Pretenţii. Decizia nr. 1849/2013. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1849/2013 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 28-10-2013 în dosarul nr. 21767/200/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1849/2013
Ședința publică de la 28 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. P.
Judecător M. Ș.
Judecător A. M.
Grefier C. C.
Pe rol judecarea recursului civil declarat de reclamantul T. I., domiciliat în Rm Sărat . jud.B., împotriva sentinței civile nr.7247/29.04.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ având ca obiect pretenții, în contradictoriu cu pârâții Z. E., domiciliat în B., . . și G. C., domiciliat în B., . jud.B..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părăile, recurentul fiind reprezentat de avocat P. L., iar intimații de avocat P. D..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că nu s-a depus la dosar dovada achitării taxei de timbru și timbru judiciar, după care:
Avocat P. L. depune la dosar împuternicire avocațială pentru recurent, chitanța nr._/28.10.2013 reprezentând taxă de timbru în sumă de 5 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Avocat P. D. depune la dosar chitanța nr.259/25.10.2013 reprezentând onorariu avocat în sumă de 1000 lei.
Părțile arată că nu mai au cereri de formulat.
Tribunalul, nemaifiind cereri de formulat, acordă cuvântul părților pe excepția nulității recursului, invocată de intimați prin întâmpinare și pe fond.
Avocat P. L., având cuvântul pentru recurent, solicită respingerea excepției nulității recursului, invocată de intimați, întrucât este aplicabil vechiul Cod de procedură civilă. Hotărârea se atacă direct cu recurs, care nu este limitat la motivele de casare prev. de art.304 C.pr.civ. Pe fondul cauzei susține că din înscrisurile depuse la dosar reiese că este falsă afirmația că recurentul era ofițer SRI conform înscrisului publicat în timpul campaniei electorale. Publicarea articolului, însoțit de respectivul document despre care se susține că provine de la S.R.I., i-a afectat imaginea recurentului. Dispozițiile art.1357, 1385 cod civil dădeau dreptul recurentului să solicite despăgubiri, acesta formulând o cerere decentă, solicitând să se publice și o dezmințire pentru respectivul articol. Aceste documente false produc consecințe pe perioada campaniilor electorale. Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței și pe fond admiterea acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
Avocat P. D., având cuvântul pentru intimați, susține că cererea de recurs nu a fost motivată în drept. A invocat excepția nemotivării în drept conform art.3021 al.1 lit.c raportat la art.306 al.1 C.pr.civ., recursul fiind nul dacă nu este motivat în termen legal. Acum se susține că este întemeiat pe dispozițiile art.3041 C.pr.civ. însă este tardiv față de normele imperative ale legii. Solicită admiterea excepției nulității recursului pentru nemotivare în drept. Pe fond, invocă două aspecte: al reținerii instanței de fond că intimații nu au încălcat dreptul reclamantului, Convenția impunând să nu se amestece în dreptul privat și de familie. Articolul se referă la activitatea recurentului, nu la viața de familie, astfel că soluția instanței de fond este corectă. Susține că nu s-a făcut dovada falsului. S-a depus o adeverință de la Comisariatul Județean B., însă există două adeverințe cu același număr dar cu conținut diferit. S-a mai prezentat un document de la Administrația prezidențială în sensul că nu a fost emis un ordin, însă nu este relevant. De ce nu a prezentat recurentul o adeverință de la unitatea din antetul ordinului. S-a mai depus o adeverință emisă de CNSAS în sensul că nu este în evidențele organelor de securitate, care era valabilă pentru o situație anterioară anului 1990, ori în cauză este vorba de o situație dintr-o perioadă ulterioară. Recurentul nu a formulat acțiune de înscriere în fals a documentului respectiv. Solicită respingerea recursului ca nefondat, soluția instanței de fond fiind corectă și legală, iar situația de fapt și de drept corect reținută. Cu cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra prezentului recurs civil.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 12.07.2012 cu nr._, reclamantul T. I., a solicitat in contradictoriu cu pârâții C. G. și Z. E., obligarea acestora la daune morale in valoare de 1 leu, obligarea paraților sa publice in 10 numere consecutive ale ziarului „S. pe 2 „ pe prima pagina următorul mesaj:” Ordinul de avansare nr. 157/27.09.2008 publicat in ziarul „S. pe 2 „ nr.77 din data de 8-14.06.2012 in sensul ca pentru merite deosebite in cadrul serviciului ( compartimentului ”diversiune-dezinformare”) si in conformitate cu prevederile Legii 80/1995 privind statutul cadrelor militare, M. (rezerva) T. I., se avansează in gradul următor, începând cu data de 01.10.2008 - este un înscris fals, motiv pentru care redacția ziarului îi cere scuze public d-lui T. I.”.
In fapt, a arătat reclamantul ca in ziarul „S. pe 2” nr.77/8-14.06.2012 a fost publicat un articol, in care se arata ca se deține un document ce provine de la SRI si din care ar rezulta ca reclamantul ar fi fost avansat de la gradul de maior in rezerva într-un grad următor, începând cu data de 01.10.2008.
Acest document este fals in totalitate, a arătat petentul, acesta realizându-se prin reproducerea conținutului pe care îl are in mod obișnuit un asemenea înscris adevărat, fiind reprodus in mod fraudulos, atribuindu-i-se aparența unui înscris oficial autentic.
In mod evident, acest înscris a produs consecințe juridice, întrucât a fost folosit în campania electorală, fiind acuzat astfel că ar fi cadru SRI, aducându-i-se atingere dreptului la imagine si la demnitate, drepturi ocrotite de art. 72 si 73 din Codul civil.
Instanța a administrat proba cu înscrisuri si interogatoriul reclamantului.
În urma probelor administrate, Judecătoria B. a pronunțat sentința civilă nr. 7247/29.04.2013, prin care a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul T. I. și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în ziarul „ S. pe 2” nr. 77/ 8-14.06.2012 a fost publicat un articol în care se arăta că numitul T. I. a primit un ordin de avansare nr. 157/27.09.2008 pentru merite deosebite in cadrul serviciului (compartimentul „diversiune-dezinformare”) si in conformitate cu prevederile legii 80/1995 se avansează in gradul următor. Acesta a fost însoțit de un text mai mult sau mai puțin ironic la adresa reclamantului.
Potrivit art. 58 cod civil, orice persoană are dreptul la viată, la sănătate, la integritate fizică și psihică, la demnitate, la propria imagine, la respectarea vieții private, precum si alte asemenea drepturi recunoscute de lege.
Conform art. 1349 cod civil, orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.
Potrivit art. 1357 cod civil, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.
Conform art. 1381 cod civil, orice prejudiciu dă dreptul la reparație. (2) Dreptul la reparație se naște din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat, iar art. 1385 prevede ca prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel.
Prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial nr.135 din 31 mai 1994, România a ratificat Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului (C.E.D.O.), precum și protocoalele adiționale la aceasta nr. 1,4,6,7,9,10.
În acest mod, conform art.11 și 20 din Constituție, Convenția și protocoalele ei adiționale au devenit parte integrantă a dreptului intern, având prioritate față de acesta, altfel spus C.E.D.O. și protocoalele adiționale au devenit izvor de drept intern obligatoriu și prioritar, ceea ce, în plan național, are drept consecință imediată aplicarea convenției și protocoalelor de către instanțele judecătorești române, iar în plan internațional acceptarea controlului prevăzut de C.E.D.O. cu privire hotărârile judecătorești naționale.
Așa cum s-a arătat, orice persoană are dreptul la propria imagine, drept recunoscut atât in legislația națională, cat si in cea europeană. In acest sens, art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede ca orice persoana are dreptul la respectarea vieții private si de familie a domiciliului sau si a corespondentei sale.
Totodată se arata ca acest drept nu este insa unul absolut, putând suferi si anumite limitări. Astfel tot art. 8 prevede ca nu este admis amestecul unei autorități publice in exercitarea acestui drept decât in măsura in care acest amestec este prevăzut de lege si daca el constituie o măsură care, ., este necesară pentru securitatea naționala, siguranța publica, bunăstarea economica a tarii, apărarea ordinii si prevenirii faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora.
Art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede ca orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fara amestecul autorităților publice si fara a tine seama de frontiere.
De asemenea, nici acest drept nu este unul absolut. In acest sens, se prevede faptul ca exercitarea acestor libertăți ce comporta îndatoriri si responsabilități poate fi supusa unor formalități condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege ce constituie masuri necesare, ., pentru securitate naționala, integritatea teritoriala sau siguranța publică, apărarea ordinii si prevenirii infracțiunilor, protecția sănătății sau moralei, protecția reputației sau drepturilor altora.
Așadar, cele doua drepturi prevăzute de convenție nu sunt absolute. Astfel, cele doua se limitează reciproc, in sensul ca dreptul la viata privata încetează unde începe dreptul la libera exprimare, iar dreptul la libera exprimare încetează unde începe dreptul la viata privata, fiecare din cele doua drepturi garantate de convenție trebuie exercitat cu respectarea celuilalt.
La data publicării articolului, reclamantul T. I. era om politic. ., jurisdicția europeana a decis ca limitele criticii admisibile sunt mai largi in privința unui om politic care acționează in calitatea sa de personaj public, decât in privința unui particular. Omul politic se expune in mod inevitabil, si conștient, unui control atent al faptelor si gesturilor ale, control ce este exercitat atât de ziariști, cat si de masa cetățenilor. Desigur, omul politic are dreptul la protejarea reputație si demnității sale, in cadrul vieții private si in afara acestui cadru, dar imperativele acestei protecții au a fi puse in balanța cu interesele unei discuții libere a problemelor politice, astfel ca excepțiile de la libertatea de exprimare au a fi interpretate restrictiv. ( Oberschlik c. Austria).
Libertatea de exprimare reprezintă o noțiune generica ce cuprinde in sine doua libertăți, libertatea de opinie, iar cea de-a doua libertatea de a primi sau de comunica informații sau idei fara ingerințe din partea autorităților publice. Privitor la libertatea de opinie semnifica si formularea unei judecați de valoare cu privire la un anumit fapt social, care nu are a fi confundata cu relatarea unor activități umane sau a unor împrejurări sau fapte ce se petrec in viata de toate zilele.
Consecința acestei distincții prezintă relevanta deosebita atunci când se pune problema unor eventuale probe in materie, in special in ipoteza opiniilor exprimate prin presa, in fapt prin raportare la libertatea presei. ., instanța europeana a decis ca daca materialitatea faptelor poate fi probata, judecățile de valoare nu se pretează la demonstrarea exactității lor, mai mult a pretinde o asemenea demonstrație înseamnă a aducere atingere însăși libertății de opinie, element fundamental al dreptului garantata de art. 10 din Convenție.
In cazul de fata, articolul publicat in ziar este unul ironic care îl vizează pe reclamantul T. I. in calitate de om politic, text însoțit de un înscris in care se precizează avansarea acestuia in cadrul compartimentului diversiune si dezinformare. Prin acest articol nu se dorește relatarea unor fapte ca fiind adevărate, textul fiind un pamflet, care pentru un cetățean rezonabil nu reprezintă relatarea unor informații din cadrul Serviciilor Secrete. Este adevărat ca actul prezentat poate prezenta aspecte ce pot apărea si la actele veridice, insa in calitatea sa de om politic, reclamantul este supus si unor asemenea riscuri.
Astfel, in jurisprudența Curții s-a decis ca in ce privește relația presei cu domeniul politic este permisa o anumita doză de exagerare ( Nilssen .).
In concluzie, articolul publicat nu depășește limitele libertății de exprimare garantat de art. 10 din Convenție, in cauza nefiind încălcat dreptul la propria imagine garantat de art. 8 din Convenție, raportat la funcția publică politică a reclamantului si a rolului presei ., motiv pentru care, instanța a respins acțiunea introdusa de reclamant ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul T. I., criticând-o pentru netemeinicie si nelegalitate, având in vedere următoarele considerente:
Apreciază recurentul că instanța de fond in mod greșit, a apreciat ca dreptul la demnitate si la propria imagine, a cărui încălcare a invocat-o, poate fi limitat prin exercitarea dreptului la libera exprimare a paratului; Astfel, in opinia instanței, paratul avea dreptul sa faca afirmații neadevărate, de natura sa aducă atingere imaginii si demnității sale, întrucât are dreptul la libera exprimare.
Instanța, în mod eronat, a considerat ca articolul publicat in ziar este un pamflet care, pentru un cetățean rezonabil, nu reprezintă relatarea unor informații din cadrul Serviciilor Secrete, deși articolul este însoțit de un document a cărui apartenența este atribuita Serviciului R. de Informații si care creează aparenta unui act oficial provenind de la instituția mai sus menționata.
Precizează recurentul că a formulat si plângere penala cu privire la acest document fals, iar Judecătoria Rm. Sărat a admis plângerea sa in temeiul art. 2781 C.proc.pen si a dispus trimiterea cauzei la P. in vederea începerii urmăririi penale.
Așa cum a arătat in cererea de chemare in judecata, Codul civil ocrotește prin art. 58 dreptul la viata, la sănătate, la integritate fizica si psihica, la demnitate, la propria imagine, la respectarea vieții private, precum si alte asemenea drepturi recunoscute de lege.
Conform art. 1349 c.civ., orice persoana are îndatorirea să respecte regulile de conduita pe care legea sau obiceiul locului le impune si sa nu aducă atingere prin acțiunile sau inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire, răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat sa le repare integral.
Potrivit art. 1357 C.civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o fapta ilicita, săvârșita cu vinovăție, este obligat sa îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoara culpa.
In același timp, art. 1381 C.civ. stipulează ca orice prejudiciu dă dreptul la reparație. Dreptul la reparație se naște din ziua cauzării prejudiciului, chiar daca acest drept nu poate fi valorificat imediat, iar art. 1385 C.civ. prevede că prejudiciul se repară integral dacă prin lege nu se prevede altfel.
In cauza de față este evident că i s-a încălcat dreptul la imagine si la demnitate, că dreptul la libera exprimare a fost exercitat abuziv, făcându-se afirmații ce nu au fost verificate in niciun mod, deși orice ziarist are această obligație.
Menținerea unei astfel de hotărâri ar încuraja si alte persoane să facă afirmații ce nu sunt reale, de natura a aduce atingere drepturilor altor persoane, fie ele politicieni sau simpli cetățeni.
Împrejurarea că o persoana este implicată în politică nu poate conduce la ideea că dreptul la demnitate și la imaginea sa este restrâns în vreun mod ci, dimpotrivă, astfel de afirmații nereale au consecințe mult mai ample în astfel de cazuri.
Pentru toate aceste motive, solicită admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței pronunțată de instanța de fond, în sensul admiterii cererii de chemare in judecata, așa cum a fost formulata.
Intimații-pârâți G. C. și Z. E. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond
Totodată intimații au invocat excepția nulității recursului, având în vedere faptul că din cuprinsul cererii de recurs nu rezultă îndeplinirea prevederilor art. 302 indice 1, alin. (1) lit. c), raportat la art. 306 alin. (1) din C.pr.civ.vechi, respectiv nu sunt precizate motivele în drept pentru care se critică hotărârea instanței de fond.
Precizează că în această situație nu sunt aplicabile prevederile art. 306 alin. (3) din C.pr.civ.vechi, deoarece nefiind indicat niciun motiv de recurs, nu se poate efectua dezvoltarea acestora pentru a face posibilă încadrarea în prevederile dreptului comun.
Dacă instanța apreciază că în prezenta cauză sunt incidente normele prevăzute de noul cod de procedură civilă, atunci înțeleg să susțină nulitatea recursului prin încălcarea normelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) raportat la alin. (3) al aceluiași articol și la art. 489 alin. (1) și (2), coroborate cu prevederile art. 487 alin. (1) C.pr.civ.nou.
Pe fond solicită respingerea recursului, având în vedere faptul că, în fapt, instanța de fond în mod corect a pronunțat o hotărâre de respingere a acțiunii ca neîntemeiată, cu motivarea că „în concluzie, articolul publicat nu depășește limitele libertății de exprimare garantat de art. 10 din Convenție, în cauză nefiind încălcat dreptul la propria imagine garantat de art. 8 din Convenție, raportat la funcția publică politică a reclamantului și a rolului presei într-o societate democratică. Motiv pentru care, instanța urmează să respingă acțiunea introdusă de reclamant ca neîntemeiată".
Soluția instanței este corectă, susțin intimații, având în vedere faptul că normele art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalelor adiționale la această convenție, ratificată de Statul Român prin Legea nr. 30/1994, impun respectarea vieții private și de familie, or în cauza prezentă, intimații, în exercitarea funcției de ziariști, au adus la cunoștința publicului unele aspecte ale activității profesionale, iar nu vieții private și/sau de familie.
Precizează faptul că art. 8 alin. (1) din Convenție permite inclusiv amestecul în viața privată și de familie dacă "constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora". Or, în prezenta cauză, fiind în discuție și analiză conduita unui pretendent în a fi ales în o funcție publică, protejarea drepturilor alegătorilor nu poate fi realizată decât prin aducerea la cunoștința opiniei publice, inclusiv a faptelor referitoare la "vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale".
Dar analizând probele administrate în cauză, se constată că intimații, prin aplicarea prevederilor art. 8 alin. (2) din Convenție, cu raportare la prevederile art. 10 din Convenție, și-au exprimat libertatea de exprimare, prin aducerea la cunoștința opiniei publice a unor aspecte strict din activitatea profesională a recurentului, iar nu din viața privată sau de familie, astfel că soluția instanței de fond este corectă față de acest aspect.
Față de această situație invocă și art. 18 din Convenție, care stabilește dreptul de a se efectua unele restrângeri aduse drepturilor civile, tocmai cu scopul de a se evita prejudicierea drepturilor altor persoane.
Având în vedere faptul că este de notorietate ca instanța să nu mai analizeze și alte aspecte ale netemeiniciei cererii de chemare în judecată, la momentul în care se constată un motiv de netemeinicie, învederăm instanței de judecată, legalitatea hotărârii instanței de fond și față de faptul că, din probele administrate nu se constată faptul că pretențiile recurentului reclamant ar fi fondate, respectiv: se prezintă ca probă documentul emis de Administrația prezidențiala nu este relevant pentru a dovedi temeinicia pretențiilor deoarece de la gradul de maior și până la gradul de general mai sunt 2 trepte de parcurs, iar instituția Administrația prezidențiala are competențe doar pentru avansările la gradul de general; neconcludente sunt și documentele emise, ambele, sub nr. 634/2012 de către CJ B., dar cu conținut diferit, prin care datele de identificare ale recurentului sunt consemnate eronat, astfel că se creează prezumția că ar exista și alte situații; adresa nr. 24/08.06.2012 emisă de Asociația cadrelor militare în rezervă nu are relevanță deoarece nu toți pensionarii se înscriu sau aderă la astfel de asociații, astfel că este firesc ca un anumit militar să nu se regăsească în evidența asociației; însăși din interogatoriu se poate constata faptul că recurentul, astfel cum recunoaște nu a solicitat informații de la autoritățile publice competente a da răspunsurile care, eventual, ar fi fost utile cauzei, respectiv informații de la unitatea militară competentă a avansa în grad, iar instanța penală a soluționat plângerea referitoare la fals prin respingerea acesteia, petentul neformulând plângere penală și/sau civilă pentru denigrarea înscrisului ca fiind fals.
Un ultim aspect prin care solicită respingerea recursului, constă tocmai în faptul că recurentul nu aduce critici concludente hotărârii instanței de fond, practic reluând doar apărările formulate la etapa judecății în fond.
Față de aceste apărări de fond, instanța a motivat în mod corect care sunt considerentele pentru care le-a respins în considerarea soluției adoptate, respectiv limitarea drepturilor considerate a fi încălcate este motivată de prevederile art. 8, art. 10 și art. 18 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalelor adiționale la această convenție, care față de prevederile Codului civil, au întâietate în aplicare, astfel cum impun normele art11. 20 din Constituția României republicată, care impune că "Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile".
Fată de argumentele ce preced, solicită ca în aplicarea ar. 312 C.pr.civ. vechi, respectiv art12. 496 C.pr.civ.nou, să se admită excepția nulității recursului și în subsidiar, pe fond, să se respingă recursul ca nefondat și să se mențină ca legală și temeinică hotărârea instanței de fond.
Cu cheltuieli de judecată reprezentate de onorariul avocat pentru etapa de fond și cea de recurs.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, evaluarea dovezilor administrate, în raport de conținutul cererii de chemare în judecată, a hotărârii recurate și a motivelor de recurs invocate, analizând cauza și sub toate aspectele, potrivit art.304/1 c.p.c., Tribunalul apreciază că recursul este neîntemeiat, că nu există nici unul din motivele prev . de art.304 c.p.c., nici alte motive de ordine publică, astfel că în temeiul art.312 al.1 c.p.c. urmează să îl respingă, pentru următoarele considerente:
În baza art. 137 c.p.c. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Excepția nulității recursului urmează a fi respinsă de către Tribunal, întrucât potrivit art. 304 1 c.p.c., recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța putând examina cauza sub toate aspectele.
Faptul că recurentul nu a indicat motivele în drept pentru care a criticat hotărârea instanței de fond nu conduce la constatarea nulității absolute a cererii, ci impun analizarea acesteia sub toate aspectele.
Critica recurentului, potrivit căreia instanța fondului a interpretat greșit dispozițiile legale în materie este nefondată.
Preliminar, instanța retine următoarele aspecte, prin prisma Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, ale cărei dispoziții mai favorabile sunt aplicabile direct in dreptul roman.
Articolul 10 din Convenția Europeana pentru Apărarea Drepturilor Omului prevede că: 1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societățile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare. 2. Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute le lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.
"Libertatea de exprimare, apărată de articolul 10, ocupă un loc aparte printre drepturile garantate de Convenție, importanță subliniată de Curtea Europeana a Drepturilor Omului pentru prima dată în cauza Handyside împotriva Regatului Unit (1976), ideea fiind reluată apoi constant în toate cauzele ulterioare. Astfel, libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esențiale ale unei societăți democratice, una din condițiile primordiale ale progresului său și ale împlinirii individuale a membrilor săi. Sub rezerva paragrafului 2 al articolului 10, ea acoperă nu numai informațiile" sau ideile" care sunt primite favorabil sau care sunt considerate inofensive sau indiferente, ci și acelea care ofensează, șochează sau îngrijorează statul sau un anumit segment al populației. Acestea sunt cerințele pluralismului, toleranței și spiritului deschis în absența cărora nu există o societate democratică".
Curtea afirmă astfel ideea că democrația nu se rezumă la domnia opiniei majorității, ci implică într-o egală măsură respectul pentru minorități, tolerarea manifestărilor izolate sau excentrice, necesitând abordarea relației individ-colectivitate dintr-o perspectivă liberală.
În același timp, în opinia Curții, libertatea de exprimare servește un dublu deziderat: acela al împlinirii individuale a fiecăruia, reprezentând deci un aspect al principiului general al autonomiei individuale în raport cu societatea; în același timp, constituie si un mijloc util de asigurare a bunei funcționări a unei societăți deschise și pluraliste, și în special a unei democrații reprezentative.
Dreptul garantat de articolul 10 nu este însă unul absolut. Paragraful 2 permite restrângerea exercitării acestuia în ipoteza în care folosirea libertății de exprimare este îndreptată împotriva anumitor valori pe care statul le poate în mod legitim apăra sau chiar împotriva democrației înseși. Restricțiile aduse libertății de exprimare vor fi însă controlate de Curte prin aplicarea unei serii de principii de interpretare a dispozițiilor articolului 10 din Convenție cristalizate în cadrul jurisprudenței Curții si Comisiei.
Dreptul apărat de articolul 10 cuprinde, potrivit textului Convenției, libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere".
A. de acoperire a libertății apărate de Convenție este foarte largă, incluzând toate formele de discurs artistic, comercial sau de interes public. Protecția efectivă acordată de articolul 10 variază, legitimitatea ingerințelor statului în exercitarea libertății de exprimare fiind apreciată în funcție de valoarea diferită pe care Curtea o acordă diferitelor mesaje transmise de titularii dreptului. Formele de publicitate incluse într-un discurs cu scop comercial vor beneficia de o protecție mult scăzută față de un discurs politic. Marja de apreciere de care dispun autoritățile naționale pentru a restrânge libertatea de exprimare are însă o întindere variabilă, în funcție de conținutul mesajului transmis de titularul dreptului, precum și de valoarea legitimă pe care statul o invocă pentru a justifica necesitatea unei ingerințe.
În consecință, protecția acordată de Convenție variază și ea corespunzător. Curtea ia în considerare și alte elemente, legate de exemplu de calitatea specifică pe care o poate avea autorul discursului (ziarist, politician membru al opoziției, soldat, funcționar public etc.) sau persoana lezată (politician, funcționar public, magistrat, persoană privată etc.), precum și de mijlocul prin care a fost difuzat mesajul (presă scrisă, televiziune, expoziții publice etc.). Un rol important îl joacă și circumstanțele specifice ale difuzării discursului litigios.
Curtea a afirmat că libertatea presei îi pune la dispoziție opiniei publice unul dintre cele mai bune mijloace pentru a cunoaște și judeca ideile și atitudinile liderilor politici. În termeni mai generali, libertatea dezbaterii politice stă la baza noțiunii de societate democratică ce domină întreaga Convenție". Prin urmare, chiar dacă presa nu trebuie să depășească limitele stabilite, printre altele, în vederea protecției reputației altora", ea are totuși sarcina de a comunica informații și idei în legătură cu problemele dezbătute în arena politică, precum și cu cele care privesc alte domenii de interes public. Limitele criticii admisibile sunt mai largi în privința unui om politic, vizat în această calitate, decât a unui individ obișnuit; spre deosebire de acesta din urmă, omul politic se expune în mod inevitabil și conștient unui control strict al faptelor și afirmațiilor sale atât din partea ziariștilor cât și a masei cetățenilor. El trebuie, prin urmare, să dea dovadă de o mai mare toleranță".
În speță, astfel cum în mod corect a reținut instanța fondului, tocmai pentru că înscrisul la care face referire recurentul nu îndeplinește condițiile legale, încadrează articolul publicat în specia literară a pamfletului (specie literară ,în versuri sau în proză, cu caracter satiric, în care scriitorul înfierează anumite tare morale, concepții politice, aspecte negative ale realității sociale, trăsături de caracter ale unei persoane etc).
Este lesne de observat, că așa numitul Ordin de avansare nu are cum să creeze aparența de veridicitate, în condițiile în care orice persoană de bună credință nu poate accepta că în cadrul Serviciului Român de Informații există compartiment de „ diversiune-dezinformare”, ceea ce întărește convingerea instanței că acest înscris, coroborat cu articolul publicat nu a fost decât un pamflet.
Instanța arata ca limitele criticii admisibile sunt mai largi în privința unui om politic, vizat în această calitate, decât a unui individ obișnuit. Spre deosebire de acesta din urmă, omul politic se expune în mod inevitabil și conștient unui control strict al faptelor și afirmațiilor sale atât din partea ziariștilor cât și a masei cetățenilor. El trebuie, prin urmare, să dea dovadă de o mai mare toleranță. Se are in vedere si poziția specială a presei într-o societate democratică, cu dezideratul de a nu descuraja cetățenii să aprecieze în mod critic modul în care își exercită mandatul persoanele ce ocupă funcții publice.
In cauza nu se dovedește că aspectele afirmate în articolul incriminat urmăreau doar să alimenteze o campanie de defăimare împotriva recurentului, nefiind probata reaua-credință a intimaților, preocuparea fiind de a-si îndeplini menirea profesionala si a dezvălui si supune dezbaterii opiniei publice aspecte satirice cu privire la o personalitate politica.
În consecință, față de toate cele reținute mai sus, Tribunalul constată că în speță a fost respectată proporționalitatea dintre dreptul la liberă exprimare și dreptul la propria imagine, motiv pentru care, în baza art. 312 c.p.c., urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului invocată de către intimați.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul T. I., domiciliat în Rm Sărat . jud.B., împotriva sentinței civile nr.7247/29.04.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ având ca obiect pretenții, în contradictoriu cu pârâții Z. E., domiciliat în B., . . și G. C., domiciliat în B., . jud.B..
Obligă recurentul, către intimați, la 1000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Octombrie 2013.
Președinte, E. P. | Judecător, M. Ș. | Judecător, A. M. |
Grefier, C. C. |
Red. E.P.
Thred. M.H./E.P.
2 ex./ 4.12.2013
d.f. nr._ – Judecătoria B.
j.f. – M. R. M.
| ← Pretenţii. Hotărâre din 23-10-2013, Tribunalul BUZĂU | Pretenţii. Decizia nr. 1902/2013. Tribunalul BUZĂU → |
|---|
