Contestaţie la executare. Sentința nr. 219/2015. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 219/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 394/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ Decizia civilă nr. 394/. publică de la 23.04.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE – P. M.
Judecător – R. C.
Grefier – M. D.
Pe rol este pronunțarea asupra apelului civil declarat de apelanta intimată Administrația Județeană a Finanțelor P. B. împotriva sentinței civile nr. 2198/25.11.2014, pronunțată de Judecătoria F. în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimatul contestator G. I., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura e citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 03.04.2015, conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 17.04.2015 și apoi pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a pronunțat următoarea hotărâre:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului civil de față constată că prin sentința civilă nr. 2198/25.11.2014, pronunțată de Judecătoria F. în dosarul civil nr._ a fost admisă contestația la executare formulată de contestatorul G. I. în contradictoriu cu intimații Administrația Județeană a Finanțelor P. B. și Serviciul F. Orășenesc V. și în consecință au fost anulate actele și formele de executare silită efectuate în dosarul de executare nr._/2013 de către intimatul Serviciul F. Orășenesc V..
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
P. actele emise în dosarul de executare nr. nr._/2013 efectuate de Serviciul F. Orășenesc V., s-a început executarea silită a contestatorului G. I. pentru suma de 17.559 lei, care se compune din: 15.227 lei, reprezentând contribuție de asigurări sociale de sănătate datorată în baza titlului executoriu nr._/19.12.2012; 2.332 lei, reprezentând contribuție de asigurări sociale de sănătate datorată în baza titlului executoriu nr._/02.07.2013, contribuție de asigurări de sănătate datorată de persoane care realizează venituri din activități independente.
Din cuprinsul titlului executoriu rezultă că această obligație fiscală a fost stabilită prin Decizia de impunere nr._/05.06.2012 și decizia de impunere nr._/28.06.013, emise de Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B. .
Decizia de impunere nr._/2012 emisă de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate B. se referă la contribuții pentru asigurări de sănătate aferente veniturilor realizate de contestator pe perioada 15 06_11 în cuantum de 13.743 lei la care au fost calculate penalități de 2062 lei. Împotriva acestei decizii contestatorul a formulat contestație care însă nu a fost soluționată până în prezent( fila 9-13 dosar)
P. decizia de impunere nr._/28 06 2013, s-au calculat contribuții pentru asigurări sociale de sănătate pentru anul 2011 în valoare de 1274 lei, sumă achitată de către contestator (fila 16-18). Cu toate acestea, în titlul executoriu nr._/19 12 2012 este preluat întregul debit aferent anului 2011, fapt recunoscut la interogatoriu de către intimată ( fila 132 ).
În ceea ce privește cele două titluri executorii contestate instanța a reținut că potrivit art.44 alin.1 din OG nr.92/2003 prevede obligativitatea comunicării actului administrativ fiscal în primul rând prin remiterea acestuia contribuabilului sau împuternicitului acestuia, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului sau prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire (art.44 alin.2). Actul administrativ fiscal poate fi comunicat și prin alte mijloace cum sunt fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanță, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia și dacă contribuabilul a solicitat expres acest lucru (alin.2 ind.1) sau prin publicitate, în cazul în care comunicarea potrivit aliniatelor precedente nu a fost posibilă (alin.2 ind.2).
Art. 44 alin.4 prevede că dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător. În cazul comunicării prin poștă, aceasta trebuie făcută cu scrisoare recomandată cu dovadă de primire (art.86 alin.3 Cod procedură civilă vechi) respectiv cu scrisoare recomandată, cu conținut declarat și confirmare de primire (art.154 alin.4 din Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă).
Potrivit dispozițiilor art.45 Cod procedură fiscală, actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii. Actul administrativ fiscal ce nu a fost comunicat potrivit art.44 nu este opozabil contribuabilului și nu produce nici un efect juridic.
De asemenea, HG nr.1050/2004 privind Normele de aplicare a Codului de procedură fiscală, invocate de contestatoare, prevede la pct.44.1 că „organul fiscal nu poate pretinde executarea obligației stabilite în sarcina contribuabilului prin actul administrativ, dacă acest act nu a fost comunicat contribuabilului, potrivit legii”.
În privința deciziei de impunere nr._/28 06 2013, s-a considerat că intimata a făcut dovada comunicării acesteia prin serviciile poștale, respectiv dovada din data de 21 11 2013 ( fila 98 ) din care rezultă că ar fi fost primită de contestator la data de 22 11 2013, fiind semnată de o persoană cu numele contestatorului Acesta a contestat înscrisul, în sensul că semnătura de pe dovada de primire nu-i aparține nici lui nici soției sale. Instanța a reținut că, pe de o parte, calitatea primitorului actului nu este definită, scrisul fiind indescifrabil, iar pe de altă parte, din compararea celorlalte înscrisuri ( semnătura de pe contestație și de pe înscrisurile pe care acesta le-a atestat pentru conformitate cu originalul ), că semnătura de pe înscrisul ce reprezintă dovada comunicării nu aparține contestatorului. În același timp, date fiind motivele care se referă la inexistența obligației fiscale constând în contribuția de asigurări de sănătate, pe considerentul că nu s-a încheiat un contract de asigurări de sănătate, s-a apreciat că nu pot fi analizate pe calea contestației la executare, întrucât sunt motive care vizează deciziile de impunere și nu actele de executare emise în baza titlurilor de creanță.
P. urmare instanța a apreciat că poprirea înființată de organul fiscal este nelegală.
Față de aceste considerente a fost admisă contestația la executare formulată de contestatorul G. I., în contradictoriu cu intimații Administrația Județeană a Finanțelor P. B. și Serviciul F. Orășenesc V., cu sediul în or. V., ., nr.3, jud. B., și în consecință s-a dispus anularea actelor și formelor de executare silită efectuate în dosarul de executare nr._/2013 efectuate de Serviciul F. Orășenesc V..
Împotriva sentinței de mai sus a declarat apel intimata Administrația Județeană a Finanțelor P. B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând modificarea în tot a acesteia, în sensul respingerii contestației la executare formulate.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelanta a reluat toate susținerile din cuprinsul întâmpinării depuse la judecata în fond a cauzei și a arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției tardivității formulării contestației la executare, neluând în considerare faptul că adresa de înființare a popririi nr._/15.11.2013 i-a fost comunicată contestatorului, acesta confirmând primirea la data de 22.11.2013.
Apreciază că nu a fost analizată în mod concret dovada de primire, verificarea înscrisului trebuind a fi realizată prin procedura verificării de scripte, iar lămurirea acestui incident procedural prin efectuarea unei expertize grafoscopice.
Se susține totodată că la pronunțarea sentinței nu au fost avute în vedere apărările apelantei, prevederile legale aplicabile și înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
După reluarea apărărilor cuprinse în întâmpinarea formulată în primul ciclu procesual și redarea textelor legale pe care le-a considerat incidente în cauză, apelanta a concluzionat în sensul că instanța de fond nu putea reține nelegalitatea formelor de executare din moment ce titlurile de creanță – deciziile de impunere nr._/05.06.2012 și_/28.06.2013 – emise de CASJ B. și devenite executorii nu au fost anulate.
În drept, au fost invocate generic dispozițiile noului Cod de procedură civilă.
Intimatul-contestator G. I. a formulat întâmpinare în termenul prevăzut de art. XV alin. 3 din Legea nr. 2/2013, prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, motivat de faptul că aspectele invocate de apelantă nu pot duce la modificarea și anularea hotărârii întrucât nu este vorba despre o nerespectare sau interpretare eronată a unor dispoziții legale de către instanța de fond ori despre omiterea sau respingerea vreunei probe propuse de partea adversă.
În apel nu au fost administrate probe noi.
Analizând sentința atacată, raportat la motivele de apel invocate, la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale incidente în speță, tribunalul a reținut următoarele:
P. încheierea pronunțată în ședința publică din 16.09.2014, Judecătoria F. a respins excepția tardivității formulării contestației la executare, invocată de apelanta Administrația Județeană a Finanțelor P. B. prin întâmpinare, reținând că, în lipsa unei comunicări valabile, la data menționată de intimatul-contestator, respectiv 22.04.2014, s-a luat la cunoștință de actul atacat. (fila 124 din dosarul de fond).
Această hotărâre nu a fost atacată cu apel, astfel că nu pot fi analizate considerentele care au stat la baza respingerii excepției arătate, în acest cadru procesual, soluția fiind definitivă.
Totodată constatăm că prin aceeași încheiere, instanța de fond a luat act de faptul că intimatul-contestator a arătat că renunță la cererea privind verificarea înscrisului denunțat ca fals, din moment ce excepția invocată prin întâmpinare a fost respinsă. P. urmare, dat fiind principiul disponibilității care guvernează procesul civil, instanța de fond nu putea proceda la verificarea de scripte.
Așadar, având în vedere dispozițiile art. 477 alin. 1 C. proc. civilă, potrivit cărora instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată, și constatând totodată că a fost atacată doar sentința nr. 2198/2014, nu și încheierea de ședință din 16.09.2014, tribunalul va proceda la analizarea criticilor aduse soluției pronunțate pe fondul cauzei.
Instanța de fond a apreciat în mod greșit că poprirea înființată de organul fiscal este nelegală pentru că decizia de impunere nr._/28.06.2013 nu ar fi fost comunicată intimatului-contestator G. I. deoarece chiar acesta din urmă a menționat în cuprinsul contestației la executare că a primit decizia de impunere arătată mai sus în data de 16.08.2013. (fila 2 din dosarul de fond).
Deși celelalte motive ale contestației la executare nu au mai fost analizate de prima instanță pentru că s-a reținut nelegalitatea executării pe motiv că titlurile de creanță nu au fost comunicate și deci nu au devenit titluri executorii, constatăm că nici acestea nu sunt fondate deoarece vizează aspecte referitoare la stabilirea contribuției de asigurări sociale de sănătate care puteau fi supuse discuției doar în cadrul unei contestații administrative conform art. 205 C. proc. fiscală.
În acest sens reținem că potrivit art. 172 alin. 3 C. proc. fiscală, contestația la executare poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, dar numai în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
Față de toate considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, în temeiul art. 480 alin. 2 C.proc.civ., tribunalul va admite apelul dedus judecății și va schimba în totalitate sentința atacată, în sensul respingerii contestației la executare formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta Administrația Județeană a Finanțelor P. B., cu sediul în municipiul B., .. 7, jud. B., în contradictoriu cu intimatul contestator G. I., având CNP_, cu domiciliul ales în mun. F., .. 4, jud. B., împotriva sentinței civile nr. 2198/25.11.2014, pronunțată de Judecătoria F. în dosarul civil nr._, pe care o schimbă în totalitate, și în consecință respinge contestația la executare formulată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 23.04.2015
Președinte, Judecător,
P. M. R. C.
Grefier,
M. D.
Aflată în concediu medical
Semnează înlocuitorul grefierului șef de secție
D. A.
Red. P.M/10.09.2015
Tehnored. I.C./10.09.2015;4 ex.
Judecător fond: M. L. Boștean O.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 320/2015. Tribunalul BRAŞOV | Fond funciar. Decizia nr. 395/2015. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|








