Plângere contravenţională. Decizia nr. 1063/2013. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1063/2013 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 24-05-2013 în dosarul nr. 1816/277/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1063/2013
Ședința publică de la 24 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. I.
Judecător G. A.
Judecător M. I.
Grefier C. Vasioiu
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de recurentul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER – I. TERITORIAL 2, cu sediul în municipiul C., ., nr.2, ., în contradictoriu cu intimata . A, cu sediul în orașul Pătârlagele, județul B., împotriva Sentinței civile nr. 228/19.02.2013, pronunțată de Judecătoria Pătârlagele, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit recurentul I. DE S. PENTRU CONTROLUL IN TRANSPORTUL RUTIER - I. TERITORIAL 2 și intimata S.C. M. C. S.A..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul este la primul termen de judecată, recursul este motivat și nu este supus achitării taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar.
Nemaifiind cereri de formulat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile, reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față:
Pe rolul Judecătoriei Pătârlagele a fost înregistrată sub nr._ /12.09.2012 plângerea petentei . A, cu sediul în orașul Pătârlagele, județul B., împotriva procesului verbal . nr._/20.04.2012, prin care a fost sancționată contravențional cu suma de 3.000 lei, în contradictoriu cu I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER – I. TERITORIAL 2, cu sediul în municipiul C., ., nr.2, ., solicitând admiterea plângerii și înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment.
Cauza a venit spre judecare de la Judecătoria Slobozia, județul Ialomița prin declinare de competență, conform sentinței civile nr.2181/22.08.2012 pronunțată în dosar_ .
În fapt, petenta arată că la data de 04.04.2012 pe raza localității Căzănești, județul Ialomița, a fost oprit, în vederea efectuării unui control autovehiculul_ și semiremorca_, aparținând petentei, conducătorul auto fiind dl. Ș. C.. Ulterior, la data de 20.04.2012, intimata a întocmit procesul verbal . nr._, prin care a sancționat contravențional petenta, reținând că aceasta nu a transmis către Autoritatea Rutieră Română, în format electronic, situația conducătorilor auto angajați.
Petenta arată că pretinsa faptă contravențională nu întrunește gradul de pericol social care să impună aplicarea unei amenzi contravenționale, deoarece prin aceasta nu a fost adusă o atingere gravă valorilor sociale, iar pe de altă parte a fost remediată de îndată situația de către societate.
În sensul celor susținute, arată că potrivit art. 5 pct.18, coroborat cu art.2 din HG 69/2012 nerespectarea obligației de a transmite în format electronic modificările privind situația conducătorilor auto angajați, constituie o încălcare minoră .
Petenta mai arată că nu a intenționat să elideze dispozițiile legale în mod intenționat, în speță fiind vorba doar de o neglijență administrativă și imediat ce a luat la cunoștință de pretinsa abatere a remediat situația.
În drept, invocă dispozițiile art.31 din OG nr.2/2001.
A solicitat judecarea în lipsă.
Intimatul, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii.
Pe cale de excepție, a invocat lipsa capacității procesuale de exercițiu a Inspectoratului Teritorial nr. 2 C., motivat de faptul că potrivit art.5 alin.1 din OG 26/2011 ISCTR are în structura organizatorică 8 Inspectorate teritoriale fără personalitate juridică.
Pe fond, susține că plângerea este neîntemeiată, având în vedere următoarele: actul constatator a fost încheiat cu respectarea art. 16 din OG 2/2001. Din cuprinsul acestuia rezultă în mod evident că angajarea numitului Ș. C. în funcția de conducător auto nu era raportată Autorității Rutiere Române.
Referitor la distincția pe care petenta o face între expresiile „modificările privind situația conducătorilor auto angajați” și „ situația conducătorilor auto angajați” este forțată și irelevantă.
Referitor la faptul că societatea a îndeplinit obligația ce îi revenea, ulterior constatării faptei, în opinia intimatului nu poate reprezenta un motiv pentru înlocuirea sancțiunii amenzii cu aceea a avertismentului.
Referitor la caracterul de încălcare minoră a faptei, se arată că legiuitorul a stabilit sancțiunea amenzii cuprinsă între 3000 lei și 6000 lei, ceea ce denotă că fapta este considerată ca având un grad de pericol social ridicat.
În drept a invocat prevederile OG 2/2001 și HG 69/2012.
A solicitat judecarea în lipsă.
Petenta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției lipsei capacității procesuale de exercițiu, având în vedere că prin decizia nr. 1352/02.05.2007 a Î.C.C.J. s-a stabilit că lipsa personalității juridice a autorității emitente, nu exclude capacitatea procesuală în contenciosul administrativ, pentru a avea calitatea de pârât sau intimat fiind suficient să se facă dovada că această autoritate publică este emitenta actului administrativ, respectiv actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării și a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice. În speță, procesul verbal contestat a fost emis de către I. teritorial 2, care are atribuiții legale în emiterea de acte juridice în vederea aplicării legii.
În subsidiar, solicită ca în cazul în care se va admite excepția, să se dispună introducerea în cauză a Inspectoratului de S. pentru controlul în transportul rutier.
Pe fond, petenta susține teza potrivit căreia textul de lege în baza căruia a fost sancționată se referă la modificări și nu la situația conducătorilor auto angajați. În acest sens, arată că la nivelul societății nu au fost modificări în situația conducătorilor angajați, deoarece conducătorul auto Ș. C. este angajat de la data de 01.02.1999.
Referitor la faptul că HG 69/2012 prevede doar sancțiunea amenzii pentru faptele pe care le încriminează ca fiind contravenții, petenta arată că prevederile normei menționate se completează cu cele ale OG 2/2001, fapt ce rezultă în mod expres din dispozițiile art.59.
A solicitat judecarea în lipsă.
Intimatul a depus la dosar adresa nr. J 51/7/30.10.2012 (f.11), prin care invocă excepția necompetenței teritoriale absolute a Judecătoriei Pătârlagele, solicitând declinarea acesteia în favoarea Judecătoriei Slobozia. Se arată că potrivit art.32 alin.2 din OG 2/2001 plângerea se trimite la Judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Ținând cont și de prevederile art.13 care prevăd că termenul de prescripție al aplicării sancțiunii contravenționale curge, în cazul contravențiilor continue, de la data constatării faptei, consideră că prevederile art.32 alin.2 nu pot fi interpretate în sensul strict al termenilor folosiți de legiuitori, urmând ca pentru determinarea instanței competente să fie avut în vedere locul săvârșirii faptei în cazul contravențiilor instantanee și locul constatării faptei în cazul contravențiilor continue.
În acest sens, arată că declinarea competenței în favoarea instanței de la domiciliul contravenientului sau de la locul în care se consideră că a început săvârșirea faptei, se contravine scopului urmărit de legiuitor prin edictarea normelor de competență teritorială absolută. Referitor la lipsa pericolului social al faptei invocată de către petentă cu consecința încălcării sancțiunii amenzii cu aceea a avertismentului, intimatul arată că înscrierea în baza de date a ARR a tuturor conducătorilor auto angajați nu are natura unei obligații administrative, transmiterea fiind o etapă absolut necesară pentru îndeplinirea unor obligații impusă de către UE, autorităților competente în domeniul transporturilor rutiere.
Nu în ultimul rând, arată intimatul, trebuie să se țină cont și de reglementările europene în domeniu, care au stat la baza adoptării legislației naționale în domeniul transporturilor rutiere. Evidența strică a conducătorilor auto ce se bazează pe raportările cu privire la aceștia are ca scop verificarea îndeplinirii condițiilor de competență profesională cerute de lege.
Plasarea de către legiuitor a faptei săvârșită de către petentă în rândul încălcărilor minore are menirea doar de a delimita încălcările minore de cele grave și foarte grave, sancționate diferit și de cum nu sugerează un grad scăzut de pericol social.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr.228/19.02.2013 Judecătoria Pătârlagele a respins excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Pătârlagele,a respins excepția lipsei capacității de exercițiu a intimatului,a admis în parte plângerea și a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii cu aceea a avertismentului.
Pentru a pronunța această soluție instanța a avut în vedere următoarele considerente:
Analizând actele si lucrările dosarului sub incidența dispozițiilor art. 34 alin.1 din OG 2/2001, referitor la excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Pătârlagele în soluționarea plângerii, invocată de către intimat, se constată următoarele: acesta, în susținerea excepției invocă faptul că disp. art.32 alin.2 din OG 2/2001 nu pot fin interpretate în sensul stric al termenilor folosiți de către legiuitor, respectiv să se aibă în vedere numai locul săvârșirii faptei, indiferent de natura contravenției. Intimatul consideră că prin stabilirea instanței competente, ca fiind aceea de la locul săvârșirii/ constatării faptei, legiuitorul a avut în vedere că în fața acestei instanțe se poate realiza o mai bună administrare a probelor și apreciază că în marea lor majoritate contravențiile sunt contravenții continue, astfel încât competentă este instanța unde aceasta a fost constatată, raportat și la prevederile art.13 din OG 2/2001.
Instanța nu poate primi această susținere în condițiile în care prevederile art. 32 din OG 2/2001 cu privire la competența teritorială sunt imperative și de strică interpretare, acestea neavând vre-o legătură cu prevederile art.13 ce se referă la prescrierea termenului de aplicare a sancțiunii amenzii contravenționale în cazul contravențiilor continue .
În speță, contravenția a fost săvârșită de către societatea petentă, la sediul ei din orașul Pătârlagele, de unde avea obligația să transmită în format electronic situația conducătorilor auto conform prevederilor legale. În consecință, este lipsit de relevanță că s-a constatat existența ei în altă parte, în condițiile în care așa cum s-a arătat, prevederile legale referitoare la competența teritorială sunt imperative.
Referitor la excepția lipsei capacității de exercițiu a Inspectoratului teritorial nr.2, motivat de faptul că acesta, conform art.5 alin.1 din OG 26/2011, nu are personalitate juridică, instanța constată că această entitate reprezintă autoritatea emitentă a actului constatator, agentul constatator fiind inspector în cadrul acesteia, astfel încât îi este conferită calitatea de intimat în cauză.
Pe fond, instanța a constatat că plângerea este introdusă în termenul legal de 15 zile prevăzute de art. 31 din același act normativ, astfel cum rezultă din copia plicului prin care i-a fost comunicat petentei actul constatator și data când a fost expediată plângerea la Judecătoria Slobozia, respectiv data de 03.05.2012(f.12).
Sub aspectul legalității, instanța a constatat că procesul verbal este întocmit legal, cu respectarea prevederilor art.16 din OG 2/2001, iar sancțiunea se încadrează în prevederile legale, astfel cum sunt acestea stipulate în art.8 alin.1 și 2 lit.a din HG 69/2012.
Se specifică în actul constatator că reprezentantul legal nefiind de față nu a putut formula obiecțiuni, situație ce nu a putut fi confirmată de către un martor asistent, deoarece de față nu erau decât agenții constatatori, fiind astfel îndeplinite prevederile art. 19 din OG 2/2001.
Sub aspectul temeiniciei instanța a constatat următoarele: prin art. 5 din HG 69/2012 au fost stabilite încălcările minore ale prevederilor Regulamentelor CE nr. 1071/2009, 1072/2009, 1073/2009 și OG 27/2011, printre aceste încălcări, la pct.8 fiind prevăzută și aceea a obligației întreprinderii de transport rutier de a transmite ARR prin completarea unui formular, în format electronic disponibil pe site-ul acesteia, modificările privind situația conducătorilor auto angajați, în termen de 15 zile de la apariția modificării. Deși textul legal se referă la „modificări”, instanța nu poate primi susținerea petentei potrivit căreia, referitor la conducătorul auto Ș. C. nu este vorba de o modificare deoarece acesta este angajat din anul 1999, deoarece, ori de câte ori situația identificată în trafic nu coincide cu situația din baza de date a ARR (în speță conducătorului auto nu a fost raportat de către operatorul de transport), fapta contravențională există . Scopul urmărit de către legiuitor a fost acela de a se asigura o evidență strică a tuturor conducătorilor auto angajați ai operatorilor de transport rutier, în scopul de a putea fi verificată competența profesională a acestora. Având în vedere scopul arătat, instanța apreciază că diferențierea făcută de către petentă nu are relevanță raportat la fapta contravențională reținută în sarcina ei.
De altfel, chiar petenta recunoaște că nu a transmis în condițiile legii situația conducătorilor auto către ARR, făcând acest lucru după întocmirea actului constatator, rezultând de aici o recunoaștere a culpei sale.
Având în vedere cele arătate, instanța a reținut că petenta se face vinovată de fapta pentru care i s-a aplicat sancțiunea prin procesul verbal atacat.
În ceea ce privește sancțiune aplicată, instanța a reținut din disp. art.5 din HG coroborate cu disp. art.2 din HG 69/2012 că fapta pentru care a fost sancționată petenta este încadrată de legiuitor în categoria încălcărilor minore, prevăzând pentru aceasta amenda între 3000 lei și 6000 lei.
Având în vedere calificarea faptei, dată de către legiuitor, instanța a apreciat că aceasta nu reprezintă un pericol social grav, iar urmarea produsă nu este de natură a aduce o atingere semnificativă activității de transport rutier. Nu rezultă din ansamblul materialului probator că petenta ar fi urmărit un scop ilicit prin necomunicarea datelor respective, aceasta fiind mai degrabă o neglijență administrativă .
În situația prezentată instanța a apreciat că amenda aplicată este disproporționată în raport cu împrejurările și scopul urmărit de către petentă, mai ales că aceasta și-a îndeplinit ulterior obligația ce îi revenea, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la filele 21-25.
Pe cale de consecință, a apreciat că sancțiunea avertismentului este îndestulătoare și își atinge scopul.
În sensul celor arătate se reține din dispozițiile art.59 din HG 69/2012 că pentru contravențiile menționate sunt aplicabile disp. OG 2/2001, iar potrivit art. 7 alin.3 din acest ultim act normativ avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.
Împotriva sentinței a formulat recurs intimatul, solicitând modificarea acesteia și pe fond respingerea plângerii.
În dezvoltarea motivelor de netemeinicie arată că nu s-a reținut nici un motiv de nulitate a procesului verbal,agentul constatator a făcut o corectă individualizare a sancțiunii,care a fost stabilită la nivelul minimului special HG 69/2012 prevede numai sancțiunea amenzii pentru faptele contravenționale incriminate,iar în ultimii ani a crescut numărul contravențiilor în domeniul transporturilor rutiere,iar fapta are un grad ridicat de pericol social.
Contestatoarea nu a formulat întâmpinare.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de netemeinicie invocate,tribunalul constată că recursul este neîntemeiat,pentru motivele care urmează:
În mod temeinic a apreciat instanța fondului că fapta nu reprezintă un pericol social grav, iar urmarea produsă nu este de natură a aduce o atingere semnificativă activității de transport rutier,mai ales că petenta și-a îndeplinit ulterior obligația ce îi revenea, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la filele 21-25.
Raportat la aceste considerente,în mod justificat a apreciat instanța că sancțiunea avertismentului este îndestulătoare și își atinge scopul, motiv pentru care recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER – I. TERITORIAL 2, cu sediul în municipiul C., ., nr.2, ., în contradictoriu cu intimata . A, cu sediul în orașul Pătârlagele, județul B., împotriva Sentinței civile nr. 228/19.02.2013, pronunțată de Judecătoria Pătârlagele, având ca obiect plângere contravențională.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Mai 2013
Președinte, E. I. | Judecător, G. A. | Judecător, M. I. |
Grefier, C. Vasioiu |
Red. M.I.
Tehnored.M.I.
2 ex/03.06.2013.
Dosar fond:_
Judecătoria Pătârlagele
Jud.f.N. B. M.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1550/2013. Tribunalul BUZĂU | Succesiune. Decizia nr. 598/2013. Tribunalul BUZĂU → |
|---|
