Plângere contravenţională. Decizia nr. 889/2013. Tribunalul BUZĂU

Decizia nr. 889/2013 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 08-05-2013 în dosarul nr. 6474/200/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 889/2013

Ședința publică de la 08 mai 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE A. E. D.

Judecător G. S.

Judecător A.-M. D.

Grefier D. P.

Pe rol judecarea recursului declarat de petentul V. M. F., domiciliat în mun. B., ., jud. B., împotriva sentinței civile nr. 153/08.01.2013, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul_, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – CESTRIN, cu sediul în București, sector 6, .. 401A, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul și intimatul.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele: cauza este la primul termen de judecată – stadiul procesual recurs, recurs motivat, comunicat, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat judecarea cauzei în lipsă, procedura de citare este legal îndeplinită, după care:

Instanța constată că nu se impune comunicarea întâmpinării întrucât aceasta a fost depusă în termen legal, iar potrivit art. 129 alin. 1 C., părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

TRIBUNALUL

Asupra prezentului recurs se constată:

Prin plângerea înregistrata pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ /24.02.2012, petentul V. M. F. a solicitat în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN, anularea procesului-verbal . nr._/26.09.2011 și înlăturarea sancțiunii aplicate, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii aplicate cu sancțiunea avertismentului în baza art. 7 alin. 3 raportat la prevederile art. 5 alin. 5 din OG 2/2001..

În motivarea plângerii a arătat că, la data de 10.02.2012 a solicitat Primăriei mun. B. eliberarea unui certificat de atestare fiscală și cu această ocazie a aflat că înregistrează un debit în sumă de_ lei – amenzi rovinietă printre care și cea provenită din procesul verbal contestat.

A arătat că a solicitat Direcției de Impozite și Taxe Locale din cadrul Primăriei mun. B. eliberarea unei copii de pe procesul verbal, ocazie cu care a aflat că a fost sancționat cu amendă în cuantum de 250 lei, reținându-se că la data de 01.04.2011, ora 17:07, autoturismul proprietatea sa cu numărul de înmatriculare_ ar fi circulat fără a deține rovinietă valabilă.

A învederat că până la data de 10.02.2012 nu i-a fost comunicat nici un proces verbal, motiv pentru care, această stare îl repune în termenul de a formula prezenta plângere conform art. 31 alin. 1 din OG 2/2001.

A mai arătat că nu a săvârșit fapta reținută de organul constatator, singura sa vină fiind aceea că deplasându-se la tatăl său, în localitatea Săpoca, jud. B., a tranzitat Podul Mărăcineni, aceasta fiind singura cale de acces către toate localitățile de pe Valea Slănicului.

A invocat nulitatea rezultată din nerespectarea prevederilor art. 16 alin. 7 din OG 2/2001, procesul verbal a fost încheiat în lipsa sa, s-au încălcat prevederile art. 19 alin. 1 din OG 2/2001, nu a fost indicat un martor conform art. 19 alin. 1 din OG 2/2001.

A solicitat admiterea plângerii, anularea procesului verbal contestat și înlăturarea pedepsei aplicate, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii aplicate cu avertisment și exonerarea de la plata despăgubirii în sumă de 118,21 lei.

În drept a invocat dispozițiile art. 31 din OG 2/2001.

Intimata nu a formulat întâmpinare, însă a depus la dosarul cauzei înscrisurile care au stat la baza încheierii procesului-verbal, . 11, nr._/26.09.2011.

Instanța a invocat din oficiu excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, excepție ce a fost soluționata cu prioritate față de dispozițiile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, iar prin sentința civilă nr. 153/08.01.2013, a fost admisă excepția tardivității invocată din oficiu de către instanță, a fost respinsă plângerea formulată de petentul V. M. F., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, ca tardiv formulată.

A fost respinsă cererea de repunere în termenul de formulare a plângerii ca rămasa fără obiect.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 31 din OG nr. 2/2001 plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor poate fi formulată în termen de 15 zile de la comunicarea acestuia.

Astfel cum rezultă din dovada depusă la dosar, petentului i-a fost comunicat procesul-verbal la data de 04.10.2011, data de la care începe sa curgă termenul de 15 zile. Astfel, ultima zi în care plângerea putea fi formulată este 20.10.2011.

Rezoluția de primire a plângerii formulate poarta data de 24.02.2012, fiind depusa de petent, data la care instanța se va raporta în analiza excepției invocate.

Petentul a susținut faptul că procesul-verbal nu i-a fost comunicat.

Analizând dovada comunicării, instanța a observat că domiciliul la care s-a făcut afișarea procesului-verbal atacat este același cu cel indicat in cartea de identitate depusa la dosar, respectiv mun. B., ., jud. B..

Astfel, instanța a constatat ca, potrivit art. 1 alin. 2 din O.U.G. nr. 84/ 2003, C.N.A.D.N.R. este persoană juridică română de interes strategic național, care se organizează și funcționează sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, pe bază de gestiune economică și autonomie financiară.

Art. 1171 din Codul civil prevede ca actul autentic este acela care s-a facut cu solemnitățile cerute de lege, de un funcționar public, care are drept de a funcționa in locul unde actul s-a facut.

F. de aceste dispoziții legale, se constata ca procesul verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare depus la dosar, întocmit de un angajat din cadrul intimatei C.N.A.D.N.R., are natura unui înscris autentic.

Or, potrivit art. 1173 alin. 1 si alin. 2 din Codul civil, actul autentic are deplina credința in privirea oricărei persoane despre dispozițiile si convențiile ce constata; executarea actului autentic, care este investit cu formula executorie, va fi suspendata prin punerea in acuzatie, cand se intenteaza o actiune criminala in contra pretinsului autor al actului, iar cand in cursul unei instante civile actul se ataca de fals, tribunalele pot, dupa imprejurari, a suspenda provizoriu executarea actului.

F. de aceste dispozitii legale, procesul verbal face dovada, pana la inscrierea in fals, cu privire la constatarile personale ale agentului instrumentator, percepute cu propriile lui simturi.

In aceste conditii, pentru a putea contesta valabilitatea datei comunicarii procesului verbal de contraventie consemnata in procesul verbal de comunicare, petentul ar fi trebuit sa invoce inscrierea in fals. Or, cum petentul nu a recurs la aceasta procedura, procesul verbal de indeplinire a procedurii de comunicare face dovada deplina a datei la care s-a intocmit, simpla contestare a sa fiind lipsita de consecinte juridice.

Având în vedere cele expuse, instanța a constatat că petentul a depășit termenul de formulare a plângerii contravenționale, motiv pentru care a admis excepția tardivității plângerii contravenționale invocata din oficiu și a respins plângerea contravențională formulată împotriva procesului verbal de contravenție . 11, nr._/26.09.2011, ca tardivă.

In ceea ce priveste cererea de repunere in termen formulata, avand in vedere motivele invocate in sprijinul acesteia, respectiv necomunicarea procesului-verbal, chestiune analizata de instanta in cercetarea exceptiei tardivitatii, a respins-o ca ramasa fara obiect.

Împotriva sentinței pronunțată de Judecătoria B. a declarat recurs petentul care a criticat solutia pentru nelegalitate si netemeinicie solicitand admiterea recursului modificarea in tot a sentintei si pe fond admiterea plangerii contraventionale.

Astfel, recurenta considera ca in mod gresit a respins plangerea contraventionala ca tardiv formulata, in conditiile in care, asa cum a facut dovada la instanta de fond, a luat la cunostinta de procesul verbal de contraventie abia la data de 10.02.2012. A menționat că in perioada 04.10._12 nu i-a fost comunicat nici un proces verbal de contravenție, motiv pentru care a solicitat in mod legal repunerea in termenul de formulare a plangerii contravenționale, solicitare respinsă in mod nelegal de instanța de judecată.

In susținerea acestei afirmații a arătat faptul că, simpla dovada de afișare a unui proces-verbal de contravenție nu poate suplinii comunicarea directă a acestuia, singura împrejurare în care contravenientul ia cunoștința de procesul-verbal de contravenție.

A mai precizat ca este știut faptul ca personalul CESTRIN în perioada anului 2011 a întocmit mii de astfel de procese-verbale de contravenție, pe care fizic nu avea posibilitatea să le afișeze la toți contravenienții, motiv pentru care, au îndeplinit o simplă formalitate, fără insă a afișa într-adevăr procesele-verbale la domiciliile celor sancționați.

In cazul său, locuind la casă nu avea cum să nu primească cel puțin un exemplar din cele peste 30 de procese verbale de contravenție ce au fost încheiate in perioada 2011.

Pe fondul cauzei, recurentul a arătat ca nu a săvârșit fapta reținută in sarcina sa, respectiv că a circulat pe un drum național, singura sa vină fiind aceea că s-a deplasat la tatăl sau, în localitatea Săpoca, jud. B., pe DJ 203 K, a tranzitat podul din localitatea Mărăcineni, amplasat peste râul B., aceasta fiind de altfel singura cale acces către toate localitățile de pe Valea Slănicului.

Intimata, CNADNR-S.A. a formulat întampinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat si pe cale de consecința menținerea soluției instanței de fond ca fiind temeinica si legala.

Tribunalul, examinând recursul declarat în raport de motivele invocate, constată că este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Plângerea contravențională formulată de recurent a fost respinsă ca tardivă, reținându-se de către instanța de fond că a fost depusă la Judecătoria B. peste termenul de 15 zile reglementat de art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001.

Recurentul a susținut că nu i-a fost comunicat în perioada 04.10._12 vreun proces verbal de contravenție, că este imposibil ca personalul CESTRIN în perioada anului 2011 să întocmească și să afișeze mii de astfel de procese verbale și că, locuind la casă, era imposibil să nu primească cel puțin 1 exemplar din cele 30 de procese verbale de contravenție ce i-au fost încheiate în perioada 2011.

Tribunalul nu reține această afirmație a recurentului având în vedere că intimata a făcut dovada cu procesul verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare a procesului verbal de constatare a contravenției . 11, nr._/26.09.2011 că i-a fost comunicat procesul verbal de contravenție contestat la data de 04.1._, prin afișare de agentul constatator P. E. și semnat de un martor C. F., în ., adică la domiciliul recurentului.

Potrivit art. 100 alin. 4 din Codul de procedură civilă, procesul verbal face dovada până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat.

Data întocmirii procesului verbal de comunicare a procesului verbal de contravenție cât și menționarea că acest proces verbal a fost afișat la domiciliul recurentului, fac parte din categoria faptelor constatate de cel care l-a întocmit, astfel încât aceste mențiuni fac dovada până la înscrierea în fals, conform art. 100 alin. 4 din Codul de procedură civilă.

Prin urmare, simpla afirmație a recurentului că nu i-a fost comunicat procesul verbal de contravenție contestat este lipsită de relevanță juridică‚ în lipsa înscrierii în fals a contestatorului, legea nepermițând dovada contrarie decât prin folosirea procedurii înscrierii în fals.

Față de cele reținute, Tribunalul constată că în mod corect instanța de fond a respins plângerea contravențională ca tardiv formulată, având în vedere că procesul verbal de contravenție a fost comunicat la data de 04.10.2011 și plângerea a fost formulată și înregistrată personal la registratură Judecătoriei B. la data de 24.02.012, deci, cu mult peste termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001.

Față de considerentele expuse, Tribunalul va respinge recursul ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca neîntemeiat recursul declarat de petentul V. M. F., domiciliat în mun. B., ., jud. B., împotriva sentinței civile nr. 153/08.01.2013, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul_, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – CESTRIN, cu sediul în București, sector 6, .. 401A.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 08 mai 2013.

Președinte,

A. E. D.

Judecător,

G. S.

Judecător,

A.-M. D.

Grefier,

D. P.

Red. AED/20.05.2013

Thred. DP/2 ex

Judecătoria B.

Dosar fond:_

Judecător fond: V. E. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Decizia nr. 889/2013. Tribunalul BUZĂU