Contestaţie la executare. Decizia nr. 212/2016. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 212/2016 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 18-01-2016 în dosarul nr. 212/2016
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI – SECȚIA A III A CIVILĂ
DOSAR NR._
Decizia civilă nr. 212 A
Ședința publică de la 18.01.2016
Tribunalul constituit din:
Președinte – M. M. P.
Judecător – T. S.
Grefier – Ș.-M. B.
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelantul-contestator A. Națională pentru A. A. S. în contradictoriu cu intimata B. C., împotriva sentinței civile nr._/10.09.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în dosarul cu nr._, având ca obiect contestație la executare - suspendare executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
Se expune referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat ori acte de depus, tribunalul constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și față de faptul că s-a solicitat judecata în lipsă, reține dosarul pentru soluționare.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București sub număr de_, contestatoarea A. P. A. A. S. - AAAS a formulat, în contradictoriu cu intimatul B. C., contestație împotriva actelor de executare efectuate de B. D. și D. constând in somația efectuata conform art. 667 NCPC, in baza titlului executoriu reprezentat de Sentința Penala nr. 423/20.03.2007 pronunțata de Tribunalul București - Secția a II a Penala in dosarul nr._/3/2006, rămasa definitiva prin Decizia Penala nr 2098/04 06.2009 a I.C.C.J. și în încheierea din 27.10.2014 de stabilire a cheltuielilor de executare.
Prin sentința civilă nr._/10.09.2015 Judecătoria Sectorului 3 București a respins contestația la executare formulată de contestatoarea A. P. A. A. S. - AAAS în contradictoriu cu intimata B. C., ca neîntemeiată și a respins cererea de suspendare a executării ca rămasă fără obiect.
Analizând cererea pe fond, prin prisma probelor administrate, nu poate fi reținută prescripție a dreptului material de a cere executarea atâta timp cât termenul de prescripție a fost întrerupt prin recunoașterea dreptului creditorilor FNI la obținerea efectivă a creanțelor realizată prin mijloacele media și chiar prin comunicatele date de autoritățile publice de-a lungul timpului cu privire la efectele pe care plata integrală a debitului le-ar produce la bugetul de stat, cu privire la necesitatea eșalonării lor, găsirii unor surse de finanțare etc etc.etc. și chiar prin Adresa de fundamentare la Legea 116/2011 în care s-a arătat expres că acest act normativ și indisponibilizarea conturilor contestatoarei-debitoare au fost adoptate tocmai pentru a remedia pretinsul blocaj al instituției creat de hotărârile judecătorești prin care s-au acordat despăgubiri creditorilor FNI și pentru a permite „continuarea activității A. în scopul asigurării resurselor bănești necesare plății obligațiilor prevăzute în titlurile executorii”. Ulterior, termenul de trei ani a fost din nou întrerupt prin recunoaștere, respectiv prin adoptarea Legii 113/2013 în aprilie 2013, leeg invocată și de reclamantă, atâta timp cât prin art. II a stabilit că „A. pentru A. A. S. preia fără plată toate drepturile și obligațiile Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, rezultate din actele juridice prin care Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a fost obligată, ca parte responsabilă civilmente, la plata de despăgubiri către investitorii la Fondul Național de Investiții. A. pentru A. A. S. se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare și dobândește calitatea procesuală pe care aceasta o are, la data intrării în vigoare a prezentei legi, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent dacă este vorba de faza de judecată sau de executare silită. Executarea obligațiilor de plată ale Autorității pentru A. A. S. prevăzute la alin. (1) se asigură din veniturile bugetului de venituri și cheltuieli aferente activității de privatizare și de Valorificare a activelor statului.” Astfel, la data de 03.09.2013 când a fost demarată executarea contestată în prezenta cauză, termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită nu era împlinit.
Nici pretinsa încălcare a OG 22/2002 nu poate fi reținută. OG 22/2002 stabilește clar că amânarea cu șase luni se acordă numai în măsura în care se face dovada de către debitor a lipsei fondurilor. Or, contestatoarea nu numai că nu a făcut dovadă către B., nu numai că nu a făcut această dovadă nici în prezenta contestație în fața instanței, dar nici nu a invocat că neexecutarea ar fi fost amânată de lipsa fondurilor, ci doar s-a limitat să invoce termenul de 6 luni, termen care însă, nu se aplică decât în măsura în care se face dovada lipsei fondurilor. Contestatoarea trebuia să facă dovada în concret a patrimoniului pe care îi deține, pentru a se putea stabili în concret dacă sumele care ¡tontul dosarelor de executate contestate depășeau sau nu fondurile în condițiile în care,în lipsa unor dovezi concrete, este la fel de posibil ca, raportat la patrimoniul exact al unui debitor creanța pretinsă să fie infimă.
Faptul că aceste debite nu au fost prevăzute în bugetul Instituției este culpa instituției și a autorităților publice cu atribuții în domeniu.
Capătul de cerere având ca obiect anularea încheierii prin care au fost stabilite cheltuielile de executare nu a fost deloc motivat, astfel că nu se poate analiza și reține pretinsa nulitate a acestui act.
P. toate aceste motive, instanța a respins contestația ca neîntemeiată.
Având în vedere dispozițiile art. 718 alin. 1 NCPC. conform cărora instanța competentă poate suspenda executarea până la soluționarea contestației la executare, față de faptul că prin prezenta a fost soluționată contestația la executare, instanța a respins ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel contestatoarea A. Națională pentru A. A. S. solicitând admiterea apelului astfel cum a fost motivat, modificarea sentinței apelate, in sensul admiterii contestației la executare si anularii in totalitate a actelor de executare întocmite de B. D. si D. in dosarul de executare nr. 1340/2013.
Solicită instanței sa dispună prezentarea dovezilor privind depunerea certificatelor de investitor in original si anularea acestora conform hotărârii judecătorești pronunțate in cauza (Sentința penala nr.423/20.03.2007, pronunțata de Tribunalul București - Secția a-II-a Penala in dosarul nr._/3/2006).
Pe cale de excepție invocă si solicită admiterea excepției prescripției dreptului de a cere si a efectua executarea silita in temeiul Sentinței penale nr.423/20.03.2007 pronunțata de Tribunalul București in dosarul nr._/3/2006, având in vedere următoarele argumente:
Potrivit dispozițiilor art. 706 NCPC alin. 1 Dreptul de a cere executarea silita se prescrie in termen de 3 ani, iar prevederile alin. 2) ne arata momentul de la care se calculează acest termen, respectiv,,,Termenul de prescripție începe sa curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silita’,.
P. ca in cauza se pune in executare silita o hotărâre judecătoreasca pronunțata într-o cauza penala, termenul de prescripție începe sa curgă de la data de 04.06.2009 (data rămânerii irevocabile a sentinței penale).
Potrivit dispozițiilor legale anterior menționate termenul de prescripție al dreptului de a solicita executarea silita s-a împlinit la data de 05.06.2012.
Este culpa creditorilor ca nu au inteles sa stăruie in executarea titlului executoriu, astfel ca hotărârea a cărei executare au solicitat-o si-a pierdut puterea executorie.
F. de cele menționate mai sus, având in vedere dispozițiile art. 707 alin 2 NCPC care arata ca ,,Prescripția stinge dreptul de a obține executarea silita si orice titlu executoriu isi pierde puterea executorie”, solicitam instanței sa constate ca in cauza a operat prescripția dreptului de a cere executarea silita si pe cale de consecința sa dispună admiterea excepției invocate si anularea actelor de executare silita si executarea înseși, potrivit dispozițiilor 707 NCPC .
In aceste condiții, reține ca obligația pusa in discuție este o obligație civila imperfecta deci actele de executare silita sunt nule de drept, nicio executare silita neputând începe in baza unei hotărâri judecătorești care si-a pierdut puterea executorie. In aceasta situație creditorii-intimați nu mai pot solicita executarea silita a creanței.
F. de dispozițiile legale invocate, solicită admiterea excepției si anularea tuturor actelor de executare efectuate de executorul judecătoresc in dosarul de executare menționat, ca fiind prescrise.
In ceea ce privește primul motiv de nelegalitate, învederam instanței ca, începerea executării silite împotriva AAAS este nelegala, deoarece:
Actul de executare-somația efectuat in acest dosar incalca dispozițiile imperative ale O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, tu modificările si completările ulterioare, care stabilesc pentru instituțiile publice un regim special si derogatoriu de la normele generale.
Conform art. 1 din O.G. nr. 22/2002 se prevede ca, “Creanțele stabilite prin titluri executorii in sarcina instituțiilor publice se achita din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plata respectiva."
Conform art. 2 O.G. nr. 22/2002 se prevede ca, “Daca executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continua din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligata ca, in termen de 6 luni, sa facă demersurile necesare pentru a-si îndeplini obligația de plata ”.
Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plata comunicata de organul competent de executare, la cererea creditorului.
Așa cum se poate constata, din actele dosarului, actul de executare - SOMAȚIA DE PLATA din data de 27.10.2014, privind plata sumelor de bani a fost COMUNICATA către AAAS prin Adresa nr._/30.10.2014.
Precizează ca actele de executare silita efectuate împotriva AAAS sunt nelegale deoarece incalca dispozițiile imperative ale Ordonanței Guvernului nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările si completările ulterioare, care stabilesc pentru instituțiile publice un regim special si derogatoriu de la normele generale.
Articolul 1 al acestui act normativ prevede: “Creanțele stabilite prin titluri executorii in sarcina instituțiilor publice se achita din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plata respectiva."
Articolul 2 al aceluiași act normativ stabilește ca “Daca executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continua din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligata ca, in termen de 6 luni, sa facă demersurile necesare pentru a-si îndeplini obligația de plata” Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plata comunicata de organul competent de executare, la cererea creditorului.
Art.3 al O.G. nr.22/2002 prevede ca, in cazul in care instituțiile publice nu isi îndeplinesc obligația de plata in termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedura civila si/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile in materie.
Solicită instanței sa observe ca legiuitorul, prin dispoziții cu caracter imperativ, a exceptat patrimoniul AAAS, autoritate a administrației publice centrale, de la urmărirea silita de drept comun, stabilind totodată calea de urmat pentru executarea obligațiilor stabilite prin titluri executorii împotriva AAAS.
Așa fiind, din examinarea textelor legale invocate, se poate retine ca prin acestea patrimoniul debitorilor instituții publice nu a fost exceptat de la executarea silita, fiind instituita doar o procedura speciala de aducere la îndeplinire a obligațiilor stabilite prin titluri executorii in sarcina acestora.
Astfel, prin prevederile art.2 din O.G. nr.22/2002 a fost acordata posibilitatea debitorilor din categoria instituțiilor publice de a executa obligațiile de plata a sumelor de bani, ce le revin, in temeiul unor titluri executorii, voluntar, . 6 luni, de la data la care au primit somația de plata comunicata de creditor.
D. in măsura in care instituțiile publice debitoare nu isi îndeplinesc obligația de plata in termenul de 6 luni, creditorul va putea trece, conform art. 3 din O.G. nr.22/2002, la executarea silita potrivit Codului de procedura civila si/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile in materie.
In susținerea acestui motiv de nelegalitate, învederează faptul ca, instituțiile publice nu pot efectua decât acele cheltuieli care au fost prevăzute in bugetul propriu de venituri si cheltuieli, buget aprobat prin hotărâre a Guvernului si care face parte din bugetul de stat. Precizam ca suma solicitata nu a fost prevăzută in bugetul propriu de venituri si cheltuieli al A.A.A.S.
Așadar, termenul de 6 luni acordat de legiuitor, ca termen de gratie pentru executarea voluntara a titlurilor executorii, este perioada in care instituțiile publice pot face rectificările bugetare, in vederea introducerii la titlurile de cheltuieli a sumelor necesare onorarii titlurilor executorii.
De asemenea, potrivit art. 4 din O.G. nr. 22/2002 “Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația sa dispună toate masurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, in condițiile legii, pentru asigurarea in bugetele proprii si ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plații sumelor stabilite prin titluri executorii. ”
După cum se poate observa, prin O.G. nr.22/2002 se instituie anumite limite ale executării silite, in sensul ca se pot efectua numai operațiuni privind plați dispuse de ordonatorii de credite, cu respectarea destinațiilor aprobate potrivit legii.
Pe cale de consecința, A.A.A.S. in calitate de ordonator principal de credite este singura instituție care poate dispune efectuarea de plați către debitori, Biroul Executorului Judecătoresc nu poate, in aceasta faza procesuala, sa infaptuiasca niciun act de executare silita.
Art. 3 al O.G. nr. 22/2002 prevede ca, in cazul In care instituțiile publice nu isi îndeplinesc obligația de plata in termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedura civila si/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile in materie.
Solicită instanței sa constate ca, legiuitorul prin dispoziții cu caracter imperativ, a exceptat patrimoniul AAAS, autoritate a administrației publice centrale, de la urmărirea silita de drept comun, stabilind totodată calea de urmat pentru executarea obligațiilor stabilite prin titluri executorii împotriva AAAS.
In ceea ce privește natura juridica a termenului de 6 luni, reglementat de art. 2 din O.G. nr. 22/2002 modificata prin Legea nr. 110/2007, acesta este un veritabil termen de gratie acordat de lege, debitorului instituție publica, prin care executarea creanțelor stabilite prin titluri executorii in sarcina acestor debitori este amânata pana la împlinirea termenului.
Așadar, in cauza dedusa judecații, in raport de considerațiile de ordin teoretic expuse, se constata ca acești creditor nu a respectat procedura obligatorie instituita de prevederile O.G. nr. 22/2002 modificata prin Legea nr. 110/2007, procedând direct la executarea silita, de drept comun, reglementata de Codul de Procedura Civila, respectiv la obligarea la plata cheltuielilor de executare silita a instituției publice.
Astfel cum a reținut si Curtea Constituționala . speța, prin O.G. nr. 22/2002 se “instituie anumite limite ale executării, in sensul ca aceasta nu se poate face asupra oricăror resurse bănești ale instituțiilor publice, ci numai asupra acelora alocate de la buget in acel scop.”
Curtea Constituționala a mai reținut faptul ca “interzicerea executării silite asupra altor fonduri bănești decât cele alocate de la bugetul de stat in acest scop nu constituie o discriminare (...) ci o norma de interes general, fiind de neconceput ca pe calea executării silite a unui titlu executoriu sa se ajungă la lipsirea unei instituții publice de resursele sale financiare destinate acoperirii altor cheltuieli decât cele stabilite prin titlul executoriu.” (Decizia Curții Constituționale nr. 202/04.07.2002, publicata in Monitorul Oficial nr. 805/06.11.2002)
Conform dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 22/2002, modificata prin Legea nr. 110/2007, se prevede ca, “daca executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continua din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligata ca, in termen de 6 luni, sa facă demersurile necesare pentru a-si îndeplini obligația de plata.”
Așadar, deși legea speciala, instituie anumite limite ale executării, in sensul ca aceasta nu se poate face asupra oricăror resurse bănești ale instituțiilor publice, ci numai asupra celor alocate de la buget in acest scop, aceasta nu împiedica executarea silita a obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, de vreme ce potrivit art. 2 din O.G. nr. 22/2002, este instituita obligația pentru ordonatorii de credite de a lua toate masurile ce se impun pentru efectuarea plații sumelor stabilite prin titluri executorii.
In acest context, dispozițiile legale speciale constituie o norma de protecție de interes general, fiind de neconceput ca pe calea executării silite a unui titlu executoriu sa se ajungă la lipsirea unei instituții publice de resursele financiare destinate acoperirii altor cheltuieli decât cele stabilite prin titlul executoriu.
Așadar, in cauza dedusa judecații, in raport de considerațiile de ordin teoretic expuse, se constata ca acești creditori nu au respectat procedura obligatorie instituita de prevederile Ordonanței Guvernului nr.22/2002, procedând direct la executarea silita, de drept comun, reglementata de Codul de Procedura Civila, fara a se adresa direct AAAS in vederea efectuării plații, solicitând punerea in executare, de buna voie, a dispozițiilor titlului executoriu.
In consecința, se poate constata ca, au fost incalcate dispozițiile imperative ale O.G. nr. 22/2002, cu modificările si completările ulterioare, motiv pentru care solicitam admiterea acestui motiv de nulitate si anularea actelor de executare.
În ceea ce privește al II-lea motiv al contestației, învederează instanței ca înțelege sa conteste valoarea despăgubirilor comunicate pentru următoarele motive: executorul nu a ținut cont de Criteriile de evaluare și stabilire a despăgubirilor impuse prin decizia penala nr. 164A/18.06.2008 pronunțata de Curtea de Apel_/3/2006, in sensul ca a stabilit valoarea la zi a sumei investite la data de 24 mai 2000, in loc de sumele efectiv investite la data achiziționării, așa cum a impus Curtea de Apel.
Instanța de apel a statuat in mod clar ca valoarea despăgubirii urmează a se calcula la valoarea efectiv investita la data achiziționării, NU la data de 24 mai 2000, si aceasta valoare a sumei efectiv investite urma sa actualizeze cu rata inflației ÎNCEPÂND cu data de 24 mai 2000. In aceasta modalitate, valoarea despăgubirii calculate este mult mai mare decât cea care a fost investita.
De asemenea, nu poate verifica daca executorul a ținut cont si de unitățile de fond care au fost răscumpărate.
In mod clar, creditoarea a arătat ca NU DEȚINE si alte înscrisuri doveditoare ale achiziționării unitarilor de fond, astfel incat întocmirea actelor de executare având la baza numai certificatul de investitor incalca dispozițiile deciziei penale nr. 164A/18.06.2008 mai sus menționate, dispoziții in cadrul cărora se arata in mod obligatoriu care sunt criteriile de stabilire a despăgubirilor. De asemenea, aceste dispoziții fac trimitere si la Reglementările Interne privind administrarea si funcționarea FNI unde se arata, la art. 8 alin.2 ca -.’’deținerea de unitati de fond este dovedita de carnetul de investitor, confirmarea de sold, ordinele de plata, chitanțe sau alte acte doveditoare ale achiziției”.
Aceasta măsura a fost luata de instanța de judecata a apelului având in vedere ca nu se poate stabili despăgubirea numai pe baza unitarilor de fond din carnetul de investitor, stabilindu-se criterii ferme care, in cauza, nu au fost respectate, incalcandu-se astfel prevederile art. 3712 alin.2 din vechiul Cod de procedura civila.
In speța, in titlul executoriu reprezentat de către Sentința Penala nr. 423/20.03.2007 pronunțata in dosarul nr._/3/2006 de Tribunalul București Secția a ll-a Penală se menționează ca inculpații au fost obligați in solidar si cu alți codebitori solidari decât C.N.V.M., respectiv si cu AAAS, la plata sumelor efectiv investite, indexate cu rata inflației începând cu data de 24 mai 2000 si pana la achitarea lor, conform numărului de unitati de fond investite de către fiecare parte civil, executarea facandu-se pe baza prezentării certificatului de investitor in original si după anularea acestuia.
Urmează a se sesiza ca, prin decizia penala nr. 164 A/18.06.2008 pronunțata de Curtea de Apel București in dosar nr._/3/2006 s-a dispus înlăturarea dispozițiilor privind numărul unităților de fond menționate in cuprinsul dispozitivului sentinței penale apelate cu referire expresa la fiecare parte civila .
Despăgubirile cuvenite părtilor civile se vor acorda conform numărului unităților de fond astfel cum rezulta din cuprinsul carnetelor de investitor, confirmărilor de sold, ordinelor de plata, chitanțelor, altor acte doveditoare ale achiziționării si achitării către fond a contravalorii titlurilor de participare, potrivit Prospectului de oferta publica continua, precum si a Reglementarilor interne privind administrarea si funcționarea FNI».
In luarea acestei decizii, Curtea de Apel a avut in vedere faptul ca s-a preluat haotic baza de date de către Tribunal, ca in dispozitiv au fost trecute nume, prenume si unitati de fond greșite, ceea ce impune «stabilirea unor criterii ferme ce urmează a fi avute in vedere la despăgubirea acestora si nu stabilirea unor sume de bani sau număr de unitati de fond, cu privire la care nu exista garanții ca sunt si cele corecte» (pag. 1423, paragraf 2).
Valoarea unităților de fond va fi raportata la momentul achiziționării acestora, despăgubirile fiind corespunzătoare sumelor inițial investite» (paragraf 4).
Creditorii nu fac dovada aplicării tuturor acestor dispoziții atunci când solicita plata sumelor reprezentând debit.
TOATE ACESTE ACTE NU AU FOST AVUTE IN VEDERE DE EXECUTORUL JUDECĂTORESC LA CALCULAREA DESPĂGUBIRILOR.
In concluzie, solicită, in temeiul art. 480 NCPC, admiterea apelului astfel cum a fost motivat, modificarea sentinței apelate, in sensul admiterii contestației la executare si anularii in totalitate a actelor de executare întocmite de B. D. si D., in dosarul de executare nr. 1340/2013.
IN D.: dispozițiile art. 480 si urm. NCPC precum si celelalte dispoziții legale invocate.
Analizand actele si lucrarile dosarului, avand in vedere motivele de apel formulate, tribunalul retine urmatoarele:
Prin Sentința penală nr. 423/20.03.2007, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a Penală în dosarul nr._/3/2006 s-a dispus obligarea inculpaților, în solidar cu părțile responsabile civilmente . SOV INVEST SA, ., COMISIA NAȚIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE și A. la plata despăgubirilor civile către un număr de 130.798 părți civile, constituite în această calitate procesuală pe parcursul urmăririi penale cât și în faza cercetării judecătorești, la nivelul sumelor efectiv învestite, indexate cu rata inflației, începând de la data de 24 mai 2000 și până la achitarea lor, conform numărului de unități de fond învestite de fiecare parte civilă, executarea făcându-se pe baza prezentării certificatului de investitor în original și după anularea acestuia.
Intimata creditoare din prezenta cauză a demarat procedura executarii silite in baza aceastei sentințe, definitivă prin decizia penală nr. 2098/04.06.2009, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Penală.
Executarea silita este contestata de AAAS care invoca prescriptia dreptului de a solicita executarea silita a sentintei penale 423/2007
Potrivit art.405 din C.proc.civ., dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. […] Termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită. Art.4052 din C.proc.civ. stabilește: (1) cursul prescripției se întrerupe: a) pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a obligației prevăzute în titlul executoriu ori a recunoașterii, în orice alt mod, a datoriei; b) pe data depunerii cererii de executare, însoțită de titlul executoriu, chiar dacă a fost adresată unui organ de executare necompetent …d) pe data îndeplinirii în cursul executării silite a unui act de executare… (2) După întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripție. Textul de lege anterior enunțat nu condiționează efectul întreruptiv de prescripție al recunoașterii datoriei de o anumită formă a acesteia, stabilind că această manifestare de voință poate fi exprimată în „orice mod”.
Tribunalul retine ca după data de 04.06.2009, când a început să curgă termenul de prescripție, au operat cauze de întrerupere a termenului de prescripție, întrerupere care are la bază toate măsurile de ordin legislativ și instituțional adoptate de autoritățile legislative și executive ale statului român pentru asigurarea recuperării creanțelor de către investitorii FNI și care echivalează în acest caz cu o recunoaștere a datoriei.
În acest sens, tribunalul reține că prin Legea nr. 116/2011 privind stabilirea unor măsuri temporare pentru funcționarea Autorității pentru Valorificarea A. S. și a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare (intrată în vigoare la data de 23.06.2011), anterior împlinirii termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită, au fost adoptate de legiuitor o . măsuri menite să asigure un just echilibru între necesitatea asigurării resurselor bugetare pentru onorarea obligațiilor pe care le au A. și CNVM, inclusiv față de investitorii FNI, și buna funcționare a acestor instituții. Aceste măsuri adoptate la nivel legislativ și instituțional pentru soluționarea problemelor legate de despăgubirea investitorilor FNI care s-au constituit părți civile în dosarul nr._/3/2006, echivalează cu o recunoaștere a drepturilor lor de creanță. Or, din această perspectivă, este mai mult decât evident că a existat o întrerupere a cursului prescripției, în conformitate cu dispozițiile art. 4052 alin. 1 lit. a) Cod procedură civilă, astfel încât prescripția dreptului de a cere executarea silită nu a operat în privința creanței deținute de creditorul -intimat din prezenta cauză.
Pe cale de consecința, toate persoanele care se regăsesc in anexele sentinței penale nr. 423/20.03.2007 pronunțata de Tribunalul București - Secția a II - a Penala in dosarul nr._/3/2006, completata cu decizia penala nr. 164/18.06.2008 a Curții de Apel Bucuresti-Sectia a II a Penala, respectiv decizia penala nr. 2098/04.06.2009, - I.C.C.T., sunt indreptatite sa solicite plata contravalorii unităților de fond prevăzute in titlurile executorii, practica judecatoreasca fiind in acest sens.
Astfel, având în vedere că apelanta-contestatoare a recunoscut obligația de plată și s-a obligat prin diferite comunicate că va duce la îndeplinire dispozițiile legale prevăzute în titlul executoriu, termenul de prescripție a fost întrerupt, iar motivul de contestatie reiterat ca si motiv de apel este neantemeiat.
Apelanta -contestatoare AAAS are calitatea de „instituție publică”, potrivit art. 9 din OG 51/1998 cu modificările ulterioare raportat la art. 2 pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice potrivit cărora în categoria instituțiilor publice sunt incluse Parlamentul, Administrația Prezidențială, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice, alte autorități publice, instituțiile publice autonome, precum și instituțiile din subordinea acestora, indiferent de modul de finanțare a acestora.
Dată fiind calitatea de instituție publică, apelanta-contestatoare a invocat incidența în cauză a dispozițiilor OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, așa cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 110/2007, respectiv faptul că în cadrul procedurii nu a fost respectat termenul de 6 luni care operează legal în beneficiul recurentei.
Potrivit art. 2 din actul normativ menționat „dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului”, iar potrivit art. 3 “în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie”
Cronologia procedurii prevăzute în textele legale menționate este următoarea: obținerea unui titlu executoriu, intenția instituției publice de a executa de bună voie, constatarea lipsei de fonduri pentru executarea benevolă a obligației, somația de plată comunicată prin executor judecătoresc, la cererea creditorului, termenul de 6 luni în care debitorul urmează să facă demersuri pentru obținerea fondurilor, demararea procedurii de executare silită într-una din formele prevăzute de codul de procedură civilă, mobiliară, imobiliară sau poprire.
Astfel, sub un prim aspect, se constată că beneficiul termenului în favoarea instituțiilor publice este condiționat de dovada neexecutării benevole a obligației din cauza lipsei de fonduri.
O atare interpretare este în concordanță cu dispozițiile art. 11 al. 2 din Constituția României („tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”), și art. 20 al. 2 („dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile”), dispoziții care atrag prioritatea în soluționarea cauzei de față a Convenției Europene a Drepturilor Omului și jurisprudenței Curții în această materie, în ceea ce privește respectarea art. 6 din Convenție și a art. 1 din Protocolul 1 la Convenție.
Astfel, debitoarea, tocmai în considerarea calității sale de instituție publică are îndatorirea, ca reprezentantă a autorității statului, de a veghea la respectarea principiului legalității și la a executa de bună voie o hotărâre judecătorească ce îi este opozabilă. Or, în cauză, deși sentința a devenit executorie in 2011, se constată că între acest moment și data formulării de către creditor a cererii de executare silită nu a existat nici un demers din partea debitoarei pentru achitarea benevolă a obligației stabilite prin titlul executoriu și nici nu au fost făcute dovezi cu privire la lipsa de fonduri care să permită acesteia să beneficieze de termenul legal prev de OG nr. 22/2002.
Curtea Europeană a statuat în Cauza Ș. împotriva României că faza executării silite trebuie considerată ca făcând parte integrantă din noțiunea de „proces” în sensul art. 6 din Convenție, întrucât dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți. Situație ce se regăsește și în cauză, deoarece în lipsa demersurilor contestatoarei pentru prevederea sumelor în bugetul de venituri și cheltuieli se poate aprecia că există un refuz de respectare a hotărârii.
Or, a arătat Curtea, administrația (în cauză, instituțiile publice) constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă se refuză sau se omite executarea unei hotărâri, ori se întârzie executarea sa, garanțiile art. 6 își pierd rațiunea. Mai mult Curtea a apreciat că pretenția că reclamantul ar trebui să recurgă la executarea silită nu este oportună, deoarece acesta pe parcursul unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, respectiv împotriva unei instituții publice. De asemenea, a pretinde creditorului că pentru realizarea creanței sale ar trebui să formuleze o nouă acțiune pentru obligarea debitoarei de a prevedea în buget sumele necesare îndestulării sale ar reprezenta o sarcină oneroasă pentru partea care deja a stabilit dreptul său pe cale judecătorească. În cauza S. P. împotriva României, aceeași Curte a apreciat că întreprinderea altor demersuri de către reclamant nu ar avea decât un rezultat repetitiv și anume ca o instanță să dispună încă o dată autorității publice să execute o hotărâre judecătorească, fapt ce ar încălca art. 35 al. 1 din Convenție, considerente reiterate și în cauza C. împotriva României.
Prin urmare, tribunalul constată că nu este incident motivul de apel, deoarece soluția primei instanțe respectă procedura incipientă de executare silită a instituțiilor publice așa cum este aceasta reglementată de OG 22/2002 modificată prin Legea 110/2007.
Referitor la motivul de apel vizând reținerile greșite ale instanței de judecată a fondului privind unitățile din carnetul de învestitor, tribunalul va constata că judecătoria în mod corect a notat că este neîntemeiată susținerea privind neconsiderarea de către executor a dispozițiilor instanței de apel referitoare la înlăturarea dispozițiilor privind numărul de unități de fond din dispozitivul sentinței penale anterioare cu referire expresă la fiecare parte civilă, invocând lipsa dovezii prezentării certificatului de învestitor în original și anulării acestuia. Contestatoarea nu a prezentat niciun început de dovadă în sensul că ar fi fost efectuate plăți de către alți debitori, deși îi revenea sarcina probei. Originalul carnetului de învestitor se află în posesia executorului, iar în cuprinsul deciziei penale nr. 164A/18.06.2008 a Curții de Apel București instanța a stabilit criterii alternative, iar nu cumulative de cuantificare și acordare a despăgubirilor civile, copia carnetului de învestitor conformă cu originalul aflată la dosarul de executare, fiind suficientă pentru determinarea cuantumului despăgubirilor.
În consecință, față de cele mai sus expuse, tribunalul, în temeiul art. 480 C.pr.civ., va respinge apelul ca nefundat.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul-contestator A. Națională pentru A. A. S., cu sediul în sector 1, București, . A. S., nr. 50, în contradictoriu cu intimata B. C., cu domiciliul în sector 2, București, .. 235, ., ., împotriva sentinței civile nr._/10.09.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în dosarul cu nr._, ca nefondat.
Definitiva.
Pronunțata in ședința publica azi, 18.01.2016.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,M. M. P. T. S.
GREFIER,
Ș.-M. B.
Red.TS.
Dact.SV
Judecătoria Sectorului 3 București
Judecător fond: D. A.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 71/2016. Tribunalul BUCUREŞTI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 216/2016. Tribunalul... → |
|---|
