Contestaţie la executare. Decizia nr. 881/2014. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 881/2014 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 30-10-2014 în dosarul nr. 881/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.881/R
Ședința publică din data de 30.10.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: V. M.
JUDECĂTOR: C. D.-P.
JUDECĂTOR: D. N.
GREFIER: D. ANDORNIC
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea soluționării recursului declarat de recurenta-intimată . I. SA, împotriva sentinței civile nr. 5248/25.04.2014, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-contestatoare N. E., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în data de 16.10.2014 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța pentru a da posibilitate părților să formuleze concluzii scrise a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 23.10.2014 și apoi, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 30.10.2014
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de fată, instanța retine următoarele:
P. Sentința civilă nr. 5248 din 25.04.2014, pronunțată de Judecătoria B., a fost admisă excepția prescripției dreptului de a obține executarea silită a creanțelor solicitate în baza titlului executoriu-contract de leasing financiar nr._ din 24.11.2010, constatat prescris dreptul de a obține executarea silită a creanțelor solicitate în baza acestui titlu executoriu.
A fost admisă contestația la executare formulată de contestatoarea N. E., în contradictoriu cu intimata S.C. I. L. R. I., constatat caracterul abuziv al clauzelor stipulate în contractul de leasing financiar nr._ din 24.11.2010 la art.5, 10.4,10.6, 10.9.1 și, constatată nulitatea absolută a clauzelor menționate și anulată somația emisă la data de 10.01.2014 de către B. Koppandi Ollyver în dosarul de executare nr. 337/2012.
A fost obligată intimata la plata către contestatoare a sumei de 1995 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, în fapt, la data de 25.07.2008 a fost încheiat între intimată, în calitate de finanțator și contestatoare, în calitate de utilizator, contractul de leasing financiar nr._ ( filele100-106), obiectul contractului constituindu-l livrarea autovehiculului marca Dacia L., procedura de utilizare în sistem de leasing fiind de 48 luni de la data livrării.
Conform tabelului înaintat de intimată la dosar( filele 46-47), contestatoarea a achitat ratele de leasing până în luna noiembrie 2010, rămânând de achitat suma de 6216,10, valoare ce reprezintă 3 rate de leasing, rate de asigurare casco, penalități de întârziere calculate conform prevederilor contractuale, taxă de somație, cheltuieli de recuperare.
P. procesul verbal din 22.11.2010, intimata a înștiințat-o pe contestatoare despre declarația de reziliere a contractului de leasing, urmare a neachitării debitului în cuantum de 6216,10 lei, iar în baza aceluiași proces verbal de predare primire din data de 22.11.2010 ( fila 12) contestatoarea a predat intimatei autovehiculul ce a format obiectul contractului de leasing nr._.
Pentru recuperarea sumei de 6216,10 lei, intimata s-a adresat B. Koppani Ollyver,, în vederea executării silite, fiind format dosarul execuțional nr. 337/2012, în cadrul căruia a fost încuviințată executarea silită a contestatoarei-debitoare N. E., prin încheierea de ședință din data de 04.09.2012( fl. 114) pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._/197/2012.
Subsecvent au fost efectuate formele de executare silită, fiind emisă somația către contestatoare la data de 19.09.2012( fila 116), precum și adresa de înființare a popririi din 19.09.2012 către terții popriți indicați în cuprinsul acesteia ( fila 116 verso), în vederea indisponibilizării conturilor debitoarei N. E..
Conform ordinelor de plată remise la dosarul cauzei( filele 49 verso-196), ultimul datat de 14.02.2014, suma de 6216,10 lei, reprezentând rate de leasing, rate de asigurare casco, penalități de întârziere, taxă de somație, cheltuieli de recuperare a fost recuperată integral de intimata creditoare, pe calea executării silite prin poprire, împotriva contestatoarei debitoare.
La data de 09.01.214, prin cererea înregistrată la B. Koppandi Ollyver ( fila 9), intimata creditoare S.C. I. L. România I. S.A., prin mandatar S.C. Avestis International S.R.L., a formulat cerere precizatoare prin care a învederat că valoarea creanței izvorâte din titlul executoriu reprezentat de contractul de leasing financiar nr._/25.07.2008 este de 15.305,72 lei.
La data de 10.01.2014 a fost emisă somația în dosarul de executare nr. 337/2012 prin care s-a pus în vedere contestatoarei să achite suma de 15.305,72 lei compusă din rate de leasing, taxe somație, RCA, precum și cheltuieli de recuperare.
Cu privire la excepția prescripției dreptului de a obține executarea silită invocată de contestatoarea N. E., instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 405 alin. 1 Cod procedură civilă, dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel, dispozițiile alin. 2 statuând că termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită.
Conform art. 405/2 lit. b, cursul prescripției se întrerupe pe data depunerii cererii de executare, însoțite de titlul executoriu, chiar dacă a fost adresat unui organ de executare necompetent.
În cauza dedusă judecății, instanța a constatat că, în temeiul titlului executoriu contractul de leasing financiar nr._/25.07.2008, reziliat unilateral la data de 22.11.2010, urmare neexecutării obligațiilor contractuale de către contestatoare, intimata a procedat la efectuarea demersurilor necesare declanșării executării silite, formându-se dosarul execuțional nr. 337/2012. A fost încuviințată executarea silită a contestatorului debitor, prin încheierea din data de 04.09.2012 pronunțată de Judecătoria B., subsecvent fiind efectuate formele de executare silită: emisă somația la data de 19.09.2012 și adresa de înființare a popririi la data de 19.09.2012.
Așa fiind, instanța a apreciat că de la momentul rezilierii contractului de leasing, a luat naștere dreptul creditorului de a cere executare silită, și prin urmare a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani.
În ceea ce privește cererea de încuviințare a executării silite nr. 337/2012 adresată de intimată B. Koppandi Ollyver, pentru recuperarea sumei de 6216,10 lei, somația emisă la 19.09.2012 și a adresei de înființare a popririi la 19.09.2012, instanța a apreciat că acestea au întrerupt termenul de prescripție doar cu privire la creanța de 6216,10 lei, iar nu și pentru celelalte sume ce ar fi putut fi solicitate în baza în baza titlului executoriu-contract de leasing financiar nr._/25.07.2008.
Dreptul creditoarei de a solicitata executarea sumei de_,72 lei (sumă solicitată prin cererea de precizatoare) s-a născut la data rezilierii contractului de leasing financiar nr._/25.07.2008, respectiv la data de 22.11.2010. Cererea precizatoare adresată B. KOPPANDI OLLYVER (09.01.2014) și actele de executare efectuate de executorul KOPPANDI OLLYVER au fost făcute după împlinirea termenului de prescripției și nu au niciun efect asupra împlinirii termenului de prescripție.
P. urmare, instanța a admis excepția prescripției dreptului de a obține executarea silită a creanțelor solicitate în baza titlului executoriu-contract de leasing financiar nr._ din_/25.07.2008 și a constatat prescris dreptul de a obține executarea silită a creanțelor solicitate în baza titlului executoriu-contract de leasing financiar nr._ din 25.07.2008.
Referitor la nulitatea executării silite pentru lipsa încheierii de încuviințare a executării silite, invocată de contestatoare, instanța a reținut următoarele:
Din cuprinsul cererii de executare silită, depusă la B. Koppandi Ollyver și înregistrată sub nr. 337/2012( fila 18), reiese că s-a solicitat încuviințarea executării silite până la concurența sumei de 6216,10 lei, reprezentând facturi scadente și neachitate,precum și până la concurența sumelor constând în cheltuieli de executare silită.
P. încheierea pronunțată în Camera de Consiliu din 04.09.2012, Judecătoria B. a dispus încuviințarea executării silite în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing financiar nr._/25.07.2008, ulterior fiind emisă somația la 19.09.2012 cuprinzând obligația contestatoarei de achitare a sumei de 7495,35 lei, compusă din 6216,10 lei debit și 1279,25 lei cheltuieli de executare, și luată măsura popririi disponibilităților bănești ale contestatoarei până la concurența aceleiași sume, sumă achitată integral conform înscrisurilor atașate la dosar.
Cu toate acestea, urmare cererii precizatoare formulate de intimata creditoare privind continuarea executării silite, în cadrul dosarului execuțional nr. 337/2012, la data de 10.01.2014 s-a emis somația cuprinzând obligația contestatoarei de achitare a sumei de 15.305,72 lei reprezentând contravaloarea ratelor calculate pentru perioada ulterioară rezilierii contractului.
Referitor la aceste sume, instanța a reținut că, deși potrivit art. 8 din Legea nr. 287/2006, contractul de leasing este titlu executoriu, forța executorie a contractului nu poate fi recunoscută decât pentru obligații certe, lichide și exigibile, în sensul art. 379 Cod procedură civilă, respectiv pentru ratele de leasing scadente și neachitate până la data rezilierii contractului. Pentru ratele viitoare de leasing și pentru pretenția de plată a penalităților la aceste rate, contractul de leasing nu valorează titlu executoriu, ele neavând caracter cert, astfel de pretenții urmând a fi valorificate numai după obținerea unei hotărâri judecătorești executorii. Mai mult, aceste chestiuni nici nu puteau face obiectul cererii de încuviințare a executării silite, având caracter contencios, iar pe de altă parte, din cuprinsul cererii având ca obiect încuviințarea executării silite, nu reiese că s-a solicitat încuviințarea executării silite și pentru suma de 15.305,72 lei.
Așa fiind, instanța a constatat că prin încheierea pronunțată în camera de consiliu la data de 04.09.2012 de Judecătoria B., s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, însă numai pentru creanța în valoare de 6216,10 lei, iar nu și pentru suma de_,72 lei, constând în rate de leasing calculate după rezilierea contractului, creditoarea intimată neavând un titlu executoriu pentru considerentele arătat anterior.
Întrucât, potrivit art. 372 Cod procedură civilă, executarea silită poate avea loc numai în temeiul unei hotărâri judecătorești sau al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, contractul de leasing nefiind titlu executoriu pentru ratele de leasing viitoare, iar din actele depuse în dosarul de executare, nu reiese că s-a obținut încuviințarea executării silite pentru suma de_,72 lei, instanța a constatat că și actele de executare emise în lipsa acesteia sunt nule, respectiv somația emisă la data de 10.01.2014 de către B.E.J. Koppandi Ollyver în dosarul de executare nr. 337/2012.
Referitor la efectele produse de rezilierea contractului pentru neplata la timp a ratelor de leasing( art. 13 din contract), cu consecințe raportat și la art. 5, art. 10.4, art. 10.9.1, art. 10.6 și la sumele de bani pentru care contestatorul este executat, instanța a reținut că rezilierea se produce de drept, fără vreo formalitate prealabilă, utilizatorul fiind înștiințat numai procedural că finanțatorul a înțeles să se prevaleze de această dispoziție contractuală, finanțatorul fiind în drept să rezilieze contractul și să execute garanțiile.
De asemenea, instanța a reținut că rezilierea contractului nu generează pentru locator nicio obligație de restituire, chiar și parțială a ratelor de leasing, sau a oricăror altor sume plătite de utilizator până la data rezilierii, precum și faptul că ratele de leasing rămase de achitat la momentul rezilierii contractului de leasing din cauza utilizatorului, se declară scadente în totalitate, reprezentând daune interese, datorate de utilizator finanțatorului.
Contrar acestor dispoziții contractuale, instanța a apreciat că sumele pentru care s-a pornit executarea nu trebuie să cuprindă contravaloarea ratelor de leasing devenite scadente la data rezilierii contractului, după predarea bunului, întrucât includerea acestor sume în contract, cu titlu de daune interese, are caracterul unei clauze considerate ca abuzivă menționată în anexa la Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.
Potrivit art. 1 alin. 1 lit. i din anexă, aplicabil în speță,( intimata având calitatea de comerciant, iar contestatoarea persoană fizică fiind consumator pentru vânzarea bunurilor autoturisme) este considerată clauză abuzivă, prevederea contractuală care obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant.
Apreciind că stabilirea daunelor interese reprezentate de ratele de leasing rămase de achitat constituie o clauză care nu a fost negociată direct de părți, contractul de leasing fiind de adeziune și nefiind încheiat ca urmare a negocierii părților, instanța a considerat că este abuzivă, în condițiile în care pentru că nu a plătit contravaloarea ratelor restante de leasing, contestatoarea este executată alături de suma de 6216, lei, și pentru suma totală de 1015.305,72 lei.
Așa fiind, s-a constatat că stabilirea unei valori a daunelor interese în condițiile art. 13, art. 5, art. 10.4, art. 10.9.1, art. 10.6, în sarcina utilizatorului, reprezintă o obligație disproporționat de mare, în condițiile în care intimata, în calitate de locator, și-a recuperat bunul, a cărui uzură a fost amortizată prin valoarea ratelor achitate de utilizator până la momentul rezilierii, dar și o împovărare excesivă a utilizatorului, care în acest fel pierde bunul, dar rămâne în continuare obligat la executarea contractului, respectiv la plata integrală a valorii acestuia și, mai mult, toate ratele, precum și dobânzile aferente acestora devin scadente.
Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Instanța a mai reținut că, chiar dacă o clauză contractuală analizată în mod distinct și izolat de celelalte clauze din contract nu este abuzivă prin ea însăși, legiuitorul permite instanței să o considere abuzivă dacă această clauză împreună cu alte prevederi contractuale creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
De asemenea, instanța a avut în vedere și faptul că intimata însăși și-a evaluat inițial prejudiciul suferit ca urmare a neexecutării contractului de către utilizator la suma de 6216,10 lei (f. 98), ca ulterior recuperării sumei să-și reconsidere aprecierea asupra prejudiciului suferit, fapt care este contrar cerințelor bunei-credințe.
Pentru cele expuse mai sus, instanța a constatat că aceste clauze sunt abuzive, motiv pentru care, în conformitate cu prevederile art. 6 din Legea nr. 193/2000, acestea nu sunt de natură a produce efecte juridice, astfel încât executarea silită a contestatoarei, trebuie să se realizeze cu ignorarea acesteia.
Relativ la solicitarea contestatoarei de a constata caracterul abuziv al clauzei contractuale inserate la art. 10.5, instanța a reținut următoarele:
Conform art. 10.5. din convenție, finanțatorul își rezervă dreptul de a modifica ratele de leasing și sau ratele aferente dobânzii de prefinanțare rămase și neachitate de utilizator dacă prețul de achiziție a bunului s-a modificat în intervalul dintre semnarea contractului și preluarea bunului; se modifică dobânda euribor la 3 luni+/- cu 0, 25; se produc modificări în sistemul de taxe și impozite care privesc contractul, finanțatorul fiind obligat să comunice în scris utilizatorului modificările intervenite conform prevederilor specificate.
Întrucât dispozițiile Legii nr. 193/2000 nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica ratele de leasing, dacă există o motivație întemeiată, în cauză fiind indicat temeiul modificării ratelor, fiind prevăzută obligația finanțatorului de a notifica utilizatorul în privința schimbărilor intervenite, instanța reținut că clauza prevăzută al art. 10.5 nu este abuzivă.
Pentru cele expuse mai sus, constatându-se incidența în drept a dispozițiilor art. 399 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă, instanța a admis contestația la executare formulată de contestatoarea N. E., în contradictoriu cu intimata S.C. I. L. România I. S.A. conform dispozitivului.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, văzând că intimata a căzut în pretenții în prezenta cauză, instanța a admis cererea formulată de contestatoare și a obligat intimata să plătească părții contestatoare suma de 1995 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv taxa judiciară de timbru în cuantum de 870,29 lei, contravaloare fotocopiere dosar de executare în cuantum de 124 lei și onorariul apărătorului ales în cuantum de 1000 lei.
În privința onorariului de avocat, instanța a reținut că s-a solicitat plata contravalorii acestuia în cuantum de 2000 lei însă a făcut aplicarea art. 274 alin.3 Cod procedură civilă, reducându-l la suma de 1000 lei, avându-se în vedere complexitatea cauzei și munca efectivă depusă de apărătorul ales al contestatoarei, cauza fiind soluționată la al doilea termen de judecată.
P. Încheierea de ședință din data de 29.05.2014, a fost admisă sesizarea din oficiu și dispusă îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 5248/25.04.2014, pronunțată de Judecatoria B., în sensul că titlul executoriu este reprezentat de contractul de leasing financiar nr._ din 25.07.2008 și de asemenea că instanța constată caracterul abuziv și al clauzei stipulate în contractul de leasing financiar nr._ din 25.07.2008 la art. 13.
S-a reținut că, potrivit art. 281 Cod procedură civilă, erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate la cerere sau din oficiu.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat că în dispozitivul sentinței civile nr. 5248/25.04.2014, din eroare s-a menționat contractul de leasing nr._ din 24.11.2010 în loc de contractul de leasing nr._ din 25.07.2008 cum este corect și de asemenea nu s-a menționat că s-a constatat caracterul abuziv și al clauzei stipulate în contractul de leasing nr._ din 25.07.2008 la art. 13 deși s-a solicitat acest lucru prin contestația la executare iar instanța a analizat și această clauză.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata I. L. România I., solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinței și respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.
Primul motiv de recurs este indicat cel prevăzut de art. 304 pct. 9 raportat la art. 405 ind. 2 lit. b, c și d din Codul de procedură civilă, susținându-se că, în mod nelegal a fost admisă excepția prescripției dreptului la executarea silită pentru suma de 15.305,72 lei cu motivarea că reținerea instanței de fond în sensul că încheierea de încuviințare a executării silite a întrerupt termenul de prescripție doar cu privire la suma de 6216,10 lei atrage nelegalitatea sentinței.
Încuviințarea executării silite se face o singură dată, prin încheierea de ședință din data de 04.09.2012 fiind încuviințată executarea silită după ce a fost depusă cererea în data de 31.08.2012 înăuntrul termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de lege și calculat potrivit art. 405 ind. 2 din Codul de procedură civilă.
Al doilea motiv de recurs este indicat ca fiind cel prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă raportat la prevederile art. 8 și 15 din O.G. nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing, susținându-se că prima instanță a interpretata greșit aceste dispoziții legale privind forța executorie a contractului de leasing și obligația utilizatorului de a restitui toate sumele datorate în baza contractului până la restituirea bunului nu până la rezilierea contractului.
Interpretarea primei instanțe în sensul că pentru ratele datorate după rezilierea contractului nu ar exista titlu executoriu și ar trebui promovată o acțiune pe dreptul comun, excede prevederilor legale și determină nelegalitatea sentinței.
Al treilea motiv de recurs este indicat ca fiind cel prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă raportat la prevederile art. 4 din O.G. nr. 51/1997, susținând că prima instanță a făcut o aplicare greșită a prevederilor Legii 193/2000 privind clauzele abuzive anulând clauzele 5, 10.4, 10.9.1 și 13 din condițiile generale de leasing financiar, precizând că actele juridice sunt nule numai dacă nesocotesc prevederile imperative sau prohibitive ale legii.
Clauza nr. 13 se abate de la art. 15 din ordonanță care prevede obligația utilizatorului de a restitui toate sumele datorate în baza contractului până la restituirea bunului, dacă în contract nu se prevede altfel, prima instanță considerând în mod nelegal caracterul abuziv la aceste clauze, dacă ne raportăm la prevederile Codului civil. Raportat și la prevederile art. 10 lit. f din ordonanță, intimata are obligația achitării întregii valori a contractului de leasing.
În continuarea motivării sale, recurenta face trimitere la condițiile ce trebuie îndeplinite pentru c a o clauză contractuală să fie abuzivă, prevăzute de art. 4 din legea 13/2000 și descrie conținutul clauzelor 5, 10.4, 10.9.1 și 13 din condițiile generale de leasing financiar, prin raportare la prevederile legii privind clauzele abuzive și ordonanței privind operațiunile de leasing mai sus indicate.
Al patrulea motiv de recurs este indicat ca fiind cel prevăzut de art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, solicitând ca instanța să analizeze cauza sub toate aspectele.
Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea în totalitatea sentinței atacate, susținând că a achitat suma totală de 4095,35 euro, iar dacă ar fi obligată să achite și suma de 15.395,72 lei (aproximativ 3410 euro) ar reprezenta recuperarea în totalitate a finanțării acordate în condițiile în care autoturismul a fost predat, apreciind aceasta ca o îmbogățire fără justă cauză.
Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate prin cererea de recurs, probele existente la dosarul cauzei și dispozițiile legale în materie, tribunalul retine următoarele:
Din însăși motivarea recursului, rezultă că recurenta a invocat un singur motiv de recurs, respectiv cel prevăzut de art. 304 pct. 9 din codul de procedură civilă care vizează greșita aplicare a legii, cele trei critici putând fi încadrate în acest unic motiv de recurs .
Prevederile art. 304 ind. 1 din Codul de procedură civilă nu reprezintă un motiv de recurs, ci posibilitatea instanței de recurs de a analiza cauza sub toate aspectele în situația hotărârilor pentru care nu este prevăzută calea de atac a apelului .
Primul motiv de recurs este indicat cel prevăzut de art. 304 pct. 9 raportat la art. 405 ind. 2 lit. b, c și d din Codul de procedură civilă, susținându-se că, în mod nelegal a fost admisă excepția prescripției dreptului la executarea silită pentru suma de 15.305,72 lei cu motivarea că încheierea de încuviințare a executării silite a întrerupt termenul de prescripție doar cu privire la suma de 6216,10 lei nu și pentru celelalte sume.
Prima instanță a apreciat corect că, urmare cererii de executare silită din 2008, s-a încuviințat executarea silită numai pentru creanța în valoare de 6216,10 lei solicitată la vremea respectivă, suma de_,72 lei fiind precizată în 09.01.2014 și constând în rate de leasing calculate după rezilierea contractului și în lipsa unui alt titlu.
Cu toate acestea, deși reține prescripția dreptului de a cere executarea silită cu privire la suma de 15.395,72 lei, prima instanță constată prescrisă întreaga executare silită pornită în baza contractului de leasing astfel că se impune modificarea sub acest aspect a sentinței în sensul intervenirii prescripției doar pentru suma mai sus indicată.
A doua critică a recurentei se circumscrie aceluiași motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, raportat la prevederile art. 8 și 15 din O.G. nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing, dar care nu poate fi reținut.
Nu se poate susține întemeiat că prima instanță a apreciat în mod eronat că dreptul creditorului de a cere executare silită, în termenul de prescripție de 3 ani, a început să curgă de la momentul rezilierii contractului de leasing și nu de la momentul predării bunului, în condițiile constatării caracterului abuziv al clauzei nr. 13 din contract.
A treia critică din recurs vizează aplicarea greșită a prevederilor Legii 193/2000 privind clauzele abuzive odată cu anularea clauzelor 5, 10.4, 10.6, 10.9.1 și 13 din condițiile generale de leasing financiar, cu precizarea că actele juridice sunt nule numai dacă nesocotesc prevederile imperative sau prohibitive ale legii, recurenta susținând, în ce privește clauza nr. 13 din contract, că aceasta se abate de la art. 15 din ordonanță cu referire la obligația utilizatorului de a restitui toate sumele datorate în baza contractului până la restituirea bunului, dacă în contract nu se prevede altfel.
Prima instanță a constat legal că stabilirea unei valori a daunelor interese în condițiile art. 13, art. 5, art. 10.9.1 în sarcina utilizatorului, cu distincțiile de mai jos, reprezintă o obligație disproporționat de mare, în condițiile în care intimata și-a recuperat bunul, a cărui uzură a fost amortizată prin valoarea ratelor achitate de utilizator până la momentul rezilierii.
Corect au fost reținute și prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 care vizează clauzele contractuală ce nu au fost negociate direct cu consumatorul, considerarea acestora ca abuzive și crearea dezechilibru lui semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului, cu privire la clauzele mai sus evidențiate.
Cât privește art. 5 al contractului, acesta apare ca fiind abuziv doar în ce privește mențiunea renunțării irevocabile de către Utilizator la dreptul de a ridica excepții, apărări și pretenții față de Finanțator, în special cu privire la tulburarea dreptului de posesie, clauză ce situează pe acestea din urmă pe o poziție de forță, dominantă față de titularul contractului și contrar principiului egalității juridice a părților acestuia.
P. predarea autoturismului, derularea acestui contract a încetat, sumele menționate fiind pretinse în temeiul art. 13 din contract, cu titlu de clauză penală, iar perceperea de penalități, potrivit art. 10.9.1 din contract, la aceste sume solicitate în temeiul art. 13 din contract apare ca fiind abuzivă și contrară bunei-credințe, în măsura în care penalitatea de întârziere de 0,35% se poate aplica și dobânzilor și penalităților. Această clauză este echivocă în condițiile nedefinirii noțiunilor de despăgubiri suplimentare, cheltuieli neprevăzute, sau cheltuieli suplimentare prin art. 13 și poate determina un dezechilibru contractual în defavoarea consumatorului care poate fi obligat oricând la plata unor sume de bani stabilite în mod unilateral de finanțator.
Pentru aceste considerente, va fi admis recursul formulat de recurenta- intimată S.C. I. L. România I. S.A. împotriva Sentinței civile nr. 345/13.03.2014, astfel cum a fost îndreptata prin încheierea Camerei de Consiliu din data de 29.05.2014, sentință pe care o modifică în parte în sensul admiterii în parte a contestației la executare formulată de contestatoarea N. E., în contradictoriu cu intimata creditoare S.C. I. L. România I. S.A. cu consecința admiterii prescripției dreptului intimatei-creditoare de a cere executarea silită pentru debitul în valoare de 15.305,72 lei, cuprins in somația emisa de executorul judecătoresc la data de 10.01.2014 în dosarul execuțional nr. 337/2012 al B. Koppandi Ollyver și constatării ca fiind prescris acest drept.
De asemenea, se impune menținerea soluției de constatare a caracterului abuziv și nulității absolute a clauzelor inserate în contract la art. 13, art. 5 alin. 1 teza finală, art. 10.9.1. în măsura în care se interpretează că penalitatea de întârziere de 0,35% se poate aplica și dobânzilor și penalităților din Contractul de leasing financiar_/25.07.2008 încheiat între N. E. și S.C. I. L. România I. S.A.
Întrucât creanța a cărei executare se solicită a fi executată a fost constatată ca prescrisă, va fi menținută și dispoziția de anulare a somației emisa la data de 10.01.2014 de către B. Koppandi Ollyver în dosarul execuțional nr. 337/2012 și, ca o consecință a admiterii, chiar și în parte a contestației la executare, va fi menținută și dispoziția de obligare a intimatei-creditoare la plata cheltuielilor de judecata in valoare de 1.995 lei.
Clauzele stipulate la art. 10.4, 10.5 și 10.6 din contract, prevăd modalitatea de efectuare a plăților în contul specificat pe factura emisa de către Finanțator sau modificat de acesta unilateral condiția anunțării Utilizatorului cu privire la noul cont sau bancă, modificarea ratelor de leasing în condițiile existenței unei motivații întemeiate, cum reține și prima instanță cu privire la acest articol. Clauza 10.6 are ca obiect dobânda de prefinanțare scadentă a prima rată de leasing, aceasta nefiind de natură a influența întinderea creditului restant la data pornirii executării silite.
Din perspectiva prevederilor legale privind clauzele abuzive, reprezentate de Legea nr. 193/2000, aceste clauze nu pot fi considerate ca atare, întrucât dispozițiile acesteia nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a stabili modalitățile de plată a ratelor de leasing, sau modificarea acestora, cum a reținut corect și prima instanță cu privire la clauza 10.5.
Raportat la soluția de admitere în parte a contestației, urmare admiterii recursului, în temeiul art. 276 din Codul de procedură civilă, cheltuielile de judecată vor fi compensate până la concurența sumei de 435 lei și va respinsă cererea intimatei-contestatoare de acordare a restului cheltuielilor de judecata efectuate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta intimata . I. SA, in contradictoriu cu intimata contestatoare N. E., împotriva sentinței civile nr. 345/13.03.2014, astfel cum a fost îndreptata prin încheierea Camerei de Consiliu din data de 29.05.2014, pronunțate in cauza de Judecătoria Zărnești, pe care o modifica in parte in sensul că:
Admite in parte contestația la executare formulată de contestatoarea N. E., in contradictoriu cu intimata creditoare . I. SA, privitoare la executarea silita ce face obiectul dosarului execuțional nr. 337/2012 al B. Koppandi Ollyver si, in consecința:
Admite prescripția dreptului intimatei creditoare de a cere executarea silita pentru debitul in valoare de 15.305,72 lei, cuprins in somația emisa de executorul judecătoresc la data de 10.01.2014 in dosarul execuțional nr. 337/2012 al B. Koppandi Ollyver si, pe cale de consecința constata prescris dreptul de a cerere executarea silita pentru debitul de mai sus.
Menține din sentința recurată dispoziția de constatare a caracterului abuziv si a nulității absolute a clauzelor cuprinse la art. 13 al contractului de leasing financiar_/25.07.2008 încheiat intre N. E. si . I. SA.
Menține din sentința recurată dispoziția de constatare a caracterului abuziv si a nulității absolute a clauzelor cuprinse la art. 5 alin. 1 teza finala al contractului de leasing financiar mai sus identificat.
Menține din sentința recurată dispoziția de constatare a caracterului abuziv si a nulității absolute a clauzelor cuprinse la art. 10.9.1. al contractului de leasing financiar mai sus identificat, in măsura in care se interpretează ca penalitatea de întârziere de 0,35% se poale aplica si dobânzilor si penalităților.
Menține din sentința recurată dispoziția de anulare a somației emisa la data de 10.01.2014 de către B. Koppandi Ollyver in dosarul execuțional nr. 337/2012 si de obligare a intimatei creditoare la plata cheltuielilor de judecata in valoare de 1.995 lei.
Respinge restul pretențiilor.
Compensează cheltuielile de judecata in recurs pana la concurenta sumei de 435 lei si respinge cererea intimatei contestatoare de acordare a restului cheltuielilor de judecata efectuate in recurs.
IREVOCABILA.
Pronunțata in ședința publica azi, 30.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTORJUDECĂTOR
V. MoșCarmen D.-P. Pentru D. N. promovată la
Curtea de Apel B., semnează
Președintele Tribunalului B.
Judecător A.-N. M.
GREFRIER
D. A.
Red. VM/20.04.2015
Tehnored.AD/20.04.2015
Ex.2
Jud. fond R. S. L.
| ← Reziliere contract. Decizia nr. 568/2014. Tribunalul BRAŞOV | Contestaţie la executare. Decizia nr. 876/2014. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
