Acţiune în constatare. Hotărâre din 03-04-2013, Tribunalul BUZĂU

Tribunalul BUZĂU - Sentințe și decizii civile / 2013

Hotărâre pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 03-04-2013 în dosarul nr. 1009/277/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 565/2013

Ședința publică de la 03 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. R.

Judecător G. I. R.

Judecător V. B.

Grefier R. - A. S.

Pe rol soluționarea recursului civil declarat de reclamantul G. C. domiciliat în com P., ., împotriva sentinței civile nr 94/25.01.2012, pronunțată de Judecătoria Pătârlagele, în dosar nr_, având ca obiect acțiune în constatare, în contradictoriu cu pârâta . cu sediul în ..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul G. C. personal și asistat de avocat Z. M. M..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este prim termen de judecată, recurs motivat și comunicat, prin serviciul registratură la data de 05.03.2013 recurentul a depus la dosar chitanța nr 60 în valoare de 86 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 1,5 lei, după care,

Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, în temeiul art 150 cod proc civ, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pe fondul cauzei

Pentru recurent, apărătorul ales solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate și să se constate că recurentul a dobândit suprafața de teren pe care o solicită prin uzucapiune și îndeplinește toate condițiile prev de art 1847 cod civil al posesiei utile. Aprecierea instanței de fond în sensul în care elementul animus al posesiei utile, al posesiei sub nume de proprietar nu este îndeplinită, este o greșită interpretare a probatorului administrat în condițiile în care pe de o parte martorii au declarat faptul că pe toată perioada de la data când contractul de vânzare cumpărare încheiat între recurent și vânzătorul din anul 1982 a transferat toată acestă suprafață de teren refăcută în schița anexă privind proprietatea și până la acest moment, dar mai mult instanța fondului a omis să constate că la dosarul cauzei a fost depus un proces verbal de punere în posesie semnat de toți vecinii. Faptul că instanța fondului face aprecierea că avea posibilitatea și că s-a folosit o cale specială sau că avea posibilitatea unei căi speciale conform legilor fondului funciar consideră că nu poate fi admisă în condițiile în care, Tribunalul B. prin decizia 514/2012 a stabilit că posibila existență a unei exercitări pe cale specială a obținerii dreptului de proprietate nu înlătură posibilitatea stabilirii proprietății în baza uzucapiunii. Solicită admiterea recursului și să se constate că recurentul este proprietar în baza uzucapiunii îndeplinind prevederile art 1847 raportat la 1860 Cod Civil.

INSTANȚA

Deliberand asupra prezentului recurs civil, constata:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei Patarlagele sub nr._ /25.05.2012, reclamantul G. C., domiciliat in ., a formulat, în contradictoriu cu . Primar, acțiune în constatare, solicitând instanței să constate dreptul său de proprietate cu privire la imobilul teren în suprafață de 1900 m.p., situat în satul P., ., cu vecinătățile: la nord – def. N. C. și G. A.; la est – Drum comunal și G. A.; la sud – R. O. și la vest – U. J..

În drept, și-a întemeiat cererea pe disp. art. 1846 și urm. din Codul civil, art. 1890 și urm. privind uzucapiunea de lungă durată. A apreciat valoarea obiectului cererii la 2000 de lei.

În motivarea acțiunii, a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 316 din 28.04.1982, încheiat la notariatul de Stat Pătârlagele, a cumpărat casa de locuit situată pe terenul menționat mai sus și de la acea dată folosește și imobilul teren aferent construcției, în suprafață de 1900 m.p., posesia fiind neîntreruptă, netulburată, continuă, publică și sub nume de proprietar, de la data cumpărării casei și până în prezent, adică de peste 30 de ani.

A mai aratat că, după cumpărarea casei și anexelor gospodărești, acestea au fost înregistrate la . agricole, la fel și terenul aferent, astfel că acțiunea în uzucapiune se impune a fi formulată în contradictoriu cu unitatea administrativ – teritorială, deoarece foștii proprietari nu au mai avut nicio pretenție asupra terenurilor menționate.

Interesul promovării cererii se arată că derivă din aceea că, deși stăpânește terenul de o perioadă îndelungată de timp, nu deține un titlu de proprietate în baza căruia să-și poată intabula casa și respectiv terenul aferent.

A timbrat acțiunea cu 171 lei taxă judiciară de timbru si 3 lei timbru judiciar.

A anexat cererii următoarele înscrisuri: proces-verbal încheiat la data de 31.07.2009 de . imobilului teren aferent casei de locuit, cu schița corespunzătoare; contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.316 din 28.04.1982 la Notariatul de Stat Local Pătârlagele; Ordinul Prefectului județului B. nr.175/19.03.2010 privind atribuirea în proprietate a terenului în suprafață de 800 m.p. aferent locuinței; Planul de amplasament și delimitare a imobilului întocmit de către specialist geodez O. N..

Față de situația rezultată în urma măsurătorilor efectuate de specialist topograf și anume, stabilirea unei suprafețe de 800 m.p. aferentă construcțiilor categorie curți-construcții, suprafață ce a fost atribuită reclamantului prin Ordinul Prefectului menționat mai sus, iar în continuare identificarea unei suprafețe de 1202 m.p. teren arabil aflat în folosința reclamantului și împrejmuit cu garduri asupra căruia reclamantul nu deține acte, s-a făcut precizarea că se solicită constatarea dreptului de proprietate al reclamantului asupra acestui teren de 1202 m.p.

Pârâta . întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, arătând că în baza legii s-a emis Ordinul Prefectului nr.175/19.03.2010 pentru terenul aferent construcției, reținându-se că acesta este în suprafață de 800 m.p. Restul terenului în suprafață de 1202 m.p., categorie arabil, ce a aparținut fostului proprietar M. G. (primului proprietar al locuinței și terenului), este ocupat abuziv de către reclamant, în condițiile în care terenul se află la dispoziția comisiei locale, care a acordat moștenitorilor def. G. M. terenuri în compensare, ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate.

Au depus în acest sens două titluri de proprietate și anume: nr._/96 din 2003 și nr._/26 din 1996.

În cauză, au fost ascultați martorii P. M. și M. G., propuși de către reclamant, martori care au confirmat faptul că, de la data cumpărării casei de locuit, reclamantul a folosit suprafața de teren aferentă, aceasta fiind de aceeași configurație cu cea existentă în prezent. S-a mai arătat că gardurile împrejmuitoare ale terenului sunt pe aceleași amplasamente și nu au existat litigii cu proprietarii vecini.

Prin s.c. nr. 94/25.01.2013, Judecatoria Patarlagele a respins acțiunea civilă în constatare imobiliară, formulată de reclamantul G. C., în contradictoriu cu pârâta . PRIMAR, așa cum a fost precizată ulterior, ca fiind neîntemeiată.

Pentru a hotari astfel, instanta fondului a retinut urmatoarea situatie de fapt si de drept: prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 316 din 28.04.1982 la Notariatul de Stat Local Pătârlagele, reclamantul a dobândit prin cumpărare, de la vânzătoarea B. L., o casă de locuit cu construcțiile gospodărești anexe, situate în vatra satului și comunei P., județul B., cu vecinătățile: la nord – Drum de acces; la est – Drum; la vest – locuință G. A. și la sud – R. M.. Prin același contract, s-a prevăzut că, în temeiul disp. art. 30 din Legea nr. 58/1974, terenul aferent construcției de 488 m.p. intră în proprietatea statului, cumpărătorul urmând să dobândească în folosință terenul respectiv, în condițiile legii în vigoare cu plată, pe durata existenței construcției.

Din declarațiile martorilor a rezultat că, în realitate, reclamantul a folosit întreaga suprafață de teren de 2002 m.p., compusă din 800 m.p. curți-construcții aferenti locuinței și 1202 m.p. arabil, în continuarea acesteia, așa cum este identificată în Planul de amplasament și delimitare a imobilului întocmit de specialist O. N. (fila 19 din dosar).

Pentru terenurile aferente construcțiilor care au intrat în proprietatea statului, ca urmare a Legii nr.58/1974, prin vânzarea construcțiilor și atribuite în folosința dobânditorului construcției, conform art. 30 din actul normativ menționat, legea fondului funciar prevede, la art. 36, o procedură specială de stabilire a dreptului de proprietate.

Astfel, potrivit alin. 3 al art. 36 - (3) Terenurile atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcțiilor, în condițiile dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului, proprietari ai locuințelor.

Potrivit alin. 6 al art. 36 - (6) Atribuirea în proprietate a terenurilor prevăzute de alin. (2) - (5) se va face, prin ordinul prefectului, la propunerea primăriilor, făcută pe baza verificării situației juridice a terenurilor.

În speță, reclamantul a utilizat această procedură legală, iar pe baza adresei nr._/04.03.2010 a Primăriei comunei P. s-a atribuit Ordinul Prefectului județului B. nr. 175/19.03.2010, în anexa la acest ordin figurând la punctul 1 reclamantul, cu suprafața de 800 m.p. atribuită în proprietate, aferentă locuinței din ., județul B., dobândită prin contractul de vânzare-cumpărare nr.316/28.04.1982.

În ceea ce privește susținerea reclamantului, în sensul că a dobândit proprietatea suprafeței excedente de 1202 m.p., categorie arabil prin uzucapiunea de lungă durată, instanța a apreciat că aceasta nu este întemeiată, așa cum se va arăta în cele ce urmează.

Pentru a dobândi proprietatea prin uzucapiunea de lungă durată de 30 de ani, este necesar ca posesia exercitată să fie o posesie utilă, în sensul prev. art.1847 din Vechiul cod civil și anume să fie neîntreruptă, netulburată, continuă, publică și sub nume de proprietar.

Dacă celelalte calități ale posesiei necesare prescripției achizitive au fost dovedite de către reclamant și de asemenea a fost dovedit și termenul de peste 30 de ani, în cazul de față lipsește una dintre condițiile esențiale ale posesiei utile și anume, aceea de a fi exercitată sub nume de proprietar.

Această calitate a posesiei sau mai precis lipsa acestei calități, ce se concretizează în viciul precarității, este echivalent cu lipsa posesiei în sensul că lipsește condiția intrinsecă subiectivă a acesteia – animus, adică convingerea posedării pentru sine, iar nu pentru altul.

În speță, așa cum a rezultat din regimul juridic al terenului aferent locuinței înstrăinate sub incidența Legii nr.58/1974, acesta devine proprietatea statului și este atribuit în folosința dobânditorului construcției, folosință care nu este gratuită ci cu plată, pe durata existenței construcției.

Această stare de fapt, a folosinței atribuite dobânditorului locuinței nu echivalează cu posesia, fiind mai degrabă o detenție precară astfel încât, așa cum s-a arătat mai sus, nu este susceptibilă să ducă la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, în condițiile prev. de art. 1837 din codul civil.

Așa fiind, instanța a respins acțiunea în constatare, așa cum a fost precizată ulterior (pentru suprafața de 1202 m.p. din Planul de amplasament de la fila 19), ca fiind neîntemeiată.

Impotriva sentintei a declarat recurs reclamantul, care a criticat solutia primei instante, solicitand casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei sau, în subsidiar, modificarea în parte a sentinței recurate, admiterea cererii introductive de instanță așa cum a fost formulată, cu cheltuielile de judecată efectuate la fond și în recurs.

1. In ceea ce priveste solutia casarii cu trimitere spre rejudecare, arata că instanța de fond nu a răspuns tuturor cererilor și apărărilor formulate de recurent, nu a dat dovadă de rol activ și nu a motivat în mod corespunzător sentința pronunțată în cauză, ceea ce echivalează cu o nepronunțare asupra fondului.

Arata ca existau la dosarul cauzei dovezi concludente din care rezultă că recurentul poseda sub nume de proprietar, având convingerea posedării pentru sine-elementul animus. Practic, terenul în discuție provenea de la B. L., vânzătoarea din contractul de vânzare- cumpărare autentificat sub nr. 316/28.04.1982, de vreme ce atât din declarațiile martorilor, cât și din Procesul- verbal al Comunei P., încheiat la data de 31.07.2009, se poate constata cu lejeritate că acesta poseda sub nume de proprietar întreaga suprafață de 2002 m.p. ( sau eventual 1900, conform aceluiași proces verbal semnat de toți vecinii și încheiat de către UAT - . nu au fost analizate în totalitate, nefiind coroborate declarațiile martorilor cu existența procesului verbal ( de care nici nu se face vorbire).

Mai mult, instanța fondului, nu a dat eficiență nici Recursului în interesul legii, care, prin Decizia nr. IV/16.01.2006 a ÎCCJ a statuat că, în cazul posesiilor începute înainte de adoptarea legilor 58 și 59/ 1974, prescripția achizitivă nu a fost întreruptă, prin . acestor legi, posesorii acelor terenuri putând solicita instanțelor de judecată să constate că au dobândit dreptul de proprietate privind terenurile respective. In acest sens, este evident că pentru suprafața de teren a cărei uzucapare o solicita, probatoriul, în sensul dovedirii elementului animus al posesiei utile, se putea constata cu lejeritate, la dosar existând un PV de punere în posesie, semnat de toți vecinii sai, încheiat la data de 31.07.2009 de către . declarațiile martorilor, se poate constata că a stăpânit acest teren neîntrerupt continuu, public și sub nume de proprietar, întrunind ambele elemente constitutive ale posesiei utile, corpus și animus.

Este evident faptul că, instanța fondului nu a analizat tot probatoriul existent la dosarul cauzei, iar dacă existau nelămuriri privind posesia utilă, trebuia lămurită situația diferenței de teren, dintre cei 1900 m.p. din procesul verbal de punere în posesie și 2002 m.p. existenți în Planul de amplasament.

Din probele existente la dosarul cauzei este evident că eu nu poate fi asimilat unui detentor precar, nelipsindu-i animus sibi habendi, acesta fiind evidențiat din plin.

Considera că sunt elemente suficiente pentru casarea cu trimitere spre rejudecare.

2. In ceea ce privește soluția admiterii recursului și modificării în parte a sentinței recurate, arata următoarele: considera că a făcut dovada deplină a posesiei utile; instanța trebuia să țină cont și de Procesul verbal de punere în posesie din 31.07.2009 al Comunei P., eventual să fructifice jurisprudența în materie; in acest sens, Tribunalul B., prin decizia nr. 514/23.03.2012, s-a pronunțat în sensul că existența unei proceduri speciale, prevăzute de Legea 18/1991, pentru a dobândi în proprietate terenuri, nu exclude posibilitatea de a dobândi recunoașterea dreptului de proprietate prin uzucapiune.

Considera că se impune reanalizarea probatoriului și aplicarea corectă a legislației la situației de fapt, instanța aplicând greșit legea.

Intimata, legal citata cu mentiunea sa depuna intampinare, nu s-a conformat acestei prevederi legale.

Examinand recursul prin prisma actelor si lucrarilor dosarului, probelor administrate, criticilor formulate, dar si sub toate aspectele, in conformitate cu prevederile art. 304 ind. 1 cod de procedura civila, tribunalul constata ca recursul este nefondat si urmeaza sa fie respins, avand in vedere urmatoarele aspecte:

1. . de recurs, recurentul arata ca instanța de fond nu a răspuns tuturor cererilor și apărărilor formulate de recurent, nu a dat dovadă de rol activ și nu a motivat în mod corespunzător sentința pronunțată în cauză, ceea ce echivalează cu o nepronunțare asupra fondului; ca existau la dosarul cauzei dovezi concludente din care rezultă că recurentul poseda sub nume de proprietar, având convingerea posedării pentru sine-elementul animus; ca instanța fondului nu a dat eficiență nici Recursului în interesul legii, care, prin Decizia nr. IV/16.01.2006 a ÎCCJ a statuat că, în cazul posesiilor începute înainte de adoptarea legilor 58 și 59/ 1974, prescripția achizitivă nu a fost întreruptă, prin . acestor legi, posesorii acelor terenuri putând solicita instanțelor de judecată să constate că au dobândit dreptul de proprietate privind terenurile respective; ca pentru suprafața de teren a cărei uzucapare o solicita, probatoriul, în sensul dovedirii elementului animus al posesiei utile, se putea constata cu lejeritate, la dosar existând un PV de punere în posesie, semnat de toți vecinii sai, încheiat la data de 31.07.2009 de către . declarațiile martorilor, se poate constata că a stăpânit acest teren neîntrerupt continuu, public și sub nume de proprietar, întrunind ambele elemente constitutive ale posesiei utile, corpus și animus; ca instanța fondului nu a analizat tot probatoriul existent la dosarul cauzei, iar dacă existau nelămuriri privind posesia utilă, trebuia lămurită situația diferenței de teren, dintre cei 1900 m.p. din procesul verbal de punere în posesie și 2002 m.p. existenți în Planul de amplasament.

O prima critica este în legătură cu motivarea insuficientă a hotărârii instanței de fond, ceea ce echivalează cu o nepronunțare asupra fondului si ca instanta de fond nu a raspuns tuturor cererilor si apararilor formulate de petent.

Potrivit art. 304 pct. 7, coroborat cu art. 312 alin. 3 din Codul de procedură civilă, modificarea hotărârii se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Prima ipoteză reglementată de norma citată se referă la nemotivarea hotărârii și are în vedere situația în care sentința nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, conform art. 261 pct. 5 din Codul de procedură civilă. Judecătorul are obligația de a demonstra în scris soluția adoptată, motivele pentru care a admis susținerile unei părți și le-a respins pe ale celeilalte, dar și pentru ce a reținut o probă și a respins-o pe alta.

Raportat la conținutul acestei norme legale, tribunalul constată că hotărârea nu răspunde motivelor de nulitate invocate de către reclamant în acțiunea principală, deoarece instanța de fond precizează dacă sau de ce nu a luat în considerare o parte dintre înscrisurile depuse de către reclamant în dovedirea acțiunii, a făcut o analiza detaliata a tuturor solicitărilor reclamantului, apărarilor intimatei, arătând normele legale incidente pe care isi întemeiază motivarea.

Conform prevederilor art.261 al.5 cod de procedura civila, hotărârea se da in numele legii si trebuie sa cuprindă ...motivele de fapt si de drept care au format convingerea instanței, precum si cele pentru care s-au înlăturat cererile partilor. Textul de lege nu impune o formula sacramentala pe care instanța trebuie sa o adopte atunci cand motivează o hotărâre, ci precizează ca o hotărâre trebuie sa fie transparenta, astfel incat sa se poată deduce cu ușurința ce a gândit judecătorul atunci cand a pronunțat o anumita soluție, si care este temeiul de drept aplicabil fiecărei spete in parte.

In legătura cu acest motiv, tribunalul retine faptul ca dispoziția legala prevăzuta in art. 261 pct. 5 cod de procedura civila, prin care s-a consacrat principiul general potrivit căruia hotărârile trebuie sa fie motivate, a fost edictata in scopul de a asigura o buna administrare a justiției, spre a da posibilitatea instanței superioare de a-si exercita controlul judiciar. De aceea, judecătorii sunt obligați sa arate in cuprinsul hotărârii motivele de fapt si de drept care le-au format convingerea.

Motivarea trebuie sa se refere la actele dosarului cauzei soluționate si sa fie in concordanta cu acestea, ceea ce presupune, in mod automat, cercetarea fondului pricinii deduse judecații.

In speța dedusa judecații, tribunalul retine faptul ca instanța fondului a pronunțat o hotărâre legala, bazata pe un raționament corect si bine structurat, susținuta pe o argumentație suficient motivata in fapt si drept.

Din lectura hotărârii primei instanțe se desprinde cu ușurința concluzia ca este temeinic motivata in fapt si in drept, prin raportare la actele dosarului, la probele administrate de parti pe parcursul soluționării cauzei; textul de lege nu impune o formula sacramentala pe care trebuie sa o adopte judecătorul atunci cand motivează o hotărâre, ci exprimarea trebuie sa fie clara, precisa, argumentata in fapt si in drept, lucruri pe care instanța fondului le-a făcut cu prisosința.

Cerința art. 261 al.5 cod de procedura civila, referitoare la motivarea hotărârii, se refera la motivarea avuta in vedere de instanța, prin care isi argumentează soluția pronunțata si nu la motivarea pe care ar fi vrut sa o lectureze părțile, in cauza aceasta neavand niciun fel de suport probator si legal.

Referitor la lipsa de temei legal sau aplicarea greșită a legii, acest motiv de modificare este reglementat de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.

O hotărâre este data cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii atunci cand nesocotește o norma de drept substanțial, fie atunci cand interpretează greșit o norma juridica aplicabila. Prin urmare, o instanța ar fi culpabila atunci cand ignora o lege ce este in vigoare la data judecații sau recurge la texte de lege aplicabile litigiului, dar le da o greșita interpretare.

Prima instanța a dat o interpretare corecta a actului juridic dedus judecații, fara a schimba interesul lămurit si vădit neîndoielnic al termenilor, reținând in mod judicios ca a fost investita cu o acțiune ce are ca obiect constatarea uzucapiunii cu privire la suprafata de teren, căreia ii sunt aplicabile prevederile art. 1847 si urm. cod civil. Din aceste considerente, se constata ca nu au fost incalcate prevederile acestor texte de lege anterior enunțate, care ar duce la modificarea soluției primei instanțe.

Instanța de fond a indicat textele legale, astfel că nu se poate reține că hotărârea ar fi lipsită de temei legal, ceea ce contestă recurenta fiind însă aplicarea greșită a acestor norme. Pentru a verifica dacă au fost sau nu aplicate în mod greșit normele legale, urmează ca tribunalul sa analizeze stabilirea situației de fapt de către instanța de fond, pe baza probelor administrate, în temeiul art. 304¹ din Codul de procedură civilă.

In legatura cu faptul ca instanta de fond nu a motivat corespunzator, ceea ce echivaleaza cu o nepronuntare asupra fondului, tribunalul apreciaza ca nu se poate reține că instanța de fond nu a intrat in cercetarea fondului întrucât, din dispozitivul hotărârii, rezultă că a fost respinsă în totalitate acțiunea principală, formulata de reclamantul recurent, astfel încât nu există motivul de casare prevăzut de art. 312 alin. 3 și 5 din codul de procedură civilă referitor la trimiterea cauzei spre rejudecare atunci când instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului.

A nu cerceta fondul înseamnă a nu se pronunța asupra cererii cu care instanța a fost învestită, când dă altceva decât s-a cerut ori dacă a pronunțat soluția în temeiul unei excepții care nu ar fi fost întemeiată. Or, în cauza de față, nu se poate reține că Judecătoria Patarlagele nu a cercetat fondul, cât timp a soluționat acțiunea principală, prin respingere, în totalitate.

Ceea ce contestă recurentul-reclamant, prin motivele invocate, nu are legătură cu prevederile art. 312 alin. 3 și 5 din Codul de procedură civilă, instanța intrând în cercetarea fondului, în realitate fiind contestate motivele reținute pentru respingerea acțiunii si neadministrarea probelor solicitate de recurent, pe care aceasta le considera necesare cauzei.

Nu in ultimul rand, retinem ca eronata interpretare a probelor administrate nu constituie un motiv de casare ori de modificare a sentinței atacate, ci ar putea să se circumscrie controlului de temeinicie al hotărârii recurate, posibil în raport de prevederile art. 304¹ C. proc. civ.

In consecința, tribunalul poate examina cauza sub toate aspectele, hotărârea data in cauza nefiind supusa apelului, iar instanța de control nefiind ținuta de motivele de casare sau modificare din cele expres prevăzute de art. 304 cod de procedura civila.

A făcut referire recurentul și la nerespectarea rolului activ de către prima instanță, însă tribunalul reține că, în ceea ce privește lipsa de rol activ a instanței de judecată, conform art. 129 alin. 5¹ din Codul de procedură civilă, introdus prin art. 14 din Legea nr. 202/2010 (aplicabil și prezentei cereri de recurs, în baza art. XXII din aceeași lege, fiind vorba despre o cerere formulata după . actului normativ, la 25.11.2010), chiar dacă există obligația judecătorilor de a stărui, prin orice mijloace legale, pentru a preveni orice greșeală, putând și să ordone probe, „părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii”.

Reclamantul recurent nu s-a apărat în fața primei instanțe, nu a solicitat administrarea probelor, astfel că nu va fi reținută critica precizată.

Așadar, primul motiv de recurs este neintemeiat, instanța de control urmând a-l respinge, pentru cele expuse pe larg anterior.

2. Pe fondul cererii de recurs, s-a aratat de catre recurent faptul ca a făcut dovada deplină a posesiei utile; instanța trebuia să țină cont și de Procesul verbal de punere în posesie din 31.07.2009 al Comunei P., eventual să fructifice jurisprudența în materie; ca, in acest sens, Tribunalul B., prin decizia nr. 514/23.03.2012, s-a pronunțat în sensul că existența unei proceduri speciale, prevăzute de Legea 18/1991, pentru a dobândi în proprietate terenuri, nu exclude posibilitatea de a dobândi recunoașterea dreptului de proprietate prin uzucapiune; ca se impune reanalizarea probatoriului și aplicarea corectă a legislației la situației de fapt, instanța aplicând greșit legea.

In legatura cu aceste critici, tribunalul retine faptul ca, prin actiunea de fata, asa cum a fost modificata, reclamantul G. C., domiciliat in comuna P., ., a formulat, în contradictoriu cu . Primar, acțiune în constatare, solicitând instanței să constate dreptul său de proprietate cu privire la imobilul teren în suprafață de 1202 m.p., situat în satul P., ., cu vecinătățile: la nord – def. N. C. și G. A.; la est – Drum comunal și G. A.; la sud – R. O. și la vest – U. J., prin uzucapiunea de lunga durata, de 30 de ani.

In ceea ce priveste dispozitiile legale incidente, instanta retine ca, potrivit art. 6 alin. 2 din Noul Cod civil, actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor. A.. 4 al aceluiași articol prevede că prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.

In aceeasi masura, potrivit art. 3 din Legea nr. 71/ 2011, actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.

Art. 201 stipulează că prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.

Conform art. 1837 Cod civil prescriptia este un mijloc de a dobandi proprietatea.

Art. 1859 prevede că în toate cazurile cand posesiunea aceluiasi lucru trece pe rand in mai multe maini, fiecare posesor incepe, in persoana sa, o noua posesiune, fara a distinge daca stramutarea posesiunii s-a facut in mod singular sau universal, lucrativ sau oneros. De asemenea, potrivit art. 1860 orice posesor posterior are facultatea, spre a putea opune prescriptia, sa uneasca posesiunea sa cu posesiunea autorului sau.

Totodată, art. 1846 alin. 1 prevede că orice prescripție este fondată pe faptul posesiunii. Potrivit art. 1847 ca sa se poate prescrie, se cere o posesiune continua, neintrerupta, netulburata, publica si sub nume de proprietar. Art. 1890 prevede că toate actiunile atat reale cat si personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile si pentru care n-a defipt un termen de prescriptie, se vor prescrie prin treizeci de ani, fara ca cel ce invoca aceasta prescriptie sa fie obligat a produce vreun titlu, si fara sa i se poata opune reaua-credinta.

In speta, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 316 din 28.04.1982 la Notariatul de Stat Local Pătârlagele, reclamantul a dobândit prin cumpărare, de la vânzătoarea B. L., o casă de locuit cu construcțiile gospodărești anexe, situate în vatra satului și comunei P., județul B., cu vecinătățile: la nord – Drum de acces; la est – Drum; la vest – locuință G. A. și la sud – R. M..

Prin același contract, s-a prevăzut că, în temeiul disp. art. 30 din Legea nr. 58/1974, terenul aferent construcției de 488 m.p. intră în proprietatea statului, cumpărătorul urmând să dobândească în folosință terenul respectiv, în condițiile legii în vigoare cu plată, pe durata existenței construcției. De aici rezulta ca reclamantul a luat cunoștință despre clauza prevăzută în contract, din care rezultă că terenul loc de casă nu formează obiectul contractului de vânzare-cumpărare și urmează regimul prevăzut de art. 30 din Legea nr. 58/1974.

Potrivit textului de lege invocat, dobândirea terenurilor cuprinse în perimetrul construibil al localităților urbane și rurale se poate face numai prin moștenire legală, fiind interzisă înstrăinarea sau dobândirea prin acte juridice a acestor terenuri. În caz de înstrăinare a construcțiilor, terenul aferent acestor construcții trece în proprietatea statului, cu plata unei despăgubiri stabilită potrivit prevederilor art. 56 alin. 2 din Legea nr. 4/1973. Dobânditorul construcției va primi din partea statului în folosință terenul necesar în limitele prevăzute de art. 8 și 17 din prezenta lege. Atribuirea se face pe durata existenței construcției, cu plata unei taxe anuale, potrivit Legii nr. 4/1973. Art. 17 prevedea că loturile necesare pentru construirea de locuințe și anexe gospodărești vor fi în suprafață de 200 - 250 mp, având de regulă un front la stradă de maximum 12 m.

Pentru terenurile aferente construcțiilor care au intrat în proprietatea statului, ca urmare a Legii nr. 58/1974 prin vânzarea construcțiilor și atribuite în folosința dobânditorului construcției, conform art. 30 din actul normativ menționat, legea fondului funciar prevede, la art. 36, o procedură specială de stabilire a dreptului de proprietate.

Art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare, prevede că terenurile atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcțiilor, în condițiile dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului, proprietari ai locuințelor, alin. (4) stabilind că dispozițiile art. 23 rămân aplicabile, iar alin. (6), că atribuirea în proprietate a terenurilor se va face, prin ordinul prefectului, la propunerea primăriilor, făcută pe baza verificării situației juridice a terenurilor.

Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, sunt și rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a moștenitorilor acestora, indiferent de ocupația sau domiciliul lor (ori potrivit alin. (4), a persoanelor din zonele cooperativizate, care nu au avut calitatea de cooperator), terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea țărănimii.

Art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 prevede că terenul aferent casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora, în zonele cooperativizate, constituie proprietatea particulară a deținătorilor; acestea pot fi înstrăinate și lăsate moștenire; terenul de mai sus, împreună cu lotul care poate fi atribuit în folosință membrului cooperator, potrivit prevederilor art. 4, nu poate depăși suprafața de 6.000 metri pătrați pentru deținătorul casei de locuit.

Tot la art. 23 din Legea nr. 18/1991, în alin. (4), se prevede că pentru suprafața de teren agricol atribuită de cooperativa agricolă de producție ca lot de folosință, potrivit prevederilor art. 4 din Decretul-lege nr. 42/1990 (de până la 5.000 metri pătrați teren arabil sau în echivalent agricol, fiecărui membru cooperator sau pensionar cooperator, precum și mecanizatorilor și altor lucrători din stațiunile pentru mecanizarea agriculturii, cu obligația ca aceștia să efectueze în cooperativă volumul de muncă și, respectiv, lucrările mecanizate stabilite), nu se reconstituie sau nu se constituie dreptul de proprietate persoanei căreia i s-a atribuit, indiferent dacă acest teren se află în continuarea grădinii în intravilan sau în alt loc, în extravilan, cu excepția celor strămutați, pentru realizarea unor investiții de interes local sau de utilitate publică.

Din analiza ipotezelor reglementate de alin. (1) și (4) ale art. 23, rezultă că acestea sunt diferite de ipoteza prevăzută de art. 36 alin. (3), iar trimiterea din art. 36 alin. (4) din lege trebuie înțeleasă ca privind modalitatea de determinare a întinderii suprafețelor de teren ce se constituie în proprietate, aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, cuprinse în perimetrul construibil al localităților, în cazul înstrăinării construcțiilor, acestea fiind cele convenite de părți la data înstrăinării și dovedite prin orice mijloc de probă.

Pe de altă parte, față de prevederile art. 30 rap. la art. 17 din Legea nr. 58/1974, lotul atribuit în folosință pe durata existenței construcțiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente în proprietatea statului, nu putea fi mai mare de 200-250 mp, în contractul de vânzare-cumpărare încheiat între părți/autorii lor menționându-se, de altfel, suprafata de 488 mp aferentă casei de locuit și anexei.

Din declarațiile martorilor rezultă că în realitate reclamantul a folosit întreaga suprafață de teren de 2002 m.p., compusă din 800 m.p. curți-construcții aferent locuinței și 1202 m.p. arabil, în continuarea acesteia, așa cum este identificată în Planul de amplasament și delimitare a imobilului întocmit de specialist O. N. (fila 19 din dosar).

Prin Decizia nr.1/30.06.1997 a Secțiilor Unite ale ICCJ s-a arătat ca întinderea dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcției dobândite prin cumpărare, sub imperiul Legii nr. 58/1974, poate fi determinata prin deducerea intenției parților din convenție si din ansamblul probelor administrate in cauza.

Reclamantul nu a dovedit existența unei convenții cu vanzatoarea ori cu statul, în sensul înstrăinării ori primirii în folosință a întregii suprafețe de 2202 mp de teren pe care o stăpâneste.

Mai mult decât atât, terenul preluat de stat în baza Legii nr. 58/1974 și în privința căruia reclamantul ar fi fost îndreptățiți la constituirea dreptului de proprietate, nu putea fi decât curți-construcții, legea făcând referire la terenurile cuprinse în perimetrul construibil al localităților, fiindu-i constituit dreptul de proprietate, asa cum am aratat, cu privire la suprafata de teren de 800 mp prin Ordinul Prefectului nr. 175/19.03.2010, aferentă locuinței din ., județul B., dobândită prin contractul de vânzare-cumpărare nr.316/28.04.1982.

Instanta retine ca uzucapiunea, ca mod de dobândire a proprietății unui lucru, presupune, ca o condiție esențială, o posesie utilă, în tot timpul fixat de lege. În cazul uzucapiunii de 30 de ani nu este necesar ca posesorul să se bazeze pe un titlu sau să fie de bună – credință. De asemenea, legea permite joncțiunea posesiilor, prin adăugarea la termenul posesiei actuale a posesorului a timpului cât lucrul a fost posedat de autorul său.

Uzucapiunea este un mod de dobândire a dreptului de proprietate asupra unui bun imobil, ce nu face obiectul proprietății publice, prin posedarea neîntreruptă a acestuia în termenul și condițiile reglementate de legea, astfel cum stipulează art. 1837 C.civ. Pârâtul a învederat că terenul în litigiu nu face parte din domeniul public.

Prin raportare la prevederile art. 1847 C.civ. care statuează că posesia poate conduce dobândirea proprietății numai dacă a fost exercitată în mod util, prin urmare fără a fi afectată de vreun viciu, fiind continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, uzucapiunea, înainte de toate, se întemeiază pe existența unei posesii. Prin opoziție, detenția precară, oricât de îndelungat ar fi exercițiul acesteia, nu se bucură de efectul juridic al dobândirii proprietății asupra bunului deținut.

În ceea ce privește susținerea reclamantului, în sensul că a dobândit proprietatea suprafeței excedente de 1202 m.p., categorie arabil prin uzucapiunea de lungă durată, instanța apreciază că aceasta nu este întemeiată, așa cum se va arăta în cele ce urmează.

În speță, așa cum rezultă din regimul juridic al terenului aferent locuinței înstrăinate sub incidența Legii nr.58/1974, acesta devine proprietatea statului și este atribuit în folosința dobânditorului construcției, folosință care nu este gratuită ci cu plată, pe durata existenței construcției.

De asemeni, reclamantul nu a facut dovada ca figureaza cu acest teren la rol, ca a platit taxele si impozitele aferente acestuia, asa cum ar fi facut un adevarat proprietar.

La acestea se adauga si faptul ca, asa cum a rezultat din intampinarea formulata de intimata in fata instantei de fond, restul terenului în suprafață de 1202 m.p., categorie arabil, ce a aparținut fostului proprietar M. G. (primului proprietar al locuinței și terenului), este ocupat abuziv de către reclamant, în condițiile în care terenul se află la dispoziția comisiei locale, care a acordat moștenitorilor def. G. M. terenuri în compensare, ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate.

Față de considerentele expuse, întrucât în speță nu subzistă motive de casare ori modificare prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, în contextul analizării sentinței recurate inclusiv sub aspectul temeiniciei, în baza art. 304¹ Cod procedură civilă, tribunalul, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul pendinte judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de reclamantul G. C., domiciliat în comuna P., ., impotriva s.c. nr. 94/25.01.2013 a Judecatoriei Patarlagele, pronuntata in dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta . PRIMAR, cu sediul în ., ca nefondat.

Irevocabila.

Pronunțată în ședința publică de la 03 Aprilie 2013

Președinte,

D. R.

Judecător,

G. I. R.

Judecător,

V. B.

Grefier,

R. - A. S.

Red. RD /Tehnored RD

2 ex/10.04.2013

Operator de date cu caracter personal

înregistrat în registrul de evidență sub nr. - 8214

Dosar fond –_

Judecătoria Pătârlagele

Jud. fond – Ș. M.

← Plângere contravenţională. Decizia nr. 37/2013. Tribunalul BUZĂU		Plângere contravenţională. Decizia nr. 1207/2013. Tribunalul... →

Acţiune în constatare. Hotărâre din 03-04-2013, Tribunalul BUZĂU

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Hotărâre din 03-04-2013, Tribunalul BUZĂU