Legea 10/2001. Decizia nr. 22/2015. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 22/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 14-01-2015 în dosarul nr. 22/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 22/A/2015
Ședința publică de la 14.01.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. F. - Judecător
Judecător: A. B.
Grefier: M. I.
Pe rol fiind judecarea cererii de apel formulate de apelantul – pârât S. R., prin M. FINANȚELOR P., prin D.G.R.F.P. B., prin reprezentant legal, în contradictoriu cu intimatul – reclamant C. G., împotriva Sentinței civile nr. 7852/20.06.2014 pronunțate de Judecătoria B. în dosarul nr._, având ca obiect legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat Zebciuc L. – T., pentru intimat, lipsă fiind reprezentantul legal al apelantului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
În ședința publică de astăzi, avocat Zebciuc L. - T. depune la dosarul cauzei, Împuternicirea avocațială din data de 14.01.2015, prin care este împuternicită de intima să-l reprezinte în fața Tribunalului B..
Întrucât intimatul, prin reprezentantul său convențional, nu are chestiuni prealabile de invocat, instanța îi acordă cuvântul în probațiune.
Zebciuc L. – T., pentru intimat, învederează instanței că nu are probe noi de propus în calea de atac a apelului.
Instanța constată că nici apelanta nu a propus probe noi în apel.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, în conformitate cu prevederile art. 244 din Codul de procedură civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și, în temeiul art. 392 din Codul de procedură civilă, declară deschise dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul reprezentantului intimatei.
Avocat Zebciuc L., pentru intimată, solicită instanței respingerea apelului ca fiind netemeinic, fără cheltuieli de judecată.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a apelantului S. R., apreciază că, potrivit dispozițiilor art. 50 din Legea nr. 10/2001, legitimare procesuală pasivă are, în prezenta cauză, apelantul – pârât S. R., deoarece, în conformitate cu prevederile Legii nr. 112/1995, acesta a fost cel care a mandatat unitățile care dețineau în administrare imobile precum cel cumpărat de intimat să le înstrăineze și cel ținut să asigure garanția în condițiile art. 1337 și urm. din vechiul Cod civil, M. Finanțelor având doar calitatea de reprezentant al Statului R., potrivit dispozițiilor art. 25 din Decretul nr. 31/1954.
În conformitate cu dispozițiile cuprinse în art. 394 din Codul de procedură civilă, instanța constată încheiate dezbaterile asupra fondului și reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința civilă nr. 7852/20.06.2014 pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria B. a admis acțiunea formulată de reclamantul C. G. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. prin Administrația Județeană a Finanțelor P. B. și în consecință:
A obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 357.500 lei cu titlu de despăgubiri;
A obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 3.180 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
P. cererea înregistrată la data de 31.07.2013 sub nr._, reclamantul C. G., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. prin Administrația Județeană a Finanțelor P. B. a solicitat instanței obligarea pârâtului la plata valorii de circulație pentru imobilul situat în B., .. 17, . CF nr._ B., nr. top._/6573/1/c/2/a, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că reclamantul, în calitate de chiriaș, a încheiat cu . contractul de vânzare-cumpărare nr._/18.01.2001 pentru imobilul în litigiu, că prin sentința civilă nr. 6675/24.05.2002 pronunțată în dosarul civil nr._/2001 al Judecătoriei B. s-a constatat cu putere de lucru judecat că nevalabilitatea titlului statului nu este opozabilă reclamantului iar prin sentința civilă nr. 366/2005 pronunțată în dosarul nr._/2002 a Judecătoriei B. s-a reținut cu putere de lucru judecat că reclamantul a fost cumpărător de bună credință, astfel încât în condițiile art. 46 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, contractul încheiat în baza Legii nr. 112/1995 este valabil. P. decizia nr. 245/. pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._/197/2010, a fost admisă acțiunea în revendicare formulată de moștenitoarea testamentară a fostului proprietar, reclamantul a fost obligat să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul în litigiu.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 50 ind. 1, art.50 alin.2 din Legea nr. 10/2001, art. 195, 1701, 1702, 1707 C.civ, art. 451 C..
Au fost anexate înscrisuri (f. 8-31).
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive. Pe fond s-a arătat că acțiunea este inadmisibilă, că reclamantul ar avea dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale de restituire a prețului achitat și nu în condițiile dreptului comun, că prin acordarea de despăgubiri la nivelul solicitat de către reclamant s-ar înregistra un dezechilibru patrimonial prin mărirea patrimoniului reclamantului în detrimentul vânzătorului care a încasat un preț simbolic, protecționist, ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995. S-a arătat că reclamantul a cumpărat pe propria răspundere, cunoscând calitatea de chiriaș și pericolul evicțiunii, și că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 50 din Legea nr.10/2001 sau ale art. 50 ind. 1 din Legea nr. 10/2001, întrucât reclamantului nu i-a fost desființat contractul de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 10/2001.
La termenul de judecată din data de 31.01.2014 a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R., reclamantul prin reprezentant a precizat că temeiul juridic al acțiunii este art. 50 ind. 1 din Legea nr. 10/2001, iar instanța a constatat că întâmpinarea formulată a fost depusă tardiv, pârâtul fiind decăzut din dreptul de a propune probe.
În cursul judecății s-a depus la dosar raport de expertiză tehnică specialitate construcții întocmit de exp. Z. C. (f. 49-66), răspuns la obiecțiuni (f. 76-84) și erată (f. 90-92).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că la data de 18.01.2001, reclamantul C. G. împreună cu soția C. M. au cumpărat de la S. R. prin . B., în temeiul Legii nr. 112/1995, apartamentul situat în mun. B., .. 17, . utilă de 139,63 mp compus din 4 camere, bucătărie, baie, wc, cămară, antreu, hol, terasă -7,20 mp, pivniță – 14,52 mp în exclusivitate și cota de ½ din curtea comună pentru suma de_ lei vechi (f. 21-22), în cartea funciară C. G. împreună cu soția C. M. figurând proprietari asupra cotei de 28,33% din părțile de uz comun, inclusiv din terenul de 600 mp (f. 20).
Conform considerentelor sentinței civile nr. 8992/27.01.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._/197/2010 (f. 15-19), fostul proprietar al imobilului în litigiu, I. D., a efectuat mai multe demersuri pentru recunoașterea dreptului său de proprietate, încercând anularea contractului de vânzare cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995, însă prin sentința civilă nr. 6675/24.05.2002 pronunțată în dosarul civil_/2001 al Judecătoriei B. s-a reținut cu putere de lucru judecat că sentința prin care s-a constatat nevalabilitatea titlului statului nu le este opozabilă pârâților nefiind intabulată, iar prin sentința civilă 366/17.01.2005 pronunțată în dosarul civil_/2002 al Judecătoriei B. s-a reținut cu putere de lucru judecat că pârâții cumpărători au fost de bună credință astfel că în condițiile art. 46 alin.2 din legea nr.10/2001 contractul încheiat în baza legii nr. 112/1995 este valabil încheiat, contractul de vânzare cumpărare nr._/18.01.2001 rămânând în ființă.
P. decizia civilă nr. 245/. pronunțată de Tribunalul B. în cadrul apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 8992/27.01.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._/197/2010, în urma comparării titlului reclamantului cu titlul fostului proprietar, s-a constatat că titlul celui din urmă este mai preferabil, s-a admis acțiunea în revendicare formulată, C. G. și C. M. fiind obligați să lase reclamantei G. C. A. Hortensia în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr._/18.01.2001.
Se constată așadar că reclamantul, deși se află în posesia acestui contract de vânzare-cumpărare care se bucură în continuare de prezumția de validitate, este lipsit de posesia și folosința imobilului ce a făcut obiectul acestuia.
Potrivit art. 50 ind. 1 din Legea nr. 10/2001 „(1) proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare. (2) Valoarea despăgubirilor prevăzute la alin. (1) se stabilește prin expertiză”.
Din interpretarea textului legal menționat, rezultă că pentru a beneficia de despăgubirea stabilită la valoarea prețului de piață al imobilului, persoana interesată trebuie să fie în posesia unui contract de vânzare-cumpărare încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 care a fost desființat prin hotărâre judecătorească ca urmare a acțiunii formulate în acest sens de fostul proprietar și care astfel a redobândit în proprietate imobilul înstrăinat de stat.
În fapt, situația reclamantului din prezenta cauză este identică cu cea a persoanelor îndreptățite în temeiul art. 50 ind. 1 din Legea nr. 10/2001 la obținerea despăgubirii prevăzute de acest text, respectiv a pierdut posesia și folosința imobilului cumpărat în baza Legii nr. 112/1995 în favoarea fostului proprietar.
Diferența între cele două situații constă în aceea că reclamantul a câștigat acțiunea pornită de fostul proprietar pentru anularea contractului său de vânzare cumpărare întemeiată pe dispozițiile art. 45 din Legea nr. 10/2001, însă a pierdut, în urma comparării titlurilor, acțiunea în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 C.civ.
Or, această diferență nu poate înlătura aplicarea dispozițiilor art. 50 ind. 1 din Legea nr. 10/2001, textul legal trebuind să fie interpretat in extenso, situația reclamantului fiind chiar mai gravă decât a persoanelor cărora li s-au desființat contractele de vânzare-cumpărare.
Ca urmare, instanța a constatat că reclamantul este îndreptățit să beneficieze de despăgubirea prevăzută de art. 50 ind. 1 din Legea nr. 10/2001 și, față de concluziile raportului de expertiză tehnică construcții din care rezultă că valoarea apartamentului în litigiu este de 277.000 lei iar a terenul în cotă de 28,33 % din 600 mp este de 80.500 lei (f. 90), a admis acțiunea formulată și a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 357.500 lei cu titlu de despăgubiri.
În baza art. 453 NCpc, reținând culpa procesuală a pârâtului, acesta a fost obligat să plătească reclamantului suma de 3.180 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expert – 1680 lei și onorariu de avocat -1500 lei conform chitanței depuse la dosar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat calea de atac a apelului pârâtul S. R., reprezentat prin M. Finanțelor P., prin Administrația Județeană a Finanțelor P. B., care a solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiate.
În motivarea căii de atac exercitate apelantul pârât arată că, pe cale de excepție, consideră criticabila sentința pronunțată sub aspectul legalității, având in vedere faptul ca instanța de fond in mod eronat, printr-o interpretare greșită a legii, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R. prin M. Finanțelor P. si a admis acțiunea formulata in contradictoriu si cu acest parat.
Apelantul invocă prevederile art. 50(3) din Legea nr. 10/2001 si HG nr.923/2010 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, aprobate prin H.G. nr.250/2007, ca și art.3 pct.81 din HG nr.34/2009 privind organizarea si funcționarea Ministerului Finanțelor P. si art. 223 din Legea nr. 287/2009 rep., privind Codul civil:
Apelantul apreciază că din interpretarea dispozițiilor legale invoca rezultă ca, in speța, calitate procesuala pasiva nu poate avea decât M. Finanțelor P., in nume propriu, iar nu S. R. prin M. Finanțelor P.. Astfel, in raporturile juridice privind restituirea prețului actualizat, sau, după caz, a prețului de piața potrivit art. 50 din Legea nr. 10/2001, M. Finanțelor P. (iar nu S. R. prin M. Finanțelor P.) se prezintă nemijlocit, in nume propriu, ca titular de drepturi si obligații.
Pe fondul cauzei, apelantul considera ca, in mod neîntemeiat, prima instanță a acordat reclamantului despăgubiri, in temeiul art. 50 ind. 1 din Legea nr. 10/2001, pentru următoarele motive:
Instanța de fond a făcut o interpretare „in extenso" a Legii 10/2001, care vine in contradicțiile cu dispozițiile acesteia.
Astfel, temeiul legal al acțiunii reclamantului, respectiv art. 50 ind.1 din Legea nr. 10/2001, nu sunt aplicabile acestuia, in condițiile in care suntem in situația existentei unui contract de vânzare-cumpărare încheiat de către reclamant cu . si care nu a fost anulat de către nicio instanța de judecata.
Nu poate fi vorba astfel despre o interpretare „in extenso" a unor dispoziții clare si exprese prevăzute de Legea nr.10/2001, instanța pronunțând o hotărâre vădit neîntemeiata si nelegala, obligând apelanta la plata despăgubirilor si a cheltuielilor de judecata cu totul nelegal.
Potrivit art. 50 din Legea nr. 10/2001 rep., cu modificările si completările ulterioare, prin Legea nr. 1/2009 si HG nr. 923/2010 pentru modificarea si completarea Normelor Metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie_89, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările si completările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile se face de către M. Finanțelor P. din fondul extrabugetar constituit in temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Art.50 indice 1 prevede că :"(1) Proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piața al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.
(2) Valoarea despăgubirilor prevăzute la alin. (1) se stabilește prin expertiza."
Din analiza menționatelor texte de lege rezulta faptul ca, in cazul desființării pe cale judecătoreasca a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate in mod valabil, cumpărătorii beneficiază de plata unor despăgubiri, la prețul de piața al imobilelor, in cazul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, acestea sunt lovite de nulitate absoluta.
Sintagma ,,încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995” face trimitere la îndeplinirea condițiilor de perfectare a contractului de vânzare-cumpărare, fiind inclus principiul bunei-credințe care guvernează raporturile contractuale.
P. sentința civilă nr.405/s/15.09.2000 a Tribunalului B. definitiva prin decizia nr.3/16.01.2001 a Curții de Apel B. s-a constatat nevalabilitatea titlului statului.
In condițiile legii, hotărârile judecătorești mai sus menționate, ce au intrat in puterea lucrului judecat, sunt opozabile erga omnes, întrucât imobilul in litigiu intră sub incidența unor acte normative speciale ce vizează interese de ordin public, respectiv Legea nr. 112/1995.
Pe cale de consecința, este irelevant faptul ca reclamantul in cauza nu a fost parte in respectivul dosar, din moment ce nevalabilitatea titlului Statului a fost constatata in legătura cu un imobil ce intra sub incidența Legii nr. 112/1995, neavând relevanta sub acest aspect ca sentința prin care s-a constatat nevalabilitatea titlului statului nu a fost intabulata.
Potrivit H.G. nr.11/1997 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute in proprietatea statului, stabilite prin H.G. nr. 20/1996, in vigoare la data la care s-a perfectat vânzarea, conform contractului de vânzare-cumpărare nr._/18.01.2001, este definita noțiunea „imobilele cu destinația de locuințe trecute in proprietatea statului cu titlu" care fac obiectul legii nr. 112/1995, adică pot face obiectul vânzării către foștii chiriași si, respectiv noțiunea de „imobile trecute fără titlu in posesia acestuia si nu intra sub incidența Legii nr. 112/1995", deci nu pot face obiectul vânzării.
Imobilul in cauza fiind preluat fără titlu de către S. R. este evident ca nu mai putea face obiectul Legii nr. 112/1995, deci contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu fraudarea Legii nr. 112/1995.
Chiar daca reclamanții aveau dreptul de a cumpăra imobilul aceștia cunoșteau faptul ca imobilul a fost preluat de către stat in mod nelegal si ca foștii proprietari vor face toate demersurile pentru a-si redobândi proprietatea. Potrivit cu prevederile art. 1337 si următoarele Cod civil, pentru a se angaja răspunderea paratului pentru evicțiune este necesar sa fie îndeplinite cumulativ trei condiții, respectiv sa existe o tulburare de drept provenind de la un terț, aceasta tulburare sa aibă o cauza anterioara vânzării si cauza de evicțiune sa nu ii fie cunoscuta cumpărătorului la data încheierii contractului.
Ori, cauza evicțiunii era cunoscuta reclamantului la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, acesta neputându-se prevala de necunoașterea legii la încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Astfel, in speța, sunt aplicabile prevederile art. 1340 Cod civil, respectiv reclamantul a cumpărat pe proprie răspundere, acesta cunoscând sau trebuia sa cunoască pericolul evicțiunii.
Pe cale de consecința, instanța de fond in mod eronat nu s-a raportat în opinia apelantului si la dispozițiile H.G. nr.11/1997, in vigoare la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, respectiv nu a avut in vedere faptul ca potrivit sentinței civile nr. 405/s/15.09.2000 a Tribunalului B. definitiva prin decizia nr. 3/16.01.2001 a Curții de Apel B. s-a constatat nevalabilitatea titlului statului.
In baza probatoriului cauzei, apelantul consideră că in speța nu poate fi reținuta buna credința nici a vânzătorului . si nici a cumpărătorilor C. G. si C. M. întrucât aceștia cunoșteau situația imobilului in litigiu, astfel, din hotărârile anexate cererii de chemare in judecata si fata de cele prezentate mai sus apreciază că, in cauza, nu poate fi susținuta buna credința a vreuneia din părți, întrucât acestea cunoșteau situația imobilului in litigiu, mai mult, din hotărârile anexate cererii de chemare in judecata rezulta ca la numai 2 zile de la data rămânerii definitive a sentinței civile 405/s/15.09.2000 a Tribunalului B. rămasa definitiva prin decizia nr. 3/16.01.2001 a Curții de Apel B., respectiv la data de 18.01.2001 . a încheiat contractul de vânzare-cumpărare conform legii nr. 112/1995 cu chiriașul-reclamantul din prezenta cauza.
Potrivit sentinței civile nr. 366/17.01.2005 pronunțata in dosarul civil nr._/2002 al Judecătoriei B., apelantul apreciază că nu poate fi reținuta buna credința a reclamanților in baza contractului de vânzare-cumpărare sau a dispozițiilor art. 45 alin. 2 din Legea nr. 10/2011, aceștia nedeținând un „bun" in sensul jurisprudenței CEDO.
Nu se poate susține ca reclamanții au fost evinși prin pierderea proprietății, aceștia nu au fost proprietari niciodată, au cumpărat de la un neproprietar pe riscul lor. Vânzătorul nu a putut transfera in mod valabil dreptul de proprietate.
In cauza nu s-a făcut dovada existentei condițiilor in care intervine garanția pentru evicțiune.
Potrivit prevederilor art. 1695 din Noul Cod Civil: „Vânzătorul este de drept obligat să îl garanteze pe cumpărător împotriva evicțiunii care l-ar împiedica total sau parțial in stăpânirea netulburata a bunului vândut".
Efectul declanșării garanției pentru evicțiune este reglementat de noul cod civil. Astfel, cumpărătorul are dreptul la restituirea prețului, echivalentul fructelor, daca a fost obligat sa le restituie evingătorului.
Pentru a se putea angaja răspunderea din cauza producerii evicțiunii este necesara
existenta concomitenta a trei condiții si anume:
- sa existe o tulburare de drept provenind de la un terț;
- aceasta sa aibă o cauza anterioara vânzării;
3. tulburarea sa nu fi fost cunoscuta de cumpărător la data încheierii contractului.
Apelantul consideră ca cea de-a treia condiție nu este îndeplinita, stabilit fiind faptul ca, la data încheierii acestui contract de vânzare-cumpărare, vânzătorul cunoaștea faptul ca nu este proprietarul mobilului in cauza si ca nu putea transfera in mod valabil proprietatea imobilului.
P. acordarea de despăgubiri la nivelul solicitat de către reclamanți, prin cererea de chemare in judecata, s-ar înregistra un dezechilibru patrimonial prin mărirea patrimoniului reclamantului in detrimentul vânzătorului. Vânzătorul, potrivit contractului de vânzare-cumpărare a încasat un preț simbolic, protecționist pe acest apartament, ca urmare a aplicării unei legi speciale, respectiv art. 9 din Legea nr. 112/1995.
In eventualitatea in care s-ar acorda, s-ar înregistra o îmbogățire fără temei legitim. Vânzătorul imobilului nu poate fi obligat la restituire decât in măsura creșterii patrimoniului său.
Se mai arată că instanța de fond in mod greșit a obligat paratul S. R. prin M. Finanțelor P., prin A.J.F.P. B., la plata sumei de 80.500 lei aferenta terenului in cota de 28,33%, întrucât acest teren nu face obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr._/18.01.2001 încheiat intre S. R. prin . in calitate de vânzător si C. G. si C. M., in calitate de cumpărători.
După cum rezulta din contractul de vânzare-cumpărare in cauza, cumpărătorii C. G. si C. M. au achitat numai valoarea apartamentului situat in B., .. 17, . și a terenului in cota de 28,33%. pentru a pretinde si valoarea acestuia, in temeiul dispozițiilor art. 50 ind. 1 din Legea nr. 10/2001.
In cauza, reclamanții nu fac dovada ca au cumpărat de la S. R. si cota de 28,33% din terenul aferent imobilului in litigiu, pentru a pretinde si valoarea acestui teren.
Potrivit art. 36 alin (1) din Legea nr.18/1991 rep. :"Terenurile aflate in proprietatea statului, situate in intravilanul localităților si care sunt in administrarea primăriilor, la data prezentei legi, trec in proprietatea comunelor, orașelor sau a municipiilor, urmând regimul juridic al terenurilor prevăzute la art. 26."
Potrivit art. 8 din Legea nr. 10/2001, terenul in discuție nu intră sub incidența Legii 10/2001, astfel, si sub acest aspect, instanța de fond a acordat in mod greșit reclamanților suma de 80.500 lei aferenta terenului in cota de 28.33%. Legea nr.112/1995 se refera la „imobile cu destinație de locuințe" și nu la imobile terenuri.
Apelantul solicită instanței de control judiciar sa retina ca, prin hotărârea pronunțata in cauza, instanța de fond nu face referire la criticile aduse raportului ie expertiza de specialitate construcții nr._/27.03.2014 întocmit de expertul Z. C..
Astfel, apelanta a criticat si valoarea stabilita prin lucrare ca si preț de piața, care este exagerat de mare, nu are niciun corespondent in criteriile legale de stabilire a valorii, precum nici la realitatea pieței imobiliare.
Astfel, se poate observa ca expertul nu a ținut cont la stabilirea acestui preț de realitatea pieței imobiliare din aceasta perioada, care potrivit tuturor statisticilor se afla ..
Valorile menționate in cuprinsul lucrării nu sunt reale, nu corespund zonei, sunt exagerate, tocmai in scopul vădit de a se stabili o valoare de evaluare cat mai mare. Nu s-a avut in vedere o valoare economica fundamentata corect.
Se solicită instanței de judecata sa aibă in vedere realitatea pieței imobiliare in actualul context economic, fără sa fie ținută sa aprecieze in funcție de valoarea orientativa propusa de expert.
Apelantul apreciază ca nu este suficient a se invoca comparabile care nu reflecta realitatea, având in vedere faptul ca expertul nu s-a raportat la ultimele tranzacții imobiliare din zonă, in starea in care se afla imobilul pus in discuție, precum si la stadiul actual al imobilului pentru a se putea realiza o comparație justa. Este de notorietate faptul ca la vânzarea unui imobil, agenția imobiliara are obligația potrivit legii, sa prezinte cumpărătorului valoarea ultimelor tranzacții imobiliare încheiate in zona in care se afla imobilul in discuție, tocmai pentru ca acesta sa fie protejat.
De altfel, valoarea stabilita de expert este cu mult mai mare decât cea cuprinsa in Ghidul orientativ al proprietăților imobiliare pentru Municipiul B., situație in care concluziile expertului sunt eronate si nu corespund realității.
Comparabilele folosite de expert referitoare la imobile aflate in zonele indicate nu sunt de natura a clarifica daca valoarea stabilita asupra imobilului in cauza se raportează la un comparabil just și corect.
Valoarea teoretica stabilita de expert nu se justifica, nu este susținuta de înscrisuri doveditoare si nu reflecta situația reala a imobilului supus evaluării, sens in care apelantul apreciază ca justificate obiecțiunile aduse de către subscrisa la raportul de expertiza întocmit in cauza, obiecțiuni despre care instanța de judecata nu a făcut referire prin sentința criticata.
Apelantul consideră ca imobilul a fost supraevaluat, valoarea apartamentului apreciata corect ar fi fost mai mica decât cea stabilita prin raportul de expertiza, iar valoarea de piața este greșit stabilita, subscrisa nefiind de acord cu sumele stabilite, sume care nu sunt reale.
In ceea ce privește dispoziția de obligare a paratului la plata cheltuielilor de judecata constând in onorariu expert apelantul apreciază că, față de dispozițiile art. 274 C.pr.civ., în cauza nu poate fi reținută culpa procesuala a paratului S. R., prin M. Finanțelor P., in condițiile articolului menționat.
Astfel, promovarea acțiunii pe rolul instanței de judecata aparține reclamanților, generat de faptul ca titlul deținut de aceștia cu privire la imobilul in litigiu a fost desființat, situație in care s-au considerat îndreptățiți sa solicite restituirea contravalorii prețului de piața pentru mobilul restituit foștilor proprietari.
Chiar daca legea prevede posibilitatea formulării acțiunii civile, instanța va observa daca factorul generator este culpa apelantului. In cauza nu S. R., prin M. Finanțelor P., a încheiat contract de vânzare-cumpărare nr._/09.12.2004 cu reclamanții, ci . in calitate de vânzător si, pe cale de consecința, acesta nu poate sa fie sancționat prin obligarea la plata cheltuielilor de judecata. Lucrarea de expertiza a fost întocmita, in cauza, la cererea reclamanților si le profita exclusiv acestora, raportat la faptul ca prin aceasta lucrare s-a stabilit valoarea prețului de piața al imobilului in litigiu.
In cauza de fata nu poate fi vorba de culpa apelantului care nu a fost niciodată proprietarul imobilului, nu a cauzat nicio culpa directa reclamanților, astfel încât nu putea fi sancționat pe calea prezentului litigiu prin obligarea la plata cheltuielilor de judecata.
Cererea de apel este scutită de plata taxei judiciare de timbru potrivit art. 30 din OUG nr. 80/2013.
Intimatul reclamant a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de apel ca netemeinică, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Cu ocazia acordării cuvântului în dezbaterile pe fondul cauzei intimatul reclamant, prin reprezentantul său convențional, a arătat că nu solicită obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea poziției sale procesuale intimatul reclamant arată în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive că in conformitate cu dispozițiile art. 50 din Legea 10/2001, legitimare procesuală pasiva are în prezenta cauza apelantul parat S. R., deoarece in conformitate cu dispozițiile Legii 112/1995 acesta a fost cel care a mandatat legal unităților care dețineau în administrare imobilele să le înstrăineze, astfel încât în calitate de vânzător S. R. este și cel ținut să asigure garanția în condițiile art. 1337 și urm. din vechiul cod civil, M. Finanțelor având doar calitatea de reprezentant al Statului în conformitate cu prevederile art. 25 din Decretul nr. 31/1954.
Dreptul intimatului reclamant la despăgubiri este consacrat într-o lege specială, respectiv Legea 10/2001, astfel după cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 1/2009, care prin art. 50 ind. 1 a consacrat dreptul celui evins la despăgubiri echivalente cu prețul de piață a imobilului.
Este reală susținerea apelantului cu privire la împrejurarea că intimatul reclamant a dobândit imobilul de la un neproprietar, respectiv S. R., însa acest aspect nu a fost cunoscut la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul deținut in locațiune, vânzătorul, respectiv S. R., acționând mod public în calitate de proprietar.
Mai mult, contractul de vânzare cumpărare încheiat intre intimat si S. R., prin mandatarul legal ., nu a fost niciodată desființat pentru încălcarea prevederilor legale de la momentul încheierii acestuia.
Pe fondul cauzei, intimatul precizează că sunt întrunite cerințele evicțiunii. Astfel, prima condiție impusă de textul legal este îndeplinită intimatul a pierdut proprietatea imobilului în urma revendicării imobilului de către foștii proprietari. Acesta tulburare a avut o cauză anterioară vânzării fapt confirmat prin decizia civilă nr. 245/. în litigiu a fost preluat de către S. R. în baza unui titlu nevalabil și a fost înstrăinat cumpărătorilor în condițiile Legii nr. 112/1995. În ce privește condiția referitoare la necunoașterea de către cumpărători a cauzei evicțiunii, prin sentința civilă nr. 366/2005 pronunțată în dosarul civil nr._/2002 al Judecătoriei B. s-a reținut cu putere de lucru judecat că intimatul a fost de bună credință, astfel că în condițiile art. 46 alin.2 din Legea nr.10/2001 contractul este valabil încheiat.
Intimatul mai arată că art. 50 indice 1 din Legea nr. 10/2001 introdus prin Legea nr. 2009 prevede la aliniatul 1 că "proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor emoționale de evaluare, evaluarea despăgubirilor stabilindu-se prin expertiză conform alin. 2 al aceluiași articol.
Apelantul a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate pe calea întâmpinării. În cuprinsul acestui act de procedură apelantul a arătt că la dosarul cauzei nu există vreun înscris emis de . din care sa rezulte ca prețul contractului de vânzare cumpărare nr._/18.01.2001, in valoare de_ lei vechi (rol), a fost virat la bugetul consolidat al Statului R. sau la M. Finanțelor P..
Față de această împrejurare și având în vedere dispozițiile art. 298 din NCPC apelantul apreciază că este necesar ca instanța să solicite . precizeze dacă contravaloarea apartamentului ce face obiectul contractului de vânzare cumpărare menționat mai sus a alimentat contul extrabugetar constituit la dispoziția MFP în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, având în vedere faptul că această societate nu a dat curs solicitării apelantului formulată în acest sens.
La pronunțarea deciziei, se solicită a se avea în vedere faptul că, potrivit contractului de vânzare cumpărare nr._/18.01.2001, reclamantul intimat C. G. a cumpărat de la . apartamentul compus din 4 camere, bucătărie, baie, cămara, hol, antreu, verandă, balcon, pivniță de 14, 52 mp și cota de 1/2 din terasa comună, ci nu și terenul, acesta fiindu-i atribuit gratuit în condițiile art. 36 din Legea 18/1998, iar instanța de fond în mod greșit a obligat S. R. și la plata sumei de 80.500 lei aferentă terenului în cotă de 28,33%.
Astfel, conform art.50 ind.1 din Legea nr. 10/2001,republicata, modificata prin Legea nr. 1/2009, "proprietarii ale căror contracte de vânzare - cumpărare, încheiate cu respectarea Legii nr.112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piața al imobilelor stabilit conform standardelor internaționale de evaluare".
F. de textul de lege invocat care este de strictă interpretare și nu poate fi interpretat în extenso, apelantul învederează instanței de judecată faptul că, pentru ca reclamantul intimat să beneficieze de prevederile legale evocate mai sus, trebuia sa depună la dosarul cauzei o hotărâre judecătoreasca care sa dispună desființarea contractului de vânzare -cumpărare nr._/18.01.2001 încheiat intre acesta și ..
Or, împrejurarea că în litigiul purtat între reclamantul intimat din prezenta cauză și foștii proprietari ai imobilului având ca obiect revendicarea imobilului prin compararea titlurilor, dându-se eficiență titlului deținut de foștii proprietari fără a se constata nulitatea titlului (contractului de vânzare cumpărare) al reclamantului intimat, din prezentul dosar, nu dă dreptul acestuia să beneficieze de prevederile art.50 ind.1 din Legea 10/2001.
În apel nu au fost administrate probe noi.
Analizând sentința atacată în raport de motivele de apel invocate, de apărările formulate prin întâmpinare și prin răspunsul la întâmpinare, de actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente în cauză, instanța constată următoarele:
În primul rând apelantul critică soluția dată de judecătorie cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R., reprezentat prin M. Finanțelor P., fără însă a ataca încheierea din data de 31.01.2014, prin care această excepție a primit soluția de respingere. La adoptarea acestei soluții prima instanță a reținut faptul că în speță contractul de vânzare – cumpărare a fost încheiat de S. R., prin ..
Legiuitorul nu a prevăzut, prin noile norme de procedură, care de altfel reiau dispozițiile legale cuprinse în codul de procedură civilă din 1865, că apelul împotriva hotărârii finale se consideră a fi promovat și împotriva încheierilor premergătoare, astfel încât apelantul trebuia să atace în mod expres încheierea a cărei schimbare o urmărește și să formuleze critici concrete împotriva acesteia. Chiar dacă apelantul ar fi arătat în cuprinsul cererii de apel că aceasta vizează și încheierile premergătoare, această mențiune generică nu ar fi fost de natură să învestească instanța de apel cu analiza legalității și temeiniciei încheierilor respective. P. neexercitarea căii de atac în mod expres împotriva încheierii de ședință din data de 31.01.2014, această hotărâre a dobândit autoritate de lucru judecat, astfel încât instanța de apel nu poate proceda la schimbarea soluției date.
Chiar trecând peste aceste chestiuni de ordin procesual, instanța de control judiciar apreciază că respingerea excepției invocate este corectă, pentru următoarele considerente:
Legitimitatea procesuală pasivă este una dintre cerințele instituite de lege pentru ca o persoană să fie parte într-un proces civil, iar ea presupune existența unei identități între cel chemat în judecată și titularul obligației în raportul juridic dedus judecății.
În raport de temeiul juridic considerat aplicabil în speță se poate stabili și legitimarea procesuală pasivă.
În ipoteza reglementată de dispozițiile incidente în speță, invocate în mod expres de reclamant, respectiv art. 50 indice 1 din Legea nr.10/2001 și dispozițiile legale din Codul civil care reglementează garanția contra evicțiunii, calitatea procesuală pasivă revine Statului R., în numele căruia instituția specializată în vânzarea imobilelor în temeiul Legii nr.112/1995 a încheiat contractul de vânzare – cumpărare al cărui beneficiar este reclamantul.
Contractul de vânzare-cumpărare nr._/18.01.2001 fost încheiat în condițiile Legii nr.112/1995. În raport de temeiul juridic menționat se poate stabili și legitimarea procesuală pasivă, întrucât acest act normativ reglementează situația juridică a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului. Intrând în obiectul de reglementare a acestui act normativ, este evident că s-a apreciat că locuința în litigiu a fost proprietatea Statului, care justifică astfel calitatea sa procesuală pasivă.
S. R. are obligația potrivit dispozițiilor legale de a proceda la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr.112/1995, contractele fiind încheiate de unitățile specializate care evaluează și vând apartamentele, conform art.9 din lege. Mandatul unităților specializate de a reprezenta S. la încheierea contractelor de vânzare cumpărare este unul care rezultă din lege și se referă exclusiv la reprezentarea la încheierea acestor contracte, în fața instanțelor judecătorești neavând efecte juridice. Ca urmare, deși contractul de vânzare cumpărare a fost încheiat de . calitate de vânzător, în realitate această societate a procedat la încheierea convenției menționate în calitate de mandatar al Statului, mandat acordat prin legea menționată. În consecință, obligația de a răspunde pentru evicțiune nu poate fi instituită în sarcina mandatarului, astfel cum susține fără temei legal apelantul, mandatarul acționând în numele și pentru S. R.. În cazul în care mandatarul a încălcat prevederile legale referitoare la plata prețului către Stat, mandantul are posibilitatea de a solicita, chiar pe calea justiției, despăgubiri.
Legea prevede un mandat legal dat de stat, proprietarul imobilelor obiect al Legii nr.112/1995, unităților specializate în vânzarea imobilelor, astfel încât calitate procesuală are S. R., reprezentat de M. Finanțelor P.
Obligația de restituire a valorii de circulație a imobilului vândut nu poate fi instituită în sarcina mandatarului . nu a primit conform legii decât comisionul prevăzut de dispozițiile Legii nr.112/1995, prețul imobilului fiind încasat de vânzătorul imobilului.
Motivele de apel invocate pe fondul cauzei nu sunt de natură a conduce la schimbarea hotărârii primei instanțe.
Prima instanță a apreciat, prin analogie, că situația reclamantului este identică cu aceea a persoanelor cărora li s-a desființat prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă contractul de vânzare – cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995. Potrivit dispozițiilor art. 50 indice 1 din Legea nr.1/2009 de modificare și completare a Legii nr.10/2001, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.
Una dintre condițiile de aplicabilitate a art.50 ind.1 din Legea nr.10/2001, modificată prin Legea nr.1/2009, este in mod expres aceea ca actul de vânzare-cumpărare anulat să fi fost desființat prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Reclamantul însă nu îndeplinește aceasta condiție, întrucât nu există o hotărâre judecătorească care să dispună în sensul menționat de textul legal. Reclamantul a pierdut dreptul de proprietate în urma soluționării unei acțiuni în revendicare prin compararea titlurilor.
Cum art. 50 indice 1 nu este susceptibil de interpretare, rezultă că autorului cererii introductive nu-i este aplicabil acest text legal, ceea ce nu exclude aplicarea dispozițiilor dreptului comun referitoare la evicțiune, astfel încât, deși criticile apelantului pârât cu privire la incidența dispozițiilor legale invocate de intimatul reclamant în principal sunt fondate, acestea nu pot conduce la schimbarea hotărârii primei instanțe, întrucât reclamantul este îndreptățit la valoarea de circulație a imobilului în temeiul prevederilor legale de drept comun care reglementează evicțiunea.
Instanța de control judiciar apreciază că sunt întrunite toate condițiile prevăzute de art.1336-1351 cod civil din 1864 pentru răspunderea pentru evicțiune. Tribunalul constată că sunt incidente prevederile Codului civil din 1864, întrucât contractul de vânzare – cumpărare nr._ a fost încheiat la data de 18.01.2001, înainte de . noului Cod civil. De altfel, condițiile evicțiunii sunt aceleași în ambele coduri. Astfel, a existat o tulburare de drept provenind de la un terț, acțiunea în revendicare formulată de fostul proprietari fiind admisă de instanța de judecată printr-o hotărâre irevocabilă, tulburarea a avut o cauză anterioară vânzării – nevalabilitatea titlului statului, iar tulburarea nu a fost cunoscută de vânzător la data încheierii contractului.
Art. 1337 C.civ instituie răspunderea vânzătorului pentru evicțiunea totală sau parțială a lucrului vândut, în vreme ce art. 1344 C.civ obligă pe cel ținut de această obligație a restitui evinsului, pe lângă prețul vânzării, și excedentul de valoare al lucrului, dacă la momentul producerii evicțiunii acesta prezintă o valoare mai mare decât prețul vânzării.
Reținând că evicțiunea constă și în pierderea proprietății lucrului (în tot sau în parte), instanța apreciază că reclamantul a dovedit că a fost evins prin admiterea acțiunii în revendicare promovată de fostul proprietar al imobilului.
Pentru angajarea răspunderii vânzătorului este necesară, astfel cum s-a arătat, îndeplinirea condițiilor privind existența unui tulburări de drept, anterioritatea cauzei evicțiunii față de momentul vânzării și necunoașterea cauzei evicțiunii de către cumpărător.
Reclamantul a dovedit îndeplinirea acestor condiții în speță. Astfel, raportat la considerentele sentințelor civile ale Judecătoriei B. nr. 6675/2002 pronunțată în dosarul nr._/2001 și nr. 892/2012 pronunțată în dosarul nr._/197/2010 astfel cum a fost schimbată în tot prin decizia civilă nr. 245/. a Tribunalului B., dreptul invocat de către G. C. A. Hortensia este unul real, de proprietate, cauza evicțiunii fiind anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare de către reclamant, iar față de buna sa credință, reținută irevocabil de instanță, este evident că aceasta nu a cunoscut cauza evicțiunii.
Tribunalul reține că, prin sentința civilă nr. 366/17.01.2005 irevocabilă prin decizia civilă nr. 680/R/6.10.2005 a Tribunalului B., s-a constatat că reclamantul din prezenta cauză a fost de bună-credință la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, întrucât nu au fost notificat de fostul proprietar să nu cumpere imobilul și acesta nu a notat în cartea funciară acțiunea din dosarul nr. 3503/2000 al Tribunalului B.. Și în considerentele deciziei nr. 245/. a Tribunalului B. s-a reținut cu putere de lucru judecat că în acest context nu se poate ajunge la reanalizarea bunei credințe a cumpărătorului imobilului în temeiul Legii nr. 112/1995. Inadmisibilitatea reanalizării bunei credințe a reclamantului este reținută și în prezenta cauză, cu consecința înlăturării criticilor referitoare la acest aspect. Constatarea nevalabilității titlului statului nu echivalează cu reținerea relei credințe a cumpărătorilor imobilului, instanțele judecătorești reținând, astfel cum s-a arătat mai sus, buna credință a acestora. De asemenea, reaua credință a mandatarului legal al Statului, ., nu afectează dreptul reclamantului de a obține despăgubirea solicitată.
În ceea ce privește întinderea răspunderii statului pentru evicțiunea totală produsă, potrivit art. 1341 - art. 1342 C.civ, statul este obligat să restituie evinsului integral prețul primit, valoarea fructelor pe care aceasta ar fi obligată să le restituie terților evingători, spezele instanței (cheltuielile de judecată), daune interese și spezele contractului de vânzare-cumpărare.
Conform art. 1344 C.civ, dacă lucrul vândut are la momentul evicțiunii o valoare mai mare, indiferent de cauză, vânzătorul este dator să plătească cumpărătorului, pe lângă prețul vânzării și excedentul de valoare. Acest excedent de valoare se reflectă în valoarea de circulație finală a imobilului.
Soluția acordării de despăgubiri reprezentând prețul de piață al imobilului este în concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a stabilit că legislația ar trebui să permită să se țină seama de circumstanțele speciale ale fiecărei spețe, pentru ca persoanele care și-au dobândit bunurile de bună-credință să nu fie puse în situația de a suporta povara responsabilității statului care confiscase odinioară aceste bunuri și că, în astfel de cazuri, se impune acordarea unei despăgubiri care să fie rezonabilă în raport cu valoarea apartamentului de care au fost private (cauza R. contra României -Hotărârea din 19 oct.2006).
În aceste condiții, reclamantului i se cuvin despăgubiri și pentru valoarea terenului, pe care l-a obținut în condițiile legilor speciale de constituire a dreptului de proprietate și asupra căruia avea înscris un drept de proprietate în cartea funciară.
Apelantul invocă și faptul că instanța de fond nu face referire la criticile aduse raportului de expertiză întocmit de expertul Z. C.. Or, obiecțiunile la raportul de expertiză invocate de pârât au fost puse în discuția contradictorie a părților la termenul de judecată din 9.05.2014, instanța dispunând respingerea acestora ca fiind tardive. Astfel, orice referire la obiecțiunile formulate de partea pârâtă în sentința prin care s-a soluționat fondul cauzei era inutilă. Apelantul nu a înțeles să critice dispozițiile de respingere a obiecțiunilor la raportul de expertiză ca tardive, dispoziții adoptate prin încheierea de ședință din 9.05.2014. Considerentele de ordin procedural referitoare la neatacarea încheierii premergătoare reținute mai sus în analizarea criticilor cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului sunt incidente și cu privire la acest motiv de apel.
Referitor la cheltuielile de judecată la care a fost obligat pârâtul prin hotărârea atacată, tribunalul reține că în mod corect instanța de fond a reținut că partea menționată a căzut în pretențiuni, aflându-se în culpă procesuală. Reclamantul a fost de bună credință, fapt constatat prin hotărâri judecătorești irevocabile, iar culpa unei alte instituții, care nu a fost chemată în judecată, ., nu putea fi reținută, față de prevederile art. 453 alin.1 C.pr.civ., potrivit cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 480 alin. 1 C.pr.civ., instanța urmează a respinge cererea de apel dedusă judecății și să păstreze hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de apel formulată de apelantul pârât S. R., reprezentat prin M. Finanțelor P., prin Administrația Județeană a Finanțelor P. B., cu sediul în B. .. 7, jud. B., în contradictoriu cu intimatul reclamant C. G., cu domiciliul procesual ales ca cabinetul reprezentatului său convențional din B. .. 102, ., jud. B., reprezentat de av. Zebciuc L. T., împotriva sentinței civile nr. 7852/20.06.2014 a Judecătoriei B. pronunțată în dosarul nr._, pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.01.2015
PREȘEDINTE Judecător
N. F. - Judecător A. B.
Grefier
M. I.
Red. AB – 17.04.2015
Tehnored. MI – 17.04.2015 - 4 ex.
Jud. fond S. M.
| ← Anulare act. Decizia nr. 819/2014. Tribunalul BRAŞOV | Contestaţie la executare. Decizia nr. 42/2015. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
