Contestaţie la executare. Decizia nr. 42/2015. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 42/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 20-01-2015 în dosarul nr. 42/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 42A
Ședința publică de la data de 20.01.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – A. I.
JUDECĂTOR – S. N.
GREFIER - L. P.
Pe rolul tribunalului se află soluționarea apelului civil declarat de apelanta pârâtă C. NAȚIONALĂ DE A. ȘI D. NAȚIONALE D. ROMÂNIA SA, CESTRIN, prin reprezentant legal, împotriva Sentinței civile nr. 8079/25.06.2014, pronunțată de Judecătoria B., în contradictoriu cu intimatul P. S., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu au răspuns.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Tribunalul, pentru a da părților posibilitatea să se prezinte, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, la a doua strigare a cauzei, părțile nu au răspuns.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței faptul că partea apelantă, prin cererea de apel, a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului său de la dezbateri.
Tribunalul, având în vedere că prin întâmpinarea depusă la dosar a fost solicitată judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 411 pct. 2 din Noul cod de procedură civilă și constatând că prezenta cauză se află în stare de judecată, reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința civilă nr. 8079/25.06.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil_ s-a admis cererea de chemare in judecata având ca obiect „contestație la executare” formulata de către contestatorul, P. S. in contradictoriu cu intimatul, C.N.A.D.N.R. S.A., prin reprezentant legal, și s-au anulat actele de executare întocmite in dosar execuțional nr. 27/2014 aflat pe rolul B.E.J. V. A. G., obligând intimatul la plata sumei de 50 de lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a se pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . 11 nr._/30.03.2011 (f. 26), contestatorul a fost amendat contravențional cu 250 lei, în temeiul art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002. Deopotrivă, s-a stabilit in sarcina sa obligația de achita suma de 28 de euro reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire potrivit art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002. Acest proces verbal a fost comunicat contestatorului la data de 6.04.2011, conform dovezii aflate la fila 27.
La data de 28.01.2014, prin încheierea pronunțată de Judecătoria Brasov in dosar nr._, s-a admis cererea de încuviințare a executării silite formulata de creditor (f. 25), ulterior fiind emise actele de executare contestate in cauza.
Prin promovarea prezentei contestații la executare, debitorul urmărește desființarea formelor de executare efectuate în cadrul dosarului, invocând nelegalitatea executării.
Instanța de fond a constatat că pretențiile contestatorului sunt justificate.
Astfel, din examinarea înscrisurilor aflate la dosar, rezultă că procedura execuțională este afectată de nulitate, întrucât nu au fost respectate dispozițiile art. 14 raportat la art. 25-27 din O.G. nr. 2/2001 si dispozițiile imperative consacrate de art. 15 alin. 2 din Constituția României, potrivit cărora „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”.
În drept, potrivit dispozițiilor art. 711 alin. 1 din C.proc.civ.,, Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.”
Instanța a analizat legalitatea formelor de executare emise in cauza, executare care debutează cu momentul încuviințării executării silite, singurele motive pentru care a astfel de cerere s-ar putea respinge fiind expres și limitativ prevăzute în art. 665 alin. 5 din C.proc.civ.
Instanța a constatat incidenta art. 665 alin.5 pct. 7 din C.proc.civ. (“instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai daca există alte impedimente prevăzute de lege”) raportat la art.12 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 (“dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ”), astfel cum a fost analizat prin Decizia Curții Constituționale nr. 228/2007, potrivit căreia aceste dispoziții sunt neconstituționale în măsura în care prin sintagma "nu se mai sancționează" prevăzută în text se înțelege doar aplicarea sancțiunii contravenționale, nu și executarea acesteia.
În esență, raționamentul Curții a fost în sensul că „efectele legii noi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării sale în vigoare. A reduce aplicarea legii noi, care nu mai prevede și nu mai sancționează fapta, doar la situația neaplicării sancțiunii echivalează cu deturnarea intenției legiuitorului asupra efectelor pe care legea dezincriminatoare le are asupra sancțiunilor aplicate și neexecutate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, în sensul că acestea nu se mai execută. O sancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început.” Or, in speță de fata, tariful de despăgubire este, în esență, o sancțiune complementara amenzii contravenționale aplicate.
In acest context, instanța a apreciat că abrogarea la data de 24.07.2012, prin Legea nr. 144/2012, a dispozițiilor care au reglementat plata tarifului de despăgubire (art. 8 alin. 3 și alin.3 ind.1 din Legea nr. 15/2002), pe fondul caracterului obligatoriu al Deciziei Curții Constituționale mai sus indicate echivalează cu un astfel de impediment legal la executare, toate actele de executare efectuate în cauză fiind nule de drept, potrivit art. 703 din C.proc.civ.
Astfel, raportat la dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituția României, abrogarea tarifului lipsește de suport juridic partea de sancțiune neexecutată la momentul intrării în vigoare a normei de dezincriminare.
Deopotrivă, procesul verbal de contravenție ce reprezintă suportul declanșării executării silite, nu a fost comunicat contestatorului în acord cu prevederile art. 27 din O.G. nr. 2/2001 (aspect confirmat de procesul verbal aflat la f. 27).
In acest sens, instanța a reținut ca potrivit art. 27 din O.G. nr. 2/2001, „comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor”.
Modalitatea de comunicare a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului este subsidiară celei de comunicare prin poștă, cu aviz de primire.
Este adevărat că din interpretarea gramaticală a normei, utilizarea conjuncției "sau" ar putea conduce la concluzia că legiuitorul nu a instituit o ordine de preferință, astfel încât s-ar putea recurge la oricare dintre cele două modalități, iar procedura de comunicare să fie considerată valabilă.
Interpretarea gramaticală nu este însă suficientă, pentru că nu asigură respectarea dreptului la apărare și a garanțiilor instituite de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, cu privire la acuzațiile în materie penală.
În dreptul românesc, deși contravenția a fost scoasă de sub incidența legii penale, întreaga procedură de sancționare și, ulterior, de contestare a procesului-verbal de contravenție trebuie să respecte garanțiile art. 6 paragraful 1 sus-menționat.
În Cauza A. împotriva României, Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 4 octombrie 2007, s-a remarcat faptul că dreptul românesc nu califică drept "faptă penală" contravenția pentru care reclamantul a fost sancționat cu amendă, legiuitorul român alegând să scoată în afara legii penale unele fapte care, deși aduc atingere ordinii publice, au fost săvârșite în împrejurări care conduc la concluzia că acestea nu întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni.
Curtea a considerat că, în ciuda naturii pecuniare a sancțiunii aplicate efectiv reclamantului și a naturii civile a legii care sancționează contravenția, procedura în cauză poate fi asimilată unei proceduri penale, deoarece dispoziția a cărei încălcare a fost imputată reclamantului avea un caracter general și nu se adresa unui anumit grup de persoane, ci tuturor cetățenilor.
D. acest motiv, interpretarea și aplicarea dispozițiilor analizate urmează să se realizeze printr-o altă metodă, cea mai adecvată fiind interpretarea logică și sistematică, întrucât permite a se evidenția natura și importanța drepturilor ocrotite.
Numai în ipoteza în care se consideră că îndeplinirea procedurii de comunicare prin afișarea actului se află într-un raport de subsidiaritate față de comunicarea prin poștă, cu aviz de primire, se poate afirma că sunt respectate garanțiile procedurale.
Contravenientului trebuie să i se dea posibilitatea să cunoască efectiv actul încheiat, precum și data comunicării acestuia, pentru a-și formula apărările (plângerea contravențională, excepția prescripției aplicării sancțiunii contravenționale).
Decizia nr. 1.254 din 22 septembrie 2011 a Curții Constituționale confirmă ipoteza susținută, statuând că rațiunea comunicării prin poștă, cu aviz de primire, "constă în aducerea la cunoștința persoanei care a săvârșit o contravenție a documentelor menționate [...]. Rezultă că această modalitate de comunicare a procesului-verbal este de natură a asigura încunoștințarea efectivă a contravenientului în privința faptei săvârșite și a sancțiunilor contravenționale aplicate".
Astfel, procedura afișării procesului-verbal de contravenție la domiciliul/sediul contravenientului va fi utilizată numai în situația în care nu s-a reușit, din diverse motive, comunicarea prin poștă, cu aviz de primire (potrivit Deciziei nr. 10/2013 pronunțată de I.C.C.J. privind judecarea recursului in interesul legii).
D. probele administrate in cauza (procesul verbal de afișare aflat la f. 27), raportat la Decizia nr. 10/2013 pronunțată de I.C.C.J., rezulta ca actul administrativ contestat nu a fost comunicat petentului cu respectarea dispozițiilor art. 27 din O.G. nr. 2/2001 (aspect necontestat de către intimat). Astfel, intimatul a procedat la afișarea procesului-verbal de contravenție la domiciliul contravenientului, fără a face dovada ca nu s-a reușit, din diverse motive, comunicarea prin poștă, cu aviz de primire.
Necomunicarea legala a actului administrativ emis in cauza atrage incidenta art. 14 din O.G. nr. 2/2001, potrivit căruia executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.
Astfel, instanța retine ca procesul verbal nu a fost comunicat cu respectarea dispozițiilor prevăzute de lege in termen de o luna de la data aplicării sancțiunii, operand prescripția executării sancțiunilor contravenționale.
Termenul in discuție este unul care, in caz de depășire, atrage caducitatea titlului executoriu, procesul verbal de constatare a contravenției fiind un act administrativ emis sub condiție necomunicarii lui contestatorului in termenul de o luna.
Într-un atare context, instanța a admis contestația la executare formulată în cauză, astfel cum a fost precizată, cu consecința anulării tuturor actelor de executare întocmite in dosar execuțional nr. 27/2014 aflat pe rolul B.E.J. V. A. G., inclusiv a încheierii de încuviințare a executării silite pronunțată de Judecătoria Brasov in data de 28.01.2014 in dosar nr._ .
In baza art. 451 din C.proc.civ., fiind in culpa procesuala, instanța l-a obligat pe intimat la plata sumei de 50 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentând contravaloare taxa judiciara de timbru.
Împotriva acestei soluții a declarat apel creditoarea C. Națională de A. și D. Naționale din România SA solicitând respingerea contestației la executare și admiterea executării silite pornită în baza procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/30.03.2011 cât și a cheltuielilor de executare în întregul lor, ocazionate de derularea procedurii, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea apelului se arată că motivele pe care s-a grefat sentința civilă atacată este nelegal, în condițiile în care s-a respins o acțiune fără a se analiza în profunzime toate detaliile dosarului de executare constituit.
Potrivit dispozițiilor art. 27 din OG 2/2001 se lasă la altitudinea expeditorului modalitatea de comunicare a procesului verbal de contravenție, aceasta fiind alternativă și nu subsidiară așa cum a reținut instanța de fond, iar în speță, comunicarea procesului verbal de constatare a contravenției a fost consemnată în procesul verbal de afișare semnat de reprezentantul CNADNR și a unui martor.
Astfel, emiterea și comunicarea procesului verbal de contravenție a fost efectuat în termenul imperativ prevăzut de lege, astfel, a devenit titlu executoriu în virtutea dispozițiilor art. 37 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
În drept apelantul a invocat dispozițiile art. 466 și urm. C.pr.civ.
Intimatul contestator P. S. a formulat în termen legal întâmpinare la apelul declarat, prin care a solicitat respingerea apelului declarat și menținerea sentinței civile atacate, cu obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, intimatul a invocat dispozițiile art. 14, 16, 17, 31 din OG 2/2001, art. 205-208, 451 C.pr.civ.
La întâmpinare apelanta nu a depus răspuns la întâmpinare.
În apel nu s-au administrat probe noi.
Examinând actele și lucrările dosarului, din prisma motivelor de apel invocate, Tribunalul apreciază calea de atac declarată ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 479 alin. 1 C.pr.civ. instanța de apel nu poate discuta decât punctele deduse judecății prin petiția de apel, întrucât, orice alte puncte neaduse în apel rămân definitiv judecate între părți și nu mai pot fi puse din nou în discuție fără a știrbi un drept definitiv câștigat de celălalt litigant.
Singura critică a apelantei se raportează la soluția instanței de fond prin care aceasta a constatat incidența în cauză a art. 14 din OG 2/2001, respectiv a faptului că procesul verbal de contravenție nu a fost comunicat cu respectarea dispozițiilor prevăzute de lege – comunicarea prin afișare a acestuia fiind subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire -, astfel operând prescripția executării sancțiunilor contravenționale.
Deși apelanta afirmă în apel că se lasă la altitudinea expeditorului modalitatea de comunicare a procesului verbal de contravenție, aceasta fiind alternativă și nu subsidiară așa cum a reținut instanța de fond, afirmația este una neîntemeiată.
Prin decizia nr. 10/2013 pronunțată de ICCJ în recurs în interesul legii s-a admis recursul in interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casație si Justiție si, in consecință, în interpretarea si aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) si art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările si completările ulterioare, s-a stabilit că, modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție si a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiara comunicării prin posta, cu aviz de primire, cerința comunicării procesului-verbal de contravenție si a înștiințării de plata este îndeplinită si in situația refuzului expres al primirii corespondentei, consemnat in procesul-verbal încheiat de funcționarul poștal.
Potrivit dispozițiilor art. 517 alin. 4 C.pr.civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțele de judecată de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial, în speță, de la data de 23 iulie 2013, astfel încât, instanța de fond în mod corect a reținut că modalitatea de comunicare a procesului verbal de contravenție în forma realizată de apelantă, este subsidiară comunicării prin posta, cu aviz de primire.
Având in vedere toate aceste argumente, instanța apreciază ca prima instanță a pronunțat o soluție întemeiată pe probele administrate în cauză, pronunțând o soluție legală și temeinică, astfel încât în temeiul art. 480 C.pr.civ. va respinge apelul declarat de apelant ca neîntemeiat.
În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. 1 C.pr.civ., va dispune obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 250 lei contravaloarea onorariului de avocat achitat de intimat în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelanta creditoare C. Națională de A. și D. Naționale din România SA prin Direcția Regională de D. și Poduri București împotriva sentinței civile nr. 8079/25.06.2014 a Judecătoriei B. pronunțată în dosarul civil_ ca neîntemeiat.
Obligă apelanta să achite intimatului contestator P. S. suma de 250 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20 ianuarie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. I. S. N.
GREFIER,
L. P.
RED. A.I./23.01.2015
DACT. L.P./26.01.2015
……exemplare……./comunicări efectuate către toate părțile din citativ/26.01.2015
Jud. fond A. N./Judecătoria B.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 22/2015. Tribunalul BRAŞOV | Contestaţie la executare. Decizia nr. 41/2015. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
