Pretenţii. Încheierea nr. 21/2015. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 21/2015 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 28-09-2015 în dosarul nr. 3378/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
Tribunalul București Secția a V a Civilă
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 21.09.2015
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE E. F.
JUDECĂTOR E. P. J.
GREFIER C. M.
Pe rol se află soluționarea apelului civil formulat de către apelanta reclamantă T. I. împotriva sentinței civile nr. 2436/03.03.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosar nr._ având ca obiect pretenții, în contradictoriu cu intimații pârâți Ț. E. M., T. N..
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Constatând că a fost solicitată judecarea cauzei în lipsă, tribunalul reține apelul spre soluționare.
TRIBUNALUL
Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin 1 C., va amâna pronunțarea, motiv pentru care
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 28.09.2015.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.09.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
E. F. E. P.- J. C. M.
Dosar nr._
ROMÂNIA
Tribunalul București Secția a V a Civilă
DECIZIA CIVILĂ NR. 3378A
Ședința publică din data de 28.09.2015
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE E. F.
JUDECĂTOR E. P.- J.
GREFIER C. M.
Pe rol se află pronunțarea asupra apelului civil formulat de către apelanta reclamantă T. I. împotriva sentinței civile nr. 2436/03.03.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosar nr._ având ca obiect pretenții, în contradictoriu cu intimații pârâți Ț. E. M., T. N..
Dezbaterile asupra apelului civil au avut loc în ședința publică din data de 21.09.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când, tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 28.09.2015, când a decis următoarele:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 12.09.2014, reclamanta T. I. i-a chemat în judecată pe pârâții Ț. E. M. și T. N., solicitând instanței să dispună obligarea acestora să plătească suma de 19.800 lei reprezentând chirie aferentă intervalului decembrie 2012 – mai 2014, suma de 2.078,00 lei reprezentând utilități întreținere pentru perioada ianuarie – mai 2014, suma de 320,00 lei reprezentând servicii cablu tv și internet, suma de 184,00 lei reprezentând factură energie pentru intervalul aprilie – iunie 2014 și suma de 372,00 lei reprezentând cheltuieli notificări pârâți prin executor judecătoresc, cu dobândă legală, calculată de la data punerii în întârziere, 05.06.2014 și până la plata efectivă, respectiv cheltuieli de judecată.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Codului civil și a fost însoțită de plata taxei judiciare de 1.242,70 lei.
În susținerea cererii, au fost depuse la dosar în copii certificate pentru conformitate cu originalul înscrisuri.
Pârâții Ț. E. M. și T. N., fiind legal încunoștințați, nu au depus întâmpinare și nu s-au prezentat la judecată.
Prin sentința civilă nr. 2436/03.03.2015 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Sectorului 2 București a admis în parte cererea având ca obiect pretenții privind pe reclamanta T. I., în contradictoriu cu pârâții Ț. E. M., și T. N.; a obligat pârâții să plătească în solidar reclamantei suma de 19.800 lei, reprezentând chirie restantă pentru intervalul decembrie 2012 – mai 2014; a obligat pârâții să plătească în solidar reclamantei dobândă legală calculată la debitul restant de la data de 05.06.2014 și până la data achitării integrale a debitului restant; a obligat pârâții să plătească reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 1.095,00 lei reprezentând taxă judiciară, suma de 1.000,00 lei reprezentând onorariu avocat și suma de 372 lei reprezentând cheltuieli notificări.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că obligația de a plăti o sumă de bani este o obligație de a face, creditorului acestei obligații, în vederea obținerii executării acesteia prin intermediul unei acțiuni în justiție, în materia răspunderii civile contractuale nu-i revine decât sarcina de a proba existența contractului și executarea propriilor obligații, urmată de afirmarea neexecutării obligației debitorului, acestuia din urmă revenindu-i sarcina de a dovedi prin chitanțe de plată faptul că între cele două părți contractuale nu mai exista nicio obligație valabilă, aceasta fiind stinsă anterior prin plată.
Astfel, între reclamanta T. I., în calitate de locator și pârâta Ț. E. M., în calitate de locatar a existat un raport juridic de închiriere, care a fost executat prin asigurarea folosinței locuinței situate în București, .. 123-135, ., etaj 2, apartament 6, sector 2, pentru un termen de 1 an, de la data de 01.06.2010 și până la data de 01.07.2011, în schimbul plății unei chirii lunare de 1.350,00 lei, raportul fiind născut și dovedit de reclamant în condițiile art. 272 C.proc. Civ. Prin înscrisurile depuse la dosar, în speță contractul de închiriere înregistrat la AFP Sector 3 sub nr._ la data de 11.06.2011, însușit de pârâtă prin semnătură.
Ulterior, prin actul adițional înregistrat la AFP Sector 3 sub nr._ la data de 10.01.2011 a fost diminuat cuantumul chiriei lunare de la 1.350,00 lei la 1.100,00 lei, iar prin actul adițional înregistrat la AFP Sector 3 sub nr._ la data de 12.07.2011 a fost prelungit termenul contractual de la data de 01.07.2011 până la data de 01.07.2012.
În prezenta cauză, înscrisurile cuprinzând contractul și actele adiționale respectă cerințele probatorii ale înscrisului sub semnătură privată, întrucât poartă în partea de jos semnătura și ștampila debitorului. Astfel, dispozițiile art. 273 alin. 1 C.proc. Civ. prevăd că actul sub semnătură privată, recunoscut de cel cărui îi este opus, sau, după caz, socotit de lege ca recunoscut, face dovadă între părți până la proba contrară, iar, potrivit art. 301 alin. 1 C.proc. Civ., acela căruia i se opune un înscris sub semnătură privată este dator fie să recunoască, fie să conteste scrierea ori semnătura. Contestarea scrierii sau semnăturii poate fi făcută, la primul termen după depunerea înscrisului, sub sancțiunea decăderii. Când una dintre persoanele menționate la art. 301 contestă scrierea sau semnătura ori declară că nu le cunoaște, instanța va proceda la verificarea înscrisului, conform art. 302 alin. 1 C.proc. Civ. Pârâta Ț. E. M., deși a fost legal citată, nu s-a prezentat la judecată și nu a contestat înscrisurile învederate. În circumstanțele prezentei cauze, a considera că semnătura aplicată nu aparține pârâtei, ar echivala cu încurajarea debitorilor rău-platnici să se sustragă de la executarea obligațiilor pe care și le-au asumat contractual prin simpla neprezentare la proces, ceea ce este în mod evident de neadmis.
Ulterior datei de 01.07.2012 pârâta Ț. E. M. a continuat folosința imobilului până la sfârșitul lunii mai 2014, fără a exista vreo împotrivire a locatorului în acest sens, această împrejurare de fapt fiind necontestată de părți, astfel încât sunt îndeplinite condițiile tacitei relocațiuni conform art. 1810 alin. 1 C.civ., care prevede că dacă, după împlinirea termenului, locatarul continuă să dețină bunul și să își îndeplinească obligațiile fără vreo împotrivire din partea locatorului, se consideră încheiată o nouă locațiune, în condițiile celei vechi, inclusiv în privința garanțiilor. Această normă este aplicabilă speței în temeiul art. 129 din Legea nr. 71/2011.
Totodată, s-a reținut că sunt incidente prevederile art. 1832 C.civ., potrivit cărora în lipsa unei interdicții stipulate în acest sens, și alte persoane pot locui împreună cu chiriașul, caz în care vor fi ținute solidar cu acesta, pe durata folosinței exercitate, pentru oricare dintre obligațiile izvorâte din contract. Este o împrejurare de fapt necontestată că pârâta Ț. E. M. a exercitat folosința imobilului în baza contractului de închiriere împreună cu pârâtul T. N., această împrejurare de fapt fiind dovedită totodată și prin adeverința de la fila nr. 21, emisă de asociația de proprietari .. 123 – 135, . pârâtul T. N. urmează a fi obligat să plătească în solidar toate sumele pe care va trebuie să le plătească pârâta Ț. E. M..
Așadar, având în vedere că, în speța de față, reclamanta, prin înscrisurile depuse la dosar, a făcut dovada existenței unui contract valabil și executarea propriilor obligații, afirmând în același timp neexecutarea obligațiilor de către debitor, acestuia din urmă îi revenea sarcina de a dovedi potrivit art. 249 C.proc. Civ. că, în speță, a executat propriile obligații. Or, pârâții, deși au avut posibilitatea, nu au solicitat instanței încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri din care să rezulte că au achitat în întregime și în termen obligațiile în cauză, fapt care va avea ca și efect rămânerea în ființă a prezumției relative a neachitării datoriilor. Rezultă, deci, că împotriva pârâților reclamanta are o creanță de 19.800,00 lei reprezentând chirie restantă pentru intervalul decembrie 2012 – mai 2014.
În ce privește pretenția de a fi obligați pârâții să plătească suma de 2.078,00 lei reprezentând utilități întreținere pentru perioada ianuarie – mai 2014, suma de 320,00 lei reprezentând servicii cablu tv și internet, suma de 184,00 lei reprezentând factură energie pentru intervalul aprilie – iunie 2014, aceasta nu a fost încuviințată, întrucât niciunde în cuprinsul contractului de închiriere nu este reglementată obligația chiriașului de a achita contravaloarea utilităților, neputând fi angajată răspunderea civilă contractuală a pârâților sub acest aspect.
Clauza contractuală intitulată clauze speciale din contractul de închiriere, care face referire la prevederile Legii nr. 114/1996, este lipsită de eficiență juridică, întrucât articolele din Legea nr. 114/1996 privind obligațiile chiriașului și proprietarului privind suportarea cheltuielilor locative, necesare sau utile pentru asigurarea folosinței locuinței au fost abrogate odată cu . noului Cod Civil.
Totodată, s-a apreciat de către prima instanță că nici răspunderea civilă delictuală a pârâților nu poate fi angajată, pentru că folosirea utilităților unei locuințe nu constituie doar prin sine o faptă ilicită, în materie contractului de închiriere, atâta vreme cât nu se stipulează obligația chiriașului de a plăti contravaloarea cheltuielilor necesare cu întreținerea și funcționarea locuinței, funcționând prezumția că acestea sunt incluse în cuantumul chiriei.
În ce privește dobânda legală, potrivit art. 1535 alin. 1 din C.civ., în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până la momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu, iar conform art. 3 alin. 2 din O.G. nr. 13/2011 rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale. Ca atare, cum în speță datoria pârâților este una exprimată în bani, lichidă și exigibilă, punerea în întârziere a pârâților realizându-se de la data de 05.06.2014, când au fost notificați prin intermediul executorului judecătoresc potrivit înscrisului de la fila nr. 22-23 din dosar, prima instanță a obligat pârâții să plătească în solidar reclamantei dobândă legală calculată la debitul restant de la data de 05.06.2014 și până la data achitării integrale a debitului restant.
În baza art. 453 alin. 2 C.proc. Civ., a obligat pârâții să plătească reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 1.095,00 lei reprezentând taxă judiciară, suma de 1.000,00 lei reprezentând onorariu avocat și suma de 372 lei reprezentând cheltuieli notificări.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta T. I., solicitând admiterea prezentului apel, schimbarea în parte a sentinței civile nr. 2436/03.03.2015, în sensul obligării pârâților la plata sumei totale de 2.582 lei, reprezentând contravaloare utilități și servicii de cablu, internet și energie pentru imobilul situat în București, .. 123-135, ., . și în sensul obligării pârâților la plata dobânzii legale aferente sumei respective și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
În motivarea apelului, apelanta reclamantă a arăta că hotărârea instanței de fond este nelegală în ceea ce privește soluția de respingere a solicitării de obligare a pârâților la plata contravalorii sumei de 2.078 lei reprezentând utilități întreținere pentru perioada ianuarie - mai 2014, a sumei de 320 lei reprezentând servicii cablu tv și internet, precum și a sumei de 184 lei reprezentând factură energie pentru aprilie - iunie 2014 pentru următoarele motive:
Instanța de fond a reținut în mod greșit faptul că Legea nr. 114/1996 nu se aplică raportului juridic dintre părți, statuând eronat că pârâții nu au obligația de plată a întreținerii.
Astfel, referitor la legea care guvernează raportul juridic dintre părți, apelanta reclamantă a arătat că a încheiat cu pârâta Ț. E.-M., contractul de închiriere, în anul 2010, moment în care erau în vigoare atât Codul civil de la 1864, cât și Legea locuinței nr. 114/1996. Codul civil fixa cadrul general pentru încheierea contractului de închiriere, iar Legea locuinței fixa obligațiile locatorului și ale chiriașului.
În secțiunea Clauze speciale din contractul de închiriere, părțile au convenit ca "prelungirea sau rezilierea contractului, întreținerea locuinței închiriate, evacuarea chiriașului etc se face în conformitate cu prevederile Legii nr. 114/1996
Așa cum a arătat și în cererea de chemare în judecată, ca urmare a schimbării legislației după începerea executării contractului de închiriere, în speță sunt incidente prevederile art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, care stabilesc că actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.
De asemenea, în speță se aplică și prevederile art. 102 din aceeași lege, care stabilesc următoarele:
"1) Contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.
2) Modificarea contractului se face cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de legea în vigoare la data modificării. În privința elementelor ce nu fac obiectul modificării sunt aplicabile dispozițiile alin.1."
Cu alte cuvinte, din interpretarea coroborată a acestor articole reiese faptul că, deși o lege a fost abrogată, aceasta va continua să producă efecte în raporturile juridice născute sub imperiul său. Astfel că, în speță, atât Codul civil de la 1864, cât și Legea nr. 114/1996 guvernează raportul juridic născut între reclamantă și pârâți ca urmare a încheierii contractului de închiriere.
Prin urmare, instanța de fond în mod greșit a reținut faptul că în speță nu mai sunt incidente prevederile Legii nr. 114/1996 întrucât această lege a fost abrogată odată cu . noului Cod civil. Instanța de fond ar fi trebuit să aplice clauza contractuală ce face referire la aplicabilitatea în speță a prevederilor Legii nr. 114/1996, nu să o considere ca fiind lipsită de eficacitate.
În ceea ce privește obligațiile locatarului, apelanta reclamantă a arătat că prima instanță trebuia să facă aplicarea coroborată a art. 969 alin. 1 și art. 970 alin. 1 cod civil lde la 1864 în raport de situația de fapt din cauză.
În acest sens, din momentul încheierii contractului de închiriere pârâta și-a executat atât obligațiile asumate prin contract, respectiv plata chiriei, cât și obligațiile nestipulate în contract, reprezentând plata întreținerii curente și utilitățile. Prin urmare, pârâta în mod implicit și-a asumat și obligația de plată a acestor cheltuieli, prin executare.
Aplicând textele de lege mai sus menționate la situația de fapt, reiese faptul că pârâta ar fi trebuit să își execute obligația de plată a întreținerii și utilităților pe toată durata contractului, inclusiv după intervenirea tacitei relocațiuni, aceste obligații fiind asumate de către chiriașă în mod implicit, prin executarea lor după începerea executării contractului. Acționând în sens contrar, adică nemaiefectuând plata facturilor de utilități și servicii și a întreținerii, pârâta și, în mod implicit, pârâtul, au încălcat obligația executării cu bună-credință a contractelor, stipulată în Codul civil.
Totodată, apelanta reclamantă a arătat că intimata pârâtă a încălcat două dintre obligațiile esențiale ale chiriașului, respectiv obligația generală existentă în materia locațiunii de a întrebuința lucrul ca un bun proprietar și obligația specială existentă în materia închirierii locuințelor de întreținere a imobilului.
În ceea ce privește obligația chiriașului de a întrebuința lucrul ca un bun proprietar, aceasta presupune existența diligenței și a prudenței acestuia în folosința bunului. Această obligație trebuie coroborată și cu aceea de a restitui bunul în starea în care i-a fost predat. În acest sens, trebuie observat, faptul că, la momentul predării către locatar, imobilul avea toate utilitățile funcționale. Este evident faptul că neplata acestora duce la sistarea furnizării utilităților, prin urmare, la o imposibilitate parțială de folosință a imobilului, care persistă și după restituirea bunului.
De asemenea, trebuia observată și culpa locatarului pentru neîndeplinirea diligențelor pe care un bun proprietar le-ar fi îndeplinit, în sensul că un bun proprietar s-ar fi îngrijit ca imobilul pe care îl folosește ca locuință să aibă toate utilitățile necesare traiului (apă, căldură).
În ceea ce privește obligația de restituire a lucrului, chiriașul este obligat să restituie imobilul pe care l-a folosit în temeiul contractului de închiriere în aceeași stare în care locatorul i l-a pus la dispoziție. Or, restituirea imobilului cu datorii la întreținere și utilități nu echivalează cu îndeplinirea acestei obligații, întrucât, în mod cert, imobilul nu mai poate fi utilizat ca la momentul predării către locatar.
Referitor la dobânda legală aferentă sumelor rămase neplătite a solicitat ca, în ipoteza admiterii apelului, să se dispună obligarea pârâților și la plata în solidar a dobânzii legale pentru restul sumei solicitate de 2,582 lei, conform art. 1535 C.civ., coroborat cu art. 3 alin. 2 din OG nr. 13/2011.
În consecință, față de toate argumentele expuse, apelanta a solicitat admiterea apelului și să schimbați în parte a sentinței apelate, în sensul acordării și a cheltuielilor cu titlu de utilități și a dobânzii legale aferente acestora.
În drept, apelanta a invocat disp. art. 466 c.pr. civ., art. 3 și art. 102 din Legea nr. 71/2011; art. 969 alin. 1 și art. 970 alin. 1 C.civ. 1864., OG nr. 13/2011.
Analizând apelul prin raportare la criticile formulate de apelantă și care fixează limitele devoluțiunii, Tribunalul îl apreciază ca fiind fondat, pentru considerentele ce urmează:
Astfel, are în vedere că raporturile juridice dintre părți născute din contractul de locațiune încheiat în anul 2010, astfel cum acesta a fost prelungit prin acte adiționale și ulterior, ca efect al tacitei relocațiuni, sunt supuse dispozițiilor codului civil de la 1864, față de dispozițiile art. 102 alin1. din legea nr. 71/2011.
Așa fiind, constată că după data de 01.07.2012, raporturile locative dintre părți au continuat în condițiile convenite inițial. Prin urmare, ținând seama că pârâții nu au contestat faptul că implicit și-au asumat obligația de a suporta cheltuielile privind utilitățile imobilului închiriat și că au executat-o pentru perioada anterioară prelungiri contractului prin tacita relocațiune, ținând seama și de faptul că aceștia au continuat să folosească imobilul în perioada iulie 2012-iunie 2014, iar reclamanta a probat că a efectuat plata cestor utilități, conform chitanțelor de plată depuse la dosar, Tribunalul apreciază solicitarea reclamantei de obligare a pârâților la plata utilităților, ca fiind justificată.
În acest sens, Tribunalul reține și prevederile art. 970 cod civil de la 1864, conform cu care convențiile trebuie executate cu bună-credință.
Ele obliga nu numai la ceea ce este expres într- însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea da obligației, după natura sa.
Prin urmare, Tribunalul reține că chiar dacă în cuprinsul contractului părțile nu au prevăzut o clauză expresă prin care pârâții să își fi asumat obligația de plată a utilităților, aceasta este dedusă din natura unei asemenea obligații, cât și din faptul că în mod obișnuit aceste cheltuieli sunt în sarcina chiriașului.
În consecință, față considerentele expuse, văzând și disp. art. 480 alin.2 cod procedură civilă, Tribunalul va admite apelul va schimba în parte sentința civilă apelată în sensul va obliga pârâții și la plata sumei de 2582 lei reprezentând contravaloarea utilități precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, calculată de la data punerii în întârziere până la data plății efective.
În conformitate cu disp. art. 453 ali.1 cu referire la art. 451 cod procedură civilă, va obliga intimații la 92,87 lei cheltuieli de judecată în apel către apelantă, reprezentând taxa de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de către apelanta reclamantă T. I., CNP_, cu domiciliul ales la CA F. L., cu sediul în București, . nr. 15, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 2436/03.03.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosar nr._ având ca obiect pretenții, în contradictoriu cu intimații pârâți Ț. E. M., CNP_, cu domiciliul în București, .. 123-135, ., ., sector 2, și în fapt adresa din Huși, ., . si T. N., CNP_, domiciliat în București, .-17, ., ., sector 2.
Schimbă în parte sentința civilă apelată în sensul că:
Obligă pârâții și la plata sumei de 2582 lei reprezentând contravaloarea utilități precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, calculată de la data punerii în întârziere până la data plății efective.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Obligă intimații la 92,87 lei cheltuieli de judecată în apel către apelantă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.09.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
E. F. E. P. -J. C. M.
Red.E.P.J./Dact. NV/5 ex/10.02.2016
Jud. sector 2. Jud. fond . V.Țari
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1751/2015. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 3252/2015. Tribunalul... → |
|---|
