Fond funciar. Decizia nr. 99/2013. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 99/2013 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 22-01-2013 în dosarul nr. 1497/277/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 99/2013
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. P.
Judecător A. M.
Judecător M. Ș.
Grefier M. H.
Pe rol pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâtele C. L. PENTRU APLICAREA LEGILOR FONDULUI FUNCIAR SIRIU și C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE B. împotriva sentinței civile nr. 411/02.04.2012 pronunțată de Judecătoria Pătîrlagele în dosarul nr._ - având ca obiect fond funciar/plângere împotriva hotărârii comisiei, în contradictoriu cu reclamanta S. V. și intervenienta R.N.P. R. - DIRECȚIA SILVICĂ B..
Prezența și dezbaterile au avut loc în ședința publică din 14.01.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă de decizia de față.
Pentru a se depune concluzii scrise, la solicitarea apărătorului ales al intimatei-reclamante S. V., instanța a dispus amânarea pronunțării la data de 22.01.2013.
După deliberare,
INSTANȚA
Asupra prezentului recurs civil.
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Pătîrlagele sub nr._, la data de 11.07.2011, petenta S. V., prin procurator S. I., a formulat plângere împotriva hotărârii nr. 373/04.06.2008 a Comisiei Județene B. pentru stabilirea dreptului de proprietate asuprea terenurilor, solicitând anularea în parte a acestei hotărâri și reconstituirea dreptului de proprietate și pentru suprafața de 25,05 ha teren pădure, întrucât prin hotărârea sa, C. Județeană B. a reconstituit dreptul de proprietate doar pentru suprafața de 4,95 ha pădure.
În fapt, a arătat că, în calitate de moștenitoare a defunctului său tată, P. D. I., a solicitat, în baza Legii nr. 1/2000 Comisiei Comunei Siriu, reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 40 ha pădure. Cum plângerea i-a fost respinsă, a formulat plângere la instanță și, prin sentința civilă nr. 653/29.05.2003, rămasă definitivă, plângerea a fost admisă, Judecătoria Pătîrlagele restituindu-i dreptul de proprietate pentru suprafața de 10 ha pădure, în limita prevăzută de Legea 1/2000, din suprafața totală de 40 ha, așa cum se menționează și în sentința sus menționată și Certificatul nr. C/1654/23.01.2003 emis de Direcția Județeană a Arhivelor Naționale B..
În baza Legii nr. 247/2005, a formulat cererea de reconstituire nr. 383/2005 la C. L. Siriu, solicitând să i se reconstituie dreptul de proprietate pentru diferența de 30 ha pădure.
În mod nelegal și în contradicție cu lucrările și actele dosarului de reconstituire, atât C. L. Siriu cât și C. Jud. B. au propus și validat doar suprafața de 4,95 ha pădure. Conform anexei nr. 37 suplimentară.
În această situație nu i-a fost recunoscut în totalitate dreptul de proprietate, conform sentinței civile nr. 653/29.05.2003 a Judecătoriei Pătîrlagele, rămasă definitivă și certificatul nr. C/1654/23.01.2003 emis de Direcția Județeană a Arhivelor Naționale B., fiind nevoită să solicite acest lucru instanței de judecată competente.
În drept petenta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.112 și următoarele Cod Procedură Civilă și Legislației în materia fondului funciar, iar în dovedirea acțiunii a depus la dosar hotărârile judecătorești și certificatul menționate în instanță, precum și acte de stare civilă.
La solicitarea instanței, C. comunei Siriu a depus la dosarul cauzei documentația întocmită cu prilejul soluționării cererii reclamantei.
Aceeași comisie a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, arătând că petenta își întemeiază cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pe înscrisul intitulat „ Tabel cu chiaburi din .”, dar acest înscris este declarativ, nu constitutiv de drepturi și că din înscris nu rezultă amplasamentul suprafețelor de teren presupuse a fi proprietatea numitului P. D. I..
Înscrisul denumit – Extras din Registrul de drepturi moșnenești, Judecătoria Pătîrlagele a apreciat că este în fapt o oglindire a echivalentului dreptului de proprietate moșnenească indiviză din cadrul Obștii Moșnenilor din M. Teherău, drept deținut de autorul reclamantei și nu reprezintă un înscris din care să rezulte dreptul de proprietate diviză și exclusivă a autorului petentei.
Adresa nr. C/124/17.02.2003 emisă de Arhivele Naționale – Direcția județeană B. arată că autorul petentei nu figurează cu vânzare de pădure, testament sau dotă în perioada 1937 – 1948, în aceeași adresă arătându-se că „cercetându-se documentele din fondurile: prefectura Jud. B., Direcția a IV-a Silvică B., Ocolul Silvic Cislău, Sfatul Popular al Raionului Cislău și Primăria Comunei Nehoiașu din perioada 1940 – 1960 s-a constatat că nu deținem acte donație pădure din .> Fișa de proprietate nr. 599 a moșneanului I. D. P. evidențiază clar faptul că autorul petenților era moșnean și că acesta stăpânea în deplină și pașnică posesiune nu și în proprietate suprafața de 4,9532 ha pădure în Harțagu conform vecinătăților descrise în această fișă.
Pe raza administrativă a comunei Siriu a existat și funcționat anterior momentului naționalizării Obștea de Moșneni Teherău, care a luat ființă și a definitivat întinderea dreptului de proprietate în anul 1914 deținând în proprietate 4374 stânjeni, 3 palme, 4 degete și 8 linii. În anul 1933 Obștea a înaintat procedura ieșirii din indiviziune a membrilor săi, în anul 1937 administrația obștii a contractat efectuarea măsurătorilor cadastrale și a operațiunilor tehnice necesare partajării imobilului, iar în anul 1938 lucrările contractate au fost definitivate întocmindu-se hărțile cadastrale și în anul 1939 s-au eliberat fișele de proprietate.
Administrația obștii s-a adresat Ministerului Agriculturii și Domeniilor pentru a aduce la cunoștință Hotărârile Adunării Generale Extraordinare în scopul de a fi aprobate și încuviințată ieșirea din indiviziune, însă ieșirea din indiviziune a Obștii nu a fost aprobată de Ministerul de Resort și nici ratificată de instanțele judecătorești.
Ulterior apariției Legii 1/2000 și Legii 247/2005, această Obște nu a urmat procedura dobândirii personalității juridice.
La cererea părților s-au administrat probe cu înscrisuri emanând de la filiala B. a Arhivelor Naționale, înscrisuri pe suport de hârtie și pe suport D.V.D. și proba testimonială.
La termenul din 16.01.2012 in stanța a încuviințat în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de către R.N.P. R., prin Direcția Silvică B., în interesul pârâtei C. comunală Siriu.
În cerere, se învederează instanței că hotărârea atacată de către petentă este legală și temeinică, întrucât consideră că singura dovadă a suprafeței de pădure deținută în proprietate de autorii petentei P. D. I., este Fișa de Proprietate nr. 599, ce atestă că P. D.I. a deținut în proprietate suprafața de 4,95 ha teren pădure, pentru care i s-a reconstituit dreptul de proprietate prin hotărârea atacată . Referitor la înscrisul denumit Extras din Tabelul cu chiaburi din . și noii propuși, întocmit în anul 1952, reprezentând în accepțiunea legilor fondului funciar și a legislației civile un înscris declarativ și nu constitutiv de drepturi, se poate observa că acest înscris se referă la proprietăți de pe raza comunei Nehoiașu, fără să precizeze amplasament și vecinătăți.
Înscrisul denumit extras din registrul de drepturi moșnenești, Judecătoria Pătârlagele a apreciat că este în fapt o oglindire a echivalentului dreptului de proprietate moșnenească indiviză în cadrul Obștii Moșnenilor din M. Tehărău, drept deținut de autorul reclamantei și nu reprezintă un înscris din care să rezulte dreptul de proprietate diviză și exclusivă a acestuia, motiv pentru care nu poate fi reținut ca o dovadă a reconstituirii dreptului de proprietate individuală.
Față de aceste înscrisuri prezentate de petentă în fața intimatei C. locală Siriu, se poate observa faptul că, soluția de a se propune validarea reconstituirii dreptului de proprietate doar pentru suprafața de 4,95 ha și nu 30 ha, cât a solicitat petenta, este pe deplin justificată.
Întemeiază afirmația de mai sus pe dispozițiile art. 6 din legea nr. 1/2000 așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005.
La termenul din 05.03.2012 s-au pus în discuție excepția privitoare la tardivitatea formulării plângerii ce formează obiectul prezentei cauze, excepție ce a fost unită cu fondul, dar și excepția lipsei interesului petentei în promovarea acțiunii.
În cauză au fost audiați martori, martorul N. V. arătând că din relatările tatălui său, dar și din constatările personale (martorul având vârsta de 72 de ani) știe că autorul petentei a deținut în proprietate, în punctul „Cașoca” din ., suprafața de 30-40 ha teren pădure.
Prin sentința civilă nr. 411/02.04.2012, Judecătoria Pătîrlagele a respins ca neîntemeiate excepțiile privind tardivitatea introducerii plângerii și lipsa interesului petentei în promovarea acțiunii invocate de intimata C. comunală Siriu de aplicare a legilor fondului funciar, a respins ca neîntemeiată cererea de intervenție promovată de Regia Națională a Pădurilor - R. – Direcția Silvică B., a admis plângerea formulată de petenta S. V., a anulat în parte, în ce privește petenta, hotărârea nr. 373/04.06.2008 a Comisiei Județene B. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și a reconstituit petentei, în calitate de moștenitoare a defunctului P. D. I., dreptul de proprietate pentru suprafața de 25,95 ha pădure.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
În ce privește excepția de tardivitate a formulării plângerii, s-a reținut că plângerea a fost depusă la instanță la data de 11.07.2011, iar hotărârea ce a făcut obiectul plângerii a fost dată de C. Județeană B. la 04.06.2008.
S-a constatat că, în conformitate cu dispozițiile art. 53 din Legea 18/1991 republicată și cu dispozițiile art. 27 al. 2 din H.G.890/2005, C. comunală Siriu avea obligația de a comunica, prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, măsurile stabilite de către C. locală și C. Județeană B., deoarece petenta nu locuiește în . municipiul B..
La insistențele petentei, de a i se comunica modalitatea de rezolvare a cererii sale (introdusă la C. Siriu sub nr. 385/2005), petenta a fost înștiințată în scris, prin adresa nr. 2164/18.04.2011, că i-a fost validată suprafața de 4,95 ha pădure, fără însă a i se comunica ce măsură a fost luată cu privire la restul suprafeței de pădure solicitată a fi reconstituită, motiv pentru care petenta a așteptat în continuare a i se rezoluționa integral cererea și a i se comunica măsura luată.
Cum nu a primit nicio comunicare în acest sens, s-a adresat instanței, depunând prezenta plângere la 11.07.2011.
Reținând această situație de fapt, instanța a constatat că, întrucât petentei nu i-a fost comunicat modul de soluționare a cererii privind restul suprafeței de teren (diferența față de suprafața de 4,95 ha), excepția privind tardivitatea plângerii este neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.
În ce privește excepția privind lipsa interesului petentei în promovarea acțiunii, instanța a reținut că excepția este motivată pe împrejurarea că petentei i-a fost reconstituit dreptul de proprietate și a fost și pusă în posesie pe suprafața de 4,95 ha teren pădure, că autorul petentei a fost proprietarul acestei suprafețe de teren în . consecință, nu are interes în promovarea prezentei acțiuni.
Instanța a constatat că excepția este neîntemeiată, întrucât petenta are interes în promovarea acțiunii, iar interesul său este actual și legitim, tinzând spre reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafață mai mare de teren, pe care petenta o consideră ca fiind fostă proprietatea a autorului său, motiv pentru care a fost respinsă ca neîntemeiată și această excepție.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că petenta, prin cererea nr. 383/05.09.2005, a solicitat Comisiei comunale Siriu reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 30 ha pădure, cererea fiind formulată de către petentă, în calitate de moștenitoare a defunctului său tată, P. D.I.. C. comunală Siriu a propus reconstituirea dreptului de proprietate numai pentru suprafața de 4,95 ha teren, măsura fiind validată prin hotărârea nr. 373/04.06.2008 de către C. Județeană B..
În împrejurările analizate anterior, petenta a formulat plângere împotriva acestei hotărâri.
Instanța a constatat că prin actele de stare civilă depuse la dosar petenta și-a dovedit filiația față de defunct și în consecință calitatea de persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate.
În ce privește existența dreptului de proprietate a autorului petentei asupra suprafeței de 30 ha teren pădure, instanța a constatat că existența dreptului este pe deplin dovedită. Astfel, prin înscrisul eliberat de Filiala B. a Arhivelor Naționale, intitulat „Tabelul cu chiaburii din . 1949 și noii propuși, rezultă că, la nr. curent 6 din acest tabel este înscris, P. D. I. ca fiind proprietar (pe lângă alte suprafețe de teren) și al suprafeței de 40 ha teren pădure.
Este adevărat că în tabel nu este înscris amplasamentul terenului, însă acesta a fost în . arată petenta și cum confirmă martorul N. V., audiat în cauză.
Faptul că în anul 1949 suprafața de 40 ha teren era în proprietatea autorului reclamantei este confirmat, în afară de înscrierea în tabel „averea ce avea în anul 1949”, și prin certificatul nr. 124/17.02.2003 (fila nr. 26 în dosar), prin care se atestă că autorul petentei nu a înstrăinat în niciun fel această suprafață de teren.
Existența dreptului de proprietate al autorului petentei și amplasamentul suprafeței de teren în litigiu sunt dovedite și prin aceea că, în baza Legii nr. 169/1997, petentei i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 10 ha teren (limita maximă de reconstituire potrivit acelei legi), parte integrantă din suprafața de 40 ha teren.
Reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 10 ha teren a fost efectuată prin sentința civilă nr. 653/29 mai 2003 a Judecătoriei Pătârlagele, sentință rămasă definitivă și irevocabilă.
În considerentele sentinței se reține că autorul petentei a deținut în proprietate suprafața de 40 ha teren pădure situată în .” și „Harțagu”. Pentru a reține acesta, instanța a dat eficiență aceluiași „Tabel al chiaburilor” invocat și în prezenta cauză și analizat în cele ce preced.
Instanța a constatat că această situație de fapt reținută prin sentința civilă nr. 653/29 mai 2009 se reține și că autoritatea de lucru judecat, nu în sensul de excepție ce împiedică judecarea din nou a unei cauze, ci în sensul pozitiv, ca fiind stabilită o situație de fapt ce nu mai poate fi pusă din nou în discuție.
În consecință, apărările intimatei și intervenientei, fondate pe faptul că „tabelul chiaburilor” menționat în precedente nu este o dovadă a dreptului de proprietate a autorului petentei, nu sunt întemeiate.
Apărările acestora, în sensul că autorul petentei a avut un drept de proprietate doar în ce privește suprafața de 4,95 ha teren înscrisă în „tabelul moșnenesc Tehărău”, nu are relevanță în cauză.
Instanța a constatat că din acest tabel (fila 28 în dosar) rezultă existența dreptului de proprietate al petentei și asupra acestui teren, dar dreptul de proprietate al acestuia avea ca obiect suprafața totală de 40 ha teren, conform argumentației aduse în precedente.
În consecință, instanța a constatat că autorul petentei a fost proprietar al suprafeței de 40 ha teren pădure, că din această suprafață de teren s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 10 ha (prin sentința civilă nr. 653/2003) și pentru suprafața de 4,95 ha teren (prin hotărârea nr.373/04.06.2008 a Comisiei județene B.), rămânând nereconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 25,95 ha terne pădure.
Întrucât în cauză sunt îndeplinite dispozițiile art. 45 din Legea nr. 18/1991, ale art. 1 și 24 din Legea nr. 1/2000 și ale Legii nr. 247/2005, întrucât petenta a respectat procedura de reconstituire a dreptului de proprietate, instanța a constatat că plângerea ce formează obiectul prezentei cauze este întemeiată.
Pentru aceleași argumente arătate în considerente și pentru că instanța a reținut legalitatea și temeinicia plângerii, s-a constatat că cererea de intervenție accesorie, în interesul Comisiei comunale Siriu, este neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele C. L. de fond funciar Siriu și C. Județeană B. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
C. Locala pentru aplicarea legilor fondului funciar Siriu a invocat, în susținerea recursului, dispozițiile art. 304 Cproc. Civ pct. 7 ,8 ,9 si art. 3041 Cod Proc . Civilă, solicitând casarea în tot a sentinței recurate, reținerea cauzei spre rejudecare, iar pe fond respingerea cererii de chemare in judecată.
In fapt, arată recurenta, reclamanta S. V. a formulat cerere de chemare in judecata prin care solicita anularea în parte a Hotărârii Comisiei Județene B. nr._08 și reconstituirea dreptului de proprietate pentru diferența de suprafața de 25, 05 ha afirmând ca autorul sau P. D. I. ar fi fost anterior naționalizării proprietarul suprafeței de 40 ha pădure.
Anterior introducerii acțiunii in instanța reclamanta a formulat in baza Legii 247/2005 cererea de reconstituire nr. 383 din 05.09.2005 prin care solicita retrocedarea unor terenuri cu vegetație forestiera care ar fi aparținut părinților sai in zona Teharau -Valea Hartagului, în suprafață de 30 ha de pădure .
A reluat recurenta istoricul reconstituirii dreptului de proprietate în ceea ce-o privește pe intimată, atât raportat la cererea formulată, cât și la probele administrate și raportat la sentința fondului a formulat următoarele critici:
Pe cale de excepție, recurenta a invocat, în recurs, excepția prematurității plângerii formulate de către intimată, iar în ceea ce privește excepția tardivității introducerii acțiunii, pe de o parte aceasta este o singură excepție, chiar dacă a fost invocată de instanță din oficiu și de către recurentă la fondul cauzei, iar pe de altă parte tribunalul va aprecia referirea la ea ca și o critică în ceea ce privește soluționarea ei de către instanța fondului și nu ca excepție invocată în recurs, pentru că ea a fost invocată și soluționată la fondul cauzei.
In motivarea excepției prematurității invocate, recurenta a arătat că petenta a înregistrat cererea la comisia locală sub nr. 383/05.09.2005 ce a fost soluționată de C. Județeană B. prin Hotărârea nr. 373/04.06.2008. Procuratorului petentei i s-a comunicat modalitatea de rezolvare a cererii prin adresa nr. 2164/18.04.2011, iar plângerea ce a investit instanța de judecată a fost introdusă în data de 11.07.2011, de la comunicare pana la investirea instanței curgând un interval de 83 zile, în care petentul avea obligația de a depune contestație adresata Comisiei Județene B. conform art. 27 alin 3 din HG. Nr. 890/2005 si ulterior de a formula plângere la instanța.
Conform actelor si lucrărilor dosarului, în data de 26.03.2012 însuși procuratorul petentei recunoaște în mod expres aceasta situație, astfel că petentul nu a respectat dispozițiile art. 27 alin 3 din HG. Nr. 890/2005.
În ceea ce privește critica privind greșita respingere a excepției tardivității introducerii acțiunii, recurenta a arătat că față de situația de fapt descrisă, este evident că instanța fondului avea obligația de a analiza și interpreta în tot art. 27 din HG. NR. 890/2005 și nu în mod subiectiv si părtinitor, omițând a face aplicabilitate alin. 8 din același articol conform căruia "de la data comunicării sub semnătură, persoanele nemulțumite pot face plângere împotriva hotărârii comisiei județene la judecătorie in termen de 30 zile.
Legat de excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, este evident că lipsa interesului rezultă nemijlocit din faptul ca procuratorul petentei si-a însușit in totalitate Hotărârea Comisiei Județene nr. 373/04.06.2008 deoarece in data de 18.07.2011 a procedat la încheierea - semnarea procesului verbal de punere in posesie nr. 3639 pentru suprafața de 4,95 ha teren categoria de folosința pădure anexa 37 poziția 51, înscris în care inițial s-a strecurat o eroare de redactare, fiind în mod greșit trecută Hotărârea Comisiei Județene nr. 386/29.01.2009, în fapt hotărârea ce stă la baza punerii în posesie fiind Hotărârea nr. 373/04.06.2008.
Un prim motiv de recurs invocat de recurentă își găsește reglementarea in prevederile art. 304 pct. 7 Cod procedura Civila
In susținerea acestui prim motiv de recurs, recurenta a precizat că instanța fondului a reținut că petenta a dovedit dreptul său, făcând trimitere la înscrisul eliberat de Filiala B. a Arhivelor Naționale, intitulat „Tabel cu chiaburii din . 1949 si noii propuși, în care la nr. curent 6 din acest tabel este înscris P. D, I. ca fiind proprietar (pe lângă alte suprafețe de teren ) si al suprafeței de 40 ha teren pădure, reținând în același timp că și în situația în care nu este înscris amplasamentul în acest înscris, petenta a făcut dovada că acest amplasament se afla pe raza comunei Siriu.
Contradicția existentă în aceste considerente este evidentă, cu atât mai mult cu cât în anul 1949 . Siriu erau si sunt unități administrative distincte, raționamentul instanței de a pune în balanță valoarea probatorie a declarațiilor de martori (declarații ce au fost luate cu încălcarea normelor procedurale si asupra cărora vom reveni) în detrimentul înscrisurilor administrate în cauză, nefiind decât rezultatul unei atitudini părtinitoare și subiective câștigată reclamantului și nu actului de justiție.
In cadrul acestui motiv de recurs, arată că dacă se poate vorbi de o motivare a sentinței recurate, aceasta motivare nu poate fi decât una superficială, deoarece motivarea eronată ce cuprinde convingerea subiectivă a instanței nu justifică și nici nu motivează în niciun fel (nici în fapt nici în drept, conform art. 261 alin.5 C.proc. Civ.) înlăturarea apărărilor comisiei locale si ale intervenientei in prezenta cauză, cu atât mai mult cu cât analiza acestor din urma apărări nu a avut loc in considerentele, motivările sentinței, construcția logico - juridică ce ar fi trebuit sa fie baza dispozitivului sentinței recurate fiind rezultatul unui raționament subiectiv elaborat in apărarea fictivelor drepturi ale reclamantului.
Al II-lea motiv de recurs își găsește reglementarea în art. 304 pct. 8
Este evident faptul că instanța a interpretat greșit actele juridice deduse judecații deoarece, așa cum a prezentat în analiza fiecărui înscris depus de către reclamantă în susținerea cauzei toate înscrisurile au numai o valoare declarativă, nu stabilesc amplasamente pe teritoriul administrativ al comunei Siriu si eventualul amplasament al terenului pădure constituie o parte din dreptul de proprietate al Obștii Teharău, forța probanta a acestor înscrisuri a fost răsturnata de înscrisurile administrate în cauza si de cele comunicate de Arhivele Naționale Direcția Județeană B..
Pentru ca acest motiv de recurs să fie pe deplin întemeiat se poate lesne observa faptul că deși la dosarul cauzei au fost depuse Adresele_ /08.02.2012 și NR.9106/9206/DFF/08.02.2012 emise ANRP aceste adrese nici măcar nu au fost analizate, deși instanța nu a dispus înlăturarea forței lor probante in speță.
Legat de același motiv de recurs, arată că deși li s-a admis administrarea probei cu interogatoriu personal al reclamantei (interogatoriul se afla la fila nr. 159 din dosar) si aceasta a fost citată cu mențiunea de a se prezenta la interogatoriu, nu s-a binevoit a răspunde, iar instanța nu a dispus in niciun fel a se face sau nu aplicabilitate dispozițiilor art. 225 C. proc civ., în sensul de a socoti lipsa răspunsului ca fiind o mărturisire deplină sau cel puțin ca un început de dovadă în folosul comisiei locale.
În aceiași ordine de idei și în aceeași notă de subiectivism și mărinimie la adresa reclamantei, instanța audiază sub rezerva reaudierii doi martori aduși personal de procuratorul reclamantei, pentru ca ulterior, la cererea comisiei locale, să se dispună reaudierea martorilor și să se constate că unul dintre martori a decedat si nu mai poate fi audiat. Asupra depoziției martorului decedat instanța nu a dispus nicio măsura si nici în prezent nu se știe dacă mărturia acestuia a constituit sau nu probatoriu în speță.
Niciunul dintre martori nu au declarat ca sunt vecini de răzor cu terenul solicitat la reconstituire, relatând amintiri din copilăria lor legate de faptul ca unul a fost lucrător la o stână în punctul Golul Casocii și ar fi auzit de la șeful stânii când ar fi spus ca autorul P. D. I. a fost proprietar de pădure, discuție ce s-a purtat cu aproximație în anii 1952-1953 iar celalalt martor în aceeași perioadă l-a cunoscut pe P. D. I. si a asistat la o discuție purtată între acesta și tatăl său, discuție din care a înțeles că autorul petentei ar fi fost proprietar de pădure.
În sentința recurată, la fila nr. 6, retine în mod surprinzător instanța fondului faptul că: "Existența dreptului de proprietate al autorului si amplasamentul suprafeței de teren in litigiu sunt dovedite si prin aceea că, în baza Legii nr. 169/1997, petentei i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 10 ha teren (limita maxima de reconstituire potrivit acelei legi) parte integranta a suprafeței de 40 ha teren. Reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 10 ha teren a fost efectuata prin sentința civila nr. 653/29mai 2003 a Judecătoriei Patîrlagele sentința rămasă definitivă și irevocabilă.
Instanța urmează a constata că această situație de fapt reținută prin sentința civilă nr. 653/29 mai 2009 se retine și că autoritatea de lucru judecat, nu în sensul de excepție ce împiedică judecarea din nou a unei cauze, ci în sens pozitiv, ca fiind stabilită o situație de fapt ce nu mai poate fi pusă din nou în discuție."
Prevederile legilor fondului funciar aplicabile anterior momentului apariției Legii nr. 1/2000, Legii nr. 247/2005 și HG nr. 890/2005 permiteau, așa cum a arătat și ANRP în adresele mai sus enumerate, că reconstituirea dreptului de proprietate pentru membrii formelor asociative să se facă inclusiv individual foștilor membri în limita suprafeței de 10 ha. De la momentul apariției Legii 1/2000, a Legii nr. 247/2005 și a HG nr. 890/2005, acest lucru nu a mai fost posibil.
Sentința civilă nr. 653/29.05.2009 este rezultatul aplicării normelor juridice existente la momentul formulării cererii de reconstituire în baza Legii nr. 169/1997, ulterior legiuitorul schimbând normele juridice aplicabile în materia fondului funciar, situație în care sentința nu putea prevedea schimbările legislative și nu poate stabili o situație de fapt ce nu mai poate fi pusă din nou în discuție.
Al doilea motiv de recurs invocat de recurenta C. L. de fond funciar Siriu își găsește reglementarea în dispozițiile art. 304 pct.9 Cod pr.civilă: „hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.
Apreciază că instanța de fond a motivat greșit și în contradictoriu sentința recurată, invocând dispozițiile art. 45 din Legea nr. 18/1991 și art. 1 și 24 din Legea nr. 1/2000.
Motivarea este contradictorie în ceea ce privește invocarea art. 1 din Legea nr. 1/2000, cu atât mai mult cu cât voința legiuitorului rezultă expres din acest articol de lege, în sensul în care „persoanelor fizice și persoanelor juridice care au formulat cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile agricole și pentru terenuri forestiere, în termen legal, li se reconstituie dreptul de proprietate în condițiile prevăzute de prezenta lege...”, ori condițiile prevăzute de lege și aplicabile prezentei spețe își găsesc reglementarea în art. 26, art. 27, art. 28 din Legea nr. 1/2000, art. 26, art. 61, art. 79 din HG nr. 890/2005.
Aplicarea legilor fondului funciar impune cunoașterea și tratarea fiecărui act normativ în materie în întregul său și nu aplicarea trunchiată a unor texte de lege interpretate singular și rupte din contextul legii.
În aplicarea normelor procedurale, instanța a nesocotit dispozițiile art. 137 al.1, art. 218-225, art. 196, art. 197 Cod pr.civilă, art. 6 al.13 din Legea nr. 1/2000. Astfel, deși autoinvestită cu excepția tardivității introducerii cererii, excepție absolută, peremptorie și dirimantă, ce se impune a fi soluționată fără a se antama fondul cauzei, instanța a unit excepția cu fondul, cu toate că li s-a admis proba cu interogatoriu și reclamanta nu a răspuns, instanța nu s-a pronunțat asupra acestui aspect, deși martorii au fost audiați fără să fie respectate dispozițiile art. 6 alin. 13 sub rezerva reaudierii în ceea ce privește martorul decedat instanța nu a dispus asupra mărturiei ca fiind câștigată sau nu cauzei.
Solicită ca instanța de control să analizeze cauza conform art. 3041 C.proc.civ și în temeiul art. 312 C.proc.civ, și să admită recursul, să caseze în totalitate sentința recurată și, reținând cauza spre rejudecare, să mențină ca legală și temeinică Hotărârea Comisiei Județene B. nr.373/04.06.2008.
În drept au fost invocate art. 299 - 304 1 Cod proc. civ., Legile fondului funciar.
C. Județeană B. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, prin recursul formulat, întemeiat pe prevederile art. 304, pct.9 din Codul de procedură civilă, a criticat soluția instanței de fond netemeinicie și nelegalitate.
Consideră că, în mod nelegal, prin încălcarea de către instanța a prevederilor art. 6 din Legea nr. 1/2000, modificată și completată prin Legea nr.247/2005, s-a dispus constituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 25,95 ha pădure pentru petenta S. V., în calitate de moștenitoare a defunctului P. D. I. .
Astfel art. 6 din Legea nr, 1/2000 prevede: „(1) La stabilirea, prin reconstituire, a dreptului de proprietate pentru terenurile agricole si forestiere, in conformitate cu prevederile prezentei legi, comisiile comunale, orășenești, municipale si "comisiile județene, constituite potrivit legii, vor verifica in mod riguros existenta actelor doveditoare prevăzute la art. 9 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, republicată, precum si pertinente,, verosimilitatea, autenticitatea si concludenta acestor acte, ținându-se seama si de dispozițiile art. 11 alin. (1) si (2) din aceeași lege.
(11) Titlurile de proprietate obținute anterior intrării in vigoare a Legii nr. 18/1991 și existenta liberă a vechilor amplasamente fac dovada absoluta a proprietății, obligând comisiile de fond funciar sa procedeze la validarea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate.
(12) Consemnările efectuate intre anii 1945 si 1990 in registrele agricole, cererile de intrare in fostele cooperative agricole de producție, documentele existente la arhivele statului referitoare la proprietatea terenurilor, neînsoțite de titlurile de proprietate, au valoare declarativă cu privire la proprietate.
(13) In situația in care nu mai există înscrisuri doveditoare, proba cu martori este suficienta in reconstituirea dreptului de proprietate când aceasta se face pe vechile amplasamente și când martorii ce le recunosc sunt proprietarii vecini sau moștenitorii lor, pe toate laturile terenului pentru care s-a cerut reconstituirea."
In sensul dispozițiilor legale de mai sus, singura dovadă a suprafeței deținute în proprietate de autorul petentei, respectiv P. D. I., o reprezintă Fișa de Proprietate nr.599, ce atestă faptul că acesta a deținut în proprietate suprafața de 4,95 ha teren categoria pădure.
Extrasul din „Tabelul cu chiaburi din . si noii propuși, întocmit in anul 1952" nu reprezintă un înscris constitutiv al dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, ci un înscris declarativ al acestuia.
Înscrisul „Extras din registrul de drepturi moșnenești, Judecătoria Patîrlagele" reflectă echivalentul dreptului de proprietate moșnenească indiviză în cadrul Obștii Moșnenilor din M. Teherău, drept deținut de tatăl reclamantei S. V., și nu reprezintă un înscris din care să rezulte dreptul de proprietate diviză și exclusivă al acestuia, motiv pentru care nu poate fi reținut ca o dovadă a reconstituirii dreptului de proprietate individuală.
În consecință, în mod legal a fost propusă reconstituirea suprafeței de 4,95 ha teren forestier pe numele defunctului P. D. I., cu moștenitor S. V., de către C. Locala Siriu si validată ulterior prin Hotărârea nr. 373/04.06.2008 de C. Județeană B..
Pentru toate aceste considerente, solicită, reanalizându-se probele administrate la dosarul cauzei, admiterea recursului, casarea sentinței civile nr.411 din 02.04.2012 pronunțată de Judecătoria Patîrlagele în dosarul nr._, iar pe fondul cauzei respingerea plângerii petentei S. V. împotriva Hotărârii nr. 373/04.06.2008 a Comisiei Județene B. și menținerea acesteia, în sensul reconstituirii dreptului de proprietate pe numele defunctului P. D. I., cu moștenitor S. V. pentru suprafața de 4,95 ha teren forestier;
De asemenea, solicită respingerea cererii petentei S. V. de „reconstituire a dreptului de proprietate pentru diferența de suprafață, respectiv pentru suprafața de 25,05 ha pădure".
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.299-316 C.Pr.Civilă .
Intimata nu a formulat întâmpinare, însă, prin procuratorul său a solicitat respingerea recursurilor formulate de recurente, întrucât instanța fondului a analizat corect dreptul său de proprietate în ceea ce privește suprafața de teren reconstituită.
Recurenta C. L. Siriu a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, fiind solicitat de la Arhivele Naționale – Tabloul cu organizarea pazei, controlului și asitenței tehnice în pădurile prevăzute în art. 30,31,și 34 din Legea 204/1947.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, evaluarea dovezilor administrate, în raport de conținutul cererii de chemare în judecată, a hotărârii recurate și a motivelor de recurs invocate, analizând cauza și sub toate aspectele, potrivit art.304/1 c.p.c., Tribunalul apreciază că recursurile sunt neîntemeiate, că nu există nici unul din motivele prevăzute de art. 304 c.p.c., nici alte motive de ordine publică, astfel că în temeiul art. 312 al.1 c.p.c. urmează să le respingă, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 137 alin. 1 c.p.c., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, astfel că analizând excepția prematurității plângerii, invocată în recurs de către recurenta C. L. Siriu, urmează a fi respinsă, pentru următoarele considerente.
Excepția de prematuritate este o excepție procesuală prin care se invocă faptul că dreptul subiectiv nu este actual, fiind prematur.
Nu se poate reține că plângerea intimatei a fost prematur introdusă, că petenta nu are un drept subiectiv actual, de formulare a plângerii împotriva Hotărârii Comisiei Județene B., în condițiile în care C. Județeană B. a emis Hotărârea nr.373 din 4.06.2008, prin care i s-a aprobat și validat petentei dreptul de proprietate asupra suprafeței de 4, 95 ha pădure, etapa prevăzută de art. 27 alin. 3 din HG 890/2005, fiind anterioară emiterii hotărârii anterior menționate.
Nici critica privind greșita respingere a excepției tardivității plângerii, de către instanța de fond, nu este întemeiată, întrucât în mod corect s-a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 53 din Legea 18/1991, petentei nefiindu-i înaintată, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, măsura stabilită de comisia locală ca urmare a cererii nr.383 formulate și nici Hotărârea Comisiei Județene nr. 373/4.06.2008.
Faptul că la solicitarea sa, înregistrată sub nr. 2118 din 14.04.2011, Primăria Comunei Siriu îi răspunde prin adresa nr. 2164 din 28.04.2011, f-104 dosar fond, că a fost propusă și validată suprafața de 4,95 ha, nu suplinește dispozițiile legale mai sus menționate.
Cât privește excepția lipsei de interes, aceasta în mod corect a fost respinsă de către instanța fondului, întrucât . în posesia suprafeței de teren de 4,95 ha teren, deja recunoscută prin hotărârea atacată, nu înlătură interesul acesteia de a i se reconstitui diferența de suprafață de teren, asupra căreia a apreciat că are dreptul.
Recursurile formulate de către C. L. Siriu și C. Județeană, vor fi analizate de către Tribunal împreună, raportat la faptul că ambele recurente, în mare, au invocat aceleași motive de recurs.
Criticile recurentelor, potrivit cărora instanța fondului a fost contradictorie în motivarea sentinței, a interpretat greșit actele juridice deduse judecății și prevederile legale aplicabile în speță, încălcând în acest fel dispozițiile art. 304 pct.7,8 și 9 c.p.c., sunt neîntemeiate.
Astfel, la data de 5.09.2005, intimata a formulat cerere, în baza Legii 247/2005, înregistrată la recurenta C. L. Siriu sub nr. 383 din 5.09.2005, f- 22 dosar fond, în care solicita retrocedarea unor terenuri cu vegetație forestieră, care au aparținut părinților ei, respectiv 30 ha pădure în zona Teherău-Valea Hațegului.
În cuprinsul cererii intimata a arătat tatăl său a fost învățător și a deținut, până în anul 1949, suprafață de pădure mare, de la părinții săi P. D. și N., așa cum rezultă din documentul nr. 124/17.02.2003 eliberat de Arhivele naționale. Din „ Copia extrasului din tabelul cu chiaburii din . 1949, rezultă că tatăl său a deținut suprafața de 40 ha pădure, ce nu a fost înstrăinată, potrivit documentului eliberat de Arhivele Naționale nr. C/124/17.02.2003.
În susținerea afirmației că autorul său a deținut suprafețe de teren mari de pădure, intimata a depus alături de cererea de reconstituire, Copia extrasului din „Tabelul cu chiaburii din . 1949 și noii propuși”, întocmit în anul 1952, f- 24, din care reiese că tatăl său – P. D.I. - a avut suprafața de 40 ha pădure și Copia extrasului din „Registru de drepturi moșnenești”, f- 25, din care rezultă că I. D. P. figura în tabela moșnenească Teherău cu 4 st., 1 palmă, 3 degete și 7 linii.
Suprafața de 4 st., 1 palmă, 3 degete și 7 linii, astfel cum rezultă din tabela atașată, f- 33, la poziția 599, este echivalentul a 4,95 ha.
Din cererea formulată, reiese că intimata a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra diferenței de 30 de ha, din cea de 40 de hectare pe care autorul său a deținut-o, în calitate de chiabur, individual și nu din drepturile moșnenești.
Că această suprafață de teren, de 40 de ha, a fost deținută de autorul intimatei, în nume propriu și nu în obște, reiese din însăși actul prezentat, respectiv „Tabelul cu chiaburii din . 1949 și noii propuși, întocmit în anul 1952, f- 24.
Potrivit Dicționarului Explicativ la Limbii Române – chiabur-înseamnă persoană bogată care posedă pământ și importante mijloace de producție, ceea ce confirmă faptul că autorul intimatei a posedat, a avut suprafața de 40 de ha de pădure, în nume propriu și nu în obște.
Dealtfel orice referire la obște era, la acel moment, cuprinsă în registre ca fiind drepturi moșnenești, așa cum s-a și menționat în registrul de drepturi moșnenești, f-25, în care se face trimitere la tabela moșnenească.
Nu intimata și nici instanța nu face confuzie între suprafața deținută individual și cea în obște de autorul intimatei, ci chiar recurentele.
Deși recurentele s-au apărat și au invocat și în recurs că intimata nu are dreptul să-i fie reconstituită suprafața de teren pe care autorul său a avut-o în obște, după apariția Legii 1/2000 sau a Legii 247/2005, făcând trimitere și la adresele înaintate de ANPR din anul 2012, aceleași recurente se contrazic, la momentul când recunosc, prin hotărârea atacată, dreptul de proprietate al intimatei pentru 4,95 ha.
Afirmă recurenta C. Județeană B., că singura dovadă a suprafeței deținute în proprietate de autorul intimatei, P. D. I., o reprezintă fișa de proprietate nr. 599, ce atestă că acesta a deținut în proprietate suprafața de 4,95 ha, teren categoria pădure.
Ori, așa cum se poate observa, f-33 dosar fond, această suprafață de teren de 4,95 ha este transpunerea în hectare a suprafeței de 4 stânjeni, 1 palmă, 3 degete și 7 linii, pe care autorul a avut-o înscrisă în tabela moșnenească Teherău (vezi înscrierea din tabel, ca fiind nr. de tabelă și extrasul de drepturi moșnenești-f-25).
Aceleași recurente recunosc caracterul probant, determinant, al Extrasului din Registrul de drepturi moșnenești eliberat de Arhivele Naționale, dar nu-i recunosc și „Tabelului cu chiaburii din . și noii propuși, întocmit în anul 1952”, aceeași forță probantă, determinantă, afirmând că are doar o valoare declarativă.
Este adevărat că art. 6 din Legea 1/2000, astfel cum a fost modificat, prevede că documentele existente la arhivele statului referitoare la proprietatea terenurilor, neînsoțite de titlurile de proprietate, au valoare declarativă, dar acest aspect nu înlătură caracterul probant al acestui înscris, care poate fi folosit ca probă și care, coroborat cu alte probe, pot forma convingerea instanței asupra dreptului de proprietate, în ceea ce privește suprafața de pădure, pe care l-a avut autorul intimatei.
În speță, în mod corect instanța fondului a coroborat acest înscris cu adresa nr. C/124 din 17.02.2003 a Arhivelor Naționale, f- 26 dosar fond, din cuprinsul căreia reiese că în perioada 1937-1948 autorul intimatei P. D.I., din . cu vânzare de pădure, testament, sau dotă.
Nelipsit de importanță este și faptul că tabelul cu chiaburii se întocmește, în anul 1952, cu chiaburii din 1949, ceea ce denotă că autorul intimatei, pentru a fi declarat chiabur, avea la momentul întocmirii tabelului respectiv suprafețele de teren înscrise în acest tabel, deci inclusiv suprafața de pădure.
Acestea, coroborate cu declarațiile martorilor audiați în cauză, N. V. și M. N., au format, în mod corect, convingerea instanței că autorul intimatei a deținut în mod individual dreptul de proprietate asupra suprafeței de pădure de 40 de ha.
Cât privește declarațiile celor doi martori, instanța fondului, de asemenea, în mod corect le-a valorificat, întrucât, potrivit art. 129 alin. 1 C.p.p., părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului. A spune că instanța ți-a încălcat drepturile procesuale, ascultând martorii, la termenul de judecată din 12.12.2011, când acțiunea intimatei a fost introdusă la data de 11.07.2011, iar termenul la care recurenta C. L. Siriu a trimis reprezentant în instanță a fost acela din 5.03.2012, încalcă dispozițiile textului de lege anterior menționat, așa cum și instanța de fond a greșit, la termenul de judecată din 5.03.2012, când, la solicitarea recurentei, a admis reaudierea martorilor audiați în mod legal, la termenul din 12.12.2011, și a căror declarații sunt câștigate procesului.
Referitor la valoarea probantă a acestor declarații, instanța de fond în mod corect le-a valorificat, neîncălcând dispozițiile art. 6 alin. 13 din Legea 1/2000. Ipoteza acestui text de lege este aplicabilă când nu mai există înscrisuri doveditoare și când se solicită reconstituirea pe vechile amplasamente. Ori, așa cum se poate observa, intimata a prezentat un înscris doveditor (chiar cu valoare declarativă) și nu a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente, dat fiind că nici nu sunt indicate în tabela anterior menționată.
Se contrazice recurenta C. L. Siriu și când afirmă că suprafața de teren solicitată de către intimată s-ar afla pe raza comunei Nehoiaș, ori în această situație se pune întrebarea de ce recurenta nu a direcționat cererea intimatei către C. L. Nehoiu sau nu a informat intimata că nu este de competența sa să soluționeze această cerere, ci a altei comisii. Nu poți ca pentru o suprafață mică, în baza acelorași înscrisuri să pronunți o hotărâre de admitere în parte, iar pentru diferență să afirmi că nu ești competent, sau dacă apreciezi în acest fel trebuie să motivezi, la momentul pronunțării hotărârii, de ce te pronunți în aceste fel. Ori cele două comisii nu motivează în acest fel hotărârea pronunțată, ci doar afirmă că diferența de teren se afla pe raza altei comune.
În consecință, Tribunalul apreciază că în mod corect instanța fondului a apreciat că autorul intimatei a deținut în proprietate suprafața de 40 de ha de teren pădure, din care i-a fost reconstituită suprafața de 10 ha, prin sentința civilă nr. 653 din 29.05.2003, 4,95 ha, recunoscută prin Hotărârea atacată nr. 373/2008, ce chiar dacă a fost reținută de către recurente în mod greșit ca fiind din drepturile moșnenești, ea profită intimatei și este valorificată în suprafața totală solicitată de 40 ha, rămânând de reconstituit suprafața de 25,05 ha (este eroare de calcul a instanței de fond privind menționarea suprafeței de reconstituit la 25,95 ha) .
Nelipsit de importanță este și faptul că dreptul intimatei asupra suprafeței de teren de 40 de ha a intrat în puterea de lucru judecat, prin sentința anterior menționată f-6 dosar fond - instanța recunoscând faptul că I. P. a deținut 40 de hectare pădure și valorificând aceleași înscrisuri prezentate de intimată pentru reconstituirea deferenței de teren.
Cât privește forța probantă a Tabloului de pază depus de recurenta C. L. Siriu în recurs, Tribunalul apreciază că acesta nu înlătură probele administrate de intimată și nu se coroborează cu nicio altă probă. Astfel este de observat că Legea 204 din 23.06.1947, privind apărarea patrimoniului forestier, în baza căruia s-a întocmit tabloul anterior menționat, a fost adoptată în anul 1947, la o jumătate de an, în 1948, toate pădurile au fost naționalizate și, mai mult decât atât, în anul 1952, când reprezentanții puterii politice de la acel moment fac evidența chiaburilor și a bunurilor deținute de aceștia, autorul intimatei este identificat, ca persoană individuală, nu ca moșnean, cu 40 de ha de pădure.
Față de cele reținute mai sus, Tribunalul, constatând că nu sunt îndeplinite cerințele art. 304 pct.7,8 și 9 c.p.c, în baza art. 312 c.p.c., urmează a respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția prematurității plângerii, invocată de recurenta C. L. Siriu.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâtele C. L. PENTRU APLICAREA LEGILOR FONDULUI FUNCIAR SIRIU și C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE B. împotriva sentinței civile nr. 411/02.04.2012 pronunțată de Judecătoria Pătîrlagele în dosarul nr._ - având ca obiect fond funciar/plângere împotriva hotărârii comisiei, în contradictoriu cu reclamanta S. V. și intervenienta R.N.P. R. - DIRECȚIA SILVICĂ B..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Ianuarie 2013.
Președinte, E. P. | Judecător, A. M. | Judecător, M. Ș. |
Grefier, M. H. |
Red. E.P.
Thred. M.H./E.P.
2 ex./14.02.2013
d.f. nr._ – Judecătoria Pătîrlagele
j.f. - T. N.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 647/2013.... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 1497/2013. Tribunalul... → |
|---|
