Acţiune în constatare. Decizia nr. 1455/2013. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1455/2013 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 28-06-2013 în dosarul nr. 383/287/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ NR. 1455/2013
Ședința publică de la 28 iunie 2013
Completul constituit din:
Președinte: M. N.
Judecător: C.-F. P.
Judecător: G. I. R.
Grefier: D. P.
Pe rol se află judecarea recursului declarat de către recurenții-pârâți D. N., domiciliat în mun. Râmnicu-Sărat, ., ., și Societatea „DN T.” S.R.L., cu sediul în mun. Râmnicu-Sărat, ., ., cu domiciliul procesual ales la S.C.A. A., I. & Asociații cu sediul în mun. B., ., jud. B., împotriva sentinței civile nr. 802/15.04.2013, pronunțată de Judecătoria Râmnicu-Sărat, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul C. A., domiciliat în mun. Râmnicu-Sărat, .. 7B, ., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns: recurentul D. N., personal și asistat de avocat N. O., care răspunde și pentru recurenta „DN T.” S.R.L., și intimatul, personal și asistat de avocat D. I..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele: cauza este la primul termen de judecată, stadiul procesual - recurs, recurs motivat, comunicat, netimbrat, procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Se depune de către avocat N. O. dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 656 lei, conform chitanței . nr._, anulată de instanță, chitanța nr. 296/27.06.2013 în cuantum de 600 lei, reprezentând onorariu avocat. Precizează că pentru recurenta „DN T.” S.R.L. intenționează să formuleze cerere de ajutor public judiciar, sub forma scutirii/eșalonării de la plata taxei de timbru, însă instanța constată că s-a îndeplinit cerința timbrării.
Avocat D. I., pentru intimat, depune împuternicire avocațială și chitanța nr. 112/27.06.2013 în sumă de 500 lei, reprezentând onorariu avocat.
Reprezentanții părților prezente apreciază cauza ca fiind în stare de judecată.
Nefiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat, probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul cu privire la motivele de recurs.
Reprezentantul recurenților, având cuvântul, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, conform art. 312 alin. 3 din Codul de procedură civilă, iar pe fond respingerea acțiunii, cu obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanței depuse la acest termen de judecată. Susține oral motivele de recurs depuse la dosar și solicită ca instanța de control judiciar să se aibă în vedere procesul-verbal încheiat între părți, faptul că ultimele trei rate nu au fost achitate, că intimatul a făcut o ofertă de plată ce nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 586-590 din Codul de procedură civilă, condiții pe care le enumeră. În ceea ce privește susținerile intimatului, în sensul că ar fi în pagubă dacă actul s-ar desființa, având în vedere răspunsul la interogatoriu, ar fi dispus recurentul să restituie sumele și să se procedeze la repunerea părților în situația anterioară.
Pentru intimat, avocat D. I. solicită respingerea recursului ca nefondat. Arată că nu s-a achitat tot din cauza intervenției recurentului, că intimatul a făcut în mod repetat oferta, susține că această clauză pare a fi un pact comisoriu atipic. Mai arată că mașina se află în stare bună de folosință, că recurentul este de rea-credință și că ar fi anormal ca, după atâția ani, contractul să fie desființat.
Instanța reține cauza spre soluționare și, după deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra recursului:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu-Sărat, sub nr._ din data de 28.01.2013, reclamantul C. A. a chemat în judecată pe pârâții D. N. și „DN T.” S.R.L., pentru a se constata că are un drept de proprietate asupra autoturismului marca Dacia L., cu numărul de înmatriculare_, ce i-a fost vândut de pârâți.
În motivarea de fapt a acțiunii, reclamantul arată că, printr-un act sub semnătură privată, intitulat proces-verbal, pârâții i-au vândut autoturismul Dacia L._, la prețul de 20.000 lei.
Convenția de vânzare cumpărare a avut loc în luna august 2010, când a intrat în posesia autoturismului, iar înscrisul s-a întocmit în data de 28.01.2011.
A procedat în acest mod, întrucât a avut încredere, fiind prieten cu pârâtul, însă, mai târziu, și-a dat seama că este bine să aibă un act scris.
A achitat un avans de 6000 lei, urmând ca diferența de_ lei să se achite în rate lunare, astfel: 580 lei pentru prețul autoturismului și 420 lei pentru taxele firmei, în total 1000 lei, deoarece autoturismul avea regim de transport taxi, deținător fiind „DN T.” S.R.L.
S-a stabilit ca eșalonarea să se facă pe 12 luni începând cu data de 01.09.2010, ultima rată fiind pe data de 31.08.2012.
În acest sens există și un grafic întocmit de pârât.
Plata ratelor s-a desfășurat lunar conform înțelegerii până în luna iunie 2012, pentru ultimele 3 rate pârâtul pretinzând plata într-o sumă globală la sfârșitul lunii august 2012.
În luna august 2012, pârâtul a refuzat să primească cele 3 rate în suma totală de 3000 lei, invocând clauza din înscris, și anume „neplata ratei pe o perioadă de 2 luni atrage nevalabilitatea contractului”.
În această situație, la data de 27.08.2012, a depus suma de 3000 lei, la Poșta română, la dispoziția pârâtului, dar și de această dată a refuzat încasarea sumei de bani.
Apreciază că vânzătorul manifestă o totală rea credință prin invocarea clauzei, pentru că plata pentru ultimele 3 rate s-a făcut global, în luna august, la propunerea pârâtului, care a urmărit ca acest contract să nu mai producă efecte juridice, iar reclamantul să piardă suma de_ lei, ceea ce înseamnă aproape întregul preț al vehiculului.
Pârâtul D. N. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii.
În motivare, pârâtul arată că, în data de 28.01.2011, a încheiat cu reclamantul un înscris numit proces verbal, prin care a convenit ca, după plata integrală de către acesta a sumei de_ lei, să-i vândă autoturismul Dacia L., cu număr de înmatriculare_, dreptul de proprietate urmând a fi transmis după achitarea integrală prețului convenit.
Acest înscris are valoarea unui antecontract de vânzare cumpărare, nefiind îndeplinite condițiile pentru perfectarea vânzării care urma să se perfecteze doar după achitarea integrală a sumei convenite.
S-a achitat ca avans suma de 6000 lei, urmând ca restul de_ lei să fie plătit in rate lunare de câte 1000 lei până la data de 15 a fiecărei luni.
De asemenea, se prevede în înscris că, în cazul în care cumpărătorul nu achită timp de 2 luni suma convenită, înțelegerea dintre părți nu va mai fi valabilă, iar autoturismul va trebui predat vânzătorului.
Precizează pârâtul că reclamantul a achitat o parte din sumă, dar, în majoritatea cazurilor, sumele au fost achitate cu întârziere, fiind nevoit să facă demersuri și să insiste pe lângă acesta ca sa-și respecte obligațiile asumate.
Totodată, acesta s-a aflat în posesia autoturismului din luna august 2010, datorită faptului că a fost angajat ca șofer la societatea pe care o administrează.
Pe perioada cât a fost angajatul societății, acesta a avut permisul suspendat astfel că nu și-a putut îndeplini obligațiile asumate.
Cu privire la susținerea că ar fi solicitat ca plata ultimelor 3 rate să se facă în mod global, nu a recunoscut existența înțelegerii.
Prin sentința civilă nr. 802/15.04.2013, a fost admisă acțiunea, s-a constatat că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra autoturismului, prin vânzare, iar pârâții au fost obligați la 2316 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, la data de 28.01.2011, pârâtul D. N. a vândut reclamantului autoturismului Dacia L., cu numărul de înmatriculare_, încheindu-se între părți un înscris sub semnătură privată, intitulat proces-verbal, ce a fost semnat de către vânzător, cumpărător și doi martori.
Prețul stabilit pentru vânzare a fost în sumă de_ lei, din care s-a achitat un avans de 6000 lei, urmând ca diferența de_ lei să se achite în rate lunare.
Potrivit înscrisului, rata lunară s-a stabilit la suma de 580 lei pentru mașină, iar 420 lei cheltuielile firmei.
Potrivit înscrisului sub semnătură privată, cumpărătorul s-a obligat să achite toate taxele firmei, anuale, semestriale, trimestriale, lunare, motivat de faptul că autoturismul avea regim de transport taxi.
S-a constatat că eșalonarea sumei de 14.000 lei s-a făcut pe o perioadă de 24 de luni, începând cu 01.09.2010 și terminându-se pe 31.08.2012.
După întocmirea înscrisului, între reclamant și pârâtă s-a încheiat un contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, reclamantul îndeplinind funcția de șofer taxi cu un salariu de 269 lei lunar, pârâtul având procură de la fiica sa D. N., administratorul societății. Acest contract a fost în ființă până la data de 07.09.2012, când pârâtul D. N., prin decizia nr. 1 a dispus desfacerea contractului de muncă al reclamantului.
S-au reținut prevederile art. 1295 din Codul civil 1864, în vigoare la data încheierii convenției părților, fiind făcută dovada transferului dreptului de proprietate.
Pentru suma de 3000 lei, s-a reținut înțelegerea părților și plata acesteia.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs, la data de 30.05.2013, pârâții D. N. și Societatea „DN T.” S.R.L., cererea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului B., sub nr._ din data de 04.06.2013.
În motivare, recurenții au precizat că, până la data introducerii acțiunii, reclamantul a achitat o parte din sumă, dar că, în majoritatea cazurilor, cu întârziere sau doar parțial, astfel că administratorul societății a fost nevoit să facă demersuri și să insiste pentru îndeplinirea obligațiilor. S-a susținut că reclamantul a avut posesia autovehiculului, pentru că era șofer angajat, iar în prezent are posesia și refuză predarea, deși a fost notificat.
Cu privire la înțelegerea care ar fi existat pentru plata ultimelor trei rate, în mod global, nu au confirmat-o, susținând că nu au intervenit modificări ale actului.
Recurentul D. N. a susținut buna sa credință, apreciind că intimatul-reclamant a dat dovadă de rea credință, prin plata cu întârziere.
Au apreciat recurenții că depunerea sumei de bani prin mandat poștal nu este o ofertă de plată, de natură să ducă la stingerea obligației, pentru că trebuiau urmate procedurile stabilite de art. 586-590 din Codul de procedură civilă.
Totodată, au considerat tardivă plata, la aproape două săptămâni de la scadența lunii august 2012.
Au arătat că înscrisul sub semnătură privată dovedește încheierea unui antecontract, iar nu a unui contract, iar instanța nu se poate subroga voinței părților. Sancțiunea care ar putea interveni în acest caz ar fi doar restituirea prestațiilor și repunerea părților în situația anterioară.
Recurenții au precizat că, după încheierea contractului de muncă, i-au solicitat reclamantului să predea autoturismul societății, invocând notificarea conform căreia reclamantul nu era proprietar.
Au criticat declarațiile martorilor care au relatat despre înțelegerea de plată a prețului, pentru că aceștia nu au fost de față, ci au relatat susținerile reclamantului.
S-au referit și la răspunsul dat la interogatoriu, reclamantul recunoscând că vânzarea se făcea după achitarea integrală a ratelor.
În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 din Codul de procedură civilă.
Recursul a fost legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru, de 656 lei, conform art. 11 alin. 1, rap. la art. 2 alin. 1 lit. e din Legea nr. 146/1997.
Intimatul-reclamant, C. A., nu a formulat întâmpinare, în termenul și condițiile stabilite de art. 308 alin. 2 din Codul de procedură civilă, însă a fost prezent și asistat de avocat, solicitând respingerea recursului.
Examinând recursul promovat împotriva sentinței civile nr. 802/15.04.2013, prin prisma motivelor invocate, analizând cauza și sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 din Codul de procedură civilă, tribunalul reține următoarele:
Recurenții au invocat, în drept, motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 din Codul de procedură civilă, însă, din dezvoltarea motivelor se poate stabili încadrarea numai în cazurile de la pct. 8 și 9. Au fost invocate și motive de netemeinicie.
Art. 304 pct. 6 din codul de procedură civilă reglementează un motiv de modificare a hotărârii, atunci când instanța a acordat mai mult sau ceea ce nu s-a cerut. Instanța de fond s-a pronunțat asupra obiectului cererii, respectiv constatarea calității de proprietar al reclamantului asupra autoturismului Dacia L., cu numărul de înmatriculare_ .
Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă se referă la cazurile în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Hotărârea este motivată, în fapt și în drept, recurenții nu au precizat vreuna dintre ipotezele legale, ci s-au referit la netemeinicia hotărârii, întrucât au apreciat că nu s-a făcut dovada plății prețului.
În ceea ce privește incidența art. 304 pct. 8 din Codul de procedură civilă, acesta poate fi dedus din interpretarea diferită pe care pârâții o susțin pentru actul juridic intervenit între părți, la data de 28.01.2011, dovedit cu înscrisul sub semnătură privată intitulat „proces-verbal”. Instanța de fond a apreciat natura juridică a convenției ca fiind cea de vânzare, astfel că, în temeiul art. 1295 din Codul civil 1864, a constatat calitatea de proprietar al reclamantului. Recurenții apreciază că actul ar fi doar un antecontract și că vânzarea-cumpărarea ar fi trebuit să se încheie după plata ultimei rate, aspect pe care l-ar fi cunoscut și reclamantul, dovedit prin răspunsul la interogatoriu.
Tribunalul precizează aplicabilitatea Codului civil 1864, în temeiul art. 5 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, fiind vorba despre un act juridic încheiat înainte de . Noului Cod civil, la 01.10.2011 – „procesul-verbal” de la fila 5 din dosarul judecătoriei este datat 28.01.2011.
Potrivit art. 969 alin. 1 din Codul civil 1864, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Atunci când este sesizată cu un litigiu în legătură cu act juridic, ale cărui clauze sunt precise, clare, instanța trebuie să îl aplice în litera și spiritul lui, neavând dreptul să îi dea un alt înțeles, față de normele de la art. 969 alin. 1 din Codul civil 1864. Când însă clauzele actului sunt îndoielnice, susceptibile de mai multe înțelesuri, judecătorul poate să îl interpreteze, potrivit regulilor înscrise în Codul civil.
Raportat la aceste norme, se poate observa că actul care constituie cauza juridică a acțiunii nu are denumirea nici de contract, nici de antecontract. „Proces-verbal”, astfel cum părțile l-au intitulat, are semnificația actului care consemnează discuții, fapte juridice, dar și de predare, fiind actul cu care se dovedește predarea-primirea bunului.
În continuare, termenii folosiți sunt de vânzare-cumpărare: „prezentul proces-verbal s-a încheiat cu ocazia vânzării-cumpărării autoturismului Dacia L. 1,5 Diesel, cu numărul de înmatriculare_ ”; „vânzarea s-a realizat…”; „D. N., vânzător…”; „C. A., cumpărător…”; vânzarea s-a realizat în prezența a doi martori …”.
S-a indicat prețul, care reprezintă principalul obiect al contraprestației cumpărătorului, a fost stabilit în bani, determinat, sincer, serios; avansul de 6000 lei este parte din preț, stabilindu-se modalitatea de plată a diferenței în rate lunare, în 14 luni, de la 01.09.2010 până la 31.08.2012.
Folosirea acestor termeni indică în mod clar intenția părților, de a vinde și cumpăra, iar nu de a promite numai încheierea, în viitor, a contractului de vânzare-cumpărare pentru autovehiculul_ . Nu s-a prevăzut un termen pentru încheierea în viitor a unui contract, nu s-a stabilit o altă natură decât preț și avans pentru sumele menționate în act, nu există obligații specifice promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, transferul dreptului de proprietate a avut loc la data de 28.01.2011, conform art. 1295 din Codul civil 1864, astfel încât, în mod corect, instanța de fond a stabilit natura juridică a actului și a constatat că reclamantul este proprietar.
Recurenții, pentru a susține că a fost încheiat un antecontract, au invocat clauza conform căreia, în cazul în care reclamantul nu achita timp de două luni rata și cheltuielile aferente firmei, va pierde valabilitatea înțelegerii, caz în care autoturismul se va preda la un service, pentru constatările tehnice și reparații. Tribunalul constată că și în cuprinsul acestei clauze se menționează calitățile părților, de „cumpărător” și „vânzător”, astfel că pactul comisoriu se referă la vânzare-cumpărare, iar nu la o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare.
Clauza a avut în vedere prevederile art. 1020 din Codul civil 1864, precum și ale art. 1365 din Codul civil 1864, pentru că s-a referit la o anumită obligație, aceea de plată a ratelor convenite, din preț, ceea ce ar fi însemnat că trebuie urmată procedura pentru rezoluțiunea judiciară, iar nu să se invoce rezoluțiunea, pentru că aceasta nu a operat. Este necesar ca, în măsura în care recurenții apreciază că sunt îndeplinite condițiile desființării, să sesizeze instanța cu o cerere de rezoluțiune a vânzării, iar nu a promisiunii, pentru că aceasta a fost natura juridică a actului din 28.01.2011.
Prioritate a avut voința reală a părților, conform art. 977 din Codul civil 1864, în interpretarea contractului, aceasta fiind de vânzare-cumpărare, conformă și cu termenii folosiți.
Recurenții au precizat că, până la data introducerii acțiunii, reclamantul a achitat o parte din sumă, dar că, în majoritatea cazurilor, cu întârziere sau doar parțial, astfel că administratorul societății a fost nevoit să facă demersuri și să insiste pentru îndeplinirea obligațiilor. S-a susținut că reclamantul a avut posesia autovehiculului, pentru că era șofer angajat, iar în prezent are posesia și refuză predarea, deși a fost notificat.
Instanța consideră că nu au relevanță, raportat la obiectul acțiunii și în lipsa unei cereri reconvenționale, apărările recurenților, în legătură cu plata cu întârziere a unor rate din preț, deoarece, după cum s-a stabilit, convenția a fost de vânzare-cumpărare, neachitarea a două rate îi dădeau dreptul vânzătorului de a cere rezoluțiunea contractului, însă o astfel de cerere nu a fost promovată.
Nu se poate reține nici că a fost transmis autovehiculul reclamantului numai pentru că era șofer, iar mașina era în regim de taxi, pentru că raporturile de muncă au început la 04.05.2011 (conform contractului de la fila 8), la câteva luni după încheierea convenției, iar activitatea se desfășura numai pentru 2 ore zilnic, neputându-se justifica transmiterea posesiei decât dacă aceasta era ca urmare a vânzării.
Cu privire la înțelegerea care ar fi existat pentru plata ultimelor trei rate, în mod global, recurenții nu au confirmat-o, susținând că nu au intervenit modificări ale actului.
Tribunalul apreciază că, indiferent dacă s-ar fi dovedit sau nu o astfel de înțelegere, precum și dacă s-a plătit sau nu întregul preț, aspectele nu erau esențiale și nu ar justifica respingerea acțiunii. Ceea ce a constatat instanța de fond a fost existența vânzării, care este valabilă, chiar dacă, în acest caz, prețul nu ar fi fost achitat în întregime, în temeiul art. 1295 din Codul civil 1864. Transmiterea dreptului a avut loc la 28.01.2011, iar instanța a constatat dreptul reclamantului, care avea interes să solicite constatarea, pentru că actul sub semnătură privată nu putea sta la baza efectuării mențiunilor în evidențele fiscale și de înmatriculări auto. Totodată, s-a putut stabili contestarea acestui drept de către vânzător, fără temei.
Tot pe aceste considerente, nu vor fi analizate motivele legate de nerespectarea procedurii ofertei de plată, recurenții având posibilitatea de a solicita rezoluțiunea vânzării, pentru neplata prețului.
Față de toate aceste considerente de fapt și de drept, recursul va fi respins ca neîntemeiat, potrivit art. 312 alin. 1, rap. la art. 3041 din Codul de procedură civilă.
În temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă, reținând culpa procesuală a recurenților, vor fi obligați la 500 lei, cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant, onorariu de avocat, astfel cum s-a dovedit cu chitanța nr. 112/27.06.2013 a Cabinetului de Avocat D. I..
Hotărârea este irevocabilă, potrivit art. 377 alin. 2 pct. 4 din Codul de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurenții-pârâți D. N., domiciliat în mun. Râmnicu-Sărat, ., ., și Societatea „DN T.” S.R.L., cu sediul în mun. Râmnicu-Sărat, ., ., cu domiciliul procesual ales la Cabinetul de avocat A., I. & Asociații cu sediul în mun. B., ., jud. B., împotriva sentinței civile nr. 802/15.04.2013, pronunțată de Judecătoria Râmnicu-Sărat, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul C. A., domiciliat în mun. Râmnicu-Sărat, .. 7B, ., având ca obiect acțiune în constatare.
Obligă recurenții să plătească intimatului cheltuieli de judecată în sumă de 500 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 iunie 2013.
Președinte, M. N. | Judecător, C.-F. P., fiind în CO, prezenta s-a semnat de către Președintele Secției I civile, | Judecător, G. I. R., fiind în CO, prezenta s-a semnat de către Președintele Secției I civile, |
Grefier, D. P., fiind în CO, prezenta s-a semnat de către Grefierul-șef, E. D. |
Red./tehn. M.N.
30.07.2013
2 ex.
Dosar instanța de fond:
Judecătoria Râmnicu-Sărat –_
Judecător fond – M. B.
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub nr. 8214
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1454/2013. Tribunalul BUZĂU | Pretenţii. Hotărâre din 23-10-2013, Tribunalul BUZĂU → |
|---|
