ. Cererea de apel formulată de apelantul Z. D. C. împotriva Sentinței civile nr._, pronunțată de Judecătoria B. la data de 18.12.2013, în dosarul civil cu numărul de mai sus, va fi respinsă, hotărârea apelată urmând a fi păstrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de apel formulată de apelantul Z. D. C., CNP_, cu domiciliul procesual în mun. F., ., jud. B., la Cabinet de Avocat M. M., împotriva Sentinței civile nr._, pronunțată de Judecătoria B. la data de 18.12.2013, în dosarul cu numărul de mai sus.
Păstrează sentința apelată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03 decembrie 2014.
Președinte, Judecător,
M. B. D. M.
Grefier,
C. Ș.
Red. D.M./23.09.2015
Tehnored. C.S./23.09.2015
Jud. de fond-C. E. R.
4 ex.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 158/2014.... | Grăniţuire. Decizia nr. 763/2014. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
