Pretenţii. Decizia nr. 1429/2013. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1429/2013 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 26-06-2013 în dosarul nr. 2839/114/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1429/2013
Ședința publică de la 26 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. R.
Judecător G. I. R.
Judecător V. B.
Grefier R. - A. S.
Pe rol judecarea cererii de revizuire formulată de revizuenta P. C. domiciliată în com Gura Teghii, . împotriva deciziei civile nr_ pronunțată de Tribunalul B., în dosar nr_, în contradictoriu cu intimații P. F. com B., ., și L. G. cu domiciliul în . B. .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av D. M. pentru intimații P. F. și L. G., lipsă fiind revizuenta P. C.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este prim termen de judecată, recurs motivat și comunicat, după care,
Instanța pune în discuție excepția inadmisibilității cererii de revizuire.
Av D. M. pentru intimații P. F. și L. G. solicită admiterea excepției inadmisibilității cererii de revizuire . Cu cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra prezentei cereri de revizuire, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.641/10.04.2013 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta P. C. împotriva încheierii de ședință din 8.02.2013 și sentinței civile nr.211/15.02.2013 pronunțate de Judecătoria Pătîrlagele în contradictoriu cu pârâții P. F. și L. G..
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pătârlagele sub nr.2031/277/22.10.2012, reclamanta P. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâții P. F. și L. G., obligarea acestora din urmă la plata sumei de 600 de lei cu dobânda legală aferentă de la data achitării sumei și până la data restituirii efective și la plata sumei de 10.000 lei reprezentând daune materiale și morale pretins suportate de către reclamantă pe perioada 2004-2012 prin neîndeplinirea obligațiilor asumate de către pârâți.
În motivarea cererii a arătat că încă din anul 1991 a avut o înțelegere cu proprietara a două suprafețe de teren, respectiv de 600 m.p. și 3060 m.p. situate în . B. privind folosirea acestor terenuri urmând ca ulterior să întocmească actul de vânzare - cumpărare. În anul 2004 printr-un înscris sub semnătură privată intitulat „chitanță” a remis celor doi pârâți suma de 600 de lei reprezentând contravaloarea celor două suprafețe de teren convenind ca ulterior să încheie actul de vânzare - cumpărare în formă autentică. A continuat să folosească terenurile comportându-se ca un adevărat proprietar.
Întrucât pârâții nu și-au îndeplinit obligațiile a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare - cumpărare, acțiune ce a făcut obiectul dosarului nr.1695/2005 al Judecătoriei Pătârlagele.
Prin sentința civilă nr.263 din 20.04.2006, pronunțată în dosarul menționat, s-a admis acțiunea reclamantei, constatându-se vânzarea - cumpărarea suprafeței de teren de 600 de m.p. în punctul „O.” contra prețului de 600 de lei achitat de către reclamantă conform chitanței din data de 05.07.2004.
Reclamanta a considerat că în mod nelegal, prin hotărâri judecătorești ulterioare ,a fost obligată să lase pârâților în deplină proprietate și pașnică posesie suprafețele de teren cumpărate.
În această situație solicită restituirea sumei plătită în anul 2004 ca preț împreună cu dobânzile aferente și obligarea pârâților la acoperirea prejudiciului material și moral creat reclamantei prin neîndeplinirea obligațiilor asumate estimat la suma de 10.000 de lei.
A depus la dosar copia înscrisului intitulat „chitanță” datat 05.07.2004 ce atestă primirea sumei de 600 de lei (6 milioane ROL) de către pârâți.
Reclamanta a formulat o nouă cerere având același obiect, cerere ce a făcut obiectul dosarului nr.2004/2006 al Judecătoriei Pătârlagele finalizat prin sentința civilă nr.619 din 10.05.2007 rămasă definitivă la 28.05.2007, sentință prin care s-a respins acțiunea reclamantei.
S-a invocat pe cale de excepție prescripția dreptului la acțiune în privința restituirii sumei de 600 de lei achitată ca preț, motivându-se faptul că acțiunea este supusă termenului de prescripție de 3 ani care curge fie de la data achitării prețului, fie de la data când ultima hotărâre prin care a fost respinsă acțiunea reclamantei de pronunțare a unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare a rămas definitivă respectiv 28.05.2007.
Raportat la acest din urmă termen s-a împlinit termenul de prescripție la 28.05.2010. S-a mai arătat faptul că în anul 2006 a restituit reclamantei suma de 600 de lei cunoscând că vânzarea proprietății nu este posibilă, sumă de bani ce nu a fost primită de către aceasta cu rea-credință.
Față de această împrejurare și față de folosința ilegală și refuzul de a preda terenurile de către reclamantă se apreciază că suma menționată este de natură să acopere prejudiciul cauzat pârâților care este cu mult mai mare.
Reclamanta a mai depus la dosar copia sentinței civile nr.82 din 25.01.2008 a Judecătoriei Pătârlagele rămasă irevocabilă.
La termenul de judecată din data de 04.01.2013 reclamanta și-a completat și precizat cererea de chemare în judecată în sensul că a solicitat constatarea nulității promisiunii de vânzare-cumpărare a terenului încheiată între părți și repunerea părților în situația anterioară în sensul restituirii sumei de 600 de lei cu dobânda legală aferentă de la data achitării acesteia și până la restituirea efectivă, menținând și capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata sumei de 10.000 de lei reprezentând daune materiale și morale pentru neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor.
În privința capătului de cerere completator având ca obiect constatarea nulității actului juridic încheiat între părți și intitulat „chitanță” a invocat motivul de anulare al afectării consimțământului prin dol.
În acest sens a arătat că pârâții, sub pretextul că urmează să-i vândă o suprafață de teren pe care însă nu doreau să o înstrăineze, au determinat-o să plătească suma de 600 de lei redactând pentru a crea o aparentă încredere o chitanță și profitând de faptul că reclamanta era o femeie simplă fără studii. A arătat că este evidentă existența dolului ca viciu de consimțământ atât în elementul său material ca manopere dolosive cât și a elementului subiectiv intențional al înșelăciunii, în condițiile în care pârâta a vândut ulterior terenul altor persoane.
A arătat că ulterior, observând reaua-credință și intenția pârâților de a o înșela i-a acționat în judecată, a formulat chiar si plângeri penale însă demersul de față tinde să își recupereze suma de bani achitată ca preț.
Față de completarea acțiunii și precizarea acesteia pârâții au formulat întâmpinare invocând și pentru capătul de cerere privind constatarea nulității promisiunii de vânzare-cumpărare, prescripția dreptului la acțiune în sens material.
La termenul de judecată din data de 08.02.2013 instanța a pus în vedere reclamantei prin apărător, față de mențiunea din cererea completatoare în sensul că cere „constatarea nulității promisiunii de vânzare-cumpărare” și față de motivul de nulitate invocat, să precizeze caracterul nulității ce se cere a fi constatată.
În raport de aspectele menționate reclamanta prin apărător a precizat că este vorba de o nulitate relativă a actului juridic, sancțiune ce se aplică pentru viciile de consimțământ printre care se află și dolul invocat de către reclamantă.
Prin sentința civilă nr. 211/15.02.2013 Judecătoria Pătârlagele a admis excepțiile de prescripție a dreptului la acțiune în sens material, a respins ca prescris capătul de cerere în constatarea nulității relative a promisiunii de vânzare-cumpărare încheiată la data de 05.07.2004, formulată de reclamanta P. C., în contradictoriu cu pârâții P. F. și L. G., a respins ca prescris capătul de cerere privind restituirea sumei de 600 lei, cu dobânda legală aferentă și capătul de cerere privind obligarea pârâților la daune materiale și morale, fiind obligată reclamanta la 500 lei cheltuieli de judecată către pârâți.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut în privința capătului de cerere completator privind constatarea nulității promisiunii de vânzare încheiată între părți la data de 05.07 2004, că înscrisul sub semnătură privată intitulat „chitanță” și datat 05.07.2004 semnat de către părți are natura juridică a unui contract sinalagmatic, având caracterul unei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare ce stabilește în sarcina părților prestații reciproce.
Nulitatea relativă a acestui act juridic, s-a apreciat raportat la data încheierii respectivului act și vizează respectarea la încheierea acestuia a normelor ce ocrotesc interesele particulare ale părților.
Reglementarea legală aplicabilă nulității este cea de la data încheierii actului juridic, respectiv dispozițiile vechiului cod civil.
Motivul solicitării nulității relative a acestui act juridic este dolul, ca viciu de consimțământ, motiv care într-adevăr este de natură să atragă nulitatea relativă a actului juridic dacă se dovedește existența acestuia.
Potrivit dispozițiilor art.953 cod civil „consimțământul nu este valabil când este …. surprins prin dol”.
Codul civil de la 1864 consacră dolului art.960 în care se prevede „dolul este o cauză de nulitate a convenției când mijloacele viclene întrebuințate de una din părți, sunt astfel încât este evident că, fără aceste mașinații, cealaltă parte n-ar fi contractat. Dolul nu se presupune”.
Fiind vorba de o acțiune în constatarea nulității relative pentru motivul invocat este evident că pe lângă regimul juridic al acestei nulități, acțiunii îi sunt aplicabile și regulile prescripției extinctive reglementate de Decretul nr.167/1958.
Astfel, spre deosebire de nulitatea absolută care este imprescriptibilă, nulității relative îi sunt aplicabile termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958.
Această interpretare decurge din coroborarea art.3 cu art.9 din același act normativ, care prevede o regulă specială privind începutul prescripției extinctive în cazul acțiunii în anularea unui act juridic, arătând în alin.2 că „prescripția începe să curgă de la data când cel îndreptățit, reprezentantul său legal sau persoana chemată de lege să-i încuviințeze actele, a cunoscut cauza anulării, însă cel mai târziu de la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului”.
S-a reținut că regula specială privind începutul prescripției extinctive a acțiunii în anulabilitate a actului juridic cuprinde două momente alternative și anume, momentul subiectiv al cunoașterii cauzei de anulare și momentul obiectiv, al expirării celor 18 luni de la încheierea actului.
Raportat la momentul expirării termenului de 18 luni de la data încheierii actului în cauză, s-a constatat că termenul de prescripție de 3 ani s-a împlinit înainte de promovarea acțiunii de față.
De altfel, chiar și raportat la momentul subiectiv al cunoașterii dolului pretins, care pentru reclamantă este momentul rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a respins acțiunea sa în pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare - cumpărare sau mai degrabă momentul în care a constatat că pârâții nu își îndeplinesc obligația, termenul de prescripție s-a împlinit cu mult înainte de promovarea acțiunii de față.
Instanța nu a avut în vedere susținerile reclamantei făcute prin nota de concluzii depusă la dosar, care a schimbat întru totul temeiul și natura nulității solicitate deoarece aceste mențiuni nu au făcut obiectul dezbaterilor, nu au fost puse în discuția contradictorie a părților și nu puteau fi făcute decât până la momentul încheierii cercetării judecătorești.
Referitor la excepția prescripției acțiunii în restituirea sumei de bani plătită ca preț, instanța a reținut că această acțiune este supusă de asemenea termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958, termen care începe să curgă de la data în care a luat naștere obligația de restituire.
Obligația de restituire a prețului a luat naștere la momentul în care a fost respinsă în mod
irevocabil acțiunea reclamantei de pronunțare a unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare, ultima sentință pronunțată pe acest obiect fiind sentința civilă nr.619 din 10.05.2007 a Judecătoriei Pătârlagele, rămasă definitivă la 28.05.2007, iar termenul de prescripție și restituire a prețului s-a împlinit la data de 28.05.2010.
Aceeași situație s-a reținut și în privința capătului de cerere vizând daunele materiale și
morale, termenul de prescripție fiind același de 3 ani iar începutul prescripției se raportează tot la data când reclamanta a constatat că nu este posibilă îndeplinirea obligației de către pârâți, respectiv 28.05.2007.
Pentru aceste considerente instanța a admis excepțiile de prescripție și pe cale de consecință a respins toate capetele de cerere așa cum a fost completată, ca fiind prescrise.
Împotriva acestei sentințe și a încheierii din 08.02.2013 a declarat recurs reclamanta P. C., invocând dispozițiile art. 304, pct. 5, 7, 8 și 9, Cod pr. civilă, solicitând aplicarea art. 304/1 Cod pr. civilă, C.P.C., și, pe cale de consecință analizarea cauzei sub toate aspectele de nelegalitate și, în raport de modul în care se va aprecia asupra motivelor să se dispună casarea cu trimitere spre rejudecare sau, în subsidiar, modificarea în tot a încheierii și sentința recurate, admiterea acțiunii precizate cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În ceea ce privește casarea cu trimitere spre rejudecare, a susținut că instanța de fond nu a dat dovadă de rol activ și nu a intrat în cercetarea fondului pricinii, nepronunțându-se asupra cererilor și apărărilor formulate de părți și nu a motivat în mod corespunzător apărările, încâlcând și formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105, art. 2, C.P.C., aducînd atingere inclusiv drepturilor recunoscute în art. 6, din CEDO.
În ceea ce privește încheierea din data de 08.O2.2013, instanța s-a pronunțat asupra unei consemnări greșite, respectiv pe natura nulității relative a vicierii consimțământului prin dol, deși conform obiectului acțiunii și prin nota de concluzii depusă la dosar a solicitat și constatarea nulității promisiunii de vânzare, invocând și o cauză de nulitate, eroarea obstacol.
În ceea ce privește invocarea cauzei de nulitate absolută din nota de concluzii, instanța trebuia să repună cauza pe rol conform prevederilor art. 151 Cod pr. civilă.
Aceste motive de nulitate nu numai că trebuiau observate, au fost invocate prin cererea introductivă dar trebuia și puteau fi invocate și de către instanță din oficiu urmare principiului rolului activ.
Referitor la admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței recurate, respectiv în sensul respingerii cererii introductive, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată, a susținut că sentința cuprinde motive străine de natura pricinii, contrar acțiunii și probatoriului pe care l-a administrat respectiv înscrisuri din care rezultă că nulitatea actului este determinată de eroarea sa cu privire la obiectul contractului ea având convingerea fermă că încheie un act de vânzare-cumpărare.
Faptul că pentru realizarea erorii obstacol, pârâții au folosit mijloace dolosive nu face decât să arate că ambele motive de nulitate au coexistat în momentul încheierii actului a cărei anulare se solicită.
A mai susținut că dispozitivul este în totală contradicție cu cererea introductivă fiind incidente dispozițiile art. 304, pct. 8 și 9, Cod pr. civilă, întrucât deși s-au referit la cauze de nulitate absolută, instanța nu a dat nici o eficacitate acestora pe fond.
În raport de dispozițiile art. 304/1 Cod pr. civilă a invocat celelalte apărări formulate în cererea introductivă și nota de concluzii depusă la dosar.
Intimații au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului și menținerea sentinței ca legală și temeinică.
Au arătat că la pronunțarea hotărârii, instanța a ținut cont de dispozițiile art.129 al.6 Cod procedura civila in sensul ca aceasta a avut in vedere numai obiectul cererii deduse judecații.
Obiectul si motivele sunt cele înscrise în cererea inițială și completările depuse ulterior, iar instanța nu se poate substitui părților din proces.
Chiar și pe parcursul judecații, modificarea cererii nu se poate face decât in condițiile art. 132 Cod procedura civilă.
După încheierea dezbaterilor nu se mai pot face completări, modificări ale acțiunii așa cum a solicitat recurenta prin nota de concluzii.
Potrivit art.151 Cod pr. civilă, pricina poate fi repusă pe rol dacă instanța găsește necesare noi lămuriri dar numai cu privire la obiectul dedus judecății și nu pentru motive noi depuse după închiderea dezbaterilor.
Daca recurenta înțelege sa invoce un alt motiv de nulitate, poate promova o altă acțiune.
Tribunalul verificând sentința recurată, în raport de motivele de recurs invocate și potrivit art. 304/1 Cod pr. civilă, a constatat că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 5,7,8,9, Cod pr. civilă, care prevăd că modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere în următoarele situații numai pentru motive de nelegalitate:
5. când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat normele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod pr. civilă.
7. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
8. când instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul vădit neîndoielnic al acesteia.
9. când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
În cauză, aceste motive de nelegalitate raportat la motivele invocate de recurentă nu sunt fondate.
În ceea ce privește cererea de admitere a recursului, de modificare în tot a sentinței de soluționare a cererii introductive cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, cererea nu este legală, având în vedere faptul că, instanța de fond a soluționat cauza pronunțându-se pe excepțiile prescripției dreptului la acțiune, situație în care dacă a fost soluționat procesul fără a se intra în cercetarea fondului, art. 312 alin. 5 Cod pr. civilă prevede soluția casării cu trimitere spre rejudecare în cazul în care, motivele de recurs invocate ar fi întemeiate.
Cu privire la cererea de casare a sentinței cu trimitere spre rejudecare, recurenta a invocat lipsa de rol activ a instanței susținând că aceasta nu s-a pronunțat asupra cererii astfel cum a fost formulată prin acțiunea introductivă și cererea precizatoare cu mențiunea că a invocat și o cauză de nulitate absolută – eroarea obstacol.
Tribunalul, constată însă că instanța de fond a soluționat cauza în limitele cadrului procesual stabilit de către reclamanta- recurentă conform acțiunii astfel cum a fost precizată.
Prin acțiunea introductivă, reclamanta a solicitat doar obligarea pârâților la plata sumei de 600 lei cu titlu de dobândă legală calculată de la data achitării sumei reprezentând contravaloarea terenurilor și până la data restituirii efective și 10.000 lei reprezentând daune materiale și morale suportate în perioada 2004- 2012.
Ulterior, prin cererea depusă la termenul de judecată din 04.01.2013 reclamanta prin apărător a depus la dosar, cererea completatoare și precizatoare solicitând a se constata nulitatea promisiunii de vânzare cumpărare a terenului de 600 m.p., repunerea părților în situația anterioară, restituirea sumei de 600 lei dobândă legală, obligarea la plata sumei de 10.000 lei daune materiale și morale.
A invocat existența dolului ca viciu de consimțământ și, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 969, art. 998, art. 1039, art. 1073, art. 960 Cod civil.
Astfel, raportat la cauza de nulitate invocată, consimțământul viciat prin dol, potrivit dispozițiilor art. 960- 961 Cod civil, este o cauză de nulitate relativă și nu o cauză de nulitate absolută.
Art. 961 Cod civil indicat de către reclamantă, ca temei al acțiunii prevede: „ convenția făcută prin eroare, violență sau dol, nu este nulă de drept ci dă loc numai acțiunii de nulitate”.
Având în vedere cauza de nulitate invocată de către reclamantă prin cererea precizatoare, în mod nefondat recurenta a susținut că în încheierea de ședință din 08.02.2013, s-ar fi consemnat greșit faptul că apărătorul acesteia ar fi arătat că este vorba de nulitatea relativă a actului pe motivul dolului, aceasta consemnare fiind evident în același sens cu motivele invocate prin cererea menționată anterior.
Cererea de chemare în judecată determină cadrul procesual în care se desfășoară judecata atât din punct de vedere al părților cât și din punct de vedere al obiectului cererii, respectiv pretenția concretă.
Instanța de fond nu putea lărgi cadrul procesual prin modificarea obiectului cererii și în nici un caz prin invocarea din oficiu a cazului de nulitate absolută astfel cum susține recurenta prin motivele de recurs.
Reclamanta-recurentă a avut posibilitatea raportat la dispozițiile art. 132 Cod pr. civilă, să-și precizeze și să-și completeze obiectul acțiunii prin cererea depusă la termenul de judecată din data de 04.01.2013 iar modificarea obiectului acțiunii în concluziile scrise este evident nelegală în contradicție cu dispozițiile procedurale, instanța de fond reținând în mod corect că nu poate avea în vedere susținerile reclamantei din nota de concluzii prin care a fost schimbat în tot temeiul și natura nulității invocate.
Faptul că prin concluziile scrise reclamanta a invocat un motiv de nulitate absolută - eroare obstacol schimbând într-adevăr obiectul cererii și temeiul în drept al acesteia, nu impunea o obligație instanței de judecată de a repune cauza pe rol potrivit art. 151 Cod pr. civilă.
Art. 151 Cod pr. civilă prevede într-adevăr că instanța dacă găsește necesare noi lămuriri poate repune pricina pe rol însă, numai dacă aceste noi lămuriri sunt necesare în raport cu obiectul dedus judecății din acțiunea inițială sau din acțiunea precizatoare formulată pe parcursul procesului iar după închiderea dezbaterilor reclamanta nu avea posibilitatea să facă o completare sau o modificare a obiectului cererii.
Ca urmare, față de aceste considerente, tribunalul în temeiul dispozițiilor art.312 alin. 1 Cod pr. civilă a respins recursul și potrivit art. 316 cu referire la art. 298 și art. 274 Cod pr. civilă a obligat recurenta la 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul L. G. reprezentând onorariu apărător( chitanța fila 15 dosar).
Prin cererea de revizuire pendinte judecății recurenta susține că tribunalul, în calitate de instanță de recurs, nu s-a pronunțat asupra tuturor cererilor și apărărilor pe care le-a formulat, respectiv nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut sau a neglijat să se pronunțe asupra unor situații de fapt și de drept pentru care s-a adresat instanței de judecată.
Este evident, susține revizuenta, că instanța de recurs nu a avut în vedere toate apărările pe care le-a formulat și nu s-a pronunțat asupra unor aspecte referitoare la cauzele de nulitate absolută invocate și care conduceau la respingerea excepției prescripției dreptului său la acțiune.
Tribunalul nu a dat eficiență rolului activ și a ignorat susținerile și probele propuse.
De asemenea, instanța de control judiciar nu s-a pronunțat asupra motivului de recurs privitor la nemotivarea hotărârii, în măsura în care motivarea insuficientă sau străină de natura pricinii reprezintă o nepronunțare asupra fondului
Cererea de revizuire este neîntemeiată.
Potrivit art.322 al.1 pct.2 C.pr.civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
Spre deosebire de recurs care urmărește, în principal, remedierea erorilor de drept, revizuirea are ca scop îndepărtarea erorilor săvârșite în legătură cu starea de fapt stabilită prin hotărârea definitivă. Datorită acestui fapt, cele două căi de atac sunt complementare.
În ceea ce privește revizuirea hotărârilor dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, este evident că dispozițiile art.322 al.1 teza a II-a C.pr.civ. are în vedere hotărârile pronunțate de tribunale și curțile de apel în urma rejudecării fondului după casare, nu și deciziile prin care recursul a fost respins sau a fost admis dar, în acest din urmă caz, s-a casat sentința cu trimitere în vederea rejudecării.
În speța dedusă judecății, prin decizia civilă nr.641/10.04.2013 Tribunalul B. a respins ca neîntemeiat recursul declarat de către reclamanta P. C. împotriva sentinței civile nr.211/15.02.2013 pronunțată de Judecătoria Pătîrlagele.
Rezultă că nu este vorba despre o hotărâre pronunțată de tribunal ca instanță de recurs prin care a fost evocat fondul, această situație existând numai în măsura în care instanța de control judiciar ar fi casat hotărârea primei instanțe și ar fi reținut cauza spre rejudecare.
Numai într-o asemenea împrejurare am fi fost în ipoteza prev.de art.322 al.1 teza II C.pr.civ, respectiv ar fi fost posibilă o cerere de revizuire împotriva unei hotărâri dată de către o instanță de recurs atunci când aceasta evocă fondul.
Prin decizia a cărei revizuire se solicită tribunalul a respins recursul, constatând că motivele invocate sunt nefondate și nu pot conduce la casarea ori modificarea sentinței pronunțată de către prima instanță.
Căile ordinare ori extraordinare de atac sunt guvernate de principiul legalității.
În cazul revizuirii, care reprezintă o cale extraordinară de atac, situațiile în care o sentință definitivă ori irevocabilă ar putea fi desființată sunt strict prevăzute de lege și nu pot fi extinse prin interpretare la alte cazuri.
Prin cererea de revizuire pendinte judecății se susține că instanța de recurs nu s-ar fi pronunțat asupra unor aspecte referitoare la cauzele de nulitate, nu a manifestat rol activ și a ignorat susținerile și probele propuse de recurentă.
Aceste motive de netemeinicie ori de nelegalitate au fost invocate pe calea recursului, așa încât ele nu mai pot fi reluate prin cererea de revizuire, întrucât ar transforma această cale de atac extraordinară într-un recurs deghizat, ceea ce încalcă principiul unicității căii de atac și aduce atingere stabilității hotărârilor intrate în puterea lucrului judecat.
Așa fiind, raportat la considerentele mai sus expuse, tribunalul urmează să respingă cererea de revizuire ca inadmisibilă.
În baza art.274 C.pr.civ. va obliga revizuenta la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către intimatul L. G..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta P. C. domiciliată în com Gura Teghii, . împotriva deciziei civile nr_ pronunțată de Tribunalul B., în dosar nr_, în contradictoriu cu intimații P. F. com B., ., și L. G. cu domiciliul în . B. .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Iunie 2013.
Președinte, D. R. | Judecător, G. I. R. Fiind în CO, prezenta s-a semnat de noi, PREȘEDINTE SECȚIE, | Judecător, V. B. |
Grefier, R. - A. S. Fiind în CO, prezenta s-a semnat de noi, GREFIER ȘEF SECȚIE, |
Red. VB /Tehnored CC
2 ex/05.08.2013
Operator de date cu caracter personal
înregistrat în registrul de evidență sub nr. - 8214
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 1434/2013. Tribunalul... | Pretenţii. Decizia nr. 1937/2013. Tribunalul BUZĂU → |
|---|
