Plângere contravenţională. Decizia nr. 1351/2013. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1351/2013 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 17-06-2013 în dosarul nr. 20228/200/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1351/2013
Ședința publică de la 17 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M.
Judecător E. P.
Judecător A.-M. D.
Grefier A. P.
Pe rol fiind judecarea recursului contravențional formulat de petentul P. C. V., domiciliat în municipiul B., . A, . împotriva sentinței civile 4044 pronunțată la data de 20.03.2012 de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE B., cu sediul în municipiul B., .-10, județul B..
La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare au lipsit recurentul P. C. V. și intimatul Inspectoratul de Poliție B..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că, recursul a fost motivat,este scutit de taxă de timbru și timbru judiciar conform Legii nr. 146/1997, după care:
Tribunalul având în vedere faptul că, recurentului i s-a încuviințat probatoriu cu înscrisuri constată că acesta lipsește și de asemenea și apărătorul ales dispune decăderea din probă.
Din oficiu, tribunalul invocă excepția tardivității formulării recursului și nemaifiind alte cereri sau excepții de invocat în temeiul dispoz.art.150 Cod proc.civ. reține cauza spre soluționare.
După strigarea cauzei se prezintă avocat O. C. care depune la dosar delegație de substituire din 17.06.2013 și copie cerere de legalizare din 19.12.2012 pentru a justifica faptul că recursul a fost declarat în termen.
A solicitat repunerea în termenul de recurs .
A arătat că recurentul a aflat de hotărârea judecătorească la data de 19.12.2012 și a declarat recurs la data de 3.01.2013 .A așteptat hotărârea care nu se radactase, a mers la grefa instanței și a formulat cerere fiindu-i comunicată la data de 19.12.2012 .
A solicitat respingerea excepției tardivității, admiterea cererii de repunere în termen, și admiterea recursului.
Instanța de fond a admis în parte plângerea și a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii de 2.000 lei cu avertisment, fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei .Măsura confiscării cantității de 2,5 m.c lemn rășinoase nu are temei legal având în vedere faptul că avizul de expediție a fost întocmit anterior.
A solicitat admiterea recursului, și pe fond admiterea plângerii, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând, reține că:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 08.09.2011, contestatorul P. C. V. a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/04.09.2011 întocmit de IPJ BUZAU Sectia 2 de Politie Rurala Beceni, cu consecința exonerării de plata amenzii în cuantum de 2.000 lei.
În motivarea plângerii, contestatorul a arătat că în data de 04.09.2011 a fost amendat de organele de politie intrucat transporta cantitatea de 2,5mc cherestea cu autoutilitara_ pe DJ 203 K, fara a avea asupra sa documentele de insotire a marfii, avizul de insotire, pe care il uitase la administratorul societatii respective, că a cumparat cheresteaua pentru uz personal, iar nu pentru comercializare si ca a uitat sa ridice de la vanzator documentele de insotire, documente care au fost completate de catre vanzator anterior achizitiei.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe disp. art. 31 și urm. din OG nr. 2/2001.
În dovedirea plângerii, contestatorul a depus la dosar în copie următoarele înscrisuri: procesul verbal de contravenție contestat, avizul de insotire secundar nr._ din 03.09.2011, proces verbal de dare in custodie.
Intimatul IPJ BUZAU, legal citat in cauza, a depus întâmpinare (f.14) prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, arătând că Legea 171/2010, art. 19 lit. b sanctioneaza cu amenda fapta de a transporta materiale lemnoase fara a avea avizele de insotire, fara a permite prezentarea ulterioara a acestora.
In sustinerea intampinarii, intimata a depus la dosar, in copie, declaratia petentului din data de 04.09.2011, raportul agentului constatator.
Instanta a incuviintat pentru ambele parti proba cu inscrisuri, iar pentru contestator si proba testimoniala cu un martor, fiind audiat martorul V. C..
Prin sentința civilă nr 4044 pronunțată la data de 20.03.2012, Judecătoria B. a admi, în parte, plângerea și a dispus transformarea amenzii contraventionale in cuantum de 2.000 de lei aplicata petentului prin procesul-verbal . nr._ din 04.09.2011 întocmit de către intimat, in sancțiunea avertisment.
A menținut celelalte dispoziții ale procesului verbal contestat și a atras atentia petentului ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut Următoarele.
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/04.09.2011 contestatorul P. C. V. a fost sancționat contravențional cu amenda de 2000 de lei si masura confiscarii cantitatii de 2,5 mc cherestea, pentru că în data de respectiva, ora 00:05, a condus auto marca Ford Transit cu nr._ pe DJ 203K, localitatea V. Voda, Buzau, transportand cantitatea de 2,5 mc cherestea rasinoase fara a avea documentele de provenienta si transport, contravenție prevăzută de art. 19 al. 1lit. b din Legea 171/2010.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța a constatat că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, că potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002), că forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999) și că persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, sarcina instanței de judecată fiind aceea de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. România, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).
Având în vedere aceste principii, instanța a constatat că procesul-verbal reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit instanței, instanța a apreciat că faptele constatate personal de agent sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Prin urmare, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
A mai constatat instanța că petentul a recunoscut prin plângere că a efectuat, in data de 04.09.2011, orele 00:00 un transport de material lemnos, 2,5 mc cherestea rasinoase, pe DJ 203 K, localitatea V. Voda, achizitie de la ., fara a avea asupra sa documente valabile de provenienta si transport, insa a aratat ca aceste documente fusesera emise anterior de administratorul societatii, omitand sa le ridice de la vanzator inainte de a pleca.
Recunoasterea petentului pe situatia de fapt se coroboreaza si cu celelalte probe adminsitrate in cauza, respectiv cu raportul intocmit de agentul constatator, precum si cu declaratia martorului V. C., adminsitratorul ., care a relatat ca avizul de insotire fusese emis anterior transportului, urmand ca petentul sa revina sa-l ridice dupa ce incarca cheresteaua de la punctul de lucru situat in zona la o distanta de 1 km.
Din împrejurarea că avizul de insotire secundar nr._ din 03.09.2011 (fila 5 dosar) emis de . pentru cantitatea de 2,5 mc cherestea a fost întocmit anterior procesului-verbal și că, la data controlului, 04.09.2011, documentul de provenineta exista în materialitatea sa, instanța a tras concluzia că dintr-o simpla neglijenta, omisiune, acest document nu s-a aflat in posesia contestatorului la momentul controlului.
Potrivit art. 19 al. 1 lit. b din Legea 171/2010, constituie contraventie silvica transportul materialelor lemnoase fara avizele de insotire...
Din acest text rezultă că documentele trebuie să existe atat în materialitatea lor, cat si efectiv asupra transportatorului pe perioada transportului pentru a fi prezentate organelor in drept. În cazul de față, documentele existau în materialitatea lor, iar din probele administrate rezultă că nu se aflau asupra contestatorului pe perioada transportului la data controlului, iar sanctiunea a fost aplicata tocmai pentru aceasta lipsa a avizelor de provenienta.
De aici rezultă că, legea sancționează contravențional atât lipsa materială a avizului de insotire a materialului lemnos (neobținerea acestuia de la instituțiile abilitate să l emită), cât și lipsa efectiva a acestuia, neprezentarea, pe perioada transportului . În acest din urmă caz, este absolut necesar ca avizul să existe în materialitatea lui, iar transportatorul sa refuze sa îl prezinte sau sa nu-l aiba asupra sa din eroare, neglijenta, omisiune.
În cazul contestatorului nu a existat un astfel de refuz, atitudinea fiind una sinceră, în sensul că aceste documente existau anterior controlului, insa dintr-o neglijenta nu se aflau in posesia petentului pe perioada transportului, motiv pentru care instanța reține că procesul-verbal este legal si temeinic.
Analizând individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanța a apreciat că amenda contravențională aplicată, desi în minimul prevăzut de lege, nu este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, acesta dand dovada de buna credinta, obtinand avizul de insotire anterior achizitiei cantitatii de cherestea, omitand sa-l aiba asupra sa din neglijenta.
Având în vedere gradul de pericol social al contravenției, precum și atitudinea contestatorului, care manifestă disponibilitate pentru respectarea dispozițiilor legale, judecătoria a conchis că aplicarea sancțiunii contravenționale nu s-a făcut în concordanță cu dispozițiile art. 5 și art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, astfel că în cauză se impune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale de 2.000 de lei cu sancțiunea avertismentului, apreciată suficientă pentru a determina contestatorul ca pe viitor să își respecte obligațiile legale și să se asigure ca are asupra sa toate documentele de transport.
Împotriva acestei hotărâri petentul a formulat la data de 03.01.2013 recurs solicitând modificarea ei în parte în sensul ca, pe lângă măsura dispusă de instanță privind înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale de 2.000 lei cu sancțiunea avertismentului să se dispună și anularea măsurii confiscării cantității de 2,5 m.c. cherestea rășinoase, cantitate ce urmează a-i fi restituită.
A susținut recurentul că, prin sentința supusă controlului judiciar, instanța a reținut că amenda contravențională aplicată, deși în cuantumul minim prevăzut de lege, nu este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului,-acesta dând dovadă de bună credință, obținând avizul de însoțire anterior achiziției cantității de cherestea, omițând să-l aibă asupra sa din neglijență.
Or, în această situație stabilită și constatată de instanță, a arătat în continuare recurentul, consideră că măsura confiscării cantității de 2,5 m.c. cherestea rășinoase nu mai are temei, de vreme ce instanța a stabilit faptul că documentele legale de proveniență și transport existau, fuseseră întocmite anterior achiziției acesteia, dar nu se aflau în posesia contravenientului la momentul controlului dintr-o simplă neglijență/omisiune.
A mai arătat recurentul că, deși sentința civilă susmenționată a fost pronunțată la data
de 20.03.2012, aceasta nu a fost comunicată până la data de 19.12.2012 când, în urma cererii pe care a formulat-o către Judecătoria B. a intrat în posesia acesteia luând la cunoștință de cele dispuse de instanță.
Tribunalul, din oficiu, a invocat excepția tardivității cererii.
Recurentul, prin apărător, a solicitat repunerea în termenul de exercitare a căii de atac susținând că a aflat de hotărârea judecătorească la data de 19.12.2012 și a declarat recurs la data de 3.01.2013 .A așteptat hotărârea care nu se redactase, a mers la grefa instanței și a formulat cerere, sentința fiindu-i comunicată la data de 19.12.2012 .
Analizând cu prioritate, în temeiul art 137 Cod procedură civilă, cererea petentului de repunere în termenul de exercitare a căii de atac și excepția tardivității recursului invocată din oficiu, Tribunalul reține că:
Potrivit art 261 alin 3 Cod procedură civilă, hotărârea se va comunica părților, în copie, în cazul în care este necesar pentru curgerea termenului de exercitare a apelului sau recursului iar potrivit art 86 alin. 1 Cod procedură civilă, comunicarea cererilor și a tuturor actelor de procedură se face din oficiu, prin agenții procedurali ai instanței sau prin orice alt salariat al acesteia, precum și prin agenți ori salariați ai altor instanțe în ale căror circumscripții se află cel căruia i se comunică actul.
Art 90 alin 1 Cod procedură civilă stabilește regula potrivit căreia înmânarea citației și a tuturor actelor de procedură se face la domiciliul sau reședința celui citat, textele de lege următoare reglementând comunicarea citațiilor și a actelor de procedură în diferite situații speciale., în timp ce art 100 Cod procedură civilă statuează asupra mențiunilor pe care trebuie să le cuprindă procesul verbal de înmânare a actului de procedură, încheiat de cel însărcinat cu această operațiune, alin. 4 al acestui articol stipulând că „procesul verbal face dovada până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat”
În speță, recurentul pretinde că sentința recurată nu i-ar fi fost comunicată în aceste condiții și că a primit-o abia la data de 19.12.2012, urmare unei cereri pe care a adresat-o instanței în acest sens, cerere pe care o depune în copie – f13 dosar recurs.
Tribunalul nu-și poate însuși punctul de vedere exprimat de recurent motivat de faptul că la dosarul de fond, f 30, există procesul verbal încheiat de agentul procedural în condițiile art 100 cod procedură civilă, de care s-a făcut vorbire în cele ce preced, proces verbal din care rezultă că sentința civilă nr 4044/20.03.2012 a fost comunicată petentului recurent la data de 24.05.2012, fiind afișată pe ușa principală a locuinței acestuia din B., ., .> Or, acest proces verbal, face dovada, conform dispozițiilor art 100 alin 4 Cod procedură civilă, până la înscrierea în fals, situație în care simpla susținere a recurentului că hotărârea nu i-ar fi fost comunicată, la care acesta adaugă cererea de eliberare copie și legalizare, depusă la Judecătoria B., la data de 19.12 2012, nu sunt suficiente pentru a răsturna forța probantă a procesului verbal de comunicare din 24.05.2012.
Așa fiind, Tribunalul urmează să pornească de la premiza că sentința fondului a fost comunicată recurentului la data de 24.05.2012.
Deși recurentul intitulează solicitarea adresată tribunalului ca fiind o cerere de repunere în termen, ceea ce ar însemna că hotărârea a fost comunicată la data de 24.05.2012 însă, din motive independente de voința sa, acesta nu a putut exercita calea de atac în termenul prevăzut de lege, în realitate, din motivele invocate, și anume că sentința nu a fost comunicată decât la 19.12.2012, urmare a cererii sale, recurentul invocă lipsa comunicării efectuată în condițiile art 90 alin 1 Cod procedură civilă, anterior redat.
Or, așa cum s-a arătat, comunicarea s-a efectuat iar dovada aflată la dosar nu poate fi altfel răsturnată decât prin înscrierea în fals. D. consecință cererea recurentului va fi respinsă.
Potrivit art.301 Cod procedură civilă termenul de exercitare a căii de atac a recursului este de 15 zile și curge de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Normele de procedură anterior invocate au un caracter imperativ astfel că nulitatea ce intervine în cazul încălcării lor este una absolută putând fi invocată și de instanță, din oficiu.
Așa fiind și văzând că sentința recurată a fost comunicată, conform celor ce preced, la data de 24.05.2012 iar recursul a fost depus la oficiul poștal la data de 28.12.2012, conforma stampilei aplicată p eplicul cu care a fost expediat, tribunalul constată că s-a depășit cu mult termenul de 15 zile defipt de art 301 Cod procedură civilă.
Așa fiind, excepția invocată din oficiu este găsită ca întemeiată urmând a fi admisă și, pe cale de consecință, recursul va fi respins ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de repunere în termenul de exercitare a căii de atac a recursului.
Admite excepția invocată din oficiu.
Respinge ca tardiv formulat recursul declarat de petentul P. C. V., domiciliat în municipiul B., . A, . împotriva sentinței civile 4044 pronunțată la data de 20.03.2012 de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE B., cu sediul în municipiul B., .-10, județul B..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Iunie 2013.
Președinte, A. M. | Judecător, E. P. | Judecător, A.-M. D., fiind în CO prezenta s-a semnat de Președinte Secție |
Grefier, A. P., fiind în CO prezenta s-a semnat de Grefier Șef Secție |
Red./Tehnored.A.M.
2 ex/15.07.2013
Judecătoria B.
Judec.fond: M. I. M.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 1053/2013. Tribunalul... | Succesiune. Decizia nr. 1940/2013. Tribunalul BUZĂU → |
|---|
