Plângere contravenţională. Hotărâre din 29-04-2013, Tribunalul BUZĂU

Hotărâre pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 29-04-2013 în dosarul nr. 21627/200/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 863/2013

Ședința publică de la 29 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. E. D.

Judecător G. S.

Judecător A.-M. D.

Grefier D. P.

Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de petentul D. T., domiciliat în mun. B., .. 2, ., împotriva sentinței civile nr._/05.12.2012, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., cu sediul în mun. B., .-10, jud. B., având ca obiect plângere contravențională.

Dezbaterile și prezența părților au avut loc în data de 24.04.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, pentru a da posibilitatea părților de a formula concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 29.04.2013, când a hotărât astfel:

TRIBUNALUL

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ petentul D. T. a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/12.09.2011 încheiat de intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B. - Serviciul Rutier.

În motivarea plângerii petentul a învederat că la data de 12.09.2011, ora 19, se deplasa cu autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare_, proprietatea VB LEASING ROMANIA IFN SA, utilizator . B., iar în localitatea Istrița de Jos județul B. a fost oprit de către un agent de poliție, care i-a adus la cunoștință că a fost înregistrat de aparatul radar cu viteza de 103 km/h. Petentul a considerat că nu a avut această viteză, astfel că i-a cerut agentului de poliție să-i producă dovada acesteia și să-i prezinte o copie sau originalul buletinului de verificare metrologică a cinemometrului (aparat radar), atestatul de operator radar ala colegului său, cât și dovada că aceștia activau legal pe acel tronson de drum la ora respectivă. I s-a răspuns petentului că agentul de poliție nu se află în posesia acestor documente și că acestea vor fi prezentate în instanță. A apreciat petentul că în conformitate cu N.M.E. 021,05 art. 4.3 cinemometrele pot fi utilizate legal numai dacă au fost verificate metrologic, au fost marcate și sigilate și sunt însoțite de buletinele de verificare metrologică în termen de valabilitate.

A mai apreciat petentul că agentul de poliție a avut un comportament de natură a demonstra fie necunoașterea legislației în vigoare, fie reaua sa voință. A mai precizat petentul că scrisul din procesul-verbal de contravenție contestat este ilizibil, fără a fi respectat spațiul destinat fiecărei rubrici, ceea ce contravine OG nr. 2/2001. A mai arătat petentul că nu au fost consemnate în integralitate obiecțiunile sale cu privire la lipsa buletinului de verificare metrologică, a atestatului de operator radar, a dovezii de desfășurare legală a activității din aceea zi, ci numai cea referitoare la viteza de 95 km/h despre care petentul a afirmat că o avea la momentul înregistrării. Mai mult, petentul se grăbea, pentru că era programat la spital pentru un tratament, având branulă la braț, lucru ce a fost constatat și de către agentul de poliție.

În drept petentul a invocat prevederile N.M.L. 021-05 și OG nr. 2/2001.

În dovedire a depus la dosar, legislație relevantă aplicabilă, procesul-verbal de contravenție contestat, cartea de identitate, dovada . nr._ eliberată la data de 12.09.2011 de IPJ B., precizări la plângerea contravențională și note de concluzii scrise.

Intimatul a depus întâmpinare solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată deoarece la data de 12.09.2011 ora 19,03 petentul, în timp ce conducea autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ pe DN 1 B E 577 în localitatea Istrița de Jos, a fost înregistrat de aparatul radar cu viteza de 103 km/h. Abaterea a fost înregistrată pe bandă video, a precizat intimatul că aparatul radar este unul verificat metrologic, că aparatul radar a fost montat pe auto_ fiind folosit în regim staționar și că petentului i-a fost înmânată copia procesului verbal de contravenție, după consemnarea obiecțiunilor sale.

În susținere au fost depuse: adresa nr._.10.2008 emisă de BRML, CD cuprinzând înregistrarea abaterii și evidențierea nr. de înmatriculare al autoturismului condus de petent, atestat operator nr._/11.05.2010, buletinul de verificare metrologică nr._/16.03.2010, fișa de cazier contravențional auto al petentului.

Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.

Prin sentința civilă nr._/05.12.2012 a Judecătoriei B. s-a respins plângerea contravențională formulată de petent.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal . nr._/12.09.2011 petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 603 lei-9 puncte amendă și suspendarea permisului de conducere, reținându-se că la data de 12.09.2010, ora 19,03, în timp ce conducea autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare_, pe DN 1 B E 577, în localitatea Istrița de Jos a fost înregistrat cu aparatul radar cu viteza de 103 km/h, încălcând prevederile art. 121 din ROUG nr. 195/2002, faptă sancționată de art. 102 alin.3 lit. e din OUG nr. 195/2002.

Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța a reținut că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

Potrivit art. 16 alin.1 din OG nr.2/2001, procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea. Articolul 17 din același act normativ stipulează că lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal, nulitate ce se constată și din oficiu.

Instanța a apreciat că fapta este suficient descrisă, elementele menționate în cuprinsul procesului-verbal făcând posibilă încadrarea faptei în textul legal reținut ca fiind încălcat, fiind menționat la locul săvârșirii faptei că aceasta a fost comisă pe DN 1B E 577, Istrița de Jos.

De asemenea, procesul verbal de contravenție contestat a fost semnat cu obiecțiuni de către petent (fila 7), acesta menționând olograf la rubrica corespunzătoare „nu am avut această viteză, indicatorul din bord indicând 96 km/h+ în acel moment”.

În ceea ce privește prevederile art. 181 alin.1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, instanța a constatat că legea nu instituie o sancțiune pentru nerespectarea condițiilor de formă. Nu s-ar putea susține că nerespectarea formei procesului verbal ar rămâne fără sancțiune, motiv pentru care încălcarea acestor prevederi legale conduce la nulitatea procesului-verbal, devenind aplicabil regimul nulităților virtuale, așa cum este conturat în dispozițiile Codului de procedură civilă, întrucât art. 47 din OG nr. 2/2001 (care completează prevederile OUG nr. 195/2002, conform art. 109 alin.9) prevede că dispozițiile acesteia (OG nr. 2/2001) se completează cu prevederile Codului de procedură civilă. În baza art. 105 alin.2 C.proc.civ., actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea sa.

Prin prisma dispozițiilor redate, utilizarea unui alt formular decât cel indicat în mod expres de lege sau completarea celui corespunzător, așa cum s-a exprimat petentul, fără respectarea spațiilor destinate fiecărei rubrici și / sau ilizibil, ar conduce la nulitatea procesului verbal de contravenție în măsura în care s-ar face dovada, prin orice mijloc de probă permis de lege, că partea a suferit o vătămare.

Instanța poate constata existența vătămării din împrejurările cauzei și din finalitatea regulii nerespectate ori poate să ceară părții care o invocă să producă dovezi. Din coroborarea celor înscrise în procesul-verbal cu probele administrate în cauză, nu rezultă existența vreunei vătămări. În cuprinsul procesului-verbal, la rubrica destinată descrierii faptei, agentul constatator a inserat numărul de identificare a aparatului radar – ROM 380, care se afla instalat pe auto_ aparținând organelor de poliție, aparatul radar fiind unul de ultima generație, verificat metrologic și declarat admis așa cum rezultă din buletinul de verificare metrologică nr._/16.03.2011 (fila 14), astfel încât instanța poate stabili identitatea acestui mijloc tehnic utilizat pentru constatarea contravenției, forma impusă de lege fiind acoperită prin faptul că procesul-verbal încheiat conține toate elementele obligatorii prevăzute de normele în vigoare.

Cât privește indicația unui martor, invocată de petent în precizările sale ca motiv de nulitate a actului constatator, instanța a constatat că potrivit art. 19 alin. 1 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia.

Așadar, numai în situația în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor.

Ori, în cauză, petentul a fost de față și a semnat personal documentul, formulând chiar propriile sale obiecțiuni, consemnate de agentul constatato.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța a constatat că prezentul litigiu trebuie să ofere garanțiile procesuale recunoscute și garantate de articolul 6 din Convenția europeană a drepturilor omului (care face parte din dreptul intern în baza articolului 11 din Constituția României și are prioritate în temeiul articolului 20 alin. 2 din legea fundamentală).

Pe cale de consecință, petentului îi sunt recunoscute și garanțiile specifice în materie penală din art. 6 Convenție printre care și prezumția de nevinovăție.

Instanța a apreciat că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției (lizibil scris și legal întocmit) nu poate face dovada prin el însuși a existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, acest proces verbal fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției.

Beneficiind de prezumția de nevinovăție, petentul nu era obligat să-și dovedească nevinovăția, sarcina administrării probelor revenind agentului constatator, orice îndoială profitând persoanei acuzate de săvârșirea contravenției (in dubio pro reo).

În plus, sub aspectul temeiniciei procesului verbal de contravenție, instanța a reținut că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, în anumite condiții acesta face dovada situației de fapt până la proba contrară.

Stabilind prezumția de temeinicie a procesului verbal de contravenție, revine petentului să producă dovezi prin care să demonstreze o situație de fapt contrară. Petentul însă nu a produs vreo dovadă, ci numai a susținut că nu circula cu viteza indicată în procesul-verbal de contravenție.

Prin urmare, petentul nu a răsturnat prezumția de veridicitate a procesului verbal, care apare în aceste condiții ca temeinic.

Acesta cu atât mai mult cu cât intimatul a depus înregistrarea video realizată de aparatul radar din care rezulta că autoturismul condus de petent a fost surprins în trafic, în interiorul localității, cu o viteză de 103 km/h, buletinul de verificare metrologică nr._ din 16.03.2011 cu valabilitate până la data de 16.03.2012, din care rezultă că această abatere s-a efectuat cu aparatul radar Autovision destinat măsurării vitezei de deplasare în regim staționar și în regim de deplasare care prezintă funcția de autotestare, ce se declanșează automat înaintea folosirii acestuia, fără a avea vreo marjă de eroare, precum și atestatul de operator radar al agentului principal M. I., care atestă faptul că pe data de 12.09.2011, acest agent de poliție a constatat nemijlocit abaterea săvârșită de contravenient și a aplicat sancțiunea în timp ce utiliza în timpul serviciului său cinemometrul, pe DN 1 B e 577, aparat radar ce era amplasat pe autoturismul cu număr de înmatriculare_, deservit de același agent.

Într-adevăr, după ce autovehiculul este înregistrat cu viteza de 103 km/h, aceasta scade, ca urmare a frânării vehiculului și înregistrează, în mod evident, valori mai mici descrescătoare, însă înregistrarea inițială pe 2-3 secunde este de 103 km/h, fără nici un dubiu, așa cum lesne se observă din înregistrare.

Art. 3.5.1 din Norma de Metrologie Legală NML 021 – 05 “Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)” stipulează că „înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puțin următoarele: data și ora la care a fost efectuată măsurarea; valoarea vitezei măsurate; sensul de deplasare a autovehiculului; faptul că a fost efectuată autotestarea (conform. 3.2.6); imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia.

Din înregistrarea video pe suport electronic tip CD depusă de intimat s-a constatat că se poate distinge cu claritate numărul de înmatriculare a autoturismului surprins în trafic cu viteza de 103 km/h, condițiile atmosferice nefiind de natură a perturba înregistrarea, astfel că aceasta constituie probă indubitabilă în instanță.

Referitor la pretinsa marjă de eroare a aparatului radar, de care agentul de poliție ar fi trebuit să țină seama, instanța a reținut din adresa nr. 8541/27.10.2008 emisă de BRML (fila 13), că în urma verificării cinemometrului, după analiza rezultatelor obținute conform procedurii de verificarea metrologică, se eliberează buletinul de verificare cu mențiunea ADMIS, ca în speța de față. Aceasta înseamnă că eroarea de măsurare a cinemometrului s-a încadrat în limitele admise de NML 021 și funcționează corect. Măsurările efectuate cu respectivul cinemometru, după verificarea metrologică a acestuia, sunt legale și asupra lor nu se poate interveni, nu se adaugă și nu se scade nicio eroare. Operatorul nu face decât să constate valoarea măsurată de cinemometru.

Cu privire la sancțiune, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 5 alin.5 din OG nr.2/2001, conform cărora sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite și ale art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001, potrivit cărora aceasta se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

Având în vedere aceste circumstanțe, precum și că fapta este de o gravitate apreciabilă, viteza cu care a fost surprins petentul fiind mai mult decât dublul celei legale, instanța a apreciat că sancțiunea aplicată – amenda contravențională în cuantum de 603 lei – reflectă pericolul social al faptei comise, fiind corect individualizată.

Conform art.96 alin.1 din OUG nr. 195/2002, sancțiunile contravenționale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege și se aplică prin același proces-verbal prin care se aplică și sancțiunea principală a amenzii sau avertismentului. Printre sancțiunile complementare reglementate de lege se numără aplicarea punctelor de penalizare.

Potrivit art. 102 alin.3 lit. e din OUG nr. 195/2002, fapta săvârșită de petent se sancționează și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 zile, sancțiune corect aplicată și individualizată, menită să impună contravenientului adoptarea unei conduite în acord cu prevederile legale.

Referitor la sancțiunea aplicată instanța a reținut de asemenea că aceasta este legală și din perspectiva antecedentelor contravenționale ale petentului la regulile de circulație pe drumurile publice așa cum acestea rezultă din fișa de cazier auto (filele 4-5). Astfel, din acest document rezultă că în perioada 30 decembrie 2006 – 12 septembrie 2011 petentul contravenient a fost sancționat de 18 ori pentru încălcarea regulilor de circulație și dintre acestea 13 contravenții au fost săvârșite la regimul circulației cu viteză legală. Așadar, petentul are de regulă o astfel de conduită în trafic în sensul că încalcă regimul legal de viteză.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul D. T. criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că va depune motivele de recurs în termenul prevăzut de lege.

Ulterior, recurentul nu a mai depus la dosar în scris motivele de recurs, însă a solicitat oral cu ocazia judecării acestuia, admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei pentru ca instanța să se pronunțe cu privire la probele solicitate și la marja de eroare, iar în subsidiar, modificarea în tot a sentinței, admiterea plângerii și anularea procesului verbal de contravenție.

A depus la dosar, notă de ședință cu privire la solicitarea unor acte deținute de intimat care prin adresa nr. 7897/2013 a răspuns acestei note de ședință.

Intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, menținerea sentinței pronunțată de Judecătoria B. apreciind ca fiind legală și temeinică, arătând că recurentul nu și-a motivat cererea de recurs.

A susținut că la data de 12.09.2011, orele 19,03, în timp ce conducea autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe DN 1 B E 577, în localitatea Istrița de Jos, județul B., a fost înregistrat aparatul radar cu viteza de 103 de km/h.

Din înregistrarea video pe suport CD, rezultă cu certitudine că recurentul a circulat cu viteza de 103 de km/h în localitate, înregistrarea cuprinzând toate cerințele prevăzute de art. 3.5.1. din Ordinul 301/2005.

Viteza a fost măsurată cu aparatul radar montat pe autospeciala cu nr. de înmatriculare_ folosit în regim staționar, care este verificat metrologic, conform buletinului de verificare metrologică seria_/16.03.2012.

Tribunalul, verificând sentința recurată în raport de probatoriul administrat precum și sub toate aspectele conform art. 304/1 Cod pr. Civilă constată că recursul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:

Instanța de fond în mod corect a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petent împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/12.09.2011 prin care acesta a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 121 din Regulamentul de aplicare al OUG nr. 195/2002 constând în aceea că la data de 12.09.2010 ora 19,03 a condus autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare_ pe DN 1 B E 577 în localitatea Istrița de Jos cu viteza de 103 Km/h, viteză înregistrată de aparatul radar . 380 montat pe autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ . Instanța de fond a analizat toate motivele invocate de petent în plângerea formulată și în raport de probatoriul administrat a reținut legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție.

Intimatul a dovedit prin înregistrarea video depusă pe suport CD la dosarul cauzei că petentul a săvârșit fapta consemnată în procesul verbal de contravenție.

În ceea ce privește solicitarea recurentului de a fi comunicat ordinul de serviciu în baza căruia a fost amplasat aparatul radar și a se preciza la ce distanță față de indicatorul de intrare în localitate s-a aflat amplasat aparatul radar, aceste probatorii nu erau utile și concludente în cauză, în condițiile în care, agentul constatator care a întocmit procesul verbal de contravenție avea calitatea de agent de poliție rutieră iar în competența acestuia intră și întocmirea proceselor verbale de contravenție și aplicarea sancțiunilor contravenționale corespunzătoare.

Din înregistrarea video a rezultat că abaterea a fost filmată în localitate fiind evidențiată viteza de deplasare a autoturismului condus de către petent.

Cu privire la autotestarea aparatelor radar potrivit pct. 3.5.1. din Norma de metrologie legală nr. 021-05 modificată prin Ordinul nr. 187/2009 al Biroului Român de metrologie Legală nu se mai menționează că pe înregistrările efectuate trebuie să apară autotestarea .

În ceea ce privește regimul de funcționare al aparatului radar, așa cum s-a arătat și prin întâmpinarea intimatului și cum rezultă din înregistrarea video acesta a fost utilizat în regim staționar, singura viteză de deplasare evidențiată fiind a autoturismului condus de petent, fără a fi indicată o altă viteză de deplasare eventuală a autoturismului pe care ar fi fost montat aparatul radar.

Aparatul radar era verificat din punct de vedere metrologic conform buletinului de verificare metrologică nr._/ 2011 și așa cum a reținut și instanța de fond nu se justifica reținerea marjei de eroare.

Potrivit pct.1 subpunctul1.1 din Norma de metrologie legală 021-05, modificată prin Ordinul nr.187/2009, aceasta stabilește cerințele metrologice și tehnice pe care trebuie să le îndeplinească cinemometrele utilizate la măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor pe drumurile publice, în scopul aplicării prevederilor legislației rutiere, cinemometrele fiind mijloace de măsurare care măsoară de la distanță și afișează viteza de deplasare a autovehiculelor aflate în mișcare în traficul rutier, independent de caracteristicile acestora.

Erorile maxime tolerate prevăzute la pct.3 se referă la cerințe metrologice, în limitele acestora aparatul este atestat ca funcționând corect, iar la valorile indicate cu privire la viteza măsurată nu se pot efectua calcule suplimentare.

De asemenea nu era necesară prezența unui martor asistent iar dispozițiile art. 19 din OUG nr. 2/2001 fiind în sensul că procesul verbal de contravenție să fie semnat de cel puțin un martor doar în cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, împrejurări ce sunt confirmate de martorul respectiv.

În cauză însă, procesul verbal de contravenție a fost întocmit în prezența petentului care

l-a și semnat.

În consecință, pentru aceste considerente, tribunalul în temeiul art. 312 alin. 1 Cod pr. Civilă va respinge recursul ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca neîntemeiat recursul declarat de petentul D. T., domiciliat în Municipiul B., .. 2, ., împotriva sentinței civile nr._/05.12.2012, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., cu sediul în Municipiul B., .-10, județul B..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 29 Aprilie 2013.

Președinte,

A. E. D.

Judecător,

G. S.

Judecător,

A.-M. D.

Grefier,

D. P.

Red. D.A.M.

Tehnored. C.S.

2 ex./24 mai 2013

Operator de date cu caracter personal

înregistrat în registrul de evidență sub nr. - 8214

Dosar fond –_

Jud. fond- Crenguța P.

Judecătoria B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Hotărâre din 29-04-2013, Tribunalul BUZĂU