Plângere contravenţională. Decizia nr. 274/2013. Tribunalul BUZĂU
Comentarii |
|
Decizia nr. 274/2013 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 14-02-2013 în dosarul nr. 1737/287/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 274/2013
Ședința publică de la 14 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. B.
Judecător G. E. V.
Judecător M.-G. S.
Grefier C. P.
Pe rol fiind judecarea recursului civil declarat de petentul S. F. domiciliat în București ..94-100 . . în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE B., cu sediul în B. .-10 jud.Buzau,împotriva sentinței civile nr.1743 pronunțată de Judecătoria Rm.Sărat în dosarul civil nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurentul petent S. F. avocat R. M. lipsă fiind intimatul IPJ B..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că procedura este legal îndeplinită după care:
Tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra prezentului recurs civil.
Avocat R. M. pentru recurentul petent S. F. având cuvântul arată că acesta critică sentința pronunțată de instanța fondului respectiv Judecătoria Rm.Sărat motivat de faptul că nu a reținut apărarea sa aceea referitoare la prezumția de nevinovăție precum și împrejurarea că orice dubiu profită celui care o invocă.Din înregistrarea abaterii contravenționale depusă la dosarul cauzei de către intimatul IPJ B. rezultă că flmarea s-a realizat în două etape și anume: în prima parte a filmării apare imaginea unui autoturism din față,al cărui număr de înmatriculare nu a putut fi identificat datorită distanței, a orei la care a fost realizată filmarea dar si a condițiilor meteo nefavorabile,iar în cea de a doua parte apare un autoturism filmat din spate,foarte rapid, și care a fost oprit în trafic de către organele de poliție al cărui număr de înmatriculare este ilizibil .Având în vedere faptul că nu se poate stabili cu certitudine că autoturismul care apare în prima parte a înregistrării este unul si același autoturism din cea de a doua parte a filmării,crează o stare de dubiu care profită petentului .pentru aceste considerente solicită instanței admiterea recursului,casarea sentinței civile pronunțată de Judecătoria Rm.Sărat iar pe fond admiterea plângerii,anularea procesului verbal de contravenție și a măsurilor dispuse,fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra recursului contravențional de față,
În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată și reține următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
La data de 30.05.2012 s-a înregistrat la Judecătoria Râmnicu Sărat plângerea petentului S. F., cu domiciliul comuna Păulești, . și cu reședința în mun. București, Prelungirea G., nr. 94-100, ., . 6, prin care acesta a solicitat, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., cu sediul în municipiul B., .-10, județul B., anularea procesului-verbal de contravenție . nr._, încheiat de Serviciul Rutier la data de 28 mai 2012, exonerarea sa de la plata amenzii în cuantum de 700 lei, înlăturarea măsurii suspendării dreptului de a conduce și a reținerii permisului de conducere.
2. Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formulării plângerii de către petent
În motivarea cererii sale, petentul a arătat că, în fapt, prin procesul-verbal de contravenție contestat, a fost sancționat cu amendă în cuantum de 700 lei, s-a dispus măsura suspendării dreptului de a conduce și reținerea permisului de conducere pentru faptul că ar fi condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe DN2E85, în localitatea O., județul B., cu o viteză de 112 km/h,depășind cu peste 50 km/h viteza maximă admisă pe sectorul de drum respectiv.
În realitate, a arătat petentul, viteza cu care a circulat nu este cea reținută în procesul verbal de contravenție, ci una mult mai redusă, iar pentru a dovedi acest aspect a solicitat ca intimata să depună la dosar înregistrarea filmată a abaterii contravenționale, buletinul de verificare metrologică a cinemometrului utilizat și atestatul operatorului R.. De asemenea, petentul a arătat că agentul constatator nu a avut în vedere marja de eroare prin aplicarea căreia viteza cu care se pretinde că s-ar fi deplasat ar fi fost mai redusă decât cea consemnată în procesul verbal de sancționare contravențională astfel că sancțiunile care s-ar fi putut aplica ar fi fost altele.
S-a mai arătat de către petent în plângere și faptul că s-a aflat în eroare cu privire la împrejurarea că se afla în localitate, nefiind un cunoscător al tronsonului respectiv de drum astfel că nu a luat toate măsurile pentru a reduce în mod considerabil viteza cu care a circulat. A mai precizat petentul că se grăbea întrucât primise un telefon urgent din partea părinților prin care fusese anunțat că mama sa avea probleme de sănătate.
În subsidiar, petentul a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale cu avertisment întrucât nu a mai fost sancționat pentru o contravenție similară.
3. Apărările formulate de Inspectoratul de Poliție Județean B.
Inspectoratul de Poliție Județean B. a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a solicitat respingerea plângerii formulate de petent, invocând următoarele motive:
La data de 28 mai 2012, ora 19,33, în timp ce conducea autoturismul marca Mazda, cu numărul de înmatriculare_, pe DN 2 E 85, în localitatea O., județul B., petentul S. F. a fost înregistrat de aparatul radar cu viteza de 112 km/h, viteza legală pe respectivul tronson de drum fiind de 50 km/h. Aparatul radar a fost instalat pe autoturismul marca Dacia L. MCV, cu numărul de înmatriculare_, deservit de agentul P. V. al cărui atestat a fost înaintat la dosarul cauzei pe suport electronic. Acesta a procedat la oprirea autovehiculului, identificarea conducătorului auto și la aplicarea sancțiunii. La înregistrarea abaterii aparatul radar a fost folosit în regim staționar.
Intimatul IPJ B. a precizat că aparatul radar este verificat metrologic și declarat corespunzător astfel că cererea petentului de a se interpreta în favoarea sa eroarea tolerată este inadmisibilă. Valorile indicate de aparatele radar, verificate metrologic, trebuie luate ca atare, neputându-se interveni prin calcule suplimentare asupra vitezelor stabilite de acestea.
S-a arătat și faptul că petentul a semnat de primirea unei copii a procesului verbal de constatare a contravenției, arătând că nu are de făcut vreo mențiune cu privire la cele constatate.
La întimpinare intimata a atașat cazierul auto si înregistrarea video care conține si celelalte dovezi, respectiv buletin de verificare metrologică și atestat operator.
4. Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr.1743 din 11 octombrie 2012 pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria Râmnicu Sărat a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul S. F. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._, încheiat de Serviciul Rutier la data de 28 mai 2012 prin care a fost sancționat cu 10 puncte-amendă-700 lei conform art. 49 din OUG 195/2002 și ca măsură complementară suspendarea dreptului de a conduce autovehicule.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că la data de 28.05.2012 agentul de poliție rutieră P. V. din cadrul Poliției Rutiere B. a întocmit procesul verbal de contravenție . nr._ prin care a aplicat petentului 10 puncte amendă - 700 lei, conform art.49 din OUG 195/2002 cu art. 102 din OUG 195/2002 și măsura complementară suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Instanța de fond a reținut că, la data respectivă, la orele 19.33, petentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe DN 2 E 85, în localitatea O., cu viteza de 112 km/h, viteză înregistrată de aparatul radar, depășind cu peste 50 km/h viteza maximă admisă pe acest sector de drum.
Petentul a semnat procesul verbal de contravenție, iar la rubrica „alte mențiuni” s-a consemnat că petentul se afla singur în autoturism și nu are de făcut obiecții.
Instanța de fond a apreciat că procesul verbal de contravenție este legal și temeinic.
Din înregistrarea video rezultă cu claritate faptul că petentul a circulat în localitate cu viteza de 112 km/h.
Cu privire la eroarea maximă tolerată instanța de fond a reținut întemeiat punctul de vedere al intimatei în sensul că la data verificării cinemometrelor se ține cont și de această dispoziție legală privind eroarea maximă tolerată, iar după eliberarea buletinului de verificare metrologică pe perioada valabilității agentul de circulație care operează cu cinemometrul nu are posibilitatea să intervină în valoarea măsurată în sensul că nu mai poate adăuga sau scădea din aceasta.
Cu alte cuvinte pentru aparatele electronice de măsurare a vitezei este stabilită o valoare maximă tolerată în limitele căreia aparatul este apreciat că funcționează corect de aceea valorile indicate trebuie luate ca atare, neputându-se efectua calcule suplimentare cu consecința modificării acestor valori.
Cu privire la modul defectuos de amplasare a indicatoarelor rutiere pe raza localității, instanța de fond a arătat că petentul nu a depus nici o dovada certă în acest sens și nici nu a mai făcut vorbire despre aceasta la data concluziilor prin apărător.
Cu privire la împrejurarea ca s-a aflat într-o situație deosebită (starea de sănătate a mamei sale), instanța de fond a reținut că nu este o situație care să conducă la exonerarea răspunderii privind respectarea regulilor de circulație pe drumurile publice.
Instanța de fond a mai reținut și faptul că petentul nu era la prima încălcare a dispozițiilor legale privind circulația pe drumurile publice, din cazierul auto de la filele 22-23 dosar rezultând faptul că a mai fost sancționat de foarte multe ori pentru astfel de nereguli, multe din sancțiuni fiind pentru depășirea vitezei legale de circulație, nefolosirea luminilor de întâlnire, nerespectarea indicatoarelor sau marcajelor, accident cu pagube materiale, etc.
5. Recursul declarat de S. F.
În termenul legal, în temeiul dispozițiilor art.34 alin.(2) din OG nr. 2/ 2001, S. F. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurentul a precizat că sentința pronunțată de Judecătoria Râmnicu Sărat este criticabilă întrucât nu s-a reținut apărarea sa referitoare la prezumția de nevinovăție și la împrejurarea că orice dubiu profită celui care îl invocă, în speță recurentului. Astfel, se arată că, din înregistrarea abaterii contravenționale depusă la dosar de către intimată, rezultă că înregistrarea s-a realizat în două etape: într-o primă parte, apare imaginea unui autoturism din față al cărui număr și caracteristici nu pot fi identificate datorită distanței, condițiilor meteo și orei la care a fost efectuată înregistrarea, apoi obiectivul cinemometrului este îndreptat către alte repere (construcții, copaci, etc.), iar, în cea de-a doua parte, apare un autoturism filmat din spate care a fost oprit în trafic de către organele de poliție, nici de această dată însă nefiind vizibil numărul de înmatriculare datorită faptului că filmarea este foarte rapidă.
Astfel, se arată de către recurent că, neputându-se stabili cu certitudine că autoturismul care apare în prima parte a înregistrării și pentru care s-a măsurat viteza de 112 km/h este același cu cel care apare în a doua parte a filmării, există o stare de dubiu care îi profită cu atât mai mult cu cât nici în cea de-a doua parte a filmării numărul de înmatriculare nu este vizibil. În lipsa altor probatorii care să se coroboreze cu mențiunile din procesul verbal, prezumția de nevinovăție nu a fost înlăturată.
De asemenea, recurentul critică soluția instanței de fond și prin prisma faptului că a fost înlăturată în mod nejustificat apărarea sa privind starea de necesitate în care s-a aflat determinată de gravele probleme de sănătate ale mamei sale.
6. Probe noi administrate în recurs
În recurs nu au fost administrate probe noi.
II.Considerentele instanței de recurs
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței supuse recursului, sub aspectul criticilor formulate, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, dar și sub toate aspectele, în contextul dispozițiilor art.304¹ din Codul de procedură civilă, recursul fiind declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit art. 34 alin.(2) din OG nr. 2/2001, este supusă numai recursului, acesta nefiind limitat la motivele de casare sau de modificare a hotărârii, tribunalul constată și reține că recursul declarat de S. F. este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
1. Asupra legalității și temeiniciei sentinței recurate
Probele administrate în cauză au fost judicios analizate și corect interpretate de către instanța de fond, atunci când aceasta a reținut temeinicia procesului-verbal de constatare contravenției . nr._, încheiat de Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean B. și prin care recurentul S. F. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 700 lei, suspendarea dreptului de a conduce autovehicule și reținerea permisului de conducere pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 49 alin.(1) cu referire la art. 102 alin.(3) lit.e) din OUG nr.195/2002.
S-a reținut în cuprinsul acestui proces-verbal că, la data și ora menționată, recurentul a condus autoturismul marca Mazda, cu numărul de înmatriculare_, pe DN 2 E 85, în localitatea O., județul B., cu viteza de 112 km/h, fiind înregistrat de aparatul radar montat pe auto cu numărul de înmatriculare_ .
Așa cum corect a reținut și instanța de fond, din probele administrate în cauză rezultă că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa, imaginile înregistrate de aparatul radar fiind de natură să convingă instanța că autoturismul înregistrat aparține petentului, din aceste imagini reieșind cu claritate marca autoturismului, caracteristicile acestuia și numărul de înmatriculare.
Astfel, la ora 19:33:06 este înregistrat de aparatul radar un autoturism circulând cu viteza de 112 km/h. Din înregistrarea aflată la dosar reiese fără dubiu că este vorba de un autoturism Mazda. Mai mult decât atât, din aceeași înregistrare se pot stabili și caracteristicile autoturismului respectiv (culoare, dimensiuni, gabarit). Se observă apoi cum autoturismul încetinește, iar o perioadă de 9 secunde aparatul înregistrează alte imagini, fără însă ca filmarea să fie întreruptă. La ora 19:33:15 este filmat același autoturism din spate (aceeași marcă, aceleași caracteristici), fiind vizibil în mod clar și numărul de înmatriculare (_ ).
Chiar dacă numărul de înmatriculare nu este vizibil în momentul înregistrării vitezei de 112 km/h, din înregistrarea aflată la dosar reiese în mod cert că autoturismul care apare în prima parte a filmării este același cu cel care apare în cea de-a doua parte când este vizibil și numărul de înmatriculare.
Mai mult decât atât, nici cu ocazia întocmirii procesului verbal, nici în plângerea formulată la instanța de fond și nici cu ocazia judecării acesteia, S. F. nu a invocat faptul că autoturismul înregistrat de aparatul radar circulând cu 112 km/h nu ar fi fost cel pe care îl conducea, ci doar a contestat realitatea celor consemnate în procesul verbal cu privire la valoarea vitezei deplasare.
În ceea ce privește critica referitoare la existența stării de necesitate, în mod corect instanța de fond a reținut că nu este o situație care să conducă la exonerarea sa de răspundere. Din rețeta depusă la dosarul de fond reiese că mama recurentului fusese diagnosticată cu colică renală și i se prescrisese un tratament medicamentos. În plus, chiar recurentul a menționat în plângerea formulată la instanța de fond că abia a doua zi s-a prezentat cu mama sa la medic.
2. Hotărârea instanței de recurs
Reținând că soluția pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, în cauză nefiind incident nici unul dintre motivele de casare sau de modificare a hotărârii prevăzute de art.304 din Codul de procedură civilă, iar instanța de recurs nu a găsit alte motive de ordine publică pe care să le invoce din oficiu, în temeiul art.312 alin.(1) din Codul de procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de S. F., în contradictoriu cu Inspectoratului de Poliție Județean B., împotriva sentinței civile nr.1743 din 11 octombrie 2012 pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria Râmnicu Sărat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de petentul S. F. cu domiciliul comuna Păulești, . și cu reședința în mun. București, Prelungirea G., nr. 94-100, ., . 6, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., cu sediul în municipiul B., .-10, județul B., împotriva sentinței civile nr.1743 din 11 octombrie 2012 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Sărat în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
V. B. G. E. V.-M. G. S.
GREFIER,
C. P.
Red G.E.VJudecătoria Rm.Sărat
Tehnodact.G.E.VJud f.F. Ș.
2ex/19.02.2013Dosar f._
← Succesiune. Decizia nr. 1228/2013. Tribunalul BUZĂU | Pretenţii. Decizia nr. 285/2013. Tribunalul BUZĂU → |
---|