Contestaţie la executare. Decizia nr. 3087/2015. Tribunalul BUZĂU

Tribunalul BUZĂU - Sentințe și decizii civile / 2015

Decizia nr. 3087/2015 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 11-11-2015 în dosarul nr. 3087/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B. - SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 3087

Ședința publică de la 11 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. M.

Judecător D. R.

Grefier E. D.

Pe rol, judecata apelului declarat de contestatoarea R. G. GRAȚIELA, domiciliată în mun. Rm-Sărat, ., județ B., împotriva încheierii de ședință din data de 11.05.2015 pronunțată de Judecătoria Rm-Sărat în dosarul nr._ – având ca obiect contestație la executare, în contradictoriu cu intimatul A. G., domiciliat în mun. Rm-Sărat, ., județ B..

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul A. G., asistat de avocat P. L., a lipsit apelanta R. G. Grațiela, reprezentată de avocat C. D..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Procedura de citare legal îndeplinită.

Părțile nu au cereri de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.

Nemaifiind cereri, excepții, probe, instanța constată cauza în stare de judecată acordând cuvântul în dezbaterea apelului formulat.

Având cuvântul, avocat C. D. solicită admiterea apelului astfel cum a fost declarat de către contestatoarea R. G. Grațiela, modificarea soluției, pe fond, admiterea contestației astfel cum a fost formulată.

Potrivit dispozițiilor art. 622 alin.1 Cod pr.civilă, obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bună voie. Alineatul 2 al aceluiași articol, prevede că, în cazul în care debitorul nu execută de bună voie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor legale. Prin urmare, dreptul de a proceda la executarea silită survine numai în caz de refuz al debitorului de a executa de bună voie ceea ce s-a stabilit prin titlul executoriu.

Ori, în prezenta cauză, nu s-a făcut niciun demers de a se executa hotărârea prin bună învoială, anterior solicitării executorului judecătoresc.

Expertul desemnat în cauză, Trentea William M. a determinat o linie de hotar pe aliniamentul M2-M3-M4, deja existentă între proprietățile părților, întrucât necesitatea stabilirii liniei de hotar a fost determinată de lipsa gardului distrus.

Din anexa la raportul de expertiză se poate constata că linia de hotar trasată de expert și omologată de instanță este una și aceeași cu cea existentă la fața locului.

Consideră că nu trebuia începută executarea, în contextul în care linia de hotar este cea deja existentă între părți.

În consecință, apreciază că se tinde la trasarea unei alte linii de hotar decât cea determinată de instanță, ori la îmbogățirea fără justă cauză, în contextul în care s-a făcut deja poprirea sumelor reprezentând onorariu executor judecătoresc și onorariu avocat, pe care le apreciază exagerate, față de volumul de activitate desfășurat în cauză.

Executorul judecătoresc urma să apeleze la un alt expert pentru trasarea liniei de hotar, care este existentă în fapt și stabilită printr-o hotărâre judecătorească.

Concluzii de admitere a apelului, astfel cum a fost formulat, anularea tuturor formelor de executare silită, cu cheltuieli de judecată.

Având cuvântul pentru intimatul A. G., avocat P. L. solicită respingerea apelului declarat de contestatoarea R. G. Grațiela, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Rezultă din actele dosarului faptul că părțile se judecă în legătură cu această linie de hotar de mai multă vreme și au puncte de vedere diferite cu privire la amplasament. Părțile au discutat cu privire la trasarea liniei de hotar și nu au ajuns la nicio înțelegere.

Apelanții susțin că gardul este amplasat pe aliniamentul stabilit de instanță. În raportul de expertiză întocmit în cauză, expertul propune o linie de hotar, pct. P 14 și M4, cea stabilită de tribunal este alta decât cea existentă în teren, pe aliniamentul M3-M3-M4, fapt ce presupune și mutarea gardului.

Cu privire la onorariile de avocat 250 lei și executor – 1500 lei se apreciază că, cuantumul acestora este în limite rezonabile, față de volumul de muncă efectuat în dosar.

Concluzii de respingere a apelului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul, în conformitate cu art. 394 alin. 1 Cod pr.civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

După deliberări,

TRIBUNALUL:

Deliberand asupra prezentului apel civil, constata:

Prin cererea inregistrata sub nr._ /2015 pe rolul Judecatoriei Rm. Sarat, contestatoarea R. G. Grațiela, în contradictoriu cu intimatul A. G., a formulat contestație la executarea silită începută de B. C. C. în dosarul de executare nr. 42/2014, solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea încheierii de executare silită pronunțată în dosarul nr._ și anularea tuturor formelor de executare silită începute de executor, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea de fapt a contestației, contestatoarea a aratat că s-a judecat cu intimatul în dosarul nr._, iar Tribunalul B., prin decizia civilă nr. 122/2014, i-a admis apelul și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul stabilirii liniei de hotar pe aliniamentul M2-M3-M4, marcat pe schița anexă nr. 1 a raportului de expertiză Trentea William M. și a respins capătul de cerere având ca obiect servitutea de vedere; prin aceeasi decizie, s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței si s-au compensat in parte cheltuielile de judecată, fiind obligat intimatul să-i plătească suma de 254,75 lei; in același dosar, prin sentința civilă nr. 819, pârâtul a fost obligat la 510 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

A mai aratat contestatoarea că a depus plângeri penale împotriva expertului, lucru cunoscut de Tribunalul B., care nu a dispus suspendarea cauzei până la soluționarea dosarului de urmărire penală, considerând ca nu sunt întrunite, la momentul respectiv, condițiile in acest sens; că, în cazul de față, i se pare aberant modul in care atât executorul judecătoresc, cât și avocatul intimatului, au înțeles să ducă la îndeplinire o hotărâre judecătorească.

Raportat la onorariul executorului judecătoresc, cât și la faptul că intimatul a beneficiat de o consultație a unui avocat pe care l-a remunerat, i se pare penibil.

A solicitat obligarea intimatului la plata următoarelor sume: 510 lei conform sentinței civile nr. 819 a Judecătoriei Rm. Sarat, 254,75 lei conform deciziei civile nr. 122/2014 a Tribunalului B., 150 lei cheltuieli ocazionate de prezentul demers și 1000 lei onorariu avocat.

Contestația nu a fost motivată în drept.

În sprijinul contestației, s-au depus, in copie xerox, sentința civilă nr. 819/27.04.2012 a Judecătoriei Rm.Sarat, decizia civilă nr. 122/03.04.2014 a Tribunalului B., raport de expertiză întocmit de expert Trentea William M. in dosarul nr._, plan de situație, adresa nr. 504/P/2014 din 05.11.2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm.Sarat, copie carte de identitate contestatoare, copie chitanță privind onorariu avocat.

Intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației la executare, ca neîntemeiată.

În motivarea de fapt a întâmpinării intimatul a aratat că, contestatoarea nu arată care sunt motive de nelegalitate și nici actele atacate; faptul că s-ar fi strecurat erori materiale in actele de executare nu este de natură să ducă la anularea acestora, titlurile executorii fiind atașate cererii de executare, titluri cu privire la care și contestatoarea face referire în contestație.

Întrucât obiectul celor două hotărârii este stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile părților, având in vedere si situația conflictuală dintre părți, precum si faptul că există parțial gard intre proprietăți, gard al cărui amplasament trebuie refăcut conform celor două hotărârii, rezolvarea litigiului nu se putea obține decât prin executarea titlurilor executorii; faptul că și contestatoarea are de recuperat cheltuieli de judecată se va rezolva in cadrul executării prin compensare, conform hotărârii.

Temei juridic: art. 205 cod procedură civilă.

În vederea soluționării contestației la executare s-a solicitat dosarul de executare nr. 42/2014 de la B. C. C..

Prin incheierea din data de 11.05.2015, Judecatoria Rm. Sarat a respins contestația la executare, formulată de contestatoarea R. G. Grațiela, în contradictoriu cu intimatul A. G.; a obligat contestatoarea la 670 lei cheltuieli de judecată către intimat.

Pentru a hotari astfel, instanta fondului a retinut urmatoarea situatie de fapt si de drept: prin sentința civilă nr. 819/2012 s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta R. G. Grațiela, in contradictoriu cu pârâtul A. G. și s-a stabilit linia de hotar între proprietățile părților pe aliniamentul 12-22-7-11-2-5, conform planului A întocmit de expert V. T. in lucrarea refăcută.

Prin aceeași sentință, s-a respins capătul de cerere privind revendicarea suprafeței de 23 m.p., s-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului să respecte distanța de 0,6 m dintre linia de hotar și imobilul pârâtului, s-a luat act de renunțarea reclamantei la capătul de cerere privind servitutea de vedere si a fost obligat pârâtul să monteze burlane pe partea de imobil ce se învecinează cu proprietatea reclamantei; de asemenea, pârâtul a fost obligat la 510 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs (recalificat apel de instanta) reclamanta, iar Tribunalul B., prin decizia civilă nr. 122/03.04.2014, a admis apelul și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a stabilit linia de hotar între proprietățile părților pe aliniamentul M2-M3-M4 marcat pe schița anexă nr.1 a raportului de expertiză Trentea William, precum și in sensul că s-a respins capătul de cerere având ca obiect servitutea de vedere; au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței; s-au compensat in parte cheltuielile de judecată în apel și a fost obligat intimatul să plătească contestatoarei suma de 254,75 lei.

La data de 30.09.2014, intimatul A. G. a formulat cerere de executare silită a deciziei silite nr.122/2014, pronunțată de Tribunalul B., prin care s-a stabilit linia de hotar dintre proprietatea sa și cea a contestatoarei pe aliniamentul M2-M3-M4, marcat pe schița anexă nr.1 a raportul Trencea William.

Cererea a fost înregistrată pe rolul B. C. C..

În sprijinul cererii de executare s-au anexat sentința civilă nr. 819/2012 a Judecătoriei Rm.Sarat, decizia civilă nr. 122/2014 a Tribunalului B., raportul de expertiză întocmit de expert Trentea William M. cu schițele anexă, împuternicire avocațială și chitanța nr. 287/24.09.2014.

Prin încheierea din data de 09.10.2014, s-a admis cererea formulată de B. C. C. și s-a încuviințat executarea silită în oricare din formele de executare prevăzute de lege a obligației de stabilire a liniei de hotar dintre proprietăți, la cererea creditorului A. G., împotriva debitoarei R. G. Grațiela, in baza titlului executoriu constând în decizia civilă nr. 122/2014 a Tribunalului B., definitivă și irevocabilă.

Prin încheierea nr. 1/11.11.2014, executorul judecătoresc stabilește cheltuielile de executare in sumă de 2190 lei și la aceeași dată emite somația către debitoare, prin care i se solicită să se conformeze dispozitivului hotărârii judecătorești privind linia de hotar dintre proprietăți pe aliniamentul M2-M3-M4, așa cum a fost marcat pe schița nr.1 a raportului de expertiză întocmit de expert Trencea și să achite cheltuielile de executare in sumă de 2190 lei.

Împotriva acestor acte de executare contestatoarea R. G. Grațiela a formulat contestație la executare.

În ceea ce privește solicitarea contestatoarei privind anularea încheierii de încuviințare a executării silită pronunțată în dosarul nr._, instanța a constatat că aceasta a fost dată cu îndeplinirea condițiilor legale.

Că în considerentele acestei încheieri s-a trecut creditor C. S. nu este de natură să ducă la anularea acesteia, deoarece în dispozitiv s-a trecut în mod corect creditorul A. G. in contradictoriu cu debitorul R. G. Grațiela, făcându-se referire la titlul executoriu constând in decizia civilă nr. 122/2014 a Tribunalului B. si privind obligația de stabilire a liniei de hotar dintre proprietăți.

Instanța a constatat că actele de executare emise de executorul judecătoresc sunt întocmite cu respectarea dispozițiilor legale în materie.

În speță, titlul executoriu ce urmează a fi executat îl constituie decizia civilă nr. 122/03.04.2014, care a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților situate în Rm.Sarat, .-56 pe aliniamentul M2-M3-M4 marcat pe schița anexă nr.1 a raportului de expertiză Trentea William.

Nu rezultă din dispozitivul acestei decizii că s-a menținut aliniamentul existent intre proprietăți, astfel încât să nu fie necesară punerea în executare a titlului executoriu.

Hotărârea judecătorească, fiind definitivă și irevocabilă, a intrat în puterea lucrului judecat și pentru finalitatea acesteia trebuie pusă în executare.

Cu privire la celelalte critici ale contestatoarei privind cheltuielile de executare, instanța a reținut că executorul judecătoresc a stabilit suma de 2190 lei ce reprezintă: 240 lei cheltuieli de executare, respectiv cheltuieli comunicare, întocmire și redactare acte de procedură, constituire și arhivare dosar, cheltuieli de transport, taxe de timbru, precum și alte cheltuieli necesare executării; 200 lei consultanță proceduri execuționale; 250 lei onorariu avocat conform chitanței anexate și 1500 lei onorariu executor judecătoresc.

Cheltuielile de executare nu sunt disproporționate in raport cu valoarea si complexitatea cauzei și de activitatea ce va fi desfășurată de executorul judecătoresc.

Cu referire la onorariul executorului judecătoresc, se are în vedere răspunderea acestuia pentru actul ce va fi îndeplinit, timpul și volumul de muncă, dificultatea cazului, deplasări la fața locului pentru trasarea liniei de hotar și implicit prezența expertului care a trasat linia de hotar.

Sub acest aspect nu trebuie omis din vedere faptul că munca executorului judecătoresc implică un risc major, întrucât în majoritatea cazurilor debitorii se opun executării silite, încercând, prin diferite mijloace, tergiversarea urmăririi.

Față de cele de mai sus, instanța a apreciat că nu se impune reducerea cuantumului onorariului executorului judecătoresc.

Cu privire la onorariul avocatului in faza de executare silită s-a făcut dovada cu înscrisuri, respectiv chitanța nr.287, fila 50 dosar, din care rezultă cuantumul acestuia si activitatea prestată de avocat.

În ceea ce privește celelalte cheltuieli de executare, în categoria acestora se includ sumele de bani aferente etapei prealabile înregistrării cererii de executare silită și deschiderea dosarului de executare silită desfășurată în condițiile art. 664 al. 1 cod procedură civilă.

Cu privire la susținerea contestatoarei că intimatul îi datorează anumite sume de bani cu titlu de cheltuieli de judecată, aceasta nu a solicitat compensarea cheltuielilor, instanța nefiind investită în acest sens cu acest capăt de cerere.

Față de considerentele de mai sus, văzând și dispoz.art.711 și următoarele cod procedură civilă, instanța a constatat că, contestația la executare de față nu este întemeiată și a dispus respingerea acesteia.

În baza art. 453 cod procedură civilă, a obligat contestatoarea la 670 lei cheltuieli de judecată către intimat.

Impotriva incheierii a declarat apel contestatoarea, solicitand admiterea apelului, modificarea in tot a soluției si, pe fond, admiterea contestației la executare asa cum a fost formulata, in sensul: anularea incheierii privind incuviintarea silita data in ședința camerei de consiliu din 09.10.2014 de Judecătoria Rm. Sărat in dosarul nr._ ; anularea tuturor formelor de executare silita efectuate de B. C. C. in dosarul executional nr. 42/2014; obligarea paraților la plata cheltuielilor de judecata reprezentând onorariu avocat, taxa de timbru si cheltuieli privind xeroxarea si atașarea dosarului de executare.

In motivarea apelului, arata contestatoarea faptul ca, prin incheierea din 11.05.2015, instanța a respins contestația la executare formulata de contestatoarea R. G. G., considerând ca actele de executare emise de executorul judecătoresc sunt intocmite cu respectarea dispozițiilor legale in materie.

Critica aceasta soluție pentru următoarele motive: potrivit dispozițiilor art. 622 al. 1 C., obligația stabilita prin hotărârea unei instante sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la indeplinire de bunăvoie.

Al. 2 al aceluiași articol arata ca, in cazul in care debitorul nu executa de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la indeplinire prin executare silita, care incepe odata cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor prezentei cârti, daca prin lege nu se prevede altfel.

D. urmare, dreptul de a proceda la executarea silita survine numai in caz de refuz al debitorului de a executa de bunăvoie ceea ce s-a stabilit prin titlul executoriu care i se opune.

Instanța va avea in vedere faptul ca, prin decizia civila nr. 122/03.04.2014 a Tribunalului B., s-a admis apelul formulat de R. G. G. si s-a stabilit linia de hotar dintre proprietățile pârtilor situate in Rm. Sărat, .-56, pe aliniamentul M2-M3-M4 marcat pe schița anexa 1 a raportului de expertiza Trentea Wiliam M., linie de hotar deja existenta intre proprietatile partilor.

Analizând anexa la raportul de expertiza, se constata ca linia de hotar trasata de expert si omologata de instanța este una si aceeași cu cea existenta la fata locului, aspect pe care insusi expertul l-a menționat in raport: "...măsurătorile existente asa cum au fost găsite la fata locului. In aceste condiții, nu era necesar sa se inceapa executarea pe un aliniament deja stabilit intre parti.

Prima întrebare care se pune este care a fost primul pas făcut de creditor pentru stabilirea liniei de hotar si care este momentul refuzului debitoarei care 1-a determinat pe creditor sa declanșeze executarea silita.

F. de aceste aspect, este evident ca R. G. G. nu are calitatea de debitoare (cu atat mai mult cu cat are si sume de bani de recuperat de la parați, derivate din aceeași sentința civila), intrucat executarea silita pentru stabilirea liniei de hotar nu are obiect, iar compensarea in acest caz intervine de drept.

In consecința, este clar ca se tinde fie trasarea unei alte linii de hotar decât cea determinata de instanta (prin intermediul expertizei propuse de B. C.), fie îmbogățirea fara justa cauza, in contextul in care s-a făcut déjà poprirea sumelor reprezentând onorariul executorului judecătoresc si onorariul avocat in suma de 2190 lei, fara sa faca compensarea cu sumele pe care parații i le datorează, conform deciziei civile titlu executor. Chiar si in ceea ce príveste onorariul de avocat si executor in faza de executare silita sunt exagerate, instanța apreciind in mod subiectiv ca cheltuielile de executare nu sunt disproporționate in raport cu valoarea si complexitatea cauzei si de activitatea ce va fi desfășurata de executorul judecatoresc. Considera ca instanța s-a aplecat mai mult asupra motivării complexității si riscului "major" la care este implicat executorul judecătoresc, in defavoarea deslușirii aspectului daca in cauza exista sau nu obiectul executării silite si daca exista temei pentru pornirea executării silite împotriva numitei R. G. G..

F. de aceste considerente, considera ca atat onorariul de avocat, cat si cel de executor, sunt disproporționate fata de volumul de munca si activitatea efectiv prestata.

Contestatoarea este permanent prejudiciata de instanța, atat prin lipsa de preocupare a instanței fata de motivele invocate in cerere, dar si prin greseile inserate in cuprinsul dispozitivului hotararii (incheierii), aceasta fiind data cu termen de apel in 30 de zile de la comunicare, cand in realitate ea suporta 10 zile de la comunicare, aspect care ar atrage evident respingerea ca tardiva a cererii in ipoteza in care ar fi depasit, prin "bunavointa" instantei acest termen. Din punctul de vedere al apelantei, greșeala nu este întâmplătoare, ci din contra este vădit intenționata, in defavoarea debitoarei R. G. G..

Chestiunea problematică intervine, asa cum a arătat, si la termenul în care trebuie exercitată calea de atac a apelului în cazul unei contestații la executare. Astfel, art. 650 alin. 2 (Instanța, de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe) și alin. 3 (Hotărârile pronuntate de instanța de executare sunt executorii și pot fi atacate numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, dacă prin lege nu se dispune altfel) din NCPC stabilesc fără vreun dubiu faptul că termenul de apel este de 10 zile de la data comunicării hotărârii, dacă prin lege nu se dispune altfel.

Ori, această opinie a instanței, de a acorda un termen de 30 de zile de apel este eronată, în condițiile în care chiar art. 468 alin. 1 NCPC stabilește că termenul de 30 de zile de apel este termenul general, care nu se aplică în situațiile în care legea (în speță art. 650 alin. 3 NCPC) stabilește expres un alt termen de exercitare a căii de atac a apelului (10 zile de la comunicarea hotărârii), norma specială de procedură derogând întotdeauna de la aplicarea normei generale de procedură.

Aceeași concluzie este întărită și de principiul soluționării cu precădere și de urgență a cauzelor care au ca obiect contestație la executare, principiu aplicabil pe întreaga perioadă a procesului civil, atât în judecata în primă instanță, cât și în cadrul judecării căii de atac.

Intimatul A. G. a depus la dosar, in termen legal, intampinare, prin care solicita respingerea apelului ca nefondat, avand in vedere urmatoarele: se sustine de catre apelanta faptul ca ea nu se opune stabilirii liniei de hotar conform titlului executoriu si ca, in aceste conditii, nu se justifica executarea, cu atat mai mult cu cat exista gard intre cele doua proprietati; din actele depuse la dosar, rezulta ca obiectul celor doua hotarari judecatoresti este stabilirea liniei de hotar dintre proprietatile partilor, care sunt . de mai mult timp, precum si faptul ca exista partial gard intre proprietatile lor, gard al carui amplasament trebuie refacut conform hotararilor, fiind evident ca rezolvarea litigiului nu se putea obtine decat prin executarea titlurilor executorii; expertul arata ca pe linia de hotar, intre punctele M4 si M3 nu exista gard; ca tribunalul a stabilit linia de hotar potrivit anexei 1 a raportului, pe aliniamentul M2-M3-M4, fapt ce presupune si mutarea gardului ce exista pe o portiune a liniei de hotar; faptul ca si contestatoarea are de recuperat cheltuieli de judecata se va rezolva in cadrul executarii, prin compensare, conform hotararilor, daca si apelanta va formula cerere in acest sens; onorariile pentru avocat si executor sunt in limitele legale si nu sunt exagerate, motivand in mod corect instanta de fond proportionalitatea acestora cu complexitatea cauzei; faptul ca s-ar fi strecurat erori materiale in actele de executare nu este de natura sa duca la anularea acestora, titlurile executorii fiind atasate cererii de executare care este corect formulata, titluri cu privire la care si contestatoarea face referire in contestatie.

Examinand apelul prin prisma actelor si lucrarilor dosarului, probelor administrate, criticilor formulate, prin prisma dispozitiilor legale incidente, tribunalul apreciaza ca este nefondat si urmeaza sa fie respins, avand in vedere urmatoarele aspecte:

Obiectul prezentei cauze rezida in contestatia contestatoarei R. G. Grațiela, în contradictoriu cu intimatul A. G., care a formulat contestație la executarea silită începută de B. C. C. în dosarul de executare nr. 42/2014, solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea încheierii de executare silită pronunțată în dosarul nr._ și anularea tuturor formelor de executare silită începute de executor, cu cheltuieli de judecată.

Impotriva incheierii este exercitat apelul de fata de catre contestatoare, criticile acesteia urmand a fi analizate in continuare.

1. In primul rand, arata ca instanta de fond, prin incheierea din 11.05.2015, in mod gresit a respins contestația la executare formulata de contestatoarea R. G. G., considerând ca actele de executare emise de executorul judecătoresc sunt intocmite cu respectarea dispozițiilor legale in materie.

Astfel, critica aceasta soluție pentru următoarele motive: potrivit dispozițiilor art. 622 al. 1 C., obligația stabilita prin hotărârea unei instante sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la indeplinire de bunăvoie; al. 2 al aceluiași articol arata ca, in cazul in care debitorul nu executa de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la indeplinire prin executare silita, care incepe odata cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor prezentei cârti, daca prin lege nu se prevede altfel; drept urmare, dreptul de a proceda la executarea silita survine numai in caz de refuz al debitorului de a executa de bunăvoie ceea ce s-a stabilit prin titlul executoriu care i se opune; prin decizia civila nr. 122/03.04.2014 a Tribunalului B., s-a admis apelul formulat de R. G. G. si s-a stabilit linia de hotar dintre proprietățile pârtilor situate in Rm. Sărat, .-56, pe aliniamentul M2-M3-M4 marcat pe schița anexa 1 a raportului de expertiza Trentea Wiliam M., linie de hotar deja existenta intre proprietatile partilor; analizând anexa la raportul de expertiza, se constata ca linia de hotar trasata de expert si omologata de instanța este una si aceeași cu cea existenta la fata locului, aspect pe care insusi expertul l-a menționat in raport: "...măsurătorile existente asa cum au fost găsite la fata locului; in aceste condiții, nu era necesar sa se inceapa executarea pe un aliniament déjà stabilit intre parti; nu se poate determina care a fost primul pas făcut de creditor pentru stabilirea liniei de hotar si care este momentul refuzului debitoarei care l-a determinat pe creditor sa declanșeze executarea silita; este evident ca R. G. G. nu are calitatea de debitoare (cu atat mai mult cu cat are si sume de bani de recuperat de la parați, derivate din aceeași sentința civila), intrucat executarea silita pentru stabilirea liniei de hotar nu are obiect, iar compensarea in acest caz intervine de drept; in consecința, este clar ca se tinde: fie, trasarea unei alte linii de hotar decât cea determinata de instanta (prin intermediul expertizei propuse de B. C.), fie îmbogățirea fara justa cauza, in contextul in care s-a făcut déjà poprirea sumelor reprezentând onorariul executorului judecătoresc si onorariul avocat in suma de 2190 lei, fara sa faca compensarea cu sumele pe care parații i le datorează, conform deciziei civile titlu executor.

In primul rand, tribunalul constata ca apelul are un caracter devolutiv, in sensul ca, daca este exercitat in termen, provoaca o noua judecata asupra fondului, fiind readuse in fata instantei de control judiciar toate problemele de fapt si de drept ce au facut obiectul dezbaterilor la prima instanta.

Instanta de apel este datoare sa verifice solutia atacata atat din punct de vedere al temeiniciei, statuand daca situatia de fapt retinuta prin hotarare este concordanta cu probele administrate in cauza si a fost corespunzator stabilita, cat si sub aspectul legalitatii, respectiv daca prima instanta a identificat, interpretat si aplicat corect normele de drept material incidente situatiei de fapt deduse judecatii.

Intrucat apelul este o cale de atac, apelanta are obligatia de a dezvolta criticile sale in fapt si in drept, fata de modul in care s-a desfasurat judecata la prima instanta sau fata de hotararea atacata, iar nu sa reia cele sustinute in prima instanta, prin motivele de apel fixandu-se limitele in care judecata va avea loc in calea de atac.

In conformitate cu prevederile art. 477 cod de procedura civila, instanta de apel este tinuta sa judece in limitele criticilor formulate prin motivele de apel, prin aplicarea regulii tantum devolutum quantum apellatum, reluand judecata asupra fondului, dar nu asupra tuturor problemelor de fapt si de drept invocate in fata primei instante, ci doar cu privire la acelea criticate de apelant.

Intotdeauna procesul civil este pornit la cererea celui interesat; obiectul si limitele procesului sunt stabilite prin cererile si apararile partilor.

Principiul disponibilitatii partilor este reglementat de art. 9 cod de procedura civila si semnifica faptul ca partile pot determina nu numai existenta procesului, ci si continutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual, in privinta partilor, obiectului si cauzei, precum si a etapelor pe care le-ar putea parcurge.

In acelasi context, conform art. 22 al. 6 cod de procedura civila, judecatorul trebuie sa se pronunte asupra a tot ceea ce s-a cerut, fara insa a depasi limitele investirii. De asemenea, instanta are dreptul sa puna in discutia partilor fundamentul juridic corect al cererii, insa in masura in care partea insista in solutionarea cererii astfel cum a fost formulata, instanta nu poate proceda la modificarea cererii, intrucat aceasta ar avea drept consecinta incalcarea principiului disponibilitatii partilor in procesul civil. Nu este obligatoriu ca partea sa indice in mod expres articolele din actele normative pe care isi intemeiaza cererea, atat timp cat sunt mentionate motivele de fapt si de drept ale cererii, care pot conduce la o corecta incadrare juridica de catre instanta a pretentiei deduse judecatii.

In speta dedusa judecatii, chiar daca contestatoarea – asistata de aparator ales, un specialist al dreptului – nu a indicat temeiul de drept al contestatiei la executare, instanta de fond a calificat-o in mod corect, din punct de vedere al textelor legale aplicabile, pe care le-a coroborat cu motivele de fapt expuse in cuprinsul contestatiei la executare.

Or, trebuie apreciat că niciuna dintre aceste critici, expuse sintetic anterior, nu este fondată, în mod corect, cu respectarea legii, prima instanță respingând cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Astfel, în fapt, este esențial de subliniat, pentru conturarea exactă a cadrului procesual, că:

- prin sentința civilă nr. 819/2012 s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta R. G. Grațiela, in contradictoriu cu pârâtul A. G. și s-a stabilit linia de hotar între proprietățile părților pe aliniamentul 12-22-7-11-2-5, conform planului A întocmit de expert V. T. in lucrarea refăcută; prin aceeași sentință, s-a respins capătul de cerere privind revendicarea suprafeței de 23 m.p., s-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului să respecte distanța de 0,6 m dintre linia de hotar și imobilul pârâtului, s-a luat act de renunțarea reclamantei la capătul de cerere privind servitutea de vedere si a fost obligat pârâtul să monteze burlane pe partea de imobil ce se învecinează cu proprietatea reclamantei; de asemenea, pârâtul a fost obligat la 510 lei cheltuieli de judecată către reclamantă;

- impotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta (recalificat apel), iar Tribunalul B., prin decizia civilă nr. 122/03.04.2014, a admis apelul și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a stabilit linia de hotar între proprietățile părților pe aliniamentul M2-M3-M4 marcat pe schița anexă nr.1 a raportului de expertiză Trentea William, precum și in sensul că s-a respins capătul de cerere având ca obiect servitutea de vedere; au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței; s-au compensat in parte cheltuielile de judecată în apel și a fost obligat intimatul să plătească contestatoarei suma de 254,75 lei;

- la data de 30.09.2014, intimatul A. G. a formulat cerere de executare silită a deciziei silite nr.122/2014, pronunțată de Tribunalul B., prin care s-a stabilit linia de hotar dintre proprietatea sa și cea a contestatoarei pe aliniamentul M2-M3-M4, marcat pe schița anexă nr.1 a raportul Trentea William; cererea a fost înregistrată pe rolul B. C. C.; in sprijinul cererii de executare s-au anexat sentința civilă nr. 819/2012 a Judecătoriei Rm.Sarat, decizia civilă nr. 122/2014 a Tribunalului B., raportul de expertiză întocmit de expert Trentea William M. cu schițele anexă, împuternicire avocațială și chitanța nr. 287/24.09.2014;

- prin încheierea din data de 09.10.2014, s-a admis cererea formulată de B. C. C. și s-a încuviințat executarea silită în oricare din formele de executare prevăzute de lege a obligației de stabilire a liniei de hotar dintre proprietăți, la cererea creditorului A. G., împotriva debitoarei R. G. Grațiela, in baza titlului executoriu constând în decizia civilă nr. 122/2014 a Tribunalului B., definitivă și irevocabilă; prin încheierea nr. 1/11.11.2014, executorul judecătoresc stabilește cheltuielile de executare in sumă de 2190 lei și, la aceeași dată, emite somația către debitoare, prin care i se solicită să se conformeze dispozitivului hotărârii judecătorești privind linia de hotar dintre proprietăți pe aliniamentul M2-M3-M4, așa cum a fost marcat pe schița nr. 1 a raportului de expertiză întocmit de expert Trentea și să achite cheltuielile de executare, in sumă de 2190 lei.

Împotriva acestor acte de executare contestatoarea R. G. Grațiela a formulat contestație la executare.

Tribunalul retine faptul ca, pe calea contestatiei la executare, persoanele interesate ori vătămate prin executare:

- pot contesta legalitatea oricărui act de executare, a încheierilor date de executorul judecătoresc ori chiar a executării silite înseși, conform art. 711 alin. 1 C.proc.civ.;

- pot cere „lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu”, potrivit art. 711 alin. 2 C.proc.civ.;

- pot cere, după începerea executării silite, și „anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, dacă a fost dată fără îndeplinirea condițiilor legale”, conform art. 711 alin. 3 C.proc.civ.;

- pot cere „împărțirea bunurilor proprietate comună pe cote-părți sau în devălmășie”, potrivit art. 711 alin. 4 C.proc.civ.

In speta, se observă că, în cauză, contestatoarea nu a invocat niciun motiv de nulitate a actelor de executare întocmite de executorul judecătoresc B. C. C. în dosarul de executare nr. 42/2014, a încheierilor date de acest executor judecătoresc ori a executării silite înseși.

Această concluzie reiese cu evidență din simpla cercetare a motivelor invocate în argumentarea cererii de chemare în judecată și a cererii de apel.

In primul rand, tribunalul retine faptul ca, in ceea ce privește solicitarea contestatoarei privind anularea încheierii de încuviințare a executării silită pronunțată în dosarul nr._, in mod corect instanța de fond a constatat că aceasta a fost dată cu îndeplinirea condițiilor legale; că în considerentele acestei încheieri s-a trecut creditor C. S. nu este de natură să ducă la anularea acesteia, deoarece în dispozitiv s-a trecut în mod corect creditorul A. G. in contradictoriu cu debitorul R. G. Grațiela, făcându-se referire la titlul executoriu constând in decizia civilă nr. 122/2014 a Tribunalului B. si privind obligația de stabilire a liniei de hotar dintre proprietăți.

In ceea ce priveste nerespectarea prevederilor art. 622 cod de procedura civila, tribunalul retine ca formele de executare au fost întocmite cu respectarea prevederilor legale, avand in vedere ca debitoarea contestatoare R. G. G. nu și-a îndeplinit de bună voie obligațiile ce-i reveneau, potrivit titlului executoriu.

Nu rezultă din dispozitivul acestei decizii că s-a menținut aliniamentul existent intre proprietăți, astfel încât să nu fie necesară punerea în executare a titlului executoriu.

Astfel, asa cum rezulta din hotararea judecatoreasca ce reprezinta titlu executoriu, prin sentința civilă nr. 819, pronunțată la data de 27.04.2012, Judecătoria Rm.Sărat a respins exceptia inadmisibilitatii capătului de cerere privind grănițuirea proprietăților, a admis, in parte, actiunea și a stabilit linia de hotar intre proprietățile părților pe aliniamentul 12-22-7-11-2-5, conform planului M intocmit de expert V. T. in lucrarea refăcută si depusă la data de 05.03.2012; a respins capătul de cerere privind revendicarea suprafeței de 23 m.p. și capătul de cerere privind obligarea pârâtului sa respecte distanța de 0,6 m dintre linia de hotar si imobilul propriu; a luat act de renunțarea reclamantei la capatul de cerere privind servitutea de vedere și a obligat pârâtul sa monteze burlane pe partea de imobil ce se invecineaza cu proprietatea reclamantei astfel incât sa impiedice scurgerea apei pluviale pe proprietatea acesteia; a obligat pârâtul la 510 lei cheltuieli de judecata catre reclamanta

Împotriva sentinței a formulat recurs (recalificat apel de catre tribunal) reclamanta R. G. Grațiela, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței recurate și pronunțarea unei soluții temeinice și legale, cu obligarea intimatului A. G. la plata cheltuielilor de judecată.

În apel, în temeiul art. 295 alin. 2 Cod procedură civilă, s-au completat probatoriile, în sensul că s-a solicitat de la Primăria Rm. Sărat autorizația de construire eliberată pârâtului intimat și documentația ce a stat la baza emiterii acesteia, s-a efectuat o nouă expertiză în specialitatea cadastru topografie, lucrare întocmită de către expert Trentea Wiliam M., iar părțile au depus la dosar planșe fotografice și înscrisuri; din oficiu, față de criticile formulate de apelantă, s-a pus în discuție și necesitatea efectuării unei expertize în specialitatea construcții însă intimata, deși inițial a fost de acord cu această probă a revenit și și-a manifestat refuzul de a suporta costurile unei asemenea lucrări.

Prin decizia civila nr. 122/03.04.2014, Tribunalul Buzau a admis apelul civil formulat de apelanta-reclamantă R. G. GRAȚIELA, împotriva sentinței civile nr. 819, pronunțată la data de 27.04.2012 de Judecătoria Rm.Sărat în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimatul – pârât A. G..

A schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților situate în Rm.Sărat, .-56, pe aliniamentul M2-M3-M4 marcat pe schița anexă nr. 1 a raportului de expertiză Trentea Wililliam, precum și în sensul că a respins capătul de cerere având ca obiect servitute de vedere.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Hotărârea judecătorească, fiind definitivă și irevocabilă, a intrat în puterea lucrului judecat și, pentru finalitatea acesteia, trebuie pusă în executare.

Instanta de apel a avut in vedere, referitor la linia de hotar dintre proprietatile partilor si, în strânsă legătură cu aceasta, la pretinsa cotropire de către pârâtul intimat a suprafeței de cca 23 mp din terenul proprietatea apelantei ( 0,60 mx37,82 m), faptul ca:

- atât expertul Trentea Wiliam M., cât și expertul V. T., au relevat faptul că între cele două proprietăți hotarul nu este marcat prin gard decât parțial, respectiv pe porțiunea cuprinsă între punctele M2 și M3 astfel cum sunt marcate pe anexa nr. 1 a raportului Trentea (f 124 dosar apel), respectiv pe aliniamentul 12, 22, 6, 7 schița V. T. (f. 109 dosar apel);

- din ambele expertize a rezultat că situația celor două imobile, astfel cum este reflectată în cărțile funciare, nu corespunde cu situația de la fața locului, expertul Trentea scoțând în evidență, abaterile însemnate ale configurării celor două imobile în cărțile funciare față de configurația din teren, cu repercusiuni și asupra proprietăților vecine, mai exact asupra proprietății P. D., care nu este parte în proces și peste al cărui teren se suprapune terenul intimatului cu până la 0,76 cm în punctul M6;

- pornind de la faptul că, în sistemul de publicitate imobiliară reglementat de Legea 7/1996, întabularea nu are efect constitutiv de drepturi, ci doar creează opozabilitatea dreptului față de terți, Tribunalul urmează să considere că întabularea terenurilor în cartea funciară cu o anumită configurație nu a avut, ca și consecință, dobândirea unui drept de proprietate asupra configurației astfel evidențiate;

- dreptul de proprietate există în patrimoniul părților ca efect al actelor juridice prin care fiecare dintre ele a dobândit imobilele în discuție, și anume ca efect al contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 743 din 17.02.2005, în ceea ce o privește pe apelantă, respectiv ca efect al contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 98/11.01.2006, în ceea ce îl privește pe intimat; ambele părți în proces au dobândit proprietățile de la autorii lor care, la rândul lor, deveniseră proprietari asupra celor două imobile vecine în anul 1975, autorii apelantei prin cumpărare de la fostul IJGCL B., și în anul 1979 autorii intimatului, prin cumpărarea construcției și în anul 2005 prin atribuirea terenului prin Ordin al Prefectului în baza Legilor fondului funciar;

- Tribunalul nu și-a însușit punctul de vedere potrivit căruia o suprafață găsită în plus la un proprietar vecin față de cea înscrisă în actul de proprietate, se constituie într-o dovadă certă a cotropirii unui teren găsit lipsă la măsurătoare la celălalt vecin raportat la întinderea înscrisă în titlul de proprietate; constatarea de teren în plus la măsurători la un vecin și în minus la celălalt, cum se întâmplă în cauza de față în ceea ce privește laturile de la . unde, pentru intimat, expertiza Trentea a găsit o deschidere de 6,72 ml față de 6,51 ml conform contractului de vânzare cumpărare, iar pentru apelantă 15,15 ml față de 15,48 ml în actul de proprietate, trebuie coroborată cu alte probe pentru a se desprinde concluzia că s-ar fi ocupat o suprafață de teren de către primul în dauna celuilalt;

- in privința imobilelor părților în proces aceste dovezi suplimentare se impun odată în plus având în vedere că, din alte schițe întocmite în aceeași epocă, respectiv din schița de plan care a stat la baza întocmirii contractului de vânzare cumpărare pentru autorii intimatului, aflată la f. 33 dosar fond, și schița ce a stat la baza întocmirii actului de vânzare cumpărare al lui R. C., aflată la f.153 dosar apel, deschiderea de la . proprietatea părinților apelantei nu mai era nici pe departe de 17,5 ml, cum se menționează în schița invocată de aceasta, ci doar de 14,4 ml sau chiar 13,5 ml; așa fiind, actele în care terenurile au fost configurate de-a lungul timpului având înscrise dimensiuni diferite, evident că apelanta, care pretinde că i s-ar fi ocupat o suprafață de teren, trebuia să facă dovezi certe cu privire la faptul mutării hotarului de către intimat înspre proprietatea d-ei, lucru care nu s-a întâmplat în cauză; aceasta doar a susținut faptul mutării, inclusiv prin afirmația că intimatul și-ar fi făcut, la un moment dat, la stradă, un gard cu țambre identice cu cele din gardul său pe care, când l-a vopsit a inclus și câteva țambre de la d-ei, fără însă a produce dovezi cu privire la cele afirmate;

- in aceste condiții, Tribunalul reținând, așa cum s-a arătat mai sus, că doar întinderea mai mare cu 21 cm a laturii de la . intimat și mai mică cu 33 cm față de actul de proprietate, găsită la apelantă, nu reprezintă o dovadă certă a faptului cotropirii, urmează să aprecieze legală și temeinică sentința primei instanțe sub aspectul respingerii capătului de cerere în revendicare;

- pornind tot de la aceleași argumente, va considera că linia de hotar dintre proprietăți este cea marcată de gardul existent pe aliniamentul M2-M3, marcat pe schița anexă a raportului de expertiză Trentea William M., iar pentru zona nemarcată de gard linia de hotar este dată de unirea punctului M3, capătul gardului, cu punctul M4, acest din urmă punct fiind acceptat de ambele părți.

Așa fiind, și văzând că expertiza V., omologată de prima instanță, a pornit de la o premiză falsă, aceea a situării construcției la 0,1 ml față de hotar, Tribunalul a admis apelul și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul stabilirii liniei de hotar pe aliniamentul M2-M3-M4 marcat pe schița anexă nr. 1 a raportului de expertiză Trentea William M..

In aceste conditii, tribunalul nu poate primi sustinerile contestatoarei apelante ca linia de hotar este in intregime definita pe vechiul traseu, cu atat mai mult cu cat, asa cum rezulta din decizia tribunalului, care reprezinta titlu executoriu, linia de hotar dintre proprietăți este cea marcată de gardul existent pe aliniamentul M2-M3, marcat pe schița anexă a raportului de expertiză Trentea William M., iar pentru zona nemarcată de gard linia de hotar este dată de unirea punctului M3, capătul gardului, cu punctul M4, acest din urmă punct fiind acceptat de ambele părți.

Avand in vedere ca, pana la data formularii cererii de executare silita, nu rezulta faptul ca ar fi fost edificat gardul asa cum s-a decis de catre instanta de control judiciar, in mod corect s-a pasit la executarea silita de catre creditorul A. G..

Rezulta, din lecturarea hotararilor depuse la dosar, ca apelanta a fost parte în procesul soluționat irevocabil prin decizia nr. 122/03.04.2014 a Tribunalului Buzau, a avut cunoștință de obligațiile stabilite in dispozitivul hotararii, astfel încât, pe baza efectelor acestei hotărâri avea posibilitatea executării de bună voie a obligației de la momentul rămânerii irevocabile a deciziei, care coincide în speță cu data pronunțării acesteia.

Tribunalul retine ca executarea silita este procedura prin mijlocirea careia creditorul, titular al dreptului recunoscut printr-o hotarare judecatoreasca sau printr-un alt titlu executoriu, constrange, cu concursul organelor competente, debitorul, care nu intelege sa isi indeplineasca in mod voluntar obligatiile ce ii revin. Astfel, in cazul in care debitorul nu executa de bunavoie obligatia sa, aceasta se aduce la indeplinire prin executare silita, care incepe odata cu sesizarea organului de executare. Executarea silita are loc in oricare dintre formele prevazute de lege, simultan sau succesiv, pana la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobanzilor, penalitatilor sau a altor sume acordate potrivit legii prin titlu, precum si a cheltuielilor de executare.

Astfel, partile raportului executional sunt creditorul si debitorul din titlul executoriu, astfel incat orice contestatie cu privire la modul in care executarea silita este efectuata, nu poate fi formulata decat in contradictoriu cu acestea.

Pe de altă parte, în același sens al îndeplinirii de bună voie a obligației de către apelanta debitoare, tribunalul constată că jurisprudența Curții Europene pentru Drepturile Omului a statuat în mod constant că executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din “proces“, în sensul art. 6 alin. 1 din Convenție. Dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți [Ș. contra României, hotărârea din 24.03.2005; Immobiliare Saffi împotriva Italiei (M.C.), Cererea nr. 22.774/93, paragraful 63, CEDO 1999-V].

CEDO a statuat in Cauza S. vs. Romania sau in Cauza Hornsby vs. G. ca faza executarii silite face parte din notiunea de proces, in sensul art. 6 din Conventie, intrucat dreptul de acces la justitie ar fi iluzoriu daca ordinea juridica interna a unui stat contractant ar permite ca o hotarare definitiva si obligatorie sa ramana fara obiect, in detrimentul unei parti. In cauza se poate aprecia ca debitoarea, in lipsa unor demersuri pentru edificarea gardului, refuza sa respecte hotararea judecatoreasca ce reprezinta titlul executoriu. O intarziere in executarea obligatiei stabilita prin hotararea judecatoreasca nu poate avea drept consecinta o atingere adusa substantei dreptului protejat de art. 6 CEDO.

F. de cele expuse pe larg anterior, tribunalul apreciaza ca instanța de fond, in mod corect, a constatat că actele de executare emise de executorul judecătoresc sunt întocmite cu respectarea dispozițiilor legale în materie, motiv pentru care tribunalul apreciaza ca acest motiv de apel este nefondat, urmand a fi respins.

2. In al doilea rand, arata apelanta contestatoare ca onorariul de avocat si executor in faza de executare silita sunt exagerate, instanța apreciind in mod subiectiv ca cheltuielile de executare nu sunt disproporționate in raport cu valoarea si complexitatea cauzei si de activitatea ce va fi desfășurata de executorul judecatoresc.

Considera ca instanța s-a aplecat mai mult asupra motivării complexității si riscului "major" la care este implicat executorul judecătoresc, in defavoarea deslușirii aspectului daca in cauza exista sau nu obiectul executării silite si daca exista temei pentru pornirea executării silite împotriva numitei R. G. G.; fata de aceste considerente, considera ca atat onorariul de avocat, cat si cel de executor, sunt disproporționate fata de volumul de munca si activitatea efectiv prestata.

Tribunalul retine ca suma reprezentând cheltuieli de executare poate fi cenzurată de către instanța de judecată, în cadrul contestației la executare, urmând să verifice dacă acestea au fost corect stabilite, dacă sunt necesare pentru efectuarea executării, dacă corespund volumului de muncă efectuat de organele implicate în executare și dacă nu sunt disproporționate față de cuantumul creanței.

Potrivit anexei nr.1 la Hotărârea nr.2 din 17.02.2007 pentru completarea Statutului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești cheltuielile de executare silită au fost stabilite după cum urmează: înregistrarea cererii – până la 1 leu, formare dosar – până la 10 lei, redactare adresă – până la 10 lei, proces verbal de îndeplinire a procedurii – până la 20 lei, cheltuieli de transport – în funcție de mijlocul folosit, emitere somație – până la 10 lei, proces verbal de sechestru – până la 30 lei, cheltuieli de transmitere prin poștă – în funcție de valoarea timbrelor necesare, emitere adresă poprire – până la 10 lei și arhivare dosar – până la 30 lei.

Prin procesul verbal, executorul judecătoresc a stabilit suma de 2190 lei ce reprezintă: 240 lei cheltuieli de executare, respectiv cheltuieli comunicare, întocmire și redactare acte de procedură, constituire și arhivare dosar, cheltuieli de transport, taxe de timbru, precum și alte cheltuieli necesare executării; 200 lei consultanță proceduri execuționale; 250 lei onorariu avocat conform chitanței anexate și 1500 lei onorariu executor judecătoresc.

În cadrul cheltuielilor de executare a menționat pe cele privind înregistrare, formare dosar, redactare adresă, proces verbal de îndeplinire a procedurii, cheltuieli de transmitere prin poștă, emitere somație, emitere adresă poprire și arhivare dosar.

a) Referitor la suma de 240 lei, aceasta reprezintă cheltuieli de executare ocazionate cu efectuarea lucrărilor din dosar, respectiv cheltuieli comunicare, întocmire și redactare acte de procedură, constituire și arhivare dosar, cheltuieli de transport, taxe de timbru, precum și alte cheltuieli necesare executării. Valoarea acestor cheltuieli este stabilită conform Hotărârii nr. 2 a Consiliului UNEJ, publicată în M Of nr. 164/07.03.2007.

Aceste dispoziții, raportate la art. 669 al. 2 cod de procedura civila si art. 39 alin. 4 din Legea nr. 188/2000-privind executorii judecatoresti republicata, din care reiese ca debitorul este ținut la cheltuielile ocazionate de efectuarea executarii silite, precum si la plata onorariului executorului judecătoresc, asimilat conform alin. 5 din același articol, cheltuielilor de executare, in afara de cazul in care creditorul a renuntat la executare, situatie in care vor fi suportate de acesta, precum si la art. 669 al. 6 cod de procedura civila, edifica fara echivoc obligativitatea care incumba debitorului de a le achita in continuare.

Mai mult, art. 669 al. 2 Cod proc. civ. legiferează faptul ca „cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt in sarcina debitorului urmărit, afara de cazul cand creditorul a renunțat la executare sau daca prin lege se prevede altfel".

Or, intimatul, ca si creditor, nu a renunțat la executare, iar prin faptul ca debitoarea nu a achitat in mod voluntar creanța nici dupa declanșarea procedurii, aceasta ramane obligata in continuare la stingerea creanței prin plata cu toate cheltuielile de executare aferente, astfel cum sunt enumerate 39 alin. 5 din legea de referința (Legea nr. 188/200).

In acest sens, tribunalul apreciaza legalitatea cuantumului cheltuielilor de executare sub guvernarea dispozițiilor art. 3 lit. a din Ordinul Ministrului Justiției nr. 2550/C/2006, astfel cum a fost modificat prin Ordinul nr. 2561/C/2012 si prin prisma Anexei 1 privind cheltuielile de executare din Statutul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești si al profesiei de executor judecătoresc si având in vedere ca din aceste cheltuieli 24% constituie TVA.

Corelat cu aceste prevederi legea, in speța Codul de procedura civila si Legea nr. 188/2000 statuează, pe langa cheltuielile efectuate cu ocazia publicității procedurii de executare silita si pe langa cele de transport, libertatea identificării si stabilirii si altor cheltuieli, implicit a cuantumului acestora, prin mențiunea „alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfășurării executării silite„ guvernate de art. 39 alin. 5 pct. 7 din legea de referința.

Așadar, tribunalul apreciază că, cheltuielile de executare sunt justificate și au la bază culpa procesuală a debitorului contestator, care nu a înțeles să execute, de bunăvoie, hotararea instantei.

Tribunalul are in vedere si faptul ca cheltuielile de executare se stabilesc anticipat și că, în prezent, executarea silită nu este finalizată, astfel incat în acest dosar de executare urmează a fi efectuate și alte acte de executare.

Potrivit art. 669 al. 2 din codul de procedură civilă, cheltuielile ocazionate cu efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, acesta fiind ținut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, cheltuielile de executare fiind stabilite de executor prin proces verbal care constituie titlu executoriu.

F. de cele expuse pe larg anterior, tribunalul apreciaza că aceste cheltuieli de executare nu sunt disproporționate in raport cu valoarea si complexitatea cauzei și de activitatea ce va fi desfășurată de executorul judecătoresc, motiv pentru care criticile apelantei sunt gasite neintemeiate de instanta de control judiciar.

b) Referitor la suma de 1500 lei onorariu executor judecătoresc, Tribunalul constata că onorariul executoriului judecătoresc este justificat și se încadrează în limitele prevăzute de Ordinul nr. 2550/2006 și art. 37 din Legea 188/2000, respectiv 10 % din suma executată silit.

Instanta trebuie sa aiba in vedere răspunderea acestuia pentru actul ce va fi îndeplinit, timpul și volumul de muncă, dificultatea cazului, deplasări la fața locului pentru trasarea liniei de hotar și implicit prezența expertului care a trasat linia de hotar. In consecinta, tribunalul apreciaza, ca si instanta de fond, că nu se impune reducerea cuantumului onorariului executorului judecătoresc.

c) Referitor la onorariul avocatului in faza de executare silită, in suma de 2500 lei, s-a făcut dovada cu înscrisuri, respectiv chitanța nr.287, fila 50 dosar, din care rezultă cuantumul acestuia si activitatea prestată de avocat.

Regula este că dovada cheltuielilor de judecată se face cu acte, documente, înscrisuri justificative.

Cum fundamentul acordării cheltuielilor de judecată/executare avansate de partea care a câștigat procesul îl reprezintă culpa procesuală, înseamnă că acel contract, încheiat de intimata, în speță, cu avocatul ei, își va produce efectele și față de partea care a pierdut procesul (aceasta din urmă se vede obligată în temeiul voinței exprimate de persoanele care au negociat onorariul de avocat, deși ea, evident, nu a participat nici personal și nici prin reprezentare la încheierea contractului respective) în baza unuia dintre principiile care guvernează repararea prejudiciului în materia răspunderii civile delictuale, anume principiul reparării integrale.

Prin urmare, pe temeiul răspunderii civile delictuale, cel ce a câștigat procesul are dreptul de a obține de la adversar sumele pe care le-a plătit cu titlu de onorariu de avocat (fapta ilicită a fost săvârșită de cel ce a pierdut procesul, în sensul că datorită atitudinii sale a avut loc procesul respectiv), dar instanta are in vedere si practica judiciara in aceasta materie a CEDO, conform careia partea care a castigat procesul nu va putea obtine rambursarea unor cheltuieli decat in masura in care se constata realitatea, necesitatea si caracterul lor rezonabil (cauzele C. impotriva Romaniei, Strain impotriva Romaniei, R. impotriva Romaniei, S. si altii impotriva Romaniei).

Potrivit art. 28 alin. 1 din Legea nr. 51/1995, avocatul are dreptul să asiste și să reprezinte orice persoana fizică sau juridică, în temeiul unui contract încheiat în formă scrisă, iar pentru această activitate avocatul are dreptul la onorariu, element care trebuie menționat obligatoriu în cuprinsul contractului de asistență juridică, conform art. 127 alin. 1 din Statutul profesiei de avocat.

Așadar, cuantumul onorariului plătit de client avocatului său este stabilit prin contractul de asistență juridică, iar depunerea în proces a originalului chitanței de plată a onorariului, emisă în baza contractului de asistență juridică, naște prezumția că acesta este onorariul stabilit prin contractul de asistență juridică pentru respectiva cauză.

In speta, intimata a solicitat obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecata si a facut dovada achitarii unui onorariu de 250 lei catre aparatorul ales, la dosar fiind depusa imputernicirea avocatiala, insotita de chitanta care dovedeste acest cuantum.

De asemenea, tribunalul apreciaza ca acest cuantum este rezonabil si proportional in raport cu valoarea, complexitatea cauzei si cu activitatea desfasurata de avocat.

d) Cu privire la susținerea contestatoarei că intimatul îi datorează anumite sume de bani cu titlu de cheltuieli de judecată, tribunalul retine ca aceasta nu a solicitat compensarea cheltuielilor, instanța nefiind investită în acest sens cu acest capăt de cerere.

Tribunalul retine ca textul de lege defineste compensatia ca fiind un mod de stingere a obligatiilor care consta in stingerea datoriilor reciproce, pana la concurenta celei mai mici dintre ele. Asadar, este vorba de stingerea unor datorii pe care o persoana (fizica sau juridica) le are fata de alta persoana care are, in acelasi timp, datorie fata de prima persoana. Daca aceste datorii reciproce sunt egale ca valoare, atunci se sting in totalitate, daca insa una este mai mica, se vor stinge pana la valoarea acesteia.

Exista trei tipuri de compensatie, respectiv legala, conventionala si judiciara. Compensatia legala intervine atunci cand sunt indeplinite anumite conditii: reciprocitatea obligatiilor, obligatiile sa priveasca bunuri fungibile, datoriile reciproce sa fie certe (adica sa nu se puna in discutie existenta lor), sa fie lichide (adica sa fie determinate ca valoare) si sa fie exigibile, adica sa fie ambele ajunse la scadenta (sa nu existe un termen de plata pentru vreuna din ele care nu s-a implinit inca).

Noul Cod Civil, aplicabil in speta, contine aceasta reglementare in art. 1617 al. 1, in care se arata: compensatia opereaza de plin drept de indata ce exista doua datorii certe, lichide si exigibile, oricare ar fi izvorul lor si care au ca obiect o suma de bani sau o anumita cantitate de bunuri fungibile, de aceeasi natura.

Compensatia nu opereaza automat, spre deosebire de reglementarea aceleiasi institutii din Codul civil din 1864, ci are caracter facultativ si poate fi inlaturata atat expres, cat si tacit, prevederile art. 2185 subliniind ca aceasta compensare a soldurilor, care reflecta compensarea creantelor reciproce opereaza „afara de cazul in care partile au convenit altfel”.

Art. 1616-1618 NCC reglementeaza efectele compensatiei datoriilor reciproce, compensatie care opereaza de plin drept, precum si situatiile in care este exclusa.

Art. 1618 NCC interzice compensatia in trei situatii:

1) atunci cand creanta opusa in compensare rezulta dintr-un act ilicit, facut cu intentia de a pagubi;

2) atunci cand datoria are ca obiect restituirea bunului dat in depozit sau cu titlu de comodat si partea datornica este interesata sa faca uz de dreptul de retentie;

3) cand bunul este insesizabil. De exemplu, sunt insesizabile creantele privind dreptul de intretinere si creantele salariale si fiscale.

Din cele expuse pe larg anterior, avand in vedere ca apelanta contestatoare nu a solicitat compensarea, tribunalul retine ca actele de executare au fost legal întocmite, că motivele invocate de către contestatoare nu sunt de natură să atragă nulitatea actelor de executare, motiv pentru care, in conformitate cu prevederile art. 480 cod de procedura civila, va respinge apelul, ca nefundat, in privinta acestor critici.

3. Arata ca contestatoarea ca este permanent prejudiciata de instanța, atat prin lipsa de preocupare a instanței fata de motivele invocate in cerere, dar si prin greselile inserate in cuprinsul dispozitivului hotararii (incheierii), aceasta fiind data cu termen de apel in 30 de zile de la comunicare, cand in realitate ea suporta 10 zile de la comunicare, aspect care ar atrage evident respingerea ca tardiva a cererii in ipoteza in care ar fi depasit, prin "bunavointa" instantei acest termen.

Din punctul de vedere al apelantei, greșeala nu este întâmplătoare, ci din contra este vădit intenționata, in defavoarea debitoarei R. G. G.; chestiunea problematică intervine, asa cum a arătat, si la termenul în care trebuie exercitată calea de atac a apelului în cazul unei contestații la executare; astfel, art. 650 alin. 2 (Instanța, de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executăii silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe) și alin. 3 (Hotărârile pronuntate de instanța de executare sunt executorii și pot fi atacate numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, dacă prin lege nu se dispune altfel) din NCPC stabilesc fără vreun dubiu faptul că termenul de apel este de 10 zile de la data comunicării hotărârii, dacă prin lege nu se dispune altfel; ori, această opinie a instanței, de a acorda un termen de 30 de zile de apel este eronată, în condițiile în care chiar art. 468 alin. 1 NCPC stabilește că termenul de 30 de zile de apel este termenul general, care nu se aplică în situațiile în care legea (în speță art. 650 alin. 3 NCPC) stabilește expres un alt termen de exercitare a căii de atac a apelului (10 zile de la comunicarea hotărârii), norma specială de procedură derogând întotdeauna de la aplicarea normei generale de procedură; aceeași concluzie este întărită și de principiul soluționării cu precădere și de urgență a cauzelor care au ca obiect contestație la executare, principiu aplicabil pe întreaga perioadă a procesului civil, atât în judecata în primă instanță, cât și în cadrul judecării căii de atac.

In legatura cu aceste afirmatii, tribunalul constata ca apelul are un caracter devolutiv, in sensul ca, daca este exercitat in termen, provoaca o noua judecata asupra fondului, fiind readuse in fata instantei de control judiciar toate problemele de fapt si de drept ce au facut obiectul dezbaterilor la prima instanta.

Raportand prevederile legale la speta dedusa judecatii, tribunalul apreciaza ca aceste afirmatii nu reprezinta critici aduse hotararii instantei de fond si exced motivelor de nelegalitate si netemeinicie ale hotararii apelate, astfel incat nu vor fi analizate de instanta de control, petenta putand uza de alte cai prevazute de lege daca se considera nedreptatita de instanta fondului.

Față de toate considerentele expuse mai sus, văzând și limitele efectului devolutiv al apelului pendinte prin aplicarea prevederilor art. 477 alin. 1 și art. 479 alin.1 Cod procedură civilă, tribunalul apreciază că prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt și de drept, motiv pentru care, în conformitate cu prevederile art. 480 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge, ca nefondat, apelul pendinte judecății.

Hotărârea este definitivă în baza art. 634 alin. 1 pct. 4 din codul de procedură civilă și art. 483 alin.2 teza finală Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de contestatoarea R. G. GRAȚIELA, domiciliată în mun. Rm-Sărat, ., județ B., împotriva încheierii de ședință din data de 11.05.2015, pronunțată de Judecătoria Rm-Sărat în dosarul nr._ – având ca obiect contestație la executare, în contradictoriu cu intimatul A. G., domiciliat în mun.Rm-Sărat, ., județ B., ca nefondat.

Obligă apelanta la plata sumei de 700 lei cheltuieli de judecată către intimatul A. G..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 11 Noiembrie 2015.

Președinte,

I. M., fiind în CO, prezenta s-a semnat de

Președinte Secție

R. D.

Judecător,

D. R.

Grefier,

E. D.

Red./Tehnored.D.R./ 4 ex.

20.11.2015

Judecătoria Rm-Sărat

Dosar fond._

Judec.fond: B. M.

← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr....		Fond funciar. Decizia nr. 257/2015. Tribunalul BUZĂU →

Contestaţie la executare. Decizia nr. 3087/2015. Tribunalul BUZĂU

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 3087/2015. Tribunalul BUZĂU