Pretenţii. Decizia nr. 25/2015. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 25/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 25/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 25/R/2015
Ședința publică de la 28 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. R.
Judecător A. I.
Judecător M. I. B.
Grefier N. C.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cererii de recurs formulate de recurentul reclamant B. P. în contradictoriu cu intimații pârâți N. D. Jr, M. S., M. E., B. C. M., B. R., N. F., H. M. și C. Locală de A. a L. F. F. Prejmer, împotriva sentinței civile nr._ /2013 pronunțată de Judecătoria B. la data de 13.11.2013 în dosarul civil nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 13.01.2015, conform celor consemnate în Încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 21.01.2015 și ulterior pentru această dată, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL:
Asupra recursului civil de față:
Constată că, prin sentința civilă nr._/13.11.2013 pronunțată în dosarul civil nr._, Judecătoria B.:
A respins cererea formulată de reclamantul B. P. în contradictoriu cu pârâții N. D. jr., M. Ș. și M. E., B. M., N. F., H. M. și C. Locală de A. a L. F. F. Prejmer, ca neîntemeiată.
A respins cererea reclamantului de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
A respins cererea pârâților de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că, prin sentința civilă nr. 938/2.02.2011, pronunțată de Judecătoria B., s-a constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._/5.08.2002, emis în favoarea pârâtului decedat N. D. D., pentru terenul de 4300 mp, înscris în CF nr. 9243 Prejmer, nr. top 2067/2, au fost obligate pârâtele C. Locală Prejmer de A. a Legii nr. 18/1991 și C. Județeană de A. a L. F. F. B. să elibereze titlul de proprietate pentru terenul înscris în CF nr. 9243 Prejmer, nr. top 2067/2 în suprafață de 4300 mp, în favoarea reclamantului și s-a constatat nulitatea absolută a actului de dezmembrare, a contractului de vânzare cumpărare nr. 5823/4.12.2003 și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5827/4.12.2003.
În motivare, instanța a reținut că nu există înscrisuri din care să rezulte cu certitudine persoana care a adus suprafața de 4300 mp în CAP Prejmer,. Coroborând declarațiile martorilor audiați în cauză instanța a reținut că pârâtul nu avea calitatea de persoană îndreptățită la reconstituire întrucât acesta nu a adus terenul în litigiu în CAP.
Pentru angajarea răspunderii civile delictuale este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției.
Contrar susținerilor reclamantului faptele ilicite ale pârâților și legătura de cauzalitate a acestora cu prejudiciul material și moral produs reclamantului și solicitat prin prezenta nu rezultă din considerentele sentinței civile nr. 938/2.02.2011, pronunțate de Judecătoria B..
Astfel, instanța care a pronunțat sentința civilă nr. 938/2.02.2011, a reținut că, potrivit registrelor agricole din perioada 1951-1955, tatăl reclamantului figura cu suprafața în proprietate de 4,93 ha iar mama pârâtului N. D. D. cu o suprafață de 5,22 ha, fără a exista o identificare a amplasamentului proprietăților acestora.
Registrul agricol la care reclamantul face referire în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu are natura unui titlu de proprietate pentru a legitima folosința imobilului în litigiu pentru perioada 2004-2011.
Dreptul de proprietate al reclamantului asupra terenului în suprafață de 4300 mp, înscris în CF nr. 9243 Prejmer, nr. top 2067/2, a fost stabilit prin sentința civilă nr. 938/2.02.2011, pronunțată de Judecătoria B., pe baza declarațiilor martorilor audiați în cauză iar nu pe baza înscrisurilor depuse la dosar.
Deși martorul B. P. a declarat că pârâta C. de Fond F. împreună cu N. D. au modificat rolul agricol al reclamantului în sensul micșorării suprafeței din tarlaua de fânețe și atribuirii acestei suprafețe către N. D. aceste afirmații nu sunt susținute prin înscrisurile depuse la dosar.
În plus, în considerentele sentinței civile nr. 938/2.02.2011, pronunțate de Judecătoria B., s-a reținut că reclamantul a formulat împreună cu mama sa cerere de reconstituire în baza Legii nr. 18/1991, cerere înregistrată sub nr. 212/983 prin care a solicitat reconstituirea pentru suprafața de 3,06 ha, teren adus în CAP de părinții săi, teren pentru care s-a eliberat adeverința nr. 732/24.09.1991.
În condițiile în care suprafața de 4300 mp teren a fost inclusă în titlul de proprietate nr._/5.08.2002, emis în favoarea pârâtului decedat N. D. D., folosința exercitată de pârâții persoane fizice asupra acestui teren, până la constatarea nulității absolute a titlului de proprietate și a contractelor de vânzare-cumpărare, este una legală.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse instanța a respins cererea, ca neîntemeiată.
Având în vedere soluția pronunțată în cauză, instanța a respins cererea reclamantului de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Reținând lipsa înscrisurilor din care rezultă existența și cuantumul cheltuielilor legate de judecarea prezentei cauze, instanța a respins cererea pârâților de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul reclamant B. P. considerând-o netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului se arată că, hotărârea pronunțată de către instanța de fond cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii, hotărârea fiind lipsită de temei legal și fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Arată recurentul reclamant că despăgubirile solicitate în prezenta cauză au ca sursă fapta ilicită a intimatei parate C. Locală de Fond F. Prejmer si a intimaților pârâți persoane fizice, fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv: existenta unui prejudiciu, existenta unei fapte ilicite, existenta unui raport de cauzalitate între fapta ilicită si prejudiciu și existența vinovăției .
Astfel, prin Sentința civilă nr. 938/2.02.2011 a Judecătoriei Brasov, în urma administrării unui probatoriu bogat, s-a concluzionat că terenul - grădină situat în fata casei, în suprafață de 4300 mp, a aparținut părinților recurentului reclamant, ca l-a lucrat împreună cu aceștia si înainte de cooperativizare si după cooperativizare, că în baza Legii nr. 18 /1991, a fost pus în posesie pe vechiul amplasament, că s-a înscris în rolul agricol /. si a folosit-o pașnic pănă în anul 2004 când i-a fost tulburată folosința, distrusă recolta de pe teren, pentru care s-a judecat până în anul 2011 când s-a pronunțat hotărârea sus-menționată, prin care s-a constatat nulitatea absolută parțială a TP. nr._/05.08.2002, titlul care a înglobat acest teren, constatându-se și nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare cu privire la acest teren, realizându-se un act de justiție reparatoriu.
Instanța de fond, prin hotărârea rceurată, nu a sesizat aceste sancțiuni si nu a apreciat faptele intimatei pârâte C. Locală Prejmer și reaua-credință a intimaților pârâți, persoane fizice, ca fiind generatoare de prejudicii materiale și morale .
Instanța de fond a menționat că reclamantul nu a probat care a fost fapta ilicită si în ce mod l-a prejudiciat C. Locală de Fond F. Prejmer, deși acesta arată că a descris fapta culpabilă a acesteia si a probat-o.
Astfel, recurentul reclamant arată că a fost pus în posesie pe vechiul amplasament încă din unul 1991 asupra parcelei A 1489/1 și înscris în Registrul agricol Prejmer, teren – grădină pe care l-a folosit pașnic pana in anul 2004. Deși membrii comisiei erau localnici și cunoșteau că acea grădină fusese atribuită mamei recurentului reclamant, B. M., ca pământ de zestre, C. Locală Prejmer a procedat în felul următor: conform anexei nr. 4818/22.07.2002, C. Locală de A. a Legii F. F. Prejmer, prin manoperă dolosivă, a radiat din fișa de proprietate a defunctului N. D. D. tarlaua nr. 49, ., în suprafață de 3900 mp, teren situat în localitatea Băcel și a diminuat . la 6900 mp, la 6500 mp pentru a adăuga în intravilan lui N. D. D. grădina reclamantului, respectiv, . 4300 mp, anexă care a fost înaintată comisiei județene și care a stat la baza emiterii titlului de proprietate nr._/5.08.2002. N. D. D., în același an, a dezmembrat și a vândut suprafața de 500 mp intimaților pârâți M. Ș. și M. E., iar suprafața de 1.900 mp fiicei B. M.. Restul suprafeței de 1.900 mp rămâne în proprietatea lui N. D. D. până la decesul acestuia, moștenitorii săi fiind intimații pârâți B. M., H. M., N. F. și N. D. jr.
Recurentul reclamant mai arată că a cultivat în fiecare an terenul până în anul 2004 când N. D. împreună cu intimații pârâți au pătruns în grădină, i-au distrus cultura de sfeclă de zahăr și au cultivat orzoaică.
S-a dovedit motivul de nulitate parțială absolută a titlului reglementat de art. III alin. 1 lit. ii din Legea nr. 169/1997, reconstituirea în favoarea recurentului reclamant făcându-se pe vechiul amplasament și s-a dovedit reaua credința a cumpărătorilor,intimații pârâți din prezenta cauza.
Toate acestea conduc la concluzia că intimații pârâți datorează despăgubiri, de la data survenirii tulburării, respectiv din anul 2004 și nu de la data pronunțării sentinței civile nr.938/02.02.2011, cum în mod gresit a apreciat instanța de fond .
Recurentul reclamant critică și modul de evaluare a prejudiciului material, respectiv folosul nerealizat.
În anul 2004 acesta a cultivat în gradină sfeclă de zahăr, fiind încheiat contract cu fabrica de Zahăr B.. În mod greșit și nejustificat expertul a creat o singură variantă de cultură de păioase. Recurentul reclamant arată că este cunoscut faptul că suprafețele mici nu se cultivă cu păioase și în zona respectivă se cultivă, cu precădere, sfeclă, porumb și cartofi. Instanța de fond a respins obiecțiunile prin care a solicitat și alte variante de culturi, martorul audiat declarând că terenul fusese cultivat cu porumb, cartofi și grâu.
Recurentul reclamant mai arată că acest teren – grădină nu a fost înscris în rolul agricol al niciunui intimat pârât astfel încât nu se justifică estimarea producției în exclusivitate de păioase.
Referitor la daunele morale, solicită a fi admise, intimata pârâtă C. Locală Prejmer de Fond F. fiind principalul vinovat pentru faptul că recurentul reclamant a fost deposedat samavolnic de terenul ce provine de la părinți, fiind nevoit ca timp de 8 ani să-și uzeze sănătatea fizică și psihică până la pronunțarea unei hotărâri reparatorii.
Recursul nu a fost întemeiat în drept.
Intimata pârâtă C. Locală Prejmer de A. a L. F. F. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală.
Intimata pârâtă arată că faptul ilicit cauzator de prejudicii nu a fost dovedit de către recurentul reclamant pe parcursul judecații in fond, iar motivarea din recurs este ambigua. C. locală de aplicare a legilor fondului funciar Prejmer, nu a avut - potrivit legii -posibilitatea de a administra probe pentru a hotărî care dintre solicitanți are sau nu dreptate și,în realitate, aspura terenului în discuție a fost formulata o singura cerere de reconstituire ce a aparținut defunctului N. D..
Recurentul reclamant nu a formulat o cerere in acest sens, care sa fie respinsa de comisie. Iar listele afișate puteau fi atacate in justiție daca ar fi cuprins erori. Cererile adresate comisiei de către recurent vizau alte terenuri iar nu terenul in cauza. Ca atare, nu este dovedit „ faptul ilicit în activitatea comisiei „ de natura sa atrage o răspundere in daune morale.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Examinând sentința civilă recurată în raport cu motivele de recurs invocate, cu actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că acesta nu este fondat pentru următoarele considerente:
Din cuprinsul sentinței civile nr.938/02.02.2011 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._ rezultă că litigiul ce a format obiectul acestui dosar a purtat asupra unei suprafețe de teren agricol de 4.300 mp, situată în intravilanul . este inclusă în TP nr._ din 05.08.2002 emis de C. Județeană B. pe numele pârâtului N. D.D. (decedat la data de 12.07.2009), în calitate de moștenitor al defuncților N. D. sr. și N. M. născută F. .
. identificată în titlul menționat în tarlaua 96, nr. cad. 1489/1.
Prin raportul de expertiză topografică nr._/2008 întocmit de expert Perlik R. s-a concluzionat că . suprapune peste nr. topo 2067/2 arabil înscris în CF nr. 9243 Prejmer .
Conform mențiunilor înscrise în CF nr. 9243 Prejmer, nr. topo 2067 – fâneață a avut inițial o suprafață de 1 jughăr și 1101stj (A+ 2) și a constituit proprietatea tabulară a lui N. D. și soția M. (născută F.).
Instanța a mai reținut, din coroborarea declarațiilor martorilor audiați că, din anul 1960 și până după 2000, grădina în litigiu s-a aflat în folosința familiei reclamantului B. P.. Astfel, terenul în litigiu a fost preluat de către CAP Prejmer de la autorii reclamantului, mama și respectiv tatăl acestuia.
În acest context, deși conform mențiunilor din cartea funciară, calitatea de coproprietari asupra nr. topo 2067/2 revenea atât pârâtului N. D. D. cât și mamei reclamantului, preluarea terenului în CAP Prejmer a fost realizată din gospodăria autoarei reclamantului iar nu a pârâtului.
Instanța a constat că pârâtul dar și reclamantul și mama acestuia au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, obținând adeverințe provizorii de proprietate.
Pârâtul N. D. D. a înregistrat două astfel de cereri sub nr. 212/500 din 06.03.1991 prin care a solicitat reconstituirea după defuncta sa mamă, N. M. pentru 2,33 ha arabil și 1,16 ha fâneață (3,49 ha) și nr. 212/500 din 06.03.1991 prin care a solicitat reconstituirea, după aceeași defunctă, pentru 4,21 ha arabil și 1,16 ha fâneață (total 5,37ha).
Pârâtului i-a fost eliberată adeverința de proprietate nr. 568 din 20.09.1991 pentru suprafața totală de 8,85 ha.
Reclamantul, în calitate de moștenitor al tatălui său a formulat împreună cu mama sa, cerere de reconstituire, în baza L. nr. 18/1991, înregistrată sub nr. 212/983 din 12.03.1991 prin care a solicitat reconstituirea pentru 3,06 ha, teren adus în CAP de tatăl său împreună cu mama lui.
Reclamantului și mamei sale le-a fost emisă adeverința de proprietate nr. 732 din 24.09.1991 pentru suprafața totală de 3,06 ha .
La data de 05.08.2002, pârâtului N. D. D. i se eliberează TP nr._ (f.4) pentru suprafața de 8 ha 8500 mp, în calitate de moștenitor al defuncților N. D. sr. și M. (născută F.).
Între parcelele înscrise în titlu figurează și . fiind pus în posesie conform procesului verbal nr. 4218 din 22.07.2002.
S-a reținut că, potrivit art. III alin. 1 lit. ii din L. nr. 169/1997 sunt lovite de nulitate absolută actele de reconstituire în favoarea altor persoane decât foștilor proprietari asupra vechilor amplasamente ale foștilor proprietari, solicitate de către aceștia în termen legal, libere la data solicitării, în baza L. nr. 18/1991 pentru terenurile intravilane.
În cauză, instanța a apreciat că sunt îndeplinite condițiile impuse de acest text întrucât titlul de proprietate al pârâtului reprezintă un act de reconstituire emis în favoarea sa deși nu avea calitatea de persoană îndreptățită la reconstituire, de vreme ce nu el a adus terenul în CAP (art. 8 alin. 2 din L. nr. 18/1991). Reconstituirea pentru . fost realizată pe vechiul amplasament care se cuvenea reclamantului și autoarei acestuia iar . data solicitării, nefiind legal atribuită altor persoane și în plus aflată în posesia reclamantului.
În consecință, instanța a constatat nulitatea absolută parțială a TP nr._ din 05.08.2002 pentru terenul de 4300 mp înscris în CF nr. 9243 Prejmer cu nr. topo 2067/2.
Prin actul de dezmembrare și contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5823 din 04.12.2003 de BNP T. V., pârâtul N. D. D. a dezmembrat nr. topo 2067/2 în trei parcele cu nr. topo noi 2067/2/1 de 500 mp, 2067/2/2 de 1.900 mp și 2067/2/3 de 1.900 mp, vânzând pârâților M. Ș. și M. E. . nou 2067/2/1.
La aceeași dată, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5827 din 04.12.2003 de BNP T. V., pârâtul N. D. D. a vândut pârâtei B. M. . 2067/2/2.
Instanța a constatat și nulitatea actelor e vânzare – cumpărare arătate, atât față de lipsa calității vânzătorului de proprietar cât și față de fraudarea intereselor acestuia, cu concursul pârâților cumpărători, cauza actelor fiind ilicită față de încălcarea dispozițiilor legale și dispunerea de un bun care nu revenea legal pârâtului vânzător.
Pornind de la reținerile instanței de judecată din sentința civilă arătată, reclamantul a promovat acțiunea civilă ce a format obiectul prezentului dosar și prin care a solicitat obligarea pârâților persoane fizice să-i plătească despăgubiri, cu titlu de folos nerealizat, iar pârâta C. Locală Prejmer de A. a L. F. F. să-i plătească daune morale în temeiul răspunderii civile delictuale.
Pentru antrenarea acestei răspunderi, astfel cum a reținut și prima instanță, este necesar să fie întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art.998 C.civ. și anume:
a) existența unui prejudiciu, în considerarea faptului că nu poate exista răspundere civilă delictuală dacă nu s-a produs un prejudiciu;
b) existența unei fapte ilicite, deoarece numai o faptă ilicită poate să atragă după sine răspunderea civilă delictuală;
c) existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu - pentru a fi angajată răspunderea unei persoane nu este suficient să existe, pur și simplu, fără legătură între ele, o faptă ilicită și un prejudiciu suferit de o altă persoană, ci este necesar ca între faptă și prejudiciu să fie un raport de cauzalitate, în sensul că acea faptă a provocat acel prejudiciu;
d) existența vinovăției, subliniindu-se că nu este îndeajuns să fi existat o faptă ilicită aflată în raport de cauzalitate cu prejudiciul produs, ci este necesar ca această faptă să fie imputabilă autorului ei.
În ceea ce privește proba elementelor răspunderii civile delictuale, potrivit principiului general, sarcina probei referitoare la existența elementelor răspunderii civile delictuale revine victimei prejudiciului (deoarece ea este cea care reclamă ceva în fața justiției), fiind admisibil orice mijloc de probă, inclusiv proba cu martori, întrucât este vorba de dovedirea unor fapte juridice – stricto sensu.
Analizând dispozițiile legale precitate, tribunalul constată că prima instanță a reținut în mod corect că reclamantul nu a dovedit îndeplinirea acestor condiții în persoana pârâților, iar din considerentele sentinței civile nr.938/02.02.2011 a Judecătoriei B. nu rezultă faptele ilicite săvârșite de pârâți și nici legătura de cauzalitate dintre faptele pârâților și prejudiciul invocat de reclamant.
Tribunalul constată, de asemenea, că reclamantul nu a probat faptele dolosive invocate de acesta, pe care pârâta C. Locală Prejmer de A. a L. F. F. le-ar fi săvârșit cu ocazia soluționării cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor formulate de reclamant și mama sa, pe de o parte, și N. D. D., pe de altă parte.
Așa cum rezultă și din considerentele sentinței civile anterior arătate, terenul în discuție figura în evidențele de carte funciară ca fiind proprietatea tabulară a lui N. D. și soția M. (născută F.).
Instanța a mai reținut că, neexistând înscrisuri din care să rezulte cu certitudine persoana care a adus suprafața de 4300 mp în CAP Prejmer, urmează să aibă în vedere, pentru clarificarea acestui aspect, coroborarea declarațiilor martorilor ascultați în cauză. Din coroborarea declarațiilor martorilor audiați rezultă că, din anul 1960 și până după anul 2000, grădina în litigiu s-a aflat în folosința familiei reclamantului B. P.. Astfel, terenul în litigiu a fost preluat de către CAP Prejmer de la autorii reclamantului, mama și respectiv tatăl acestuia.
Aceste aspecte au fost stabilite de către instanța de judecată numai după administrarea probatoriului. Însă C. Locală Prejmer de A. a L. F. F. a soluționat cererile de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului doar pe baza înscrisurilor depuse de titularii cererilor de reconstituire. Chiar dacă membrii comisiei de aplicare a legilor fondului funciar erau localnici și cunoșteau, conform susținerilor recurentului reclamant, că terenul în discuție a fost dat de zestre mamei acestuia, cererile de reconstituire nu se puteau soluționa decât pe baza probelor depuse de solicitanți, în speță, pe baza înscrisurilor. În măsura în care recurentul reclamant a considerat că propunerile Comisiei Locale Prejmer de A. a L. F. F. din Anexa nr.4818/22.07.2002 nu sunt corecte, avea posibilitatea să le conteste formulând plângerea reglementată de Legea fondului funciar, demers pe care recurentul reclamant nu l-a inițiat.
Tribunalul constată, de asemenea, că intimații pârâți – persoane fizice au început să folosească terenul pentru care se solicită despăgubiri numai din anul 2004, deci după ce au încheiat contractele de vânzare – cumpărare cu N. D. D., căruia i se eliberase titlul de proprietate pentru terenul în discuție, încrezându-se în titlul lor. Astfel, rezultă că numai după pronunțarea sentinței civile nr.938/02.02.2011 a Judecătoriei B., prin care au fost desființate
contractele de vânzare – cumpărare încheiate, deținerea terenului de către intimații pârâți s-a făcut în mod nelegal.
Prima instanță a reținut în mod corect toate aceste aspecte, concluzia la care a ajuns fiind în acord cu probele administrate în cauză și cu dispozițiile legale aplicabile. Astfel, recurentul reclamant nu a dovedit, în cauză, îndeplinirea cumulativă a condițiilor pentru atragerea răspunderii civile delictuale a intimaților pârâți.
Pe cale de consecință, criticile recurentului reclamant privitoare la modul în care expertul desemnat în cauză a evaluat prejudiciul pretins de reclamant precum și cele referitoare la respingerea de către prima instanță a obiecțiunile formulate la raportul de expertiză nu se impune a mai fi analizate.
Având în vedere considerentele reținute anterior, tribunalul, în temeiul art.312 alin.1 C.proc.civ., va respinge recursul declarat de recurentul reclamant B. P., ca nefondat, și va menține hotărârea primei instanțe constatând că a fost dată cu aplicarea și interpretarea corectă a probatoriului8 administrat și a dispozițiilor legale incidente.
Întrucât recurentul reclamant este în culpă procesuală, în temeiul art.274 C.proc.civ., tribunalul va respinge cererea acestuia de acordare a cheltuielilor de judecată și va lua act de declarația intimaților pârâți B. C. M. și C. Locală Prejmer de A. a L. F. F. că vor solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul reclamant B. P. împotriva sentinței civile nr._/13.11.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ pe care o menține.
Respinge cererea recurentului reclamant de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs.
Ia act de declarația intimaților pârâți B. C. M. și C. Locală Prejmer de A. a L. F. F. că vor solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.01.2015.
Președinte, C. R. | Judecător, A. I. | Judecător, M. I. B. |
Grefier, N. C. |
Redactat jud. BMI/29.06.2015
Tehnored. NC/30.06.2015
Jud. fond R.
2 ex.
| ← Acordare personalitate juridică. Sentința nr. 209/2014.... | Pretenţii. Sentința nr. 14/2015. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
