Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Decizia nr. 676/2016. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 676/2016 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 12-02-2016 în dosarul nr. 676/2016
ROMANIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI – SECȚIA A III-A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 676 A
Ședința publică din data de 12.02.2016
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE – I. P.
JUDECĂTOR – C. V. A.
GREFIER – G. I.
Pe rol, soluționarea cererii de apel formulată de apelantul contestator M. FINANȚELOR P. reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor P. București în contradictoriu cu intimatul D. M. M., împotriva încheierii de ședință din data de 11.08.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul D. M. M. prin avocat, lipsind apelantul contestator M.F.P. .
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
Se expune referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat ori acte de depus, tribunalul constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra apelului.
Intimatul, prin avocat, solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea încheierii pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală, să se constate că în mod corect s-a reținut netemeinicia contestației la executare, apelantul contestator având dreptul și obligația să facă dovada că nu există fonduri bănești. Totodată, se solicită a se constata că plata nu a fost efectuată de bună voie, iar nici după începerea executării silite apelantul contestator nu și-a îndeplinit obligația. Referitor la onorarii, cel pentru executor și cel pentru avocat, apreciază că acestea nu sunt excesive, fiind proporționale cu munca depusă și actele întocmite. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Tribunalul reține dosarul în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față constată:
Prin cererea de chemare in judecata înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 5 București la data de 27.02.2015 sub nr._, contestatorul M. F. P. reprezentat de D. G. REGIONALA a F. P. BUCURESTI a formulat in contradictoriu cu intimatul D. M. M., contestație la executare împotriva executării silite pornite de Biroul Executorului Judecătoresc M. B. in dosarul de executare nr. 35/2015, respectiv a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare si somația din data de 05.02.2015, înregistrate la sediul contestatoarei sub nr. 9594/12.02.2015.
De asemenea,in temeiul art. 718 alin. 1 C., contestatorul a solicitat suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă a contestației la executare.
În drept, contestatorul a invocat disp. art. 622 si urm. C., OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, astfel cum a fost modificată prin Legea 92/2011.
La data de 01.04.2015, intimatul a depus la dosar întâmpinare, f. 20, solicitând respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.
La solicitarea instanței, la data de 04.08.2015, Biroul Executorului Judecătoresc ”M. B.” a depus la dosarul cauzei copii conforme cu originalul a actelor emise în dosarul de executare nr. 35/2015 (f. 34-77).
Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat si administrat pentru ambele părți proba cu înscrisuri, respectiv cele aflate la dosarul cauzei.
Prin încheierea de ședință de la data de 11.08.2015 Judecătoria Sectorului 5 București a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatorul M. F. P. reprezentat de D. G. REGIONALA A F. P. BUCURESTI, in contradictoriu cu intimatul D. M. M., și a respins ca rămas fără obiect capătul de cerere privind suspendarea executării silite.
Pentru a dispune astfel prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia civilă nr. 1233A din data de 05.12.2013 pronunțată de Tribunalul București în dosar nr._/300/2011, irevocabilă prin respingerea recursului, contestatorul a fost obligat să plătească intimatului suma de 242.200 lei, reprezentând ½ din valoarea de piață a apartamentului situat în imobilul din . (fost 16).
Ca urmare a cererii creditorului-intimat de punere în executare a titlului executoriu menționat anterior, împotriva debitorului-contestator M. Finanțelor P., depusă la B. M. B. la data de 05.02.2015, prin încheierea emisă în aceeași zi de către executorul judecătoresc, s-a format dosarul de executare nr. 35/2015.
Prin încheierea din emisă de executorul judecătoresc din data de 06.01.2015 s-a încuviințat executarea silită a titlului executoriu.
Potrivit art. 711 alin. 1 Cod procedură civilă, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii.
Instanța a înlăturat apărarea contestatorului potrivit cu care intimatul era obligat să formuleze o cerere de punere în executare a titlului executoriu, deoarece o instituție publică nu poate începe executarea voluntară în lipsa manifestării de voință a creditorului, o astfel de obligație nefiind prevăzută în vreun text de lege. Disp. art. 622 alin. 1 și 2 c.pr.civ. nu prevăd o astfel de obligație, iar refuzul debitorului de a-și executa obligația rezultă în mod clar din inacțiunea sa în acest sens.
Analizând actele de executare efectuate în dosarul execuțional nr. 35/2015, în ceea ce privește incidența dispozițiilor OG nr. 22/2002, instanța a arătat că contestatoarea, ca organ al statului, nu poate invoca în favoarea sa, pentru a justifica neexecutarea unei hotărâri judecătorești, prevederile art. 2 și 3 din OG nr. 22/2002, potrivit cărora dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată, termenul curgând de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului. În cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie. Astfel, contestatoarea nu a făcut dovada ca nu are fondurile necesare acoperirii creanței.
În ceea ce privește critica referitoare la cheltuielile de executare silită, instanța a reținut că potrivit art. 669 alin. (1) C.proc.civ., partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activități care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Pentru actele sau activitățile dispuse din oficiu, cheltuielile se avansează de către creditor.
(2) Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunțat la executare, situație în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar. Cu toate acestea, în cazul în care debitorul, somat potrivit art. 667, a executat obligația de îndată sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ținut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum și onorariul executorului judecătoresc și, dacă este cazul, al avocatului creditorului, proporțional cu activitatea depusă de aceștia.
(3) Sunt cheltuieli de executare:
1. taxele de timbru necesare declanșării executării silite;
2. onorariul executorului judecătoresc, stabilit potrivit legii;
3. onorariul avocatului în faza de executare silită;
4. onorariul expertului, al traducătorului și al interpretului;
5. cheltuielile efectuate cu ocazia publicității procedurii de executare silită și cu efectuarea altor acte de executare silită;
6. cheltuielile de transport;
7. alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfășurării executării silite.
(4) Sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanța de executare, pe calea contestației la executare formulate de partea interesată și ținând seama de probele administrate de aceasta. Dispozițiile art. 451 alin. (2) și (3) se aplică în mod corespunzător, iar suspendarea executării în privința acestor cheltuieli de executare nu este condiționată de plata unei cauțiuni.
(5) În cazul în care sumele stabilite potrivit alin. (4) nu pot fi recuperate de la debitor, din lipsa bunurilor urmăribile sau din alte asemenea cauze, acestea, cu excepția onorariului executorului judecătoresc, vor fi plătite de creditor, care le va putea recupera de la debitor când starea patrimonială a acestuia o va permite, înăuntrul termenului de prescripție.
(6) Pentru sumele stabilite potrivit prezentului articol, încheierea constituie titlu executoriu atât pentru creditor, cât și pentru executorul judecătoresc, fără a fi necesară învestirea cu formulă executorie.
Contestatorul are obligația, în conformitate cu dispozițiile art. 669 C.proc.civ., de a suporta toate cheltuielile de executare efectuate după data înregistrării cererii de executare silită și până la data realizării obligației, acesta neputând fi exonerat de obligația de plată a cheltuielilor de executare.
Referitor la onorariul executorului judecătoresc, instanța reține că prin încheierea din data de 05.02.2015 (fila 49) a fost stabilit onorariul executorului judecătoresc în cuantum de 9.575 lei.
În ceea ce privește motivul de contestație în sensul că în mod greșit au fost stabilite cheltuieli de executare, cu toate că în interiorul termenului de 6 luni plata debitului poate fi făcută de bunăvoie, instanța reține că este neîntemeiată, având în vedere și considerentele expuse mai sus privind aplicabilitatea termenului de 6 luni instituit de dispozițiile art. 2 din OG nr. 22/2002, precum și disp. art. 669 Cod procedură civilă.
Analizând onorariul executorului judecătoresc, instanța a apreciat că acesta a fost stabilit în conformitate cu dispozițiile art. 39 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 188/2000, respectiv 6.300 lei plus un procent de până la 1% din suma care depășește 100.000 lei din valoarea creanței ce face obiectul executării silite, la care a fost adăugată cota de TVA de 24%. Potrivit acestui text legal, onorariul maximal, cu TVA, este de 10.688,8 lei.
Deși dispozițiile art. 39 alin. 1 din Legea nr. 188/2000 nu prevăd în mod expres necesitatea adăugării TVA datorate de executorul judecătoresc bugetului de stat la cuantumul onorariului stabilit conform legii, potrivit art. 127 și art. 129 alin. 3 din Codul fiscal, taxa pe valoare adăugată reprezintă un impozit indirect și este datorată de persoana impozabilă (inclusiv de persoanele ce exercită profesii liberale, în anumite condiții) în toate cazurile în care se prestează un serviciu, taxa fiind inclusă în tariful final practicat de prestator pentru a fi suportată în final de beneficiarul serviciului. În consecință, beneficiarul serviciului prestat (în speță executarea silită), respectiv creditorul care solicită prestarea serviciului de către executor, este cel care în conformitate cu dispozițiile legale, va suporta în final și costul TVA datorate de prestatorul de servicii (executor) către bugetul de stat. În aceste condiții, TVA reprezintă pentru creditorul urmăritor o cheltuială efectuată în cursul executării silite.
Serviciul prestat de executorul judecătoresc fiind încadrat din punct de vedere contabil în categoria prestărilor de servicii pentru care se datorează taxa pe valoare adăugată în procent de 24%, în mod legal executorul judecătoresc a calculat TVA la cheltuielile de executare, suma constituind taxă pe valoare adăugată urmând a fi virată de executor la bugetul statului. Ca urmare a achitării acestei obligații fiscale, suma ce va rămâne efectiv executorului judecătoresc cu titlu de onorariu este doar maximul prevăzut de art. 39 alin. 1 din Legea nr.188/2000.
Având în vedere dispozițiile art. 669 C.proc.civ, potrivit cărora cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, acesta va trebui să plătească creditorului toate cheltuielile de executare, inclusiv TVA inclus în tariful final al executorului judecătoresc. Instanța a apreciat că nu ar fi fost necesară o prevedere distinctă în Legea 188/2000 cu privire la necesitatea calculării TVA și adăugării acestuia la onorariul calculat potrivit plafoanelor menționate în actul normativ, deoarece nu toate persoanele care desfășoară o profesie liberală datorează TVA, existând un regim special de scutire de plata taxei în anumite condiții stabilite de Codul fiscal, iar pe de altă parte deoarece Legea 188/2000 face referire la onorariul la care are dreptul executorul judecătoresc, fiind evident că acesta este îndreptățit la suma integrală calculată potrivit plafoanelor legale, și nu la o sumă mai mică.
Cu privire la onorariul avocațial stabilit prin încheierea din data de 05.02.2015 (fila 49), instanța reține că, potrivit art. 127-128 din Statutul Profesiei de avocat publicat in Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 898, din 19 decembrie 2011 pentru activitatea sa profesionala avocatul are dreptul la onorariu si la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute in interesul clientului său. Onorariile vor fi stabilite in raport cu dificultatea, amploarea sau durata cazului. Stabilirea onorariilor avocatului depinde de fiecare dintre următoarele elemente: timpul si volumul de munca solicitata pentru executarea mandatului primit sau a activității cerute de client; natura, noutatea si dificultatea cazului; importanta intereselor in cauza; împrejurarea ca acceptarea mandatului acordat de client îl împiedică pe avocat sa accepte un alt mandat din partea unei alte persoane, daca aceasta împrejurare poate fi constatată de client fără investigații suplimentare; notorietatea, titlurile, vechimea in munca, experiența, reputația si specializarea avocatului; conlucrarea cu experți sau alți specialiști, impusa de natura, obiectul, complexitatea si dificultatea cazului; avantajele si rezultatele obținute pentru profitul clientului ca urmare a muncii depuse de avocat; situația financiara a clientului; constrângerile de timp in care avocatul este obligat de împrejurările cauzei sa acționeze pentru a asigura servicii legale performante. Onorariile se stabilesc liber intre avocat si client, in limitele legii si ale prezentului statut. Este interzisa fixarea de onorarii minime, recomandate sau maxime de către organele profesiei, de către formele de exercitare a profesiei de avocat sau de către avocați. Onorariile se determina si se prevăd in contractul de asistenta juridica la data încheierii acestuia intre avocat si client, înainte de începerea asistentei si/sau a reprezentării clientului.
Aceste dispoziții legale trebuie însă interpretate și în raport cu jurisprudența CEDO în domeniu. După cum s-a statuat în cauzele C. c. România și Johana Huber c. România cheltuielile de judecată trebuie să fie necesare și efectuate în mod real, în limita unui cuantum rezonabil.
Caracterul rezonabil al cheltuielilor semnifică faptul că în raport cu natura activității desfășurate, complexitatea, riscul implicat de existența litigiului și reputația celui care acordă aceste servicii ele să nu fie exagerate. De asemenea, tot în ceea ce privește caracterul rezonabil ele trebuie să fie previzibile, adică să fie la timp cunoscute de cel împotriva căruia se fac, pentru ca acesta să aibă dreptul de a le contesta și combate.
Realitatea cheltuielilor ține de justificarea că ele au fost concepute într-o legătură indisolubilă și strictă cu litigiul, au precedat sau au fost contemporane cu litigiul și au fost concepute de partea care le-a efectuat ca având caracter indispensabil din perspectiva sa.
În considerarea celor ce preced, instanța a apreciat că un onorariu al avocatului în cadrul executării silite în cuantum de 7.000 lei, mai mic decât onorariului executorului judecătoresc, etapă a procesului civil în care executorul judecătoresc este cel care are cele mai multe atribuții, activitatea avocatului constând în formulare și introducerea cererii de punere în executare a creanței la executorul judecătoresc, asistența juridică acordată cu acest prilej, reprezentarea în prezenta contestație la executare, este adecvat și rezonabil.
În considerarea acestora, instanța a respins ca neîntemeiată contestația la executare.
În ceea ce privește capătul de cerere privind suspendarea executării silite, instanța reține că, potrivit art. 718 alin. 1 Cod procedură civilă, până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea. Cum contestația la executare a fost soluționată, capătul cerere privind suspendarea executării silite apare ca rămas fără obiect, motiv pentru care a fost respins ca atare.
Împotriva acestei încheieri a formulat apel contestatorul M. Finanțelor P. reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor P. București, inregistrat pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a civilă la data de 15.08.2015, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele considerente:
In fapt, prin somația si încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 05.02.2015, emise de către Biroul Executorului Judecătoresc M. B., in dosarul de executare nr.35/2015, la cererea creditorului D. M. M., s-a solicitat plata sumelor de: 242.200 lei reprezentând creanța si 16.823 lei cheltuieli de executare din care: 9.575 lei onorariu executare + TVA, 248 lei aferent consultație si 7.000 lei onorariu avocat.
Împotriva acestor acte de executare, a formulat contestație la executare care a fost înregistrata pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București sub nr._ .
Prin hotărârea (încheiere) din 11.08.2015, instanța a respins contestația la executare, ca neîntemeiata.
Hotărârea (încheiere) din 11.08.2015 este in parte netemeinica si nelegala, având in vedere următoarele aspecte:
1. Critică sentința de fond fata de interpretarea instanței in raport de apararile contestatorului cu privire la nerespectarea dispozițiilor O.G. nr.22/2002, precum si la necesitatea formulării din partea creditorului a unei cereri de punere in executare a titlului executoriu adresata debitorului înainte de începerea executării silite.
Astfel, învederează faptul ca, potrivit art. 2 din O.G. nr 22/2002 este necesara somarea prealabila a statului in vederea îndeplinirii de bunăvoie a obligației stabilite prin titlul executoriu, dispoziție pe deplin rezonabila in condițiile in care statul este debitor in numeroase pricini si nu este nefiresc a se cere creditorilor săi sa ii aducă la cunoștința obținerea titlului executoriu, precum si contul in care urmează sa fie efectuata plata.
Este adevărat ca, așa cum rezulta din dispozițiile O.G. nr.22/2002, respectarea termenului de 6 luni pentru îndeplinirea de bunăvoie a obligației este necesara doar in ipoteza in care executarea nu începe din cauza lipsei de fonduri, însa somarea prealabila a statului, cu rol exclusiv de înștiințare, este necesara in orice situație.
Aceasta “somație” nu se poate confunda cu cea prevăzută de art.666 C. pr. civ.. întrucât nu este vorba despre actul începător de executare, ci despre instiintarea debitorului, atâta timp cat, potrivit art.3 din O.G. nr. 22/2002, executarea silita începe abia după procedura prevăzută de art. 2 din actul normativ menționat si după expirarea termenului prevăzut.
Din acest motiv, instituția nu a contestat creanța principala stabilita prin hotărâre judecătoreasca ci a contestat doar cheltuielile de executare in condițiile in care legea (OG nr.22/2002) prevede expres un interval de timp de 6 luni pentru a executa obligațiile de plata voluntar.
Din aceasta perspectiva, contrar celor reținute de instanța, emiterea actelor de executare a produs o vatamare instituției prin stabilirea cheltuielilor de executare, nelegale, in termenul de gratie prevăzut de lege in care se putea face plata voluntara a debitului.
Mai mult, prin emiterea actelor de executare si stabilirea cheltuielilor de executare in sarcina debitorului M. Finanțelor P.. Biroul Executorului Judecătoresc R. Georqiana-lnqrid a incalcat Hotararea nr.74/05.12.2014 adoptata de Consiliul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești prin care se recomanda executorilor judecătorești ca, in cazul procedurilor de executare silita care vizeaza debitori - instituții publice (MFP si ANAF) sa se tina cont de procedura speciala prevăzută de către OMFP nr.2033/2013.
Acest ordin publicat pe site-ul oficial al Ministerului Finanțelor P. prevede o procedura ce stabilește etapele si modul de elaborare, avizare si aprobare a documentației privind plata obligațiilor bănești stabilite prin hotărâri judecătorești si arbitrate pronunțate de instanțele judecătorești si arbitrale pe teritoriul Statului R., in sarcina Ministerului Finanțelor P. si structurilor subordonate, in nume propriu si/sau in reprezentarea Statului R..
In aceasta situație, creditorul putea, cel mult, sa solicite transmiterea, prin intermediul executorului judecătoresc, a unei somații de plata in scopul comunicării datelor necesare in vederea virării sumelor datorate, fara a fi stabilite cheltuieli de executare.
Având in vedere aspectele menționate, rezulta ca, actele emise in dosarul de executare nr. 35/2015 sunt vădit nelegale si netemeinice din perspectiva disp. art.622 alin.1 si alin.2 din Codul de procedura civila cu modificările si completările ulterioare conform cărora: “Obligația stabilita prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se duce la îndeplinire de bunăvoie. In cazul in care debitorul nu executa de bunăvoie obligația sa, acesta se aduce la îndeplinire prin executarea silita, potrivit dispozițiilor prezentei cârti, daca legea nu prevede altfel.”
Apelanta mai arată ca, pana la data prezentei, creditorul nu a formulat o astfel de cerere, motiv pentru care apreciază ca nu se putea trece direct la procedura de executare silita.
In consecința, raportându-se la dispozițiile O.G. nr.22/2002, rezulta fara putința de tăgada ca actele de executare pe care le contestm au fost efectuate, in ceea ce privește cheltuielile de executare, cu nesocotirea flagranta a prevederilor O.G. nr.22/2002, act normativ special in materia executării silite a instituțiilor publice, derogatoriu de la dreptul comun.
Așa cum a arătat anterior, potrivit dispozițiilor O.G. nr.22/2002, cu modificările si completările ulterioare, executorul judecătoresc nu trebuia sa emită decât o somație (cu valoare de notificare) prin care sa solicite instituției debitoare sa ia masurile necesare in vederea îndeplinirii obligației de plata in mod voluntar, acordându-i in acest sens termenul de gratie, imperativ prevăzut de lege, de 6 luni de la data comunicării somației.
Prin urmare, este vădit nelegala solicitarea cheltuielilor de executare si cu atât mai mult a unui onorariu de executare, in condițiile in care ne aflam in faza de executare voluntara.
3.Critică soluția instanței de fond si in ceea ce privește suma de 9.575 lei + 248 lei onorariu executare + TVA stabilit prin încheierea din data de 05.02.2015 de către Biroul Executorului Judecătoresc M. B., in dosarul de executare nr.35/2015 apreciind că aceasta depășește baremul maximal prevăzut de art. 39 alin.1 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, republicata.
Textul de lege este fara echivoc, reglementând onorariile maxime cuvenite executorilor judecătorești, astfel incat onorariul stabilit nu trebuie sa depaseasca limitele maxime impuse de lege, incluzând TVA si cheltuieli de executare, neprezentând relevanta, sub aspectul aplicabilității textului de lege, faptul ca executorii judecătorești sunt plătitori de TVA.
Prin urmare, legiuitorul a prevăzut posibilitatea practicării unor onorarii încadrate în anumite limite, însa în mod cert a avut în vedere complexitatea cauzei si a actelor de executare, reflectate în demersurile efectuate si munca prestata ceea ce nu justifica in situația data cuantumul cheltuielilor de executare la o astfel de suma.
Rațiunea reglementarii unor plafoane maximale ale onorariilor percepute de executorii judecătorești este reprezentata de necesitatea asigurării unei protecții a debitorului care, deși trebuie sa acopere cheltuielile executării silite totuși nu trebuie sa suporte niște cheltuieli de executare disproporționat de mari, prin raportare la debitul sau.
Prin urmare, pentru respectarea unui principiu al echitații, onorariul maximal indicat de legiuitor trebuie respectat in toate cazurile, indiferent de executorul judecătoresc ales de creditor, respectiv indiferent daca acesta este plătitor de TVA sau nu.
Aceasta concluzie se desprinde si din cele doua principii invocate de către instituția, respectiv principiul “ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus” (legea nr. 188/2010 stabilind onorariul maximal al executorilor, indiferent de impozitele si taxele pe care aceștia trebuie sa le suporte), precum si principiul “in dubio pro reo”, conform cu care, deoarece legea nu prevede expres, aceasta trebuie interpretata in favoarea debitorului executat silit (aplicarea acestui principiu in materie fiscala fiind “in dubio contra fiscum”).
Așadar, aceasta interpretare a art. 39 din Legea nr. 188/2000 nu il prejudiciază sau discriminează in nici un mod pe executorul judecătoresc plătitor de TVA, prin raportare la executorii judecătorești, care, in temeiul art. 152-153 Cod fiscal, sunt scutiți de taxa. Astfel, sarcina prestatorilor de servicii plătitori de TVA de a aplica taxa pe valoare adăugata serviciilor pe care le prestează si de a o transmite pe aceasta, mai departe, statului, este compensata prin dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugata aferente tuturor achizițiilor destinate serviciilor prestate, conform art. 145-149 Cod fiscal, drept de care executorii neplătitori de TVA nu beneficiază.
Rezulta ca, cheltuielile de executare stabilite de executorul judecătoresc nu se încadrează în prevederile art. 39 din Legea nr.188/2000 privind executorii judecătorești.
4.Un alt aspect de nelegalitate al sentinței civile apelate si implicit al actelor de executare este faptul ca, având in vedere dispozițiile OG nr.22/2002 arătate mai sus, apare ca fiind vădit nejustificata includerea in cheltuielile de executare chiar si a unui onorariu de avocat redus la suma de 7.000 lei. Solicitarea plații unui asemenea onorariu de avocat consideră ca este nelegala, având in vedere faptul ca in dosarul de executare nu trebuia decât sa se emită o somație si aceasta de către executorul judecătoresc, avocatul formulând doar o simpla cerere, care in niciun caz nu justifica un onorariu de 7.000 lei motiv pentru care solicitam cenzurarea acestor cheltuieli de către instanța de judecata in temeiul art.451 alin. (2) Cod procedura civila.
Astfel, potrivit art.669 alin.4 Cod proc.civ. "sumele ce urmează a fi plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, in condițiile legii".
Textul de lege mai-sus menționat trebuie privit însă în concordanță cu prevederile art. 451 alin. 2 Cod procedura civila, conform cărora Judecătorii au dreptul sa mareasca sau sa micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute in tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori va constata motivat ca sunt nepotrivit de mici sau de mari, fata de valoarea pricinii sau munca îndeplinita de avocat’’.
Prin urmare, instanța poate proceda la reducerea onorariului de avocat atât în faza judecății cât si în procedura de executare silită, întrucât si această din urmă fază face parte din procesul civil, astfel încât prevederile art. 451 alin. 2 sunt pe deplin aplicabile si executării silite, în lipsa unor dispoziții contrare.
In acest sens, învederează si practica Curții Europene a Drepturilor Omului (în cauza C. contra România, Hotărârea din 26 mai 2005 si în cauza Johanna Huber contra România, Hotărârea din 21 februarie 2008) care a reținut ca, cheltuielile efectuate trebuie sa fie necesare si efectuate real în limita unui cuantum rezonabil.
Caracterul rezonabil al cheltuielilor semnificând faptul ca, in raport cu natura activității efectiv prestate, complexitatea, riscul implicat de prestarea serviciului, acestea sa nu fie exagerate.
Este adevărat faptul ca nimeni nu este obligat sa se apere singur, chiar daca are cunoștințe juridice, dreptul la apărare fiind un drept recunoscut tuturor, însa prin angajarea unui aparator nu trebuie sa se urmărească împovărarea pârtii căzute în pretenții, scopul exercitării dreptului la apărare fiind acela de se valorifica pretențiile alegate.
La aprecierea cuantumului onorariului instanța trebuie sa tina seama, nu numai de valoarea pretențiilor, ci si de complexitatea cauzei (prezenta cauza fiind una de complexitate relativ redusa), precum si de munca depusa de avocat.
In speța, fara a se desconsidera activitatea reprezentantului creditorilor, se poate constata cu ușurința ca munca apărătorului ales al acestora a constat în demararea procedurilor necesare executării silite a creanței, respectiv învestirea acesteia cu formula executorie și eventual acordarea de consultații juridice în vederea executării silite a creanței.
Or, in condițiile in care angajamentul avocatului ales a constat doar în redactarea unei simple cereri către executorul judecătoresc, un asemenea onorariu nu este justificat, fiind disproporțional si tendențios. Obligarea instituției noastre la plata unei astfel de sume cu titlu de cheltuieli de executare ar fi o soluție nedreapta, comparativ cu demersurile efectuate si munca prestata de către avocat in faza executării silite.
Se constată astfel că, în faza executării silite rolul avocatului este limitat de cel al executorului judecătoresc, acesta fiind cel care în fapt efectuează toate actele de executare silită până la recuperarea creanței.
În aceste condiții, raportat la munca efectiv dovedita ca fiind desfășurata personal de aparatorul intimaților in cadrul procedurii de executare silita, instanța urmează sa aprecieze ce suma poate fi considerata ca fiind o cheltuiala rezonabila, anulând sau cenzurând actualul onorariu de avocat de 7.000 ron, onorariu care este nelegal.
In concluzie, pentru motivele expuse mai sus, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, schimbarea hotărârii apelate in sensul admiterii contestației la executare si sa dispuneți anularea actelor emise de Biroul Executorului Judecătoresc M. B., in dosarul de executare nr.35/2015.
In drept: - art. 466 si urm. Codul de procedura civila;
- O.G. nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările si completările ulterioare.
Intimatul a depus întâmpinare solicitând respingerea apelului, ca nefondat.
Analizând sentința apelată în raport de criticile formulate, tribunalul reține că apelul este fondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește critica apelantei bazată pe încălcarea dispozițiilor OG nr. 22/2002, tribunalul reține că instanța de fond a făcut o corectă interpretarea a acestor dispoziții.
Astfel, din coroborarea dispozițiilor art. 2, 3 din OG nr. 22/2002 și art. 632 C.pr.civ., tribunalul reține că executarea silită a sumelor înscrise în titlurile executorii emise împotriva instituțiilor publice începe și se realizează potrivit normelor generale înscrise în Codul de procedură civilă. Nota specifică a acestui tip de executare constă în impunerea creditorului a unui termen de 6 luni de așteptare, în cazul în care instituția publică (se înțelege: dovedește) se află în imposibilitate obiectivă de a plăti, din lipsă de fonduri.
Așadar, creditorul unei instituții publice, având în vedere și realitatea constituțională a statului de drept, așteaptă din partea instituției publice executarea de bunăvoie a obligației pecuniare. În cazul în care instituția publică, ce ar trebui să se comporte în cadrul relațiilor sociale ca un subiect de drept-exemplu pentru ceilalți participanți la raporturile juridice, nu execută obligația de bunăvoie, creditorul se poate adresa unui organ competent de executare, solicitându-i urmărirea silită a sumelor din titlul executoriu. Dacă instituția publică urmărită dovedește că nu are fonduri special alocate, la început de executare ori în cursul acesteia, OG nr. 22/2002 instituie pentru creditorul instituției publice obligația de a aștepta 6 luni de zile până la continuarea executării silite.
Acesta este singurul rezultat ce se impune în cadrul operațiunii de interpretare juridică de bună-credință, realizate cu luarea în seamă a imperativului executării cu celeritate a creanțelor menționate în titluri executorii-hotărâri judecătorești, imperativ derivat din art. 6 CEDO, art. 11, 20, 21 din Constituția României.
In speta, creditorul, prin executorul a somat debitorul sa achite suma datorată potrivit titlului executoriu. Aceasta somatie, era in masura sa aminteasca debitorului obligatia sa de plata si sa faca demersurile legale pentru indeplinirea obligatiei.
Retine Tribunalul ca spiritul legii atunci cand a dorit notificarea debitorului este acela de a evita blocarea activității instituției publice și, prin urmare, încercarea de a evita afectarea interesului public.
In ințelegerea procedurii de realizare a unei creanțe împotriva unei instituții publice trebuie pornit de la anumite principii inerente statului de drept, respectiv: interpretarea cu bună-credință a legii; respectarea legii; executarea cu celeritate a hotărârilor judecătorești, fără de care dreptul la un proces echitabil este golit de conținut și lipsit de finalitate; în cazul în care există dubiu, normele se interpretează în favoarea creditorului, iar nu a debitorului; instituția publică (parte în litigiul soluționat prin titlul executoriu ce o obligă) trebuie să execute ori să depună toate diligențele pentru executarea de bunăvoie a obligației, comportându-se astfel exemplar pentru celelalte subiecte de drept; doar în acest context, în cazul în care instituția publică nu are fonduri special alocate executării obligației din titlul executoriu (așa cum prevede art. 1 din OG nr. 22/2002), executarea silită va fi oprită 6 luni de zile, în care se înțelege că instituția publică va depune din nou toate diligențele pentru obținerea de fonduri special destinate executării obligațiilor prevăzute în titluri executorii. În cazul în care diligențele nu au ca rezultat obținerea unor astfel de fonduri speciale, creditorul este îndreptățit să continue executarea silită potrivit Codului de procedură civilă și/sau a altor legi, având astfel posibilitatea de a popri conturi ale instituției ori/și de a executa silit bunuri mobile ori/și imobile ale instituției publice.
Așadar, atât pentru respectarea principiilor de mai sus, dar și în considerarea interesului public pe care se presupune că îl servește instituția publică, acest tip de debitor trebuie să depună toate diligențele pentru a executa obligațiile de bunăvoie ori, dacă s-a început executarea silită și nu are fonduri special alocate, trebuie să depună toate diligențele pentru ca în 6 luni de la primirea somației (ori de la momentul – ulterior primirii somației și efectuării diverselor acte de executare – în care se constată epuizarea fondurilor special alocate executării obligațiilor din titluri executorii) să obțină fondurile necesare astfel încât executarea silită să nu continue prin poprire asupra altor fonduri ori / și prin executare mobiliară/imobiliară.
În cazul de față apelantul-contestator M. FINANȚELOR P. nu a executat de bunăvoie obligația executorie inserată în titlu, astfel încât creditorul-intimat s-a adresat unui organ competent de executare pentru executarea silită a sumei ce îi era datorată.
În lumina celor de mai sus, tribunalul constată neintemeiata critica apelantului, cu privire la dispozițiile OG nr. 22/2002.
Cu privire la critica referitoare la cuantumul cheltuielilor de executare, tribunalul reține că prin încheierea din data de 05.02.2015, executorul judecătoresc a stabilit cheltuieli de executare în cuantum de 16.823 lei, sumă compusă din: 9575 lei - onorariu executor judecătoresc (TVA inclus), 700 lei - onorariu avocat, 248 lei (TVA inclus)– consultații privind constituirea actelor execuționale.
Potrivit dispozițiilor art. 669 alin 3 Cod pr. Civ care exemplifică sumele ce pot fi stabilite cu titlu de cheltuieli de executare prevăd printre acestea și alte cheltuieli prevazute de lege ori necesare desfasurarii executarii silite.
În cauză, cheltuielile de executare silită de 248 lei (TVA inclus) se compun din costurile aferente declanșării și urmăririi executării silite cum ar fi consultații privind constituirea actelor execuționale și sunt datorate conform art. 669 Cod pr. Civ de debitorul urmărit, chiar dacă ele au fost avansate de creditor.
Prin Ordinul nr. 2550/2006 privind aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești, astfel cum a fost modificat prin Ordinul nr. 2561/2012, onorariul executorului judecătoresc pentru consultațiile în legătură cu constituirea actelor execuționale – limita minimă a onorariului executorului judecătoresc este de 20 lei și limita maximă este de 200 lei.
Prin urmare, cheltuielile de executare silită în cuantum de 248 lei (TVA inclus) au fost identificate de executorul judecătoresc prin încheierea din data de 05.02.2015, intră în categoria cheltuielilor prevăzute de art. 669 alin. 3 pct. 7 Cod pr. Civ. iar cuantumul acestora este unul rezonabil, fiind percepute între limitele prevăzute de Ordinul nr. 2550/2006.
Prin urmare, se vor respinge criticile apelantei cu privire la cuantumul cheltuielilor de executare, tribunalul apreciind că sunt justificate în raport cu activitatea executorului judecătoresc.
Cu privire la onorariul executorului judecătoresc de 9575 lei (TVA inclus) calculat raportat la o creanță de 242.200 lei debit, tribunalul constată că acesta se încadrează în limitele maxime prevăzute de art. 39 alin. 1 lit. a din Legea nr. 188/2000 și Ordinul nr. 2550/2006, contrar afirmațiilor apelantei.
Având în vedere dispozițiile art. 669 C.proc.civ, potrivit cărora cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, acesta va trebui să plătească creditorului toate cheltuielile de executare, inclusiv TVA.
Se mai reține că onorariul executorului judecătoresc este proporțional cu durata procedurii de executare și complexitatea actelor de executare efectuate de acesta. Onorariul se determină raportat la întreaga activitate de executare silită pe care o presupune pentru executor deschiderea unui dosar execuțional și reprezintă prețul muncii fizice și intelectuale depuse de executor în timpul executării silite.
TVA nu trebuie inclus în plafonul maxim prevăzut de Legea nr.188/2000, deoarece textul legal nu face nici o referire la o astfel de taxă. Rațiunea art.39 alin.(1) din acest act normativ destinat reglementării profesiei de executor judecătoresc, în afara celei de a asigura accesul persoanelor interesate la procedura de executare silită, a fost și aceea de a stabili cuantumul remunerației cuvenite executorilor judecătorești pentru serviciile prestate (recunoașterea dreptului executorului judecătoresc la un onorariu cuprins între anumite limite); or, din această ultimă perspectivă, taxa pe valoarea adăugată nu constituie o valoare patrimonială pentru plătitorul acesteia, ci un venit la bugetul de stat. Mai mult, potrivit art.125 și urm. Codul fiscal, TVA este suportat de destinatarul final, respectiv de creditorul care beneficiază de serviciile executorului judecătoresc, acesta din urmă având obligația de a colecta acest impozit indirect și de a-l vira la bugetul de stat; ulterior îndeplinirii acestei obligații, suma de care executorul judecătoresc poate beneficia cu titlu de onorariu este limita maximă prevăzută de art.37 (în prezent art.39) alin.(1) lit.a) din Legea nr.188/2000.
Argumentul apelantei - debitoare potrivit căruia prevederile din Ordinul nr.2550/2006 emis de M. Justiției trebuie interpretate în sensul că onorariul maxim al executorului judecătoresc cu TVA nu trebuie să depășească limitele prevăzute de legiuitor, nu poate fi primit, în condițiile în care TVA nu reprezintă „onorariu cuvenit executorului judecătoresc”, ci o taxă datorată statului.
Apelanta - debitoare, pe de o parte, este ținută să suporte toate cheltuielile de executare silită, potrivit art.669 din C.proc.civ., iar pe de altă parte a avut posibilitatea de a evita efectuarea de cheltuieli suplimentare celor necesare stingerii creanței, prin executarea de bunăvoie a obligației.
Cu privire la onorariul de avocat în cuantum de 7000 lei, tribunalul reține că la f. 37 din dosarul de fond există împuternicirea avocațială nr._/2015 care atestă mandatul acordat de intimat avocatului S. pentru formularea cererii de încuviințare a executării silite și chitanța nr. 4 din data de 4.02.2015 care atestă plata acestuia de către creditor.
Cu privire la onorariul de avocat în cuantum de 7000 lei, tribunalul îl consideră disproporționat și nejustificat în raport cu natura pricinii, gradul de complexitate al dosarului și munca îndeplinită de avocat.
Constată că prezenta contestatie la executare este una tipică în care practica constantă a instanțelor vine în sprijinul intimaților, astfel încât nu a impus apărări deosebite și s-a desfășurat rapid.
Tribunalul reține că procedura executării silite implică o participare minimă a avocatului creditorului, care se rezumă la formularea cererii de executare silită și la urmărirea actelor de executare efectuate de către executor.
Deși conform art. 34 din Legea nr. 51/1995 contractul dintre avocat și clientul său nu poate fi stânjenit sau controlat, direct sau indirect, de nici un organ al statului, tribunalul reține că fundamentul acordării cheltuielilor de judecată avansate de partea îndreptățită îl reprezintă culpa procesuală.
In lipsa art. 669 alin. 4 teza a doua Cod procedură civilă, contractul încheiat de avocat și clientul său, ca orice act juridic, și-ar fi produs efectele numai între părți, iar nu și față de terțe persoane (principiul relativității). Dreptul de a pretinde despăgubiri pentru prejudiciile cauzate printr-o faptă ilicită, în baza principiului reparării integrale, ce guvernează materia răspunderii civile delictuale, ca orice drept subiectiv civil, este susceptibil de a fi exercitat abuziv. Tot pe temeiul răspunderii civile delictuale însă, cel care a câștigat procesul sau care beneficiază de o dispoziție legală (caracterul de titlu executoriu al procesului-verbal privind cheltuielile) nu ar putea obține de la adversar decât o parte din sumele pe care le-a plătit cu titlu de onorariu de avocat, fapta săvârșită de cel dintâi constând în exercitarea abuzivă a dreptului de a obține despăgubiri.
Această soluție nu contravine art. 34 din Legea nr. 51/1995 deoarece nu se intervine în contractul de asistență judiciară, care își produce pe deplin efectele între părți, ci doar se apreciază în ce măsură onorariul părții îndreptățite trebuie suportat de partea care a pierdut, față de mărimea pretențiilor și de complexitatea.
In acest sens s-a pronuntat si CEDO in toate hotararile sale, statuand principiul echitatii si proportionalitatii in acordarea cheltuielilor de judecata.
Prin urmare, tribunalul apreciază că se impune diminuarea onorariului de avocat inclus în cheltuielile de executare de la suma de 7.000 lei la suma de 4.000 lei, prin raportare la activitatea prestata de avocat.
În acest context, tribunalul apreciază că un onorariu avocațial de 4.000 lei în faza executării silite, raportat la volumul de muncă și timpul acordat efectuării actelor din cadrul dosarului de executare, se subscrie principiului proporționalității și echității, dreptul la repararea integral a prejudiciului fiind exercitat în limitele scopului urmărit și cu bună credință. Tribunalul ia în considerare și faptul că acest onorariu este perceput și pentru reprezentarea intimatului-creditor în fața instanțelor de fond sesizate cu contestația la executare silită formulată de apelanta-debitoare, intimatul prin apărător S. L. formulând întâmpinare la contestația la executare silită și la apelul formulat împotriva încheierii din data de 11.08.2015.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 Cod pr. Civ. va admite apelul formulat de apelantul contestator M. FINANȚELOR P. reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor P. București împotriva încheierii de ședință din data de 11.08.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._ ; va schimba în parte încheierea apelată în sensul că:
Va admite în parte contestația la executare și va anula actele de executare silită efectuate în dosarul de executare silită nr. 35/2015 al Biroului Executorului Judecătoresc M. B. în privința sumei de 4000 lei reprezentând cheltuieli de executare constând în onorariu avocat.
Vor fi menținute restul dispozițiilor din incheierea apelată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelantul contestator M. FINANȚELOR P. reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor P. București cu sediul în București, sector 2, . în contradictoriu cu intimatul D. M. M. cu domiciliul în București, sector 1, .. 22, împotriva încheierii de ședință din data de 11.08.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._ .
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că:
Admite în parte contestația la executare.
Dispune anularea actelor de executare efectuate în dosarul de executare silită nr. 35/2015 al Biroului Executorului Judecătoresc M. B. în privința sumei de 4000 lei reprezentând cheltuieli de executare constând în onorariu avocat.
Menține restul dispozițiilor.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.02.2016.
PREȘEDINTEJUDECĂTORGREFIER
I. PanaitConstantina V. A. G. I.
Red. V. A.
Dact.V.S./4 ex./07.03.2016
Judecătoria Sectorului 5 București
Judecător fond:D. D. S.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 711/2016. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Hotărâre din 16-02-2016, Tribunalul... → |
|---|
