Contestaţie la executare. Decizia nr. 711/2016. Tribunalul BUCUREŞTI

Tribunalul BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2016

Decizia nr. 711/2016 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 15-02-2016 în dosarul nr. 711/2016

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREȘTI – SECȚIA A III-A CIVILĂ

DOSAR NR._

Decizia civilă nr.711A

Ședința publică din data de 15.02.2016

Tribunalul constituit din:

Președinte – M. M. P.

Judecător – T. S.

Grefier – I. T.

Pe rol judecarea cererii de apel formulate de apelanta - contestatoare A. N. P. R. P. și de apelantul - intimat S. M., împotriva sentinței civile nr.5242/20.04.2015 pronunțate de Judecătoria Sectorului 3 în dosarul nr._ , având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul - intimat, prin avocat, lipsă fiind apelanta - contestatoare.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Tribunalul pune în discuție excepția lipsei de interes, invocată de apelanta - contestatoare prin întâmpinarea depusă la dosar.

Apelantul - intimat, prin avocat, solicită respingerea excepției conform motivelor expuse în răspunsul la întâmpinare.

Nefiind cereri formulate, alte excepții invocate sau probe de administrat, tribunalul constată apelurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora.

Apelantul - intimat, prin avocat, solicită admiterea apelului pe care l-a formulat. În ceea ce privește apelul declarat de apelanta - contestatoare A. Națională pentru R. Proprietăților, solicită respingerea ca inadmisibil, deoarece se invocă în mod mecanic aceleași motive ale contestației la executare, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul reține apelurile spre soluționare.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra prezentului apel, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București sub nr._, contestatoarea A. N. P. R. P., în contradictoriu cu intimatul, S. M., a solicitat ca prin hotărârea care va fi pronunțată să se dispună anularea actelor de executare emise în dosarul de executare 680/2013 al B. D. și D., precum și suspendarea executării silite.

Prin sentința civilă nr.5242/20.04.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, s-a hotărât: Respinge contestația la executare formulata de contestatoarea A. N. pentru R. P. in contradictoriu cu intimatul S. M., ca neîntemeiată; respinge cererea de suspendare a executării, ca rămasă fără obiect; obligă contestatoarea la plata către intimat a cheltuielilor de judecată în cuantum de 600 lei.

În considerentele sentinței civile pronunțate, prima instanță a reținut:

Prin Hotărârea 403/2008 a Comisiei Județene Suceava pentru aplicarea Legii 290/2003 pentru aplicarea Legii 290/2003, contestatoarea a acordat cu titlu de despăgubiri suma de 46.574,12 lei.

Prin cerere adresată B. D. și D., s-a solicitat punerea în executare a titlului executoriu anterior menționat, executarea silită fiind încuviințată de Judecătoria Sectorului 3 la data de 3.06.2013, urmând a fi înlăturate apărările contestatoarei privind depășirea limitelor încuviințării executării silite întrucât creanța menționată este compusă din valoarea despăgubirii la care se adaugă accesorii și cheltuieli de executare, actualizarea cu indicele inflației constituind accesoriu al creanței principale și fiind efectuată de către executorul judecătoresc în baza articolului 628 alineatul (3) din codul de procedură civilă din 2010.

La data de 21.10.2014 a fost emisă somația de executare pentru suma de 195,61 lei, actualizare aferentă intervalului iunie 2013 – septembrie 2014, despăgubirea și actualizarea pentru perioada anterioară făcând obiectul unor acte de executare anterioare.

Se constată că Ordonanța de Urgență a Guvernului 10/2014 nu poate avea niciun efect privind legalitatea executării silite întrucât domeniul de aplicare al actului normativ este reprezentat de plata voluntară a despăgubirilor, fără a include procedurile precum cea analizată în prezentul dosar.

Cu privire la exigențele europene în materia executării hotărârilor și a altor titluri, instanța reține că art.6 paragraful 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale protejează dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, în materie civilă și penală. Acest drept ar rămâne iluzoriu dacă nu ar include și faza de executare a hotărârilor judecătorești definitive. Însă Convenția are în vedere drepturi efective, concrete, iar nu iluzorii, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg în jurisprudența sa, începând cu cauza Artico vs. Italia (1980).

Statul și instituțiile publice au îndatorirea de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătorească de condamnare a lor, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art.6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite (a se vedea cauzele Ruianu contra României, Pini și Bertani, Manera și Atripaldi contra României, Ș. contra României, V. I. contra României, S. P. contra României).

De asemenea, în Cauza Ș. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că: „Administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească, ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art.6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi”. Curtea a reamintit că nu este oportun să ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție. Curtea a concluzionat că, prin refuzul de a executa sentința, autoritățile naționale au lipsit reclamantul de un acces efectiv la justiție în faza de executare, fiind încălcat art.6 alin.1 din Convenție.

Așadar, refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie și o atingere adusă dreptului ce decurge din art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției.

Așa cum rezultă din cele arătate anterior, art.6 din Convenție, în maniera în care a fost interpretat de Curte, impune statului (și instituțiilor publice) obligația pozitivă de a da curs hotărârilor judecătorești irevocabile prin care a fost obligat la plata unor sume de bani, nefiind oportun să se ceară unei persoane care a obținut o creanță împotriva statului să inițieze procedura executării silite pentru satisfacerea creanței sale.

În consecință, statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor asemenea hotărâri, lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere.

Cu atât mai mult, statul nu poate impune limitări ale executării silite și nu poate institui norme care să ducă la amânarea realizării creanței pe care o persoană o are împotriva sa, aceasta constituind o ingerință în dreptul său la recunoașterea bunurilor.

Curtea Europeană, în jurisprudența sa (Cauza Burdov contra Rusiei din 2002), a statuat că, deși o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidități pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare, în mod excepțional, se admite că o întârziere în executare ar putea fi justificată de circumstanțe speciale, chiar dacă regula este aceea a executării într-un termen rezonabil. Această întârziere nu trebuie să se eternizeze, astfel încât să aducă atingere substanței înseși a dreptului protejat de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.” De la Cauza Burdov contra Rusiei (2002), jurisprudența Curții de la Strasbourg a evoluat în sensul arătat mai sus, în Cauza Ș. contra României (2005), lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere.

În ce privește motivul contestației la executare legat de nerespectarea disp. OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, prin care se arată faptul că în cadrul procedurii nu a fost respectat termenul de grație de 6 luni care operează legal în beneficiul contestatoarei, instanța are în vedere următoarele:

Potrivit art. 2 din actul normativ menționat „dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului”, iar potrivit art. 3 “în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie”.

Procedura de executare ce rezultă din textele legale menționate este următoarea: obținerea unui titlu executoriu, intenția instituției publice de a executa de bunăvoie, constatarea lipsei de fonduri pentru executarea benevolă a obligației, somația de plată comunicată prin executor judecătoresc, la cererea creditorului, termenul de 6 luni în care debitorul urmează să facă demersuri pentru obținerea fondurilor, demararea procedurii de executare silită într-una din formele prevăzute de codul de procedură civilă, mobiliară, imobiliară sau poprire.

Din coroborarea dispozițiilor art. 2, 3 din OG nr. 22/2002 și art. 667 C.pr.civ., reiese că executarea silită a sumelor înscrise în titlurile executorii emise împotriva instituțiilor publice începe și se realizează potrivit normelor generale înscrise în Codul de procedură civilă. Dispozițiile legale speciale impun creditorului un termen de 6 luni de așteptare, în cazul în care instituția publică se află în imposibilitate obiectivă de a plăti, din lipsă de fonduri. În cazul în care instituția publică nu execută obligația de bunăvoie, creditorul se poate adresa unui organ competent de executare, solicitându-i urmărirea silită a sumelor din titlul executoriu. Dacă instituția publică urmărită dovedește că nu are fonduri, la început de executare ori în cursul acesteia, OG nr. 22/2002 instituie pentru creditorul instituției publice obligația de a aștepta 6 luni de zile până la continuarea executării silite.

Astfel, se constată că beneficiul termenului de 6 luni în favoarea instituțiilor publice este condiționat de dovada neexecutării benevole a obligației din cauza lipsei de fonduri, dar și de dovada demersurilor făcute pentru obținerea fondurilor necesare achitării obligațiilor. O atare interpretare este în concordanță cu dispozițiile art. 11 al. 2 din Constituția României („tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”), și art. 20 al. 2 („dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile”), dispoziții care atrag prioritatea în soluționarea cauzei de față a Convenției Europene a Drepturilor Omului și jurisprudenței Curții în această materie, în ceea ce privește respectarea art. 6 din Convenție și a art. 1 din Protocolul 1 la Convenție.

În prezenta cauză se constată că din aplicarea criteriilor de mai sus nu poate rezulta o concluzie de nelegalitate a actelor de executare silită, întrucât suma de 195,61 lei pentru care se efectuează executarea în baza somației din data de 21.10.2014 nu este de natură să atragă paralizarea activității instituției contestatoare.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării, dat fiind că măsura suspendării executării are efect numai până la pronunțarea asupra fondului contestației, instanța constată că a rămas fără obiect și o va respinge în consecință.

P. toate aceste considerente, apreciind că, în cauză, contestatoarea, în calitatea sa de instituție publică, nu se poate prevala în prezentul dosar de prevederile legale interne menționate pentru a nu executa un titlu și că neexecutarea îi este imputabilă, iar celelalte motive de invocate nu au temei legal, instanța va respinge prezenta contestație ca neîntemeiată.

Cu privire la cheltuielile de judecată, față de prevederile articolului 453 alineatul (1) potrivit căruia se acordă numai la cerere, împotriva părții care a pierdut procesul, instanța va dispune obligarea contestatoarei la plata sumei de 604 lei, onorariu avocat și contravaloarea fotocopiere înscrisuri.

Împotriva sentinței civile nr.5242/20.04.2015 pronunțate de Judecătoria Sectorului 3 București, contestatoarea A. NAȚIONALĂ P. R. PROPRIETĂȚILOR a declarat apel, înregistrat la data de 25.08.2015 pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a Civilă, apel prin care a solicitat schimbarea în tot a sentinței apelate și admiterea contestației la executare formulate, cu consecința anulării tuturor actelor de executare contestate

În motivarea apelului, apelanta - contestatoare a susținut:

B.E.J.A D. și D., a depășit limitele încheierii din data de 03.06.2014, pronunțată de către Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2014, privind încuviințarea executării silite. Prin încheierea menționată anterior, instanța de executare a încuviințat executarea silită a debitorului A.N.R.P. până la concurența sumei de 46.574,12 lei, reprezentând compensația stabilită prin titlul executoriu la care se adaugă cheltuielile de executare silită. Deși limitele executării silite au fost stabilite în mod clar de către instanță, fiind încuviințată executarea pentru recuperarea exclusiv a sumei de 46.574.12 lei și cheltuielile de executare silită, în mod nelegal executorul judecătoresc a procedat la executarea silită a subscrisei si cu privire la actualizarea despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 403/2008 a Comisiei Județului Suceava pentru Aplicarea Legii nr.290/2003.

Modalitatea de plată a despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene pentru aplicarea Legii nr.290/2003 este prevăzută de art.18 alin.(5) din H.G. nr. 1120/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.290/2003, respectiv “compensațiile bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene ori a municipiului București pentru aplicarea Legii nr.290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr.290/2003, (...) se achită beneficiarilor, (...), astfel: a) integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei; b) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei; c) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei."

Referitor la modalitatea de/actualizare/adoptată de către B.E.J.A. D. și D. în dosarul de executare nr. 680/2013>4-wveâerăm onoratei instanței faptul că alin.(6) al aceluiași art.18 din H.G. nr. 1120/2006 prevede că „Suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranșă se actualizează în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de S., față de luna decembrie a anului anterior1’.

De asemenea, conform art.18 alin.(6) din H.G. nr. 1120/2006, achitarea acestor compensații este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație. Cităm, în acest sens, dispozițiile legale mai sus amintite, potrivit cărora: “compensațiile (...) se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, (...)”.

Prin folosirea sintagmelor „în funcție de disponibilitățile bănești” sau „în limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinație în bugetul de stat”, legiuitorul a prevăzut tocmai acea situație în care sumele alocate prin bugetul de stat nu sunt suficiente pentru acoperirea despăgubirilor acordate potrivit legii.

Această interpretare este singura în măsură a da valoare prevederii legale stipulate la art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, potrivit căreia „ordonatorii de credite au obligația de a angaja cheltuieli în limita creditelor de angajament și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale”.

Ignorarea acestor prevederi legale poate duce la crearea unor angajamente de plată fără acoperire bugetară și are drept efect acordarea despăgubirilor cu prioritate anumitor persoane, în detrimentul celor aflați la ordine, fiind astfel nerespectat principiul nediscriminării și egalității de tratament.

Totodată, se impune a menționa că din rațiuni financiare creanțele asupra statului pot fi limitate sau eșalonate la plată și nu pot fi plătite decât în condiții de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudența C.E.D.O. Sumele alocate ca despăgubiri sunt stabilite prin Legea bugetului de stat.

B.E.J.A. D. și D. încalcă prevederile OG. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu4oate-mt5cîificările și completările ulterioare.

Învederăm onoratei instanțe faptul că, această poprire a fost înființată cu nerespectarea dispozițiilor menționate mai sus ale O.G. nr. 22/2002. care stipulează expres procedura executării obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii.

Potrivit art. 1 din O.G. nr. 22/2002, urmărirea silită se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora ia titlul de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.

Potrivit art. 2, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.

De asemenea, în procesul executării silite a sumelor datorate de către instituțiile publice în baza unor titluri executorii trezoreria statului poate efectua numai operațiuni privind plăți dispuse de către ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare și a destinațiilor aprobate potrivit legii.

Rezultă cu claritate că, în procesul executării silite a creanțelor împotriva instituțiilor publice, această fază procesuală are un conținut atipic, derogator de la dreptul comun care îl reprezintă normele Codului de procedură civilă.

În aceste condiții, precizăm faptul că prevederile art. 3 din ordonanța amintită stabilesc în mod expres că „în situația în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut ia art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.”

Solicităm respingerea capătului de cererea privind obligarea ANRP la pla(a cheltuielilor de judecată in cuantum de 604 lei, pentru următoarele considererente:

In raport cu pretențiile reclamanților privind obligarea Autorității Naționale pentru R. Proprietăților la plata cheltuielilor de judecată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a statuat că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea si caracterul lor rezonabil.

Există două raporturi conexe: raportul juridic civil dintre părțile contractului de asistență juridică (client/avocat) și raportul juridic de drept procesual civil dintre părți. Art. 274, alin.(3) din C. proc. civ. reglementează posibilitatea diminuării cheltuielilor, ori de câte ori judecătorul constată motivat că acestea sunt nepotrivit de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Cu toate acestea, raportul juridic dintre avocat și clientul său nu este stânjenit în niciun fel, deoarece activitatea instanței se limitează doar la reducerea corespunzătoare a cheltuielilor de judecată și nu a onorariul propriu-zis. C. de asistență juridică se menține în integralitate, clientul plătind avocatului onorariul convenit.

Însă cealaltă parte va fi obligată să plătească adversarului numai onorariul în cuantumul fixat de instanță.

Este incontestabil faptul că o asemenea prerogativă a instanței este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli, urmează a fi suportat de partea adversă, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Ori, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească, prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil.

Apelantul – intimat S. M. a depus întâmpinare la apelul declarat de apelanta – contestatoare A. Națională pentru R. Proprietăților, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a apelului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea întâmpinării, apelantul – intimat a arătat:

Motivele arătate prin contestație au in vedere aceleași motive - neexigibilitatea creanței, raportat la insuficiente, disponibilităților bănești sau „in limite sumelor aprobate anual cu aceasta destinație in bugetul de stat”, respectiv incalcarea prevederilor OG nr. 22/2002. Contestatorul ANRP nu contesta actele de executare pentru neregularitati de forma, ci pentru aceleași motive ridicate, in mod mecanic, de debitor in cadrul contestațiilor la executare, si anume - insuficienta sumelor alopate prin bugetul de stat, fapt ce ar atrage, in opinia ANRP, amanarea sine die a plații despăgubirilor.

Motivele invocate in aceasta contestație privind faptul ca suma cu titlu de compensație stabilita prin hotararea comisiei județene, este condiționată de existenta in bugetul de stat a unor sume suficiente, aprobate anual cu aceasta destinație, si nerespectarea termenului de 6 luni de la momentul la care debitorul face dovada fondurilor indisponibile, sunt motive de nelegalitate care subzista Ia data formulării primei contestații si a fost invocat prin aceasta din urma - dosar nr._/301/2013.

Acest motiv a fost invocat ulterior, pe cale separata, prin introducerea acestei contestații -_, eludând astfel dispozițiile art. 712 alin. 3 din Codul de Procedura Civila.

Potrivit acestui text de lege, nu se poate face o noua contestație de aceeași parte, pentru motive care au existat la data primeia. Nu interesează care acte de executare au făcut obiectul analizei instanței de executare. Ceea ce are relevanta (pentru incidența excepției de madmisibilitate) este ca la data formulării primei contestații la executare (_/301/2013) sa fi existat si motivul de contestație pe care debitorul sa il fi ridicat si ulterior, pe calea unei noi contestații la executat^. Or, acesta este sensul art. 712 alin. 3 din Codul de Procedura Civila.

F. de invocarea aceluiași motiv, existent si la data formulării primei contestații, solicit admiterea excepției de inadmisibilitate a contestației la executare.

Admisibilitatea are in vedere deci, faptul ca motivul de nelegalitate invocat prin aceasta contestație, subzista si Ia data formulării primei contestații -_/301/2013.

In data de 09.09.2015 am formulat cerere de comunicare a sentinței apelate adresate instanței de fond.

Prin Decizia nr. 1600A/24.10.2014 Tribunalul București a dispus DEFINITIV respingerea apelului ca nefondat in dosarul nr._/301/2013, apel formulat împotriva Sentinței civile nr. 1061/28.01.2014 a Judecătoriei Sector 3 (prin care s-a respins contestatia la executare).

Actualizarea creanței poate fi contestata doar in masura in care actele de executare aferente executării silite a acestei sume (195,61 lei reprezentând rata inflației aplicata creanței menționate pentru perioada iunie 2013-septembrie 2014) ar prezenta neregularitati.

Raportul de accesorietate intre creanța principala (debit) si actualizarea creanței conduce invariabil la aceeași soluție de respingere a contestației la executare formulate împotriva executării silite a actualizării creanței.

Contestatorul nu invoca neregularitati (de fond sau de forma) ale Somației din 21.10.2014, ci doar norme legale care nu constituie un impediment pentru executarea silita a debitorului.

Contestatorul nu indica niciun motiv de contestație in privința actualizării creanței de la exigibilitatea primei transe si pana la încasarea efectiva a acesteia (februarie 2013 - septembrie 2014).

In fapt, prin Hotararea nr. 403/2008 emisa de Comisia Judeteana de Aplicarea a Legii 290/2003 a fost aprobata cererea formulata de intimata, in calitate de moștenitor al defuncților soti N. A. si V., fiindu-i stabilit dreptul la o despăgubire pentru suma de 46.574,12 lei pentru bunurile abandonate in localitatea Herta, Bucovina de Nord, in prezent Republica Ucraina.

Potrivit art 18 si următoarele din normele metodologice de aplicare a legii 290/2003, hotararea reprezentând titlul executoriu, a fost inaintata debitorului Autorității Naționale pentru R. Proprietăților, cu solicitarea de a se efectua plata.

Astfel, dupa mai bine de 5 ani de la emiterea hotararii, debitorul ANRP nu a dat curs obligațiilor v-legale de a dispune plata despăgubirilor, asa cum de altfel se menționează si in contestație, fara a justifica nerespectarea termenului prevăzut de art. 10 alin. 2 din Legea 290/2003, singurul argument invocat fiind insuficienta fondurilor de la buget pentru acoperirea tuturor sumelor reprezentând despăgubiri scadente.

Apreciem acest argument ca fiind nesustenabil, întrucât: pe de o parte, ANRP-ul nu pune la dispoziția persoanelor indreptatite o evidenta clara, transparenta (cu termene de plata ferme) a fondurilor existente, neexistand in acest sens probe la dosar din care sa reiasa o eventuala solicitare către Ministerul de Finanțe pentru punerea la dispoziție a unor fonduri care sa asigure achitarea acestor despăgubiri; pe de alta parte, a refuza achitarea „sine die” a acestor despăgubiri, invocând lipsa perpetua a fondurilor, transforma dreptul la aceste despăgubiri .-se totodata, si principiul predictibilitatii normei juridice si a aplicării ei, principiu protejat indeosebi prin jurisprudenta drepturilor omului la nivel european si nu numai.

Prin recunoașterea dreptului la despăgubire neurmata insa, de punerea in plata a drepturilor, se creeaza o situatie in contradicție cu prevederile legale si se menține o stare de incertitudine cu privire la drepturile petentilor, in general.

Creditorul-intimat, beneficiar al compensațiilor prevăzute de legea 290/2006 este titularul unui drept de creanța asupra Statului R., prin ANRP, in temeiul Hotararii nr. 403/2008 emisa de Comisia Judeteana Suceava pentru aplicarea legii 290/2003.

Intimatul este așadar titularul unui drept de proprietate asupra unui bun, in accepțiunea Convenției europene pentru apararea drepturilor si libertăților fundamentale ale omului. Creditorul are o creanța suficient de bine stabilita pentru a beneficia de protecția art. 1 din Protocolul 1 (cauzele rafinăriile Grecești Stran si Stratis Adreatis impotriva Greciei, Jasiuniene vs. Lituaniei, Sandorsi V. I. vs. României), iar intarzierea la plata sau refuzul de plata din partea contestatoarei constituie atingeri aduse dreptului de proprietate al intimatului, astfel cum este garantat si protejat de Convenție.

Textul Convenției Europene jpentru Drepturilor Omului (la fel si jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului) face parte din dreptul intern al României inca din 1994, iar daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu execeptia cazului in care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

Din momentul in care legiuitorul a recunoscut in patrimoniul intimatului un drept de creanța, ingerințele in exercițiul dreptului de proprietate cu privire la acest bun nu pot interveni decât printr-o prevedere a legii, pentru un scop legitim si pastrand proporțiile de rezonabilitate (între ingerință și scopul propus).

Or, Statul roman, prin legiuitorul sau, dupa ce a recunoscut in patrimoniul unei categorii de persoane, in genere, si in patrimoniul intimatului, in special, a prevăzut concomitent o ingerința in dreptul de proprietate asupra acestei creanțe.

Condiționarea efectuării plații (“in limita sumelor aprobate anual cu acesta destinație”) o apreciem Cil neconforma cu dreptul de proprietate al intimatului si, prin urmare, neconventionala (neconformă cu prevederile Convenției si cu jurisprudenta născută de Curte din aceste prevederi), motiv pentru care consideram ca se impune a fi inlaturata aceasta aparare.

Aceasta condiționare reprezintă o condiție pur potestativa (din partea debitorului) ce afectează obligația Statului (condiție a cărei realizare depinde exclusiv de voința statului in condițiile in eili’0 Statul nu poate fi cenzurat de intimat in alocarea sumelor in procedura adoptării bugetului de ului), este sanctionata cu nulitatea absoluta, si constituie o ingerința disproporționata in dreptul do proprietate al intimatului ce impune cenzurarea judecătorului național, pentru impiedicarea constatării de către Curtea Europeana pentru Drepturile Omului a unei noi incalcari de Statul Român a art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție.

De aceea, am procedat la recuperarea despăgubirilor prin demararea procedurilor de executare silită a titlului executoriu reprezentat de Hotararea nr. 403/2008 emisa de Comisia Judeteana de Aplicarea a Legii 290/2003, pentru suma de 46.574,12 lei, solicitând totodata si actualizarea acesteia la data punerii efective in executare, potrivit art. 628 din noul Cod de procedura civila.

Astfel, in cadrul dosarului de executare nr. 680/2013 inregistrat la B. D. si D., instanta de judecata a incuviintat executarea silita pentru sumele cuprinse in titlul executorii) reprezentat de Hotararea nr. 403/2008 emisa de Comisia Judeteana de Aplicarea a Legii 290/2003 impotriva debitoarei ANRP si, in consecința, s-a procedat la recuperarea sumelor de bani reprezentând despăgubiri si alte cheltuieli ocazionate de executarea silita potrivit procesului-verbal da executare silita.

Inițial executorul a realizat actualizarea creanței raportandu-se la momentul investirii sale. Prin urmare, a realizat actualizarea creanței pentru perioada noiembrie 2008 - mai 2014.

Dupa consemnarea sumei in octombrie 2014, executorul a realizat actualizarea creanței pentru perioada cuprinsa intre iunie 2014 si data consemnării efective (practic luna dinaintea consemnării) - septembrie 2014.

Din analiza motivelor invocate de debitor in privința actualizării, nu reiese exact ce anume invoca debitorul in privința actualizării creanței, ce norma legala ar fi incalcat ori cu ce anume ar fi greșit organul de executare cand a actualizat creanța.

Menționez faptul ca actualizarea creanței se realizeaza pana la data plății efective a obligației, potrivit alin. 3 al art. 628 din noul Cod de Procedura Civila. Mai exact, creditorul are dreptul la actualizarea creanței pana la consemnarea si plata sumelor indisponibilizate de executor (consemnarea sumelor la dispoziția executorului).

Debitorul nu identifica niciun impediment pentru actualizarea creanței, conform alin. 3 al art. 628 din noul Cod de Procedura Civila. Ba mai mult, debitorul recunoaște ca prin art. 18 alin. 6 al HG nr. 1120/2006 in situatia in care nu se respecta termenele de plata, intervine actualizarea sumelor neachitate in raport de indicele de inflație, procedura realizata in fapt de executor.

In mod eronat se afirma ca instanta care a incuviintat executarea silita a admis executarea silita D. pentru suma de 46.574,12 lei. Aceasta suma reprezintă exclusiv creanța, instanta hotarand prin încheierea din 03.06.2013 din dosarul nr._/301/2013 incuviintarea creanței in cuantum de 46.574,12 lei plus accesorii plus cheltuieli de judecata, asa cum reiese in mod evident din incheierea de incuviintare.

Chiar daca instanta de executare ar fi omis mențiunea privind actualizarea creanței, aceasta actualizare poate fi realizata de organul de executare in temeiul legii, potrivit alin. 3 al art. 628 Cod Procedura Civila - in cazul in care titlul executoriu nu conține niciun asemenea criteriu, executorul judecătoresc va proceda, la cererea creditorului, la actualizare in funcție de rata inflației, calculata de la data cand creanța a devnnit exigibila si pana la data plații efective a obligației.

Oricum nu trebuie confundat titlul executoriu cu hotararea de incuviintare a executării silite. Actualizarea creanței se realizeaza de executor potrivit titlului executoriu si normelor legale menționate, nu potrivit încuviințării.

Unicul motiv de fapt il constituie lipsa disponibilităților bănești - inaplicabilitatea OUG nr.10/2014 in privința suspendării plaților voluntare

Creditoarei nu i se poate pretinde sa aștepte o perioada de timp nedeterminata, pentru plata efectiva a drepturilor cuvenite, iar statul nu se poate prevala de faptul ca resursele bugetare sunt prea mici pentru a despăgubi toate persoanele indreptatite, chiar in temeiul normei edictate de autoritatea legiuitoare trebuind sa estimeze la momentul adoptării legii resursele materiale necesare plații despăgubirilor respective.

Contestatoare nu a făcut dovada demersurilor efectuate pentru obținerea fondurilor in vederea achitării benevole a obligației stabilite prin titlul executoriu, iar in lipsa acestora, simpla lipsa de lichidități invederata in contestația la executare, nu o poate apara pe debitoare de executarea silita. Contestatoarea nu a făcut dovada unor situatii obiective de natura a justifica neachitarea plaților cuvenite creditoarei, aceasta deținând un „bun” in sensul art. 1 din Primul protocol adițional la CEDO, iar imposibilitatea de a obține executarea unei creanțe recunoscute anterior constituie o ingerința in dreptul ei la respectarea bunurilor, in lipsa oricăror altor motive de nelegalitate a executării.

Cu privire la OUG nr. 10/2014 privind suspendarea plații despăgubirilor, apreciez ca acestea au in vedere exclusiv plata voluntara si modalitatea in care se executa o obligație ce incumba statului, si nu o eventuala executare silita, nefiind afectata exigibilitatea creanței, prin stabilirea unor termene suspensivei.

Se impune astfel a se analiza noțiunea de creanța exigibila si a se stabili concret care este momentul cand creanța a dobândit un astfel de caracter.

Desi nu a primit o definiție legala, este unanim admis in doctrina si jurisprudenta ca noțiunea de creanța ajunsa la scadenta vizeaza si creanța pentru care se poate cere executarea silita.

In cauza suspendarea plaților nu are natura unui termen suspensiv, ci are natura juridica a unui moratoriu legal, fiind stabilit de legiuitor, in situatii excepționale care vizeaza organizarea acordării despăgubirilor prevăzute de actul normativ.

Intimatul nu a primit inca o despăgubire (cu toate ca aceasta trebuia achitata . - deci, cel mai târziu pana la 31.10.2009 s.n.) si nu are nicio certitudine cu privire la data la care o va putea primi, astfel ca suporta o sarcina disproporționata si excesiva, incompatibila cu dreptul la respectarea bunurilor sale, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.

Autoritățile naționale trebuie sa beneficieze de o larga marja de apreciere, nu numai pentru a alege masurile care sa reglementeze raporturile de proprietate, ci si pentru a avea la dispoziție timpul necesar pentru punerea lor in aplicare.

In jurisprudenta sa constanta, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a afirmat ca, atunci când pune in aplicare o legislație speciala de restituire si de despăgubire, punerea in balanța a drepturilor in cauza si a câștigurilor si pierderilor diferitelor persoane afectate de procesul de transformare a economiei si a sistemului juridic al statului, constituie un exercițiu de o dificultate deosebita.

Totuși aceasta marja, oricât de mare ar fi ea, nu este nelimitata, iar exercitarea puterii discreționare a statului, chiar si in cadrul celei mai complexe reforme a statului, nu poate determina consecințe incompatibile cu normele stabilite prin Convenție (Broniowski, paragraful 182).

In cauza Faimblat, Curtea a reamintit ca dreptul la o instanta nu este doar un drept teoretic de a obține recunoașterea dreptului sau printr-o decizie finala, dar ca el inseamna si speranța legitima ca aceasta decizie va fi pusa in executare.

Or, in contextul in care reclamantul, la 5 ani de la emiterea titlului de plata, nu a primit inca o despăgubire, desi chiar Ia acea data existau dispoziții legale ce reglementau procedura de plata, si in prezent nu are nicio certitudine cu privire la data la care o va putea primi, deoarece nici noua lege de eșalonare nu este suficient de previzibila incat sa confere criterii concrete, clare si coerente privind ordinea de efectuare a plaților, instanta constata ca in raport de circumstanțele spetei, reclamantul suporta o sarcina disproporționata si excesiva, incompatibila cu dreptul Ia respectarea bunurilor sale, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție.

Hotărârile emise de Comisia Judeteana sunt titluri executorii, refuzul acordării oricărei despăgubiri constituie o ingerința in dreptul intimaților la respectarea bunurilor, motiv pentru care argumentul privind lipsa caracterului de titlu executoriu a hotararii comisiei județene devine lipsit de temei legai. Neplata acestor compensații echivalează practic cu suspendarea sine die a exercițiului acestui drept de proprietate privată. Titularii acestui drept lipsiți de bunurile lor mai mult de 70 de ani se văd în acest fel limitați de exercitarea dreptului de a încasa aceste compensații.

în acest mod, reclamantul ar fi în situația echivalentă lipsirii sale de un drept patrimonial ca urmare a limitării excesive a restrângerilor folosinței acestui drept, situația contrară Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 18 și art. 1 din Protocolul adițional la această convenție). A amâna plata compensațiilor bănești după ce timp de mai bine de 70 de ani proprietarul a fost lipsit de bunul/bunurile sale, ar conduce implicit la lipsirea reclamantului de proprietatea sa (protecția proprietății asigurată de art. 1 din Protocolul adițional al convenției amintite ar deveni iluzorie).

Respingerea motivului ca in desfasurarea executării silite din dosarul 680/2013 au fost incalcate dispozițiile speciale prevăzute de art. 2 din OG nr. 22/2002, care prevăd un termen de 6 luni intre momentul primirii somației si înființarea popririi

Din interpretarea coroborata a prevederilor art. 2 si 3 din OG nr. 22/2002 reiese ca termenul de" 6 luni incepe sa curgă de la data primirii somației de plata comunicata de organul de executare si aceasta doar in situatia in care executarea creanței nu incepe sau nu continua din cauza lipsei de fonduri. Prin urmare, termenul de 6 luni este operabil doar in situatia lipsei de fonduri, aspect particular care nu a fost dovedit in cauza de ANRP.

Astfel, beneficiul termenului de 6 luni in favoarea instituțiilor publice este condiționat de dovada neexecutarii benevole a obligației din cauza lispei de fonduri, dar si de dovada demersurilor făcute de debitor pentru alocarea sumele necesare achitării obligațiilor. Refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plații debitului constituie o atingere adusa dreptului de decurge din art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției.

Dupa cum lesne se poate observa, aceasta obligație de a lasa sa curgă un termen de 6 luni intre momentul primirii somației si infiintarea popririi, adica următorul act de executare, incumba creditorului numai in cazul special in care, din cauza lipsei de fonduri, executarea nu poate continua. Ulterior, daca debitorul nu executa obligația creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.

Cu alte cuvinte, termenul legal de 6 luni este un termen de gratie care se acorda ca beneficiu instituțiilor publice in situațiile speciale, in care obligația de plata nu a fost executata ca urmare a lipsei fondurilor bănești.

Or, nu poate fi vorba de o norma care deroga de la prevederile dreptului comun, in speța ale Codului de procedura civila, care ar institui un termen de gratie ce se acorda in cazul tuturor executărilor silite incepute împotriva instituțiilor publice, dupa cum susține contestatoarea.

P. a putea beneficia de termenul de grație pentru efectuarea plății debitoarea trebuia să facă dovada că neexecutarea până în prezent a obligației de plată s-a datorat lipsei de fonduri întrucât, conform dispoziției legale menționate, procedura nu operează ope legis față de toți debitorii care sunt instituții publice, ci numai față de acei debitori care nu au putut începe sau continua executarea obligației de plată din cauza lipsei fondurilor. Astfel de dovezi nu au fost depuse de către contestatoare.

Apreciez astfel ca, cererea cu care a fost învestită instanța de fond are un caracter formal, iar instanța de judecată nu este chemată ea însăși să identifice soluții pentru ca instituțiile statului să onoreze obligațiile de plată care derivă din titlurile executorii.

Este de notorietate faptul ca, ANRP-ul primește fonduri lunar de la bugetul statului, de la ordonatorul de credite bugetare in vederea acordării de despăgubiri. Cu atat mai mult cu cat nu s-a făcut dovada lipsei disponibilităților bănești in sensul luării masurilor pentru a asigura existenta in bugetul propriu a sumelor necesare îndeplinirii obligației stabilite prin titlu executoriu, sau că intenționează să întreprindă astfel de acțiuni, ori are un plan viabil ce îi va permite plata creanțelor.

Consideram ca dispozițiile O.G. nr. 22/2002, invocate de reclamant, în consonanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în aplicarea prevederilor art. 6 din CEDO, si acordarea unui termen de grație sau eșalonarea plății creanței stabilite prin titlu executoriu sunt măsuri excepționale, ce trebuie dispuse cu precauție, strict în ipotezele reglementate de lege și pe o perioadă rezonabilă, astfel încât dreptul de acces la justiție să nu devină iluzoriu.

De asemenea, înalta Curte apreciază printr-o decizie de speța (decizia 624/2012 pronunțata in dosar_ ) că este de neconceput ca dreptul creditorului să dobândească un caracter incert și imprevizibil, ceea ce poate afecta chiar substanța acestuia, atâta timp cât nu s-au oferit explicații rezonabile.

Inadmisibilitatea/netemeinicia cererii apelantului de „respingere a capătului de cerere privind obligarea la plata cheltuielilor de judecata. Cererea apelantului impune următoarele soluții, raportat la calificarea cererii de respingere: respingerea ei ca inadmisibila, in condițiile in care contestatorul a căzut in pretenții, conform art. 453 din Codul de Procedura Civila; respingerea ei ca nefondata, in masura in care instanta califica cererea ca una de reducere a onorariului de avocat, considerând aceasta cheltuiala ca disproporționata (de mare) fata de activitatea depusa de avocat.

Apelanta – contestatoarea A. Națională pentru R. Proprietăților a depus răspuns la întâmpinarea depusă de apelantul – intimat S. M.¸ prin care a solicitat admiterea apelului formulat.

În motivarea răspunsului la întâmpinare, apelanta – contestatoare a susținut:

Cu prioritate înțelegem să invocăm excepția lipsei de interes în acțiunea promovată de intimatul - creditor.

D. fiind faptul că, prin hotărârile instanțelor de judecată pronunțate în dosarele nr._/301/2013 și nr._, s-a respins contestațiile la executare formulate de ANRP în dosarul de executare nr._, ca neîntemeiate și A.N.R.P. a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, apreciem,în aceste condiții, că plângerea formulată de reclamantul S. M. a rămas fără obiect.

Întrucât, hotărârile judecătorești sunt favorabile intimatului - creditor, prin aceste respingându-se contestațiile la executare formulate de ANRP, considerăm că acesta nu mai justifică un interes în susținerea cererii de admitere a excepției inadmisibilității contestației la executare, respectiv de respingere a contestației la executare.

P. a fi parte într-o procedură judiciară se impun a fi îndeplinite anumite condiții, reclamantul trebuind să facă dovada, printre altele, că are un interes juridic, recunoscut și ocrotit de lege, născut și actual, personal și direct.

În literatura de specialitate se reține că "prin impunerea condiției interesului, se urmărește nu numai evitarea unor litigii lipsite de orice utilitate pentru reclamant, pur vexatorii, dar in același timp, menajarea timpului magistraților și a finanțelor statului, astfel încât rolul instanțelor să nu fie încărcat cu astfel de pricini."( M. T. - Excepțiile procesuale în procesul civil, Ed. A ll-a, p. 180).

Cât privește excepția inadmisibilității unei noi contestații pentru motive care au existat la data primei contestații invocată de intimatul - creditor S. M. prin raportare la prevederile art. 712 alin. (3) din Codul de procedură civilă, precizăm faptul că acesta este neîntemaiată.

Astfel, potrivit art. 712 alin. (3) din Codul de procedură civilă, „Nu se poate face o nouă contestație de către aceeași parte pentru motive care au existat la data primei contestații. Cu toate acestea, contestatorul își poate modifica cererea inițială adăugând motive noi de contestație dacă, în privința acestora din urmă, este respectat termenul de exercitare a contestației la executare. ”

Contestația la executare reprezintă un mijloc procedural prin care oricare dintre părți ori terțele persoane interesate (vătămate de executare) pot obține desființarea măsurilor ilegale de urmărire silită.

învederăm onoratei instanțe faptul că între contestația la executare, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 3 București, în dosarul nr._/301/2013, la data de 23.07.2013 și contestația la executare, înregistrată pe rolul aceleiași instanțe, în dosarul nr._, la data de 27.10.2014, nu există identitate de obiect.

Prin contestația ce a făcut obiectul dosarului nr._/301/2013, A.N.R.P. a contestat actele de executare silită emise de B.E.J D. și D. în dosarul de executare nr. 680/2013 în iulie 2013.

Prin înștiințarea din data de 19.07.2013, B.E.J.A. D. și D. a înștiințat A.N.R.P. despre obligația de restituire către creditorul S. M. a sumei de 66.029,06 lei compusă din: suma de 58.258,64 lei reprezentând totalul compensațiilor stabilite prin Hotărârea nr.403/2008 emisă de Comisia Județeană Suceava, în cuantum actualizat, plus 7.770,42 lei onorariu și cheltuieli de executare.

În speță executorul judecătoresc a procedat la actualizarea sumei de 27.944,48 lei, reprezentând cota de 60% din totalul compensațiilor acordate prin Hotărârea nr. 403/2008, cu indicele de creștere a prețurilor de consum pe perioada noiembrie 2008 - mai 2013. iar suma de 18.629.64 lei reprezentând cota de 40% din totalul hotărârii sus-mentionată a fost actualizată cu indicele de creștere a preturilor de consum pe perioada decembrie 2008 - mai 2013.

Precizăm faptul că această contestație la executare ce a făcut obiectul dosarului nr._/301/2013 a fost soluționată definitiv în favoarea domnului S. M. prin Decizia Civilă nr. 1600/24.10.2014, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/301/2013.

Prin contestația la executare ce a face obiectul dosarului nr._, A.N.R.P contestă actele de executare emise în data de 21.10.2014 de B.E.J D. și D. în dosarul de executare nr. 678/2013. respectiv subscrisa solicită onoratei instanțe anularea executării silite dispusă în baza Somației emisă în data de 21.10.2014 în dosarul de executare nr. 680/2013;

Astfel, prin somația din data de 21.10.2014, B.E.J.A D. și D. a înștiințat A. Națională pentru R. Proprietăților despre obligația de plată, în termen de 5 zile, a sumei de 195,61 lei reprezentând actualizarea sumei de 46.574,12 lei reprezentând suma compensatorie stabilită prin Hotărârea 408/2008, calculată cu indicele prețurilor de consum pentru perioada iunie 2013- septembrie 2014.

Așadar, nu se poate invoca excepția inadmisibilității contestației la executare, formulată în dosarul de executare nr. 678/2013, aflat pe rolul B. D. și D., întrucât devin incidente prevederile art.711 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora: împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare [...].

Ca element de noutate în Codul de procedură civilă se prevede, în mod expres, în cuprinsul art.712 criteriile de calificare a unei contestații la executare, ca fiind admisibilă sau, după caz, inadmisibilă, în raport de categoria titlului executoriu în baza căruia s-a început executarea silită și de motivele invocate pe cale contestației la executare.

Pe calea contestație la executare nu se pot repune în discuție aspecte pentru a se combate situația de fapt, soluționată cu ocazia litigiului pe fond, neputându-se reexamina pe această cale o hotărâre judecătorească definitivă, intrată în puterea lucrului judecat.

Or, în situația supusă analizei ne aflăm în fata a două contestații la executare distincte care au privit titluri executorii diferite.

Referitor la excepția autorității de lucru judecat invocată de intimatul - creditor S. M. prin întâmpinare, învederăm onoratei instate faptul că acesta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Așa cum am arătat mai sus, între contestația la executare, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 3 București, în dosarul nr._/301/2013, la data de 23.07.2013 și contestația la executare, înregistrată pe rolul aceleiași instanțe, în dosarul nr._, la data de 27.10.2014, nu există identitate de obiect.

Așadar, chiar dacă este vorba despre același dosar de executare, respectiv dosarul nr. 680/2013, în speță sunt contestate acte de executare diferite, având date diferite și obiect diferit, așa că nu poate fi pusă în discuție nici autoritatea de lucru judecat, întrucât, conform art. 711 alin. (1) din Codul de procedură civilă ” împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.", aspect repnut și de către instanța de judecată.

Prin somația din data de 21.10.2014, B.E.J.A D. și D. a înștiințat A. Națională pentru R. Proprietăților despre obligația de plată, în termen de 5 zile, a sumei de 195,61 lei reprezentând actualizarea sumei de 46.574,12 lei reprezentând suma compensatorie stabilită prin Hotărârea 408/2008, calculată cu indicele prețurilor de consum pentru perioada iunie 2013- septembrie 2014.

Intimatul - creditor SPRINCEANĂ M. susține faptul că actualizarea creanței poate fi contestată doar în măsura în care actele de executare ar prezenta neregularități. Or, în speță B.E.J.A D. și D. a depășit limitele încheierii din data de 03.06.2014, pronunțată de către Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2014 privind încuviințarea executării silite.

Prin încheierea din data de 03.06.2014, instanța de executare a încuviințat executarea silită a debitorului A.N.R.P. până la concurența sumei de 46.574,12 lei, reprezentând compensația stabilită prin titlul executoriu la care se adaugă cheltuielile de executare silită.

Desi limitele executării silite au fost stabilite în mod clar de către instanță, fiind încuviințată executarea pentru recuperarea exclusiv a sumei de 46.574,12 lei și cheltuielile de executare silită, în mod neleqal executorul judecătoresc a procedat la executarea silită a subscrisei si cu privire la actualizarea despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 403/2008a Comisiei Județului Suceava pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

De asemenea, cu privire la aplicabilitatea O.G nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu toate modificările și completările ulterioare, în dosarul nr._, învederăm instanței faptul că B.E.J.A D. și D. a încălcat acestui act normativ, întrucât somația în dosarul nr. 680/2013/21.10.2014 a fost emisă în data de 21 octombrie 2014, iar măsura înființării popririi a fost dispusă în data de 04.11.2014, încălcându-se astfel termenul de 6 luni instituit de O.G 22/2002.

Referitor la solicitarea intimatul - creditor S. M.. formulată în temeiul art. 453 din Codul de procedură civilă, de a obliga contestatorul ANRP la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, reprezentate de onorariu de avocat în cuantum de 550 lei, învederăm următoarele:

Articolul 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă instituie o limitare în ceea ce privește onorariul de avocat, tocmai pentru a se asigura o echivalență între munca prestată și onorariu.

De asemenea, supunem atenției și prevederile Deciziei Curții Constituționale nr. 492/2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 583/05.07.2006, conform căruia Curtea Constituțională a reținut că prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertiți în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să îi fie opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească, prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil.

Articolul 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă instituie o limitare în ceea ce privește onorariul de avocat, tocmai pentru a se asigura o echivalență între munca prestată și onorariu.

În sensul celor expuse este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor de rambursare a cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, care au fost făcute, în mod real, în limita unui cuantum rezonabil.

Împotriva sentinței civile nr.5242/20.04.2015 pronunțate de Judecătoria Sectorului 3 București, și intimatul S. M. a declarat apel, înregistrat la data de 16.09.2015 pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a Civilă, apel prin care a solicitat admiterea excepției inadmisibilității și respingerea în consecință a contestației la executare; excepția autorității de lucru judecare și respingerea în consecință a contestației la executare; respingerea ca neîntemeiată a cererii de restabilire a situației anterioare executării.

În motivarea apelului, apelantul - intimat a susținut:

Prin contestația la executare ce a făcut obiectul dosarului nr._/301/2013, debitorul ANRP a solicitat anularea executării silite dispuse in dosarul de executare nr. 680/2013, raportat la următoarele motive privind fondul creanței (adica nu neregularitati privind forma actelor de executare): neexigibilitatea creanței puse in executare (plata creanței in funcție de disponibilitățile bănești); nerespectarea dispozițiilor OG nr. 22/2002 privind termenul de 6 luni acordat debitorului care dovedește ca nu are fonduri, desi a solicitat aceste fonduri.

Or, motivele arătate prin aceasta contestație au in vedere aceleași motive - neexigibilitatea creanței, raportat la insuficiente, disponibilităților bănești sau „in limite sumelor aprobate anual cu aceasta destinație in bugetul de stat”, respectiv incalcarea prevederilor OG nr. 22/2002. Contestatorul ANRP nu contesta actele de executare pentru neregularitati de forma, ci pentru aceleași motive ridicate, in mod mecanic, de debitor in cadrul contestațiilor la executare, si anume - insuficienta sumelor alopate prin bugetul de stat, fapt ce ar atrage, in opinia ANRP, amanarea sine die a plații despăgubirilor.

Acest motiv a fost invocat ulterior, pe cale separata, prin introducerea acestei contestații -_, eludând astfel dispozițiile art. 712 alin. 3 din Codul de Procedura Civila.

F. de invocarea aceluiași motiv, existent si la data formulării primei contestații, solicit admiterea excepției de inadmisibilitate a contestației la executare.

Admisibilitatea are in vedere deci, faptul ca motivul de nelegalitate invocat prin aceasta contestație, subzista si Ia data formulării primei contestații -_/301/2013.

In data de 09.09.2015 am formulat cerere de comunicare a sentinței apelate adresate instanței de fond.

Cata vreme sunt invocate doar aparari de fond (lipsa fondurilor alocate de la bugetul statului), ridicate si prin intermediul contestației la executare formuate in cadrul dosarului nr._/301/2013, instanta nu poate dispune admiterea contestației. Contestatorul nu invoca neregularitati (de fond sau de forma) ale Somației din 21.10.2014, ci doar norme legale care nu constituie un impediment pentru executarea silita a debitorului.

Apelanta – contestatoarea A. Națională pentru R. Proprietăților a depus întâmpinare la apelul formulat de apelantul – intimat S. M.¸ prin care a solicitat respingerea ca lipsit de interes, iar în subsidiar, ca nefondat a apelului.

În motivarea întâmpinării, apelanta – contestatoare a arătat:

Referitor la excepția lipsei de interes în acțiunea promovată, dat fiind faptul că, prin hotărârile instanțelor de judecată pronunțate în dosarele nr._/301/2013 și nr._, au fost respinse contestațiile la executare formulate de ANRP în dosarul de executare nr._, ca neîntemeiate și A.N.R.P. a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, apreciem, în aceste condiții, că plângerea formulată de reclamantul S. M. a rămas fără obiect.

În literatura de specialitate se reține că “prin impunerea condiției interesului, se urmărește nu numai evitarea unor litigii lipsite de orice utilitate pentru reclamant, pur vexatorii, dar în același timp, menajarea timpului magistraților și a finanțelor statului, astfel încât rolul instanțelor să nu fie încărcat cu astfel de pricini."{ M. T. - Excepțiile procesuale în procesul civil, Ed. A ll-a, p. 180).

Prin contestația ce a făcut obiectul dosarului nr._/301/2013, A.N.R.P. a contestat actele de executare silită emise de B.E.J D. și D. în dosarul de executare nr. 680/2013 în iulie 2013.

Așadar, nu se poate invoca excepția inadmisibilității contestației la executare, formulată în dosarul de executare nr. 678/2013, aflat pe rolul B. D. și D., întrucât devin incidente prevederile art. 711 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora: împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare [...].

Ca element de noutate în Codul de procedură civilă se prevede, în mod expres, în cuprinsul art. 712 criteriile de calificare a unei contestații la executare, ca fiind admisibilă sau, după caz, inadmisibilă, în raport de categoria titlului executoriu în baza căruia s-a început executarea silită și de motivele invocate pe cale contestației la executare.

În situația supusă analizei ne aflăm în fata a două contestații la executare distincte care au privit titluri executorii diferite.

Referitor la excepția autorității de lucru judecat invocată de intimatul - creditor S. M. prin întâmpinare, învederăm faptul că acesta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Așadar, chiar dacă este vorbă despre același dosar de executare, respectiv dosarul nr. 680/2013, în speță sunt contestate acte de executare diferite, având date diferite și obiect diferit, așa că nu poate fi pusă în discuție nici autoritatea de lucru judecat, întrucât, conform art. 711 alin. (1) din Codul de procedură civilă ” împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.”, aspect reținut a de către instanța de judecată.

Prin somația din data de 21.10.2014, B.E.J.A D. și D. a înștiințat A. Națională pentru R. Proprietăților despre obligația de plată, în termen de 5 zile, a sumei de 195,61 lei reprezentând actualizarea sumei de 46.574,12 iei reprezentând suma compensatorie stabilită prin Hotărârea 408/2008, calculată cu indicele prețurilor de consum pentru perioada iunie 2013-septembrie 2014.

Intimatul - creditor S. M. susține faptul că actualizarea creanței poate fi contestată doar în măsura în care actele de executare ar prezenta neregularități. Or, în speță B.E.J.A D. și D. a depășit limitele încheierii din data de 03.06.2014, pronunțată de către Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2014 privind încuviințarea executării silite.

Desi limitele executării silite au fost stabilite în mod clar de către instanță, fiind încuviințată executarea pentru recuperarea exclusiv a sumei de 46.574.12 lei și cheltuielile de executare silită, în mod neleqal executorul judecătoresc a procedat la executarea silită a subscrisei si cu privire la actualizarea despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 403/2008a Comisiei Județului Suceava pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

Articolul 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă instituie o limitare în ceea ce privește onorariul de avocat, tocmai pentru a se asigura o echivalență între munca prestată și onorariu.

Apelantul – intimat S. M. a depus răspuns la întâmpinarea depusă de apelanta - contestatoare A. Națională pentru R. Proprietăților, prin care a solicitat admiterea apelului formulat, reiterând motivele prezentate în cererea de apel.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport cu motivele de apel invocate și potrivit art.479 din C.proc.civ., tribunalul reține:

Referitor la apelul declarat de apelantul – intimat S. M. și la lipsa de interes a acestuia:

Potrivit art.32 și art.33 din C.proc.civ., orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia justifică un interes determinat, legitim, personal, născut și actual.

Prin sentința civilă apelată, a fost respinsă ca neîntemeiată contestația la executare formulată în contradictoriu cu intimatul, reținându-se că actele de executare au fost efectuate cu respectarea dispozițiilor legale în materie.

Prin apelul declarat, intimatul a solicitat schimbarea în tot a sentinței apelate și respingerea contestației la executare în principal ca efect al admiterii excepției inadmisibilității contestației la executare, iar în subsidiar, ca efect al admiterii excepției autorității de lucru judecat, precum și respingerea cererii de restabilire a situației anterioare executării.

În condițiile în care, pe de o parte, soluția pronunțată de instanța de fond este una favorabilă intimatului, iar pe de altă parte, acesta din urmă nu a învederat nici existența vreunei vătămări pe care ar suferit-o ca urmare a dispozitivului sau a considerentelor sentinței apelate, nici beneficiul pe care l-ar realiza în eventualitatea în care contestația la executare nu ar fi fost respinsă ca neîntemeiată, ci ca inadmisibilă sau pentru existența autorității de lucru judecat, tribunalul apreciază că apelul declarat de intimat este lipsit de interes.

În consecință, tribunalul va admite excepția lipsei de interes a apelului declarat de apelantul - intimat S. M., excepție invocată de apelanta contestatoare A. Națională pentru R. Proprietăților, și va respinge în consecință acest apel.

B. Referitor la apelul declarat de apelanta contestatoare A. Națională pentru R. Proprietăților

Motivul de apel referitor la încălcarea limitelor executării silite este neîntemeiat.

Prin încheierea pronunțată la data de 03.06.2014 de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2014 (fila 34 dosar fond) a fost încuviințată executarea silită a ”creanței în cuantum de_,12 lei plus accesorii”, un astfel de accesoriu constituind, și actualizarea creanței pe care executorul judecătoresc o poate realiza în condițiile art.628 alin.(3) din C.proc.civ.

În consecință, nu se poate reține că, prin actualizarea creanței potrivit încheierii emise la data de 10.07.2013 (fila 35 dosar fond), ar fi fost depășite limitele învestirii instanței care a soluționat cererea de încuviințare a executării silite.

Motivul de apel referitor la omisiunea primei instanțe de a avea în vedere modalitatea de plată și modalitatea de actualizare a despăgubirilor prevăzute de art.18 alin.(5) și alin.(6) din H.G. nr.1120/2006, nu este întemeiat.

Astfel, dificultățile economice ale autorităților publice, pot justifica amânarea sau eșalonarea plății creanțelor asupra statului. Acestea au fost și motivele pentru care art.18 alin.(5) din H.G. nr.1120/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și fiinutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, cu modificările și completările ulterioare, prevede: compensațiile bănești se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, astfel: a) integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei; b) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei; c) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei.

Insuficiența resurselor financiare ale autorităților publice nu poate justifica însă absența totală a compensațiilor bănești și nici refuzul sine die al debitoarei de a-și îndeplini obligațiile, tocmai acest refuz de executare a obligațiilor, pentru o perioadă nedeterminată de timp și fără o explicație rezonabilă, ducând la ruperea echilibrului dintre interesele generale, ale statului, și interesele particularilor, și constituind o ingerință în dreptul de proprietate al intimatului, ingerință incompatibilă cu art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Condiționarea plății despăgubirilor de existența sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat reprezintă în fapt o condiție pur potestativă care afectează obligația debitoarei; îndeplinirea obligației nu poate fi lăsată însă la aprecierea instituției publice debitoare, în condițiile în care aceasta nu a făcut dovada că ar fi întreprins vreun demers în vederea alocării sumelor necesare plății despăgubirilor sau că sumele alocate ar fi fost într-adevăr folosite potrivit destinației.

Referitor la actualizarea despăgubirilor, tribunalul reține că executorul judecătoresc are, în temeiul art.628 alin.(3) din C.proc.civ., competența de a proceda la actualizarea creanței, în funcție de rata inflației, pentru întreaga perioadă cuprinsă între data exigibilității creanței și data plății efective a obligației.

Art.18 alin.(6) din H.G. nr.1120/2006 prevede expres posibilitatea creditorului despăgubirilor de a solicita reactualizarea cuantumului despăgubirilor. Această prevedere legală, constituind un beneficiu acordat debitoarei, este de strictă interpretare, și deci aplicabilă doar în situația achitării compensațiilor bănești în termenele prevăzut de alin.(5) al aceluiași articol, nu și în ipoteza refuzului de executare.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr.XXI/19.03.2007 dată într-un recurs în interesul legii cu privire la aplicarea dispozițiilor art.8 alin.(2) din Legea nr.9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940 (o lege privind acordarea de compensații similară Legii nr.290/2003), a stabilit că normele prin care au fost reglementate compensațiile au fost elaborate în spiritul principiului reparării integrale a prejudiciului, și că despăgubirile trebuie să corespundă, prin cuantumul lor, valorii reale a bunurilor din momentul efectuării plății.

În consecință, tribunalul reține că executorul judecătoresc a procedat la actualizarea despăgubirilor datorate intimatului cu respectarea art.18 alin.(6) din H.G. nr.1120/2006 și a principiului reparării integrale a prejudiciului care caracterizează legile privind acordarea de despăgubiri sau compensații.

Nici motivul referitor la efectuarea actelor de executare cu nerespectarea dispozițiilor O.G. nr.22/2002 nu poate determina admiterea apelului declarat.

Potrivit art.1 din O.G. nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate în acest scop prin bugetele acestora, iar art.2 din același act normativ prevede că, în situația în care executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau nu continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni (termen care începe să curgă la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul de executare competent, la cererea creditorului) să facă demersurile necesare în vederea îndeplinirii obligației de plată.

Instituția publică debitoare beneficiază de termenul de 6 luni iar executarea silită trebuie să respecte art.2 din O.G. nr.22/2002 nu în mod automat, ci numai în ipoteza în care debitoarea face dovada absenței fondurilor bugetare destinate stingerii creanțelor stabilite prin titluri executorii. Dacă instituția are la dispoziție astfel de fonduri, întârzierea îndeplinirii obligației de plată nu are nicio justificare legală iar actele de executare silită efectuate mai devreme de termenul prevăzut de O.G. nr.22/2002 nu sunt lovite de nulitate.

În cauză, deși apelanta - contestatoare a invocat beneficiul prevăzut de art.2 din O.G. nr.22/2002, nu a făcut dovada faptului că refuzul de executare a obligației de plată a despăgubirilor a fost determinat de lipsa fondurilor bugetare, și nici proba demersurilor întreprinse în vederea obținerii fondurilor necesare achitării despăgubirilor.

Nefondată este și critica referitoare la cheltuielile de judecată la plata cărora contestatoarea a fost obligată

Suma de 604 lei, acordată de prima instanță cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu de avocat – 600 lei și contravaloare fotocopiere înscrisuri – 4 lei) are un caracter real (onorariul de avocat a fost efectiv achitat, potrivit chitanței nr.61/20.03.2015 depuse la fila 79 dosar fond, iar bonul privind fotocopierea înscrisurilor a fost depus la aceeași filă), necesar (serviciile de asistență juridică prestate de apărător apar ca fiind necesare pentru apărarea drepturilor reclamantului în prezentul dosar, iar fotocopierea înscrisurilor a fost necesară pentru comunicarea acestora către contestatoare) și rezonabil (raportat la complexitatea litigiului – contestație la executare – și la activitățile desfășurate de avocat - redactarea întâmpinării și reprezentarea la ședința de judecată din data de 20.04.2015, onorariul de avocat în cuantum de 600 lei nu poate fi considerat ca disproporționat sau excesiv).

Art.6 din Legea nr.290/2003, invocat de apelantă, nu prevede faptul că aceasta este scutită de la plata cheltuielilor de judecată efectuate de partea adversă.

P. considerentele prezentate, tribunalul, în temeiul art.480 alin.(1) din C.proc.civ., reținând legalitatea și temeinicia sentinței apelate, va respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta – contestatoare.

În temeiul art.482 raportat la art.453 alin.(1) din C.proc.civ., tribunalul va obliga apelanta - contestatoare la plata către apelantul - intimat a sumei de 550 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel - onorariu de avocat, achitat potrivit chitanței nr.71/10.09.2015 (fila 14 dosar apel) și facturii nr.118/10.09.2015 (fila 14 verso dosar apel), și apreciat ca fiind necesar și rezonabil prin raportare la complexitatea căii de atac și la activitățile desfășurate de apărător.

P. ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge apelul declarat de apelanta - contestatoare A. Națională pentru R. Proprietăților, cu sediul în București, Calea Floreasca, nr.202, sector 1, împotriva sentinței civile nr.5242/20.04.2015 pronunțate de Judecătoria Sectorului 3 în dosarul nr._, ca nefondat.

Admite excepția lipsei de interes a apelului declarat de apelantul intimat S. M., invocată de apelanta contestatoare A. Națională pentru R. Proprietăților.

Respinge apelul declarat de apelantul - intimat S. M., cu domiciliul în Municipiul Suceava, ., ., ., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, . G., nr.8, ., ap.10, ., împotriva sentinței civile nr.5242/20.04.2015 pronunțate de Judecătoria Sectorului 3 în dosarul nr._ , ca lipsit de interes.

Obligă apelanta contestatoare la plata către apelantul - intimat a sumei de 550 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel - onorariu de avocat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15.02.2016.

Președinte, Judecător,

M. M. P. T. S.

Grefier,

I. T.

Red. M.M.P

Thred. M.M.P. și I.T. – 4 ex./17.03.2016

Judecătoria Sectorului 3 București

Judecător fond: I. D.

← Contestaţie la executare. Decizia nr. 128/2016. Tribunalul...		Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... →

Contestaţie la executare. Decizia nr. 711/2016. Tribunalul BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 711/2016. Tribunalul BUCUREŞTI