Contestaţie la executare. Decizia nr. 28/2015. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 28/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 28/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 28/R/2015
Ședința publică de la 28 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. R.
Judecător A. I.
Judecător M. I. B.
Grefier N. C.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de recurenta intimată S.C. E. R. S. I. S.A, prin reprezentant legal în contradictoriu cu intimata contestatoare C. E. C., împotriva sentinței civile nr. 1582/02.09.2014 pronunțată de Judecătoria F. în dosarul civil nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 13.01.2015, conform celor consemnate în Încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul art. 396 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 21.01.2015 și ulterior pentru această dată, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
P. sentința civilă nr. 1582/02.09.2014 pronunțată de Judecătoria F. în dos. nr._ s-a admis în parte contestația la executare formulată de contestatoarea C. E. C. în contradictoriu cu intimata . I. SA București și, în consecință:
-s-a dispus anularea tuturor formelor și actelor de executare efectuate în dosarul de executare silită nr. 990/2012 aflat pe rolul B. Filofie L., respectiv somația comunicată contestatoarei la data de 11 februarie 2013, procesul – verbal încheiat la data de 07.02.2012 și adresa de înființare a popririi comunicată către terțul poprit ., precum și orice alte acte de executare;
-s-a constatat nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la art.10.1 și 10.2 „Plăți”, art.13 „Dobândă și sancțiuni” și art.20.1 „Garanții”, din condițiile generale pentru emiterea și utilizarea cadrului Euroline, anexa la contractul de credit nr._/28.12.2006, ca fiind abuzive;
-a fost obligată intimata să plătească contestatoarei suma de 1.200 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
În baza titlului executoriu constând în contractul de credit nr._/28.12.2006 (cerere pentru emiterea unui card de credit), încheiat cu contestatoarea, intimata . I. SA a formulat la data de 17.12.2012 cerere de executare silită a contestatoarei, cerere adresată Biroului Executorului Judecătoresc Filofie L. și în urma căreia s-a format dosarul de executare silită nr. 990/2012. Din cuprinsul cererii rezultă că s-a solicitat recuperarea debitului restant de 7780,11 lei, cu care contestatoarea figura în evidențele intimatei la data de 15.11.2012, dată la care s-a procedat la declararea exigibilității anticipate a creditului
P. încheierea pronunțată de Judecătoria F. la data de 28.12.2012, în dosarul civil nr._, a fost admisă cererea executorului judecătoresc și a fost încuviințată executarea silită a debitoarei în baza titlului executoriu menționat. La data de 07.02.2013, în dosarul de executare nr. 990/2012, executorul judecătoresc a emis somație către debitoare, prin care i se pune în vedere ca, în termen de o zi de la primirea somației, să achite suma de 8984,18 lei, compusă din 7780,11 lei reprezentând credit principal datorat, dobânzi restante, creanțe atașate, la care se adaugă dobânzi în continuare până la achitarea integrală a debitului, și 1204,07 lei cheltuieli de executare, stabilite conform procesului verbal încheiat la aceeași dată (f.83-97).
La data de 11.02.2013, în baza art.454 alin.2 Cod proc. civilă, executorul judecătoresc a procedat la înființarea popririi asupra veniturilor salariale ale contestatoarei, pentru cota de 1/3 din venitul net lunar datorat de terțul poprit ., în calitate de angajator. De asemenea, au fost emise adrese de înființare a popririi și asupra conturilor bancare deschise la instituții bancare (f. 78-81).
Din probele administrate în cauză, reprezentând înscrisurile depuse de intimată și răspunsuri ale acesteia la interogatoriul formulat de contestatoare, rezultă că la data de 28.12.2006 contestatoarea a achiziționat două telefoane mobile de la magazinul „Altex” din F., prețul acestor bunuri urmând să fie plătit în rate, prin intermediul unui card de credit acordat de intimată în baza contractului de credit nr._. Creditarea acordată de intimată avea ca obiect efectuarea de plăți pentru bunuri și servicii achiziționate de la anumiți comercianți, precum și retrageri de numerar în limita unei sume maxime, condițiile de creditare și de plată fiind reglementate prin condițiile generale pentru emiterea și utilizarea cardului, parte integrantă a contractului. Tranzacția efectuată la data de 28.12.2006 (prima tranzacție conform termenilor din condițiile generale) a fost în valoare de 1719,80 lei, la care s-a adăugat comisionul instituției de credit (comision de administrare a contului), astfel că suma totală inițială ce trebuia plătită în rate pe durata a 24 de luni a fost de 2262,77 lei. Rezultă că această sumă, precum și eventuale alte sume datorate ca urmare a efectuării altor tranzacții sau retrageri de numerar ulterioare, trebuia plătită în baza unui extras lunar pe care instituția creditoare îl comunica debitoarei, în care era indicată suma lunară minimă ce trebuia plătită, rata lunară, dobânzi, comisioane. Informațiile privind limitele de credit acordate, data de emitere a extrasului lunar, perioada scadentă, modalitatea de funcționare a cardului de credit, modul de rambursare a sumelor utilizate din limita de creditare au fost transmise contestatoarei ulterior, la adresa de corespondență la care a fost comunicat și cardul EuroLine emis de intimată.
Din răspunsurile intimatei la interogatoriu (149-150) rezultă că prin intermediul extrasului de cont (extras lunar – f.57-62) s-au comunicat lunar contestatoarei date privind tranzacțiile efectuate, cuantumul dobânzilor și comisioanelor percepute, o sumă minimă ce trebuia plătită lunar (minim de plată care, dacă nu era respectat, atrăgea perceperea de penalități pentru plata cu întârziere) și scadența acesteia, date privind soldul inițial și cel final. Din istoricul cardului având-o ca titulară pe contestatoare, depus de intimată (f.119) rezultă că rata lunară fixă stabilită inițial a fost de 94,28 lei și că aceasta trebuia plătită într-un intervalul de scadență. Totodată, rezultă că în perioada 19.02.2007 – 08.12.2010 contestatoarea a efectuat plăți care au fost în cuantum mai mare sau mai mic decât minimul de plată, că la suma reprezentând valoarea tranzacției inițiale (2262,77 lei) s-a adăugat suma de 197 lei reprezentând retragere numerar, că totalul dobânzii datorate este de 2267,41 lei, iar al comisioanelor și penalităților este de 7245,93 lei, că în total s-a achitat suma de 4193 lei și că suma restantă (indicată și în cererea de executare silită) este de 7780,11 lei.
Modul în care a fost determinat cuantumul creanței pentru recuperarea căreia s-a formulat cererea de executare silită nu rezultă din nici un act din dosarul de executare silită, doar prin răspunsul transmis la dosar de intimată urmare a cererii formulate de contestatoare (f.160) indicându-se că aceasta este compusă din suma de 2027,08 lei reprezentând rate neachitate, suma de 166,41 lei reprezentând retragere numerar, suma de 5525,75 lei reprezentând comisioane și dobânzi neachitate (33,50%).
Deși s-a pus în vedere părților în ședința publică din data de 17 iunie 2014, efectuarea unei expertize contabile prin care să se evalueze întreg debitul pretins, expertiză care în opinia instanței ar fi trebuit depusă odată cu cererea de urmărire silită la executorul judecătoresc, nici una din părți nu și-a însușit această probă.
Potrivit art. 399 C. pr. civ. împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. Nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silita însăți sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anularii actului nelegal. In cazul in care executarea silita se face in temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca in contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, daca legea nu prevede in acest scop o altă cale de atac.
De asemenea, instanța a reținut conform deciziei de casare, obligatorie pentru instanța care judecă după casarea cu trimitere, și că in cadrul prezentei contestații la executare poate fi soluționat și petitul privind constatarea nulității absolute a clauzelor prevăzute la art.10.1 și 10.2 „plăți”, art.11.3 „dobândă și sancțiuni” și 20.1 „Garanții” din condițiile generale pentru emiterea și utilizarea carului Euroline deoarece în caz contrar ar fi lipsit de efect dip. art.399 al. 3 cod procedură civilă vechi care dă posibilitatea părții interesate să formuleze apărări de fond, în acest caz operând o prorogare de competență a instanței de executare cu privire la analizare valabilității clauzei contractuale și o soluționare unitară a criticilor formulate cu privire la executare silită.
Instanța, a reținut că prevederile art. 10.1 și 10.2 „plăți pentru emitere și utilizarea cardului Euroline, anexă la contractul de credit_/28.12.2006, sunt abuzive.
Contractul de credit încheiat în anul 2006, intră sub incidența Legii nr.469/2002 privind unele măsuri de întărire a disciplinei contractuale. Potrivit dispozițiilor legale ale legii la art. 4 alin „Totalul penalităților pentru întârziere în decontare, prev. la alin. (1) șl (2), nu poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, cu excepția cazului in care prin contract s-a stipulat contrariul.
Din cererea de emitere a unui cârd și din condițiile generale semnate nu reiese că atât comisioanele, dobânzile sau alte cheltuieli pot depăși debitul principal. P. istoricul cardului de credit comunicat de intimata a reieșit un dezechilibru semnificativ realizat până la data ultimei plăți efectuat de către debitoare, care a depășit cu, costul obiectului contractului respectiv 2262,77 lei, aceasta achitând 4193 lei și rămânând de achitat suma de 7780,11 lei.
P. audierea martorului, înainte de casarea cu trimitere, a reieșit faptul că debitoarea contestatoare nu a primit contractul de credit, ci doar l-a semnat, nici măcar nu l-a lecturat fiind exclusă fiind posibilii negocierii sale. Rezultă că acest tip de contract nu a fost negociat direct cu contestatoarea, deoarece face parte dintr-un contract standard, preformulat si utilizat de intimată. In momentul în care a fost încheiat contractul, contestatoarea (consumatorul) a acționat de pe o poziție inegală în raport cu creditoarea intimată, contractul încheiat fiind unul de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de împrumutător, fără a da posibilitatea contractantului de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze, astfel că debitoarea contestatoare a fost în imposibilitatea să negocieze vreo clauză contractuală, întregul contract fiind impus.
În conformitate cu prevederile art. 4 alin. ultim din Legea nr. 193/2000, intimatei îi revenea obligația de a dovedi că a negociat, in mod direct, clauzele contractuale împreună cu împrumutat, dar această dovadă nu a fost făcută în cauză. Contestatoarea a avut reprezentarea unor costuri aproximative a acestui contract, respectiv că telefoanele mobile erau 1.700 lei, iar diferența până la 2.200 lei erau dobânzi, comisioane.
Este cert și evident faptul că există un dezechilibru semnificativ, deoarece suma inițială de plată a fost de 1719,80 lei, iar la final conform calculelor intimatei contestatoarea mai are un debit de 7788,11 lei din care a achitat deja 4293 lei, dar în total are de achitat suma de_,11 lei.
Dispozițiile art. 1 alin 3 din Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate intre comercianți si consumatori interzic comercianților in mod clar stipularea de clauze abuzive in contractele încheiate cu consumatorii, prin clauza abuziva înțelegând art. 4 din actul normativ menționat, "o clauza care nu a fost negociata direct cu consumatorul daca prin ea insa si sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ intre drepturile și obligațiile părților". Instanța constată că dispozițiile legale menționate reprezintă o transpunere de la nivelul dreptului comunitar a Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 5.04.1993 privind clauzele abuzive, în contractele încheiate cu consumatorii, directivă care are un domeniu de aplicare general, nevizând în mod particular o anumită categorie de contracte și care reglementează în mod special clauzele abuzive propriu-zise.
În ceea ce privește competenta generală a instanței de judecată de a se pronunța cu privire la caracterul abuziv al unei clauze contractuale, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a răspuns afirmativ acestei întrebări. Astfel, prin deciziile Oceano Grupo Editorial si Salvat Editores (27.06.2000) și Cofidis (21.11.2010) Curtea a statuat că o protecție efectivă a consumatorului nu poate fi obținută decât dacă instanței naționale i se recunoaște dreptul de a analiza din oficiu o astfel de clauză, având în vedere în special, riscul destul de important ca aceasta să nu-și cunoască drepturile și să întâmpine dificultăți în exercitarea acestora (Hotararea Mostaza Claro, C-168/05 din 26.10.2000).
Instanța a reținut că, potrivit art. 4 din Legea 193/2000, art. 78 din Legea 296/2004, Codul consumului si pct. 6 din Anexa la aceasta lege din urma, o clauză contractuală va fi considerata abuzivă daca sunt îndeplinite in mod cumulativ următoarele condiții: clauza nu a fost negociată cu consumatorul, adică aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard, preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv, încalcă exigențele bunei credințe, clauza negociată prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ între dreptul și obligațiile părților datorită efectului pe care îl imprimă contractului respectiva clauză.
Aceleași texte legale instituie astfel, o prezumție relativă de lipsa a negocierii și de abuz reflectată pe plan probator prin obligația comerciantului, în speță a intimatei care pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, cum sunt clauzele stipulate în contractul încheiat de părți.
Instanța interpretând întregul material probator depus de părți la dosarul cauzei, a constatat că intimata nu a făcut dovezile necesare răsturnării prezumției relative de lipsă a negocierii clauzelor contractuale referitoare la contractul de credit nr._ din 28.12.2006, instituita de art. 4 alin. 3 din Legea 193/2000, cu consecințele cazului de culpa care dă posibilitatea intimatei, în mod abuziv, să declare exigibile imediat toate ratele și toate celelalte sume datorate și să acționeze împotriva contestatorului în vederea obținerii unor sume care creează practic un prejudiciu, mai precis un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile părților.
Analizând susținerile din întâmpinare, confruntându-le cu scadențarul ratelor, instanța reținut că debitul a fost achitat.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, s-a dispus obligarea intimatei să plătească contestatoarei suma de 1.200 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs recurenta creditoare S.C. E. R. S. I. S.A. București (fosta S.C. EFG R. S. I. S.A. București), solicitând admiterea recursului și modificarea în totalitate a sentinței civile atacate, ca fiind nelegală și netemeinică, în sensul respingerii contestației la executare ca neîntemeiată. Cu cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta creditoare arată că Cererea pentru Emiterea unui Card de Credit si Conditiile Generale pentru Emiterea si Utilizarea Cardului Euroline (denumite în continuare „Contractul”), semnate de contestatoare, reprezintă contractul încheiat între contestatoare și societatea recurentă (EFG R. S.) și reglementează emiterea, acordarea și utilizarea unui card EuroLine.
Aceste documente, cât și garanțiile accesorii la acestea constituie tiluri executorii în baza art. 52 alin. l din Legea nr. 93/2009.
Conform contractului semnat în anul 2006 și care stă la baza executării silite, contestatoarea a declarat că a luat la cunoștință Condițiile Generale pentru Emiterea si Utilizarea Cardului Euroline, primind un exemplar și fiind întru totul de acord cu acestea.
Conform contractului semnat și agreat de către contestatoare, pe lângă rata lunară stabilită la data semnării acestuia, este necesar a se achita orice sumă rezultată în urma acordării și utilizării limitei de creditare, cum ar fi comisionul lunar de administrare cont, dobândă datorată, comisionul pentru plata întârziată.
Pentru cardul de credit Euroline, conform Condițiilor Generale pentru Emiterea si Utilizarea Cardului Euroline, EFG R. S. emite și transmite lunar la adresa de corespondență declarată un extras de cont prin care informează clientul cu privire la tranzacțiile și operațiunile efectuate, intervalul de plata, eventuale promoții etc. Pentru a facilita înțelegerea informațiilor cuprinse în extras și cu scopul desfășurării în bune condiții a relației contractuale, pe pagina verso se regăsesc explicații pentru fiecare element în parte precum și alte detalii, inclusiv dar fără a ne limita la termenul de contestare a soldului final (20 de zile de la data emiterii acestuia) și consecințele neachitării în termenul scadent.
În urma semnării contractului de către contestatoare și a analizei efectuate asupra documentației de credit, la adresa de corespondență a contestatoarei a fost transmis cardul EuroLine, împreuna cu scrisoarea de întâmpinare ce conținea informații despre limitele de credit acordate, data de emitere a extrasului lunar precum și perioada scadentă.
Modalitatea de funcționare a acestui card de credit, precum și sistemul de rambursare al sumelor utilizate din limita de creditare, au fost aduse la cunoștință și prin intermediul broșurii de prezentare a cardului Euroline, respectiv prin scrisoarea de întâmpinare transmisă împreună cu acesta. Aceasta din urmă conținea informații cu privire la valorile limitelor de credit precum și la data extrasului de cont.
În cazul în care cardul este utilizat și pentru alte tranzacții decât achitarea în rate a produselor achiziționate de la comercianții-parteneri recomandarea de plata a EFG R. S. este de a depune lunar rata aferenta lunii respective, precum și suma minima de plată așa cum reies acestea din extrasul de cont, pentru a acoperi și o parte a sumelor utilizate de pe card. Diferența neachitată se reportează și este solicitată spre plata în următorul extras emis, aplicându-se dobânda aferentă, precum și celelalte taxe și comisioane aplicate ca urmare a utilizării limitei de creditare.
Atât comisioanele pentru plata întârziată, de depășire limită de credit sau dobânda pentru neachitarea soldului final, nu ar fi fost aplicate dacă ar fi fost respectate condițiile contractuale referitoare la plată, agreate, de altfel, de catre contestatoare la data semnării aceestora.
Contrar celor reținute de către instanța de fond, suma pentru care s-a pornit executarea silita este certă, lichidă și exigibilă, iar modalitatea de calcul rezultă foarte clar din documentul intitulat „Istoricul cardului nr._ Titular C. E. C.”, depus în recurs.
Din conținutul istoricului cardului, contrar celor reținute de către instanța de fond, rezultă foarte clar modalitatea concretă de calcul a debitului datorat de către contestatoare, debit detaliat pe zile și pe sume și defalcat pe tranzacția inițială, retragerile de numerar, taxe, comisioane, penalități, dobânda și plăți.
Mai mult decât atât, la termenul de judecată din data de 20.06.2013 recurenta arată că a depus la dosarul cauzei un calcul detaliat al dobânzii pentru luna martie 2011, ultima lună în care s-au înregistrat comisioane și dobânda în contul contestatoarei.
Cu privire la caracterul abuziv al clauzelor contractuale, recurenta arată că cele două condiții prevăzute de art. 3 din Legea 193/2000 (inexistenta negocierii și existenta unui dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile părților și contrar bunei-credințe) trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca o clauza din contractul de credit să poată fi apreciată ca fiind abuzivă, lipsa uneia dintre cele două condiții excluzând caracterul presupus abuziv al respectivei clauze.
Referitor la prima condiție prevazută de Legea nr.193/2000 - negocierea clauzelor contractuale, recurenta arată că partea contestatoare a declarat la data semnării contractului în anul 2006 că a luat la cunoștință termenii generali din contract, neavând nicio obiecțiune la data respectivă și că la momentul încheierii contractelor de credit exista o varietate de produse de creditare, selecția aparținând consumatorului în funcție de varianta cea mai avantajoasă, conform propriei judecăți, după explicarea condițiilor de către reprezentanții recurentei și punerea la dispoziție a materialelor informative, cu ocazia încheierii contractului.
Existența unor produse predefinite și a unor contracte de credit standardizate nu afectează libertatea împrumutatului de a opta pentru un anumit produs și nici nu poate duce la concluzia caracterului nenegociabil al clauzei, opțiunea clientului fiind astfel liber exprimată.
P. completarea cererilor de creditare persoanele interesate au optat pentru un anumit produs care răspundea intereselor proprii. Există în permanență opțiunea consumatorului de a încheia sau nu contractul cu cealaltă parte, nefiind obligată să accepte în . creditor, având posibilitatea reală de a negocia orice clauză.
Referitor la a doua conditie prevăzută de Legea nr. 193/2000 - respectiva clauza prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract să creeze în detrimentul consumatorului și contrar bunei- credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile consumatorului, acesta trebuie sa existe ca urmare a relei credințe a celeilalte părți contractante.
Recurenta susține că, la momentul încheierii contractului și pe tot parcursul desfășurării relațiilor contractuale cu contestatoarea, a manifestat bună-credință, executându-și întocmai obligațiile asumate prin contract și anume: creditarea contestatoarei cu contravaloarea produsului achiziționat, punerea la dispoziția contestatoarei a limitei de creditare pentru retrageri de numerar, astfel cum aceasta a fost informată în momentul înmânării cardului, precum și emiterea și transmiterea lunar la adresa de corespondenta a Extraselor Lunare prin care contestatoarea era informată asupra obligațiilor de plata, data scadenta, precum și comisioanele percepute de recurentă. Contrar cerințelor bunei-credințe, contestatoarea a refuzat în mod nejustificat executarea benevolă a obligațiilor corelative de plată către creditoare, aceasta efectuând plata tranșelor lunare în majoritatea cazurilor cu depășirea datei scadente a acestora.
De asemenea, dezechilibrul la care face referire Legea nr. 193/2000 nu trebuie apreciat între prestațiile economice ale părților, ci prin raportare la art. 4 al. 5 din Legea nr. 193/2000, în funcție de natura serviciilor care fac obiectul contractului, precum și factorii care au determinat încheierea contractului de creditare, la momentul încheierii contractului.
Contractul de credit a fost încheiat în temeiul libertății de voință, respectă exigențele echității, bunei - credințe și a echilibrului între prestații și nu are ca și consecință îmbogățirea fără justă cauză a unei părți în detrimentul celeilalte părți.
Trebuie reținut faptul că instituția bancară este o societate comercială al cărei scop îl reprezintă obținerea profitului, fiind absolut justificat să se insereze în cuprinsul convenției de credit clauze având ca efect obținerea unui profit și protejarea societății în cazul întârzierii achitării ratelor lunare de către consumator, neurmărind altceva decât să evalueze anticipat prejudiciul pe care 1-ar suferi ca urmare a neplății la termenele scadente.
Astfel, clauzele presupus abuzive trebuie interpretate în contextul întregului contract și având în vedere faptul că recurenta creditoare oferă servicii de creditare deținătorilor cardului, scopul acesteia la încheierea contractului de creditare fiind în primul rând asigurarea posibilității recuperării creditului, precum și obținerea de profit prin plata de către împrumutat a unui preț in schimbul serviciilor oferite.
De asemenea, aprecierea caracterului abuziv al clauzelor contractuale trebuie făcută și prin raportare la art. 4 alin. 2 din Directiva 93/11/CEE din 05.04.1993, interpretată în lumina jurisprudenței Curții JUE din Hotărârea din 03.06.2010, Caja Ahorros, Cauza C-484/08 și din Hotărârea din 14.06.2012, Banco Espanol de Credito SA, C-618/10), deoarece în speță este vorba de clauze care țin de caracterul adecvat al prețului sau al remunerației, respectiv dobânda penalizatoare și cea remuneratorie.
Astfel cum a statuat Curtea în cadrul jurisprudenței dezvoltate în timp, aprecierea caracterului abuziv al acestor tipuri de clauze contractuale este posibilă doar atunci când acestea nu au fost redactate într-un mod clar, ușor și inteligibil, ținându-se cont și de buna-credință cu care părțile au acționat.
Instanța de judecată nu poate interveni unilateral în acordul de voință al părților prin modificarea sau anularea anumitor clauze ale contractului, acest fapt afectând grav principiul forței obligatorii a contractului între părți.
Cu privire la comisionul pentru plata întârziată, penalitatea pentru plata întârziată se aplica exclusiv în cazul culpei contractuale a debitorului.
Întrucât contestatoarea a achitat cu întârziere sau nu a achitat cel puțin Suma Lunara Minima de plată în intervalul scadent menționat în Extrasul Lunar, s-a aplicat penalitatea de plată întârziată conform Condițiilor generale pentru emiterea și utilizarea Cardului Euroline.
Contestatoarea a luat la cunoștință la data semnării Contractului, că societatea creditoare este îndreptățită să aplice penalități în cazul în care Deținătorul cardului nu își respectă obligațiile contractuale.
Clauza privind aplicarea penalității de întârziere nu produce în concret un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiile părților, aceasta aplicându-se numai în situația și ca urmare a culpei împrumutatului în executarea obligațiilor contractuale.
Cu privire la modalitatea de calcul a dobânzii, aceasta se percepe pentru neachitarea integrală a sumei înregistrate la rubrica „Sold final” din cadrul extrasului de cont emis lunar, nefiind vorba de o capitalizare a dobânzilor sau de aplicare a acesteia asupra taxelor și comisioanelor, astfel cum greșit afirmă contestatoarea.
Recurenta a redat și a explicat în continuare formula de calcul a dobânzii.
Atât comisionul pentru depășirea limitei de creditare cât și comisioanele pentru plata întârziată sau dobânda pentru neachitarea soldului final, nu ar fi fost aplicate dacă ar fi fost respectate condițiile contractuale referitoare la plată, agreate de contestatoare la data semnării acestora.
Cu privire la comisionul de administrare, acesta este un comision recunoscut ca fiind legal de către legislația în vigoare, respectiv de art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori. Acest comision nu este calculat prin raportare la valoarea creditului acordat pentru a fi considerat abuziv, ci reprezintă o suma fixă, rezonabilă.
P. întâmpinarea depusă la fila nr. 28 a dosarului, intimata contestatoare C. E. CRSITINA, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile ca legală și temeinică, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Modul în care a fost determinat cuantumul creanței pentru recuperarea căreia s-a formulat cererea de executare silită nu rezultă din nici un act din dosarul de executare silită, dar nici din înscrisurile depuse în cursul judecății. Deși a achitat suma de 4.193 lei, contestatoarea a rămas cu aproape același debit de 2.027,08 lei (față de 2.262,77 lei).
Istoricul cardului depus la dosarul cauzei nu permite verificarea cuantumului creanței, iar cuantumul dobânzii indicate de recurentă este diferit de cel care se regăsește în partea finală a condițiilor generale.
Ca urmare a îndrumărilor instanței de control judiciar (cu ocazia casării cu trimitere), efectuarea expertizei contabile nu a fost însușită de contestatoare, întrucât dovada îndepliniri condițiilor cerute de lege pentru ca o creanță să poată fi executată nu cade în sarcina debitorului, ci a creditorului, dacă creanța nu este ușor determinabilă.
Dezechilibrul semnificativ este evident în speță, „deoarece de la suma inițială de 1.719,80 lei, iar la final conform calculelor intimatei contestatoarea mai are un debit de 7.788,11 lei, din care a achitat deja 4.293, dar în total are de achitat suma de 11.981,11 lei.
Modalitatea de explicitare a sistemului uzitat de către intimată, este tardivă și nu are relevanță asupra spetei, deoarece nu s-a făcut dovada negocierii, comunicării contractului, a informațiilor despre care se face vorbire, a modului de calcul al debitului principal, toate fiind acte ulterioare impuse contestatoarei, care au creat un dezechilibru semnificativ acesteia.
Nu se poate reține refuzul nejustificat a contestatoarei de a executa benevol acest debit restant, deoarece refuzul a fost justificat, tocmai pentru că se produsese un dezechilibru financiar imens în patrimonial acesteia, de la o îndatorare de 1719, 80 lei la suma de 11.981,11 lei.
Recursul este legal timbrat.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Examinând sentința civilă în raport cu motivele de recurs și cu probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
În ceea ce privește caracterul cert al creanței, instanța reține că, prin decizia civilă nr. 362/R/03.04.2014 a Tribunalului B., pronunțată în dos. nr._, prin care s-a admis recursul declarat de contestatoarea C. E. C. împotriva sentinței civile nr. 2904/22.08.2013 pronunțată de Judecătoria F., s-a casat sentința civilă iar cauza a fost trimisă spre rejudecare primei instanțe, instanța de recurs a reținut că „instanța de fond, în rejudecare, va pune în discuția părților și va analiza necesitatea administrării oricărei probe necesare și utile pentru a se lămuri cuantumul debitului”.
Potrivit art. 315 alin. 1 Cod proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
În speță, titlul executoriu nu este emis de către o instanță de judecată, iar contestatoarea a invocat apărări de fond împotriva acestuia, contestând modul de calcul al debitului, având în vedere că aceasta a făcut plăți în contul creditului restant.
De asemenea, instanța reține că la dosarul execuțional nu a fost depusă nicio justificare privind modul de calcul al creanței (f. 77 – 97 dos. fond I) iar în finalul istoricului cardului nr._ depus ulterior la dosarul de fond, creditoarea a menționat următoarele: „Vă informăm că pe parcursul derulării contractului societatea noastră a efectuat anumite modificări în ceea ce privește comisioanele și penalitățile percepute, clienta fiind informată de fiecare dată, în avans cu 30 de zile, prin intermediul extrasului lunar”.
P. urmare, în aceste condiții, în mod corect a apreciat instanța de rejudecare, aplicând și prevederile art. 315 alin. 1 Cod proc. civ., că se impunea efectuarea unei expertize contabile în cauză, pentru a se verifica modul de calcul al debitului restant, cuantumul comisioanelor, al dobânzilor și al penalităților aplicate de creditoare, în condițiile în care acesta a variat și modalitatea în care a fost imputată suma de 4.193 lei achitată de contestatoare în contul acestui debit.
Părțile nu și-au însușit proba, iar contestatoarea, în condițiile în care a invocat existența unor clauze abuzive în contractul de credit, nu avea interesul de a solicita această probă.
Tribunalul reține în continuare că, prin răspunsul la interogatoriu, creditoarea a recunoscut că a modificat valoarea comisioanelor și a compensațiilor datorate (taxe pentru servicii financiare) apărându-se în sensul că, anterior apariției O.U.G. nr. 50/2010 avea această posibilitate (răspuns nr. 15 – f. 150 dos. fond I), împrejurare recunoscută de altfel și în conținutul înscrisului intitulat „Istoricul (Extrasul) cardului nr._, după cum s-a arătat mai sus.
P. același răspuns la interogatoriu, la întrebarea nr. 7 „De ce figurează îngroșat suma privind minimul de plată?”, creditoarea a arătat că în această manieră se vine în ajutorul deținătorilor de card, în vederea perceperii cu ușurință a sumei pe care trebuie să o achite pentru a evita întârzierea la plată, însă, în răspunsul la întrebarea nr. 8 se arată în continuare că această sumă minimă de plată calculată pentru fiecare extras de cont, reprezintă 2,5% din soldul final. Coroborat cu răspunsul de la pct. 6, rezultă că suma minimă de plată, deși trecută în extrasul lunar al debitorului cu litere îngroșate, nu reprezintă suma ce trebuie achitată în fiecare lună, aceasta figurând la rubrica „Sold final de plată”.
De asemenea, deși creditoarea a fost întrebată la pct. 8 cu privire la consecințele și costurile suportate de debitor dacă achită doar minimul de plată iar nu soldul final de plată, a dat un răspuns evaziv, făcând trimitere la verso-ul extrasului de cont și nu a explicat în concret aceste consecințe (f. 149 – 150 dos. fond I).
Or, în modalitatea în care este redactat extrasul lunar ce se comunică debitorului, acesta este indus în eroare și, plătind numai suma minimă, are credința că și-a achitat rata datorată pentru luna respectivă, fără ca în contractul de credit să se menționeze cu claritate consecințele care intervin în această ipoteză (costuri, penalități, alte sancțiuni).
Contractul de credit încheiat între părți intră în câmpul de aplicare al Legii nr, 193/2000, fiind încheiat între un profesionist (comerciant), în cadrul activității sale profesionale autorizate și un consumator (persoană fizică), care a încheiat un contract în afara activițății sale profesionale (art. 2).
Conform dispozițiilor art. 1 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, în forma în vigoare la data încheierii contractului de credit în litigiu „Orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate”.
Alineatul 2 din același articol arată că, „în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului.”
Conform alineatului 3 din același articol, „se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.”
Potrivit lit. a) din Anexa 1 a legii – „Lista cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive”, sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica, în mod unilateral, clauzele contractuale, fără a avea un motiv specificat în contract și acceptat de consumator prin semnarea acestuia.
Clauza prevăzută la art. 11.3 „Dobânda și sancțiuni” din contractul de credit, prevede că „emitentul are dreptul de a modifica dobânda, cât și orice alte taxe, comisioane, costuri etc., în funcție de evoluția pieței dobânzilor și politica de costuri a Emitentului”.
Astfel, legea are în vederea indicarea/specificarea expresă în contract a „motivului” în funcție de care poate avea loc modificarea unilaterală a contractului, iar nu indicarea sa pur generică.
Un probatoriu cu privire la aspectele ținând de evoluția pieței dobânzilor și de politica de costuri a creditoarei nu a fost propus în fața instanței, în condițiile în care această evoluție a pieței dobânzilor și politica financiară a creditoarei nu reprezintă elemente de notorietate.
Astfel, instanța apreciază că aceasta sintagma din Convenția părților nu se încadrează în exigentele literei a) din Anexa, dat fiind ca modificarea dobânzii nu a fost raportată la un indicator precis, individualizat. Piața financiară evoluează diferit in funcție de indicele la care ne raportam, iar Banca va putea invoca de fiecare data ca s-a raportat la alt indicator, favorabil intereselor sale.
În ceea ce privește atât această clauză cât celelalte clauze declarate nule ca urmare a caracterului abuziv prin sentința civilă recurată, Tribunalul apreciază că instanța de fond a reținut corect starea de fapt și a făcut o corectă apreciere și interpretare a probelor și a prevederilor legale incidente în cauză.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000:
„(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
(3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
Nerespectarea dispozițiilor imperative, de ordine publică ale art. 4 din Legea nr. 193/2000 atrage nulitatea absolută a clauzelor contractuale în discuție.
Ceea ce sancționează legea este măsura în care consumatorul dorește să beneficieze de produsele și serviciile unui anumit comerciant trebuie să accepte în . de acesta, materializate într-un contract cu clauze prestabilite, unele dintre acestea fiind abuzive, în sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000 sau să renunțe cu totul la a beneficia de respectivele produse și servicii, după cum însăși recurenta creditoare arată prin motivele de recurs că trebuia să fie comportamentul contestatoarei.
Această opțiune nu poate fi considerată mulțumitoare și nici în concordanță cu principiul libertății de voință al părților, întrucât legislația pentru protecția consumatorului urmărește să-l pună pe consumator în situația de a beneficia fără restricții de produsele sau serviciile oferite pe o anumită piață, fără a fi nevoit să accepte clauze care creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul său și contrar cerințelor bunei credințe.
P. urmare, în mod corect a apreciat instanța de fond că art.10.1 și 10.2 „Plăți”, art.11.3 „Dobândă și sancțiuni” și 20.1 „Garanții” din condițiile generale pentru emiterea și utilizarea carului Euroline conțin clauze abuzive și sunt nule de drept, acestea nefiind negociate direct cu consumatorul deoarece fac parte dintr-un contrat standardizat, utilizat de instituția financiară, clauze care de altfel sunt neclare sub aspectul noțiunilor utilizate „Suma Lunară Minimă de plată”, „suma totală datorată”, „sumele datorate”, „sumele aflate în sold”, sub aspectul termenului lor de plată și a consecințelor în caz de întârziere la plata uneia din ele, contestatoarea neavând altă posibilitate decât să le accepte în . acest sens, nu are relevanță faptul că reclamanta la încheierea convenției a luat la cunoștință și a acceptat drepturilor și obligațiilor ce îi revin conform clauzelor din contract, întrucât creditoarea trebuia să dovedească faptul că aceste clauze preformulate au fost negociate direct cu consumatorul.
Instanța apreciază că aceste clauze pun probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că, oferă creditoarei dreptul discreționar de a încasa comisioane față de clienți iar ca urmare a aplicării lor, deși suma acordată contestatoarei a fost de 1.719,80 lei iar contestatoarea a restituit suma de 4.193 lei din credit, la final conform calculelor intimatei a rezultat că aceasta mai are un debit de 7.780,11 lei ce face obiectul executării silite (f. 84 dos. fond I), dezechilibrul între drepturile și obligațiile părților contractante fiind semnificativ.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc. civ., recursul declarat de recurenta creditoare S.C. E. R. S. I. S.A. București (fosta S.C. EFG R. S. I. S.A. București) împotriva sentinței civile nr. 1582/02.09.2014 pronunțată de Judecătoria F. va fi respins ca nefondat.
Potrivit art. 274 Cod proc. civ. recurenta creditoare fiind în culpă procesuală, va fi obligată să-i plătească intimatei contestatoare C. E. C. suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în recurs, reprezentând onorariu avocațial, potrivit chitanței de la fila nr. 40 a dosarului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta creditoare S.C. E. R. S. I. S.A. București (fosta S.C. EFG R. S. I. S.A. București) împotriva sentinței civile nr. 1582/02.09.2014 pronunțată de Judecătoria F. în dos. nr._, pe care o menține.
Obligă recurenta creditoare să plătească intimatei contestatoare C. E. C. suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în recurs, reprezentând onorariu avocațial.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.01.2015.
Președinte, C. R. | Judecător, A. I. | Judecător, M. I. B. |
Grefier, N. C. |
Redactat CR/10.07.2015
Tehnored. NC/10.07.2015
Jud. fond BOML
4 ex.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
