Legea 10/2001. Sentința nr. 1170/2014. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1170/2014 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 20-11-2014 în dosarul nr. 2843/114/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1170/2014
Ședința publică de la 20 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. Ș.
Grefier C. M. O.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestatorul D. V., domiciliat în B., ., județ B. în contradictoriu cu intimatul MUNICIPIUL B. prin PRIMAR, cu sediul în B., .. 163, J. B.,având ca obiect Legea 10/2001 - Contestație împotriva Dispoziției nr. 330/21.08.2014 emisă de P. M. B.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 06 noiembrie 2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a dispus amânarea pronunțării la data de 13 noiembrie 2014, ulterior la 20 noiembrie 2014.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra contestației civile de față:
Prin cererea înregistrată la instanță sub nr. 2843, la data de 15.09.2014, reclamantul D. V., domiciliat în municipiul B., ., a formulat contestație împotriva dispoziției nr. 330 din 21 august 2014, emisă de P. municipiului B. privind modul de soluționare a notificării sale nr._ din 11 iunie 2001, referitoare la retrocedarea imobilului preluat de stat situat în municipiul B., Piața Teatrului (actualmente Piața Bazarului), fostă ., fost nr. 17, fostă ., fost nr. 15.
În motivarea în fapt a contestației se arată că în mod greșit Primăria B. susține că respingerea notificării este motivată de faptul că notificatorul nu a depus la dosar înscrisuri din care să rezulte că impozitul și taxele datorate în perioada anilor 1951 - 1952 pentru imobilul revendicat nu s-au putut plăti din cauza unor măsuri abuzive impuse de stat, în realitate s-a depus adresa nr. 8558 din 11.02.2003 emisă de DGP din Ministerul Justiției.
Consideră că în mod greșit Primăria B. a apreciat că prin adresa nr. 8558 din 11.02.2003 emisă de Direcția Generală A Penitenciarelor din Ministerul Justiției, se certifică faptul că cetățeanul I.. GH. R., fost coproprietar al imobilului preluat abuziv de stat, a fost deținut în Penitenciarul B. între datele 20.10._53 pentru executarea unei condamnări de 2 ani închisoare pentru sabotaj, în realitate I.. GH. R. a fost lipsit de libertate (reținut, arestat preventiv) fiind în custodia organelor de stat abilitate (Miliție, Securitate, Procuratură) de la începutul anului 1951 și eliberat la 05.05.1953, după ce și-a executat condamnarea de 2 ani, atât în arest preventiv (pe timpul cercetărilor și a desfășurării procesului) cât și în Penitenciarul B., după rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței judecătorești de condamnare pentru infracțiunea de sabotaj.
Tot în mod greșit Primăria B. a apreciat că motivul lipsirii de libertate a lui I.. GH. R. pe timp de 2 ani s-ar datora unui delict de drept comun, deși acesta a fost închis pentru infracțiunea de sabotaj care conform codului penal în vigoare în 1951, era încadrată în capitolul „infracțiuni contra securității statului".
Acest fapt, arată reclamantul, dovedește că I.. Gh. R. a fost deținut politic și că din această cauză drepturile sale nu au putut fi exercitate în perioada detenției de 2 ani.
Cu privire la celălalt coproprietar al imobilului revendicat, E. I. R., a arătat că aceasta nu avea nici un fel de datorii neachitate către stat în perioada 1951-1952, și din acest motiv exproprierea coproprietății ei în baza Decretului nr. 224 din 1951, a fost complet nelegală și abuzivă.
Mai mult, din întreg dosarul depus la Primăria B. rezultă că în aplicarea Decretului 224 din 1951 nu s-a executat nici un act de procedură împotriva Ecaterinei R. și în opinia sa partea de proprietate aparținând acesteia a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, așa încât în cazul său în mod greșit Primăria B. a aplicat art. 2, alin. (1), litera (d) din Legea nr. 10 din 2001, deși în mod legal trebuiau aplicate prevederile art. 2, alin. (1), litera (h, i) și art. 2, alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și respectiv punctului 2.9 din normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.
Arată reclamantul că, terenul revendicat în suprafață de 107,9 mp a fost preluat de stat în data de 02 iunie 1958 prin proces verbal în care s-au indicat vecinătățile.
Consider că Primăria B. trebuia să justifice cu înscrisuri legale - „planuri de situație și urbanism" din perioade 1923-2014 evoluția ocupării terenurilor din Piața Teatrului (Bazarului) pentru a putea identifica cu exactitate situația actuală a terenului, înscrisuri legale care se găsesc numai în arhiva Primăriei B..
Conform codului fiscal în vigoare în anii 1951-1952, arată reclamantul, în cazul persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de impozitare de 0,1% din valoarea impozabilă a clădirii, în cazul în speță pentru anii 1951-1952, I. Gh. R. a acumulat o datorie la impozit pe 2 ani de 7.419 lei, o penalizare de 1324 lei și cheltuieli legale de 100 lei, deci în total un debit de 8843 lei.
Din datele de mai sus, a arătat reclamantul, rezultă că impozitul pe un an era de: 7419 lei: 2 ani = 3709 lei/an, astfel că, analizând cuantumul anual al impozitului de 3709 și știind că el reprezintă 0,1 % din valoarea impozabilă a imobilului se poate trage o concluzie asupra valorii imobilului în anii 1951-1952.
Apreciază că în urma trecerii în proprietatea statului a imobilului revendicat, statul (Primăria B.) a fost îndreptățită să-și recupereze doar creanțele în sumă de 8.843 lei, diferența până la valoarea totală a imobilului fiind trecută în patrimoniul statului, fără titlu, trebuind aplicată procedura de restituire a valorii care depășea creanțele statului la data preluării - 31 ianuarie 1953.
In dovedirea acțiunii a fost depusă la dosar dispoziția contestată, reclamantul precizând că înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri, expertize, interogatorii, martori, cercetare locală și orice alte mijloace de probă permise de lege.
A solicitat de asemenea instanței să dispună ca Primăria B., să transmită instanței întreg dosarul pe care l-a depus ca anexă la notificarea sa nr._ din 11 iunie 2001.
În dovedirea contestației reclamantul a depus la dosar în copie dispoziția a cărei anulare se solicită.
În termen legal intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, motivat de faptul că potrivit prevederilor art. 2.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, modificate și completate prin H.G. nr. 923/2010, se prevede că „2.3.La art. 2 alin. (1) lit. d) din lege formularea •"neplata impozitelor ca urmare a unor măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate" vizează: arestarea persoanei pentru motive politice, deportarea acesteia pe motive politice, internare forțată în unități sanitare, fuga din țară pentru evitarea unei pedepse ca urmare a opoziției față de regimul comunist, incidența unor alte măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate."
A precizat de asemenea că prin adresa nr. 8558 din 11.02.2003 a Direcției Generale a Penitenciarelor se certifică faptul că cetățeanul I. Gh. R. a fost deținut în penitenciarul B. între datele 20.10._53, pentru executarea unei condamnări de 2 ani închisoare pentru sabotaj și chiar dacă reclamantul susține prin contestație că de la începutul anului 1951 și până la data de 05.05.1953, când a fost eliberat, bunicul său s-a aflat în arest preventiv, nu au fost anexate la dosarul administrativ dovezi în acest sens. In condițiile în care contestatorul va aduce astfel de dovezi abia în procedura judecătorească, consideră că nu pot fi obligați la plata eventualelor cheltuieli de judecată, întrucât au soluționat dosarul în mod legal, conform dovezilor aflate la dosarul administrativ, dosar pe care îl vor comunica instanței în copie certificată.
Cu privire la soția coproprietară a imobilului, arată că, se poate observa că aceasta avea vârsta de 62 de ani la data preluării imobilului pentru neplata impozitului - anul 1953 și prin urmare, nu era atât de "bătrână și bolnavă", cum pretinde reclamantul, oricum, bătrânețea și boala nu se înscriu printre motivele abuzive care să-i împiedice pe proprietari să plătească impozitele.
Apreciază că nu are relevanță nici faptul că la Administrația Financiară avea rol numai R. I., întrucât datoriile imobilului aparțin proprietarilor și trebuie să fie plătite de oricare dintre ei, în condițiile în care conform Actului de vânzare din 27 mai 1925, bunicii reclamantului dobândiseră împreună imobilul, astfel că tot împreună datorau și impozitul, iar soția, E. R., nu avea niciun motiv să nu mai plătească impozitul, având vârsta de 60 de ani în anul 1951, respectiv, 62 de ani în anul 1953, nu era "bătrână", cum susține reclamantul (și, de altfel, bătrânețea nu ar fi scutit-o de plata impozitului către stat) și cum nu s-a anexat la dosarul administrativ vreo dovadă că ar fi fost internată în spital în acea perioadă, sau că ar fi fost imobilizată la pat, sau că ar fi fost pusă sub interdicție și i s-ar fi numit un tutore/curator, care, oricum, ar fi fost împuternicit să-i administreze bunurile și să-i fi plătit și impozitul, apărările reclamantului nu pot fi primite și implicit nu pot fi obligați la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care reclamantul ar aduce astfel de dovezi abia în procedura judiciară.
Precizează pârâtul că, în situația în care reclamantul ar anexa la dosarul instanței acte cu care ar dovedi o eventuală preluare abuzivă a imobilului, în condițiile în care datoria față de stat ar fi fost mai mică decât valoarea imobilului, solicită instanței să observe că reclamantul nu ar fi îndreptățit decât la diferența dintre valoarea imobilului si creanța statului de 8558 lei, actualizată conform prevederilor legale.
În dovedirea susținerilor arată că înțeleg să se folosească de proba cu înscrisuri, respectiv documentația care a stat la baza emiterii dispoziției și orice alte probe necesare și utile cauzei – a se vedea filele-13-51 dosar.
Prin răspunsul la întâmpinare formulat reclamantul precizează că prezenta contestația se bazează pe sintagma „arestarea persoanei pentru motive politice" și consideră că din adresa nr. 8558/11.02.2003 emisă de Direcția Generală A Penitenciarelor se certifică faptul că autorul său I. Gh. R., fost coproprietar al imobilului preluat abuziv de stat a fost condamnat pentru sabotaj la 2 ani închisoare conform sentinței nr. 311/1952 a Tribunalului B., condamnare pe care a executat-o integral fiind eliberat la 05.05.1953, iar de aici se prezumă că a fost lipsit de libertate în perioada 05.05._53, aspecte pe care le-a explicat în mod detaliat în motivele nr. 1, 2, 3, și 4 din contestația sa.
Susține de asemenea că în toamna anului 1941 I. și E. R. au pierdut doi fii pe frontul de la Odesa și anume P. R. în vârstă de 29 de ani si T. R. de 26 ani, fii care au fost aduși și înhumați în orașul B. în data de 14 noiembrie 1941, sens în care a anexat articole din presa vremii (1941) ca dovadă a celor precizate.
Din cauza acestor tragice evenimente E. R., mama, a suferit un accident vascular cerebral în urma căruia a rămas paralizată fiind imobilizată la pat până la sfârșitul vieții sale.
Cu privire la problema stabilirii cheltuielilor de judecată arată că, este de competența instanței care va aprecia acest fapt la sfârșitul procesului în funcție de vinovăția fiecărei părți.
Susține reclamantul că, este adevărat că prin notificarea nr._ din 11 iunie 2001 a solicitat restituirea diferenței dintre valoarea proprietății de 1/2 din clădirea demolată fosta proprietate a lui I. Gh. R. și creanța statului de 8843 lei, restituirea integrală a valorii proprietății de 1/2 din clădirea demolată fosta proprietate a Ecaterinei R., precum și restituirea în natură a terenului în suprafața de 107,9 mp, care în anul 2001 era liberă de construcții definitive, suprafață ocupată de niște chioșcuri metalice provizorii în conformitate cu procesul verbal din 04.12.2001, proces verbal pe care îl anexează deoarece din documentația depusă de Primăria B. la 30 septembrie 2014 acest proces verbal a dispărut de la dosar.
Aprecieză reclamantul că, cele două planuri de situație depuse de Primăria B. ca anexă la întâmpinarea nu reprezintă zona Pieții Teatrului în care este situat terenul revendicat în suprafață de 107,9 mp, ci o altă zonă situată pe . distanță de circa 300 m de acest teren, iar prin Procesul Verbal din 2 iunie 1958 terenul revendicat era situat în Piața Teatrului, piață care există și astăzi în jurul Bazarului actual (care se afla în clădirea fostului teatru și care există și se numește și astăzi tot Piața Teatrului.
În aceste condiții apreciază că pentru a identifica cu exactitate poziția și situația actuală a terenului se impune ca Primăria B. să transmită planuri de situație din perioada 1923 - 2014, privind evoluția ocupării terenurilor din Piața Teatrului (Bazarului) și nu alte zone fără interes pentru cazul respectiv, planuri de situație ce se află numai în arhiva Primăriei B..
Ca reper general trebuie ca în aceste planuri de situație să figureze clădirea Teatrului (actualul Bazar) care nu s-a mișcat de acolo în cei 90 de ani trecuți și nu a fost demolată până în prezent.
Din documentația care a stat la baza emiterii dispoziției nr. 330/2014 a Primăriei B. depusă ca anexă la întâmpinare, arată reclamantul, lipsesc o . înscrisuri care au existat în dosarul de retrocedare nr. 274/_/2001, respectiv: Adresa Primăriei nr. 274/_/2001 din 26.06.2001, Adresa Primăriei nr. 274/_/2001 din 04.12.2001 și Procesul verbal nr. 274/_/04.12.2001 pe care înțelege să-l anexeze în copie – a se vedea filele 56-60 dosar.
Tribunalul, examinând actele și lucrările dosarului reține în fapt următoarele:
După . Lg.10/2001, potrivit art.21 al.1 din lege, reclamantul D. V., a comunicat prin Biroul executorului judecătoresc P. A. notificarea nr. 171/2001 Primăriei B. prin care solicita acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul construcție demolat și restituirea în natură a terenului în suprafață de 107,90 mp, situat în B., Piața Oborului, numită ulterior Piața Teatrului (actualmente Piața Bazarului), fostă ., fost nr. 17, fostă ., fost nr. 15, expropriat, trecut în proprietatea statului și demolat în baza Dec.224/1951. Se arată în notificare că imobilul construcție notificat, se compunea din subsol( beci, pivniță), parter și etaj, construit din zid masiv de cărămidă și învelit cu țiglă, cu suprafață construită pe fiecare nivel de 94,32 mp, fost proprietatea defuncților I. Gh. R. și E. R., care a fost preluat la data de 31.01.1953, de către Sfatul Popular al Orașului B., imobil estimat la suma de 2._ lei, valoare care urmează a fi calculată conf. art. 10 alin 6 din lege pe baza planului de construcție și a diverselor înscrisuri atașate notificării.
Din documentele aflate la filele 36-44, 46 și 51 dosar, tribunalul reține că prin actul de vânzare încheiat la data de 27 mai 1925 numiții E. I.G.R. și I. G. R. au cumpărat de la Primăria Orașului B. ., proprietatea comunei, situat Piața Oborului, având suprafața de 107,90 m.p., teren ce aparținea d-lui I. D., prețul fiind de 1400/mp, respectiv 151.060 lei, sumă achitată de cumpărători.
Pe acest teren cei doi soți au construit un imobil în baza permisiunii nr. 1542/1924, format din parter și etaj, din zid masiv de cărămidă cu mortar de var, acoperit cu țiglă.
Imobilul construcție și teren aferent a fost expertizat și trecut la rolul numitului I. Gh. R., astfel cum rezultă din matricola nr. 2, stabilindu-se un impozit pentru acesta conform documentelor atașate la filele 44-46 dosar.
Din documentele aflate la filele 47-48 și 51 dosar, respectiv Sentința civilă nr. 20/15.01.1953 și procesul verbal încheiat la data de 02.06.1958, tribunalul reține că imobilul mai sus descris a fost preluat în baza art. 15 din Decretul nr.224/12.12.1951, pentru neplata impozitelor și respectiv în baza Decretul nr.92/1950, din documente rezultând că suprafața de teren preluată este de 94,32 mp din care 94,32 mp. construită.
Din documentele aflate la filele 17 – 23, 29-30 și 50 dosar, tribunalul constată că reclamantul a făcut dovada calității de moștenitor al foștilor proprietari ai imobilului notificat, calitate de altfel necontestată de pârât.
Prin dispoziția a cărei anulare se solicită, emisă de pârât, a fost respinsă notificarea formulată de reclamantul D. V. prin care a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 107,90 mp, precum și acordarea de despăgubiri în echivalent pentru construcțiile demolate, situate în municipiul B., fosta ., fost nr. 17, fostă ., fost nr. 15, imobil preluat de stat pentru neplata impozitului, taxelor și majorărilor legale aferente, datorate de foștii "proprietari R. I. și R. E., în prezent decedați, în baza fostului Decret nr. 224/1951.
În dispoziție se menționează că, respingerea cererii este motivată de faptul că notificatorul nu a depus la dosar înscrisuri din care să rezulte că impozitul și taxele datorate în perioada 1951-1952 pentru imobilul situat în municipiul B., fosta ., fost nr. 17, fostă ., fost nr. 15, nu s-au putut plăti din cauza unor măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile foștilor proprietari, defuncții R. I. și R. E., nu au putut fi exercitate, astfel cum se prevede în art. 2, alin (1), lit. d) din Legea nr. 10/2001.
Conform prevederilor punctului 2.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 250/2007, modificate si completate prin Hotărârea Guvernului nr. 923/2010, „neplata impozitelor ca urmare a unor măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate" vizează: „arestarea persoanei pentru motive politice, deportarea acesteia pentru motive politice, internarea forțată în unități sanitare, fuga din țară pentru evitarea unei pedepse ca urmare a opoziției față de regimul comunist, incidența unor alte măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate."
Se menționează de asemenea în dispoziție că, prin adresa nr. 8.558 din 11 februarie 2003, Direcția Generală a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiției certifică faptul că cetățeanul R. I., fost coproprietar al imobilului preluat de stat, a fost condamnat la doi ani închisoare pentru sabotaj, fiind arestat la data de 20 octombrie 1952, dar această situație nu justifică neplata impozitului și taxelor datorate pentru anul 1951 și nici pentru prima parte a anului 1952, precum și faptul că, „nu pot fi considerate măsuri abuzive impuse de stat pentru care drepturile proprietarului nu au putut fi exercitate, nici bătrânețea, boala și lipsa veniturilor cu care se confrunta fosta coproprietară a imobilului preluat de stat, cetățeana R. E., după cum precizează notificatorul în petiția înregistrată sub nr. 22.611 din 16 decembrie 2007.”
În dispoziție se arată că „Nu are relevanță nici faptul că la Administrația Financiară avea rol numai R. I., pentru că datoriile imobilului aparțin proprietarilor și pot fi plătite de oricare dintre aceștia.”
Așa cum rezultă din contestația formulată precum și din notificarea ce a stat la baza emiterii dispoziției, se invocă imposibilitatea achitării impozitului aferent ca urmare a arestării bunicului pentru comiterea infracțiunii de sabotaj precum și a stării de bătrânețe, boală și a lipsurilor veniturilor bunicii petentului.
Referitor la imposibilitatea achitării impozitului de către titularul rolului, ca urmare a arestării acestuia din adresa nr. 8.558 din 11 februarie 2003, emisă de Direcția Generală a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiției, rezultă așa cum se menționează și în dispoziție că, cetățeanul R. I., fost coproprietar al imobilului preluat de stat, a fost condamnat la doi ani închisoare pentru sabotaj, fiind arestat la data de 20 octombrie 1952 și liberat conform adresei nr. 456/1953 a Tribunalului Oraș B. la 05.05.1953, de la Penitenciarul B. – a se vedea fila 28 dosar.
În aceste condiții, tribunalul constată că în lipsa unor înscrisuri din care să rezulte că R. I. a fost arestat anterior acestei perioade, susținerile reclamantului privind starea de deținere a bunicului său în perioada_52 nu pot fi reținute, la dosar nefiind depusă o copie de pe hotărârea de condamnare din care să rezultă o eventuală deducere a unui arest preventiv.
În ceea ce o privește pe bunica reclamantului tribunalul constată că aceasta a avut calitatea de coproprietar a imobilului notificat și chiar dacă acesta a fost înscris la rol doar pe numele soțului său obligația de plată a impozitului aferent revenea ambilor coproprietari și nu numai titularului de rol.
Reclamantul susține că în toamna anului 1941 I. și E. R. au pierdut doi fii pe frontul de la Odesa și anume P. R. în vârstă de 29 de ani si T. R. de 26 ani, fii care au fost aduși și înhumați în orașul B. în data de 14 noiembrie 1941, situație care rezultă fără dubiu din articolele care au fost atașate la filele 56-58 dosar, iar din cauza acestor tragice evenimente E. R., mama, a suferit un accident vascular cerebral în urma căruia a rămas paralizată fiind imobilizată la pat până la sfârșitul vieții sale.
Starea de imobilitate a bunicii reclamantului nu poate fi reținută de instanță în condițiile în care nu a fost dovedită cu niciun mijloc de probă, reclamantul precizând la termenul din 06.11.2014 că, deși a solicitat prin acțiune proba testimonială pentru a dovedi că bunica sa era în imposibilitatea de a se mișca și că era bolnavă, înțelege să renunțe la această probă.
De altfel aceste susțineri ale reclamantului sunt infirmate și de sentința civilă nr. 20 din 15.01.1953, din practicaua căreia rezultă că la momentul soluționării cererii de încuviințare a vânzării imobilului proprietatea soților R., cei doi debitori au fost prezenți în instanță și asistați de avocat Al. Crișcă.
În aceste condiții, față de considerentele ce preced, tribunalul constată că în cauză în mod corect pârâtul a apreciat că nu s-a făcut dovada incidentenței disp. art. 2 alin. 1 lit. d din Legea 10/2001, care vizau imobilele preluate de stat pentru neplata impozitelor ca urmare a unor măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate, cu referire la 2.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, modificate și completate prin H.G. nr. 923/2010, potrivit cărora „La art. 2 alin. (1) lit. d) din lege formularea "neplata impozitelor ca urmare a unor măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate" vizează: arestarea persoanei pentru motive politice, deportarea acesteia pe motive politice, internare forțată în unități sanitare, fuga din țară pentru evitarea unei pedepse ca urmare a opoziției față de regimul comunist, incidența unor alte măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate."
În aceste condiții, cum reclamantul nu a făcut dovada preluării abuzive a imobilului notificat, tribunalul constată că prezenta contestație este neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge contestația formulată de contestatorul D. V., domiciliat în B., ., județ B. în contradictoriu cu intimatul MUNICIPIUL B. PRIN PRIMAR cu sediul în B., .. 163, J. B.,având ca obiect Legea 10/2001 - Contestație împotriva Dispoziției nr. 330/21.08.2014 emisă de P. M. B..
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Noiembrie 2014
Președinte, M. Ș. | ||
Grefier, C. M. O. |
Red. MȘ
Th. red. CC/MȘ/4ex./19.12.2014
| ← Rectificare carte funciară. Hotărâre din 01-10-2014,... | Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 414/2014.... → |
|---|
