Contestaţie la executare. Sentința nr. 60/2014. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 60/2014 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 27-11-2014 în dosarul nr. 989/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ Decizia civilă nr. 989/. publică de la 27.11.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE – P. M.
Judecător – R. C.
Judecător – L. Poperscu
Grefier – M. D.
Pe rol este pronunțarea asupra recursului civil declarat de recurentul contestator S. C. P. împotriva sentinței civile nr. 6069/14.05.2014, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimata Direcția G. R. a Finanțelor P. B. pentru Administrația Județeană a Finanțelor P. Brasov, prin reprezentant legal, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile orale asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 21.11.2014, încheierea acestui tribunal făcând parte integrantă din prezenta decizie și când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea la 24.11.2014 și apoi pentru astăzi, când:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului civil de față constată că prin sentința civilă nr. 6069/14.05.2014, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ au fost respinse contestația la executare formulată de contestatorul S. C. P. în contradictoriu cu intimata DGRFP pentru AJFP B. și cererea de suspendare a executării silite formulată de contestator.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 590/SIND/15 septembrie 2005, pronunțată de Tribunalul B., a fost admisă acțiunea formulată de creditoarea DGFP B. împotriva pârâților S. M. L. și S. C. P. și au fost obligați pârâții, în solidar, să suporte din averea personală suma de_ lei, parte din pasivul societății falite ..
La data de 23.11.2005, în cadrul dosarului de executare nr._, a fost emisă somația cuprinzând obligația debitorului S. C. P. de achitare a sumei de_ lei, reprezentând creanțe bugetare conform sentinței civile nr. 590/SIND/15 septembrie 2005, pronunțate de Tribunalul B..
În perioada 2008-2009 intimata a efectuat demersuri în vederea identificării bunurilor mobile și imobile proprietatea debitorului urmărit la Primăria Municipiului B., Direcția Fiscală, conform adresei depuse la fila 40 a dosarului.
La data de 19.10.2009 au fost efectuate cercetări la domiciliul fiscal al debitorului urmărit, fiind încheiat procesul verbal nr. 28180A.
La data de 13.11.2009 intimata a emis procesul verbal nr._ prin care s-a constatat starea de insolvabilitate a debitorului.
Din cuprinsul procesului verbal nr._/13.11.2009 rezultă că, pentru realizarea creanței fiscale împotriva debitorului, au fost înființate popriri asupra disponibilităților bănești din conturile bancare/venituri proprii prin adresele nr._/9.10.2009.
La data de 27.12.2013 intimata a emis adresa de înființare a popririi asupra disponibilităților bănești ale debitorului S. C. P., până la concurența sumei de 17.489 lei, reprezentând creanțe bugetare recuperate în urma atragerii răspunderii solidare, conform sentinței civile nr. 590/SIND/2005. Adresa de înființare a popririi a fost comunicată terțului poprit Banca Transilvania B., conform dovezii de comunicare depuse la fila 25 dosar.
Potrivit art. 2 alin. (3) din OG nr. 92/2003 unde prezentul cod nu dispune se aplică prevederile Codului de procedură civilă.
Conform art. 388 C. pr. civ. pentru toate actele de executare pe care le efectuează, executorul judecătoresc este obligat să încheie procese-verbale.
În consecință, prin ”act de executare” se înțelege orice operațiune juridică sau înscrisul care o constată, întocmit de către executorul judecătoresc sau de organe sau persoane care îndeplinesc atribuții în acest sens, cărora legea le conferă consecințe juridice si prin care se urmărește, în condițiile legii, realizarea activității de executare silită si se marchează o etapă in cadrul acestei proceduri.
Conform art. 131 alin. (1) din OG nr. 92/2003 dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept.
În prezenta cauză, instanța a reținut că termenul de prescripție a dreptului de a solicita executarea silită a sumei datorate de contestator în baza sentinței civile nr. 590/SIND/15 septembrie 2005, pronunțate de Tribunalul B., a început să curgă la 1 ianuarie 2006.
Prescripția dreptului de a cere executarea silită reprezintă un mijloc de stingere a dreptului creditorului de a pune în executare, pe cale silită, titlul său executoriu, care presupune neglijarea exercitării acestui drept timp mai îndelungat.
În prezenta cauză instanța nu a reținut pasivitatea intimatei în condițiile în care, din cuprinsul înscrisurilor atașate întâmpinării și la care instanța a făcut referire mai sus rezultă că aceasta a emis acte de executare silită care au întrerupt termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită.
Astfel, potrivit art. 133 alin. 1 lit. c din OG nr. 92/2003 termenul de prescripție prevăzut la art. 131 se întrerupe pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită.
Litera d a art. 130 alin. 1 din OG nr. 92/2003 a fost abrogată prin OG nr. 35/2006, astfel încât instanța nu a reținut întreruperea termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită în baza acestui text.
În consecință, s-a apreciat că adresa de înființare a popririi din data de 27.12.2013 nu a fost emisă după împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită.
Conform art. 176 alin. 2-3 din OG nr. 92/2003 pentru creanțele fiscale ale debitorilor declarați în stare de insolvabilitate care nu au venituri sau bunuri urmăribile, conducătorul organului de executare dispune scoaterea creanței din evidența curentă și trecerea ei într-o evidență separată. În cazul debitorilor prevăzuți la alin. (2), prin excepție de la dispozițiile art. 148 alin. (3), executarea silită se întrerupe. Organele fiscale au obligația ca cel puțin o dată pe an să efectueze o investigație asupra stării acestor contribuabili, care nu constituie acte de executare silită.
Textul sus-citat face referire la întreruperea executării silite iar nu la întreruperea termenului de prescripție a dreptului de a solicita executarea silită. Față de prevederile art. 176 alin. 5 din OG nr. 92/2003 instanța a reținut că, pe durata întreruperii executării silite, termenul de prescripție a dreptului de a solicita executarea silită curge neîntrerupt.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse instanța a constatat faptul că, în dosarul de executare silită nr._, nu a intervenit prescripția dreptului de a solicita executarea silită a creanței fiscale în sumă de_ lei.
Potrivit art. 142 alin. (4) din OG nr. 92/2003 executarea silită a creanțelor fiscale nu se perimează.
Conform art. 149 alin. (4) din OG nr. 92/2003 sumele ce reprezintă venituri bănești ale debitorului persoană fizică, realizate ca angajat, pensiile de orice fel, precum și ajutoarele sau indemnizațiile cu destinație specială sunt supuse urmăririi numai în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă.
Potrivit art. 728 alin. (7) C.proc.civ. alocațiile de stat și indemnizațiile pentru copii, ajutoarele pentru îngrijirea copilului bolnav, ajutoarele de maternitate, cele acordate în caz de deces, bursele de studii acordate de stat, diurnele, precum și orice alte asemenea indemnizații cu destinație specială, stabilite potrivit legii, nu pot fi urmărite pentru niciun fel de datorii.
Indemnizația de revoluționar s-a considerat că nu are natura unei indemnizații cu destinație specială, în sensul art. 728 alin. (7) C.proc.civ, întrucât Legea nr. 341/2004, Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B. din noiembrie 1987, nu prevede faptul că sumele achitate cu acest titlu nu pot fi urmărite silit, astfel cum se întâmplă în cazul celorlalte indemnizații la care art. 728 alin. (7) C.proc.civ face referire.
Comunicarea actelor de executare silită nu reprezintă o condiție pentru valabila emitere a acestora, astfel încât nerespectarea dispozițiilor legale în materie nu atrage sancțiunea nulității actelor de executare silită.
Conform art. 149 alin. (5) din OG nr. 92/2003 poprirea asupra veniturilor debitorilor persoane fizice sau persoane juridice se înființează de către organul de executare, printr-o adresă care va fi comunicată terțului poprit, dispozițiile art. 44 cu privire la comunicarea actului administrativ fiscal aplicându-se în mod corespunzător. Totodată, va fi înștiințat și debitorul despre înființarea popririi.
Față de prevederile textului sus-citat, instanța a reținut că debitorului nu-i este comunicată adresa de înființare a popririi ci adresa de înștiințare în legătură cu înființarea popririi. OG nr. 92/2003 nu prevede un termen pentru înștiințarea debitorului în legătură cu înființarea popririi.
Art. 6 alin. 2 din OUG nr. 53/2010 se referă la suspendarea executării silite pornite de beneficiarii Legii nr. 341/2004, pentru plata indemnizațiilor restante iar nu la suspendarea executării silite pornite împotriva acestora.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse instanța a respins cererea de suspendare a executării silite și contestația la executare formulată de contestatorul S. C. P. în contradictoriu cu intimata DGRFP, pentru AJFP B..
Împotriva sentinței de mai sus a declarat apel, calificat ulterior recurs, contestatorul S. C. P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând schimbarea în tot a acesteia, în sensul admiteri contestației la executare, astfel cum a fost formulată și precizată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul contestator a arătat că în mod eronat instanța de fond a considerat că executarea silită este legală întrucât aceasta s-a efectuat cu încălcarea normelor imperative care guvernează această materie.
Astfel, arată că nu i-a fost comunicată somația nr. 5759/23.11.2005 însoțită de titlul executoriu, așa cum prevede art. 145 Cod procedură fiscală. Consideră că actele de executare efectuate ulterior de intimată sunt nule deoarece executarea silită începe prin comunicarea somației, iar nu prin emiterea acesteia, cum în mod eronat a reținut instanța de fond.
O altă critică adusă sentinței atacate vizează faptul că nu s-a avut în vedere că în speță s-au urmărit venituri exceptate de la executarea silită, temeiul de drept pe care s-a întemeiat precizarea de acțiune fiind art. 728 pct. 7 Cod procedură civilă.
Recurentul contestator menționează că este beneficiarul unei indemnizații reparatorii plătite de bugetul asigurărilor sociale și că potrivit art. 5 alin. 2 din Legea nr. 341/2004, drepturile acordate conform acestei legi nu sunt considerate venituri, nu se impozitează și nu afectează acordarea altor drepturi. Apreciază că această indemnizație reparatorie are o destinație specială, care rezultă din conținutul legii și care este stabilită în considerarea calității de erou martir sau luptător.
Se mai susține că în mod eronat instanța de fond a interpretat că art. 6 alin. 2 din OUG nr. 53/2010 se referă la suspendarea executării silite pornite de către beneficiarii Legii nr. 341/2004 pentru indemnizațiile restante și nu la suspendarea executării silite pornite împotriva acestora. Consideră că prin art. 6 pct. 2 din OUG nr. 53/2010, legiuitorul a suspendat de drept orice cerere de executare silită pornită față de persoanele care au calitatea specială de revoluționar, iar nu executarea silită pornită asupra indemnizațiilor restante de revoluționar, care oricum nu se puteau executa silit.
Totodată arată că intimata nu l-a declarat insolvabil și a respectat dispozițiile art. 176 alin. 2 Cod procedură fiscală, deoarece procesul verbal nr. 9581/13.11.2009 prin care s-a constatat starea de insolvabilitatea a recurentului nu i-a fost comunicat. În acest context se arată că termenul de prescripție a dreptului de a solicita executarea silită a curs neîntrerupt, astfel că executarea silită s-a prescris în anul 2010.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 466, 480 și 650 alin. 3 Cod procedură civilă.
Intimata Administrația Județeană a Finanțelor P. B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că instanța de fond a reținut în mod corect prevederile legale aplicabile în speță și legalitatea formelor de executare contestate. Consideră că în speță nu au fost urmărite bunuri exceptate de la executarea silită, așa cum în mod vădit neîntemeiat susține recurentul, veniturile realizate de acesta putând fi executate silit potrivit dispozițiilor OG nr. 92/2003.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând recursul dedus judecății, raportat la motivele invocate, la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale incidente în speță, tribunalul a reținut următoarele:
Este adevărat că potrivit art. 145 Cod procedură fiscală, executarea silită poate începe numai după ce se va comunica debitorului o somație, dar în art. 454 alin. 1 Cod procedură civilă se prevede o situație de excepție potrivit căreia poprirea se înființează fără somație prin adresă însoțită de o copie certificată de pe titlul executoriu, comunicată celei de a treia persoane arătată la art. 452, înștiințându-se totodată și debitorul despre măsura luată.
Ca atare, dat fiind faptul că în speță executarea silită s-a realizat prin poprire, nu era necesară comunicarea prealabilă a unei somații, conform art. 145 Cod procedură fiscală.
Următorul motiv de recurs este însă întemeiat deoarece din înscrisurile aflate la filele 48-49 din dosarul de fond rezultă că disponibilitățile bănești ale recurentului contestator aflate la Banca Transilvania B. și pentru care a fost emisă adresa de înființare a popririi contestată, reprezintă restanțe indemnizație de revoluționar.
Această indemnizație a fost acordată recurentului în temeiul art. 4 alin. 4 din Legea nr. 341/2004 privind recunoștința față de eroii martiri și luptători care au contribuit la victoria revoluției române din decembrie 1989 (fila 50 dosar fond). Potrivit art. 5 alin. 2 din același act normativ, drepturile acordate conform acestei legi nu sunt considerate venituri, nu se impozitează și nu afectează acordarea altor drepturi.
În art. 149 alin. 4 Cod procedură fiscală se prevede că sumele ce reprezintă venituri bănești ale debitorului persoană fizică, realizate ca angajat, pensiile de orice fel, precum și ajutoarele sau indemnizațiile cu destinație specială sunt supuse urmăririi numai în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă. Or, în art. 409 alin. 7 Cod procedură civilă, aplicabil prin raportare la data începerii executării silite și la art. 3 din Legea nr. 76/2012, se stipulează că alocațiile de stat și indemnizațiile pentru copii, ajutoarele pentru îngrijirea copilului bolnav, ajutoarele de maternitate, cele acordate în caz de deces, bursele de studii acordate de stat, diurnele, precum și orice alte asemenea indemnizații cu destinație specială, stabilite potrivit legii, nu pot fi urmărite pentru niciun fel de datorii.
Indemnizația de revoluționar este o astfel de indemnizație cu destinație specială, destinație ce rezultă din conținutul legii și care a fost stabilită în considerarea calității de erou martir sau luptător. Aceasta face parte dintr-un ansamblu de măsuri pe care Legea nr. 341/2004 le-a instituit pentru cinstirea memoriei celor care și-au jertfit viața și în semn de gratitudine față de cei care au luptat pentru victoria Revoluției din 1989. Temeiul moral al acordării acestor beneficii izvorăște din sentimentul de recunoștință pentru cei care, prin jertfa și contribuția proprie, au condus la căderea regimului comunist și la instaurarea democrației, așa cum a subliniat Curtea Constituțională în mai multe decizii pronunțate în legătură cu acest domeniu.
Prin urmare, în mod eronat instanța de fond a apreciat că sumele achitate cu acest titlu pot fi urmărite silit în condițiile în care acestea nici nu sunt considerate venituri, potrivit legii speciale.
În schimb, criticile referitoare la prescripția executării silite sunt neîntemeiate, întrucât în mod corect instanța de fond a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 133 alin. 1 lit. c Cod procedură fiscală, potrivit cărora termenul de prescripție a fost întrerupt pe data îndeplinirii, în cursul executări silite, a unor acte de executare silită.
Astfel, la dosarul cauzei a fost depus în copie avizul de garanție inițial nr._/21.10.2009 emis de intimată și comunicat recurentului contestator în 05.11.2009, pentru primire confirmând mama acestuia, precum și dovada înscrierii în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare din 28.10.2009 (file 31 – 33 dosar fond).
În acest context nu mai au relevanță susținerile recurentului contestator S. C. P. referitoare la procesul verbal de constatare a stării de insolvabilitate, deoarece de la data emiterii actelor de executare arătate mai sus a început să curgă un nou termen de prescripție de 5 ani, iar adresa de înființare a popririi contestată a fost emisă înăuntrul acestui termen.
Nici analiza criticilor referitoare la suspendarea executării silite nu mai prezintă interes din moment ce această suspendare nu putea fi dispusă decât până la soluționarea irevocabilă a prezentei cauze.
Față de toate considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1,2 și 3 coroborat cu art. 304 pct. 9 și 8 Cod procedură civilă, tribunalul va admite recursul dedus judecății și va modifica în parte sentința atacată, în sensul admiterii în parte a contestației la executare formulată și precizată de recurentul contestator S. C. P. și anulării adresei de înființare a popririi nr. 10/24.12.2013, emisă de intimată.
Vor fi menținute celelalte dispoziții din hotărârea atacată.
Fiind parte aflată în culpă procesuală în temeiul art. 274 alin. 1 și 276 Cod procedură civilă coroborate cu cele ale art. 316 Cod procedură civilă, intimata va fi obligată să plătească recurentului contestator suma de 1970 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în ambele instanțe, reprezentând taxele judiciare de timbru aferente pretențiilor încuviințate și o parte din onorariile apărătorului ales.
PENTRU ACESTE MOTRIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul contestator S. C. P. în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor P. B. împotriva sentinței civile nr. 6069/14.05.2014, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._, pe care o modifică în parte și în consecință:
Admite în parte contestația la executare formulată și precizată de contestatorul S. C. P. și în consecință anulează adresa de înființare a popririi nr. 10/24.12.2013 emisă de intimată.
Menține restul dispozițiilor din hotărârea atacată.
Obligă intimata să plătească contestatorului suma de 1970 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din ambele instanțe.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică azi, 27.11.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
P. M. R. C. L. P.
Grefier,
M. D.
Red. P.M./29.12.2014
Tehnored. M.D./05.01.2015
4 ex.
Judecător fond: C. E. R.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 803/2014. Tribunalul BRAŞOV | Grăniţuire. Decizia nr. 990/2014. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
