Contestaţie la executare. Decizia nr. 181/2015. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 181/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 20-02-2015 în dosarul nr. 181/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Complet specializat în soluționarea litigiilor de fond funciar
Dosar nr._ Decizia civilă nr. 181/. publică de la 20.02.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE – P. M.
Judecător – R. C.
Grefier – M. D.
Pe rol este pronunțarea asupra apelului civil formulat de apelanții intimați F. V. și F. S. împotriva sentinței civile nr. 1725/23.09.2014, pronunțată de Judecătoria F. în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimata contestatoare C. L. de F. F. a C. S. de Sus, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile orale asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 06.02.2015, încheierea acestui tribunal făcând parte integrantă din prezenta decizie și când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei civile de față constată că prin Sentința civilă nr.1725 din data de 23.09.2014 a Judecătoriei F. s-a dispus admiterea contestației la executare formulată de contestatoarea C. L. de Aplicare a Legilor Fondului F. S. de Sus, reprezentată legal prin primar în contradictoriu cu intimații F. S. și F. V. și în consecință a fost anulată în parte încheierea nr. 1 emisă la data de 15.05.2014 în dosarul execuțional nr. 149/2014 al S.C.P.E.J. F. A. & F. R., în ceea ce privește suma de 5.200 lei, care reprezintă onorariul executorului judecătoresc.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr.1118/2007 pronunțată de Judecătoria F., devenită definitivă la data de 13.11.2007 (fil.21-26 ale dos.), la cererea intimatei, contestatoarea a fost obligată să efectueze punerea în posesie a intimaților cu teren, pe vechile amplasamente.
Așa cum reiese din actele dosarului execuțional nr. 79/2014 al S.C.P.E.J. F. A. & F. R. (fil.56-75 ale dos), intimații au solicitat, la data de 06.05.2014, începerea executării silite împotriva debitoarelor C. L. de Aplicare a Legilor Fondului F. S. de Sus, reprezentată legal prin primar și C. Județeană de Aplicare a Legilor Fondului F. B., reprezentată legal prin prefect, în baza titlului executoriu, constând în sentința civilă nr.1118/2007 pronunțată de Judecătoria F., devenită definitivă la data de 13.11.2007.
Astfel, la data de 06.05.2014 executorul judecătoresc a dispus, prin încheiere nr.1, deschiderea dosarului de executare silită nr.149/2014 și totodată a solicitat instanței încuviințarea executării silite care a avut loc prin încheierea din 13.05.2014, pronunțată în dosarul nr._ al acestei instanțe.
Ulterior, la data de 15.05.2014, executorul judecătoresc a emis somația și înștiințările pe care le-a comunicat debitorilor.
Așadar, în speță, executarea silită a fost pornită pentru executarea unei obligații de a face, obligație care nu poate fi îndeplinită decât de debitoarea acesteia, procedura executării silite circumscriindu-se prevederilor art.905 alin.1 Cod procedură civilă, conform cărora, „Dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării debitorul nu execută obligația de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalități, de către instanța de executare”, astfel că singurul act de executare pe care executorul poate să-l îndeplinească este formularea cererii de încuviințare a executării silite.
Prin urmare, onorariul perceput de executorul judecătoresc nu putea fi stabilit peste limitele instituite de dispozițiile din Anexa 1 pct.1 din Ordinul Ministrului Justiției nr.2550/C/2006 privind aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești, conform căreia pentru notificarea și comunicarea actelor de procedură se pot percepe onorarii cuprinse între 20 și 400 lei.
Instanța de fond a mai reținut că din cuprinsul încheierii contestate rezultă că onorariul executorului judecătoresc a fost stabilit la suma de 5.200 lei, cuantum care depășește limita maximă la care s-a făcut mai sus referire, astfel că, atâta timp cât onorariul stabilit este nelegal și actul de executare în care a fost inserat, respectiv încheierea contestată, este nelegală, motiv pentru care se impune anularea în parte a respectivei încheieri în privința onorariului executorului judecătoresc, urmând ca executorul să întocmească noi acte de executare în privința onorariului pe care-l poate percepe pentru munca prestată, cu respectarea dispozițiilor legale.
Așa fiind, instanța de fond a admis contestația la executare formulată de contestatoarea C. L. de Aplicare a Legilor Fondului F. S. de Sus, reprezentată legal prin primar, în contradictoriu cu intimații F. V. și F. S., și a anulat în parte încheierea nr. 1 emisă la data de 25.03.2014 în dosarul execuțional nr. 79/2014 al S.C.P.E.J. F. A. & F. R., în ceea ce privește suma de 5.200 lei, care reprezintă onorariul executorului judecătoresc.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel în termen legal intimații F. V. și F. S. solicitând schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul respingerii contestației la executare.
În dezvoltarea motivelor de apel, s-a arătat că executorul judecătoresc este singura autoritate publică care poate constata și consemna într-un proces verbal dacă debitorul și-a executat sau nu obligațiile stabilite prin titlul executoriu iar aplicarea penalităților de întârziere nu semnifică o executare silită propriu-zisă ci constituie un mijloc de constrângere indirectă a debitorului, constrângere ce se exercită în cadrul unei proceduri execuționale.
Deși instanța de executare în considerentele hotărârii sale a recunoscut că este vorba în speță de o executare silită directă a unei obligații de a face, în mod absolut neîntemeiat și fără vreo probă administrată de contestatoare, aceasta a cenzurat onorariului executorului judecătoresc, înlăturându-l total, pur și simplu prin calificarea unui dosar de executare silită – obligație de a face – punere în posesie ca o simplă notificare – comunicare acte de procedură.
În drept, au fost invocate prevederile art.466 și urm. Cod pr. civ.
Cererea de apel este scutită de plata taxei judiciare de timbru conform prevederilor art.42 din L. nr.1/2000.
Intimata contestatoare C. L. de Aplicare a Legilor Fondului F. S. de Sus nu a formulat întâmpinare.
În apel, nu au fost administrate alte probe noi.
Analizând sentința Judecătoriei F. în raport cu probele dosarului și cu motivele de apel, Tribunalul reține că cererea de apel este fondată.
Astfel, instanța de fond a reținut în mod corect faptul că executarea silită a fost pornită pentru executarea unei obligații de a face personale, obligație care nu poate fi îndeplinită decât de debitoarea acesteia iar în această situație ar fi aplicabile prevederile art.905 alin.1 Cod pr. civ. ce stabilește procedura aplicării de penalității pentru constrângerea debitorului la executarea obligației.
Această procedură specială nu poate fi urmată însă decât în cadrul unei proceduri execuționale care la rândul ei debutează prin emiterea somației și comunicarea ei debitorului împreună cu copia încheierii de încuviințare a executării silite și copia titlului executoriu, conform prevederilor art.666 și 667 Cod pr. civ.
De asemenea, executare silită directă a unei obligații de a face presupune deplasarea executorului judecătoresc, după trecerea termenului de 10 zile de la comunicarea somației, la sediul debitorului și întocmirea în conformitate cu prevederile art.889 Cod pr. civ. a procesului verbal de îndeplinire a executării, în baza căruia creditorul poate dovedi neexecutarea obligației de a face de către debitor, în eventualitatea promovării unei cereri pentru aplicarea de penalități.
Așadar, instanța de fond a reținut în mod eronat că singurul act de executare pe care executorul poate să-l îndeplinească este formularea cererii de încuviințare a executării silite iar onorariul perceput nu putea fi stabilit peste limitele instituite de dispozițiile din Anexa 1 pct.1 din Ordinul Ministrului Justiției nr.2550/C/2006, conform cărora pentru notificarea și comunicarea actelor de procedură se pot percepe onorarii cuprinse între 20 și 400 lei.
Onorariul stabilit de dispozițiile legale menționate anterior cu privire la notificarea și comunicarea actelor de procedură nu poate fi incident în speță întrucât se referă la procedura transmiterii unei notificări sau unui alt act de procedură prin intermediul unui executor judecătoresc, fără a fi necesar întocmirea unui dosar execuțional în acest sens.
În schimb, potrivit prevederilor pct.2 din Anexa 1 la Ordinul Ministrului Justiției nr.2550/C/2006, în cazul executărilor directe – puneri în posesie, onorariul maximal este de 5.200 lei pentru debitorul persoană juridică.
Față de aceste considerente, tribunalul constată că în speță onorariul executorului judecătoresc nu a depășit limita maximă instituită de Ordinul Ministrului Justiției nr.2550/C/2006 iar față de prevederile art. 480 alin. 2 Cod pr. civ., urmează a admite apelul declarat de către intimați și a schimba în tot sentința apelată în sensul respingerii contestației la executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de către apelanții intimați F. S. și F. V., ambii domiciliați în ., nr.95, jud. B. în contradictoriu cu intimata contestatoare C. L. de F. F. a comunei S. de Sus, cu sediul în ., nr.150, jud. B., împotriva Sentinței civile nr.1725 din data de 23.09.2014 a Judecătoriei F., pe care o schimbă în tot și pe cale de consecință:
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea C. L. de F. F. a comunei S. de Sus, reprezentată legal prin primar în contradictoriu cu intimații F. S. și F. V..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 20.02.2015.
Președinte, Judecător,
P. M. R. C.
Grefier,
M. D.
Red. R.C./02.04.2015
Tehnored. M.D./02.04.2015
5 ex.
Judecător fond M. M. T.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 89/2015. Tribunalul BRAŞOV | Obligaţie de a face. Decizia nr. 199/2015. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
