Contestaţie la executare. Decizia nr. 501/2014. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 501/2014 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 24-09-2014 în dosarul nr. 501/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ DECIZIA CIVILĂ NR. 501/A
Ședința publică din data de 24 septembrie 2014
Completul de judecată A9 constituit din:
PREȘEDINTE – C. R. - judecător
Judecător - C. D.-P.
Grefier - V. P.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față care s-a dezbătut in ședința publică din data de 16 septembrie 2014, când părțile prezente au pus concluzii potrivit celor consemnate in încheierea de ședința din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință si când, având în vedere lipsa de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 24 septembrie 2014.
La apelul nominal făcut in ședința publică la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
In urma deliberării instanța a pronunțat hotărârea de mai jos:
T R I B U NA L U L,
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
P. sentința civilă nr._/20.12.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dos. nr._, s-au respins ca neîntemeiate excepțiile netimbrării cererii și a tardivității contestației, s-a admis contestația la executare formulată și precizată de contestatorul M. M. A. în contradictoriu cu intimata S.C. I. L. R. I. S.A. și, în consecință:
- s-a dispus anularea încheierii de încuviințare a executării silite din data de 15.01.2013 pronunțată în Camera de consiliu de către Judecătoria B. în dos. nr._ precum și a executării silite înseși și a somației din data de 25.04.2013 din dosarul execuțional nr. 237/2013 al B.E.J. Ț. C.-O.;
- s-a dispus anularea executării silite înseși și a somației din data de 17.05.2013 în dosarul execuțional nr. 1958/_/2013 al S.C.P.EJ. Ț. C.-O. șl B. O.-M. și a publicației de vânzare din data de 26,07.2013 emisă în dosarul execuțional nr. 1958/_/2013 al S.C.P.E.J. Ț. C.-O. șl B. O.-M.;
- s-a dispus întoarcerea executării silite pentru suma de 11.283,53 lei reprezentând debit achitat integral în dosarul execuțional 1958/_/2013;
- intimata a fost obligată la plata către contestator a sumei de 679,67 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția netimbrării contestației la executare, instanța a constatat că cererea este legal timbrată cu taxe de timbru de 143 lei, 10 lei, 40 lei, 0,5 lei și 486,17 lei.
În ceea ce privește excepția tardivității contestației la executare, instanța a constatat că cererea este înregistrată la data de 08.05.2013, iar completarea de acțiune în data de 07.08.2013. Somația de începere a executării silite împreună cu încheierea de încuviințare din dos. ex. nr. 237/2013 au fost comunicate contestatorului pe data de 26.04.2013, iar termenul de 15 zile pentru formularea contestației la executare a expirat pe data de 11.05.2013, dar fiind zi de sâmbătă, potrivit art. 101 alin. 5 C. pr. cv., termenul s-a prelungit până luni, în 13.05.2013.
În ceea ce privește publicația de vânzare din data de 26.07.2013 contestată, acesta a fost comunicată pe data de 31.07.2013, conform procesului-verbal de înmânare, iar precizarea contestației a fost depusă la registratura Judecătoriei B. la data de 07.08.2013, în interiorul termenului de 15 zile prevăzut de art. 714 C.pr.civ.
În ceea ce privește solicitarea de a se anula executarea silită însăși în dos. nr. 1958/_/2013, solicitare care ar fi trebuit să fie formulată în termen de 15 zile de la data de 20.05.2013 (data comunicării somației), instanța a constatat că acesta reprezintă doar o precizare a petitului de anulare a executării silite în dos. nr. 237/2013 (din cadrul contestației din 08.05.2013) și nu un petit nou sau o contestație nouă.
Instanța a constatat că dosarul nr. 1958/_/2013 nu este un nou dosar execuțional, diferit de dosarul. nr. 237/2013, nefiind parcurși pașii prevăzuți de C.pr.civ. pentru deschiderea unui dosar execuțional (o nouă cerere de executare și o nouă încheiere de încuviințare a executării). executorul face referire în dos. nr. 1958/_/2013 la cererea de executare și la încheierea de încuviințare din dos. nr. 237/2013.
Față de aceste considerente, instanța a constatat că excepția tardivității formulării contestației este neîntemeiată.
În ceea ce privește excepția prescripției executării, instanța a apreciat că în cauză, potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011, sunt aplicabile prevederile din vechiul cod civil și din Decretul nr. 167/1958 cu privire la prescripție și nu prevederile noului Cod civil.
Conform art. 6 din Decretul nr. 167/1958, dreptul de a solicita executarea silită în temeiul unui titlu executoriu se prescrie în termen de 3 ani calculați de la data la care s-a născut dreptul de a solicita executarea silită (art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958).
Intimata a întocmit situația intitulată „facturi clienți” depusă de către intimată împreună cu cererea de executare silită, ultima factură emisă pentru rata de leasing datează din 10.08.2009, iar ultima factură emisă pentru rata casco datează din 25.11.2009. Cele trei facturi emise ulterior nu au legătură cu debitul propriu-zis rezultând din contractul de leasing, ci constituie cheltuieli de recuperare și taxă de înscriere în arhiva electronică.
Termenul de prescripție pentru executarea sumelor cuprinse în facturile din 10.08.2009 și 25.11.2009 s-a împlinit pe data de 10.08.2012 și 25.11.2012. Toate celelalte facturi care au stat la baza cererii de executare sunt anterioare datelor de 10.08.2009 și 25.11.2009, deci termenul de prescripție s-a împlinit anterior datelor de 10.08.2012 și 25.11.2012. Intimata creditoare a formulat cererea de executare silită pe data de 26.03.2013, după împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a solicita executarea silită.
Actul indicat ca fiind întrerupător de prescripție efectuat în dosar execuțional pentru recuperarea aceluiași debit cu nr. 624/2010 la B.E.J. Ț. C. nu produce efecte cât timp prin sentința civilă nr. 3205/06.03.2012 a Judecătoriei B. s-a constatat perimarea acestui dosar execuțional.
Conform art. 16 alin. 1 lit. c din Decretul nr. 167/1958 prescripția se întrerupe printr-un act începător de executare, însă alineatul 2 al aceluiași articol prevede că prescripția nu este întreruptă dacă cererea de executare s-a perimat.
În consecință, formele de executare îndeplinite în dosarul nr. 624/2010 nu au avut ca efect întreruperea prescripției extinctive.
Creditoarea a mai afirmat prin întâmpinare că petentul contestator a recunoscut debitul în data de 12.11.2010, fără să producă însă dovada acestui fapt. Nu există nici un act de recunoaștere a datoriei, situația de plăți depusă la dosar nu cuprinde semnătura contestatorului.
Ultimul act de întrerupere a prescripției extinctive este efectuat în 12.11.2010, iar predarea bunului, având loc în septembrie 2009 nu a întrerupt prescripția extinctivă a executării efectuate în dosarul execuțional nr. 1958/_/2013 al S.C.P.EJ. Ț. C.-O. șl B. O.-M. în care s-a înregistrat cererea de încuviințare a executării silite în data de 26.03.2013.
Față de aceste considerentele de fapt și de drept, instanța a constată că executarea silită a fost pornită pentru un titlu executoriu prescris la data încuviințării silite și, în consecință, toate actele de executare efectuate în dosarul execuțional nr. 1958/_/2013 al S.C.P.EJ. Ț. C.-O. șl B. O.-M. au fost anulate.
În ceea ce privește achitarea debitului de către contestator, acesta a avut loc doar pentru a evita scoaterea la licitație a bunului menționat în publicația de vânzare din data de 26.07.2013, această plată fiind supusă regulilor privind întoarcerea executării silite prevăzută de art. 722 și urm. C .pr. cv.
Văzând disp. art. 451 C. pr. civ. instanța a obligat intimata la plata către contestator a sumei de 679,67 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în cauză, constând în taxa judiciară de timbru, copii dosar execuțional.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel creditoarea I. L. R. I. S.A. solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței civile nr._/2013, pronunțată de Judecătoria B. în cadrul dosarului nr._ ca netemeinică și nelegală și, în consecință, respingerea ca nefondată a contestației la executare și a tuturor capetelor de cerere formulate de contestatorul M. M.-A. și menținerea tuturor actelor de executare întocmite în dosarul nr. 237/2013 de către B. Ț. C. O., ca fiind temeinice și legale.
În motivarea apelului se arată că, în fapt, în calitate de locator/proprietar și finanțator, a încheiat cu debitorul M. M.-A. contractul de leasing nr._ având ca obiect dreptul de folosință a unui autovehicul marca VOLKSWAGEN PASSAT, . WVWZZZ3CZ8P041450, număr de înmatriculare_ .
După data încheierii contractului, debitorul nu a respectat termenele scadente pentru plata ratelor de leasing, deși art. 10 pct. 10.4. din contractul de leasing pe care l-a semnat prevedea că „Utilizatorul este obligat sa plătească ratele de leasing și orice alte sume prevăzute în Contractul de leasing la datele stabilite conform Contractului, independent de primirea facturilor fiscale”, iar „I. L. R. I. S.A., în calitate de Finanțator, la încheierea contractului de leasing financiar (…) a achitat integral contravaloarea bunului către Furnizor”.
Astfel, ca urmare a neîndeplinirii obligației contractuale principale asumate prin contract, aceea de achitare a ratelor de leasing lunare aferente folosinței autovehiculului utilizat în sistem leasing, acesta a fost predat societății creditoare, care este proprietarul bunului.
Deși, conform art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing modificată prin Legea nr. 287/2006: „contractele de leasing, (...), constituie titluri executorii”, iar potrivit art. 15 din același act normativ, „Dacă în contract nu se prevede altfel, în cazul în care locatarul/utilizatorul nu execută obligația de plată a ratei de leasing timp de două luni consecutive, calculate de la scadența prevăzută în contractul de leasing, locatorul/finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat să restituie bunul și să plătească toate sumele datorate, până la data restituirii în temeiul contractului de leasing”, utilizatorul cu rea credință refuză să-și execute obligația de plată a ratelor rămase restante, drept pentru care s-a formulat cerere de executare silită împotriva sa.
Faptul că bunul utilizat in baza contractului de leasing nr._ a fost predat, nu absolvă debitorul de obligația de a achita prețul folosinței acestuia până în momentul predării lui și cheltuielile ocazionate de recuperarea acestuia, astfel ca a fost inițiată procedura executării silite în vederea recuperării debitului.
Mai mult decât atât, ulterior, bunul ce a făcut obiectul contractului de leasing nr._ a fost vândut însă suma obținută în urma valorificării acestuia nu au acoperit capitalul rămas de facturat la acest contract, motiv pentru care în prezent contestatorul înregistrează față de societatea creditoare un debit în valoare de 38.736,94 lei reprezentând facturi neachitate la contractul de leasing, penalități și finanțare neacoperită în urma vinderii bunului, suma care, conform dispozițiilor contractului urmează a fi suportata de către debitor.
Sentința atacată este vădit nelegală și bazându-se pe o apreciere greșita a situației de fapt, o interpretare greșită a probelor administrate precum și a dispozițiilor legale.
Societatea creditoare arată că și-a respectat obligațiile contractuale, a plătit integral bunul ce face obiectul contractului de leasing și l-a pus la dispoziția debitorului spre utilizare în condițiile contractuale cunoscute și acceptate de către acesta. Din moment ce contestatorul a predat bunul societății, ca urmare a imposibilității achitării și desfășurării în bune condiții a contractului de leasing, este justificată cererea acesteia de recuperare a debitului restant până la data restituirii, întrucât reprezintă contravaloarea folosinței acestuia de către contestator.
Ca urmare a neachitării de către contestator a ratelor restante, potrivit dispozițiilor contractuale, creditorul poate apela la orice mijloc legal de recuperare a creanței și, făcând dovada cu documente justificative a faptului că deține o creanță certă, lichidă și exigibilă, a formulat cerere de executare silită, ca și mijloc legal de recuperare a creanței sale.
Actele de executare au fost efectuate cu respectarea strictă a dispozițiilor contractuale și a celor legale, în vigoare, astfel că nu exista vreun motiv pentru anularea acestora.
Astfel, societatea și-a întemeiat acțiunea pe baze legale, nu numai contractuale, legea recunoscându-i dreptul de a-și recupera bunul al cărui proprietar este precum și contravaloarea ratelor restante până în momentul predării acestuia.
Contractul de leasing nr._ i-au conferit utilizatorului M. M.-A. un drept de folosință asupra bunului marca VOLKSWAGEN PASSAT, . WVWZZZ3CZ8P041450, număr de înmatriculare_, folosința condiționata de respectarea obligațiilor contractuale.
La data semnării contractului de leasing Utilizatorul M. M.-A. precum si Locatorul (I. L. ROMÂNIA I. SA) au semnat și au agreat Condițiile Generale de L. - Parte integrantă din contractul de leasing financiar precum și planul de eșalonare aferent contractelor.
Din momentul semnării contractului utilizatorului îi incumba obligația de a-și onora toate ratele de leasing prevăzute în contractul de leasing, iar societatea de leasing nu trebuie să fie prejudiciata prin întârzierea sau refuzul plății ratelor prevăzute în contract, în caz contrar, locatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing din vina exclusivă a debitorului.
Utilizatorul este obligat să își îndeplinească obligațiile de plată a facturilor emise, în conformitate cu Planul de eșalonare a contractelor prevăzut in Anexa nr. 3, parte integranta a Contractului de leasing iar, în art. 10 pct. 10.3. din contracte se prevede în mod expres faptul că: „Utilizatorul este exclusiv răspunzător pentru efectuarea la termen a plății. Utilizatorul nu poate invoca în nici un caz neluarea la cunoștință a planului de eșalonare a ratelor de leasing, ce constituie Anexa la Contract.”
Astfel utilizatorul se afla in culpă prin încălcarea obligațiilor prevăzute in contractul de leasing, acelea de achitare a ratelor de leasing și a celorlalte cheltuieli, conform contractului de leasing nr._. Contestatorul a avut cunoștință în momentul semnării contractului, atât de cuantumul ratelor cât și de penalitățile și taxele suplimentare în eventualitatea unei întârzieri de plată sau a nerespectării prevederilor contractuale. Mai mult decât atât inclusiv când a fost ridicat autovehiculul, proprietatea societății, contestatorul a semnat procesul verbal de predare bun si a luat la cunoștință de debitul în valoare de 7.645 lei, înregistrat la acel moment.
În ceea ce privește „anularea încheierii de încuviințare a executării silite din data de 15.01.2013 pronunțată în Camera de consiliu de către Judecătoria B. în dosarul numărul_ ” de către instanța de fond, apelanta arată că încheierea privind încuviințarea executării se pronunță în camera de consiliu fără citarea părților iar instanța nu verifica fondul cererii de executare ci numai condițiile generale cu privire la demararea acestei proceduri speciale. Totodată, cererea de încuviințare a executării silite demarate împotriva contestatorului a fost însoțită de toate documentele justificative: cererea de executare propriu-zisa, titlul executoriu și încheierea prevăzuta de art. 664 alin 1 Cod proc. civ., precum și dovada achitării taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar.
Anularea încheierii de încuviințare a executării silite s-a făcut cu nesocotirea de către instanța de fond, a dreptului apelantei, recunoscut prin lege de a iniția procedura executării silite în situația in care debitorul nu își aduce la îndeplinire obligația de bună-voie.
Inițierea procedurii de executare silită este consecința exclusivă a nerespectării obligațiilor contractuale prevăzute in contractul de leasing, astfel că instanța, nu avea motive să dispună anularea încheierii prin care a fost încuviințată cererea de executare silita întrucât aceasta hotărâre a fost pronunțata de către instanța de executare doar după ce aceasta a verificat competenta executorului judecătoresc și a instanței de executare, calitatea de titlu executoriu al contractului de leasing precum și creanța pentru care a fost inițiată procedura executării silite și care se urmărește a fi recuperata pe calea executării silite, încheierea de încuviințare a executării silite putând fi anulată doar dacă s-ar fi dat fără îndeplinirea condițiilor legale, ceea ce nu este cazul în speța de față.
Referitor la susținerile cu privire la prescripția executării silite, se arată că, întrucât potrivit art. 705 alin. 2 Noul Cod proc. civ. termenul pentru exercitarea dreptului de a cere executarea silită începe să curgă de la data când se naște acest drept, e necesar sa se stabilească care anume este momentul in care se naște dreptul, răspunsul fiind in general in funcție de natura titlului executoriu. Totodată, cursul prescripției se întrerupe prin acte care de cele mai multe ori exprimă voința creditorului de a-și realiza dreptul.
Contractul de leasing constituie titlu executoriu potrivit legii (art. 8 din Ordonanța 51/1997 privind operațiunile de leasing, coroborat cu art. 632 Noul Cod proc. civ.).
Astfel, potrivit contractului de leasing, contestatorul este obligat să își achite ratele restante până la data predării bunului, precum și toate cheltuielile survenite in urma rezilierii contractului. Suma pentru care a fost demarată procedura executării silite era compusă din rate aferente perioadei aprilie 2009 – august 2009, asigurări, refacturări cheltuieli și logistică aferente perioadei noiembrie 2011 – ianuarie 2012, conform desfășurătorului inclus de apelantă în cuprinsul motivelor de apel.
Apelanta susține că facturile au fost scadente în anul 2009, 2010 și 2012 însă instanța de fond nu a ținut cont în calculul termenului de prescripție de prevederile art. 16 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, respectiv de faptul că, potrivit situației de plăți atașată, în data de 12.11.2010, contestatorul a recunoscut debitul înregistrat față de societate iar recunoașterea contestatorului fiind în mod evident voluntară, neîndoielnică și pură și simplă nefiind afectată de nicio condiție sau rezervă, este de natură să producă efectul întreruptiv al cursului prescripției dreptului material la acțiune potrivit art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958.
Apelanta a inserat în cuprinsul motivelor de apel situația de plăți, în cuprinsul căreia este inserată o factură emisă la data de 12.11.2010 aferentă sumei de 528,30 lei, despre care apelanta susține că face dovada plății unei rate și este întreruptivă de prescripție.
Întrucât recunoașterea independent de modul în care a fost exprimată, în măsura în care îndeplinește condițiile mai sus prezentate, produce efectul întreruptiv de drept (ipso iuris) conform art. 17 alin. 1 și 2 din Decretul nr. 167/1958, iar noua prescripție care începe să curgă după întreruperea prin efectul recunoașterii este de aceeași natură cu cea înlăturată, adică prescripția dreptului material la acțiune stricto sensu, efectele întreruperii s-au produs instantaneu astfel că, cererea de executarea silita a fost înregistrata pe rolul B. Termure C. O. în data de 26.03.2013, înăuntrul noului termen de prescripție.
Astfel termenul de prescripție extinctivă, este întrerupt prin efectuarea unei plăți parțiale, care a intervenit după un interval de timp de la data exigibilității. În această situație, începe să curgă un nou termen de prescripție extinctivă, din momentul când s-a efectuat plata parțială menționată, astfel cum rezultă din prevederile art. 16 lit. a) coroborate cu cele ale art. 17 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, aplicabil lex causae.
Calculul instanței de fond ar fi trebuit sa fie 12.11.2010 - plata efectuată după scadența facturilor - prescripția se împlinește în 12.11.2013, iar cererea de executare silită a fost înregistrată pe rolul B. Termure C. O. în data de 26.03.2013.
Astfel, se susține că acțiunea introdusă de către societatea apelantă respecta termenul prescripției, întreruperea a operat și începe să curgă un nou termen de prescripție de același fel, efectele întreruperii, efectele întreruperii s-au produs instantaneu, în momentul recunoașterii.
Apelanta nu a invocat în apărările sale un alt act de întrerupere a inscripției, decât recunoașterea debitului, în 2010, dovedită prin depunerea situației de plăți. Legiuitorul nu a menționat în nici un text de lege faptul ca, situația de plăți trebuie să fie însoțită de semnătura contestatorului pentru a opera întreruperea prescripției, astfel cum a argumentat instanța de fond, deși a dispus întoarcerea executării prin obligarea societății la restituirea plății în valoare de 11.283,53 lei efectuată în data de 12.08.2013, plată ce figurează pe situația de plați depusă și care nu are semnătura contestatorului.
S-a mai susținut, referitor la creanța pentru care a fost inițiata procedura executării silite, că aceasta este certă, deoarece este constatată prin facturile emise și neachitate conform contractelor de leasing, contract ce reprezintă izvorul obligației de achitare ratelor de leasing restante, a ratelor prime de asigurare, a finanțării neacoperite precum și a altor cheltuieli.
Potrivit art. 662 (2) N. C. pr. civ, existenta creanței rezultă din însuși actul de creanță, mai precis contractele de leasing, Creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui (art. 662 alin. 3 din Noul Cod proc. civ.), în speță contractele de leasing încheiate cu contestatoarea.
Creanța este exigibilă deoarece termenele de plată au expirat, iar pentru plata acesteia societatea noastră poate obține intervenția coercitivă a forței publice.
În consecință, susține apelanta, creanța îndeplinește toate condițiile legale privind certitudinea, lichiditatea și exigibilitatea, deoarece contestatoarea nu și-a respectat obligațiile contractuale.
Intimatul contestator M. M. A. nu a depus întâmpinare.
În apel nu s-au administrat probe noi.
Apelul este legal timbrat.
Examinând sentința civilă, în raport cu motivele de apel și cu probele administrate în cauză, Tribunalul reține următoarele:
Singurul motiv pentru care instanța de fond a anulat executarea silită contestată în speță de către debitorul M. M. A. l-a constituit faptul că s-a împlinit termenul de prescripție a executării silite a creanței urmărite și că plata pretinsă a fi fost efectuată de către debitor nu reprezintă un act întrerupător de prescripție.
De asemenea, apelanta nu a formulat critici cu privire la modul în care instanța de fond a soluționat excepțiile netimbrării și a tardivității formulării contestației la executare și nici cu privire la efectele juridice atribuite de instanța de fond plății creanței efectuate de contestator în cursul judecății contestației la executare.
În acest context, motivele de apel prin care apelanta creditoare a argumentat pe larg cu privire la calitatea de titlu executoriu a contractului de leasing, cu privire la neexecutarea culpabilă a obligațiilor izvorâte din acest contract de către contestatorul debitor și la calitatea creanței de a fi certă, lichidă și exigibilă, nu au relevanță în cauză și nu vor fi examinate de instanța de apel, deoarece aceste aspecte nu au fost contestate și nu au reprezentat chestiuni pe care să le fi analizat instanța de fond în cuprinsul sentinței civile apelate.
După cum s-a arătat mai sus, unicul motiv invocat de contestator și analizat de instanța de fond îl constituie prescripția executării silite declanșate împotriva sa.
În legătură cu acest aspect, instanța de apel apreciază că, în mod corect a reținut instanța de fond că, potrivit situației de plăți depusă de creditoare la filele nr. 170 – 175 ale dosarului de fond, ultima factură emisă pe numele contestatorului pentru rata de leasing, neachitată, datează din 10.08.2009, iar ultima factură emisă pentru rata casco neachitat datează din 25.11.2009. Cele trei facturi emise ulterior, în datele de 10.02.2010, 11.10.2010 și 25.01.2012 nu pot constitui date de la care se calculează termenul de prescripție de 3 ani. Astfel, factura emisă la data de 10.02.2010 constituie cheltuieli aferente recuperării debitului, respectiv taxă logistică (taxă înscriere arhivă), ce nu are legătură cu debitul rezultat din contratul de leasing titlu executoriu, iar facturile emise la 11.10.2010 și 25.01.2012 reprezintă „refacturări cheltuieli” care, de asemenea nu reprezintă ultima rata restantă (f. 173 dos. fond).
În consecință, nu interesează sub aspectul executării silite decât facturile emise în 10.08.2009 și 25.11.2009 cu privire la ratele neachitate conform titlului executoriu, și de la care se calculează termenul de prescripție, date în raport de care acesta s-a împlinit anterior depunerii cererii de executare silită, după cum a arătat și prima instanță.
În mod eronat susține apelanta creditoare faptul că situația de plăți depusă în dosarul de fond (f. 170) și cuprinsă în conținutul motivelor de apel, probează plata realizată de către contestatorul debitor a sumei de 528,30 lei la data de 12.11.2010 și, implicit întreruperea termenului de prescripție.
Contestatorul nu a recunoscut efectuarea acestei plăți, motiv pentru care, raportat la efectul invocat de apelanta creditoare privind această plată, în apel instanța a solicitat apelantei să depună dovada virării în contul său, la data de 12.11.2010 a sumei de 528,30 lei, prin depunerea dovezii evidențierii contabile a acestei sume sau a actului doveditor al plății acesteia, emanând de la contestatorul debitor. O astfel de dovadă nu a fost depusă însă de către apelantă.
Contrar susținerilor apelantei, în dosarul de fond contestatorul a făcut dovada plății sumei de 11.283,53 lei reprezentând debit achitat integral în dosarul execuțional 1958/_/2013, cu privire la care s-a dispus de către instanța de fond întoarcerea executării silite, prin depunerea chitanței în acest sens, la fila nr. 211 a dosarului de fond, efectul probatoriu al plății sumei fiind dat de mențiunea „debit integral în dos. ex. 1958/_/2013”, de ștampila executorului judecătoresc, de faptul că însuși contestatorul a invocat plata creanței și întoarcerea executării și de recunoașterea creditoarei privind recuperarea creanței prin întâmpinarea depusă la fila nr. 217 din dosarul de fond, motiv pentru care nu mai era necesară vreo semnătură a contestatorului pe vreun înscris anume, după cum sugerează în mod neîntemeiat apelanta creditoare.
În ceea ce privește posibilitatea ca pe calea contestație la executare, instanța de executare să anuleze încheierea de încuviințare a executării silite, posibilitate contestată de aplelantă, Tribunalul reține următoarele:
Potrivit art. 665 alin. 2 Cod proc civ., cererea de încuviințare a executării silite se soluționează de către instanța de executare, în camera de consiliu, fără citarea părților, prin încheiere. Încheierea pronunțată de către instanță este definitivă, dacă s-a admis cererea de încuviințare a executării silite sau este atacabilă exclusiv cu apel numai de către creditor. În consecință, procedura încuviințării executării silite este o procedură necontencioasă, judiciară.
Astfel încheierea de admitere a cererii de încuviințare a executării silite este definitivă doar din perspectiva creditorului și doar în această procedură a încuviințării executării silite.
P. urmare, debitorul sau alte persoane pot vătămate vor putea ataca încheierea de încuviințare a executării pe calea contestației la executare în condițiile art. 711 alin. 3 și art. 714 alin. 1 pct. 3 și alin. 4 Cod proc. civ.
În consecință procedura de încuviințare a executării silite fiind una necontencioasă, impedimentele legale privind începerea sau continuarea executării silite nu ar putea fi invocate de către debitor decât pe calea contestației la executare. Faptul că apelanta creditoare a obținut încuviințarea executării silite nu poate împiedica debitorul să se apere în contestația la executare prin invocarea prescripției executării silite.
În acest sens, potrivit art. 665 alin. 4 Cod proc. civ., „instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă:
1. cererea de executare silită este de competența altui organ de executare decât cel sesizat;
2. hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu;
3. înscrisul, altul decât o hotărâre judecătorească, nu este învestit cu formulă executorie;
4. creanța nu este certă, lichidă și exigibilă;
5. debitorul se bucură de imunitate de executare;
6. titlul cuprinde dispoziții care nu se pot duce la îndeplinire prin executare silită;
7. există alte impedimente prevăzute de lege.”
În categoria impedimentelor prevăzute de lege se include și prescripția executării silite, constatată în prezentul litigiu. Astfel, potrivit art. 711 alin. 3 din Cod proc. civ., după începerea executării silite, cei interesați sau vătămați pot cere, pe calea contestației la executare, și anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, dacă a fost dată fără îndeplinirea condițiilor legale.
În consecință, prevederile menționate anterior permit debitorului să solicite și anularea încheierii prin care s-a încuviințat executarea silită, în ipoteza în care dreptul de a porni executarea silită s-a prescris, impediment care nu putea fi analizat în cauza de față, raportat la specificul situației de fapt, de instanța care a soluționat cererea de încuviințare a executării silite formulată de creditor.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 480 alin. 1 Cod proc. civ., apelul declarat de apelanta creditoare I. L. R. I. S.A. București va fi respins ca nefondat.
Intimatul contestator nu a solicitat cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta creditoare I. L. R. I. S.A. București, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinetul de Avocatură Criana M., din București, . B., nr. 3, sector 5, în contradictoriu cu intimatul contestator M. M. A., domiciliat în loc. C., ., jud. B., împotriva sentinței civile nr._/20.12.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dos. nr._, pe care o menține.
Ia act că intimatul contestator nu solicită cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24 septembrie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
C. R. C. D.-P.
GREFIER
V. P.
(Aflată în concediu de odihnă
Semnează Grefierul Șef de Secție
I. M.)
Red.C.R../23.12.2014
Tehnored.C.S./23.12.2014
- 4 ex -
Jud. fond C. M.
2 comunicări ambelor părți
Conform dispozitiv de citare
| ← Anulare act. Sentința nr. 154/2014. Tribunalul BRAŞOV | Legea 10/2001. Decizia nr. 737/2014. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
