Acţiune în constatare. Decizia nr. 1999/2013. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1999/2013 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 16-12-2013 în dosarul nr. 5968/114/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1999/2013
Ședința publică de la 16 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. P.
Judecător M. Ș.
Judecător A. M.
Grefier C. C.
Pe rol fiind pronunțarea asupra contestației în anulare formulată de contestatoarea T. M., domiciliată în B., ..F.2 ., împotriva deciziei civile nr.1741/9.10.2013 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ având ca obiect acțiune în constatare, în contradictoriu cu intimații I. R. V., U. I., domiciliați în ., ., jud.B., ., cu sediul în ..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 9.12.2013, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, pentru a da posibilitatea contestatoarei să depună la dosar concluzii scrise, dat fiind că mandatarul acesteia nu are studii juridice, a amânat pronunțarea la 16.12.2013.
După deliberare:
TRIBUNALUL
constată că:
Prin cererea înregistrată sub nr.2371/13.11.2012, pe rolul Judecătoriei Pătârlagele, ulterior precizată, reclamanții I. R V. și U. I. au chemat în judecată pe pârâta Unitatea administrativ teritorială -., solicitând instanței să constate că sunt proprietarii imobilelor casă de locuit în suprafață de 46 m.p. compusă din două camere, hol și terasă, două anexe, fiecare în suprafață de 6 m.p. constând în bucătărie și beci, grajd și terenul aferent în suprafață totală de 395 m.p. între vecinii: N – DN 10, E – G. C., S – Spitalul Ojasca și V – B. S..
În fapt, reclamanții arată că deși nu sunt căsătoriți, conviețuiesc de aproximativ 40 ani. În cursul anului 1980 au cumpărat de la numitul M. P. o casă de locuit și terenul aferent.
Având în vedere că la momentul achiziționării locuinței terenul aferent nu putea face obiectul înstrăinării, acesta a intrat în proprietatea statului.
De la data achiziționării imobilelor, le-au folosit în permanență, au construit anexele indicate și au împrejmuit terenul cu gard.
Reclamanții consideră că în cauză sunt incidente și dispozițiile art.23 din Legea nr. 18/1991.
În drept invocă art. 111 cod procedură civilă și art. 1837 și urm. cod civil.
Pârâta a depus întâmpinare în care arată că acțiunea poate fi admisă doar în parte.
În acest sens, menționează că din totalul de 1145 m.p. teren, suprafața de 1000 m.p. figurează înscrisă în registrul agricol pe perioada 1959 – 1962 la def. S. L., iar moștenitoarea acestuia, T. M., a solicitat prin cererea nr.56/2005, reconstituirea suprafeței de 1000 m.p. în baza Legii nr. 247/2005, cerere ce a fost aprobată doar pentru suprafața de 750 m.p., în condițiile în care moștenitoarea nu a precizat că autorul său a vândut acest teren și nu a prezentat vreun document în acest sens.
În aceste condiții, o suprafață de 250 m.p. a rămas în folosința numitului I. V., iar pentru altă diferență de 145 m.p. urma să fie stabilit proprietarul în funcție de actele ce se vor depune la comisie. I. V. figurează în registrul agricol pe anii 2010 – 2014 cu suprafața de 1000 m.p., suprafață înscrisă inițial, în mod declarativ. Se precizează că reclamanții nu figurează cu vreun document care să ateste dreptul de proprietate asupra vreunui imobil, evidențele primăriei fiind preluate din baza de date, astfel cum a fost transmisă de Primăria comunei Măgura. Se precizează că reclamanții nu au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra trenului în cauză în baza legilor fondului funciar.
Pârâta a considerat, față de cele expuse, necesară introducerea în cauză a numitei T. M. în calitate de intervenientă. Aceasta a solicitat comisiei locale reconstituirea suprafeței de 145 m.p. În consecință este de acord cu admiterea acțiunii, doar pentru suprafața de 250 m.p., lăsând la aprecierea instanței cu privire la diferența de 145 m.p.
În cauză, a formulat cerere de intervenție în interes propriu T. M. (fila 30) la care a făcut precizări (fila 55). A invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei UAT U. și a solicitat să se constate că ea are calitate procesuală pasivă.
A solicitat să se constate calitatea sa de proprietar exclusiv atât pentru suprafața de 750 m.p., cât și pentru aceea de 145 m.p. aflată la dispoziția comisiei locale.
Intervenienta a arătat că la data de 01.08.1984, împreună cu S. C. și R. E., ca moștenitori ai def. S. L. au vândut lui M. P. și A. imobilul casă de locuit și anexe gospodărești, în baza contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.809/01.08.1984. Terenul în suprafață de 250 m.p. a trecut în proprietatea statului în baza Legiui nr. 58/1974. În această situație, afirmația reclamanților potrivit căreia au cumpărat în anul 1980 de la M. P. casa și terenul aferent este fără suport, în condițiile în care autorul său a decedat la data de 16.03.1983, iar moștenitorii au vândut imobilele în anul 1984.
A menționat că reclamanții nu puteau invoca art. 23 din Legea nr. 18/1991 în condițiile în care, din întâmpinarea pârâtei, rezultă că aceștia nu au depus cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu.
În opinia intervenientei, reclamanții nu pot invoca nici dobândirea unui drept de proprietate prin prescripție achizitivă, deoarece nu pot face dovada acesteia.
Această prescripție nu poate fi invocată nici în condițiile în care i s-a reconstituit drept de proprietate pentru suprafața de 750 m.p., astfel încât nu se poate vorbi de o posesie utilă.
Referitor la constatarea dreptului său de proprietate pentru cei 750 m.p. a arătat că a fost pusă în posesie pe această suprafață prin procesul verbal nr.4261/02.11.2012.
Cu privire la suprafața de 145 m.p. a solicitat să se constate calitatea sa de proprietar, deoarece în mod abuziv nu a fost pusă în posesie pe aceasta, în condițiile în care, Comisia Județeană B. i-a validat dreptul de proprietate pe suprafața de 1000 m.p., sens în care înțelege să se prevaleze de prevederile art. 6 alin. 2 ind. 2 din Legea nr. 1/2000 unde se stipulează că diferențele de suprafață din acte și cele din situația de fapt la data punerii în posesie se corectează în favoarea foștilor proprietari.
Reclamanții au depus răspuns la precizările la cererea din intervenție arătând următoarele: referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive, arată că după apariția legilor fondului funciar, terenurile aflate în intravilanul localităților trec în proprietatea comunelor. În această situație, UAT U. este singura care are calitate procesuală pasivă.
Au solicitat respingerea excepției.
De asemenea reclamanți au mai solicitat să fie respinsă cererea de intervenție, să fie respinsă solicitarea intervenientei de a se constata calitatea de proprietar exclusiv pe suprafața de 750 mp, deoarece terenul a făcut obiectul legilor fondului funciar și să fie respinsă cererea acesteia în sensul că este proprietara suprafeței de 145 mp.
În cauză au fost administrate proba cu înscrisuri, proba testimonială cu martori și proba cu interogatoriul Comisiei Locale.
Prin sentința civilă nr. 680 din 28.05.2013 Judecătoria Pătârlagele a admis acțiunea precizată de reclamanții I. R. V. și U. I., în contradictoriu cu pârâta . a constatat că reclamanții au un drept de proprietate asupra terenului în suprafață de 395 m.p. situat în ., județul B., situat între vecinii: N – DN 10, E – G. C., S- T. M. și V – B. S., precum și asupra construcțiilor, aflate pe el, constând în locuință de 46 m.p., anexe bucătărie și beci de 6 m.p. și grajd.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a UAT ., invocată de către intervenientă precum și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta T. M., domiciliată în mun. B., .. F 2, ..
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei UAT . deoarece în condițiile în care reclamanții nu dețin nici un act de proprietate referitor la terenul dobândit de la M. P. și, de asemenea, prin vânzarea efectuată între intervenientă, ceilalți moștenitori ai def. S. L. și M. P. și A., terenul a trecut în proprietatea statului, situație în care nu se poate vorbi de o altă persoană, în afara pârâtei UAT . de care reclamanții să fi uzucapat.
Pe fondul cauzei, prima instanță a observat că potrivit declarațiilor martorilor S. V. și B. E. (filele 45 și 46), reclamanții au cumpărat în anul 1988 de la numitul M. o casă și anexe gospodărești, toate situate pe un teren de aprox.1000 m.p. Martorul S. V. a fost de față când vânzătorul a primit suma de 35.000 lei, semnând în calitate de martor. Martora B. E. arată că tatăl intervenientei a vândut numitului M., casa și terenul aferent, pe care acesta la rândul său, le-a vândut reclamanților.
Reclamanții menționează în acțiune că au cumpărat de la M. P. imobilele ce fac obiectul cererii de chemare în judecată, iar terenul a trecut în proprietatea statului, conform legilor în vigoare la acel moment.
Martorii arată că terenul a fost și este împrejmuit pe toate laturile, împrejmuire ce nu și-a schimbat amplasamentul.
Terenul a fost identificat prin planul de amplasament și delimitare a imobilului (fila 7) cu mențiunile că din suprafața totală de 1145 m.p., 250 m.p. îi aparțin reclamantului, 895 m.p. sunt reconstituiți moștenitoarei T. M., 1000 m.p fiind înscriși în registrul agricol la def., S. L. care a vândut 250 m.p.
S-a constatat, din înscrisurile depuse la dosar de către pârâtă (filele 24 – 29), că pentru intervenienta T. M. s-a reconstituit drept de proprietate pentru suprafața de 750 m.p. aflată în continuarea terenului stăpânit de către reclamanți, astfel încât rezultă că aceștia nu puteau stăpâni decât diferența dintre 1145 m.p. și 750 m.p., respectiv 395 m.p., adică atât cât au precizat obiectul acțiunii.
Potrivit art. 111 cod procedură civilă, partea care are interes poate să facă o cerere pentru constatarea existenței sau neexistenției unui drept, aceasta neputând fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului. Rezultă de aici că, acțiunea în constatare are un caracter subsidiar celei în realizare.
Având în vedere cele menționate, raportat și la faptul că din declarațiile martorilor a reieșit că, de fapt, reclamanții au posesia bunurilor imobile din anul 1988, instanța a considerat că în cauză sunt incidente prevederile art. 1837 și urm. și art. 1890 cod civil, privind uzucapiunea de 30 ani.
Referitor la cererea de intervenție în interes propriu, instanța a constatat că intervenientei i s-a reconstituit dreptul de proprietate de pe urma def. S. L. pentru suprafața de 750 m.p. aflată în continuarea terenului stăpânit de reclamanți, așa cum rezultă din planurile de amplasament și delimitare a imobilului aflate la filele 7 și 25, fiind pusă în posesie prin procesul verbal nr.4261/02.11.2012 (fila 25).
În această situație, în considerarea prevederilor art.111 cod procedură civilă, Judecătoria Pătârlagele a considerat că intervenienta nu prezintă nici un interes în a se constata dreptul său de proprietate pentru această suprafață de teren în condițiile în care acest drept i-a fost reconstituit în baza legilor fondului funciar.
Acest drept nu este contestat de către reclamanți, astfel cum ar apărea la o primă vedere, deoarece este evident că aceștia au fost inițial în eroare cu privire cu suprafața de 1145 m.p., mai ales având în vedere mențiunile făcute în planul de amplasament și delimitare a imobilului. De altfel, aceștia și-au și restrâns câtimea pretențiilor cu privire la teren.
Referitor la solicitarea intervenientei de a se constata dreptul său exclusiv asupra diferenței de 145 m.p. până la 1000 m.p., instanța a constatat că autorul său a figurat în registrul cu suprafața de 0,10 ha, așa cum rezultă din adeverința nr. 2243/1998 aflată la fila 41 din dosar. În anul 1984, intervenienta împreună cu alți moștenitori ai autorului def. S. L., au vândut numiților M. P. și A. o casă și anexe, terenul de 250 m.p. pe care acestea erau situate, trecând în proprietatea statului, teren ce a făcut obiectul certificatului de moștenitor nr.133/1984 (filele 59, 60). Rezultă de aici că, din suprafața totală pe care autorul a deținut-o, nu a mai rămas decât suprafața de 750 m.p. pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate și a fost pusă în posesie intervenienta.
Intervenienta a considerat că se poate prevala, pentru suprafața de 145 m.p., de prevederile art. 6 alin.2 ind. 2 din Legea nr. 1/2000, în sensul că suprafețele pentru care se face punerea în posesie se corectează în favoarea foștilor proprietari în condițiile în care există diferențe între suprafețele înscrise în actele funciare și situația de fapt de la data punerii în posesie.
În acest sens, intervenienta a formulat o cerere prin care a solicitat să fie pusă în posesie, la data de 13.11.2012 pe suprafață de 145 m.p. (fila 24).
Instanța a constatat că aceste prevederi nu îi sunt aplicabile, deoarece, referitor la terenul deținut de către autorul său, nu se poate vorbi de o diferență găsită în plus la măsurătoare, astfel încât această să fie corectată în favoarea intervenientei. Pe de altă parte, așa cum s-a arătat anterior, din probe a rezultat că din suprafața de 0,10 ha, suprafața de 250 m.p. „a fost înstrăinată”.
Referitor la aceeași suprafață de teren, instanța a constatat că nu reprezintă un teren aflat la dispoziția comisiei locale în sensul legilor fondului funciar, deoarece, așa cum a rezultat din declarațiile martorilor, terenul a fost stăpânit de către reclamanți din anul 1988, fără acte.
Față de cele expuse, instanța a admis acțiunea precizată și a constatat că reclamanții au un drept de proprietate asupra terenului în suprafață de 395 m.p. situat în ., județul B., situat între vecinii: N – DN 10, E – G. C., S- T. M. și V – B. S., precum și asupra construcțiilor, aflate pe el, constând în locuință de 46 m.p., anexe bucătărie și beci de 6 m.p. și grajd.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a UAT ., invocată de către intervenientă și cererea de intervenție în interes propriu formulată de T. M..
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intervenienta T. M..
În primul rând, a fost criticată sentința în ceea ce privește respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatei ..
A considerat recurenta că cererea de chemare în judecată nu trebuia formulată în contradictoriu cu . nu a existat o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, formulată de reclamanți în baza legilor fondului funciar.
Pe fondul cauzei, recurenta a considerat sentința ca neîntemeiată, întrucât nu s-a făcut o apreciere corespunzătoare a probelor administrate. A susținut recurenta că declarația martorei B. E. nu poate fi luată în considerare întrucât nu este conformă cu realitatea, respectiv cu ceea ce a rezultat din înscrisuri. Martora a declarat că tatăl recurentei a vândut casa și terenul aferent în timpul vieții, în timp ce obiectul convenției ar fi casa de locuit și anexele gospodărești, or din înscrisurile prezentate, vânzarea imobilului a avut loc între moștenitorii lui S. A. și soții M. P. și A.. Pe de altă parte, obiectul vânzării l-a reprezentat doar casa de locuit și anexele gospodărești, terenul de 250 mp trecând în proprietatea statului., astfel încât nu se poate justifica dreptul de proprietate al reclamanților pentru suprafața de 395 mp.
A mai susținut recurenta că prin hotărârea nr. 350/2006, Comisia județeană i-a validat dreptul de proprietate pentru suprafața de 1000 mp în punctul Vatra satului, respectiv asupra întregii suprafețe de teren ce face obiectul acțiunii reclamanților. Prin procesul verbal de punere în posesie, intervenienta recurentă a primit doar suprafața de 750 mp, fiind reținută în mod abuziv la dispoziția Comisiei locale suprafața de 145 mp.
Prin decizia civilă nr 1741/09.10.2013 Tribunalul B. a respins recursul ca nefondat.
A reținut instanța de control judiciar că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 809/1994 intervenienta și frații săi, în calitate de moștenitori ai defuncților S. J. și S. L., au vândut cumpărătorilor M. P. și A. o casă de locuit situată în vatra satului U.. Terenul în suprafață de 250 mp a trecut în proprietatea statului conform art. 30 din Legea nr. 58/1977.
Reclamanții I. V. și U. I. au cumpărat aceeași casă de locuit și anexe gospodărești de la M. P..
Martorul S. V. a declarat că reclamanții au cumpărat casa și anexele gospodărești in anul 1988, acestea fiind amplasate pe un teren în suprafață de 1000 mp. A precizat martorul că a fost de față când s-a încheiat înscrisul constatator al acestei vânzări și că reclamanții au stăpânit în mod continuu terenul. Acest teren, a precizat martorul, este împrejmuit cu gard.
Martora B. E. a declarat că reclamanții au cumpărat de la M. Ș., în anul 1988, o casă, anexe și teren în suprafață de aproximativ 1000 mp. A menționat martora că terenul era împrejmuit pe toate laturile, iar gardul nu și-a schimbat amplasamentul. Totodată a precizat că este verișoară cu intervenienta și cunoaște faptul că tatăl acesteia a vândut familiei M. casa si terenul, pe care acesta din urmă le-a vândut reclamanților.
Este adevărat că în registrul agricol pe anii 1956 – 1958 defunctul S. A. a figurat înscris cu suprafața de 1000 mp curți construcții, dar după decesul acestuia, în anul 1984, moștenitorii T. M., S. C. și R. E. au vândut soților M. P. și A. casa de locuit deținută de către autorul lor în satul U..
Întrucât la epoca respectivă terenurile intravilane ori extravilane nu puteau fi dobândite decât prin moștenire legală, în contractul autentic s-a menționat că terenul în suprafață de 250 mp trece în proprietatea statului.
La rândul lor, cumpărătorii M. P. și A. au vândut reclamanților casa de locuit, aceștia intrând și în stăpânirea terenului aferent.
Reclamanții intimați au stăpânit în mod continuu, public și pașnic imobilul casă de locuit și terenul aferent, fără a modifica amplasamentul gardurilor împrejmuitoare. Cu adresa 4186/26.11.2012 Primăria comunei U. a comunicat Instituției Prefectului județului B. și intervenientei T. M. că în suprafața de 0,17 ha reconstituită acesteia din urmă este cuprins și terenul de 0,10 ha din punctul Vatra satului, dar petenta a indus în eroare Comisia locală întrucît casa si terenul aferent au fost vândute unei persoane care ulterior a revândut proprietatea reclamantului I. V.. S-a menționat în această adresă că reprezentanții comisiei locale au hotărât să pună în posesie pe T. M. cu suprafața de 750 mp. în timp ce suprafața de 250 mp a rămas în folosința lui I. V.. Pentru diferența de 145 mp, s-a precizat, nici petenta T. M. nici I. V. nu au prezentat alte înscrisuri, astfel încât suprafața de 145 mp a rămas la dispoziția Comisiei locale, litigiul în legătură cu aceasta aflându-se în instanță.
Într-adevăr, prin procesul verbal de punere în posesie nr. 4261 /2.11.2012 intervenienta T. M. a fost pusă în posesie cu suprafața de 750 mp., întrucât diferenta de teren face parte din suprafața pe care o stăpânesc reclamanții intimați. Aceștia au exercitat o stăpânire continuă, publică și pașnică asupra întregului teren aferent locuintei cumpărate, în limitele hotarelor împrejmuite.
Chiar dacă reclamanții intimați nu au putut cumpăra și terenul aferent locuinței, datorită interdicției legale care opera la data respectivă, nici nu se poate susține că aceștia trebuie să își limiteze dreptul de proprietate numai la suprafața de 250 mp, teren care a trecut în proprietatea statului la data la care intervenienta și frații săi au vândut casa de locuit și anexele moștenite de la tatăl lor.
Potrivit art. 23 alin. 1 din Legea nr. 18/1991 sunt și rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau moștenitorilor acestora, indiferent de ocupatia sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea si grădina din jurul acestora, determinate conform art.8 din Decretul lege nr. 492/1990.
În cazul instrăinării constructiilor, art. 2 indice 1 al aceluiași articol dispune că suprafețele de teren aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea si grădina din jurul acestora, sunt cele convenite de părti la data înstrăinării, dovedite prin orice mijloc de probă.
În temeiul alin. 4 al art. 23 din Legea nr. 18/1991, dispozițiile de mai sus se aplică inclusiv persoanelor din zonele cooperativizate, care nu au avut calitatea de proprietari.
Din probele testimoniale administrate a rezultat că intervenienta T. M. și frații săi au vândut casa de locuit și anexele gospodărești soților M. P. și A. iar acestia a intrat in stăpânirea terenului aferent. La rândul lor reclamanții intimați au achiziționat de la soții M. P. și A. casa, anexele și terenul din jurul acestora. Au relatat martorii că reclamanții au cumpărat de la soții M. terenul împrejmuit așa cum acesta se află și in prezent.
De la data vânzării cumpărării reclamanții intimați au exercitat o posesie continuă, publică și pașnică asupra terenului din jurul casei și gospodăriei casnice, fără a modifica limitele proprietății .
Prin efectul vânzării casei de locuit pe care intervenienta a moștenit-o de la părinții săi, rezultă că aceasta nu este îndreptătită să solicite reconstituirea suprafeței de teren aferentă locuinței înstrăinate, așa cum această suprafață a existat ca întindere și delimitare la data înstrăinării, chiar dacă s-a menționat în actul autentic că terenul în suprafață d 250 mp a trecut în proprietatea statului.
În urma aplicării dispozițiilor legii fondului funciar, cumpărătorul locuintei este îndreptățit să intre în stăpânirea de drept a întregii suprafețe aferente locuinței instrăinate, așa cum aceasta a fost avută în vedere de părti la data conventiei de vânzare cumpărare.
Din nici o probă a dosarului nu rezultă că intervenienta și frații săi au avut în vedere la vânzarea casei in anul 1984 numai terenul de 250 mp din jurul acesteia. Această limită este dedusă de intervenientă din faptul că suprafața de 250 mp a trecut în proprietatea statului conform Legii nr. 58/1977, dar în realitate cumpărătorii au intrat în stăpânirea întregului teren aferent locuinței pe care l-au stăpânit iar ulterior l-au vândut reclamanților intimați, în limitele și împrejmuirile care nu au fost modificate până în prezent.
Raportat la considerentele mai sus expuse, tribunalul a constatat că UAT . procesuală pasivă în acțiunea introdusă de către reclamanți prin care au solicitat să se constate că sunt proprietarii terenului aferent casei de locuit, în temeiul prevederilor art 23 din Legea nr. 18/1991, întrucât terenul se află pe raza acestei localități iar operațiunile de constituire și reconstituire a dreptului de proprietate privată, conform Legii nr. 18/1991, sunt în sarcina Comisie care a fost constituită și funcționează pe lângă aceasta.
De asemenea, a fost găsit nefondat recursul și a fost respins cât privește critica referitoare la modul în care prima instanță a interpretat mijloacele de probă administrate și a făcut aplicarea dispozițiilor legale.
Împotriva deciziei civile nr. 1741 pronunțată de Tribunalul B. la data de 9.10.2013 a formulat contestație în anulare contestatoarea T. M. .
În motivarea cererii a arătat că instanța a respins recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 680 pronunțată la data de 28.05.2013 de Judecătoria Pătârlagele fără a cerceta toate motivele de recurs.
Astfel, în recursul formulat a arătat că instanța de fond în mod eronat nu a admis solicitarea sa de a se constata dreptul său de proprietate asupra suprafeței de 145 m.p.
În fapt, prin hotărârea Comisiei Județene nr. 350 din 16.06.2006 i-a fost validat dreptul de proprietate asupra suprafeței de 0,10 ha, respectiv 1.000 m.p, în punctul „vatra satului” .În urma măsurătorilor efectuate în acest punct de către expert autorizat ( conform schiței cadastrale existente la dosarul cauzei) a fost identificată o suprafață de 1.145 m.p față de suprafața de 1.000 m.p înscrisă în acte.
Având în vedere Hotărârea Comisiei Județene nr. 350/16.06.2006, precum și dispoz.art-6 alin.2 indice 2 din Legea nr. 1/2000 instanța de fond trebuia să constate netemeinicia cererii reclamanților și nelegalitatea actelor întocmite de Comisia Locală U. care, în mod abuziv, a refuzat să procedeze la punerea în posesie nr. 4261/2.11.2012 a întregii suprafețe reconstituite. Prin procesul verbal de punere în posesie nr. 4261/2.12.2002 comisia locală a procedat la punerea sa în posesie doar cu privire la suprafața de 750 m.p reținând, în mod abuziv suprafața de 145 m.p la dispoziția comisiei locale, după cum se precizează în procesul verbal .
Este clar, a arătat în continuare contestatoarea, că suprafața de 145 m.p rezultă din diferența dintre suprafața înscrisă în documentele doveditoare ale dreptului de proprietate al autorului său S. L., respectiv 1.000 m.p. și ceea ce s-a găsit efectiv la măsurători, respectiv 1.145 m.p .
Art 6 alin.2 /2 din Legea nr. 1/2000 prevede că „diferențele între suprafețele înscrise în titlurile de proprietate, în registrele agricole, în cererile de intrare în cooperativă, în actele de donație către stat, în arhivele statului în perioada 1945- 1990 și situația de fapt la data punerii în posesie se corectează în favoarea foștilor proprietari”.
Instanța de recurs nu a fost în măsură să motiveze de ce nu sunt aplicabile în această speță dispoz.at.-6 alin.2 indice 2 din Legea nr. 1/2000, și în consecință, de ce suprafața de 145 m.p nu urmează același regim juridic ca și suprafața de 750 m.p.
Mai mult, instanța de recurs invocând dispoz.art. 23 și 24 din Legea nr.18/1991 arată că, urmare vânzării locuinței cumpărătorul este îndreptățit să intre în stăpânirea de drept a întregii suprafețe aferente locuinței, așa cum aceasta a fost avută în vedere de părți la data convenției de vânzare-cumpărare.Față de această motivare a instanței de recurs rămâne un mare semn de întrebare cum a fost determinată suprafața de 395 m .p pentru care a fost recunoscut dreptul de proprietate al reclamanților de către prima instanță .La o simplă cercetare a mijloacelor de probă se poate observa că această suprafață nu poate fi dedusă nici din declarațiile martorilor și nici din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 809 din 1.08.1984. Din contractul de vânzare cumpărare rezultă fără dubiu că suprafața de 250 m.p aferentă casei de locuit trece în proprietatea statului. Așadar, nu există nici un mijloc de probă care să susțină că suprafața de teren avută în vedere de părți la încheierea contractului de vânzare cumpărare a fost alta față de cea prevăzută în contractul de vânzare cumpărare.
De asemenea, referitor la critica adusă de aceasta față de modul în care prima instanță a administrat și a interpretat mijloacele de probă, instanța de recurs s-a rezumat doar la a aprecia că recursul este nefondat cât privește această critică.
Astfel, instanța de recurs nu s-a aplecat asupra criticilor acesteia privind contradicția dintre susținerile reclamanților, cât și cele precizate de martori în declarațiile acestora.Astfel, în timp ce reclamanții susțin că au cumpărat în cursul anului 1980 o casă de locuit și terenul aferent martorii au susținut că această vânzare a avut loc în anul 1988.Cele două declarații de martori se contrazic între ele în ceea ce privește edificarea unor construcții de către reclamanți după presupusa convenție de vânzare intervenită între M. P. și reclamanți, precum și la împrejmuirea terenului cu gard .De asemenea conțin erori privind numele persoanelor la care fac referire, respectiv în loc de M. P. unul dintre martori face referire la M. Ș..
Aceste elemente contradictorii în declarațiile martorilor nu au constituit un impediment pentru instanța de fond să pronunțe o hotărâre prin care să se constate dreptul de proprietate al reclamanților asupra casei de locuit și asupra terenului în suprafață de 395 m.p bazată din punct de vedere al probatoriului doar pe aceste declarații. Mai mult decât atât nici instanța de recurs nu a luat în considerare criticile aduse modului în care prima instanță a administrat și a interpretat mijloacele de probă.
A solicitat admiterea contestației în anulare, anularea deciziei cotestate, admiterea recursului, cu consecința modificării sentinței pronunțate de prima instanță, în sensul admiterii capătului de cerere privind recunoașterea dreptului său de proprietate asupra întregii suprafețe de 1.145 m.p situat în punctul”Vatra satului” din comuna U.,. având ca vecinătăți- nord DN 10; la est-G. C.; la vest –B. S. și la sud-Săitalul Ojasca.
În drept, contestația a fost întemeiată pe dispoz. art.317 și urm.Cod proc.civ.
Intimații, deși legal citați nu au formulat întâmpinare.
Analizând prezenta contestație în anulare prin prisma motivelor invocate, a probelor aflate la dosar și a prevederilor legale incidente tribunalul reține următoarele:
Contestatoarea indică drept temei în drept al prezentei cereri, generic, dispozițiile art.317 și următoarele Cod procedură civilă.
Dispozițiile legale invocate prevăd următoarele:
Art. 317 - (1) Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
1.când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii;
2. când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
(2) Cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.
Art. 318 - (1) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
În motivarea în fapt a contestației, T. M. susține că instanța de recurs a respins recursul fără a cerceta toate motivele invocate, mai exact fără a arăta de ce nu sunt incidente în cauză dispozițiile art 6 alin 2 din Legea 18/1991 pe care și-a întemeiat în drept cererea sa de intervenței și fără a se aplica asupra contradicțiilor dintre susținerile reclamantilor intimați și declarațiile martorilor audiați în cauză precum și asupra contradicțiilor existente între acestea din urmă.
În soluționarea contestației în anulare tribunalul pornește de la împrejurarea că această cale de atac este una extraordinară, prin intermediul căreia se tinde la repunerea în discuție, într-o nouă procedură judiciară, a unor raporturi juridice deja soluționate printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă, astfel că ea nu poate fi primită decât pentru cazurile și în situațiile expres și limitativ prevăzute de lege. Altfel s-ar ajunge la menținerea, pe termen nelimitat, a unui conflict între părți sau între acestea și succesori, ceea ce ar afecta grav siguranța raporturilor juridice civile și încrederea în sistemul judiciar.
De altfel, în acest sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în care se reține în mod constant că dreptul la un proces echitabil, garantat de art 6 al 1 din Convenție, trebuie interpretat prin prisma principiului preeminenței dreptului ca și element al patrimoniului comun al statelor semnatare, principiu enunțat în preambulul Convenției, iar unul dintre elementele fundamentale ale principiului preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice care presupune, printre altele, ca soluțiile definitive date de instanțele judecătorești să nu mai poată fi, în principiu, rediscutate ( cauza Brumărescu contra României ).
În speța de față, contestatoarea pretinde, așa cum s-a arătat mai sus, că instanța de recurs, respingând recursul, nu ar fi cercetat toate motivele de casare sau de modificare a sentinței recurate, pe care le-a invocat, temeiul în drept al cererii de astăzi fiind, de fapt, art 318 teza a II-a Cod procedură civilă deși, generic, s-au invocat toate cele 4 cazuri de contestație în anulare reglementate de art 317-318 Cod procedură civilă anterior redate.
Cercetând cererea de recurs tribunalul constată că sentința pronunțată de Judecătoria Pătârlagele a fost criticată prin prisma modului de soluționare a excepției lipsei calității procesual pasive a UAT . Primar și prin prisma soluției pronunțate pe fondul cauzei, în acest sens recurenta apreciind că instanța de fond nu a făcut o corectă apreciere a situației de fapt, interpretând eronat probatoriile administrate în cauză.
Or, ambele motive de recurs își găsesc abordare și soluționare de către instanță prin decizia civilă nr. 1741 pronunțată de Tribunalul B. la data de 9.10.2013.
Tribunalul a arătat de ce apreciază că UAT . Primar are calitatea de a sta în judecată ca pârâtă dar și de ce consideră că soluția dată de prima instanță este corectă iar situația de fapt a fost stabilită printr-o interpretare corespunzătoare a materialului probator administrat și prin aplicarea dispozițiilor legale incidente.
Chiar dacă Tribunalul nu s-a referit explicit la dispozițiile art 6 alin 2 din Legea 18/1991, prin întreaga argumentare, în fapt și în drept, a soluției de respingere a recursului a răspuns implicit și susținerilor recurentei contestatoare referitoare la incidența în cauză a dispozițiilor legale de mai sus.
Corect și cu o argumentație mai mult decât lămuritoare Tribunalul a arătat că în cauză își găsesc aplicarea prevederile art. 23 alin. 1 din Legea nr. 18/1991 care statuează că sunt și rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau moștenitorilor acestora, indiferent de ocupatia sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea si grădina din jurul acestora, determinate conform art.8 din Decretul lege nr. 492/1990, că în cazul instrăinării constructiilor, art. 2 indice 1 al aceluiași articol dispune că suprafețele de teren aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea si grădina din jurul acestora, sunt cele convenite de părti la data înstrăinării, dovedite prin orice mijloc de probă, că din probele testimoniale administrate a rezultat că intervenienta T. M. și frații săi au vândut casa de locuit și anexele gospodărești soților M. P. și A. iar acestia a intrat in stăpânirea întregului teren aferent, că la rândul lor reclamanții intimați au achiziționat de la soții M. P. și A. casa, anexele și terenul tot din jurul acestora care era împrejmuit și atunci ca și acum, că în urma aplicării dispozițiilor legii fondului funciar, cumpărătorul locuintei este îndreptățit să intre în stăpânirea, de drept, a întregii suprafețe aferente locuinței instrăinate, așa cum aceasta a fost avută în vedere de părti la data conventiei de vânzare cumpărare, în speță a întregului teren aflat în interiorul împrejmuirii și că prin efectul vânzării casei de locuit pe care intervenienta recurentă a moștenit-o de la părinții săi, aceasta nu este îndreptătită să solicite reconstituirea suprafeței de teren aferentă locuinței înstrăinate, așa cum această suprafață a existat ca întindere și delimitare la data înstrăinării, chiar dacă s-a menționat în actul autentic că terenul în suprafață d 250 mp a trecut în proprietatea statului.
Nu se poate aprecia că ar fi rămas vreun motiv de recurs necercetat pentru că, pretinsele neconcordanțe dintre susținerile reclamantilor intimați și declarațiile martorilor audiați în cauză precum și pretinsele contradicții existente între acestea din urmă, ca și incidența dispozițiilor art 6 alin 2 din Legea 18/1991, nu sunt motive de recurs distincte ci aspecte ale unui singur motiv de recurs invocat pe fondul cauzei și anume stabilirea greșită, în accepțiunea recurentei, contestatoarea de astăzi, a situației de fapt printr-o interpretare eronată a materialului probator și aplicarea necorespunzătoare a legii.
Or, acest unic motiv de critică susținut de recurenta contestatoare referitor la soluția pe fondul litigiului dată de Judecătoria Pătârlagele a fost, așa cum s-a arătat, corect și cuprinzător analizat.
S-a decis în practica judecătorească, în mod constant, că motivarea corespunzătoare a unei sentințe nu implică cu necesitate să se răspundă detaliat la fiecare afirmație făcută de părțile în proces ci să se arate lămuritor, în fapt și în drept, care sunt argumentele pe care se sprijină soluția pronunțată.
Tribunalul mai găsește necesar a arăta că dacă contestatoarea consideră că și analiza făcută în recurs, referitoare la evaluarea materialului probator și la aplicarea legii, este una greșită, îndreptarea acestei greșeli, dacă ea ar exista, nu s-ar putea face decât procedându-se la reevaluarea materialului probator și la o nouă judecată, fapt ce ar excede dispozițiilor Codului de procedură civilă ce reglementează contestația în anulare.
Aceasta pentru că celălalt motiv de contestație în anulare, înscris la art. 318 teza l cod procedură civilă, și anume „dezlegarea recursului este rezultatul unei greșeli materiale” are în vedere erori materiale în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului și care au avut drept consecință darea unei soluții greșite. Textul se referă la acele greșeli pe care le comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată. Nu se circumscriu acestei noțiuni, așa cum este ea avută în vedere de norma legală menționată, greșelile de judecată cum ar fi erori în aprecierea probelor sau de interpretare a dispozițiilor legale.
Așa fiind contestatoarea nu are deschisă calea de atac a contestației în anulare pentru a-și valorifica motivele de nemulțumire legate de aprecierea materialului probator și aplicarea legii de către instanța de recurs.
Față de toate aceste motive de fapt și de drept, Tribunalul găsește că prezenta contestație în anulare este nefondată motiv pentru care o va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoarea T. M., domiciliată în municipiul B., ..F.2 . împotriva deciziei civile nr.1741/9.10.2013 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ având ca obiect acțiune în constatare, în contradictoriu cu intimații I. R. V., U. I., domiciliați în ., ., județul B., ., cu sediul în ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Decembrie 2013
Președinte, E. P. | Judecător, M. Ș. | Judecător, A. M. |
Grefier, C. C. |
Red.A.Mdos.fond_
Teh.redA.M/A.P./2EX.jud.fond-B.M.N.
27.01.2014
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1659/2013. Tribunalul BUZĂU | Plângere contravenţională. Decizia nr. 1042/2013. Tribunalul... → |
|---|
