Contestaţie la executare. Decizia nr. 1895/2015. Tribunalul BUCUREŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 1895/2015 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 13-10-2015 în dosarul nr. 1895/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCURESTI SECTIA A III- A CIVILĂ

Dosar Nr._

Decizia Civilă Nr. 1895 R

Sedința publica din: 13.10.2015

Tribunalul constituit din :

Președinte: A. G.

Judecător: I. P.

Judecător: R. M. C.

Grefier: A. M.

Pe rol soluționarea recursului de față formulat de recurenta E. SRL, împotriva încheierilor de ședință din 03.02.2014, 06.10.2014, 16.03.2015 precum și împotriva sentinței civile nr. 2327/30.03.2015 pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria Sectorului 6 București, în contradictoriu cu intimații C. R. Management SRL și A. P. Servicing România SRL, în cauză având ca obiect „contestație la executare”.

Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea din ședința din data de 29.09.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizia civilă, când tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 06.10.2015 și apoi la 13.10.2015, când a decis următoarele:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.11.2013, sub număr de dosar_, contestatoarea E. SRL a solicitat, în contradictoriu cu intimatele C. R. Management SRL și A. P. Servicing România SRL, anularea executării silite ce face obiectul dosarului de executare silită nr. 713/2011 al SCPEJ D. C. și D. A. C., iar în subsidiar, anularea publicației de vânzare imobiliare din data de 16.10.2013, inclusiv a raportului de evaluare încorporat acesteia, a notificării nr. 713/16.10.2013, precum și a somației nr. 713/6.02.2012 și a actelor de executare subsecvente acesteia. Contestatoarea a solicitat de asemenea suspendarea executării silite până la soluționarea irevocabilă a contestației la executare.

În motivare a arătat că procedura de executare silită însăși este nulă, deoarece executarea silită s-a perimat, conform art. 389 Cod procedură civilă, și deoarece, în speță, lipsește somația de executare ori, în subsidiar, dacă s-ar considera că există o somație de executare, aceasta este nevalabilă. Independent de incidența perimării, anularea publicației de vânzare imobiliară din data de 16.10.2013 (căreia îi este încorporat raportul de evaluare) și a notificării nr. 713/16.10.2013, care este accesorie acestei publicații, se impun ca urmare a inexistenței unei (noi) somații de executare silită imobiliară și a unui (nou) proces-verbal de situație. De asemenea, anularea publicației de vânzare și a notificării care îi este accesorie acesteia este necesară și în considerarea stabilirii greșite a cuantumului creanței executate, precum și ca urmare a evaluării greșite a imobilului supus executării silite, prin raportul de evaluare încorporat publicației de vânzare. Pe de altă parte, chiar dacă instanța ar considera că executorul se putea baza, pentru actele de procedură efectuate în octombrie 2013, pe somația nr. 713/6.02.2012, aceasta este nulă ca urmare a neindicării componentelor sumei pretinse, cu consecința nulității tuturor actelor de procedură subsecvente (procesul-verbal de cheltuieli din data de 6.02.2012, publicația de vânzare și notificarea din 16.10.2013). Având în vedere puternica aparență de nelegalitate a procedurii de executare din dosarul nr. 713/2011 și a actelor de executare particulare întocmite în cadrul acesteia, este întemeiată și cererea de suspendare a executării silite.

Executarea silită începută în dosarul nr. 713/2011 al SCPEJ D. s-a perimat la data de 06.08.2012, când s-a împlinit termenul de 6 luni de la data ultimului act de executare (somația de executare nr. 713/6.02.2012, întocmită în aceeași zi cu procesul-verbal de cheltuieli). În temeiul art. 391 Cod procedură civilă, procedura de executare efectuată contrar dispozițiilor art. 387 Cod procedură civilă, adică în ciuda perimării, este nulă.

Independent de desființarea procedurii de executare în ansamblul său prin efectul perimării, publicația de vânzare din data de 16.10.2013 (căreia îi este încorporat raportul de evaluare a imobilului supus urmăririi) și notificarea din data de 16.10.2013, accesorie acestei publicații de vânzare, sunt acte de executare lovite de nulitate, astfel cum se va arăta în continuare: a) lipsa somației de executare silită imobiliară și lipsa procesului-verbal de situație. După cum s-a arătat, executorul judecătoresc a emis o primă somație în data de 06.02.2012, întocmind anterior un proces-verbal de situație referitor la bunul urmărit, în data de 2.02.2012. În data de 16.10.2013, executorul a întocmit publicația de vânzare și a notificat pe contestatoare cu privire la vânzarea silită, fără ca în prealabil să fi emis o nouă somație sau să fi întocmit un nou proces-verbal de situație. Ca atare, pentru întocmirea publicației de vânzare (și a notificării accesorii acesteia), executorul s-a întemeiat pe existența unei somații și a unui proces-verbal de situație care precedă publicației de vânzare cu mai mult de 1 an și 8 luni. Or, este neîndoielnic că, având în vedere dispozițiile din materia executării silite imobiliare, executorul nu putea proceda astfel ci, pentru realizarea publicației de vânzare, trebuia să întocmească un nou plan de situație și să emită o nouă somație; b) indicarea greșită a cuantumului creanței în publicația de vânzare și evaluarea greșită a imobilului supus executării. Independent de nulitatea derivată din absența unei noi somații și a unui nou proces-verbal de situație, publicația din data de 16.10.2013 este afectată de cauze de nulitate proprii. Această publicație indică un cuantum greșit al creanței puse în executare și are la bază o evaluare eronată a imobilului supus executării silite.

În subsidiar chiar dacă instanța ar considera că executorul nu era obligat să întocmească un nou proces-verbal de situație și să emită o nouă somație de executare silită imobiliară, somația nr. 713/6.02.2012 este, oricum, lovită de nulitate. Contestatoarea este în drept să conteste somația de executare din data de 6.02.2012, în condițiile în care executarea silită a fost reluată în baza acestei somații în data de 16.10.2013 (actele fiind comunicate contestatoarei în data de 22.10.2013). În acest sens, contestatoarea a solicitat repunerea în termenul de formulare a contestației la executare cu privire la somația nr. 713/6.02.2012, în temeiul art. 103 alin. 2 Cod procedură civilă, întrucât au existat motive temeinice pentru care aceasta nu a contestat această somație după comunicarea acesteia în luna februarie 2012, mai exact, imediat după această comunicare părțile s-au angajat în negocieri pentru eșalonarea executării obligațiilor, negocieri care s-au concretizat prin încheierea acordului de plată din data de 16.05.2012 (a se vedea paragrafele 8-9). Ca atare, contestatoarea nu a avut un interes actual de a contesta somația respectivă decât în momentul în care a cunoscut faptul că a fost reluată executarea silită în baza somației nevalabile, adică în data de 22.10.2013, când au fost comunicate publicația de vânzare și notificarea emise de executor în data de 16.10.2013. Somația de executare nr. 713/6.02.2012 este nulă deoarece nu conține un calcul defalcat al componentelor sumei indicate ca fiind datorată de contestatoare, în capital și sume accesorii, și nici nu a fost însoțită de un proces-verbal de stabilire a componentelor sumei pretinse, contrar art. 371² alin. 2 Cod procedură civilă și art. 388 alin. 1 Cod procedură civilă.

În drept, contestația la executare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 389, art. 391, art. 399 alin. 2, art. 371² alin. 2, art. 403 alin. 1-3 Cod procedură civilă, art. 1507 și urm. Cod civil.

Intimatele au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția netimbrării cererii și excepția tardivității introducerii contestației la executare, fără a le motiva, înțelegând să solicite instanței de judecată verificarea timbrajul și respectiv a termenului de introducere a contestației la executare.

În ședința din data de 08.07.2014, instanța a dispus conexarea la prezentul dosar a celui cu numărul_ al Judecătoriei Sectorului 6 București.

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.06.2014, sub nr._, contestatoarea E. SRL a solicitat, în contradictoriu cu intimatele C. R. Management SRL și A. P. Servicing România SRL, anularea procesului-verbal de eliberare/distribuire a sumelor rezultate din executarea silită încheiat de executorul judecătoresc D. A. C. în data de 10.06.2014, în dosarul de executare nr. 713/2011. Cu cheltuieli de judecată.

În motivare a arătat că, în conformitate cu art. 389 alin. 1 Cod procedură civilă „dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără sa fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept și orice parte interesată poate cere desființarea ei”. Toate cele trei condiții sunt îndeplinite în speță, motiv pentru care se impune desființarea executării silite ce face obiectul dosarului nr. 713/2011 SCPEJ D. C. și D. A. C., precum și a tuturor actelor de executare silită realizate după împlinirea termenului de perimare, ca efect al admiterii excepției perimării executării silite.

Procesul verbal de eliberare/distribuire a sumelor rezultate din executarea silită indică un cuantum greșit al creanței puse în executare. Astfel, în acest act, probabil au fost reluate sumele menționate în anteriorul proces verbal de eliberare/distribuire a sumelor, încheiat în data de 05.02.2014, unde creanța executată era menționata astfel: „(...) suma de 267.075.81 lei, reprezentând creanță conform titlurilor executorii în cuantum actualizat la data de 05.07.2013, la care se vor adăuga în continuare penalități calculate până la data achitării integrale a datoriei rezultate din titlurile executorii, plus cheltuieli de executare în cuantum de 12.436,80 lei, conform procesului-verbal de cheltuieli nr. 713/6.02.2012 emis l de SCPEJ D. C. în dosarul de executare nr. 713/2011 și procesului-verbal de cheltuieli nr. 713/04.02.2014 emis de SCPEJ D. C. și D. A. C. în dosarul de executare nr. 713/2011 (...)”. Așadar, suma care face obiectul creanței executate, incluzând accesoriile, a fost stabilită la suma de 267.075.81 lei, fiind diferită de suma indicată în somația de executare din data de 06.02.2012 (335.529,29 lei). În procesul verbal anterior nu a fost explicată această diferență, făcându-se doar mențiunea că suma este actualizată la data de 05.07.2013. Este adevărat că, în derularea acordului de plată din data de 16.05.2012, angajament care privea nu doar creanțele puse în executare în dosarul nr. 713/2011, ci și cele care făceau obiectul dosarului nr. 712/2011, contestatoarea a făcut mai multe plăți, dintre care una (din data de 07.05.2013) s-a imputat parțial și asupra creanțelor în valoare totală de 335.529,29 lei, din dosarul nr. 713/2011. În lipsa unei imputații convenționale a plăților, toate plățile, cu excepția cazului indicat în paragraful următor, s-au imputat asupra obligațiilor vizate de dosarul de executare nr. 712/2013, plățile fiind făcute fie de către MGA Tehno Consult SRL (societate rezultată din divizarea parțială a E. și proprietara a celor două imobile executat ), care avea interesul să stingă obligațiile din dosarul de executare nr.712/2011, cărora le era afectat imobilul din . valoare de piață mai mare, precum și de societatea Andis Consulting SRL, o societate interesată de cumpărarea imobilului din ., prin urmare, avea același interes de a stinge obligațiile cărora le era afectat acest imobil și care făceau obiectul dosarului de executare nr. 712/2011. Dintre toate plățile efectuate, doar una s-a imputat - și aceasta parțial - asupra creanței puse în executare în dosarul nr. 713/2011, anume cea dispusă prin ordinul de plată nr. 16/7.05.2013, care făcea referire și la acest dosar de executare și care avea ca obiect suma de 70.000 de lei. În lipsa unei prevederi exprese privind modul în care această sumă urma să fie imputată asupra obligațiilor din cele două dosare de executare, imputația s-a făcut proporțional, rezultând că suma de aproximativ 39.500 de lei s-a imputat asupra obligațiilor puse în executare în dosarul nr. 713/2011. Mai precis, întrucât cele 7 plăți anterioare datei de 07.05.2013 s-au imputat asupra sumei de 975.343,70 de lei, care făcea obiectul dosarului de executare nr.712/2011, la data acestei a opta plăți (07.05.2013), cuantumul obligațiilor contestatoarei era de 260.343,70 lei (restul în dosarul nr. 712/2011), respectiv 335.529,29 lei (creanța din dosarul nr. 713/2011). Așadar, în ansamblul obligațiilor contestatoarei față de CRM, cea care făcea obiectul dosarului de executare nr. 713/2011 avea o pondere de aproximativ 56%, plata de 70.000 de lei din data de 07.05.2013 imputându-se asupra obligației din acest dosar de executare în aceeași proporție, adică pentru o sumă de aproximativ 39.500 de lei (56% din 70.000 de lei). Prin urmare, restul sumei executate în acest dosar era de 296.029,29 lei, iar nu cea indicată eronat în procesul verbal.

În drept, contestatoarea a invocat dispozițiile art. 389, art. 391, art. 399 și urm., art. 569 Cod procedură civilă, art. 1507 și urm. Cod civil.

În dovedire, contestatoarea a solicitat proba cu înscrisuri.

Intimatele au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepțiile netimbrării cererii, a tardivității introducerii contestației la executare, fără a le motiva, solicitând instanței să verifice aspectele respective, excepția puterii de lucru judecat, în ce privește perimarea, în raport de considerentele sentinței civile nr. 2148/25.03.2014, excepția conexității cu dosarul nr._, precum și excepția nemotivării contestației.

Pe fond, intimatele au solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.

În ședința din data de 08.09.2014, instanța a dispus conexarea dosarului nr._, al Judecătoriei Sectorului 6 București, la prezentul.

Prin cererea înregistrată la data de 10.02.2014 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub numărul de dosar_, contestatoarea E. SRL a solicitat, în contradictoriu cu intimatele C. R. Management SRL și A. P. Servicing România SRL, anularea procesului-verbal de eliberare/distribuire a sumelor rezultate din executarea silită încheiat de executorul judecătoresc D. A. C. în dosarul de executare silită nr. 713/2014, în data de 05.02.2014. Cu cheltuieli de judecată.

În motivare a arătat că se impune desființarea executării silite ce face obiectul dosarului nr. 713/2011 SCPEJ D. C. și D. A. C., precum și a tuturor actelor de executare silită realizate după împlinirea termenului de perimare, ca efect al admiterii excepției perimării executării silite. Eliberarea și distribuirea sumei rezultate din executare a fost făcută înăuntrul unui termen legal, imperativ și prohibitiv. Art. 569 alin. 1 Cod procedură civilă dispune că „Eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare se poate face numai după trecerea unui termen de 15 zile de la data depunerii sumei, când executorul va proceda, după caz, la eliberarea sau distribuirea acesteia, cu citarea părților și a creditorilor care și-au depus titlurile. Din această normă legală imperativă rezultă fără dubiu că executorul nu poate proceda la eliberarea/distribuirea sumei rezultate din vânzare decât după trecerea unui termen de 15 zile de la data depunerii sumei. Or, prețul a fost achitat de către cumpărător în data de 28 ianuarie 2014, iar distribuirea sumei s-a realizat de către executorul judecătoresc în data de 5 februarie 2014, după scurgerea unui termen de numai 7 zile, cu îngălarea dispozițiilor art. 569 alin. 1 Cod procedură civilă, fapt ce atrage după sine aplicabilitatea art. 399 alin.2 Cod procedură civilă, potrivit cu care „nerespectarea dispozițiilor privitoare (...) la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal”. Procesul verbal de eliberare/distribuire a sumelor rezultate din executarea silită indică un cuantum greșit al creanței puse în executare. Astfel, se observă că procesul verbal prezintă creanța executată astfel: „(...) suma de 267,075,81 lei, reprezentând creanță conform titlurilor executorii în cuantum actualizat la data de 05.07,2013, la care se vor adăuga în continuare penalități calculate până la data achitării integrale a datoriei rezultate din titlurile executorii, plus cheltuieli de executare în cuantum de 12.436,80 lei, conform procesului-verbal de cheltuieli nr. 713/6.02.2012 emis de SCPEJ D. C., în dosarul de executare nr. 713/2011 și procesului-verbal de cheltuieli nr.713/04.02.2014 emis de SCPEJ D. C. și D. A. C., în dosarul de executare nr. 713/2011.

În drept, contestatoarea a invocat dispozițiile art. 389, art. 391, art. 399 și urm., art. 569 Cod procedură civilă, art. 1507 și urm. Cod civil.

Intimatele au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepțiile necompetenței teritoriale, netimbrării sau a insuficientei timbrări și a tardivității.

Prin sentința civilă nr. 5236/27.03.2014, Judecătoria Sectorului 1 București și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 6 București.

În ședința din data de 06.10.2014, intimatele au renunțat la excepțiile netimbrării și tardivității invocate în dosarele conexe nr._ și nr._ .

În aceeași ședință, instanța a respins ca neîntemeiată excepția nemotivării contestației obiect al dosarului nr._ și a prorogat pronunțarea pe excepția puterii de lucru judecat după soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ al Judecătoriei Sectorului 6 București, având ca obiect de asemenea o contestație la executare formulată de aceeași contestatoare în același dosar de executare.

La data de 06.10.2014, instanța a dispus suspendarea judecății până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ al Judecătoriei Sectorului 6 București.

La data de 16.02.2015, instanța a repus cauza pe rol.

Prin sentința civilă 2327/30.03.2015 Judecătoria Sector 6 a respins contestația la executare formulată de contestatoarea . împotriva somației nr. 713/06.02.2012, ca tardiv formulată.

A respins contestația la executare principală formulată de contestatoarea ., cu sediul în Suceava, . nr. 10b, județul Suceava în contradictoriu cu intimatele . SRL, cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 246C, Clădirea de Birouri Skytower, ., sector 1 și . România SRL, cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 246C, Clădirea de Birouri Skytower, ., și cele conexe, ca neîntemeiate.

Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a notat că prin cererea înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc D. C. în data de 15.09.2011, sub număr de dosar 713/2011, creditoarea C. R. Management SRL a solicitat recuperarea pe calea executării silite de la debitoarea E. SRL, a creanței în sumă de 335.529,59 lei, datorată în temeiul contractelor de credit nr. 103/2.05.2006, modificat și completat ulterior prin patru acte adiționale, nr. 159/24.05.2006, modificat și completat ulterior prin patru acte adiționale și nr. 2/9.01.2008, modificat și completat ulterior prin două acte adiționale.

Creanța respectivă i-a fost cedată de MKB Romexterra Bank SA prin contractul de cesiune din data de 24.11.2009, modificat ulterior prin două acte adiționale, operațiunea fiind notificată debitoarei E. SRL la data de 11.10.2009.

Obligația de restituire a sumelor împrumutate a fost garantată de către debitoare cu ipotecă constituită asupra imobilelor apartament C36 și două locuri de parcare, situate în municipiul București, .. 94-100, ., asupra cărora creditoarea a solicitat să se îndrepte executarea silită.

Prin încheierea pronunțată în dosarul nr._/303/2011 la data de 04.10.2011, Judecătoria Sectorului 6 a încuviințat executarea silită.

La data de 06.02.2012, executorul judecătoresc a emis somația de executare nr. 713 pentru suma de 335.529,59 lei, la care se adaugă cheltuieli de executare în valoare de 11.218 lei.

În data de 16.05.2012, MGA Tehno Consult SRL, succesoare în drepturi a debitoarei E. SRL, și-a asumat un angajament de plată a întregii datorii, fiind stabilit un calendar al plăților ce urmau să fie efectuate.

Angajamentul nu a fost respectat de către debitoare, motiv pentru care creditoarea a solicitat executorului judecătoresc reluarea procedurii, pentru suma rămasă de achitat, de 267.075,81 lei.

Astfel, executorul judecătoresc a emis publicația de vânzare imobiliară din data de 16.10.2013, anunțând vânzarea celor 3 imobile (apartament și 2 locuri de parcare) la licitație publică pentru recuperarea sumei de 267.075,81 lei. La aceeași dată a fost emisă și o notificare pentru debitoare.

După o licitație la care nu s-a depus nicio ofertă, imobilele au fost adjudecate în . 14.01.2014, către Eco Interserv SRL. La data de 28.01.2014, executorul a emis actul de adjudecare, iar la 05.02.2014, procesul verbal de eliberare/distribuire sume.

În condițiile în care Judecătoria Sectorului 6 București a dispus, prin sentința nr. 2148/25.03.2014, anularea actului de adjudecare și a procesului-verbal de eliberare/distribuire sume, executorul judecătoresc a emis, la data de 02.06.2014, un nou act de adjudecare, iar la data de 10.06.2014, un nou proces-verbal de eliberare/distribuire sume.

În drept, instanța a reținut că, potrivit art. 399 alin. 1 din Codul de procedură civilă, împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. Potrivit alineatului 2 al aceluiași articol, nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricăror act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal.

Contestația formulată împotriva somației nr. 713/06.02.2014 este tardivă. În ședința din data de 03.02.2014, instanța a analizat excepția tardivității formulării contestației la executare, invocată de intimate, admițând-o în parte, pentru considerentele consemnate în încheierea pronunțată la termenul respectiv.

În ce privește perimarea executării silite, element comun al celor 3 contestații la executare conexe în prezenta cauză, cu motive identice, aceasta a fost analizată în considerentele sentinței nr. 2148/25.03.2014 a Judecătoriei Sectorului 6 București, pronunțată în dosarul nr._, și respinsă ca neîntemeiată, criticile contestatoarei cu privire la această soluție fiind respinse în mod irevocabil la data de 19.12.2014, odată cu respingerea recursului formulat împotriva sentinței respective, astfel că o nouă judecată cu privire la aceste aspecte nu mai poate avea loc, opunându-se în acest sens puterea de lucru judecat a hotărârii judecătorești.

Prin urmare, executorul judecătoresc nu trebuia să emită o nouă somație și un nou proces-verbal de situație, astfel cum susține contestatoarea, nici ca efect al perimării executării și nici ca urmare a plăților parțiale efectuate în baza angajamentului.

În ce privește suma pentru care a continuat executarea silită după plățile efectuate în temeiul angajamentului, aceasta a făcut obiectul analizei în cadrul expertizei dispuse în cauză, concluziile motivate ale expertului judiciar confirmând corectitudinea calculului. Imputația plăților a fost efectuată în mod corect de către creditoare în condițiile în care debitoarea nu a arătat debitele pe care intenționează să le stingă.

Argumentele contestatoarei privitoare la modul de evaluare a imobilului sunt în egală măsură nefondate, expertul evaluator utilizând în procedura de estimare a valorii de piață, atât metoda comparării vânzărilor cât și cea a capitalizării venitului, rezultând aceeași valoare. Estimările expertului au motivate în mod corespunzător, ținând seama atât de regulile specifice fiecărei metode de abordare cât și de circumstanțele procedurii.

În ce privește solicitarea contestatoarei de anulare a procesului-verbal de eliberare/distribuire sume din data de 05.02.2014, formulată în cadrul dosarului conex nr._, aceasta a rămas fără obiect, actul fiind anulat prin sentința civilă nr. 2148/25.03.2014 a Judecătoriei Sectorului 6 București, pronunțată în dosarul nr._, astfel cum s-a reținut anterior.

În condițiile în care argumentele contestatoarei legate de perimare și stabilirea cuantumului creanței, invocate de asemenea și în susținerea cererii de anulare a procesului-verbal de eliberare/distribuire sume din data de 10.06.2014, au fost înlăturate ca neîntemeiate, contestația ce face obiectul dosarului conex nr._, este deopotrivă neîntemeiată.

Împotriva încheierilor de ședință din 03.02.2014, 06.10.2014, 16.03.2015 precum și împotriva sentinței civile nr. 2327/30.03.2015 pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria Sectorului 6 București, în termen legal a formulat recurs contestatoarea E. SRL.

În motivarea acestuia se arată, după reiterarea situației de fapt și a evoluției procesuale a cauzei, că hotărârea primei instanțe de judecată de respingere a excepției perimării executării silite este nelegală-

Potrivit art. 389 alin. 1 C.pr.civ., "Dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perima de drept și orice parte interesată poate cere desființarea ei",iar conform art. 391 C.pr.civ.. "încălcarea dispozițiilor art.... 389 atrage anularea executării".

În cauză, de la data de 6 februarie 2012, la care executorul judecătoresc a emis somația nr. "13/2012. până în luna octombrie 2013, la care a fost efectuat următorul act de executare, au trecut mai mult de 6 luni. în consecință, executarea silită s-a perimat și trebuia să fie anulată de către judecătoria Sectorului 6 București.

Cu toate acestea, prima instanță de judecată a refuzat să admită excepția perimării executării silite considerând că, în această privință, ar beneficia de autoritatea lucrului judecat Sentința nr. 2148.2014, pronunțată de Judecătoria Sector 6 București în dosarul nr._ și admițând, prin încheierea de ședință din 16 martie 2015, excepția puterii de lucru judecat a sentinței menționate.

Acest raționament al primei instanțe de judecată este însă unul eronat, deoarece ignoră una dintre condițiile esențiale ale autorității lucrului judecat - mai precis, aceea ca hotărârea a cărei putere de lucru judecat se invocă să fi soluționat cauza în fond, iar nu doar o excepție de procedură. într-adevăr, numai în condițiile unei hotărâri pronunțate asupra fondului partea care a câștigat procesul se poate prevala în cadrul unei acțiuni ulterioare de dreptul recunoscut, pentru a se putea vorbi despre autoritatea lucrului judecat a acelei hotărâri. Or, prin Sentința nr. 2148/2014, instanța de judecată a avut în vedere exclusiv o excepție de procedură. Așadar, sentința respectivă nu a avut niciun impact asupra posibilității primei instanțe de judecată de a se pronunța, în această cauză, asupra curgerii termenului de perimare.

Iar acest termen s-a împlinit, urmare a solicitării explicite adresate de către creditoare executorului judecătoresc de a suspenda executarea (și deci de a nu efectua niciun act de executare) menținute pentru o perioadă de aproximativ un an și jumătate, conform celor detaliate în continuare.

Nici Angajamentul de plată asumat de către terțul MGA, nici plățile efectuate în temeiul său nu au întrerupt curgerea termenului de perimare a executării silite

După cum reiese din formularea art. 389 alin. 1 C.pr.civ., eventuala împlinire a termenului de perimare - e verifică prin raportare la intervalul de timp scurs între două acte de executare. Singura cauză de întrerupere a curgerii termenului de perimare este reprezentată deci de efectuarea unui nou act de executare1.

19. Conținutul noțiunii de "act de executare" se desprinde din dispozițiile art. 388 alin. 1 C.pr.civ., potrivit cărora "Pentru toate actele de executare pe care le efectuează, executorul judecătoresc este obligat să încheie procese-verbale care vor cuprinde următoarele mențiuni:

1.denumirea și sediul organului de executare;

2.numele și calitatea celui care încheie procesul-verbal;

3.data întocmirii procesului-verbal și numărul dosarului de executare;

4.titlul executoriu în temeiul căruia se efectuează actul de executare;

5.numele și domiciliul ori, după caz, denumirea și sediul debitorului și creditorului urmăritor;

6.locul, data și ora efectuării actului de executare;

7.măsurile luate de executor sau constatările acestuia;

8.consemnarea explicațiilor și obiecțiunilor participanților la executare;

9.alte mențiuni cerute de lege sau considerate necesare de executor;

10.menționarea, când este cazul, a lipsei creditorului sau debitorului ori despre refuzul sau împiedicarea de a semna procesul-verbal;

11.menționarea numărului de exemplare în care s-a întocmii procesul-verbal, precum și a persoanelor cărora li s-a înmânat acesta;

12.semnătura executorului, precum și, când este cazul, a altor persoane interesate în executare sau care asistă la efectuarea actului de executare;

13.ștampila executorului judecătoresc. "

Așadar, actele de executare, în accepția avută în vedere prin art. 388 alin. 1 C.pr.civ.. sunt operațiuni realizate de către executorul judecătoresc în cadrul unei proceduri de executare silită, cărora legea le conferă consecințe juridice și prin care se marchează o etapă în cadrul procedurii execuționale (Tribunalul București, Secția a IlI-a civilă, decizia nr. 613 R din 15 martie 2010; Judecătoria Pitești, sentința civilă nr. 1738 din 22 februarie 2012, irevocabilă). Sunt asemenea acte, exemplu, somația de plată, procesul verbal de situație ori publicația de vânzare.

Cu alte cuvinte, este vorba despre acte care sunt susceptibile de a forma obiectul contestației la executare în condițiile art. 399 alin. 1 C.pr.civ."

Este dincolo de orice dubiu că actele de executare avute în vedere de către legiuitor prin art. 389 alin. 1 C.pr.civ., în contextul întreruperii termenului de perimare, sunt cele la care se referă art. 388 C.pr.civ.; normele de tehnică legislativă impun unitatea terminologică în cuprinsul actelor normative^, iar proximitatea celor două texte de lege susține, la rândul său, ideea că sintagma "act de executare" din art. 389 C.pr.civ. are înțelesul stabilit prin art. 388 C.pr.civ.

Pe cale de consecință, curgerea termenului de perimare se întrerupe numai prin efectuarea, de către executorul judecătoresc, a unui act de executare în accepția art. 388 C.pr.civ..

Dar actele juridice prin care un terț își asumă plata datoriei celui executat silit nu sunt acte de executare în sensul art. 388 C.pr.civ.; ele nu sunt acte emise de către executorul judecătoresc în cadrul dosarului de executare, ci acte juridice emise de către un terț în afara dosarului de executare. Concluzia contrară ar fi absurdă, deoarece ar implica în mod necesar ca asemenea acte juridice să poată fi supuse controlului instanței de judecată pe calea contestației la executare - care este deschisă, în conformitate cu art. 399 alin. 1 C.pr.civ., împotriva "oricărui act de executare".

Potrivit art. 399 alin. 1 C.pr.civ., "împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. "

Principiul a fost consacrat expres în art. 37 alin. 1 din Legea nr. 24 din 27 martie 2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, care are următorul conținut: "în limbajul normativ aceleași noțiuni se exprimă mimai prin aceiași termeni".

În aceste împrejurări, în cauza dedusă judecății, asumarea angajamentului de plată de către terțul MGA nu putea să întrerupă termenul de perimare a executării silite demarate împotriva societății E..

Nici plățile efectuate în temeiul angajamentului de plată nu au avut un efect întreruptiv în privința termenului de perimare . Nici aceste plăți nu au natura juridică a unor acte de executare, pentru că nu au fost efectuate de către executorul judecătoresc în cadrul dosarului de executare. Mai mult decât atât. plățile au fost efectuate într-un interval de timp în care executarea silită fusese suspendată la cererea creditorului. Prin urmare, este exclus ca aceste plăți, făcute . care executarea silită nu mai era în curs, să poată avea valoarea unor acte de urmărire.

De altfel. în practica judiciară s-a statuat că nici măcar plățile realizate de către debitorul supus executării silite nu influențează curgerea termenului de perimare; s-a arătat, în acest sens, că "în mod corect nu s-au reținut apărările creditoarei... că plățile parțiale efectuate de către contestatoare conduc la întreruperea perimării...

Plata parțială a debitului echivalează cu recunoașterea datoriei și conduce într-adevăr la întreruperea prescripției dreptului de a cere executarea silită a creanței, întrerupere ce este reglementată în mod expres de art. 405" alin. (1) lit. a) C. proc. civ., însă o astfel de recunoaștere nu are valoarea de act de executare, de urmărire silită a datoriei, astfel că plățile parțiale invocate de creditoare nu intră sub incidența prevederilor art. 389 C. proc. civ." (Tribunalul București, Secția a III-a civilă, decizia nr. 613 R din 15 martie 2010).

Or. dacă nici plățile parțiale făcute de către debitor nu întrerup termenul de perimare, cu atât mai puțin plățile parțiale făcute de către terți față de procedura executare silită ar putea întrerupe acest termen.

Angajamentul de plată asumat de către terțul MGA nu a suspendat curgerea termenului de perimare a executării silite

Potrivit art. 389 alin. 2 C.pr.civ., "In caz de suspendare a executării, termenul de perimare curge de la încetarea suspendării".

Prin urmare, potrivit dispoziției citate, singura cauză de suspendare a curgerii termenului de perimare este reprezentată de suspendarea executării silite.

Asumarea unui angajament de plată de către un terț nu constituie, în mod evident, o cauză de suspendare a procedurii execuționale, deci nu suspendă termenul de perimare.

Soluția se impune cu atât mai mult cu cât, după cum s-a reținut, pe bună dreptate, în practica judiciară, nici măcar un act prin care însuși debitorul solicită eșalonarea plății nu suspendă termenul de perimare (Judecătoria Sectorului 1 București, sentința nr. 13.625 din 17 noiembrie 2009, irevocabilă prin decizia civilă nr. 2181 din 18 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a civilă); cu atât mai puțin s-ar putea recunoaște suspendarea acestui termen ca efect al actelor unui terț față de procedura execuțională.

Suspendarea voluntară a executării silite nu a suspendat curgerea termenului de perimare a executării silite - ci, dimpotrivă, a permis împlinirea acestuia

La rândul său, nici suspendarea executării silite care a avut loc la cererea CRM nu a putut împiedica împlinirea termenului de perimare.

Textul art. 389 alin. 2 C.pr.civ., reprodus anterior, are în vedere doar ipotezele de suspendare legală sau judecătorească a executării silite, acesta nefiind aplicabil în cazul suspendării voluntare, la inițiativa creditorului. Literatura de specialitate s-a pronunțat în unanimitate în acest sens: "D. fiind că, potrivit art. 389 alin. (2) Cod proc. civ.. termenul de perimare a executării începe să curgă, în cazul suspendării, de la încetarea acesteia se pune întrebarea dacă creditorul, care acordă suspendarea executării nu ar putea astfel, prin voința sa, să întrerupă cursul perimării, instituție creată pentru sancționarea lipsei sale de stăruință.

Perimarea care are un caracter imperativ, nu poate fi înlăturată decât printr-o suspendare intervenită pe o altă cale decât prin voința creditorului. Creditorul care acordă suspendarea executării trebuie, așadar, să fie diligent și să reînceapă executarea înainte de expirarea termenului de perimare (...)"5.

Suspendarea termenului de perimare vizează numai cazul suspendării legale a procedurii execuționale. Aceasta deoarece în cazul suspendării voluntare s-ar crea creditorului posibilitatea de a înlătura prin propria sa voință efectele perimării"6.

Alți autori au accentuat și ei faptul că sancțiunea perimării nu poate fi înlăturată printr-o suspendare voluntară a executării silite, pentru că, în caz contrar, s-ar da posibilitatea creditorului să eludeze normele imperative de ordine publică ce reglementează perimarea. De altfel, aceeași idee a fost consacrată în mod expres în art. 696 alin. 2 fraza a Ii-a din Noul Cod de procedură civilă8. Iar soluția este firească, întrucât formularea, de către creditor, a unei cereri de suspendare a executării silite reprezintă o manifestare neechivocă tocmai a lipsei de stăruință în executare pe care o vizează instituția perimării.

In concret, în cazul dedus judecății, suspendarea executării silite a avut loc ca urmare a opțiunii în acest sens a CRM, expresie a principiului disponibilității în procesul civil. Atât faptul suspendării executării silite, cât și lipsa efectuării oricăror acte de executare împotriva E. pentru o perioadă mai mare de un an și jumătate au fost consecința manifestării libere de voință a creditoarei - profesionist în materia recuperării creditelor - care și-a asumat și toate consecințele pe care legea le leagă de o asemenea alegere.

Executorul judecătoresc trebuia deci să refuze reluarea procedurii de executare la cererea CRM.

Faptul că executorul judecătoresc a continuat, totuși, procedura de executare a generat dreptul subscrisei de a invoca excepția perimării prin intermediul contestației deduse judecății și de a obține anularea procedurii de executare silită de către instanțele de judecată.

În continuare, a susținut recurenta că excepția autorității lucrului judecat a Sentinței nr. 2148/2014 pronunțate de Judecătoria Sector 6 București în dosarul nr._ era neîntemeiată, prima instanță de judecată având posibilitatea să analizeze și să admită excepția perimării executării silite în prezenta cauză.

Pentru acest motiv, recurenta E. solicitat instanței de recurs să modifice încheierea de ședință din 16 martie 2015. respectiv Sentința nr. 2327/2015 în sensul i) respingerii excepției autorității lucrului judecat a Sentinței nr. 2148/2014 pronunțate de Judecătoria Sector 6 București în dosarul nr._ și al ii) admiterii contestației la executare și al anulării executării silite obiect al dosarului de executare nr. 713/2011, aflat pe rolul S.C.P.E.J. D. C. și D. A. C., ca urmare a incidenței perimării acestei proceduri de executare.

În subsidiar, recurenta a solicitat instanței de recurs să caseze sentința recurată și să dispună retrimiterea cauzei către Judecătoria Sectorului 6 București, pentru ca aceasta din urmă să analizeze, în rejudecare, chestiunea perimării.

Hotărârea primei instanțe de judecată de respingere a contestației este nelegală, deoarece procedura de executare era nulă ca urmare a lipsei somației inițiale de executare silită.

Din interpretarea corelată a art. 387 C.pr.civ. și a art. 407 C.pr.civ. reiese că, în cazul executării silite imobiliare, este necesară emiterea a două somații: somația de executare inițială, prevăzută în art. 387 C.pr.civ., și, ulterior întocmirii procesului verbal de situație, somația de executare silită imobiliară, prevăzută în art. 407 C.pr.civ. Emiterea ambelor somații de către executorul judecătoresc este obligatorie; el nu poate omite să transmită debitorului somația inițială reglementată în art. 387 C.pr.civ.: "înainte de a trece la executarea silită a bunurilor debitorului, executorul judecătoresc este obligat să-i facă acestuia o încunoștiințare despre declanșarea executării. Această înștiințare reprezintă o formalitate necesară, stabilită în interesul debitorului, pentru a-i acorda un răgaz acestuia în vederea îndeplinirii obligației. Totodată, ea constituie un avertisment dat debitorului pentru ca acesta să cunoască că, dacă nu-și execută de bunăvoie obligația, se va trece la executarea silită a creanței."

Prin urmare, înainte de emiterea somației, nu se poate face niciun act de executare silită împotriva debitorului, deci nici măcar procesul verbal de situație imobiliară, întrucât există formalitatea instituită de cod în sensul că executorul judecătoresc este obligat să refuze continuarea executării silite după intervenția perimării, (a se vedea S. Zilbertstein, V.M. C., D. procesual civil. Tratat de executare silit, Lumina Lex, București, 2001, p. 242; M. Tâbârcă, Gh. B., Codul de procedură civilă. Comentat și adnotat cu legislație, jurisprudență și doctrină, Universul Juridic, București, 2008, p. 1294).

Această optică a fost îmbrățișată, de altfel, și de o jurisprudență constantă. Se reproduce cu titlu de exemplu, un fragment din decizia nr. 582 din 23 iulie 2012 pronunțată într-o speță similară de Tribunalul G., Secția I civilă: "Art. 387 C.pr.civ. impune emiterea somației anterior începerii executării, respectiv înainte de îndeplinirea oricărui act de executare. Or, în speța de față, s-a emis doar somația prevăzută de art. 497 C.pr.civ., deși la acel moment fuseseră deja efectuate acte de executare, respectiv procesul verbal de situație. Astfel. îndeplinirea unui act de executare anterior emiterii somației prevăzute de art. 387 C.pr.civ. constituie o încălcare a acestuia, devenind incidente dispozițiile art. 391 C.pr.civ. Mai mult. cele două somații au conținut diferit, produc efecte diferite, scopul urmărit prin emiterea acestora fiind destinat pentru fiecare somație în parte, diferite fiind și sancțiunile în cazul nerespectării dispozițiilor ce le reglementează. Nici un text de lege nu dispensează în această situație pe executori de obligația emiterii somației prevăzute de art. 387 C.pr.civ., scopul acesteia fiind de a se da posibilitatea debitorului să-și îndeplinească obligația, fără a fi necesară îndeplinirea altor acte de executare și executarea silită efectivă. Totodată, legiuitorul nu a condiționat existența somației de începere a executării silite de natura bunurilor urmărite, ci doar somația prevăzută de art. 497 C.pr.civ. este condiționată de urmărirea bunurilor imobile. Față de aceste considerente, Tribunalul a constatat că executarea silită a început fără înștiințarea prealabilă a debitorului, în lipsa somației prevăzută de art. 387 C.pr.civ., în pofida faptului că emiterea acesteia era obligatorie, -astfel că devin incidente disp. art. 391 C.pr.civ., privind anularea executării".

In cauză, dispozițiile art. 387 C.pr.civ. nu au fost respectate. Executorul judecătoresc a emis direct, Ia 6 februarie 2012, o somație de executare imobiliară, întocmind înainte, la 2 februarie 2012, procesul verbal de situație, fără a emite și somația inițială. Iar o asemenea omisiune este sancționată cu nulitatea întregii proceduri execuționale.

Hotărârea primei instanțe de judecată, prin care aceasta nu a răspuns criticii învederate, este deci nelegală și se impune a fi modificată în sensul admiterii contestației la executare declanșate de către E. și a anulării procedurii de executare silită obiect al dosarului nr. 713/2011, aflat pe rolul S.C.P.E.J. D. C. si D. A. C..

Hotărârea primei instanțe de judecată de respingere a contestației este nelegală, deoarece publicația de vânzare imobiliară din 16.10.2013 și procesul verbal de distribuire din 10.06.2014 sunt nule

Independent de nulitatea procedurii de executare în ansamblul său prin efectul perimării și al lipsei somației inițiale de executare, publicația de vânzare din data de 16 octombrie 2012 - inclusiv raportul de evaluare a imobilului supus urmăririi care îi este încorporat și notificarea accesorie din aceeași dată, respectiv procesul verbal de eliberare/distribuire de sume din 10 iunie 2014 trebuiau anulate de către prima instanță de judecată.

Lipsa somației de executare silită imobiliară și lipsa procesului-verbal de situație:

Executorul judecătoresc a emis o primă somație de executare imobiliară la data de 6 februarie 2012, întocmind anterior un proces verbal de situație referitor la bunul urmărit la data de 2 februarie 2012. în data de 16 octombrie 2013, executorul a întocmit publicația de vânzare și a notificat-o pe subscrisă cu privire la vânzarea silită, fără ca în prealabil să fi emis o nouă somație sau să fi întocmit un nou proces verbal de situație. Ca atare, pentru întocmirea publicației de vânzare (și a notificării accesorii), executorul s-a întemeiat pe existența unei somații și a unui proces verbal de situație care precedă publicației de vânzare cu mai mult de 1 an și 8 luni.

Or este neîndoielnic că, având în vedere dispozițiile din materia executării silite imobiliare, executorul nu putea proceda astfel, ci, pentru realizarea publicației de vânzare, trebuia să întocmească un nou proces verbal de situație și să emită o nouă somație. Există cel puțin trei motive care susțin această afirmație și pentru care, în consecință, publicația de vânzare trebuia anulată de prima instanță de judecată.

In primul rând, după somația din data de 6 februarie 2012, s-a încheiat un acord de eșalonare a plăților pentru obligațiile puse în executare în dosarele de executare nr. 712/2011 și 713/2011, iar în baza Angajamentului de plată au fost efectuate mai multe plăți, una imputându-se parțial și asupra obligațiilor puse în executare în dosarul nr. 713/2011.

În consecință, în perioada de peste 1 an și 8 luni cuprinsă între emiterea somației inițiale și întocmirea publicației de vânzare, cuantumul creanței puse în executare în dosarul nr. 713/2011 s-a modificat (a scăzut) în raport cu cel indicat în somația nr. 713/2012. Acest fapt este confirmat de executorul judecătoresc însuși, în publicația de vânzare indicându-se suma de 267.075,81 lei, în condițiile în care somația nr. 713/6.02.2011 avea ca obiect plata sumei de 335.529,29 RON. Ca atare, în condițiile modificării cuantumului creanței executate, executorul trebuia să emită o nouă somație de executare, pentru suma care a fost arătată apoi în publicația de vânzare. Ori, cel puțin, trebuia să procedeze la întocmirea unui proces verbal pentru actualizarea creanței - art. 388 alin. 1 C.pr.civ. obligând executorul să întocmească asemenea procese verbale pentru toate actele de executare efectuate. în orice caz, executorul judecătoresc nu putea proceda direct la întocmirea publicației de vânzare.

Mai mult, după cum reiese din raportul de expertiză întocmit în cauză, în cuantumul creanței menționate în publicația de vânzare contestată sunt incluse sume de bani care nu au fost cuprinse în somația de executare din data de 6 februarie 2012 și care nu au fost recunoscute ca fiind datorate de către E. niciodată. De asemenea, pentru aceste sume nu există nici vreo cerere de începere a executării silite.

În acest sens, arată că în publicația de vânzare ar fi trebuit să figureze doar creanța cuprinsă în somația din anul 2012 diminuată cu plățile efectuate în timpul executării silite. Cu toate acestea, din raportul de expertiză întocmit în cauză ar reieși că unele sume au fost cuprinse pentru prima dată în publicația de vânzare din 16 octombrie 2013, fără ca pentru acesteia să existe vreo somație de executare sau vreun proces verbal de actualizare a sumelor. în raportul de expertiză se precizează compunerea creanței înscrise în publicația de vânzare ca fiind următoarea: suma de 4.818,65 lei reprezentând penalități aferente contractului nr. 159/2006; suma de 188.123,02 lei aferentă contractului nr. 103/_, compusă din 100.867,81 lei reprezentând sold neachitat și 87.255,21 lei reprezentând penalități aferente contractului nr. 159/2006; suma de 74.134,14 lei reprezentând penalități aferente contractului nr. 2/2008.

Prin urmare, din creanța totală de 267.075,81 lei, suma de 166.208 lei constă în penalități de întârziere și numai suma de 100.867,81 lei constă în sold neachitat din cele 3 contracte de credit puse în executare în dosarul nr. 713/2011.

În al doilea rând, reglementarea legală a procedurii de executare silită imobiliară este clară în sensul că. pentru întocmirea publicației de vânzare, executorul nu se poate baza pe o somație emisă cu atât de mult timp în urmă și nici pe un proces verbal de situație atât de vechi. Art. 500 alin. 1 C.pr.civ. prevede că executorul va proceda la executare dacă, în termen de 15 zile de la primirea somației, debitorul nu își execută obligația, în timp ce alin. 2 prevede că „executorul va stabili de îtidată prețul imobilului, iar în cazul în care consideră necesar va cere părerea unui expert". Apoi, potrivit art. 504 alin. 1 C.pr.civ., „în termen de 5 zile de la stabilirea prețului imobilului, executorul va întocmi și afișa publicația de vânzare a acestuia (...)".

Ca atare, legea prevede o succesiune rapidă a actelor de executare, evaluarea bunului făcându-se de îndată după expirarea termenului de plată de 15 zile de la primirea somației, urmând ca publicația de vânzare să fie întocmită în cel mult 5 zile de la finalizarea evaluării imobilului. In niciun caz aceste texte nu pot fi interpretate în sensul că executorul poate proceda la evaluarea imobilului și la întocmirea publicației de vânzare la aproximativ 1 an și 8 luni după expirarea termenului de plată arătat în somație. In concluzie, în considerarea succesiunii actelor de procedură prevăzute de lege (art. 497. 500 și 504 C.pr.civ.), pentru întocmirea publicației de vânzare executorul trebuia să facă o nouă somație. Această concluzie se impune a fortiori în privința procesului-verbal de situație, de vreme de acesta precede somația de executare, în ordinea efectuării actelor de procedură (art. 496 C.pr.civ.), iar rațiunea stabilirii situației imobilului vizează constatarea nu a unei stări trecute, ci a unei stări actuale a bunului, cât mai apropiată de momentul preconizat pentru valorificare.

În al treilea rând, necesitatea emiterii unei noi somații este confirmată prin atitudinea executorului judecătoresc însuși. în dosarul paralel de executare silită (nr. 712/2011), în care situația de fapt a fost identică, același executor a reluat executarea silită printr-o nouă somație de executare, emisă în 12 septembrie 2013, recunoscându-se implicit necesitatea unei noi somații pentru reluarea procedurii de executare.

Hotărârea recurată, prin care, cu o motivare lapidară decurgând din pretinsa neîmplinire a termenului de perimare, Judecătoria Sectorului 6 București afirmă că executorul nu trebuia să emită o nouă somație și un nou proces verbal de situație este nelegală. Analiza textelor de lege evocate relevă o concluzie contrară.

Indicarea greșită a cuantumului creanței în publicația de vânzare și în procesul verbal de eliberare/distribuire de sume și evaluarea greșită a imobilului supus executării:

Dincolo de cele învederate, publicația din data de 16 octombrie 2013 și procesul verbal de eliberare/distribuire de sume din 10 iunie 2014 erau oricum nule din cauză că indică un cuantum greșit al creanței puse în executare. Suplimentar, publicația de vânzare este nulă și prin prisma faptului că are la bază o evaluare eronată a imobilului supus executării silite.

1. Indicarea greșită a cuantumului creanței:

Se observă că publicația de vânzare prezintă creanța executată astfel: suma de 267.075,81 lei reprezentând creanța conform titlurilor executorii în cuantum actualizat la data de 05.07.2013, la care se vor adăuga în continuare penalități calculate până la data achitării integrale a datoriei rezultate din titlurile executorii, plus cheltuieli de executare în cuantum de_ lei, conform procesului-verbal de cheltuieli nr. 713/6.02.2012."

Așadar, suma care face obiectul creanței executate (incluzând accesoriile, care nu sunt determinate separat în publicația de vânzare) este stabilită la 267.075,81 lei, fiind diferită de suma indicată în somația de executare din data de 6.02.2012 (335.529,29 RON). în publicația de vânzare nu este explicată această diferență, făcându-se doar mențiunea că suma este actualizată la data de 5 iulie 2013.

Este adevărat că, în derularea angajamentului de plată, subscrisa a făcut mai multe plăți, dintre care una (din data de 7 mai 2013) s-a imputat parțial și asupra creanțelor în valoare totală de 335.529,29 RON din dosarul nr. 713/2011. Dar suma indicată în publicația de vânzare rămâne una greșită.

Astfel, în perioada mai 2012 - iunie 2013, s-au făcut următoarele nouă plăți către CRM, totalizând 815.000 RON: suma de 430.000 lei, achitată prin ordinul de plată nr. 15/16.05.2012; suma de 50.000 lei, achitată prin ordinul de plată nr. 259/14.06.2012; suma de 45.000 lei, achitată prin ordinul de plată nr. 73/06.08.2012; suma de 60.000 lei, achitată prin ordinul de plată nr. 85/25.10.2012; suma de 30.000 lei, achitată prin ordinul de plată nr. 92/12.11.2012; suma de 30.000 lei, achitată prin ordinul de plată nr. 111/04.12.2012; suma de 70.000 lei, achitată prin ordinul de plată nr. 1/06.02.2013; suma de 70.000 lei, achitată prin ordinul de plată nr. 16/07.05.2013; suma de 30.000 lei, achitată prin ordinul de plată nr. 17/06.06.2013.

Dacă executorul judecătoresc ar fi luat în calcul în mod corect plățile realizate în contul creanței CRM, ar fi constatat că, urmare a aplicării regulilor imputației plății, diferența de plată rămasă de achitat în cadrul dosarului de executare nr. 713/2011 era de 296.029,29 lei.

Astfel, la data asumării angajamentului de plată, E. datora către CRM 1.310.874 RON, în temeiul a cinci contracte de credit. Plățile făcute în temeiul Angajamentului de plată nu au totalizat 1.310.874 RON, pentru a stinge în întregime obligațiile societății E. către CRM, ci 815.000 RON.

În împrejurările înfățișate, identificarea acelor obligații ale subscrisei care au fost stinse prin aceste plăți - cu alte cuvinte, identificarea proporției în care obligațiile - obiect al dosarului de executare nr. 713/2011 s-au stins prin aceste plăți - presupune recursul la regulile imputației plății. într-adevăr, regulile imputației plății sunt incidente, conform art. 1506 C.civ., de fiecare dată când un debitor are mai multe datorii față de același creditor cu același obiect, iar plata făcută nu stinge în totalitate aceste datorii ".

În acord cu art. 1506-1507 C.civ., în lipsa înțelegerii dintre părți, dreptul de a face imputația plății revine debitorului .

Or, plățile efectuate de către ANDIS și MGA au fost realizate de către aceștia cu intenția de a stinge obligațiile derivate din contractele de credit nr. 255/2005 și nr. 540/2006, obiect al dosarului de executare nr. 712/2011.

ANDIS a făcut plăți către CRM în considerarea faptului că dorește să achiziționeze, de la MGA, imobilul situat în București, .-42. Intenția societății ANDIS a fost deci aceea de a achita sumele corespunzătoare procedurii de executare silită începute asupra imobilului din București, .-42, pentru a evita vânzarea imobilului ipotecat în dosarul de executare nr. 712/2011 și pentru a crea premisele achiziției lui ulterioare de către ANDIS. Acest aspect este dovedit prin contractul de preluare de datorie nr. 1 din 17 mai 2012, încheiat în acest scop între ANDIS și MGA, și prin indicarea contractului nr. 1/2012 în ordinele de plată semnate de către ANDIS.

Este deci lipsită de temei susținerea primei instanțe de judecată în sensul că imputația plăților ar fi fost efectuată în mod corect de către creditoare în condițiile în care debitoarea nu ar fi arătat debitele pe care dorea să le stingă. Ordinele de plată cuprind mențiunile pe baza cărora se poate stabili intenția plătitorului în privința obligației pe care intenționează să o stingă.

Așa fiind, plățile în valoare de 595.000 lei efectuate de către ANDIS au stins, în parte, creanța CRM de 975.343,70 lei generată de contractele de credit nr. 255/2005 și nr. 540/2006, valorificată în dosarul de executare nr. 712/2011.

Același lucru este valabil și pentru trei din cele patru plăți făcute de către MGA, în cuantum de 150.000 lei. MGA avea tot interesul să stingă obligațiile izvorâte din contractele de credit nr. 255/2005 și nr. 540/2006, care erau mai oneroase, pentru că aceste două contracte de credit prevăd o dobândă penalizatoare mai mare decât celelalte trei contracte, de 26% pe an (față de 19% pe an), calculată la un capital de asemenea mai mare.

Dintre toate cele opt plăți, doar una s-a imputat (și aceasta numai parțial) asupra obligațiilor vizate de dosarul de executare nr. 713/2011, anume plata de 70.000 lei dispusă prin ordinul de plată nr. 16 din 7 mai 2013, care făcea referire și la acest dosar de executare. în lipsa unei stipulații privind modul în care această sumă urma să fie imputată asupra obligațiilor din cele două dosare de executare, imputația s-a făcut proporțional; ca rezultat, suma de 39.500 de lei s-a imputat asupra obligațiilor obiect al dosarului nr. 713/2011, iar diferența de 30.500 lei s-a imputat asupra sumelor din dosarul de executare nr. 712/2011. Modul în care suma de 70.000 lei se împarte între cele două dosare de

Conform art. 1506 C.civ., "(1) Plata efectuată de debitorul mai multor datorii față de același creditor, care au același obiect, se impută asupra acestora conform acordului părților. (2) In lipsa acordului părților, se aplică dispozițiile prezentei secțiuni".

Potrivit art. 1507 alin. 1 fraza I C.civ., "Debitorul mai multor datorii care au ca obiect bunuri de același fel are dreptul să indice, atunci când plătește, datoria pe care înțelege să o execute executare este următorul: întrucât cele șapte plăți anterioare datei de 7 mai 2013 s-au imputat asupra sumei de 975.343.70 de lei care făcea obiectul dosarul de executare nr. 712/2011, la data acestei a opta plăți (7 mai 2013). obligațiile E. erau-de plată a sumei de 260.343,70 lei în dosarul nr. 712/2011 și a sumei de 335.529.29 lei în dosarul nr. 713/2011. în consecință, în ansamblul obligațiilor societății E. față de CRM. cea care făcea obiectul dosarului de executare nr. 712/2011 avea o pondere de aproximativ 44° o. plata de 70.000 de lei din data de 7 mai 2013 imputându-se asupra obligației din acest dosar de executare în aceeași proporție, adică pentru o sumă de aproximativ 30.500 de lei (44% din "0.000 de lei).

Ținând cont de cele expuse, urmare a plăților efectuate în temeiul Angajamentului de plată, diferența rămasă de achitat în cadrul dosarului de executare nr. 713/2011 era de 296.029,29 lei, iar nu cea indicată în mod eronat în publicația de vânzare.

De altfel, chiar dacă prima instanță ar fi procedat în mod corect ignorând imputația făcută de către debitor, nu mai puțin, ea nu era îndreptățită să considere ca fiind corectă imputația efectuată de către creditorul CRM. în această situație, prima instanță de judecată ar fi trebuit să se raporteze la dispozițiile art. 1509 Cciv., aplicând regulile imputației legale. Acest lucru este evident atât timp cât creditoarea nu a realizat ea însăși imputația plății în condițiile art. 1508 Cciv., prin comunicarea datoriilor asupra cărora operează imputația plății către debitor într-un termen rezonabil .

Or. regulile imputației legale, stabilite prin art. 1509 Cciv., ar presupune ca toate plățile făcute în temeiul angajamentului de plată să fie repartizate contractelor de credit nr. 255/2005 și nr. 540/2006, respectiv dosarului de executare nr. 712/2011 - fiind creditele cele mai oneroase pentru E..

În consecință, suma indicată în publicația de vânzare ar fi rămas una greșită, același aspect fiind valabil și în privința procesul verbal de eliberare/distribuire de sume din 10 iunie 2014.

Subliniază recurents că în acest context are interesul stabilirii exacte a sumei care, în mod corect, ar fi trebuit urmărită în dosarul de executare nr. 713/2011, chiar dacă această sumă este mai mare decât cea indicată în publicația de vânzare. Orice plată pe care creditoarea ori executorul a imputat-o greșit asupra creanței care face obiectul acestui dosar nu a fost, prin ipoteză, luată în considerare de executor în dosarul de executare nr. 712/2011, în care urmărirea împotriva subscrisei s-a început pentru o obligație mai oneroasă, care este purtătoare de accesorii mai mari și care grevează un bun imobil cu o valoare de piață mai mare decât cel afectat garantării obligațiilor care fac obiectul dosarului de executare nr. 713/2011.

În concluzie, având în vedere indicarea greșită, în cuprinsul publicației de vânzare și a procesului verbal de eliberare/distribuire sume, a cuantumului restant al creanței executate, aceste acte, precum și toate actele subsecvente sunt nevalabile. Conform art. 1508 alin. 1 Cciv., "In lipsa unei indicații din partea debitorului, creditorul poate, într-un termen rezonabil după ce a primit plata, să indice debitorului datoria asupra căreia aceasta se va imputa. Creditorul nu poate imputa plata asupra unei datorii neexigibile ori litigioase".

Potrivit art. 1509 alin. 1 Cciv., "(1) Dacă niciuna dintre părți nu face imputația plății, vor fi aplicate, în ordine, următoarele reguli: a) plata se impută cu prioritate asupra datoriilor ajunse la scadență; b) se vor considera stinse, în primul rând, datoriile negarantate sau cele pentru care creditorul are cele mai puține garanții; c) imputația se va face mai întâi asupra datoriilor mai oneroase pentru debitor; d) dacă toate datoriile sunt deopotrivă scadente, precum și, în egală măsură, garantate și oneroase, se vor stinge datoriile mai vechi; e) în lipsa tuturor criteriilor menționate la Ut. a)-d), imputația se va face proporțional cu valoarea datoriilor."

B. Evaluarea greșită a imobilului supus executării silite

Un al doilea motiv de nulitate a publicației de vânzare decurge din greșita evaluare a imobilului supus executării. Apartamentul evaluat este situat în Prelungirea G. nr. 94-100, .. București, are 4 camere și o suprafață utilă totală de 116 mp (a se vedea p. 2 și p. 4 din raportul de evaluare).

Cu toate acestea, din anexa nr. 4 la raportul de evaluare rezultă că cei patru termeni de comparație folosiți au fost cu totul necorespunzători. Aceștia au constat în trei apartamente cu trei camere (termenii de comparație A-C) și un apartament cu patru camere (termenul de comparație D), dar cu o suprafață utilă substanțial mai mică decât cea a apartamentului supus evaluării (100 mp față de 116 mp), astfel cum rezultă din pp. 27-28 ale raportului.

In aceste condiții, evaluarea nu s-a bazat, în realitate, pe valoarea de piață a unor bunuri comparabile, ci pe previziuni cu totul teoretice din partea evaluatorului, relevant fiind, în acest sens, că acesta a ajuns să aplice prețurilor apartamentelor folosite ca termeni de comparație "corecții totale brute" de 56%, 78%, 30% și 57% din prețurile la care acestea erau oferite spre vânzare. Or corecțiile de asemenea proporții indică tocmai faptul că, în realitate, apartamentele la care s-a raportat expertul nu erau comparabile cu apartamentul supus executării silite.

În consecință, evaluarea imobilului supus executării este greșită ca urmare a folosirii unor termeni de comparație cu totul nepotriviți, instanța fiind în drept să cenzureze această evaluare viciată aplicând sancțiunea nulității actului de executare căruia îi este încorporat raportul de evaluare, adică publicației de vânzare din data de 16 octombrie 2013.

Prima instanță de judecată a refuzat însă să cenzureze evaluarea pe motiv că expertul ar fi folosit două metode de evaluare care au condus la aceeași valoare, iar estimările expertului ar fi fost motivate în mod corespunzător. Motivarea Judecătoriei Sectorului 6 București este însă una goală de conținut, instanța nefiind în măsură să indice cum poate fi corespunzătoare o evaluare care presupune corecții brute de 78%. în fapt, raportul de evaluare este unul viciat, ceea ce conduce la nulitatea publicației de vânzare a imobilului. »

În concluzie, pentru aceste motive, recurenta E. solicită instanței de recurs să modifice sentința recurată în sensul admiterii contestației la executare și al anulării publicației de vânzare imobiliară din 16 octombrie 2013, inclusiv a raportului de evaluare încorporat și a a notificării accesorii nr. 713 din 16 octombrie 2013, respectiv al anulării procesului verbal de eliberare/distribuire de sume din 6 iunie 2014, precum și a actelor de executare subsecvente primului act anulat.

Hotărârea primei instanțe de judecată este nelegală, iar cauza se impune a fi retrimisă acesteia în vederea administrării unui nou raport de expertiză contabilă.

Prin încheierea de ședință din data de 6 octombrie 2014, Judecătoria Sectorului 1 București a respins obiecțiunile la expertiză formulate de către subscrisă, iar prin încheierea de ședință din data de 16 martie 2015, instanța a respins cererea E. de suplimentare a probatoriului prin obligarea CRM la depunerea unor înscrisuri din contabilitatea creditoarei. Ambele încheieri de ședință sunt nelegale și netemeinice, pentru motivele expuse în continuare.

În primul rând, prima instanță de judecată trebuia să încuviințeze obiecțiunile formulate de către E. la raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză de către dl expert P. G.,

În temeiul Angajamentului de plată, CRM a primit suma de 815.000 RON în contul debitului total în valoare de 1.310.873,29 RON pentru care creditoarea a început executarea silită împotriva subscrisei. CRM a repartizat în mod arbitrar sumele achitate între cele doua executări silite pornite împotriva recurentei, mai precis, între cele cinci contracte de credit ce reprezintă titlurile executorii. Din această repartizare arbitrară realizată de creditoare derivă și sumele eronate cuprinse în publicațiile de vânzare întocmite în cele două dosare de executare silită.

Cu toate că aceste aspecte au fost invocate prin contestația la executare, expertul nu a realizat un calcul propriu privind imputația corecta a plăților realizate în temeiul Angajamentului de plată, ci a preluat modul de repartizare a sumelor întocmit de către creditoare.

Lămurirea întinderii reale a creanței cuprinse în publicația de vânzare contestată și crearea premiselor necesare pentru justa soluționare a cauzei necesitau însă ca expertul să precizeze care este imputația corectă a plăților efectuate în temeiul Angajamentului de plată și repartizarea lor pe cele 5 contracte de credit, raportat la documentele contabile în temeiul cărora au fost efectuate plățile, respectiv la ordinele de plată prin care au fost realizate plățile.

În plus, în cuprinsul concluziilor raportului de expertiză, expertul reține că suma de 267.075,81 lei menționată în publicația de vânzare este compusă din: suma de 4.818,65 lei, reprezentând penalități aplicate pentru neachitarea la timp a contractului nr. 159/24.05.2006; suma de 188.123,02 lei (100.867,81 lei penalizări pentru contractul nr. 103/02.05.2006 și restanța neachitată la același contract în sumă de 87.255,21 lei); și suma de 74.134,14 lei, reprezentând penalități pentru contractul nr. 2/09.01.2008 neachitat la timp.

Concluziile acestea traduc însă o simplă preluare a informațiilor puse la dispoziția expertului de către CRM prin tabelele întocmite de către creditoare. Expertul nu a făcut niciun calcul propriu în scopul determinării penalităților menționate în raportul de expertiză, deși trebuia să efectueze această determinare.

De asemenea, expertul trebuia să precizeze perioada pentru care au fost calculate penalitățile și să le calculeze defalcat în modul arătat mai jos.

În primul rând, expertul trebuia să calculeze penalitățile pentru perioada scursă de la data emiterii somației de executare nr. 713/06.02.2012 până la data Angajamentului de plată (16 mai 2012). Astfel, publicația de vânzare din data de 16 octombrie 2013 a fost întocmită de executorul judecătoresc în baza somației din data de 6 februarie 2012. Prin urmare, publicația de vânzare trebuia în mod obligatoriu să aibă în vedere sumele cuprinse în somația din 6 februarie 2012, sume ce includeau întregul debit calculat până la acel moment, inclusiv accesoriile debitului principal.

Somația din data de 6 februarie 2012 avea ca obiect plata sumei de 335.529,29 lei. Din raportul de expertiză rezultă faptul că, din plățile efectuate în baza Angajamentului de plată, creditoarea a repartizat în dosarul de executare nr. 713 suma totală de 248.274,38 lei. Prin urmare, restul de plată, potrivit publicației de vânzare, trebuia să fie în cuantum de 87.255,21 lei.

În al doilea rând, expertul trebuia să calculeze penalitățile scurse între momentul începerii executării silite și momentul încheierii angajamentului de plată. Necesitatea furnizării unui răspuns de către expert derivă din aceea că. din momentul sesizării executorului judecătoresc cu o cerere de executare silită, operațiunile de executare pot fi derulate doar pentru recuperarea creanței arătate în cererea de executare silită, actualizate cu accesoriile calculate eventual după acel moment. De aceea, orice accesorii (dobânzi, penalități etc.) aferente perioadei anterioare introducerii de către creditor a cererii de executare silită, dar care nu au fost cuprinse eventual în acea cerere, nu mai pot fi solicitate ulterior în cadrul aceluiași dosar de executare. Concluzia derivă din principiul disponibilității care caracterizează procesul civil (inclusiv în faza executării silite), în sensul că executorul judecătoresc poate acționa doar în limitele învestirii sale de către creditor.

Pe de altă parte, cunoașterea defalcată a debitelor, pentru cele două perioade menționate, este necesară și pentru ca debitorul să fie în măsura să cerceteze o eventuală intervenție a prescripției dreptului de a cere executarea silită - mai ales în condițiile în care, potrivit susținerilor creditorului, preluate de către expert în cadrul raportului, Angajamentul de plată, de exemplu, nu a cuprins accesoriile calculate până atunci (ceea ce înseamnă că nu a fost apt să întrerupă cursul termenului de prescripție cu privire la ele).

În al treilea rând, expertul trebuia să calculeze penalitățile dintre data încheierii Angajamentului de plată și cea a neîndeplinirii acestuia. Creditorul nu putea în niciun caz calcula (astfel cum a făcut, aspect evidențiat de raportul de expertiza) accesorii pentru intervalul cuprins între 16 mai 2012 și 07 mai 2013. data la care ar fi putut interveni cel mai devreme rezilierea Angajamentului de plată. Aceasta pentru că două dintre cele trei tranșe de preț prevăzute în angajamentul de plată (respectiv, cele exigibile la data de 31 mai 2012 și 31 decembrie 2012) au fost respectate.

În al patrulea rând, expertul trebuia să calculeze penalitățile scurse de la data neîndeplinirii Angajamentului de plată până la momentul emiterii publicației de vânzare contestate.

În al cincilea rând, expertul trebuia să răspundă la obiectivele expertizei având în vedere documentele contabile ale creditoarei, iar nu evidența tehnico-operativă a acesteia. Importanța acestui aspect decurge din faptul că evidența tehnico-operativă nu este reglementată de lege și se folosește în general pentru informarea conducerii societății, fără a fi necesar ca documentele să se conformeze cerințelor prevăzute de Legea nr. 82/1991 pentru documentele financiar-contabile.

Clarificarea tuturor acestor chestiuni, prin prisma documentelor contabile ale creditoarei, era esențială pentru stabilirea corectă a situației de fapt și pentru soluționarea justă a cauzei - refuzul primei instanțe de judecată de a cere expertului să clarifice aspectele învederate fiind unul nejustificat. în aceste circumstanțe, în cauză se impune casarea încheierilor de ședință și a sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare către Judecătoria Sectorului 6 București în vederea administrării unui nou raport de expertiză contabilă.

În egală măsură, se impune obligarea CRM să depună, la dosarul cauzei, următoarele înscrisuri în susținerea motivelor de contestație înfățișate: balanțele de verificare și balanțele analitice din contabilitatea creditoarei de la data anterioară emiterii somației de executare din 6 februarie 2012; balanțele de verificare și balanțele analitice din contabilitatea creditoarei de la data anterioară Angajamentului de plată din 16 mai 2012; balanțele de verificare și balanțele analitice de la 30 mai 2013, data ultimei plăți realizate în temeiul Angajamentului de plată; balanțele de verificare și balanțele analitice de la 16 octombrie 2013, data emiterii publicației de vânzare contestate; facturile de penalități care au stat la baza publicației de vânzare din 16 octombrie 2013, dacă există asemenea facturi.

Pentru toate aceste considerente, societatea E. S.R.L. solicită instanței de recurs să admită recursul declarat de către subscrisă împotriva încheierilor de ședință din data de 3 februarie 2014, 6 octombrie 2014 și 16 martie 2015, precum și împotriva Sentinței civile nr. 2327 din 30 martie 2015 pronunțate de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr._ și în principal, să modifice încheierea de ședință din 16 martie 2015, respectiv Sentința nr. 2327/2015 în sensul respingerii excepției autorității lucrului judecat a Sentinței nr. 2148/2014 pronunțate de Judecătoria Sector 6 București în dosarul nr._ și al admiterii contestației la executare și al anulării executării silite obiect al dosarului de executare nr. 713/2011, aflat pe rolul S.C.P.E.J. D. C. și D. A. C., ca urmare a incidenței perimării acestei proceduri de executare;

În subsidiar, să modifice Sentința recurată în sensul admiterii contestației la executare și al anulării executării silite obiect al dosarului de executare nr. 713/2011 ca urmare a lipsei somației de executare inițiale;

Într-un al doilea subsidiar, să modifice Sentința recurată în sensul admiterii contestației la executare și al anulării: publicației de vânzare imobiliară din 16 octombrie 2013, inclusiv a raportului de evaluare încorporat acesteia și a notificării nr. 713 din 16 octombrie 2013; procesului verbal de eliberare/distribuire de sume din 10 iunie 2014; actelor de executare subsecvente primului act anulat ce au fost întocmite în dosarul de executare nr. 713/2011;

Într-un al treilea subsidiar, să caseze încheierile și Sentința recurate și să dispună trimiterea cauzei spre rejudecare către Judecătoria Sectorului 6 București, cu indicația ca prima instanță de judecată să dispună administrarea unui nou raport de expertiză contabilă.

Analizând motivele de recurs și actele dosarului, tribunalul constată:

Asupra primului motiv de recurs vizând respingerea greșită de către prima instanță a perimării executării silite, tribunalul va nota atât susținerea recurentei privitoare la reținerea autorității de lucru de judecat cât și argumentele în sine privind intervenția perimării executării sunt nefondate. Judecătoria nu a reținut autoritatea de lucru judecat sub forma unei excepții procesuale, ci puterea de lucru judecat asupra unui intervenirii unui incident în cadrul executării silite susceptibil a determina o judecată, o analiză a instanței soldată cu o soluție, respectiv perimarea. Angajamentul de plată din data de 16.05.2012 a urmărit încetarea ambelor executări silite din dosarele nr. 712 și 713 din 2012 ale SCPEJ D. C. și D. A. C..

Plățile efectuate în urma angajamentului au urmărit stingerea tuturor creanțelor din contractele de credit executate în ambele dosare de executare silită, iar după efectuarea ultimei plăți, la 07.05.2013, executările silite au fost reluate în ambele dosare de către executor în dosarul nr. 713/2012 la 16.10.2013, iar în dosarul nr. 712/2012 la 12.09.2013.

Având în vedere că părțile implicate au încheiat un angajament de plată care a privit unitar stingerea tuturor creanțelor rezultate din contractele de credit supuse executării silite și că ambele executări silite au fost suspendate în urma acestui unic angajament, că în acest mod creanțele au fost considerate de părți ca o datorie unică, modul în care s-a interpretat art. 389 C.pr.civ. în privința executării silite din dosarul nr. 712/2012 are putere de lucru judecat în privința incidenței acestui text în privința dosarului nr. 713/2012.

Tribunalul va confirma de altfel raționamentul din sentința civilă nr. 4837/20.03.2014 a Judecătoriei Sector 6 București în sensul că perimarea nu a intervenit în speță în condițiile în care nu a fost vorba de o suspendare voluntară a executării silite venită exclusiv din partea creditoarei, ci a fost vorba de o suspendare a executării silite întemeiată pe un acord de eșalonare a creanțelor intervenit între debitoare și creditoare. Prin urmare, până la momentul expirării perioadei de plată a ratelor convenite, creditoarea nu avea interes legitim să continue executarea silită, decât după data expirării perioadei acordate.

Acest angajament a determinat acordarea în favoarea debitorului a unui termen de plată care a suspendat executarea silită precum și termenul de perimare a acesteia. Acesta din urmă a început a curge de la 07.05.2013 data fixată ca dată a plății ultimei tranșe convenite de părți. Tribunalul va respinge astfel argumentele din recurs privitoare la neîntreruperea termenului de perimare prin angajamentul de plată ori prin plățile efectuate, aspectul că acest angajament nu a suspendat curgerea termenului de perimare, suspendarea voluntară nu a suspendat curgerea termenului de perimare.

Tribunalul constată că argumentul principal al respingerii tuturor acestor susțineri se circumscriu situației de fapt din executarea silită litigioase în sensul că nu a intervenit o suspendare la inițiativa exclusivă a creditorului, ci s-a acordat un termen de plată în cadrul procedurii de executare pe perioada căruia nu a început a curge termenul de perimare. Expirarea acestui termen este cea care face ca termenul de perimare să înceapă a curge în condițiile art. 389 alin. 2 C.pr.civ..

Al doilea motiv de recurs privește aspectul că executarea silită ar fi lovită de nulitate pe motivul lipsei somației de executare inițiale, întocmită în temeiul art. 387 C.pr.civ.. Tribunalul va nota în cuprinsul contestației la executare silită înregistrată la judecătorie la 07.11.2013, contestatoarea nu a invocat printre motivele de nulitate lipsa somației inițiale emise în baza art. 387 C.pr.civ., prin urmare judecătoria nu a fost învestită cu analiza acestei cauze de nulitate. În situația în care se circumscrie acest motiv de nulitate motivului de contestație la executare silită îndreptat împotriva somației din 06.02.2012, tribunalul va constata că în mod legal tardivitatea contestării acestei somații a fost reținută de judecătorie. Astfel, între data_ și data încheierii angajamentului 16.05.2012, debitoarea nu a fost împiedicată de nicio împrejurare mai presus de voința sa pentru a formula cerere în anulare a acestei somații. Prin urmare, corect a pus în discuție judecătoria excepția tardivității contestării acestei somații și a admis-o prin încheierea din 03.02.2014. Cum a fost criticat aspectul că prealabil acestei somații din 06.02.2012 nu a fost emisă o somație inițială în care să se solicite de către executor plata voluntară a creanțelor, rezultă că această cauză de nulitate avea a fi invocată în condițiile contestării în termen a acestei somații. Tribunalul va respinge așadar atât motivul de recurs prin care se invocă aplicarea greșită a legii de către judecătorie în privința nereținerii nulității executării silite pentru lipsa somației inițiale, cât și motivul de recurs prin care se invocă aplicarea greșită a legii în aplicarea textului art. 401 alin. 1 C.pr.civ. relativ la excepția tardivității contestației împotriva somației din 06.02.2012.

Motivul de recurs prin care este invocată aplicarea greșită a legii de către judecătorie în privința art. 497 C.pr.civ.. referitor la emiterea unei noi somații imobiliare, tribunalul îl reține ca nefondat. La reînceperea executării silite, indiferent dacă suspendarea a fost acordată de creditor ori de instanță, nu e necesară o nouă somare a debitorului, această formalitate fiind cerută de art. 389 alin. 3 C.pr.civ. numai în cazul în care ar fi intervenit perimarea executării și s-ar fi depus o nouă cerere de executare silită. Or, în dosar, perimarea nu a intervenit din cauza suspendării executării în urma termenului de plată convenit de ambele părți, iar după expirarea acestui termen s-a depus nu o nouă cerere de executare silită ci o cerere de reluare a judecății. Prin urmare, executorul nu era obligat a emite o nouă somație imobiliară ci de a continua efectiv executarea silită. Din această perspectivă, se vor respinge susținerile recurentei întemeiate pe art. 500 C.pr.civ. în sensul că pentru întocmirea publicației de vânzare executorul nu se putea întemeia pe o somație imobiliară emisă cu atât de mult timp în urmă și nici pe un proces verbal de situație atât de vechi. Angajamentul de plată a intervenit la 16.05.2012, în 06.05.2013 expiră termenul de plată convenit, iar în 16.10.2013 executorul trimite debitoarei înștiințarea privitoare la termenul stabilit pentru vânzarea la licitație a imobilului din Prelungirea G. și pentru locurile de parcare. Debitoarea era însă înștiințată de reluarea procedurilor de executare de către executor din luna septembrie 2013, când primește somația privind creanței rămase neachitate în dosarul nr. 712/2012, dosar care avea ca obiect executarea silită a unei părți din creanța totală vizată de angajamentul de plată. Această comunicare nu reprezintă o confirmare a obligativității emiterii unei alte somații imobiliare cum a susținut recurenta, actul emis de executor chiar și intitulat somație nu are natura juridică a unei somații emise în baza art. 387 C.pr.civ., nefiind incidente în situația dată, așa cum s-a reținut art. 389 alin. 3 C.pr.civ..

Tribunalul va respinge critica respingerii greșite de către judecătorie a nulității executării silite pe motiv că a fost indicată prin calcul eronat cuantumul creanței în publicația de vânzare. De vreme ce pe de o parte debitoarea, la momentul virării tranșelor în timpul executării angajamentului nu a indicat exact creanțele în privința cărora dorește să se impute sumele, creditoarea a imputat în contabilitatea sa sumele virate, iar constatările privitoare la aceste operațiuni au fost realizate de expertul contabil în dosarul de față. Din această perspectivă, față de raportul de expertiză întocmit și în privința căruia debitoarea putea invoca doar o dovadă în sens contrar a operațiunilor de imputare efectuate de creditoare dovezi anume că ar fi efectuat imputarea plăților așa cum pretinde, tribunalul va respinge susținerile recurentei în sensul că expertul trebuia să efectueze el imputațiile și să constate un rest de plată asupra creanței totale de 296.029,29 lei.

Expertul a luat în considerare imputațiile plăților inclusiv asupra sumelor datorate în temeiul contractelor de credit executate în dosarul nr. 712/2012, reieșind că în dosarul nr. 713/2012 restul creanței era de 87,255, 21 lei, penalitățile fiind calculate ca urmare neachitării la scadență a sumelor restante din contractele nr. 159/24.05.2006, nr. 103/02.05.2006 și nr. 2/09.01.2008. Penalitățile sunt datorate ca urmare nerespectării angajamentului de plată, iar algoritmul de calcul al acestora a ținut cont de perioada pentru care acestea erau datorate și de plățile efectuate în baza angajamentului, așa cum rezultă din tabelul atașat raportului de expertiză.

Totodată nu constituie o cauză de nulitate faptul că executorul a menționat în publicația de vânzare suma confirmată de executor de 267.075,81 lei, în timp ce debitoarea, invocând imputații greșite făcute de executor, calcula debitul principal (din dosarul nr. 712/2012) de 296.029,29 lei. De vreme ce recursul împotriva sentinței civile nr. 2327/30.03.2015 prin care s-a contestat executarea silită în dosarul de executare nr. 712/2012 a fost respins, rezultă că modul de imputație a sumelor plătite în baza angajamentului operat de creditoare, constatat de expert, a fost confirmat de instanțe în mod irevocabil. Totodată, indicarea în sine a unui cuantum calculat greșit al creanței nu constituie o cauză de nulitate a publicației de vânzare decât în măsura producerii unui prejudiciu dovedit de debitoare, or, prin invocarea sumei de 296.029,29 lei debitoarea nu invocă în realitate și nu dovedește producerea unui prejudiciu prin aspectul că executorul a pus în executare suma de 267.075,81 lei. Față de aceste aspecte, tribunalul va respinge susținerile din finalul cererii de recurs în sensul că prima instanța trebuia să încuviințeze obiecțiunile formulate, că expertul nu a făcut nici un calcul propriu în scopul determinării penalităților și nu a precizat perioada pentru care le-a calculat.

Privitor la evaluarea greșită asupra imobilului, tribunalul va constata că raportul de evaluare a fost întocmit la 11.01.2013, cu luarea în considerare de către expert a ofertelor de pe piața imobiliară oferte privitoare la imobile din construcții edificate după anul 2000, cu suprafețe similare și în aceeași zonă Prelungirea G.. La 22.10.2013 debitoarea a primit raportul de evaluare, dar nu a formulat obiecțiuni la acesta în dosarul de executare. Recurenta contestatoare a invocat că ofertele luate în considerare pentru comparare au fost necorespunzătoare deoarece au constat în 3 apartamente de câte 3 camere și un apartament de 4 camere dar cu o suprafață substanțial mai mică decât cel executat. Tribunalul va nota că ofertele privitoare la apartamentele de 3 camere luate în considerare sunt corespunzătoare având în vedere că respectivele imobile erau construite în aceeași perioadă, situate în aceeași zonă și fiind aplicate corecțiile legale de către expert, iar diferența de suprafață invocată privitor la apartamentul de 4 camere este de numai 16 mp diferență care nu justifică argumentul adus de recurentă în sensul că suprafețele nu erau similare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurenta E. SRL, împotriva încheierilor de ședință din 03.02.2014, 06.10.2014, 16.03.2015 precum și împotriva sentinței civile nr. 2327/30.03.2015 pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria Sectorului 6 București, în contradictoriu cu intimații C. R. Management SRL și A. P. Servicing România SRL, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13.10.2015.

P., JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

A. G. I. P. R. M. C.

GREFIER,

A. M.

Red. Jud. R.M.C.

Thred. R.M.C./A.M./2 ex.

Judecătoria Sectorului 6 București

Jud Fd. D. B. -J.

← Contestaţie la executare. Decizia nr. 4047/2015. Tribunalul...		Actiune in regres. Încheierea nr. 09/2015. Tribunalul BUCUREŞTI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Contestaţie la executare. Decizia nr. 3721/2015. Tribunalul BUCUREŞTI Contestaţie la executare. Hotărâre din 19-10-2015, Tribunalul BUCUREŞTI Contestaţie la executare. Decizia nr. 3721/2015. Tribunalul BUCUREŞTI Contestaţie la executare. Decizia nr. 4047/2015. Tribunalul BUCUREŞTI Actiune in regres. Încheierea nr. 09/2015. Tribunalul BUCUREŞTI Contestaţie la executare. Decizia nr. 1751/2015. Tribunalul BUCUREŞTI Pretenţii. Încheierea nr. 21/2015. Tribunalul BUCUREŞTI Contestaţie la executare. Decizia nr. 3252/2015. Tribunalul BUCUREŞTI