Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 3123/2015. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3123/2015 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 13-11-2015 în dosarul nr. 3123/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 3123/2015
Ședința publică de la 13 noiembrie 2015
Completul constituit din:
Președinte: M. A.
Judecător: N. M.
Grefier: C. C.
Pe rol se află judecarea apelului civil declarat de către reclamanta PRIMĂRIA C. U., județul B., prin primar, A. V., împotriva sentinței civile nr. 4077 din 31.03.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ având ca obiect acțiune în răspundere contractuală, în contradictoriu cu pârâtul V. R., domiciliat în mun. B., cartierul D. 2, ..10, județul B..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul personal, lipsă fiind apelanta.
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Intimatul solicită ca hotărârea ce se va pronunța să-i fie comunicată în ., nr. 10, jud. B., sens în care instanța dispune rectificarea mențiunilor din programul Ecris.
Nefiind alte incidente de soluționat sau probe de administrat, instanța deschide dezbaterile, în temeiul art. 392-394 din Codul de procedură civilă, dând cuvântul părții prezente, pentru a-și susține apărările.
Intimatul V. R. solicită respingerea apelului și menținerea sentinței ca legală și temeinică. Arată că a încasat subvenția pentru terenul închiriat, însă a folosit banii pentru fertilizare și amenajări, că a curățat pășunea și a întreținut-o, utilizând îngrășăminte naturale. S-au prezentat reprezentanții A.P.I.A., care au întocmit un proces verbal de constatare. Precizează că a fost obligat să semneze contractul de închiriere, deoarece altfel nu primea pășunea.
Instanța închide dezbaterile, în temeiul art. 394 alin. 1 din Codul de procedură civilă, și, după deliberare, a pronunțat următoarea hotărâre, pentru considerentele precizate.
INSTANȚA
constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B., sub nr._ din data de 29.05.2014, reclamanta PRIMĂRIA C. U. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul V. R., respectarea clauzelor contractuale, așa cum decurg din contractul de închiriere nr. 1895/11.05.2010, în punctul „L. de jos”, satul U., în suprafață de 20,00 ha, tarlaua 32-34, teren destinat exclusiv pășunatului ovinelor, nr. 1610/16.05.2011, pentru suprafața din punctele „L. de jos”, satul U., în suprafață de 20.00 ha, și punctul „Pelinița”, satul Clondiru, în suprafață de 4.00 ha, și actul adițional nr. 1670/16.05.2012 la contractul de închiriere nr. 1610/16.05.2011.
La data de 28.10.2015, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 4077/31.03.2015, prima instanță a respins acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, la data de 11.05.2010, între reclamantă, în calitate de locator, și pârât, locatar, s-a încheiat contractul de închiriere nr. 1895, având ca obiect închirierea pășunii evidențiate în HCL U. nr. 8/29.03.2010, situată în punctul L. Jos-U. în suprafață de 20 ha, . o perioadă de 1 an. S-a constatat că, între aceleași părți, la data de 16.05.2011, s-a încheiat un alt contract de închiriere cu nr. 1610, având același obiect și aceeași durată de 1 an, iar prin actul adițional 1670/16.05.2012 la contractul nr. 1610/16.05.2011, părțile au prelungit valabilitatea contractului pentru perioada 01.05._12.
Instanța a constatat că reclamanta a emis notificări în cursul anilor 2011, 2012 și 2013 către pârât prin care îl soma să depună extrasul de cont cu sumele încasate în vederea îndeplinirii procedurilor negociate prin contractul de închiriere.
S-a avut în vedere că, în materia răspunderii contractuale, creditorul trebuie să dovedească existența contractului și faptul că obligația nu a fost executată, a fost executată cu întârziere sau executată necorespunzător și, pe baza acestor dovezi, vinovăția debitorului se prezumă, conform art. 1082 din Codul Civil 1864.
Instanța, în raport de obiectul cererii, reținând că, la data învestirii, contractele erau încetate, a concluzionat că nu s-a făcut dovada existenței contractelor, acestea fiind încheiate pe o perioadă limitată de timp, iar sancțiunea care intervine în caz de nerespectare a clauzelor contractuale este încetarea închirierii, cum au prevăzut expres părțile în contract.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta PRIMĂRIA C. U., prin reprezentantul său legal Primar A. V., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, rejudecându-se cauza în fond, să se admită acțiunea. Cererea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului B., sub nr._ din data de 10.07.2015.
În motivare, a arătat că instanța nu ar fi ținut cont de probele administrate în acest dosar, judecând cauza într-un mod superficial. Arată că și dacă aceste contracte de închiriere au fost încheiate pe o perioadă limitată de timp, acest fapt nu îl exonerează pe pârâtul V. R. de respectarea clauzelor contractuale.
S-a învederat instanței că, încă din data de 11.05.2010, atunci când a fost încheiat contractul de închiriere nr. 1895, pârâtul nu a dorit niciun moment să se conformeze, singurul său scop fiind acela de a-și însuși sumele din subvenții APIA. Acest lucru, arată recurenta, a dus la nedreptățirea celorlalți proprietari de animale sau alte stâne organizate și care și-au respectat clauzele contractuale. Mai mult decât atât, atunci când a fost convocat, ca toți ceilalți crescători de animale, să disponibilizeze sumele încasate ca subvenții APIA, pârâtul s-a sustras.
Recurenta a menționat că dovada demarării acestei proceduri se face prin procesul-verbal încheiat sub nr. 44/07.01.2013, prin care cei mai mulți beneficiari au participat la realizarea acțiunii de administrare a îngrășămintelor chimice, disponibilizând sumele încasate ca subvenții.
Deoarece APIA, în procedurile sale, virează sumele pentru subvenții în anul agricol următor față de cererea depusă pentru toți beneficiarii contractelor de închiriere, au fost nevoiți ca prin acte adiționale să prelungească aceste contracte, pentru a avea timpul efectiv realizării lucrărilor asumate prin contracte.
Prin cererea înregistrată sub nr. 1838/09.05.2013 adresată Consiliului Local U., pârâtul aducea la cunoștință că banii obținuți din subvenții pe suprafața de pășune din punctul „L. de jos” au fost cheltuiți pentru realizarea unor investiții. Cu adresa nr. 1850/10.05.2013, Primăria comunei U. îi comunică acestuia faptul că sesizarea a fost dezbătută în ședința Consiliului Local U. din data de 09.05.2013, ajungându-se la concluzia că investițiile pe care le-a realizat nu sunt efectuate pe raza administrativ-teritorială a comunei U., jud. B..
A susținut că lucrările pe suprafețele de pășune sunt expres prevăzute de art. 9 din O.U.G. nr. 34 din 23 aprilie 2013, cu modificările și completările ulterioare privind organizarea, administrarea, exploatarea pajiștilor permanente și pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991.
Susține recurenta că încă de la început pârâtul V. R. a încercat să eludeze legea și să își însușească niște sume de bani în scop propriu, lăsând de izbeliște suprafața de pășune luată în închiriere și administrată de către Consiliul Local al comunei U.. În situația în care pârâtul este scăpat de aceste obligații de către instanță, ceilalți crescători de animale cu care există încheiate contracte nu își vor mai respecta clauzele contractuale sau vor proceda întocmai ca pârâtul.
Precizează că pârâtul nu a efectuat niciun fel de lucrare pe suprafața de pășune închiriată, ci doar s-a folosit de aceasta, degradând-o și neaducând niciun fel de îmbunătățire acesteia.
La primul termen de judecată fixat pentru soluționarea recursului, 25.09.2015, tribunalul a recalificat calea de atac promovată ca fiind cea a apelului, astfel cum corect a fost menționată în sentința judecătoriei, în temeiul art. 457 alin. 4 din Codul de procedură civilă.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul apreciază că apelul este nefondat, din următoarele considerente:
Obiectul acțiunii l-a reprezentat cererea apelantei-reclamante, Primăria comunei U., prin reprezentantul unității administrativ-teritoriale, primarul comunei, A. V., de obligare a intimatului-pârât V. R. de a respecta clauzele contractuale, astfel cum decurg din contractele de închiriere nr. 1895/11.05.2010, 1610/16.05.2011 și actul adițional nr. 1670/16.05.2012. Tribunalul constată că obiectul cererii nu a fost clar precizat, în sensul că apelanta nu a indicat în concret pretenția pe care o are împotriva pârâtului, formularea în sensul obligării la respectarea clauzelor contractului de închiriere nefiind o pretenție care, în caz de admitere, ar putea fi supusă executării.
Verificând motivele de fapt ale cererii, tribunalul constată că reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la respectarea clauzei înscrise la art. 12 lin. 11 din contractele de închiriere nr. 1895/11.05.2010 (filele 5-7 din dosarul judecătoriei) și 1610/16.05.2011 (filele 8-10). Conform acestor contracte, apelanta, în calitate de locator, și intimatul, în calitate de locatar, au convenit închirierea pășunii evidențiate în H.C.L. nr. 8/29.03.2010, situată în punctul „L. de Jos” din satul U., în suprafață de 20 ha. Printre obligațiile locatarului s-a înscris și cea conform căreia „banii obținuți din fonduri guvernamentale și/sau europene să fie folosiți numai pentru efectuarea de lucrări pe pășune (administrarea de îngrășăminte, supraînsămânțare, curățare, irigare etc.) sub îndrumarea specialiștilor din cadrul DADR și Primăriei, cu încheierea unui proces-verbal la fiecare lucrare)”.
Din adresa nr. 51/20.05.2014 (fila 21 din dosarul judecătoriei) a Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură rezultă că intimatul V. R. a încasat următoarele sume, cu titlu de subvenții pentru suprafețele de pășune închiriate: în anul 2010, pentru 20 ha pășune, 75,42 euro/ha, la un curs de schimb lei/euro de 4,2718 lei; în anul 2011, pentru 24 ha pășune, 91,20 euro/ha, la un curs de 4,3575; în anul 2012, pentru 24 ha pășune, 107,83 euro/ha, la un curs de schimb de 4,5383 lei. Intimatul nu a utilizat sumele încasate din subvenții pentru efectuarea de lucrări pe suprafețele de pășune închiriate de la Primăria comunei U., însă plata respectivelor sume s-a făcut ca urmare a îndeplinirii anumitor condiții impuse de O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, în vigoare la data încasării subvențiilor, fără ca în acest act normativ să se prevadă și obligații specifice pentru utilizarea subvențiilor.
Este adevărat că, în baza celor două contracte de închiriere, valabile până la data de 16.05.2012 (conform actului adițional nr. 1670/16.05.2012 (fila 11 din dosarul judecătoriei), intimatul s-a obligat să utilizeze sumele primite cu titlu de subvenții pentru efectuarea de lucrări pe pășune, însă acțiunea locatorului nu a fost de obligare la efectuarea anumitor lucrări sau de plata unor despăgubiri pentru prejudiciile aduse prin neefectuarea lucrărilor specifice, ci de „obligarea la respectarea obligației”. După cum s-a subliniat, obligația locatarului a fost de utilizare a sumelor obținute din fondurile guvernamentale numai la efectuarea de lucrări, dar o astfel de obligație nu poate fi stabilită prin hotărâre, apelanta neavând dreptul de a primi sumele încasate, față de prevederile art. 6 alin. 2 din O.U.G. nr. 125/2006, norme conform cărora locatorul nu beneficiază de plăți directe pentru terenul închiriat. În măsura în care, ca urmare a nerespectării acestei obligații, intimatul i-a cauzat un prejudiciu apelantei (în cererea de apel s-a invocat degradarea pășunii), apelanta are posibilitatea de a solicita obligarea la repararea prejudiciului, conform art. 1082 din Codul civil 1864 (pentru contractele încheiate în 2010-2011) și art. 1350 din Codul civil aprobat prin Legea nr. 287/2009 (aplicabil contractului încheiat la 16.05.2012, în temeiul art. 3 și 5 alin. 1 din Legea nr. 71/2011).
Față de toate aceste considerente de fapt și de drept, în temeiul art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, tribunalul va păstra sentința apelantă, urmând să respingă apelul ca nefondat.
Hotărârea este definitivă în baza art. 634 alin. 1 pct. 4 din Codul de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de către reclamanta PRIMĂRIA C. U., județul B., prin primar, A. V., împotriva sentinței civile nr. 4077 din 31.03.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ având ca obiect acțiune în răspundere contractuală, în contradictoriu cu pârâtul V. R., domiciliat în mun. B., cartierul D. 2, ..10, județul B., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în ., nr. 10, jud. B..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 noiembrie 2015.
Președinte, M. A. | Judecător, N. M. | |
Grefier, C. C. |
Red. N.M.
Tehn. H.M./N.M.
4 ex./15.12.2015
Dosar prima instanță:
_ – Judecătoria B.
Judecător prima instanță:
D. A. E.
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub nr. 8214
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 3111/2015. Tribunalul BUZĂU | Fond funciar. Decizia nr. 3118/2015. Tribunalul BUZĂU → |
|---|
