Rezoluţiune contract. Decizia nr. 768/2013. Tribunalul BUZĂU
Comentarii |
|
Decizia nr. 768/2013 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 22-04-2013 în dosarul nr. 1313/114/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 768/2013
Ședința publică de la 22 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M.
Judecător M. Ș.
Judecător E. P.
Grefier R. - A. S.
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâții CZINCAȘ M. și C. P. ambele domiciliate în Bistrița, ., . Năsăud împotriva sentinței civile nr. 2367/17.12.2012 pronunțată de Judecătoria Rm. Sărat în dosarul nr._ - având ca obiect rezoluțiune contract vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, în contradictoriu cu reclamanta P. P. domiciliată în com Greabănu, . B. .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, intimata-reclamantă P. P. fiind reprezentată de procurator P. I..
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura este legal îndeplinită, prin serviciul registratură la data de 16.04.2013 recurenta C. M. a depus la dosar înscrisuri, după care,
Instanța constată că cererea de ajutor public judiciar formulată de recurenta C. M. este lipsită de obiect în condițiile în care ambii recurenți aveau de achitat împreună taxa de timbru în valoare de 208 Ron și timbru judiciar în valoare de 3 lei, iar nu fiecare taxă de timbru de 208 Ron așa cum a înțeles recurenta, taxa de timbru datorată fiind deja achitată .
Procurator P. I. pentru intimata P. P. depune la dosar planșe foto si arată că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de invocat
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, în temeiul art 150 cod proc civ, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pe fondul cauzei
Procurator P. I. pentru intimata P. P., la dosar există o schiță cu un imobil care ar fi trebuit să fie construit. Imobil actual este într-o stare avansată de degradare și de aproape 10 ani nu s-a mai făcut nicio îmbunătățire .
În baza art. 150 cod proc civ, instanța declară dezbaterile terminate și reține cauza spre soluționare
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rm. Sărat sub nr._, reclamanta P. P. a chemat în judecată pe pârâții Czincaș M. și C. P., solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr.1578/12.07.2001 la BNP M. T. din Rm.Sărat și repunerea părților în situația anterioară, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, împreună cu soțul său - P. S., în prezent decedat, a încheiat un contract de vânzare - cumpărare cu clauză de întreținere, autentificat sub nr.1578/2001 la BNP M. T. din Rm.Sărat, în favoarea pârâților, care sunt fiica și, respectiv, ginerele său. Prin acest contract au înstrăinat pârâților casa și anexele gospodărești, precum și terenul aferent în suprafață de 1635 mp, imobil situat în comuna Grebănu, . schimbul acestei transmisiuni cei doi pârâți obligându-se să asigure întreținere reclamantei și soțului său și la deces să-i înmormânteze după obiceiul locului.
A mai arătat reclamanta că, atât anterior, cât și după decesul soțului său, pârâții nu și-au mai respectat obligațiile asumate prin contract. În prezent reclamanta este în vârstă de 76 de ani, este bolnavă, fiind încadrată într-un grad de handicap accentuat, astfel încât are nevoie de îngrijire permanentă.
Mai mult, taxele și impozitele aferente imobilului au fost achitate de către reclamantă, iar cei doi pârâți nu au contribuit la cheltuielile ocazionate de efectuarea înmormântării și pomenilor pentru soțul său.
În drept, cererea s-a întemeiat pe dispozițiile art.1020-1021 Cod civil, art.1635, art.1058 și art.1169 Cod civil.
În probațiune, au fost atașate înscrisuri.
Pârâta Czincaș M. a formulat întâmpinare în dosar, prin care a arătat că motivele invocate de reclamantă în acțiune nu sunt reale, a respectat clauzele contractuale și i-a asigurat reclamantei întreținere în mod corespunzător, apreciind că acțiunea nu se justifică.
Pe parcursul procesului la prima instanță au fost administrate, la solicitarea părților, probatorii cu martori și înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 465/05.03.2012, Judecătoria Rm. Sărat a admis excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanta P. P. în contradictoriu cu pârâții Czincaș M. și C. P., ca fiind prescrisă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, pentru neexecutarea obligației de întreținere stabilită prin contractul sinalagmatic de întreținere, beneficiarul întreținerii poate să ceară rezoluțiunea în temeiul art.1020 Cod civil.
Acțiunea în rezoluțiunea contractului de întreținere este supusă termenului general de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul 167/1958 (în vigoare la data încheierii raporturilor juridice între părți), termen ce începe să curgă de la data încetării ultimei prestații.
S-a reținut că, atât martorii audiați în cauză la propunerea reclamantei, cât și reclamanta însăși, au declarat că de la data decesului soțului reclamantei, intervenit în anul 2006, cei doi pârâți nu au mai prestat nicio întreținere reclamantei, lăsând-o pe aceasta să achite în totalitate facturile la utilități, cât și impozitul aferent imobilului ce a constituit obiectul contractului încheiat între părți.
În raport de această situație și ținând seama de data introducerii acțiunii, respectiv 20.09.2011, instanța de fond a apreciat că acțiunea reclamantei este tardiv introdusă, peste termenul general de prescripție de 3 ani, calculat din noiembrie 2006, de la data decesului soțului reclamantei, când cei doi pârâți au încetat să mai presteze întreținere reclamantei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, învederând, pe temeiul art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, aplicarea greșită a legii.
Prin decizia civilă nr. 718/01.06.2012, Tribunalul B. a admis recursul declarat de reclamanta - recurentă P. P. împotriva sentinței civile nr. 465/05.03.2012 pronunțată de Judecătoria Rm. Sărat în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți CZINCAȘ M., C. P., ambii domiciliați în Municipiul Bistrița, ., . Năsăud, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță pentru a se pronunța pe fondul pricinii, reținând în considerentele deciziei următoarele:
Prin contractul de vânzare - cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr.1578/12.07.2001 la BNI „M. T.”din RM. Sărat, reclamanta - recurentă P. P., alături de soțul său P. V. S., a transmis pârâților - intimați Czincaș M. și Czincaș I. P. proprietatea imobilului compus din casă de locuit cu anexe gospodărești și teren aferent, situat în .. B., pentru prețul achitat de 2000 lei și în schimbul întreținerii până la deces, constând în asigurarea celor necesare traiului la nevoie, medicamente în caz de boală, urmând ca, la deces, cumpărătorii să îi înmormânteze pe transmițători după obiceiul locului și datinile creștinești.
Tribunalul a observat că, în cauză, creditoarea întreținerii, reclamanta recurentă P. P., a solicitat rezoluțiunea judiciară a acestei convenții, pentru neexecutarea culpabilă a obligației de întreținere după decesul soțului său P. S., de către debitorii obligației, pârâții intimați Czincaș M. și Czincaș I. P..
Cum contractul încheiat între părți este unul de vânzare - cumpărare cu clauză de întreținere, parte din preț fiind plătit în bani la întocmirea contractului, iar parte din preț constă în contravaloarea întreținerii prestate succesiv de către cumpărători, natura contractului se apreciază în concret, ținând seama de circumstanțele cauzei, de valoarea bunului, de proporția prețului în bani achitat, precum și de proporția din preț reprezentată de contravaloarea întreținerii, criterii în raport de care, în speță, s-a observat că natura convenției părților este cea de întreținere, valoarea acesteia fiind net superioară prețului plătit în bani.
Contractul în discuție în cauză reprezintă o convenție sinalagmatică, dând naștere de drepturi și obligații în sarcina fiecăruia dintre co-contractanți și este supusă rezoluționării judiciare pe calea dreptului comun, în condițiile art. 1020-1021 Cod civil, în forma acestuia în vigoare la momentul încheierii raportului juridic între părți.
Rezoluțiunea contractului este o sancțiune a neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic, constând în desființarea retroactivă a acestuia și repunerea părților în situația anterioară încheierii sale.
În conformitate cu prevederile art. 1021 Cod civil, rezoluțiunea nu operează de drept și poate fi cerută de partea îndreptățită, respectiv numai de către partea care și-a executat obligațiile.
Cum, în cauză, reclamanta recurentă și-a executat obligația de transmitere a dreptului de proprietate asupra imobilului, aceasta a solicitat rezoluțiunea contractului pentru neexecutarea obligației de a presta întreținere asumată de dobânditorii - pârâți intimați.
Trebuie precizat că în contractele cu obligație de întreținere, datorită caracterului alimentar al prestației la care se obligă debitorul, și care trebuie prestată succesiv, în general termenele pentru executare au caracter esențial, debitorul fiind de drept în întârziere (art. 1079 pct.3 Cod civil).
Apoi, tribunalul a observat că obligația de întreținere presupune prestații succesive, scadența obligației fiind lunară, dacă nu chiar zilnică, permanent, până la decesul creditorului întreținerii.
Chiar dacă obligația are ca obiect o prestație contractată intuitu personae, iar acțiunea în rezoluțiunea contractului pentru neexecutare are caracter patrimonial, aceasta nu este supusă prescripției în termenul general de 3 ani de la data încetării executării obligației de către debitor, întrucât executarea obligației de întreținere este continuă și succesivă, scadența prestării ei având loc lunar, dacă nu zilnic, până la decesul creditorului.
Ceea ce ar putea înceta prin prescripție în termenul general sus menționat ar putea fi doar cererea creditorului întreținerii privind obligarea debitorului la executarea propriei obligații.
Or, în speță, nu s-a cerut obligarea debitorilor pârâți la executarea propriei obligații de a presta întreținerea, acțiune ce ar fi fost prescriptibilă în trei ani de la data încetării prestării întreținerii, ci s-a solicitat aplicarea sancțiunii rezoluțiunii judiciare a convenției pentru neexecutarea culpabilă a obligației de întreținere de către debitori.
Așa fiind, obligația pârâților intimați de a presta întreținere creditoarei obligației, fiind una continuă și succesivă, nu încetează, practic, prin prescripție extinctivă, niciodată.
În consecință, soluția primei instanțe a fost apreciată ca greșită și a condus la necercetarea fondului pricinii, deși se impunea se fi verificată îndeplinirea condițiilor de admisibilitate ale cererii în rezoluțiune, și anume: dacă una dintre părți nu și-a fi executat obligațiile ce-i revin, dacă neexecutarea este imputabilă părții care nu și-a îndeplinit obligațiile, întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, debitorul obligației de întreținere este de drept în întârziere.
A fost reînregistrat dosarul nr._ pe rolul Judecătoriei Rm. Sărat, care, reluând judecarea cauzei, în vederea soluționării acesteia, a administrat proba cu acte si martori.
Pârâții au depus întimpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii .
In cauză au fost audiați ca martori P. G. si G. A..
Prin sentința civilă nr. 2367/17.12.2012, Judecătoria Rm. Sărat a admis acțiunea civila având ca obiect rezoluțiune contract,după casare, formulata de reclamanta P. P., în contradictoriu cu pârâții C. M. si C. P., a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 1578/12.07.2001 și repunerea parților in situația anterioara încheierii contractului, luând act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin contractul de vânzare cumpărare cu clauza de întreținere autentificat sub nr. l578 din 12.07.2001 la BNI M. T. reclamanta alături de sotul sau P. V S. a transmis paraților - fiica si ginere - proprietatea imobilului compus din casa de locuit cu anexe gospodărești si teren aferent situat in .. Buzau pentru prețul achitat de 2000 lei si in schimbul întreținerii pana la deces constând in asigurarea celor necesare traiului la nevoie medicamente in caz de boala, urmând ca la deces cumparatorii sa-i înmormânteze pe transmutatori după obiceiul locului si datinile creștinești.
Potrivit contractului, cumparatorii vor intra in stăpânirea imobilului înstrăinat de drept de la data autentificării contractului, iar de fapt după încetarea din viata a transmițătorilor, fiind obligați sa le respecte dreptul de uzufruct viager asupra întregului imobil înstrăinat.
Prin prezenta acțiune, instanța a reținut că reclamanta, creditoarea întreținerii, a solicitat rezoluțiunea juridica a contractului pentru neexecutarea culpabila a obligației de întreținere după decesul soțului P. S., ce a avut loc la data de 23.11.2006, de câtre debitorii obligației, respectiv parații .
Reclamanta și-a executat obligația de transmitere a dreptului de proprietate asupra imobilului.
Din declarațiile martorilor audiați in cauza, vecini cu reclamanta, instanța a reținut ca după decesul soțului, reclamanta a rămas singură, iar parații nu i-au acordat niciun fel de întreținere, abandonând-o complet.
Parații nu au prestat niciun fel de întreținere reclamantei, aceștia locuiesc in județul Bistrița Năsăud, iar reclamanta in ..
Martora G. Anisioara a relatat ca reclamanta a suferit intervenții chirurgicale la ambele picioare, iar parații nu s-au îngrijit de aceasta, reclamanta fiind ajutată de vecini .
Față de vârsta reclamantei, aceasta avea nevoie de sprijinul paraților, sănătatea sa fiind precară, situație in care ruga vecinii sa vina in domiciliu sau pentru a verifica daca este sau nu in viață.
Vecinii au fost cei care au ajutat-o sa-si procure medicamente si alimente, iar reclamanta are în permanență nevoie de cineva care sa o îngrijească.
Reclamanta este bolnavă, fiind in grad de handicap accentuat așa cum rezulta din înscrisul de la fila 11 dosar.
Din declarația martorului P. Ghița rezulta ca din luna octombrie 2012 reclamanta a fost luata de o alta fiica a sa din Braila, care se ocupa de îngrijirea si întreținerea acesteia.
Parații nu au produs dovezi din care sa rezulte ca și-au îndeplinit obligațiile asumate prin contract
Instanța a reținut că reclamanta a făcut dovada neîndeplinirii obligației de către parați .
In cazul contractelor de întreținere noțiunea de întreținere trebuie să fie luată în scopul cel mai larg ,ea incluzând o . prestații ca: procurarea si prepararea hranei, cumpărarea de îmbrăcăminte, încaltaminte, lenjerie de pat si corp, medicamente, îngrijiri medicale, efectuarea curățeniei in locuința si curte,plata consumului de electricitate, apă, canal, combustibil, etc.
Nu are nicio relevanță juridică faptul ca beneficiarul întreținerii ar avea mijloace materiale suficiente, obligația de întreținere trebuind executata indiferent de starea materiala a întreținutului.
Față de considerentele de mai sus, văzând si dispozițiile art. 1020-1021 din vechiul cod civil, in vigoare la momentul încheierii raportului juridic intre parți, instanța a apreciat ca întemeiata acțiunea si a admis-o, dispunând rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare cu clauza de întreținere autentificat sub nr. 1578 din 12.07.2000 si repunerea parților in situația anterioara încheierii contractului .
S-a luat act ca reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecata.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții C. M. si C. P., întemeiat în drept pe dispozițiile art. 3041 Cod pr.civilă, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii și rejudecarea pricinii.
În motivare, recurenții-pârâți arată că instanța de fond a judecat cauza, a dispus rezilierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1578/12.07.2001 încheiat între reclamanta P. P., defunctul P. S. și ei, fără a ține cont de cele menționate în întâmpinarea formulată în cauză la data de 02.12.2011.
În respectiva întâmpinare, arată recurenții, au precizat cheltuielile făcute cu reclamanta și soțul acesteia în perioada 1990-2012, au menționat că sunt de acord cu rezilierea contractului de vânzare-cumpărare cu condiția ca banii cheltuiți cu aceștia, respectiv suma de 137.167 lei să li restituie cu dobânda BCR la zi.
Instanța de fond a judecat cauza ținând cont numai de cele prezentate de reclamanta P. P. și de martorii prezenți în proces, pe care îi consideră a fi mincinoși.
Învederează că reclamanta P. P., după 12 ani de la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1578/12.07.2001, a cerut rezilierea acestui act, pentru că soțul i-a decedat și pentru că se lasă influențată de persoane rău voitoare. Aceasta cu rea credință a mințit că nu au contribuit cu nimic la întreținerea ei.
Prin întâmpinarea formulată în cauză au arătat că le-au făcut reclamanților actele de moștenire pe pământ, pădure și casă, rămase de la părinții defunctului P. S. (P. V. și I.); au contribuit cu bani la internarea reclamantei în spital la Ploiești; l-au dus pe def. P. S. la operație de cancer facial la Cluj, pe cheltuiala lor; au dus-o pe reclamantă la operație de coxatroză, ambele picioare cu proteze, la un spital privat din Tg. M., tot cu finanțarea lor; au făcut instalația de apă în gospodăria părintească; au făcut măsurătoarea topografică a casei și a curții, suportând atât aceste cheltuieli, cât și cele pentru întocmirea actului de vânzare-cumpărare; au făcut plan de construcție; au vrut să ridice casa nouă, însă reclamanta s-a opus.
Precizează recurenții-pârâți că reclamanta a fost operată în anul 2004, având loc 3 intervenții chirurgicale, și în toată perioada din luna aprilie până în luna decembrie a stat în Bistrița, dar în prezent reclamanta-intimată refuză vehement să locuiască la ei, în Bistrița., deși în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare s-au înțeles verbal ca atunci când unul din părinți moare, celălalt să locuiască la ei până vor ieși la pensie și se vor putea muta definitiv în casa pe care urma să o construiască.
Reclamanta-intimată, influențată de martorii mincinoși prezenți la proces, nu i-a mai primit nici în curte și nici nu a mai ținut legătura cu ei.
Reclamanta-intimată pretinde că a plătit impozitul, dar acest lucru nu corespunde realității, întrucât în anul 2010 au mers în satul Livada M. și au constatat că aceasta avea de plătit impozit în valoare de 844 lei. Ca urmare, au mers la Primăria comunei Grebănu și au formulat cerere de anulare a impozitului în baza certificatului de handicap, cererea fiind semnată de către reclamantă. Această cerere a fost înregistrată la primărie sub nr. 2017/22.07.2010, iar impozitul a fost anulat.
Susțin recurenții că după operațiile suferite de reclamantă, când au dus-o acasă aceasta era recuperată în totalitate și că toate problemele au apărut după decesul tatălui, respectiv după ultima pomană din anul 2007.
Precizează recurenta că în fiecare an, din 2006 și până în 2012, a fost acasă însoțită de rude de gradul I, iar în anul 2010 a stat o lună la mama sa și a dormit pe unde a putut, pentru că reclamanta nu a lăsat-o să doarmă în casă. În anul 2011, însoțită de fratele tatălui său, de soția acestuia și de fiica acestora, a fost acasă și reclamanta nu a lăsat-o în curte decât la insistențele acestora. În curte se aflau trei persoane de etnie rromă, care încărcau strugurii culeși din via din curte. A revenit și în anul 2012, dar reclamanta era plecată la B..
Susține recurenta că i-a propus mamei sale (reclamanta-intimată) să stea la Bistrița, dar aceasta a refuzat și nu i-a lăsat să facă nimic, dorind să vândă tot la influența celor din jur, vânzări făcute pe chitanțe de mână. De asemenea, reclamanta nu dorește să facă nici succesiunea bunurilor rămase de la defunctul soț.
Precizează recurenții că toate cheltuielile, în valoare de 137.167 lei au fost făcute de ei, valoare care este cu mult mai mare decât valoarea curții și casei. Solicită restituirea acestei sume, cu plata dobânzii BCR la zi, urmând ca instanța să rezilieze contractul de vânzare-cumpărare în momentul în care se va dovedi cu acte că acești bani le-au fost returnați.
Intimata, deși legal citată și reprezentată în instanță nu a formulat Întâmpinare.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, evaluarea dovezilor administrate, în raport de conținutul cererii de chemare în judecată, a hotărârii recurate și a motivelor de recurs invocate, analizând cauza și sub toate aspectele, potrivit art.304/1 c.p.c., Tribunalul apreciază că recursul este neîntemeiat, că nu există nici unul din motivele prevăzute de art.304 c.p.c., nici alte motive de ordine publică, astfel că în temeiul art.312 al.1 c.p.c. urmează să îl respingă, pentru următoarele considerente:
Critica recurenților, potrivit căreia instanța de fond a soluționat cauza fără a dispune obligarea intimatei la plata sumei de_ lei, este nefondată.
Contractul de întreținere este contractul ( nenumit) prin care o persoană se obligă ( obligație de a face) să hrănească și să întrețină o altă persoană pe durata vieții acesteia, în schimbul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui bun sau al plății unei sume de bani.
Contractul de întreținere, fiind un contract sinalagmatic, pentru neexecutarea obligației de întreținere stabilită prin contract, beneficiarii întreținerii pot cere rezoluțiunea contractului, în temeiul art. 1020 cod civil. Potrivit textului de lege menționat, o condiție esențială pentru desființarea contractului este ca neexecutarea să fie imputabilă debitorului.
Noțiunea de întreținere include multe prestații, iar executarea corespunzătoare a obligației de întreținere, când izvorul ei este un contract, implică pe lângă prestația materială și o componentă psihologică, dată de caracterul „ intuitu personae” al contractului de întreținere, care se întemeiază, în conținutul său economic, pe un raport de încredere și apropiere.
În ceea ce privește cererea de restituire a contravalorii întreținerii, o asemenea cerere încalcă însăși esența contractului de întreținere, fiind contrară caracterului aleatoriu al contractului. Admiterea unei asemenea cereri ar conduce la înlăturarea efectelor aleatorii ale contractului, dând posibilitatea debitorului de rea credință să înceteze prestarea întreținerii ori de câte ori valoarea prestațiilor efectuate depășește valoarea bunului. Faptul nerestituirii nu reprezintă o îmbogățire fără justă cauză a celui ce a primit întreținerea, întrucât foloasele realizate au temei legitim în convenția părților. Debitorului în culpă nu i se cuvine restituirea valorii întreținerii nici în situația când nu a avut nici un folos de pe urma bunului până la data rezoluțiunii, deoarece problema nu trebuie rezolvată după cum operează sau nu o compensare de foloase, ci în raport de caracterul aleatoriu al contractului de întreținere.
În speță, faptul că recurenții și-au îndeplinit, până la un moment dat obligațiile de întreținere față de creditorii obligației, făcând în acest sens și o . eforturi materiale, cuantificate de ei la_ lei, acestea nu pot fi solicitate a fi restituite, în situația rezoluțiunii contractului, întrucât, potrivit dispozițiilor legale mai sus menționate, ele sunt de natura caracterului aleatoriu al contractului și nu impun restituirea lor, astfel că în mod corect instanța fondului nu a dat curs solicitării recurenților.
Cât privește susținerea recurenților că și-au îndeplinit obligațiile contractuale de întreținere a intimatei, Întâmpinare f-43 dosar_, în mod corect instanța fondului a apreciat asupra faptului că aceștia nu au respectat dispozițiile contractului de întreținere încheiat.
Astfel, la data de 12.07.2001, între numiții P. S. și P. P., pe de o parte și recurenți, pe de altă parte, s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 1578 din 12.07.2001, f- 5, dosar_, în cuprinsul căruia s-a statuat că, primii vând, iar ceilalți cumpăra, imobilul situat în com. Grebănu, . . B., constând în suprafața de 1635 m.p. teren intravilan și construcțiile existente pe acesta, prețul fiind de_ lei Rol, din care vânzătorii au primit suma de_ lei, urmând ca restul să-l primească sub formă de îngrijire și întreținere, cumpărătorii fiind obligați să le asigure cele necesare traiului la nevoie medicamente în caz de boală, iar la deces să îi înmormânteze după obiceiurile locului, și datinile creștinești.
Această obligație de întreținere asumată de recurenți, prin contractul mai sus menționat, era permanentă, nu în salturi și până la decesul ambilor creditori ai întreținerii, iar după decesul fiecăruia îndeplinirea obligațiilor creștinești, în ceea ce privește înmormântarea și pomenirile ulterioare.
În mod corect a reținut instanța fondului, raportat la probele administrate în cauză, că după decesul numitului P. S., 23.11.2006, recurenții nu și-au îndeplinit obligațiile contractuale, ei având domiciliul în Bistrița Năsăud, creditoarea obligației în ., iar față de vârsta, starea de sănătate precară a acesteia din urmă se impunea ca recurenții să-i acorde o atenție deosebită, atât din punctul de vedere material, cât mai ales din punct de vedere psihologic.
Nelipsit de importanță, în structura obiectului contractului de întreținere încheiat între părți, este că, acesta privea două etape, prima etapă cuprindea întreținerea în timpul vieții vânzătorului și cea de-a doua etapă, îndeplinirea obligațiilor de înmormântare și pomenirile ulterioare după datină .
Ori în cauză, conduita recurenților, față de vânzători, în ceea ce-l privește pe defunct, nu s-au preocupat de înmormântare și nici de pomenirile ulterioare, iar în ceea ce-o privește pe intimată nu i-au asigurat cele necesare traiului, ( declarațiile martorilor G. Anișoara și P. G.) este apreciată de tribunal, ca fiind în contra obligațiilor asumate prin contract.
Este adevărat că la dosarul cauzei au fost depuse la dosar o . înscrisuri, f- 48-68 dosar_, însă toate poartă date aferente anilor 2001-2004, niciunul după decesul numitului P. S.,, ceea ce întărește convingerea instanței, potrivit căreia recurenții nu si-au îndeplinit obligațiile ulterior decesului respectivului față de intimată.
Dezbaterea moștenirii de pe urma tatălui recurentei și faptul că intimata a încasat fructele moștenirii, acestea nu fac obiectul prezentului dosar, recurenta putând oricând să solicite dezbaterea moștenirii tatălui său, pe cale judecătorească, în situația în care intimata nu este de acord.
Cât privește susținerea recurenților că au solicitat intimatei să stea cu ei, iar aceasta a refuzat, refuzul acesteia din urmă nu suplinește obligația lor, întrucât, nici un moment părțile nu au avut o asemenea înțelegere .
Față de cele reținute mai sus, Tribunalul, în baza art. 312 cp.c, urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții CZINCAȘ M. și C. P. ambele domiciliate în Bistrița, ., . Năsăud împotriva sentinței civile nr. 2367/17 .12.2012 pronunțată de Judecătoria Rm. Sărat în dosarul nr._ - având ca obiect rezoluțiune contract vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, în contradictoriu cu reclamanta P. P. domiciliată în com Greabănu, . B. .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Aprilie 2013.
Președinte, A. M. | Judecător, M. Ș. | Judecător, E. P. |
Grefier, R. - A. S. |
Red. PE /Tehnored PE
2 ex/07.06.2013
Operator de date cu caracter personal
înregistrat în registrul de evidență sub nr. - 8214
Dosar fond –_
Judecătoria Rm Sărat
Jud. fond – B. M.
← Plângere contravenţională. Decizia nr. 1207/2013. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 1059/2013. Tribunalul... → |
---|