Evacuare. Decizia nr. 105/2013. Tribunalul BUZĂU

Decizia nr. 105/2013 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 23-01-2013 în dosarul nr. 26391/200/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 105/2013

Ședința publică de la 23 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. R.

Judecător G. V.

Judecător G. I. R.

Grefier R. - A. S.

Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de reclamantul M. G. domiciliat în com Țintești, ., împotriva sentinței civile nr_/17.10.2012, pronunțată de Judecătoria B., în dosar nr_, având ca obiect evacuare, în contradictoriu cu pârâții M. V., M. I., M. V., M. G. toți domiciliați în com Țintești, ..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul M. G. personal și intimata M. V. personal, lipsă fiind celelate părți

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este prim termen de judecată, după care,

Recurentul M. G. depune la dosar chitanța . nr_(66) în valoare de 5 lei, și timbru judiciar în valoare de 0,50 lei

Instanța califică calea de atac ca fiind recurs chiar dacă obiectul dosarului este evacuare, după . Codului civil la 01.10.2011, calea de atac este recursul. Cauza fiind legal înregistrată pe un complet de recurs.

Instanța invocă excepția nemotivării recursului în termenul prevăzut de lege .

Recurentul precizează că nu a fost împiedicat de situații obiective sau subiective pentru a motiva recursul. Precizează că soția l-a bătut, i-a furat vaca și i-a întrerupt curentul electric .

Intimata M. V. lasă la aprecierea instanței cu privire la excepția invocată.

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentului recurs civil, constata:

Prin cererea introdusă pe rolul Judecătoriei B. și înregistrată sub nr._ la data de 15.11.2011, reclamantul M. G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții M. V., M. I., M. V. și M. G., ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună evacuarea acestora din urmă din imobilul situat în comuna Țintești, ..

Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 10 lei, conform chitanței . nr._/15.11.2011 (fila 4) și s-a aplicat timbru judiciar în valoare de 0,30 lei.

În motivarea cererii sale, reclamantul a învederat instanței că este căsătorit cu pârâta M. V., iar ceilalți pârâți sunt copiii lor; ca familia locuiește în imobilul situat în comuna Țintești, ., pe care reclamantul l-a moștenit de la părinții săi; ca de aproximativ 2 luni (N.R. raportat la data introducerii cererii – 15.11.2011), membrii familiei reclamantului au început să-l jignească și să-l agreseze, ceea ce l-a determinat să se adreseze cu plângere organelor de poliție.

În susținere, reclamantul a depus la dosarul cauzei copiile următoarelor înscrisuri: CI . nr._, declarația autentificată sub nr. 2124/13.11.2002 la BNP M. E. V., contractul de întreținere autentificat sub nr. 563/10.03.2005 la BNP M. E. V., certificatul de căsătorie nr. 16/29.08.1987, plicul de corespondență poștală cu data poștei 28.06.2012, rezoluția de neîncepere a urmăririi penale nr. 2362/P/15.06.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria B., referatul cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală nr. 2362/P/18.05.2012 întocmit de IPJ B. – Poliția Municipiului B. – Secția de poliție rurală nr. 4.

La termenul de judecată din data de 05.09.2012, pârâta M. V. s-a prezentat în instanță și a arătat că nu este de acord cu acțiunea promovată de reclamant. A precizat aceasta că reclamantul este soțul său, iar pe fondul consumului exagerat de alcool a fost dat afara de la serviciu, conlocuirea nu este posibilă datorită comportamentului reclamantului care, pe fondul consumului de alcool, provoacă scandal atât ziua cât și noaptea, îi jignește atât pe ea cât și pe copii, astfel că de mai multe ori a fost necesară intervenția organelor de poliție pentru aplanarea conflictelor; a mai menționat pârâta că părțile locuiesc împreună cu copiii lor, care sunt majori și că alături de reclamant se simte în pericol și că acesta a fost chiar internat la Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca.

În susținerea declarației sale, pârâta a depus la dosarul cauzei, certificatul de căsătorie, contractul de întreținere autentificat sub nr. 563/10.03.2005 la BNP M. E. V., certificatul de moștenitor nr. 36/13.11.2003 eliberat de BNP M. E. V., încheierea CF nr. 3376/08.04.2005 eliberată de OCPI B., decizia nr. 2572/14.09.2011 emisă de directorul general al . nr. 6070/P/10.04.2012 emisă de P. de pe lângă Judecătoria B., rezoluția de neîncepere a urmăririi penale nr. 6070/P/10.04.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria B..

În temeiul dispozițiilor art. 129 alin. 4-5 C.proc.civ., instanța a solicitat relații de la IPJ B., în sensul de a comunica date despre situația familială a părților, dacă în perioada noiembrie 2011 – la zi, pârâta sau copiii acesteia au apelat la intervenția organelor de poliție pentru aplanarea conflictelor din familie și pentru a comunica în ce fel au fost soluționate aceste conflicte și care au fost măsurile luate de polițiști, precum și de la Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca, în sensul de a comunica în ce împrejurări a fost internat reclamantul la data de 17.06.2012, cu ce diagnostic, dacă i s-a aplicat tratament și cât a fost internat.

Cu adresa nr._/26.09.2012 emisă de INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B. (fila 22) au fost comunicate relațiile solicitate.

Cu adresa nr._/17.09.2012 emisă de SPITALUL DE PSIHIATRIE ȘI PENTRU MĂSURI DE SIGURANȚĂ SĂPOCA (fila 24) au fost comunicate relațiile solicitate.

În baza art. 167 C.proc.civ., instanța a încuviințat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, considerând că aceasta este pertinentă, concludentă și utilă dezlegării pricinii.

Prin s.c. nr._/17.10.2012, Judecatoria Buzau a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă în evacuare formulată de reclamantul M. G., în contradictoriu cu pârâții M. V., M. I., M. V. și M. G..

Pentru a hotari astfel, instanta fondului a retinut urmatoarea situatie de fapt si de drept: reclamantul M. G. și pârâta M. V. au calitatea de soți, așa cum rezultă din certificatul de căsătorie nr. 16/29.08.1987 (fila 9). Pârâții M. I., M. V. și M. G. sunt copiii celor doi și întreaga familie locuiește în comuna Țintești, ..

Conform contractului de întreținere autentificat sub nr. 563/10.03.2005 la BNP M. E. V. (filele 11-12), soții M. G. și M. V. sunt dobânditorii imobilului casă de locuit și anexe gospodărești, situate pe terenul în suprafață de 746 mp teren, care este proprietatea exclusivă a reclamantului. Imobilele construcții au fost transmise de către transmițătoare M. D., mama reclamantului, în cota de ½ ce-i revenea acesteia din masa bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei cu soțul ei, defunctul M. V., al cărui deces a survenit la data de 22.11.1997, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 36/13.11.2003 eliberat de BNP M. E. V. (fila 13).

Așadar, și pârâta M. V. deține un drept de coproprietate asupra imobilelor construcții edificate pe terenul situat în comuna Țintești, . și care, potrivit mențiunilor din cuprinsul contractului de întreținere, este bunul proprietate exclusivă al reclamantului.

Pe de altă parte, instanța a reținut, așa cum reiese din conținutul coroborat al deciziei nr. 2572/14.09.2011 emisă de directorul general al . nr. 6070/P/10.04.2012 emisă de P. de pe lângă Judecătoria B., rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 6070/P/10.04.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria B., rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 2362/P/15.06.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria B., adresei nr._/26.09.2012 emisă de INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B. (fila 22) și adresei nr._/17.09.2012 emisă de SPITALUL DE PSIHIATRIE ȘI PENTRU MĂSURI DE SIGURANȚĂ SĂPOCA (fila 24), că situația conflictuală existentă în familia părților este provocată și întreținută de reclamant care, pe fondul consumului excesiv de alcool, a rămas fără loc de muncă, iar, ca urmare a aceluiași viciu, împotriva sa au fost formulate mai multe plângeri și sesizări de către membrii familiei sale. Astfel, în perioada noiembrie 2011 - iunie 2012, în familia părților au avut loc 7 scandaluri pentru a căror aplanare a fost necesară intervenția organelor de poliție, de fiecare dată fiind atenționat sau sancționat contravențional reclamantul. La data de 17.06.2012, reclamantul a fost internat la SPITALUL DE PSIHIATRIE ȘI PENTRU MĂSURI DE SIGURANȚĂ SĂPOCA cu diagnosticul „intoxicație etalonică acută”, rămânând internat până în data de 20.06.2012.

Așa fiind, reclamantul este cel care face imposibilă conlocuirea în imobilele descrise anterior și nu au fost identificate, pe baza probelor administrate, cauze de imposibilitate de conviețuire și/sau conlocuire, care să fie imputabile pârâților.

Conform art. 220 din Legea nr. 71/2011, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, de la data de 01.10.2011 a intrat în vigoare Codul civil, aprobat prin Legea nr. 287/2009.

Actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor. (a se vedea art. 3 din Legea nr. 71/2011).

Dispozițiile Codului civil se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după ., precum și situațiilor juridice născute după .. Dispozițiile Codului civil sunt aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia, derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, și din raporturile de vecinătate, dacă aceste situații juridice subzistă după . Codului civil. (a se vedea art. 5 din Legea nr. 71/2011).

Așadar, întrucât acțiunea dedusă judecății este formulată ulterior datei intrării în vigoare a Noului cod civil (NCC sau Cod civil 2009), raportului juridic dedus judecății, care este unul de proprietate, i se aplică noua reglementare.

Față de considerentele de fapt rezultată din probele administrate, reținând culpa exclusivă a reclamantului în situația familială generatoare a prezentului litigiu, instanța, având în vedere prevederile art. 555 Cod civil 2009, cu referire la art. 632 alin. 1 Cod civil 2009, art. 636 alin. 1 Cod civil, conform căruia fiecare coproprietar are dreptul de a folosi bunul comun în măsura în care nu schimbă destinația și nu aduce atingere drepturilor celorlalți coproprietari și art. 321 și următoarele Cod civil 2009, care reglementează instituția locuinței familiei, a apreciat ca neîntemeiată cererea dedusă judecății și a respins-o.

La termenul de judecata din data de 23.01.2013, tribunalul a invocat exceptia nemotivarii recursului in termenul prevazut de lege, pe care a pus-o in discutia partilor.

Tribunalul reține faptul ca in conformitate cu prevederile art.303 al.1 cod de procedura civila, recursul se va motiva prin insasi cererea de recurs sau inauntrul termenului de recurs. De asemenea, conform dispozițiilor art. 3021 lit. c C.pr.civ., cererea de recurs este nulă dacă nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar potrivit art. 306 C.pr. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alin.2 (motive de ordine publică).

Din aceste dispoziții rezultă că termenul de depunere a motivelor de recurs are întotdeauna aceeași durată cu termenul pentru exercitarea recursului. Dacă recursul este motivat separat, motivarea trebuie făcută în același termen în care poate fi exercitată calea de atac în cauza respectivă.

In speta, termenul de motivare a recursului exercitat în materie de evacuare este de 15 zile, pentru că și termenul de declarare a căii de atac este de 15 zile. Potrivit art. 301 cod procedură civilă, termenul acesta va curge de la comunicare, dacă legea nu dispune altfel.

Întrucât este vorba de un termen procedural, el se calculează pe zile libere, în conformitate cu prevederile art. 101 alin. 1 cod procedură civilă, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua în care s-a sfârșit termenul.

In speta, sentinta civila nr._/17.10.2012 a Judecatoriei Buzau a fost comunicata recurentului la data de 21.11.2012, asa cum rezulta din dovada de comunicare aflata la fila 37 din dosarul de fond, prin afisare, urmand ca de la acea data sa curga termenul de recurs de 15 zile, interval in care puteau fi depuse si motivele de recurs.

Recurentul declară calea de atac a recursului la data de 07.11.2012, însă în conținutul cererii de recurs nu se formulează motivele pentru care a fost declarată această cale de atac, menționându-se că recursul va fi motivat dupa redactarea hotararii de catre prima instanta.

Termenul s-a implinit la data de 07.12.2012, pana la acea data putand fi depuse si motivele de recurs, ceea ce in cazul de fata nu s-a intamplat, motivele detaliate de recurs nefiind depuse la dosar nici la data de 23.01.2013, cand s-a invocat exceptia nulitatii recursului de catre instanta.

Termenul de motivare a recursului este un termen legal imperativ, astfel încât sancțiunea nerespectării lui, conform art. 103 C.pr.civ., este decăderea. Totuși, ca efect al decăderii, recursul nu va fi respins ca nemotivat, ci se va aplica sancțiunea specifică pentru această etapă procesuală, constatându-se nulitatea căii de atac . Pentru aceste considerente, constatând că în cauză nu subzistă motive de ordine publică și nici recurentul nu a invocat, în temeiul art. 3041 și 312 C.pr.civ., tribunalul va constata nulitatea recursului declarat de M. G. pentru nemotivare în termen.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constata nul recursul formulat de reclamantul M. G., domiciliat în comuna Tintesti, ., împotriva sentinței civile nr._/17.10.2012, pronunțată de Judecătoria Buzau în dosarul nr._ – având ca obiect evacuare, în contradictoriu cu paratii M. V., M. I., M. V., M. G., cu domiciliul in comuna Tintesti, ..

Irevocabila.

Pronunțată în ședința publică de la 23 Ianuarie 2013.

Președinte,

D. R.

Judecător,

G. V.

Judecător,

G. I. R.

Grefier,

R. - A. S.

Red. RD /TehnoredRD

2 ex/27.01.2013

Operator de date cu caracter personal

înregistrat în registrul de evidență sub nr. - 8214

Dosar fond –_ /2012

Judecătoria B.

Jud. fond – P. Crenguța

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare. Decizia nr. 105/2013. Tribunalul BUZĂU