Validare poprire. Decizia nr. 1260/2015. Tribunalul BRAŞOV

Decizia nr. 1260/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 10-11-2015 în dosarul nr. 1260/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1260/A

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2015

Completul de judecată A9 constituit din:

PREȘEDINTE – C. M. R. – judecător

Judecător – C. F.

Grefier – V. P.

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de către apelanta reclamantă . în contradictoriu cu intimatul pârât V. M. și intimat terț poprit S.C. E. S. C. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 8403/25 august 2015, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ având ca obiect validare poprire.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic pentru apelanta reclamantă. Se constată lipsa intimatului pârât și a intimatului terț poprit.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Cercetând actele și lucrările dosarului instanța constată că apelanta a depus la dosar, fila 14, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei care se anulează.

Instanța, din oficiu, invocă excepția tardivității declarării apelului și pune în discuția părții prezente această excepție.

Reprezentanta convențională a apelantei solicită respingerea excepției. Menționează că sentința apelată a fost comunicată societății la data de 4 septembrie 2015. Consideră că termenul pentru declararea căii de atac curge din 5 septembrie 2015, iar ultima zi este în data de 11 septembrie 2015, când apelul a fost depus la Judecătoria B..

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

P. sentința civilă nr. 8403/25.08.2015 s-a respins cererea de validare poprire formulată de creditoarea S.C. „R.” S.R.L., cu sediul în mun. B., ., nr. 29 în contradictoriu cu debitorul V. M., domiciliat în mun. B., .. 1, . poprit S.C. „ E. S. C.” S.R.L., cu sediul în loc. S., ., jud. B., ca neîntemeiată.

În temeiul art. 789 alin. 4 din NCPC s-a dispus desființarea popririi înființată la data de 23.04.2015 de B.E.J. „Corșate A. – A.” în dosarul de executare nr. 702/2014 și comunicată terțului poprit S.C. „ E. S. C.” S.R.L.

S-a luat act că terțul poprit nu solicită cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

La solicitarea creditoarei S.C. „R.” S.R.L. B. s-a demarat executarea silită împotriva debitorului V. M. în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 354 pronunțată la data de 19.01.2011 de Judecătoria B.. Cererea de executare silită formulată de creditoare a constituit obiectul dosarului de executare nr. 702/2014 al B.E.J. „ Corșate A.-A.”.

La data de 23.04.2015 executorul judecătoresc a emis adresă de înființare a popririi, în cotă de 1/3 din venitul lunar al debitorului până la concurența sumei de 583,87 lei, adresă pe care a comunicat-o terțului poprit S.C. „E. S. C.” S.R.L.

Anterior emiterii adresei de înființare a popririi din data de 23.04.2015, executorul judecătoresc a mai emis două adrese de înființare a popririi la data de 10.03.2015 și la data de 25.03.2015 pe care le-a comunicat terțului poprit.

Întrucât terțul poprit nu a dat curs adreselor de înființare a popririi creditoarea a formulat prezenta cerere de validare a popririi prin care a solicitat validarea popririi înființată de B. „ Corșate A.-A.” în dosarul de executare nr. 702/2014.

Instanța a analizat cererea de validare poprire în raport cu adresa emisă de executorul judecătoresc la data de 23.04.2015.

S-a apreciat că cele două adrese de înființare a popririi emise de executorul judecătoresc în data de 10.03.2015 și 25.03.2015 nu pot fi avute în vedere la soluționarea prezentei cereri pe motiv că societatea creditoarea nu a uzat de prevederile art. 789 din NCPC în termen de o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, prin raportare la data la care acesta a primit cele două adrese de poprire.

Terțul poprit a primit adresa de înființare a popririi emisă de executorul judecătoresc la data de 23.04.2015 în data de 29.04.2014.

Potrivit art. 786 alin. 1 pct. 1 din NCPC terțul poprit avea obligația ca în termen de 5 zile de la comunicarea popririi să consemneze suma de bani și să trimită dovada executorului judecătoresc.

Inspectoratul Teritorial de Muncă B. a comunicat la solicitarea instanței (adresa nr._/10.08.2015) faptul că din Registrul General de Evidență al Salariaților în format electronic, rezultă că debitorul V. M. a fost în perioada 25.11._15 salariat al terțului poprit S.C. „E. S. C.” S.R.L. în baza contractului individual de muncă nr. 18/24.11.2014, cu norma de 4 ore/zi.

În perioadele 05.12.2014 – 16.01.2015 și 19.01._15 contractul individual de muncă al debitorului a fost suspendat. Contractul individual de muncă al debitorului V. M. a încetat la data de 06.04.2015.

În art. 789 alin. 1 din NCPC se prevede că „ dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi “ iar în alin. 4 se stipulează că „ dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit îi datorează sume de bani debitorului, instanța va da o hotărâre de validare a popririi, prin care îl va obliga pe terțul poprit să îi plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului,iar, în caz contrar,va hotărî desființarea popririi “.

Având în vedere că a încetat contractul individual de muncă al debitorului anterior emiterii și comunicării adresei de înființare datată 23.04.2015 cu angajatorul - terțul poprit S.C. „E. S. C. „ S.R.L. B., cererea de validare a popririi este neîntemeiată.

Pe motiv că între debitor și terțul poprit nu mai există niciun raport de muncă iar terțul plătit nu mai datorează debitorului nicio o sumă de bani, în temeiul art. 789 alin. 4 din NCPC, instanța a desființat poprirea înființată la data de 23.04.2015 de B. Corșate A.-A. în dosarul execuțional nr. 702/2014 față de terțul poprit S.C. „E. S. C. S.R.L.”

În temeiul tuturor considerentelor de fapt și de drept reținute, instanța a respins cererea de validare de poprire formulată de creditoarea S.C. R. S.R.L. B. în contradictoriu cu debitorul V. M. și terțul poprit S.C. „E. S. C.” S.R.L. ca neîntemeiată și a dispus desființarea popririi față de terțul poprit .

S-a a luat act că terțul poprit nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel creditoarea .. B., solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței civile și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

În motivarea apelului se arată că instanța de fond a interpretat eronat ultimul act emis de B. Corsate către terțul poprit la data de 23.03.2015, în sensul că apreciază faptul că raporturile contractuale dintre terțul poprit și debitor au încetat anterior acestei date, respectiv la 06.04.2015.

Ultimul act de comunicare către terțul poprit are valoarea de a stabili momentul de la care curge în sens procedural termenul de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, așa cum este prevăzut de art. 789 alin. 1 C..

În fapt, înființarea popririi s-a dispus prun adresa emisă la 10.03.2015 și primită la sediul terțului poprit prin procesul verbal de la data de 13.03.2015, cu mult anterior datei de 06.04.2015 la care au încetat raporturile de muncă cu terțul poprit, astfel încât terțul poprit avea posibilitatea să comunice către B. Corșate stadiul înființării popririi.

Apelanta apreciază că prin necomunicarea informațiilor necesare pentru efectuarea executării este atrasă răspunderea terțului poprit S.C. E. S. C. S.R.L. pentru prejudiciul cauzat și aplicarea amenzii judiciare de la 50 lei la 700 lei prevăzută de art. 187 alin. 1, pct. 2 lit. f) și art. 189 Cod proc. civ., întrucât situația comunicată la dosar de I.T.M. trebuia adusă la cunoștința biroului executorului judecătoresc în cadrul dosarului execuțional nr. 702/2014.

Deși terțul poprit a primit somațiile prin care s-a dispus conform prevederilor art. 783 și 787 Cod proc. civ,. de către B. Corsate A. A. de a consemna sumele de bani poprite și de a trimite dovada executorului judecătoresc, acesta nu s-a conformat neformulând răspuns la cele solicitate și nefăcând dovada consemnării sumelor.

Intimații nu au formulat întâmpinare.

Apelul este legal timbrat.

La termenul de judecată din data de 10.11.2015 instanța, din oficiu a invocat excepția tardivității declarării apelului de către apelanta creditoare.

Examinând cu prioritate această excepție absolută și peremptorie, potrivit art. 248 alin. 1 Cod proc. civ., instanța reține următoarele:

Potrivit art. 791 Cod proc. civ., hotărârea dată cu privire la validarea popririi este supusă numai apelului, în termen de 5 zile de la comunicare.

Calea de atac și termenul de declarare a acesteia au fost corect menționate în dispozitivul sentinței civile apelate.

Termenul de declarare a căii de atac, potrivit dispozițiilor art. 791 raportate la prevederile art. 181 alin. 1 pct. 2 și alin. 2 Cod proc. civ. s-a împlinit la data de 10.09.2015, sentința civilă fiind comunicată apelantei la data de 04.09.2015, dovada de înmânare fiind semnată și ștampilată de persoana însărcinată cu primirea corespondenței (f. 78 dos. fond).

Cererea de apel a fost depusă la registratura primei instanțe la data de 11.09.2015, împrejurare recunoscută și de reprezentanta în instanță a apelantei, deci cu depășirea termenului legal de 5 zile de la data comunicării hotărârii atacate (f. 2 dos. apel).

Apelanta nu a solicitat repunerea sa în termenul de apel potrivit art. 186 Cod pr. civ.

Calea de atac este dată de lege iar termenul procedural privind declararea ei este legal și imperativ, operand decăderea în caz de nerespectare a acestuia și nulitatea actului procedural făcut peste termen (art. 185 Cod proc. civ.), apelantul neputându-se apăra prin invocarea necunoașterii dispozițiilor legale.

Având în vedere aceste considerente, instanța apreciază că excepția invocată din oficiu este întemeiată, urmând a fi admisă, cererea de apel formulată de apelanta creditoare împotriva sentinței civile fiind lovită de nulitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția tardivității declarării apelului, invocată din oficiu și, în consecință:

Constată nul apelul declarat de apelanta creditoare .., cu sediul în mun. B., ., nr. 29, jud. B., înmatriculată la O.R.C. B., sub nr. J/_, CF R_, prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr. 8403/25.08.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dos. nr._ .

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 10.11.2015.

PREȘEDINTEJUDECĂTOR

C. M. RopotăCristina F.

GREFIER

V. P.

Red.C.R./09.12.2015

Tehnored.V.P./09.12.2015

- 5 ex -

Jud. fond A. M.

3 comunicări, tuturor părților,

Conform dispozitiv citare/

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Decizia nr. 1260/2015. Tribunalul BRAŞOV