Prestaţie tabulară. Decizia nr. 135/2014. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 135/2014 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 19-03-2014 în dosarul nr. 135/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 135/. publică de la 19 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. I. I.
Judecător C. R.
Grefier D. P.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de către apelanții reclamanți S. M. și S. S. în contradictoriu cu intimații pârâți M. B. prin P., S. Român prin M. Finanțelor P. și . sentinței civile nr._ pronunțată de Judecătoria B. la data de 26 octombrie 2012 în dosar nr._ având ca obiect prestație tabulară.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 04.03.2014, când părțile au lipsit,astfel cum s-a consemnat în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru termenul din data de 12.03.2014 iar apoi, din aceleași motive, pentru prezentul termen, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
P. sentința civilă nr._/26.10.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dos. nr._ s-a respins excepția lipsei calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor P. pentru S. Român și s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții S. M. și S. S. în contradictoriu cu pîrîții M. B. reprezentat de P., S. Român reprezentat de M. Finanțelor P. și .. B., ca fiind neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
În ce privește excepția lipsei calității de reprezentant al Statului Român a M. Finanțelor P. instanța a respins-o reținînd că potrivit art. 12 al. 5 din L 213/1998 S. Român este reprezentat de M. Finanțelor P..
La data de 01.10.1996, între ., în calitate de vînzător și reclamanții S. M. și S. S., în calitate de cumpărători, s-a încheiat contractul de vînzare cumpărare nr._ avînd ca obiect locuința situată în B. . ., în suprafață de 68,04 mp compusă din două camere, bucătărie, baie, wc, cămară, hol, pivniță. În cuprinsul contractului se menționează că dreptul de proprietate asupra terenului de sub construcție se dobândește de către cumpărători în conformitate cu art. 33 din H.G. nr. 20/1996.
La data încheierii contractului de vînzare cumpărare asupra imobilului situat în B. . înscris în CF_ B. sub nr. top. 759/1-b, 759/2-b – două case și teren de 175,70 mp și nr. top. 662/2 – grădină de 97 mp, erau coproprietari S. Român asupra cotei de 22/30 și Schiell M. asupra cotei de 8/30.
P. decizia civilă nr. 171/24.05.2005 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr.1878/2004 (prin care s-a modificat sentința civilă nr. 551/S/18.11.2002 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul 297/2002) s-a dispus ieșirea din indiviziune asupra imobilului situat în B. . ., înscris în CF_ B. sub nr. top. 759/1-b, 759/2-b – două case și teren de 175,70 mp și nr. top. 662/2 – grădină de 97 mp. Astfel s-a procedat la dezmembrarea imobilului în două loturi - Lotul nr. 1 – nr. top. 759/1-b, 759/2-b, 662/1, compus din corpul 1 de casă și grădina cu cota de 62,93 % din părțile de uz comun care sunt branșamentele instalațiilor existente și împrejmuirea, lot în suprafață de 163,90 mp, ce s-a atribuit în proprietate Municipiului B., Lotul nr. 2 - nr. top. 759/1-b, 759/2-b, 662/1, compus din corpul nr.2 de casă și grădină, cu cota de 37,07 % din părțile de uz comun, lot în suprafață de 108,80 mp, ce s-a atribuit în proprietate reclamantului Schiell Dieter Winfried. Drepturile de proprietate exclusivă dobîndite ca urmare a ieșirii din indiviziune de M. B. și Schiell Dieter Winfried au fost înscrise în CF_ B..
La data încheierii contractului de vînzare cumpărare, 01.10.1996, conform art. 36 al. 2 din L 18/1991 „Terenurile proprietate de stat, situate în intravilanul localităților, atribuite, potrivit legii, în folosință veșnică sau în folosință pe durata existenței construcției, în vederea construirii de locuințe proprietate personală sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuințe, trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuințelor, în proprietatea acestora, integral sau, după caz, proporțional cu cota deținută din construcție.” Trecerea în proprietatea cumpărătorilor se făcea urmînd procedura prevăzută la alineatul 6 al art.36 conform căruia „Atribuirea în proprietate a terenurilor prevăzute de alin. (2) - (5) se va face, prin ordinul prefectului, la propunerea primăriilor, făcută pe baza verificării situației juridice a terenurilor.”
Art. 33 din H.G. nr. 20/1996, în forma în vigoare la data încheierii contractului, stabilea că „În situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor și, când este cazul, a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului situat sub aceste construcții, în condițiile art. 35 alin. 2 din Legea nr. 18/1991.” După . H.G. nr. 11/1997 art. 33 din H.G. nr. 20/1996 (devenit art. 37 după republicare) are următorul conținut „în situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor și, când este cazul, a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent, cu respectarea dispozițiilor art. 26 alineatul ultim din lege. Art. 26 al. ultim din Legea nr. 112/1995 are următorul conținut: „Suprafețele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22 decembrie 1989 în posesia acestora și care depășesc suprafața aferentă construcțiilor, rămân în proprietatea statului”.
Astfel, în funcție de momentul dobîndirii dreptului de proprietate asupra apartamentelor, chiriașii dobîndesc dreptul de proprietate asupra terenului aferent în temeiul art. 36 al. 2 din L 18/1991 ( în situația în care apartamentul a fost dobândit pînă la data de 29.01.1997 data intrării în vigoare a H.G. nr. 11/1997 care a modificat dispozițiile art. 33 din H.G. nr. 20/1996) sau prin vînzare ( după data de 29.01.1997). Însă, oricare ar fi momentul la care chiriașii au dobîndit dreptul de proprietate asupra apartamentelor aceștia nu dobîndesc de drept proprietatea terenului aferent. În primul caz (până la . H.G. nr. 11/1997 care a modificat disp. art. 33 din H.G. nr. 20/1996), dreptul de proprietate asupra terenului aferent, ia naștere în baza Ordinului Prefectului, emis la propunerea primăriilor, la cererea persoanelor ce dețin proprietatea construcțiilor ( art. 36 al. 2 din L 18/1991). Deci, dreptul de proprietate nu se dobândește ope legis, Ordinul Prefectului are efect constituitiv de drepturi și nu declarativ, prin recunoașterea unui drept născut ca atare din norma juridică.
În ce privește terenul aferent construcției dobîndite de reclamanți este de observat că în cuprinsul contractului nu se face nici o identificare a acestuia. Noțiunea de teren de sub construcție este preluată din textul art. 33 din H.G. nr. 20/1996 și are în vedere nu doar terenul strict aflat sub construcție ci cel necesar folosirii construcției.
Pârâtul M. B. a susținut, în cuprinsul întâmpinării, că trecerea terenului de sub construcție în proprietatea reclamanților se poate face doar prin vânzare având în vedere că în prezent dreptul de proprietate aparține Municipiului și sunt aplicabile prevederile art. 36 lit. b pct. 5 și art. 123 din L 215/2001. Trebuie reținut că trecerea terenurilor, aflate în intravilanul localităților, din proprietatea statului în proprietatea unităților administrativ teritoriale s-a făcut prin Legea nr. 18/1991, art. 35 (în forma publicată inițial). Același text de lege (devenit la data încheierii contractului art. 36) stabilea că, deși terenurile treceau în proprietatea unităților administrativ teritoriale, dreptul de proprietate se dobîndea, de proprietarii locuințelor dobândite de la stat, prin decizie a prefectului. Astfel, până la . H.G. nr. 11/1997, care prevedea vînzarea terenulurilor aferente construcțiilor, cei care au cumpărat locuințe de la stat pot dobîndi terenul aferent urmînd procedura stabilită de art. 35 ( art. 36 al. 6) din Legea nr. 18/1991 la care face trimitere art. 33 din H.G. nr. 20/1996. Împrejurarea că terenul se află în proprietatea Municipiului nu modifică procedura de urmat, procedură stabilită de lege. Împrejurarea că în cartea funciară s-a înscris dreptul de proprietate al Municipiului B. nu poate împiedica aplicarea unor prevederi legale. O altă interpretare ar conduce la concluzia că toate terenurile, deși intrate în patrimoniul municipiului prin efectul Legii nr. 18/1991, asupra cărora s-a omis a se înscrie dreptul de proprietate al acestuia, să aibă un regim juridic diferit.
În concluzie instanța a reținut că prin încheierea contractului de vânzare cumpărare nr._/01.10.1996 reclamanții nu au dobîndit și dreptul de proprietate asupra terenului ci acesta urma a fi dobîndit, cu titlu gratuit, în temeiul Ordinului prefectului conform art. 33 din H.G. nr. 20/1996 și art. 36 al. 6 din Legea nr. 18/1991 ( în forma în vigoare la data încheierii contractului de vânzare cumpărare).
Chiar dacă s-ar reține că reclamanții nesolicitând emiterea ordinului prefectului, prin modificarea H.G. nr. 20/1996 prin H.G. nr. 11/1997 aceștia au dreptul să cumpere terenul de sub locuință, acțiunea nu poate fi admisă deoarece prin încheierea contractului nu s-a transmis dreptul de proprietate asupra terenului. Mențiunea din contract că reclamanți dobîndesc dreptul de proprietate asupra terenului conform art. 33 din H.G. nr. 20/1996 nu are ca efect transmiterea dreptului de proprietate fără urmarea procedurii prevăzute de art. 36 al. 6 din Legea nr. 18/1991.
Terenul aferent construcției dobîndite de reclamanți a fost identificat în raportul de expertiză întocmit de expert G. A. în anexa 4.2 din răspunsul la obiecțiuni ( fila 211 dosar).
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții S. M. și S. S., solicitând, în temeiul art. 312 alin. 1, 2, 3, cu aplicarea art. 304/l C.p.c., admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate și, rejudecând, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată, în sensul:
- să se constate că reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului compus din două camere, bucătărie, baie, WC, cămara, hol și pivniță, cu cota de 62,93 % din PUC care sunt branșamentele instalațiilor existente (apă, canal, gaz, energie electrică, telefon) situat în B., ., identificat în CF nr._ top 759/1 - b,759/2 - b și 662/2 totul/1, prin cumpărare conform Legii nr. 112/1995 și asupra terenului aferent construcției în suprafață de 163,90 mp, conform prevederilor art. 33 din H.G. nr. 20/1996 devenit art. 37 prin modificarea si cmpletarea acestei hotărâri;
- să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic, apt de intabulare în CF și să se dispună intabularea în CF sus identificată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanții arată că hotărârea este lipsită de temei legal atunci când, din modul în care este redactata hotărârea, nu se poate determina daca legea a fost sau nu corect aplicată. De asemenea susțin recurenții, în speța dedusă judecății, s-a încălcat o normă de drept substanțial sau s-a interpretat eronat norma juridică aplicabilă.
Din punct de vedere doctrinar, legea este rău aplicată, fie că se derogă de la spiritul ei, deși faptele au fost corect stabilite, fie se aplică corect la o stare de fapt neconformă probelor administrate.
În ceea ce privește chestiunile de nelegalitate, recurenții reclamanți arată că, în data de 01.10.1996 au încheiat contractul de vânzare cumpărare nr._ cu S. Român prin mandatarul acestuia .. în baza cărui au dobândit proprietatea asupra apartamentului compus din două camere și dependințe și asupra terenului aferent acestuia, așa cum rezultă din conținutul cap. II pct. 1 din contractul de vânzare cumpărare, potrivit căruia „cumpărătorul dobândește dreptul de proprietate asupra terenului de sub construcții conform art. 33 din H.G. nr. 20/1996.”
Așadar, prin contract s-a stabilit că reclamanții au dobândit dreptul de proprietate și asupra suprafeței de teren aferentă construcției.
În anul 2000 s-a promovat un proces de ieșire din indiviziune între S. Român care deținea cota de 22/30 părți și o persoană fizică ce deținea cota de 8/30, S. fiind reprezentat de Muncipiul B. prin P.. La momentul ieșirii din indiviziune, recurenții susține că dreptul lor de proprietate asupra imobilului era născut deja, exista în patrimoniul lor, a fost recunoscut și de către instanțele de judecata, fiind opozabil tuturor părților.
Având în vedere că nu se realizase ieșirea din indiviziune, contractul lor nu a putut fi intabulat în cartea funciara până la acel moment. În urma ieșirii din indiviziune, imobilul atribuit statului a fost intabulat in CF în numele Muncipiului B., ca succesor al statului cu toate consecințele juridice ce decurg din acest fapt.
Susținem recurenții că au dobândit prin contract suprafața de teren aferentă construcției, de 163,90 mp așa cum rezultă din raportul de expertiză topo, iar dobândirea terenului a fost reglementată explicit și de dispozițiile art. 37 din H.G. nr. 20/1996 (devenit art. 37 după republicare): „În situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor și când este cazul a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin. ultim din lege.”
Recurenții susțin că, în cazul lor, nu se poate vorbi despre suprafețe de teren „care să depășească suprafața aferentă contrucțiilor”, deoarece suparafața pe care au cumpărat-o este de 163,90 mp, teren asupra căruia este intabulat M. B. în urma procesului de ieșire din indiviziune.
Pârâtele Municipul B. și R. S.R.L. nu s-au opus admiterii acțiunii reclamanților și nu au contestat faptul că, la momentul promovării litigiului având ca obiect ieșirea din indiviziune, dreptul reclamanților era constituit legal și le era opozabil, fiind dobândit în temeiul unui contract valabil și reunoscut de toate instanțele de judecată.
În mod corect reține instanța că înscrierea terenului în cartea funciară pe numele Muncipiului B. nu are ca efect împiedicarea aplicării dispozițiilor legale, însă instanța dă o aplicare greșită textelor ce reglementează dobândirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor în situația foștilor chiriași care au încheiat contracte anterior intrării în vigoare a H.G. nr. 11/1997.
Argumentul instanței, greșit în opinia noastră recurenților, este acela că acțiunea este nefondată deoarece trebuia urmată procedura administrativă, procedură imposibil de urmat din punct de vedere al autorităților administrative. Recurenții arată că au întreprins toate demersurile legale pentru realizarea dreptului lor, ajungând în situația, ca dupa 16 ani de la cumpărarea imobilului și promovarea unui șir de procese, să nu se poată intabula în cartea funciară din motive independente de voința lor, deși instanțele de judecată au validat titlul lor dobândit prin contract și în temeiul legii.
P. întâmpinarea depusă la fila nr. 19 a dosarului, intimatul pârât S. Român prin M. Finanțelor P. prin D.G.F.P. B. a solicitat respingerea recursului declarat de reclamanți ca nefondat, argumentele instanței de fond fiind legale și temeinice.
P. întâmpinarea depusă la fila nr. 20 a dosarului, intimatul pârât M. B. reprezentat prin P., a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală pentru motivele prezentate mai jos:
Potrivit foii de proprietate din CF nr._ Bv proprietar tabular al imobilului teren de sub (759/1-b, 759/2-b si 662/2)/1 este M. B. cu titlu de drept atribuire în urma ieșirii din indiviziune, și nu S. Român, motiv pentru care terenul nu poate face obiectul art. 33 devenit 37 după republicare din H.G. nr. 20/1996, întrucât acesta aparține domeniului privat al Muncipiului B., fiindu-i aplicabile prevederile art. 36 lit. b pct. 5 și art. 123 din Legea nr. 215/2001 republicată, potrivit cărora Consiliul Local hotărăște cu privire la vânzare bunurilor ce fac parte din domeniul privat al Municipiului B..
Față de motivele de recurs invocate, se solicită a se constata că M. B.:
- nu se confundă cu S. Român, ele fiind subiecte de drept distincte, cu patrimonii și organe de reprezentare distincte, Constituția din 2003 și Legea nr. 215/2001 desființând vechiul regim al fondului unic al proprietății de stat;
- a fost parte în nume propriu și nu a reprezentat S. Român, în dosarul cu nr. 1878/2004 unde s-a dispus ieșirea din indiviziune asupra imobilului ce face obiectul prezentului dosar, respectiv imobilul situat în B., ., iar potrivit dispozitivului deciziei civile pronunțate în dosarul menționat mai sus, lotul I compus din . cota de 62,93 % din părțile de uz comun, lot în suprafață de 163,90 mp identificat cu nr. top (759/1-b, 759/2-b, 662/2)/1 se atribuie Municipiului B.;
- potrivit art. 4 din Legea nr. 69/1991 și art. 6 din Legea nr. 213/1998, în vigoare la data desfășurării procesului, imobilul făcea parte din patrimoniul Municipiului.
De asemenea, potrivit dispozițiilor legale în vigoare referitoare la vânzarea locuințelor ce nu au fost restituite foștilor proprietari, se recunoaște doar dreptul celor care cumpără imobilele cu destinație de locuință de a dobândi și dreptul de proprietate asupra terenului aferent acestora, fără a stipula că această dobândire operează în mod gratuit.
P. întâmpinarea depusă la fila nr. 29 a dosarului, intimata pârâtă .. B. a solicitat admiterea recursului, motivat de faptul că reclamanții, prin încheierea contractului de vânzare – cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995 au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului de sub construcție, conform prevederilor art. 37 din H.G. nr. 20/1997, așa cum s-a stipulat în mod expres în contract.
La termenul de judecată din data de 02.04.2013, față de valoarea obiectului pricinii, Tribunalul a calificat drept apel calea de atac ce se putea declara împotriva sentinței civile, raportat la prevederile art. 282/1 Cod proc. civ. (fila nr. 34).
P. cererea de intervenție accesorie depusă în apel, formulată în sprijinul intimatului pârât S. Român prin M. Finanțelor P. prin DGFP B., intervenienții T. I. și T. T. au solicitat ca, în contradictoriu cu reclamanții S. M. și S. S. și cu pârâții .. și M. B. prin P., să se admită în principiu cererea de intervenție, aceasta să fie comunicată părților din proces și pe fond, să se admită cererea lor de intervenție în sensul respingerii apelului declarat de apelanți reclamați S. M. și S. S..
În motivarea cererii de intervenție se arată că interveninenții sunt proprietarii imobilului casă și teren, situat în mun. B., ., înscris în CF nr._ cu nr. top 759/1-b, 759/2-b, 662/2, totul/2 în suprafață de 108,80 mp și cota de 37,07% din p.u.c.
Între intervenienți și numitul Schiel Dieter Winfried s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub număr 1141/30.08.2006 de notarul public Csorik E., prin care au devenit proprietarii imobilului mai sus menționat. Apelantii-reclamanti S. M. și S. S. nu au temei legal pentru a promova prezenta acțiune.
Intervenienții au invocat excepția puterii de lucru judecat, raportat la litigiile care au făcut obiectul dosarelor civile nr. 1878/2004 și nr. 279/2000 ale Tribunalului B., în care au avut calitatea de interveninenți în interes propriu, procese care s-au finalizat prin respingerea cererii lor de intabulare a dreptului de proprietate asupra terenului aferent apartamentului cumpărat.
În ceea ce privește suprafața de teren aferentă locuinței, pe care reclamanții o solicită, intervenienții susțin că apelanții reclamanți, au ingradit o suprafață de teren care a cuprins și terenul proprietatea lor, astfel încât le-a fost blocat total accesul la locuința pe care o dețin. Apelanții reclamanți solicită prin această acțiune a li se atribui nu doar terenul aferent locuinței, ci și terenul aflat în proprietatea intervenienților.
P. întâmpinarea la cererea de intervenție în interes accesoriu, depusă la fila nr. 144 a dosarului, apelanții reclamanți S. M. și S. S. au solicitat respingerea acesteia, în principiu și în fond, motivat de faptul că terenul aferent construcției reclamanților aparține Municipiului B. și nu are legătură cu terenul intervenienților iar chestiunile invocate de intervenienți nu pot fi clarificate pe calea intervenției accesorii ci, eventual printr-o intervenție principală.
În probațiune s-au depus înscrisuri.
Apelul este legal timbrat.
La termenul de judecată din data de 04.03.2014 s-a invocat din oficiu excepția de netimbrare a cererii de intervenție accesorie.
Examinând cu prioritate această excepție absolută și peremptorie, în temeiul prevederilor art. 137 alin. 1 Cod proc. civ., instanța reține următoarele:
Potrivit art. 11 alin. 2 din Legea nr. 146/1997, instanța de control judiciar a stabilit la termenul de judecată din data de 21.01.2014 o taxă judiciară de timbru în cuantum de 1.656,80 lei și timbru judiciar în valoare de 5 lei, în sarcina intervenienților accesorii, pentru cerera de intervenție depusă în apel, raportat la prevederile art. 10 din Legea nr. 146/1997 (f. 148 dos. apel).
Intervenienții au fost asistați la acest termen de judecată de avocatul angajat pentru redactarea și susținerea cererii de intervenție, astfel că aveau cunoștință de obligația stabilită în sarcina lor de instanța de judecată, de calea de atac ce se putea promova împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru și de sancțiunea aplicabilă în cazul neîndeplinirii ei (f. 81 dos. apel).
Cu toate acesta, intervenienții nu au depus taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar în cuantumul menționat pentru cerere de intervenție și nu au formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a acestor taxe sau cerere pentru acordarea ajutorului public judiciar cu privire la taxa judiciară de timbru stabilită în apel.
Potrivit art. 20 alin. 1 și 2 din Legea nr. 146/1997, în vigoare la data sesizării Judecătoriei F. cu cererea introductivă de instanță, taxele de timbru se plătesc anticipat iar dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau a cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.
În același sens dispune și art. 35 alin. 1 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 aprobate prin Ordinul nr. 760/C/1999.
Potrivit art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 și art. 35 alin. 5 din Normele Metodologice de aplicare a legii, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Având în vedere aceste considerente, precum și prevederile legale anterior menționate, instanța urmează să admită excepția de netimbrare invocată din oficiu și să anuleze ca netimbrată cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienții T. I. și T. T. în apel.
În ceea ce privește apelul declarat de apelanții reclamanți, Tribunalul reține că acesta este nefondat, prima instanță expunând starea de fapt și interpretând corect prevederile legale incidente în cauză.
Astfel, terenul aferent apartamentului cumpărat în baza art. 9 din Legea nr. 112/1995 nu se dobândește ope legis, chiar dacă în contractul de vânzare – cumpărare s-au inserat prevederile art. 33 din H.G. nr. 20/1996.
Mai mult decât atât, prevederile art. 33 din H.G. nr. 20/1996, în forma în vigoare la data încheierii contractului, fac trimitere la procedura administrativă reglementată de art. 35 alin. 2 din Legea nr. 18/1991: „În situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor și, când este cazul, a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului situat sub aceste construcții, în condițiile art. 35 alin. 2 din Legea nr. 18/1991.”
Potrivit art. 35 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 (devenit art. 36 al. 2 din L 18/1991), „Terenurile proprietate de stat, situate în intravilanul localităților, atribuite, potrivit legii, în folosință veșnică sau în folosință pe durata existenței construcției, în vederea construirii de locuințe proprietate personală sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuințe, trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuințelor, în proprietatea acestora, integral sau, după caz, proporțional cu cota deținută din construcție.” Atribuirea în proprietate se făcea „prin decizia prefecturii, la propunerea primăriilor pe baza verificării situației juridice a terenurilor” – alin. 6.
În consecință, apelanții reclamanți au dat o interpretare eronată prevederilor art. 33 din H.G. nr. 20/1996, în forma în vigoare la data încheierii contractului, care nu cuprind vreo dispoziție de constituire a dreptului de proprietate asupra terenului aferent locuinței în favoarea chiriașului cumpărător, direct în baza contractului de vânzare cumpărare a locuinței.
Reclamanții S. M. și S. S. trebuiau să pună în executare sentința civilă nr. 6619/12.07.2007 pronunțată de Judecătoria B. în dos. nr._, irevocabilă, prin care s-a admis cererea lor iar pârâtul M. B. a fost obligat să întocmească documentația impusă de prevederile art. 36 alin. 6 din Legea nr. 18/1991 și să o înainteze Prefectului Județului B., cu privire la terenul aferent imobilului situat în mun. B. . A, jud. B., înscris în CF_ B. sub nr. top. 759/1-b, 662/1 totul /1, conform contractului de vânzare – cumpărare nr._/01.10.1996, încheiat de reclamanți cu .. B., sub sancțiunea plății unor daune cominatorii de 300 lei /zi de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la îndeplinirea obligației (f. 130 – 134 dos. apel). Ulterior, în funcție decizia Prefecturii reclamanții aveau posibilitatea să critice în instanță fie refuzul Prefecturii de eliberare a Ordinului în temeiul Legii nr. 18/1991 pentru terenul aferent construcției, fie eventual suprafața atribuită.
Reclamanții nu aveau la îndemână acțiunea în prestație tabulară de drept comun, în temeiul contractului de vânzare – cumpărare încheiat potrivit art. 9 din Legea nr. 112/195 care viza, potrivit legii, numai locuința deținută cu titlu de închiriere, după cum în mod corect a reținut și instanța de fond.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 296 Cod proc. civ., apelul declarat de apelanții reclamanți S. M. și S. S., va fi respins ca nefondat, iar sentința civilă va fi păstrată, aceasta fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE.
Anulează ca netimbrată cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienții T. I. și T. T..
Respinge apelul declarat de apelanții reclamanți S. M. și S. S. împotriva sentinței civile nr._/26.10.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dos. nr._, pe care o păstrează.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.03.2014.
Președinte, M. I. I. | Judecător, Pentru C. R., aflată în concediu de odihnă, semnează președintele instanței, judecător A. N. M. - | |
Grefier, D. P. |
Red.CR 04.08.2014
Tehnored.D.P. 04.08.2014 – 7 ex.
Jud fond B.M. M.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 316/2014. Tribunalul BRAŞOV | Obligaţie de a face. Decizia nr. 216/2014. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
