Plângere contravenţională. Decizia nr. 1292/2013. Tribunalul BUZĂU

Decizia nr. 1292/2013 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 13-06-2013 în dosarul nr. 26623/200/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1292/2013

Ședința publică de la 13 Iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. B.

Judecător M.-G. S.

Judecător F. M.

Grefier C. B.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL RUTIER (ISCTR), cu sediul în Ploiești, .. 58, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 1883 din 04.02.2013 pronunțată de Judecătoria B. în contradictoriu cu petenta S.C. A. & C. SRL, cu sediul în orașul M., .. 1, județul Prahova.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Tribunalul, având în vedere actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra recursului contravențional de față.

Prin sentința civilă nr. 1883 din 04.02.2013 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria B. a admis in parte plangerea contraventionala formulata de petenta . cu sediul in, M. ,.. 1, jud. Prahova, impotriva procesului verbal de contraventie ., nr._/17.09.2012 intocmit de intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL IN TRANSPORTUL RUTIER-ISCTR cu sediul in Bucuresti, .. 38, sector 1, a dispus inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale in suma de 3000 lei aplicata petentei prin procesul verbal de contraventie . nr._ /17.09.2012 cu sanctiunea avertisment și a atras atentia petentei asupra pericolului social al faptei savarsite si ii recomanda ca pe viitor sa respecte dispozitiile legale in vigoare .

Pentru a hotărî astfel, prima instanță reținând temeinicia și legalitatea procesului verbal de contravenție contestat, a considerat că se impune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în sumă de 3.000 lei cu sancțiunea „avertisment”.

Intimata ISCTR B. declarând recurs, în esență precizează că fapta săvârșită de contravenientă nu permite înlocuirea amenzii cu avertisment.

Tribunalul, examinând sentința civilă atacată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază că recursul declarat este nefundat.

Prima instanță evaluând minuțios probele administrate a stabilit că petenta a fost sanctionata contraventional cu suma de 3000 lei pentru nerespectarea disp. art. 8 alin 3, pct 4 din OG 37/2007 completata pentru savarsirea faptei constand in aceea ca in intervalul 01.09.2012 ,ora 08.09 -01.09.2012 ora 13.56, durata de conducere continua la auto_ conducator auto M. S., a fost de 4 ore si 51 minute depasindu-se cu 21 minute perioada maxima de conducere continuua care este de 4 ore si 30 minute .

In mod cert legea trebuie respectata de toti cetatenii ,savarsirea faptelor care constituie contraventii trebuie constatate si sanctionate, insa nu cu neglijarea drepturilor si libertatilor persoanei, care reprezinta valori supreme si sunt garantate potrivit art. 1 alin 3 din Constitutia Romaniei.

Potrivit disp. art. 21 din OG 2/2001, sanctiunea se aplica in limitele prevazute a actul ormativ, si trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite, tinandu-se seama de imprejurarile in care a fost savarsita fapta, de modul si mijloacele de savarsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsa, precum si de circumstantele personale ale contravenientului. Instanta, aprecieaza ca gravitatea faptei savarsita de petenta, este redusa, putand da eficienta disp. art. 7 alin 1 din OG 2/2001, retinand si recunoasterea sincera a petentei, cat si Regulamentul 561/2006 al Parlamentului European privind armonizarea anumitor dispozitii ale legislatiei sociale in domeniul transporturilor rutiere.

Pentru toate aceste considerente ,instanta aprecieaza ca intimata a dovedit temeinicia procesului verbal ,fiind rasturnata prezumtia de nevinovatie de care beneficieaza petenta ,intrucat nu s-a creat nici o stare de indoiala asupra veridicitatii constatarii, insa gravitatea faptei este redusa .

Așa fiind, tribunalul apreciază instanța de fond a făcut o corectă individualizare a sancțiunii contravenționale, considerând că se impune înlocuirea sancțiunii pecuniare cu avertisment.

Așa fiind, tribunalul va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL RUTIER (ISCTR), cu sediul în Ploiești, .. 58, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 1883 din 04.02.2013 pronunțată de Judecătoria B. în contradictoriu cu petenta S.C. A. & C. SRL, cu sediul în orașul M., .. 1, județul Prahova.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 13 Iunie 2013.

Președinte,

V. B.

Judecător,

M.-G. S.

Judecător,

F. M.

D-l Judecător V.B.

fiind în C.O. prezenta

s-a semnat de noi

Președinte Șef Secție

Grefier,

C. B.

Red. M.G.S./09.07.2013d.f. nr._

Tehnored. C.B.J.f. D. P.

2ex.Judecătoria B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Decizia nr. 1292/2013. Tribunalul BUZĂU