Cereri. Decizia nr. 458/2015. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 458/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 29-10-2015 în dosarul nr. 458/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 458/R
Ședința publică de la 29 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. B.
Judecător P. M.
Judecător R. M. C.
Grefier E. M.–P.
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea asupra cererii de recurs formulată de recurenta pârâtă S. D. & CORȘATE, împotriva sentinței civile nr. 7579/08.07.2015, pronunțată de Judecătoria B., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă ., având ca obiect întoarcerea executării.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile orale asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 21.10.2015, cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 21.10.2015, iar apoi pentru prezentul termen de judecată, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Constată că prin sentința civilă nr. 7579/8.07.2014 pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria B. a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a B. D. S. E., invocată de acesta;
A admis în parte cererea formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâtul S. D. & CORSATE prin B. S. E. D. și în consecință:
A obligat pârâtul S. D. & CORSATE prin B. S. E. D. la plata sumei de 8571,69 lei către reclamantă;
A obligat pârâtul la plata către reclamantă a dobânzii legale asupra sumei de 8571,69 lei de la data pronunțării sentinței și până la achitarea efectivă a sumei;
A obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 533,38 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea taxei de timbru în limita pretențiilor;
A respins restul pretențiilor .
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele considerente:
P. cererea înregistrată pe rolul judecătoriei sub numărul_ /19.08.2014 reclamanta . a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. D. & CORSATE prin B. S. E. D. să fie obligată pârâta să restituie suma de 8571,69 lei reținută de pârâtă din drepturile care i se cuveneau în conformitate cu titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 3367/CA/29.06.2011 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul civil nr._ , cu plata de daune interese echivalente cu dobânda de referință a BNR aplicată asupra sumei revendicate, pentru intervalul de timp scurs de la scadență – 21.08.2012- până la data plății efective a debitului. În drept au fost invocate dispozițiile art. 1516 și urm. din Noul cod civil . În motivare s-a arătat în esență la data de 04.07.2012 a fost înregistrată la S. D. & CORSATE cererea în baza căreia s-a deschis dosarul execuțional nr. 474/2012 prin care pârâta s-a angajat să îndeplinească toate procedurile legale pentru executarea titlului reprezentat de sentința civilă nr. 3367/CA/29.06.2011 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul civil nr._ , prin care reclamanta urma să încaseze_ lei . Din această sumă încasată în propriile conturi, pârâta conform OP 200/21.08.2012 a transferat către reclamantă numai suma de_,31 lei, reținând pentru sine, în avans suma de 8571,69 lei reprezentând cheltuieli de executare, cheltuieli care, trebuiau recuperate de la debitoarea DGFP B.. Împotriva procesului verbal de stabilire a cheltuielilor de executare DGFP B. a formulat contestație la executare, iar prin Decizia civilă nr. 576/R/23.05.2013 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul civil nr._/197/2012 s-a dispus anularea executării silite pornite în dosarul execuțional 472/2012 al S. D. & CORSATE cu privire la suma de 8571,69 lei . Cererea a fost timbrată cu 567,54 lei taxă de timbru. Reclamanta a indicat cuantumul dobânzii legale ( f 35) pe perioada 21.08._14 la suma de 1442,31 lei .
Pârâtul B. D. S. E. a formulat întâmpinare ( f 47-49) prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii raportat la dispozițiile art. 711 din NCPC, întrucât o acțiune în pretenții este inadmisibilă tinde la modificarea unui act de executare silită, iar distribuirea sumelor rezultate din executarea silită și implicit reținerea onorariului execuțional din sumele recuperate este un act de executare, ca atare deghizarea unei contestații la executare este inadmisibilă, o astfel de contestație trebuind să fie promovată în termen legal. Cu privire la fond s-a arătat că potrivit art. 3711 din VCPC partea care solicita îndeplinirea unui act care interesa executarea silită trebuia să avanseze cheltuielile de executare. În speță, în urma încasării sumei de_ lei de la debitoarea executată, la data de 10.09.2012 s-a întocmit procesul verbal de distribuire a sumelor în dosarul de executare 472/2012, prin care s-a distribuit S. suma de 8571,69 lei reprezentând cheltuieli de executare . La data de 12.02.2013 reclamanta a solicitat S. continuarea executării, avându-se în vedere că contestația la executare s-a respins la fond și nu s-a suspendat executarea, iar la 23.05.2013 Tribunalul a admis contestația la executare, fără a dispune întoarcerea executării. În drept au fost invocate dispozițiile art. 3717, 4041, 399 din VCPC, art. 205,711 NCPC.
Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare ( f 60-62).
Reclamanta a depus la primul termen de judecată o precizare a acțiunii indicând că prezenta cerere este o cerere privind întoarcerea executării silite privind suma de 8571,69 lei, reținută de pârâtă în mod nelegal .
Pârâul B. S. E. D. a formulat întâmpinare ( f 72-74) invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a sa motivat de faptul că întoarcerea executării silite chiar îndreptată pe cale separată ar fi trebuit să fie exercitată împotriva celeilalte părți din dosarul execuțional, nu împotriva executorului, care are calitate procesuală pasivă când refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare sau când se formulează o contestație la executare împotriva încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare, ori nu suntem în această situație, întrucât procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare nu a fost desființat niciodată, iar prin decizia Tribunalului nu s-a dispus că creditoarea nu trebuie să suporte cheltuielile de executare, ci doar că debitoarea, adică DGRFP nu trebuie să le suporte, iar executorul nu poate munci gratis . S-a mai precizat că reclamanta trebuia să formuleze o contestație la executare și, întrucât nu a formulat-o, nu își poate invoca propria culpă.
Reclamanta a depus note ( f 46-48-II) solicitând respingerea excepției invocate, invocând și dispozițiile art. 45,54,60,61 din Legea 188/2000 . S-a mai arătat, pe fond, că instanța de judecată a decis prin hotărâre definitivă că prestația executorului nu a respectat normele obligatorii aplicabile în materie motiv pentru care au fost anulate cheltuielile de executare.
Instanța a unit cu fondul excepția invocată.
În probațiune părțile au depus înscrisuri. A fost depusă copie de pe dosarul execuțional.
Față de dispozițiile art. 24 și 25 alin. 1 din NCPC, instanța reține că prezenta cerere de întoarcere a executării este guvernată de dispozițiile vechiului cod de procedură civilă .
Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:
P. sentința civilă nr. 3367/CA/29.06.2011 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul_ s-a admis acțiunea . s-a dispus anularea parțiala a deciziei de impunere nr. 1118/30.10.2009, a raportului de inspecție fiscala nr. 7893/30.10.2009 si a deciziei nr. 748/15.10.2010 emise de DGFP B. si s-a constatat dreptul la deducerea sumei de 152.988,77 lei, DGFP B. fiind obligata si la plata sumei de 3204,51 lei, cheltuieli de judecata.
La data de 04.07.2012 reclamanta de față a formulat o cerere de executare silită adresată S. D. & CORSATE solicitând punerea în executare a sentinței anterior arătate, executare încuviințată prin încheierea ședinței camerei de consiliu din data de 10.07.2012. S-a deschis dosarul de executare nr. 474/2012 .
La data de 19.07.2012 executorul emite procesul - verbal prin care s-au stabilit cheltuielile de executare în cuantum de 8571,69 lei ( f 85-I), la aceeași dată emițând și somația către debitoare ( fila – 86 vol. I), somația, copia de pe titlu și procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare fiind comunicat DGFP ( f 87-I), dar nu și creditoarei de la acea vreme.
Somația de executare a fost emisă pentru suma de 152.988,77 lei + 3671,73 lei, reprezentând actualizarea debitului cu indicele inflației pana la data plații efective+ 3204,51 lei reprezentând cheltuieli de executare + 8571,69 lei reprezentând cheltuieli de executare .
La data de 14.08.2012 DGFP B. a solicitat de le S. copie de pe titlul executoriu și de pe dosarul execuțional ( f 88-I) .
La data de 21.08.2012, DGFP B. a emis ordinul de plata nr. 200 pentru suma de 152.989 lei, reprezentând contravaloarea debitului principal, iar la data de 19.09.2012 a fost emis ordinul de plata nr. 956 pentru suma de 3204,51 lei, reprezentând cheltuieli de judecata stabilite in sarcina intimatei prin sentința civila ce constituie titlul executoriu, fără a se achita însă și cheltuielile de executare, pentru care debitoarea DGFP B. a formulat contestație la executare.
P. sentința civilă nr. 2450/11.02.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul_/197/2012 s-a respins cererea de suspendare a executării silite, formulata de contestatoarea Direcția Generala a Finanțelor Publice B., ca neîntemeiata și s-a respins și contestația la executare formulata de contestatoarea Direcția Generala a Finanțelor Publice B..
P. Decizia civilă nr. 576/R/23.05.2013 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul civil nr._/197/2012 s-a admis recursul Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B. în contradictoriu cu intimata ., s-a admis contestația la executare formulată de contestatoarea din acel dosar Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B. în contradictoriu cu intimata . s-a anulat executarea silită pornită în dosarul execuțional nr. 472/2012 al B. D.& Corsate cu privire la suma de 3671,73 lei reprezentând actualizare și suma de 8571,69 lei cheltuieli de executare. În motivarea deciziei Tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art.371 ind.1 alin.2 Cod procedură civilă „În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se va aduce la îndeplinire prin executare silită potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă legea nu prevede altfel”. S-a reținut că executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii se face în baza OG nr.22/2002, care sunt speciale, derogatorii de la dispozițiile de drept comun ale executării silite reglementate de Codul procedură civilă și se aplică cu prioritate. Că potrivit dispozițiilor art.2 din OG nr.22/2002 dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată, termenul de 6 luni curgând de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului. Această dispoziție legală instituie în sarcina instituției publice executate ca, în termen de 6 luni de la data primirii somației, în cazul în care nu există fonduri din care să poată efectua plata, să efectueze demersurile necesare efectuării plății. Tribunalul a reținut că, debitoarea (DGFP B.) a întocmit documentația pentru plata creanței fiscale și a cheltuielilor de judecată din titlu executoriu și la data de 21.08.2012 a emis OP nr.200 prin care a achitat creditoarei suma de 152.989 lei reprezentând debit principal și la data de 19.09.2012 a fost emis OP nr.956 pentru suma de 3204,51 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Tribunalul a reținut că, în cadrul dosarului execuțional nr.474/2012 al B. D.& Corsate, dispozițiile speciale ale OG nr.22/2002 au acordat instituției publice supuse executării un termen de grație de 6 luni pentru efectuarea plății și numai în situația în care debitoarea, instituție publică nu și-ar fi îndeplinit obligația de plată în termen de 6 luni, creditoarea putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie. Tribunalul a reținut că, dat fiind faptul că debitoarea și-a executat obligația de plată inserată în titlul executoriu la o lună (creanța fiscală), respectiv două luni (cheltuielile de judecată) de la primirea somației de plată nu s-a justificat actualizarea de către executorul judecătoresc a debitului cu indicele de inflație și nici stabilirea cheltuielilor de executare stabilite la suma de 8571,69 lei la data de 19.07.2012.
Tribunalul B. a anulat executarea silită cu privire la suma de 8571,69 lei reprezentând cheltuielile de executare stabilite de executor în dosarul execuțional nr. 472/2012, ceea ce înseamnă că procesul verbal de stabilire a acestor cheltuieli este nul, contrar susținerilor intimatului din dosarul de față. Se poate observa că obiect al contestației la executare astfel cum a fost precizată în dosarul civil nr._/197/2012 a fost tocmai procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare și a reactualizării creanței, or Tribunalul B. a admis integral contestația la executare formulată în dosarul anterior arătat. P. urmare a fost formulată o contestație la executare împotriva procesului verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, care a fost admisă și deși contestatoare nu a fost reclamanta de față – care în calitatea sa de creditoare nu avea interes la acea dată să formuleze vreo contestație la executare - hotărârea judecătorească prin care s-a anulat executarea silită cu privire la cheltuielile de executare are putere de lucru judecat și este opozabilă erga omnes. Întrucât executorul și-a atribuit onorariul ca urmare a unui act de executare silită, face ca, creditorul să fie persoana interesată la restituirea sumei de la cel care a încasat-o .
Procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare a reprezentat titlu executoriu, conform art. 3717 din VCPC și a putut fi pus în executare de executor fără alte formalități. La data emiterii reclamanta de față nu avea interes să atace acest proces verbal prin promovarea unei contestații la executare, întrucât avea reprezentarea că, cheltuielile vor fi recuperate de la debitoare, întrucât conform art. 3717 alin. 2 din VCPC cheltuielile ocazionate cu executarea silită sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul în care creditorul a renunțat la executare sau prin lege se prevede altfel . Deși conform art. 3717 alin. 1 din VCPC partea care solicita îndeplinirea unui act de procedură era obligat să avanseze cheltuielile necesare în acest scop, din procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare nu reiese că executorul a stabilit o sumă drept avans în sarcina creditoarei, ci executorul a dispus la data de 10.09.2012 eliberarea sumei de_ lei ( f 94-I), fără a se indica în procesul verbal modul de eliberare, dar reieșind din OP nr. 2140/10.10.2012 ( f 96-I) că și-a reținut din suma dată de DGFP B., suma de 8557,24 lei reprezentând cheltuielile de executare. Decizia Tribunalului a fost emisă la 23.05.2013 și deși nu s-a dispus întoarcerea executării (nu a solicitat nimeni acest lucru) aceasta nu înseamnă că nu se poate solicita pe cale separată.
În cadrul dosarului execuțional 474/2012 creditoarea nu a avansat nicio cheltuială, ci executorul și-a distribuit întreaga contravaloare a onorariului stabilit din suma achitată benevol de debitoarea DGFP B.. Ulterior acestei operațiuni Tribunalul B. a anulat executarea silită cu privire suma de 8571,69 lei cheltuieli de executare reținând că nu s-a justificat stabilirea acestei sume și consecința anulării executării cu privire la această sumă este faptul că procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare este lovit de nulitate, ca atare pentru încasarea sumei de 8571,69 lei de la creditoare, executorul nu mai deține titlu legal, chiar dacă la data încasării sumei procesul verbal încă exista. Susținerile intimatului de față în sensul că procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare mai este în ființă sunt neîntemeiate, la fel cum sunt și susținerile privind obligația reclamantei de față de a formula contestație la executare întrucât aceasta nu avea interes să promoveze contestații la executare nici împotriva procesului verbal de stabilire a cheltuielilor, astfel cum s-a reținut anterior și nici împotriva modului de distribuire a sumelor, întrucât la fond se admisese contestația la executare. Însă, după pronunțarea recursului și anularea executării cu privire la suma de 8571,69 lei reprezentând cheltuielile de executare se impune restituirea acestei sume persoanei de la care a fost încasată, altfel neexistând eficiență în ceea ce privește decizia civilă nr. 576/R/23.05.2013 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul civil nr._/197/2012, care are autoritate de lucru judecat.
Susținerile intimatului în sensul că Tribunalul nu a stabilit că creditoarea nu achită cheltuielile, ci doar că nu le achită debitoarea, adică DGFP B., sunt neîntemeiate și reprezintă o interpretare trunchiată a dispozițiilor unei hotărâri judecătorești, în condițiile în care Tribunalul a stabilit că este nulă executarea cu privire la aceste cheltuieli stabilite, ori nulitatea nu alege în funcție de persoanele raportului juridic, ci operează cu privite la ceea ce s-a dispus. Sigur că executorii nu muncesc gratis, însă din cuprinsul deciziei Tribunalului reiese practic că executorul prin actele de executare emise a încălcat dispozițiile legii speciale reprezentate de OG nr. 22/2002, și cum nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii, cu atât mai mult executorul, care prestează un serviciu public, nu poate efectua acte cu încălcarea legii.
Întrucât suma reținută de executor cu titlu de cheltuieli de executare nu era datorată de debitoarea DGFP, cum a reținut Tribunalul, ci a fost stabilită nelegal de executor prin încălcarea dispozițiilor OG 22/2002, nu se poate reține de către instanță că cererea de întoarcere a executării ar fi trebuit îndreptată împotriva DGFP B., ci împotriva aceluia care a încasat din creanța cuvenită creditoarei reclamantă în acest dosar, adică împotriva executorului judecătoresc, întrucât titlul executoriu care a stat la baza stabiliri acestei sume de 8571,69 lei a fost desființat . Deși executorul știa că procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare face obiectul contestației la executare totuși a încasat întregul onorariu înainte de finalizarea contestației prin hotărâre irevocabilă, grăbindu-se să se îndestuleze din primele sume virate de debitoare .
P. urmare, față de cele de mai sus, instanța a reținut că în cauza dedusă judecății intimatul are calitate procesuală pasivă, întrucât titlul executoriu în baza căruia a încasat cheltuielile de executare a fost desființat și întrucât cheltuielile le-a încasat de la creditoarea reclamantă în cauza de față, aceasta este interesată la restituirea lor de la executor, motiv pentru care va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a B. S. E. D. ca neîntemeiată.
Potrivit art. 4041 din VCPC în cazul în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare. Chiar dacă situația dedusă judecății nu este una tipică, ea a fost generată de încălcarea dispozițiilor OG nr. 22/2002 prin declanșarea unei executări, care s-a dovedit a fi nelegală cu privire la cheltuielile de executare stabilite. În cauza de față nu suntem în prezența unui delict civil sau a nerespectării unei dispoziții contractuale, ci a unei executări silite efectuate în baza unui titlu executoriu, ulterior anulat .
Față de cele de mai sus, instanța a admis cererea reclamantei astfel cum a fost formulată și precizată și a obligat intimatul S. D. & CORSATE prin B. S. E. D. la plata sumei de 8571,69 lei reprezentând cheltuielile de executare stabilite nelegal și încasate de la reclamantă .
În ceea ce privește cererea privind acordarea dobânzii egale instanța a admis-o în parte în sensul că a obligat pârâtul la plata dobânzii legale doar de la data pronunțării prezentei hotărâri, avându-se în vedere că doar de la această dată s-a dispus restituirea sumei și a respins restul pretențiilor constând în plata dobânzii formulate de reclamantă.
În baza art. 453 din NCPC instanța a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 533,38 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea taxei de timbru în limita pretențiilor admise și a respins restul pretențiilor constând în cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat calea de atac a recursului pârâtul Biroul Executorului Judecătoresc D. S. E., care a solicitat casarea sentinței atacate și, în urma rejudecării, respingerea cererii introductive de instanță astfel cum a fost precizată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de recurs recurentul arată că în mod eronat instanța a respins excepția lipsei calității sale procesuale pasive. Executarea silită s-a făcut sub imperiul Codului civil de la 1865 și, ca urmare, întoarcerii executării îi sunt aplicabile aceleași temeiuri juridice, de vreme ce aceasta este o contestație la executare în sens invers.
Recurentul invocă decizia nr. 5/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii, prin care se reține că natura juridică a întoarcerii executării este de ,,executare silită în sens invers”, aceasta însemnând că procedurii în cauză îi sunt aplicabile regulile de competență și participare procesuală ale contestației la executare. Nu se poate reține, în opinia recurentului, că, dacă în contestația la executare executorul judecătoresc nu are calitate procesuală pasivă decât în anumite situații, în întoarcerea executării aceasta ar dobândi calitate procesuală pasivă. Executorul judecătoresc nu este parte nici în executarea silită, nici în întoarcerea ei. În consecință, nu este parte nici în contestația la executare, nici în cererea de întoarcere a executării silite. Executorul judecătoresc este reprezentantul puterii statului în executarea silită, întocmai ca judecătorul cauzei. Recurentul mai arată că a acorda legitimitate procesuală pasivă executorului în procedura întoarcerii executării înseamnă a nega principiul simetriei. Dacă executarea silită s-a făcut între intimată și DGFP B., iar contestația la executare a avut aceleași părți, întoarcerea executării nu poate avea alte părți.
Recurentul susține că întoarcerea executării silite nu poate fi primită în situația de față, deoarece titlul executoriu nu a fost desființat. În interpretarea deciziei nr. 5/2012, în cauza de față întoarcerea executării nu este admisibilă, deoarece nu s-a desființat însuși titlul executoriu sau executarea însăși. Faptul că s-ar fi anulat un anume act de executare pentru că n-ar fi fost îndeplinit cu respectarea condițiilor prevăzute de lege nu constituie un temei suficient pentru întoarcerea executării.
Recurentul apreciază că instanța de fond a stabilit greșit că titlul executoriu a fost anulat. Titlul executoriu care a stat la baza executării silite nu a fost anulat niciodată, dispunându-se în procedura contestației la executare ca debitoarea din dosarul execuțional să nu suporte cheltuielile de executare.
Se mai arată că nu prezintă nicio relevanță la acest moment dacă intimata a avut sau nu interes în promovarea unei contestații la executare împotriva procesului verbal de stabilire a cheltuielilor. Dacă aceasta nu a formulat contestație la executare, putea să formuleze contestația la executare împotriva modului de distribuire a sumelor rezultate din executarea silită. Intimata încearcă pe calea întoarcerii executării să acopere neglijarea dreptului său de a cere ceva pe calea contestației la executare, drept care putea fi exercitat doar într-un anumit termen. Instanța de fond a permis o prelungire a dreptului intimatei de a contesta distribuirea sumelor rezultate din executarea silită și o cale de a eluda prevederile imperative ale legii cu privire la posibilitatea realizării drepturilor în procedura de executare silită, posibilitate recunoscută de lege.
Instanța de fond a recunoscut dreptul intimatei de a se adresa instanței direct cu o cerere de întoarcere a executării silite, fără a formula contestație la executare, fără să fie îndeplinite condițiile pentru admisibilitatea întoarcerii executării și în mod trunchiat.
Recurentul susține că nu este corectă reținerea primei instanțe în sensul că executorul judecătoresc nu ar fi în drept să încaseze onorariul cuvenit pentru executarea silită, deși intimata a păstrat sumele rezultate din executare, iar față de aceasta procesul verbal de stabilire a cheltuielilor produce efecte. Recurentul arată că nu trebuie să rămână fără onorariu în situația în care serviciul pentru care a fost angajat a fost prestat, iar intimata a încasat sumele puse în executare și și-a realizat astfel dreptul de creanță.
Contrar susținerilor instanței de fond, onorariul executorului judecătoresc nu a fost încasat de la intimată, ci onorariul a fost reținut din sumele încasate în cadrul executării silite, cu ocazia distribuirii acestora. Până la distribuirea acestora sumele sunt eventual ,,cuvenite” creditorului din dosar. Ele nu aparțin acestuia decât după distribuire.
În ce privește posibila interpretare trunchiată din partea recurentului a prevederilor unei hotărâri judecătorești, titularul cererii arată că judecătoria ar fi ignorat opozabilitatea diferită a procesului – verbal de stabilire a cheltuielilor funcție de creditor sau debitor. Fiecare dintre aceștia pot formula contestație la acest proces-verbal, însă, în situația admiterii acestei contestații, doar partea care a formulat contestația și care s-a opus acelui act va fi îndreptățită să considere că nu-i este opozabil. Recurentul apreciază că situația este similară aceleia în care, în cadrul procesului, instanța reduce onorariul avocațial al părții care a câștigat procesul. În procedura de executare silită, onorariul stabilit prin procesul verbal de stabilire a cheltuielilor rămâne opozabil creditorului în situația în care acesta nu l-a contestat.
Recurenta reia considerentele potrivit cărora intimata avea posibilitatea formulării contestației la executare atât împotriva procesului verbal de stabilire a cheltuielilor, cât și împotriva procesului verbal de distribuire a sumelor rezultate din executarea silită. Sumele au rezultat din executarea silită, nu au fost achitate benevol de debitoare, așa cum a reținut instanța de fond. După deschiderea procedurii de executare silită, sumele nu se pot achita ,,benevol”, chiar dacă plata a fost făcută direct de debitor, sumele nefiind trase prin poprire din contul acestuia.
Recurentul arată că, în conformitate cu decizia civilă nr. 576/R/2013 s-a dispus, la cererea contestatoarei din acel dosar, nu la cererea reclamantei, anularea executării silite cu privire la onorariul executorului și a cheltuielilor de executare.
În niciun moment nu s-a dispus de către instanța de executare, la cererea creditoarei din dosarul execuțional nr. 474/2012 anularea procesului verbal de stabilire a cheltuielilor de executare silită, ci s-a dispus, la cererea debitoarei din dosarul execuțional, ca aceasta din urmă să nu suporte cheltuielile de executare.
Instanța de fond a apreciat că executorul s-a grăbit să se îndestuleze din primele sume încasate, deși știa că procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor este contestat. Recurenta arată că, în urma încasării sumei de 152.989 lei de la debitoarea executată, la data de 10.09.2012 s-a întocmit procesul – verbal de distribuire a sumelor în dosarul de executare nr. 474/2012, prin care s-a distribuit către S. D.&Corșate suma de 8571,69 lei, reprezentând cheltuieli de executare. Ulterior, la data de 20.09.2012 s-a mai încasat de la debitoare suma de 3204 lei, care a fost distribuită către reclamantă în data de 11.10.2012. La data de 12.02.2013, reclamanta solicită executorului judecătoresc să continue executarea, având în vedere că fusese respinsă la fond contestația debitoarei și că nu a fost pronunțată suspendarea executării. La data de 23.05.2013, Tribunalul B. decide că debitoarea nu ar datora cheltuielile de executare, anulând obligația de plată a cheltuielilor de executare silită din punctul de vedere al debitoarei din dosarul execuțional, nu din punctul de vedere al creditoarei acelui dosar.
Recurentul apreciază că nu s-a grăbit, de vreme ce chiar intimata i-a cerut să continue executarea silită. Faptul că executorul și-a reținut onorariul cu opt luni înainte ca Tribunalul să decidă asupra contestației nu poate fi privit ca fiind ,,grabă”. Or, atâta timp cât chiar creditoarea din dosarul execuțional a solicitat continuarea executării silite, la patru luni după distribuirea onorariului executorului, nu se poate reține că aceasta nu a intenționat ca executorul să-și încaseze onorariul sau că acesta nu ar fi acceptat situația.
În drept s-au invocat prevederile art. 371 indice 7, art. 404 indice 1, art. 399 din codul de procedură civilă din 1865, art. 483 și urm., art. 711 și urm., art. 722 și urm. din Noul Cod de procedură civilă.
Cererea de recurs este timbrată cu 266,5 lei taxă judiciară de timbru.
Intimata . a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității declarării recursului, excepția nemotivării în drept, pe motive de nelegalitate, a cererii promovate și excepția netimbrării.
Pe fondul cauzei, intimata a solicitat respingerea cererii de recurs, cu obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată, apreciind că toate criticile sunt lipsite de temeinicie și nu au o fundamentare legală.
În ce privește respingerea excepției lipsei calității procesule pasive a pârâtei, intimata apreciază că recurenta invocă temeiuri străine de natura pricinii. Intimata apreciază că executarea silită din dosarul execuțional nr. 474/2012 nu se subordonează Codului civil de la 1865, ci noului Cod civil intrat în vigoare la 1.10.2011. Intimata invocă erori de fapt și de fond invocate în cererea de recurs, fără a indica în concret care sunt acestea.
La termenul de judecată din 14.10.2015 instanța a stabilit că legea de procedură aplicabilă o constituie Codul de procedură civilă din 1865, pentru considerentele reținute în încheierea de ședință întocmită pentru termenul menționat. La același termen de judecată, intimata, prin reprezentant legal, a declarat că înțelege să renunțe la excepțiile tardivității declarării cererii de recurs și netimbrării cererii, iar instanța a respins excepția nulității recursului pe considerentul că acesta nu cuprinde motivele de nelegalitate.
Părțile nu au solicitat administrarea de probe noi în recurs.
Analizând sentința atacată în raport de motivele de recurs invocate, de apărările invocate prin întâmpinare, de actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente în cauză, instanța constată următoarele:
Astfel cum rezultă din precizarea cererii introductive de instanță de la fila 69 din primul volum al dosarului primei instanțe, reclamanta a înțeles să sesizeze judecătoria cu o cerere prin care a solicitat întoarcerea executării cu privire la suma de 8571,69 lei, reținută de pârâtă în mod nelegal ca onorariu executor judecătoresc și cheltuieli de executare în dosarul execuțional nr. 474/2012.
Față de această precizare, în mod corect prima instanță, deși a judecat potrivit regulilor de procedură instituite de noul cod de procedură civilă, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 404 indice 1 din Codul de procedură civilă din 1864, potrivit cărora în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia. Conform alineatului 2 al aceluiași articol, bunurile asupra cărora s-a făcut executarea se vor restitui celui îndreptățit.
Instituția juridică a întoarcerii executării a fost analizată de Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr.5/2012 pronunțată în recurs în interesul legii, invocată de recurentă, instanța supremă statuând că aceasta constă în repunerea părților în situația anterioară, în cadrul executării silite, reprezentând de fapt o situație "simetric inversă executării săvârșite", astfel încât îi sunt incidente reglementările statuate în privința contestației la executare.
Înalta Curte a analizat și condițiile care trebuie îndeplinite pentru a se dispune "întoarcerea executării", acestea fiind următoarele:
1. Cel interesat, debitorul urmărit, trebuie să ceară instanței, odată cu cererea de desființare a titlului sau a executării silite, restabilirea situației anterioare executării.
2. Dacă însă aceasta nu mai este posibilă, întrucât executarea silită s-a făcut prin vânzarea unor bunuri mobile, partea interesată va face o cerere în despăgubire, solicitând restituirea sumei rezultate din vânzare.
Ca atare, în ambele situații, cererea debitorului are caracter accesoriu față de cererea principală de desființare a titlului sau a executării.
3. Dacă debitorul nu a făcut o astfel de cerere, solicitând numai desființarea titlului sau a executării, o va putea face ulterior printr-o cerere principală, invocând tocmai desființarea titlului sau a executării.
4. Dacă instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau actele de executare, tot la cererea celui interesat, aceasta va putea dispune asupra restabilirii situației anterioare printr-o hotărâre (art. 404^2 alin. 1 din Codul de procedură civilă).
5. Dacă instanța care a desființat titlul executoriu a dispus rejudecarea în fond a cererii și nu a luat măsura restabilirii situației anterioare, această măsură se va putea dispune de instanța care judecă fondul.
6. În toate aceste situații, când nu s-a dispus restabilirea situației anterioare, cel îndreptățit o va putea solicita "instanței judecătorești competente potrivit legii", dacă nu se prevede altfel.
Înalta Curte a reținut că pentru a se realiza întoarcerea executării trebuie să se înlăture temeiul executării prin anularea, desființarea executării sau trebuie să se invalideze executarea însăși și că "întoarcerea executării" va putea fi realizată doar dacă s-a desființat însuși titlul executoriu ori s-a anulat executarea însăși, nu însă și atunci când s-a anulat un anume act de executare pentru că acesta n-ar fi fost îndeplinit cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.
Din aceste condiții aplicate la starea de fapt dedusă judecății, rezultă că cererea formulată de reclamantă, în calitate de creditor, care nu a făcut nicio plată în cursul executării silite pentru a obține restabilirea situației anterioare, nu poate fi primită, motivele de recurs formulate de recurent în acest sens fiind întemeiate. Astfel, debitoarea a făcut plata sumelor datorate în baza unui titlu executoriu, persoană care este singura îndreptățită la întoarcerea executării pentru plata nedatorată.
În condițiile în care nu intimata reclamantă este persoana care a plătit suma reținută de executorul judecătoresc cu titlu de onorariu din sumele achitate în urma executării silite de la debitor, rezultă că restabilirea situației anterioare prin întoarcerea executării se putea realiza doar la cererea debitorului, care a făcut respectiva plată. Textul legal ce reglementează întoarcerea executării consacră dreptul părții care a obținut desființarea executării la restabilirea situației anterioare. Reclamanta nu este creditorul obligației de restituire, acesta fiind debitoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice B..
Astfel, prin decizia civilă nr. 576/R/23.05.2013 pronunțată în dosarul nr._/197/2012 Tribunalul B. a admis recursul declarat de recurenta contestatoare Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului B. în contradictoriu cu intimata SA B. I. SRL împotriva sentinței civile nr. 2450/11.02.2013 a Judecătoriei B., pe care a modificat-o în tot, în sensul că a admis contestația la executare formulată și, în consecință, a anulat executarea silită pornită în dosarul execuțional nr. 472/2012 al B. D.&Corșate cu privire la suma de 3671,73 lei, reprezentând actualizare, și suma de 8571,69 lei cheltuieli de executare.
Ca urmare a anulării parțiale a executării, pentru sumele menționate, plătite de debitorul contestator, rezultă că numai acesta putea declanșa procedura întoarcerii executării, creditoarea neavând la dispoziție o asemenea cale, întrucât nu din patrimoniul său au fost plătite sumele arătate, inclusiv onorariu executorului. Principiul repunerii în situația anterioară (care stă la baza întoarcerii executării) - restitutio in integrum – este regula potrivit căreia tot ce s-a executat în baza unui act anulat trebuie restituit, astfel încât părțile raportului juridic trebuie să ajungă în situația în care acel act nu s-ar fi încheiat. Or, în condițiile în care nu din patrimoniul său au fost avansate sumele reprezentând onorariu executor, rezultă că acțiunea având ca obiect ,,întoarcerea executării” formulată de reclamantă nu poate fi primită. Intimata reclamantă are la dispoziție o acțiune ce derivă din contractul pe care l-a încheiat cu executorul judecătoresc în vederea executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 367/CA/2011 a Tribunalului B. pronunțată în dosarul nr._, în condițiile în care apreciază că, date fiind considerentele deciziei civile nr. 576/R/23.05.2013 evocată anterior, executorul nu și-a îndeplinit în mod corespunzător obligațiile contractuale, astfel încât onorariul încasat în urma distribuirii sumelor plătite de debitor să fie restituit integral sau parțial.
În consecință, motivele de recurs referitoare la admisibilitatea demersului juridic al intimatei reclamante sunt fondate, ceea ce conduce la admiterea căii de atac exercitate. Ca urmare a constatărilor instanței de judecată, este inutilă analizarea tuturor celorlalte critici, inclusiv cele referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive. Astfel, are prioritate admisibilitatea cererii, respectiv posibilitatea reclamantei de a se adresa instanței cu cererea respectivă, față de toate celelalte chestiuni ce au fost invocate în cauză.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 alin.1 – 3 C.pr.civ., instanța urmează să admită cererea de recurs dedusă judecății și să modifice în tot sentința, în sensul respingerii cererii astfel cum a fost precizată.
În temeiul art. 274 C.pr.civ., ținând cont de culpa procesuală a intimatei, tribunalul urmează să o oblige să plătească recurentului suma de 2266,5 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanță și în recurs, respectiv onorariu avocațial dovedit cu chitanța nr. 86/8.06.2015 - vol. II fila 50 din dosarul judecătoriei și taxa judiciară de timbru de 266,50 lei – conform chitanței de la fila 20 din dosarul de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite cererea de recurs formulată de recurentul Biroul Executorului Judecătoresc D. S. E., reprezentat de av. H. D., în contradictoriu cu intimata B. I. SRL, reprezentată de administrator C. N., împotriva sentinței civile 1309/10.02.2015 a Judecătoriei B. pronunțată în dosarul nr. 7579/8.07.2014 pronunțată în dosarul nr._, pe care o modifică în tot în sensul respingerii acțiunii astfel cum a fost precizată.
Obligă intimata să plătească recurentului suma de 2266,5 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanță și în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.10.2015.
Președinte, A. B. | Judecător, P. M. | Judecător, R. M. C. |
Grefier, E. M.–P. |
Red. A.B./09.11.2015
Tehnored. E.M./09.11.2015
- 4 ex. –
Jud. fond: L. S.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1186/2015. Tribunalul... | Pretenţii. Decizia nr. 1230/2015. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
