Fond funciar. Decizia nr. 3101/2015. Tribunalul BUZĂU

Tribunalul BUZĂU - Sentințe și decizii civile / 2015

Decizia nr. 3101/2015 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 13-11-2015 în dosarul nr. 3101/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B. - SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 3101

Ședința publică de la 13 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. M.

Judecător D. R.

Grefier E. D.

Pe rol, judecata apelurilor declarate de reclamanta V. I., domiciliată în oraș Nehoiu, ., pârâtele C. ORĂȘĂNEASCĂ NEHOIU PENTRU APLICAREA LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, cu sediul în oraș Nehoiu, județ B. și C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în mun.B., ..48, județ B. și intervenientul B. I., domiciliat în oral Nehoiu, ., împotriva sentinței civile nr.1261 din data de 23.06.2015 pronunțată de Judecătoria Pătârlagele în dosarul nr._ - având ca obiect modificare titlu de proprietate.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 11.11.2015, consemnate pe larg în încheierea de ședință de la acea dată, ce face corp comun cu prezenta. Instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru termenul din 13.11.2015.

După deliberări,

TRIBUNALUL:

Deliberand asupra prezentelor apeluri civile, constata:

Prin cererea inregistrata sub nr._ /2015 pe rolul Judecatoriei Patarlagele, reclamanta V. I. a chemat în judecată pe pârâtele C. Orășenească pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar Nehoiu și C. Județeană Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate B., solicitând modificarea titlului de proprietate nr._/99/2003, emis pe numele def. V. M. I., cu privire la suprafața de teren de 400 m.p. înscrisă la tarlaua nr. 117, situată în intravilanul orașului Nehoiu, în pct. „Păltineni“ - „Lingă casă“, având ca vecinătăți N - drum, E - drum, S - drum, V - B. I.; sa se dispună înscrierea corectă a acestei suprafețe, în sensul indicării componentei, vecinătăților, punctelor toponimice, conform amplasamentului real al terenului.

In motivarea actiunii, a aratat ca aceasta suprafața a fost înscrisă în mod eronat ca fiind o singură „bucată“ de teren situată într-un singur punct „Lîngă casă“; in realitate, terenul este divizat în două părți, situate în localitatea Păltineni, despărțite de drumul comunal, respectiv: o suprafață de 299 m.p. cu vecinătățile indicate în titlu, în punctul „Lângă casă“ și 101 m.p., aflată vis-a-vis de aceasta, având ca vecinătăți: N - drum, S - izvor, E - drum, V - Brinzea I., într-un punct cunoscut sub o altă denumire, pe cealaltă latură a drumului comunal; în urma reconstituirii dreptului de proprietate, pentru terenurile deținute de soțul său, def. V. M. I., s-a emis titlul de proprietate nr._/99/2003; în urma dezbaterii succesiunii de pe urma acestuia, pe cale notariala s-a emis certificatul de moștenitor nr. 8/15.01.2013, conform căruia a primit din masa de împărțit suprafața de teren în litigiu; ulterior, a înstrăinat nepotului său, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 355/22.03.2013, suprafața de 299 m.p., întocmindu-se și carte funciară aferentă; in ceea ce privește restul suprafeței de 101 m.p., ce reprezintă a doua parte a terenului, nu se poate întocmi documentația corespunzătoare în vederea înscrierii sale în Cartea Funciară, datorita erorii existente în titlul de proprietate; față de faptul că titlul de proprietate a intrat în circuitul civil, iar pe cale administrativă nu se poate remedia aceasta, singura posibilitate de înlăturare a acestor inconveniente rămâne intentarea prezentei acțiuni.

În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 58 din Legea nr. 18/1991, cu modificările ulterioare și celelalte dispoziții ale legilor fondului funciar.

A solicitat administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei C. L. Nehoiu, titlul de proprietate nr._ și expertiza de specialitate topografic si cadastru.

Au fost atașate, în copie, următoarele înscrisuri: contract de vânzare cumpărare nr. 355/22.03.2013, extras de Carte Funciară, plan topografic întocmit de inginer B. C..

Prin rezoluția judecătorului din data de 26.06.2014, a fost comunicată cererea de chemare în judecată și înscrisurile pârâtelor, cu mențiunea de a depune întâmpinare, sub sancțiunea dispozițiilor art. 208 alin. 2 cod procedură civilă.

Constatându-se că nu s-a formulat întâmpinare, prin rezoluția judecătorului din data de 30.07.2014, s-a stabilit primul termen de judecată la data de 09.10.2014, cu citarea părților.

La data de 08.10.2014, prin registratura instanței, s-a formulat cerere de intervenție principală de către intervenientul B. I., prin care a solicitat încuviințarea, în principiu, a cererii pe fond și respingerea cererii principale și admiterea cererii de intervenție, cu consecința constatării dreptului de folosință asupra terenului în litigiu, respectiv 109 m.p., conform expertizei întocmite de expert F. L. și 101 m.p.

În fapt, a aratat că este proprietarul unei suprafețe de 101 m.p. vis-a-vis de proprietatea reclamantei, teren folosit mai bine de 20 de ani de către acesta; ca acest teren nu a aparținut niciodată autorului reclamantei și nu a făcut obiectul legilor fondului funciar, pentru a face obiectul unei acțiuni de fond funciar și de modificare titlu de proprietate ce presupunea de la început ca terenul să fie reconstituit și să se facă obiectul legislației de fond funciar; a aratat că, în fapt, acest teren a făcut obiectul analizei judecătorești, pronunțându-se în mod definitiv de către Tribunalul B. Decizia nr. 159/2014, în dosarul nr._ ; că, în cauza sus menționată, instanțele de judecată au stabilit definitiv că terenul în litigiu a fost și este posedat de intervenient, dar nu a fost împlinit termenul pentru a uzucapa, fiind respinsă și cererea de intervenție a reclamantei din prezenta cauză.

În cauza sus menționată reclamanta a solicitat constatarea dreptului de proprietate pentru terenul în litigiu, dobândită prin uzucapiunea de lungă durată, iar în prezenta cauză, pentru același teren imobil, se solicită modificarea titlului de proprietate, în sensul defalcării suprafeței de 400 m.p. în 299 și 101 m.p.

A aratat că este de neacceptat și aserțiunea părții reclamante, care a formulat acțiune prin care a solicitat a se constata dreptul de proprietate prin uzucapiune, precum și prin reconstituire, în condițiile în care instanțele de judecată au stabilit că terenul nu a făcut obiectul legilor fondului funciar și niciuna dintre părți nu poate justifica, la acest moment, un drept de proprietate; că terenul se află, din punct de vedere juridic, în patrimoniul UAT Oraș Nehoiu și poate fi concesionat în raport de persoana care-l folosește și justifică preempțiunea în atribuirea concesiunii; că acest raționament este recunoscut de reclamantă care, prin nepotul său, V. C. L., a solicitat la data de 22.01.2013, prin cererea înregistrată sub nr. 816/24.01.2013, concesiunea unei părți de 24 m.p. din terenul în litigiu, pentru edificarea unui garaj; că posesia exercitată de către intervenient este de necontestat și recunoscută de toată comunitatea locală, pe acest teren fiind depozitate în permanență, lemne, materiale de construcții pentru folosința acestuia; aceste lămuriri conduc la o evidența netemeinicie a cererii principale, prin această cerere interesul își conservă un drept al său, dreptul de folosință ceea ce tinde spre respingerea cererii principale.

În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 61 și următoarele din codul de procedură civilă.

În dovedirea cererii de intervenție au fost atașate, în copie, raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în dosarul nr._, cererea de intervenție formulată în acea cauză de către reclamantă și cererea formulată de către numitul V. C. L., în vederea concesionării unui teren.

În ședința publică de la data de 09.10.2014 a fost încuviințată, în principiu, cererea de intervenție principală.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, proba testimonială cu doi martori, fiind audiați, sub prestare de jurământ N. I. E. și V. E., depozițiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar. De asemenea, a fost administrată proba cu interogatoriul pârâtei C. Orășenească Nehoiu, precum și expertiza tehnico judiciară specialitatea topografie și cadastru, având ca obiective:

1. să se identifice suprafața de teren de 400 m.p. înscrisă în titlul de proprietate nr._/99/2003, tarlaua 117, având ca vecinătăți:N-drum, E- drum, S- drum, V-B. I. și să se precizeze cât măsoară aceasta în prezent;

2. să se identifice suprafața de teren de 101 m.p. având ca vecinătăți: N-drum, S-izvor, E-drum, V- B. I. și să se precizeze dacă este sau nu împrejmuit cu gard sau dacă se află în proprietatea vreunei persoane;

3. în situația în care suprafața de teren de la obiectivul nr. 1, măsoară mai puțin de 400 m.p. să se precizeze dacă există identitate între această suprafață și cea de la obiectivul nr. 2, avându-se în vedere poziția amplasamentul, situația juridică și dacă suprafața de teren lipsă ar putea fi cea de la obiectivul nr. 2.

La dosarul cauzei a fost depus raportul de expertiză întocmit de expert tehnic judiciar N. G., cu privire la care părțile nu au formulat obiecțiuni.

Pârâta Comisa Orășenească Nehoiu a înaintat instanței documentația care a stat la baza emiterii titlului de proprietate nr._/99/15.01.2003.

A fost atașat dosarul nr._ al Judecătoriei Pătârlagele.

Părțile au depus concluzii scrise, sens în care a fost amânată pronunțarea.

Prin s.c. nr. 1261/23.06.2015, Judecatoria Patarlagele a admis, în parte, acțiunea având ca obiect modificare titlu proprietate, formulată de reclamanta V. I.- CNP_, în contradictoriu cu pârâtele C. ORĂȘENEASCĂ NEHOIU PENTRU APLIACREA LEGILOR FONDULUI FUNCIAR și COMISIA JUDEȚEANĂ B. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR; a dispus modificarea titlului de proprietate nr. 22.813/99 /15.01.2003, in sensul ca se va înlătura suprafața de 400 mp, înscrisă la tarlaua 117, având ca vecini la N-drum, la S-drum, la E-drum și la V-B. I. și se vor înscrie doua suprafețe, respectiv suprafața de 299 mp, identificată de expertul tehnic judiciar N. G., in planul de situație, prin unirea punctelor de contur 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 1 și suprafața de 80 mp. identificată de expertul tehnic judiciar N. G., in planul de situație, prin unirea punctelor de contur 12, 13, 14, 15, 16, 17, 19, 20, 21, 22, 12.

A dispus ca paratele C. Orășenească Nehoiu și C. Județeană B. sa facă demersurile necesare pentru modificarea titlului de proprietate nr. 22.813/99/15.01.2003, conform prezentei hotărâri judecătorești; a respins cererea de intervenție principală formulată de intervenientul B. I., ca fiind neîntemeiată.

În temeiul art. 453 cod procedură civilă, a obligat pârâtele C. Orășenească Nehoiu și C. Județeană B. la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.

Pentru a hotari astfel, instanta fondului a retinut urmatoarea situatie de fapt si de drept: reclamanta a formulat acțiune, prin care a solicitat modificarea titlului de proprietate nr._/99/2003 emis pe numele def. V. M. I., în ceea ce privește suprafața de 400 m.p. înscrisa la tarlaua 117 situată în intravilanul orașului Nehoiu în punctul „Paltineni“ - „Lîngă casă“, având ca vecinătăți N- drum, E - drum, S - drum, V - B. I., în sensul că se vor înscrie în acest titlu de proprietate două suprafețe de teren, 299 m.p. cu vecinătățile indicate în titlul de proprietate, în punctul „Lîngă casă“ și 101 m.p. aflat vis-a vis de aceasta, având ca vecinătăți la N- drum, la S- izvor, la E- drum și la V- B. I., într-un punct cunoscut sub o altă denumire, pe cealaltă latură a drumului comunal.

Din concluziile raportului de expertiză întocmit de expert tehnic N. G. a rezultat faptul că suprafața de 400 m.p., înscrisă în titlul de proprietate nr._/99/15.01.2003, teren agricol tarlaua 117, punctul „Lîngă casă“, măsoară 299 m.p., fiind poziționat pe schița de plan întocmită de expert și delimitată de punctele de contur 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 1. Cu privire la terenul în suprafață de 101 m.p., acesta a fost poziționat pe schița de plan anexă la raportul de expertiză între punctele de contur 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 19, 20, 21, 11, făcându-se precizarea că acesta nu este împrejmuit cu gard și nu este în proprietatea vreunei persoane. Cu privire la această din urmă suprafață de teren s-a menționat că 21 m.p, delimitată de punctele de contur 11, 12, 22, 21, 11 se află în domeniul privat al orașului Nehoiu, conform H.C.L. Nehoiu nr. 7/18.02.2013.

Expertul tehnic judiciar a mai menționat faptul că nu există identitate între suprafața de 400 m.p. înscrisă în titlul de proprietate la tarlaua 117 și suprafața de 101 m.p. delimitată de punctele de contur 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 19, 20, 21, 11, având ca vecinătăți la N- drum, la E-drum, la S-izvor, la V- B. I..

Instanța a mai reținut faptul că, în registrul agricol aferent anilor 1959-1963, pe numele def. V. M. I., sunt înscrise suprafețe de teren pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate, iar la punctul 7 este menționată suprafața de 400 m.p. clădiri-curți. Este adevărat că nu este prevăzut în registrul agricol că această suprafață este compusă din două loturi, însă așa cum rezultă din răspunsul la interogatoriu, întrebarea nr. 4, dat de către pârâta C. Orășenească Nehoiu, rezultă că această suprafață de teren a aparținut reclamantei și nu s-a aflat niciodată în posesia intervenientului.

În cea ce privește suprafața de 21 m.p. care face parte din totalul suprafeței de 101 m.p., C. Orășenească Nehoiu a menționat în răspunsul la interogatoriu că se află în domeniul privat al orașului Nehoiu.

Față de cele reținute, instanța a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. III alin. 1 din Legea nr. 169/1997.

Prin urmare, a admis acțiunea și a modificat titlul de proprietate nr. 22.813/99/15.01.2003, în sensul ca a înlăturat suprafața de 400 mp, înscrisă la tarlaua 117, având ca vecini la N-drum, la S-drum, la E-drum și la V-B. I. și se vor înscrie doua suprafețe, respectiv suprafața de 299 mp. identificată de expertul tehnic judiciar N. G., in planul de situație, prin unirea punctelor de contur 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 1 și suprafața de 80 mp. identificată de expertul tehnic judiciar N. G., în planul de situație ,prin unirea punctelor de contur 12, 13, 14, 15, 16, 17, 19, 20, 21, 22, 12 și a dispus ca paratele C. Orășenească Nehoiu și C. Județeană B. sa facă demersurile necesare pentru modificarea titlului de proprietate nr. 22.813/99/15.01.2003 conform prezentei hotărâri judecătorești.

În ceea ce privește cererea de intervenție principală, prin care s-a solicitat să se constate dreptul de folosință asupra terenului în suprafață de 101 m.p., pe considerentul că a fost folosit de mai bine de 20 de ani, instanța a respins-o, ca fiind neîntemeiată.

Astfel, intervenientul nu indică temeiul de drept în baza căruia solicită a se constata acest drept, indicând doar dispozițiile art. 61 și următoarele din codul de procedură civilă, aceste din urmă dispoziții făcând referire la intervenția voluntară în procesul civil.

Intervenientul invocă, în motivarea cererii, împrejurarea că această suprafață de teren a făcut obiectul analizei instanțelor judecătorești, pronunțându-se în mod definitiv Tribunalul B. prin Decizia 159/2014.

Cu privire la acest aspect, instanta a constatat că părțile au avut pe rolul instanțelor dosarul cu nr._, iar prin sentința civilă nr. 1310/02.12.2013 a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul B. I. (intervenient în această cauză) și prin care se solicita să se constate că este proprietarul suprafeței de 120 m.p. teren, în realitate fiind vorba de terenul de 101 m.p. pentru care se solicită a se constata dreptul de folosință al intervenientului în prezenta cauză, fiind admisă cererea de intervenție formulată de V. I., constatându-se dreptul de proprietate asupra acestui teren. Tribunalul B. soluționând apelul declarat de intervenientul B. I., l-a admis, a anulat în parte procedura urmată în fața primei instanțe și sentința atacată cu privire la cererea de intervenție principală formulată de intervenienta V. I. și, reținând cauza spre judecare în fond, a admis în principiu cererea de intervenție principală, însa a respins această cerere, ca neîntemeiată; au fost menținute restul dispozițiilor sentinței apelate.

Cu alte cuvinte, intervenientului i s-a respins în mod definitiv cererea prin care a solicitat să se constate dreptul de proprietate pentru această suprafață de teren.

În aceste condiții, s-a apreciat că intervenientul nu are folosința acestei suprafețe de teren, folosința făcând parte, alături de posesie și dispoziție, din conținutul juridic al dreptului de proprietate privată, așa cum reiese din redactarea art. 555 cod civil, care definește dreptul de proprietate privată ca fiind „dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege“.

Față de toate acestea, a respins cererea de intervenție principală, ca fiind neîntemeiată.

În temeiul art. 453 cod procedură civilă, a obligat pe pârâtele C. Orășenească Nehoiu și C. Județeană B. la plata sumei de 1500 lei reprezentând onorariu avocat și onorariu expert, conform chitanțelor atașate la dosar.

Impotriva sentintei au declarat apel toate partile din dosar, respectiv reclamanta V. I., intervenientul principal B. I., C. locala Nehoiu de fond funciar si C. Judeteana Buzau pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor.

C. Județeană B. Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor, in motivarea apelului, arata ca, in fapt, prin sentința criticata, a fost admisa in parte acțiunea civila având ca obiect modificarea titlului de proprietate, formulata de reclamanta V. I., cu domiciliu in orașul Nehoiu, satul Paltineni; a dispus modificarea titlului de proprietate 2.813/99/15.01.2003; a dispus ca paratele C. orășeneasca Nehoiu pentru aplicarea legilor fondului funciar si C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate B. sa faca demersurile necesare pentru modificarea titlului de proprietate 22.813/99/15.01.2003, conform prezentei hotărâri judecătorești; a respins cererea de intervenție principala formulata de intervenientul B. I.; in temeiul art. 453 Cod procedura civila, a obligat C. orășeneasca Nehoiu si C. Județeană B. la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecata in favoarea reclamantei.

Critica solutia instantei de fond pentru nelegalitate si netemeinicie, avand in vedere urmatoarele aspecte:

Referitor la cheltuielile de judecata reținute in sarcina Comisiei județene B., in mod extraordinar, prin derogare de la dispozițiile Codului de procedura civila, comisiei județene i s-a recunoscut calitate procesuala pasiva si, cand este cazul, activa, in contenciosul administrativ special reglementat prin dispozițiile art. 51 si următoarele din Legea nr. 18/1991, republicata, cu modificările si completările ulterioare. Desi poate figura ca parte in astfel de litigii, comisia județeană nu are capacitate de folosința, nefiind inzestrata cu personalitate juridica. Nefiind subiect de drept distinct, nu poate dobândi in mod valabil calitatea de debitor . obligational, asa cum este si cel stabilit prin dispozițiile instanței, in conformitate cu prevederile art. 453 alin. l Cod proc.civ., având ca obiect plata cheltuielilor de judecata, făcute la cerere, de partea care a câștigat procesul.

Conform art. 52 din Legea nr. 18/1991, republicata, C. județeană este autoritate publica cu activitate administrativ - jurisdictionala, ale cărei acte sunt cenzurate de instanța de judecata, iar in cazul unor astfel de cereri nu se poate retine existenta unui interes material al comisiei județene, asa cum se intampla in cazul persoanelor fizice implicate, activitatea desfășurata atat la nivelul acestei autorități, cat si la nivelul instanțelor urmărind, in final, realizarea unui interes al statului (corecta reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor).

Mai mult decât atat, punerea in posesie, prin delimitarea in teren a persoanelor indreptatite sa primească teren si completarea fiselor titlurilor de proprietate sunt atribuții stabilite in sarcina comisiilor locale de fond funciar, potrivit H.G.nr. 890/2005; de asemenea, conform art.36 alin. l din același act normativ, comisia județeană procedează la eliberarea titlului de proprietate numai pe baza documentației inaintata de comisia locala, care cuprinde: anexele validate, planurile parcelare, procesul verbal de punere in posesie si schitele terenurilor. In mod concret, aceste operații premergătoare eliberării titlului de proprietate sunt realizate de Comisa locala de fond funciar.

In acest sens, considera ca nu trebuia sa fie obligata la plata cheltuielilor de judecata, tinand cont ca acestea se suporta potrivit interesului si in funcție de culpa flecarei parti.

De asemenea, in fata comisiei județene nu se pot administra probe de natura celor ce pot forma convingerea ulterioara a instanței asa incat, de cele mai multe ori, actele administrate in fata acestei autorități nu sunt concludente.

Aceasta fiind situația de fapt si de drept in dosar, solicita admiterea apelului asa cum a fost formulat si, pe cale de consecința, sa fie exonerați de la plata cheltuielilor de judecata.

Impotriva sentintei a declarat apel si reclamanta V. I., care a solicitat admiterea apelului, schimbarea in tot a sentinței criticate si, pe fond, admiterea cererii de chemare in judecata, avand in vedere urmatoarele:

In fapt, prin cererea de chemare in judecata formulata de apelanta, aceasta a solicitat instanței de judecata sa pronunțe o hotărâre judecătoreasca prin care sa se dispună modificarea titlului de proprietate nr._/99/2003, emis pe numele defunctului V. M. I., cu privire la suprafața de 400 mp înscrisa in tarlaua 117, situata in intravilanul orașului Nehoiu, pct,„ Paltineni" - „Lingă casa", având ca vecinătăți N- drum, E- drum, S- drum, V - Brinzea I.; mai exact, a solicitat înscrierea corecta a acestei suprafețe, in sensul indicării componentei, vecinătăților, punctelor toponimice, conform amplasamentului real al terenului.

Cu toate ca in titlul de proprietate apare ca aceasta suprafața ar fi un tot unitar, in realitate aceasta este divizata in doua parti, fiind despărțite de drumul comunal, respectiv, o suprafața de 299 mp cu vecinătățile indicate mai sus, si suprafața de 101 mp aflata vis a vis de aceasta, având următoarele vecinătăți: N- drum, S- izvor, E - drum, V - Brinzea I..

Instanța de fond a admis in parte cererea de chemare in judecata si a dispus modificarea titlului de proprietate nr._/99 din 15.01.2003, in sensul ca va înlătura suprafața de 400 mp inscrisa in tarlaua 117, având ca vecini la N- drum, S- drum, E -drum si la V -Brinzea I. si se vor inscrie doua suprafețe, respectiv suprafața de 299 mp si suprafața de 80 mp identificata de expertul N. G. in planul de situație, prin unirea punctelor de contur 12, 13, 14, 15, 16, 17, 19, 20, 21, 22, 12.

Totodată, s-a respins cererea de intervenție principala formulata de B. I., ca neîntemeiata.

Critica sentința de fond fata de faptul ca, asa cum reiese din intreg probatoriu] administrat in cauza, autorului apelantei reclamante i-a fost emis titlu de proprietate nr._/99 din 15.01.2003, prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru mai multe suprafate de teren, printre care se regăsește si suprafața de 400 mp inscrisa in intravilanul orașului Nehoiu, tarlaua 117, punctul „Paltineni" - „Lingă casa", având următoarele vecinătăți - N- drum, E - drum, S-drum, V- Brinzea I..

Conform dispozițiilor prevăzute de art. 44 al. 1 si 2 din Constitutia României, (1) Dreptul de proprietate, precum si creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este garantata și ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular. In speța de fata, cu toate ca autorului nostru i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de teren mai sus enunțata, prin sentința civila criticata am fost deposedați in mod ilegal de o suprafața de 21 mp.

Or, art. 44 al. (3) si (4) prevăd in mod expres ca „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publica, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire, si sunt interzise naționalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită in proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenței sociale, etnice, religioase, politice sau de altă. natură discriminatorie a titularilor

Prin urmare, singura modalitate prin proprietarul putea fi deposedat de suprafața de 21 mp este cea descrisa in textul de lege mai sus arătat si nu printr-o măsura ilegala.

Din conținutul probelor administrate in cauza, reiese ca suprafața de 21 mp se afla in domeniul privat al orașului Nehoiu, conform HCL 7/18.02.2013.

Nu are idee cum s-a pronunțat o astfel de hotărâre, atâta timp cat dreptul de proprietate pentru aceasta suprafața de teren ii aparține reclamantei, drept confirmat de actul de proprietate si garantat de legea fundamentala a României.

De asemenea, trebuie sa se observe daca exista identitate intre suprafața de teren trecuta in domeniul privat al orașului Nehoiu si parte din terenul pe care il deține in proprietate si daca schița efectuata de expertul N. G. este identica cu schița anexa ce a stat la baza adoptării unei astfel de hotărâri ilegale.

Nu in ultimul rand, solicita a se avea in vedere si răspunsul la intrebarea nr. 4 formulat de intimata C. locala Nehoiu, aceasta recunoscand ca dreptul de proprietate pentru intreaga suprafața de 101 mp ii aparține apelantei – reclamante.

Probe: inscrisuri, efectuarea unui nou raport de expertiza.

In drept, art. 466, 476, 478 al. (2), 479 al. (2) si 480 NCPC.

Intervenientul B. I. a criticat solutia pentru nelegalitate si netemeinicie, solicitând admiterea apelului, în principal anularea sentinței si rejudecarea cauzei, in subsidiar, schimbarea in tot a sentinței fondului, in sensul respingerii acțiunii principale si admiterea cererii de intervenție.

In motivarea apelului, arata ca instanța de fond pronunța o hotărâre nelegala, care nu-si găsește corespondent in probatoriul administrat in cauza, prin prisma următoarelor argumente:

1. instanța de fond nu se pronunța pe ceea ce s-a cerut, respectiv o cerere modificare titlu de proprietate, desi aparent ar părea o pronunțare pe cererea introductive de instanța, temeiul juridic analizat de instanța de fond ca fiind incident este art. III din legea 169/1997 - fila 4, aliniatul 6, temei juridic neinvocat de partea reclamanta si nepus in discuția pârtilor ca fiind calificarea juridica a instanței, text de lege oricum incident cazurilor de nulitate absoluta. Din acest prim punct de vedere, arata ca este vorba de o nepronuntare, analiza instanței de judecata urmând a viza atat situtia de fapt prezentata, cat si temeiul juridic ales de reclamant in legitimarea acțiunii.

2. acțiunea principala de modificare titlu de proprietate este inadmisibila, pentru ca legiuitorul nu a inteles sa legitimizeze o astfel de posibilitate procesuala. Instanța de judecata poate analiza legalitatea reconstituirii prin prisma institutiei plângerii reglementata de dispozițiile art. 53 si urm. Legea 18/1991, precum si cazurile de nulitate absoluta arătate enumerative in art. III din legea 169/1997. In măsura in care reclamantul nu a inteles sa conteste reconstituirea si ulterior amplasamentele atribuite, apare ca fiind inadmisibila o cerere de modificare a unui titlu, situație nereglementata si fara a se contesta hotărârea comisie județene, celelalte acte de reconstituire.

3. hotararea instanței de fond nu-si găsește un corespondent in materialul probatoriu de la dosarul cauzei, ignorând cu desăvârșire lipsa unor elemente esențiale de proba a situației arătate de reclamant sau mijloace de proba care dovedesc tocmai contrariul soluției alese de instanța fondului, dupa cum urmează:

• pentru a fi întemeiata o astfel de cerere, este imperios necesar ca partea petenta sa faca dovada dreptului de proprietate existent in patrimoniul sau asupra terenului in litigiu si a reconstituirii acestuia ca operațiune premergătoare, obligatorii. Ori, in cauza de fata, din registrul agricol, rezulta ca def. V. M. I. nu figureaza cu aceasta suprafața compusa din doua loturi, deci nu se face dovada apartenenței acestui teren care are un amplasament distinct de terenul din punctul "langa casa". Plecând de la acest prim fapt dovedit, reiese ca terenul nici nu a fost reconstituit, pentru ca s-a reconstituit doar ce autorul reclamantul a deținut in evidentele agricole.

• terenul nu a făcut parte din patrimoniul fostului c.a.p. si nu putea face obiectul reconstituirii si nu poate face obiectul unei cereri de modificare, dovada fiind în concluziile expert N. G., concluzii ignorate de instanța de fond.

• faptul ca, in fapt, reclamantul are o suprafața mai mica decât in acte, poate fi rezultatul unor măsurători eronate efectuate de reprezentanții comisiei locale sau rezultatul cotropirii de unul dintre vecini, ceea ce da posibilitatea inițierii unei acțiuni in revendicare sau de modificare titlu de proprietate.

• actele de reconstituire emise, cum este in speța titlul de proprietate necontestat de la momentul emiterii 2003, intrat in circuitul juridic civil, se bucura de-o anumita securitate, astfel incat nu pot face obiectul modificării, anularii decât in cazurile prevăzute de lege.

4. referitor la cererea de intervenție principala, de asemenea, instanța de fond nu analizează corect pretenția intervenientului, prin care incearca sa isi consolideze posesia pe care o exercita asupra terenului in litigiu, cu consecința respingerii acțiunii principale. De altfel, in dosarul_, astfel cum a rămas definitiv prin admiterea apelului, acțiunea principala a fost respinsa pe motivul ca nu s-a implinit termenul de 30 de ani, recunoscandu-i folosința acestui teren, situație ce a intrat in puterea de lucru judecat. In concluzie, ulterior o alta instanța nu poate infirma acesta aspect judecat.

F. de toate cele arătate, in baza art. 466 si urm. C.pr.civ., solicita admiterea apelului in modalitatea arătata.

C. L. de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Nehoiu apreciaza soluția instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică, sens în care solicită admiterea apelului, in principal anularea sentinței si rejudecarea cauzei, in subsidiar, schimbarea in tot a sentinței fondului, in sensul respingerii acțiunii principale.

Arata ca instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, care nu-si găsește corespondent in probatoriul administrat in cauza, prin prisma următoarelor argumente:

Acțiunea principala de modificare titlu de proprietate este inadmisibilă, pentru ca legiuitorul nu a inteles sa legitimizeze o astfel de posibilitate procesuală.

Instanța de judecata poate analiza legalitatea reconstituirii dreptului de proprietate prin prisma instituției plângerii, reglementată de dispozițiile art. 53 si următoarele din Legea 18/1991, precum si cazurile de nulitate absolută arătate in art. III din Legea 169/1997.

În măsura în care reclamantul nu a înțeles să conteste reconstituirea si ulterior amplasamentele atribuite, apare ca fiind inadmisibilă o cerere de modificare a unui titlu, situație nereglementată și fără a se contesta hotărârea comisie județene, celelalte acte de reconstituire.

Instanța de fond nu-si găsește un corespondent in materialul probator de la dosarul cauzei, ignorând lipsa unor elemente esențiale de proba a situației arătate de reclamant sau mijloace de proba care dovedesc tocmai contrariul soluției alese de instanța fondului.

Pentru a fi întemeiata o astfel de cerere, este absolut necesar ca partea petenta sa faca dovada dreptului de proprietate existent in patrimoniul sau asupra terenului in litigiu si a reconstituirii acestuia ca operațiune premergătoare, obligatorii.

Terenul nu a făcut parte din patrimonial fostului CAP si nu putea face obiectul reconstituirii si nu poate face obiectul unei cereri de modificare, dovada fiind in concluziile expert N. G., concluzii ignorate de instanța de fond.

Actele de reconstituire emise, cum este in speța titlul de proprietate necontestat de la momentul emiterii 2003, intrat in circuitul juridic civil, se bucura de o anumita securitate, astfel incat nu pot face obiectul modificării, anularii decât in cazurile prevăzute de lege.

De asemenea, critică sentința instanței de fond sub aspectul admiterii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, situație inadmisibilă, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată.

F. de toate cele arătate, in baza art. 466 si următoarele Cod procedură civilă, solicita admiterea apelului in modalitatea arătata.

Examinand apelurile prin prisma actelor si lucrarilor dosarului, probelor administrate, criticilor formulate, prin prisma dispozitiilor legale incidente, tribunalul retine urmatoarele:

I. In primul rand, impotriva sentintei a declarat apel intervenientul principal B. I., criticile sale vizand, in esenta, urmatoarele aspecte:

- instanța de fond nu se pronunța pe ceea ce s-a cerut, respectiv o cerere modificare titlu de proprietate; temeiul juridic analizat de instanța de fond ca fiind incident este art. III din legea 169/1997 - fila 4, aliniatul 6, temei juridic neinvocat de partea reclamanta si nepus in discuția pârtilor ca fiind calificarea juridica a instanței, text de lege oricum incident cazurilor de nulitate absoluta; este vorba de o nepronuntare, analiza instanței de judecata urmând a viza atat situtia de fapt prezentata, cat si temeiul juridic ales de reclamant in legitimarea acțiunii.

- acțiunea principala de modificare titlu de proprietate este inadmisibila, pentru ca legiuitorul nu a inteles sa legitimizeze o astfel de posibilitate procesuala; instanța de judecata poate analiza legalitatea reconstituirii prin prisma institutiei plângerii reglementata de dispozițiile art. 53 si urm. Legea 18/1991, precum si cazurile de nulitate absoluta arătate enumerative in art. III din legea 169/1997; in măsura in care reclamantul nu a inteles sa conteste reconstituirea si ulterior amplasamentele atribuite, apare ca fiind inadmisibila o cerere de modificare a unui titlu, situație nereglementata si fara a se contesta hotărârea comisie județene, celelalte acte de reconstituire.

- hotararea instanței de fond nu-si găsește un corespondent in materialul probatoriu de la dosarul cauzei, ignorând cu desăvârșire lipsa unor elemente esențiale de proba a situației arătate de reclamant sau mijloace de proba care dovedesc tocmai contrariul soluției alese de instanța fondului, dupa cum urmează: pentru a fi întemeiata o astfel de cerere, este imperios necesar ca partea petenta sa faca dovada dreptului de proprietate existent in patrimoniul sau asupra terenului in litigiu si a reconstituirii acestuia ca operațiune premergătoare, obligatorii ( in cauza de fata, din registrul agricol, rezulta ca def. V. M. I. nu figureaza cu aceasta suprafața compusa din doua loturi, deci nu se face dovada apartenenței acestui teren care are un amplasament distinct de terenul din punctul "langa casa". Plecând de la acest prim fapt dovedit, reiese ca terenul nici nu a fost reconstituit, pentru ca s-a reconstituit doar ce autorul reclamantul a deținut in evidentele agricole); terenul nu a făcut parte din patrimoniul fostului c.a.p. si nu putea face obiectul reconstituirii si nu poate face obiectul unei cereri de modificare, dovada fiind în concluziile expert N. G., concluzii ignorate de instanța de fond; faptul ca, in fapt, reclamantul are o suprafața mai mica decât in acte, poate fi rezultatul unor măsurători eronate efectuate de reprezentanții comisiei locale sau rezultatul cotropirii de unul dintre vecini, ceea ce da posibilitatea inițierii unei acțiuni in revendicare sau de modificare titlu de proprietate; actele de reconstituire emise, cum este in speța titlul de proprietate necontestat de la momentul emiterii 2003, intrat in circuitul juridic civil, se bucura de-o anumita securitate, astfel incat nu pot face obiectul modificării, anularii decât in cazurile prevăzute de lege.

- referitor la cererea de intervenție principala, de asemenea, instanța de fond nu analizează corect pretenția intervenientului, prin care incearca sa isi consolideze posesia pe care o exercita asupra terenului in litigiu, cu consecința respingerii acțiunii principale. De altfel, in dosarul_, astfel cum a rămas definitiv prin admiterea apelului, acțiunea principala a fost respinsa pe motivul ca nu s-a implinit termenul de 30 de ani, recunoscandu-i folosința acestui teren, situație ce a intrat in puterea de lucru judecat. In concluzie, ulterior o alta instanța nu poate infirma acesta aspect judecat.

In legatura cu aceste critici, Tribunalul retine faptul ca, prin cererea inregistrata sub nr._ /2015 pe rolul Judecatoriei Patarlagele, reclamanta V. I. a chemat în judecată pe pârâtele C. Orășenească pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar Nehoiu și C. Județeană Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate B., solicitând modificarea titlului de proprietate nr._/99/2003, emis pe numele def. V. M. I., cu privire la suprafața de teren de 400 m.p. înscrisă la tarlaua nr. 117, situată în intravilanul orașului Nehoiu, în pct. „Păltineni“ - „Lingă casă“, având ca vecinătăți N - drum, E - drum, S - drum, V - B. I.; sa se dispună înscrierea corectă a acestei suprafețe, în sensul indicării componentei, vecinătăților, punctelor toponimice, conform amplasamentului real al terenului; ca aceasta suprafața a fost înscrisă în mod eronat ca fiind o singură „bucată“ de teren situată într-un singur punct „Lîngă casă“; in realitate, terenul este divizat în două părți, situate în localitatea Păltineni, despărțite de drumul comunal, respectiv: o suprafață de 299 m.p. cu vecinătățile indicate în titlu, în punctul „Lângă casă“ și 101 m.p., aflată vis-a-vis de aceasta, având ca vecinătăți: N - drum, S - izvor, E - drum, V - Brinzea I., într-un punct cunoscut sub o altă denumire, pe cealaltă latură a drumului comunal.

La data de 08.10.2014, numitul B. I. a formulat cerere de intervenție principală, prin care a solicitat încuviințarea, în principiu, a cererii pe fond și respingerea cererii principale și admiterea cererii de intervenție, cu consecința constatării dreptului de folosință asupra terenului în litigiu, respectiv 109 m.p., conform expertizei întocmite de expert F. L. și 101 m.p; a aratat că este proprietarul unei suprafețe de 101 m.p. vis-a-vis de proprietatea reclamantei, teren folosit mai bine de 20 de ani de către acesta; ca acest teren nu a aparținut niciodată autorului reclamantei și nu a făcut obiectul legilor fondului funciar, pentru a face obiectul unei acțiuni de fond funciar și de modificare titlu de proprietate, ce presupunea de la început ca terenul să fie reconstituit și să se facă obiectul legislației de fond funciar; a aratat că, în fapt, acest teren a făcut obiectul analizei judecătorești, pronunțându-se în mod definitiv de către Tribunalul B. Decizia nr. 159/2014, în dosarul nr._ ; că, în cauza sus menționată, instanțele de judecată au stabilit definitiv că terenul în litigiu a fost și este posedat de intervenient, dar nu a fost împlinit termenul pentru a uzucapa, fiind respinsă și cererea de intervenție a reclamantei din prezenta cauză; ca, in cauza sus menționată, reclamanta a solicitat constatarea dreptului de proprietate pentru terenul în litigiu, dobândită prin uzucapiunea de lungă durată, iar în prezenta cauză, pentru același teren imobil, se solicită modificarea titlului de proprietate, în sensul defalcării suprafeței de 400 m.p. în 299 și 101 m.p; că este de neacceptat și aserțiunea părții reclamante, care a formulat acțiune prin care a solicitat a se constata dreptul de proprietate prin uzucapiune, precum și prin reconstituire, în condițiile în care instanțele de judecată au stabilit că terenul nu a făcut obiectul legilor fondului funciar și niciuna dintre părți nu poate justifica, la acest moment, un drept de proprietate; că terenul se află, din punct de vedere juridic, în patrimoniul UAT Oraș Nehoiu și poate fi concesionat în raport de persoana care-l folosește și justifică preempțiunea în atribuirea concesiunii; că acest raționament este recunoscut de reclamantă care, prin nepotul său, V. C. L., a solicitat la data de 22.01.2013, prin cererea înregistrată sub nr. 816/24.01.2013, concesiunea unei părți de 24 m.p. din terenul în litigiu, pentru edificarea unui garaj; că posesia exercitată de către intervenient este de necontestat și recunoscută de toată comunitatea locală, pe acest teren fiind depozitate în permanență, lemne, materiale de construcții pentru folosința acestuia; aceste lămuriri conduc la o evidența netemeinicie a cererii principale, prin această cerere interesul își conservă un drept al său, dreptul de folosință ceea ce tinde spre respingerea cererii principale.

În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 61 și următoarele din codul de procedură civilă.

Prin s.c. nr. 1261/23.06.2015, Judecatoria Patarlagele a respins cererea de intervenție principală formulată de intervenientul B. I., ca fiind neîntemeiată.

Tribunalul retine ca, in conformitate cu prevederile art. 61 al. 1 cod de procedura civila, oricine are interes poate interveni . se judeca intre partile originare. Interventia este principala, cand intervenientul pretinde pentru sine, in tot sau in parte, dreptul dedus judecatii sau un drept strans legat de acesta. Interventia este accesorie, cand sprijina numai apararea uneia dintre parti.

Din textul redat mai sus rezulta ca, pentru a promova o actiune in justitie, partea trebuie sa afirme un drept, sa justifice un interes, sa aiba calitate procesuala, precum si capacitatea de a sta in judecata.

Codul nostru de procedura civila defineste aceasta conditie de exercitiu a actiunii - interesul, in articolul 33. Prin interes se intelege folosul practic imediat pe care-l are o parte pentru a justifica punerea in miscare a procedurii judiciare. De asemenea, exercitiul actiunii in justitie cere o justificare deosebita, care nu consta in interesul material sau moral care formeaza substanta dreptului subiectiv in cauza, nici in interesul de a invoca acest drept si de a starui in realizarea lui, ci in interesul de a-l invoca si de a-l urmari pe calea formala care duce la punerea in functiune a organelor jurisdictionale.

Asa cum se subliniază in literatura de specialitate, prin „interes" se intelege folosul practic urmărit de cel care a pus in mișcare acțiunea civila. In doctrina se arata ca interesul trebuie sa îndeplinească următoarele cerințe: sa fie legitim, juridic; sa fie născut si actual; sa fie personal si direct.

Prin prima cerința se va intelege faptul ca interesul trebuie sa fie in legătura cu pretenția formulata, deci cu dreptul subiectiv civil afirmat ori cu situația juridica legala, pentru a cărui realizare calea justiției este obligatorie. Interesul trebuie sa fie născut si actual, deci sa existe in momentul in care se exercita dreptul la acțiune, in sensul ca partea s-ar expune la un prejudiciu numai daca nu ar recurge in acel moment la acțiune. Interesul trebuie sa fie personal si direct, in sensul ca folosul practic trebuie sa-l vizeze pe cel care recurge la forma procedurala, iar nu pe altcineva. Din perspectiva celor de mai sus, activitatea judiciara nu poate fi inițiata si intretinuta fara justificarea unui interes, de către persoana care solicita instanței de judecata soluționarea unei cereri. Prin urmare, daca activitatea judiciara nu-i poate procura părții reclamante un interes practic, cererea sa va fi respinsa pentru lipsa acestei cerințe. In atare condiții, interesul reprezintă o condiție generala ce trebuie îndeplinita in cadrul procesului civil; folosul practic trebuie sa-l vizeze pe cel care recurge la forma procedurala, nu pe altcineva, precum si in legătura cu situația juridica legala si reala.

In orice acțiune in justiție, instanța trebuie sa verifice calitatea părților pentru ca raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât intre titularii dreptului ce rezulta din dreptul material dedus judecații.

In cazul situațiilor juridice pentru a căror realizare calea justiției este obligatorie, calitatea procesuală activă aparține celui care se poate prevala de acest interes, iar calitatea procesuală pasivă aparține celui față de care se poate realiza interesul respectiv.

Prin prisma celor arătate, calitatea procesuală activă se confundă cu interesul îndreptățit de a acționa. Interesul de a acționa în justiție este determinat de încălcarea, negarea sau starea de incertitudine a dreptului și apare ca o nevoie de a acționa pentru remedierea acestor situații.

De asemenea, exercitiul actiunii in justitie cere o justificare deosebita, care nu consta in interesul material sau moral care formeaza substanta dreptului subiectiv in cauza, nici in interesul de a invoca acest drept si de a starui in realizarea lui, ci in interesul de a-l invoca si de a-l urmari pe calea formala care duce la punerea in functiune a organelor jurisdictionale.

Conditia determinarii interesului vizeaza stabilirea folosului practic ce poate fi realizat de parte in concret, in eventualitatea admiterii formei procedurale exercitate, fiind echivalenta cu cerinta existentei interesului insusi.

Interesul este legitim atunci cand nu contravine normelor imperative ale legii sau regulilor de convietuire sociala. O astfel de cerinta trebuie deosebita de conditia legalitatii pretentiei formulate, ce ar implica examinarea fondului acesteia.

De asemenea, interesul trebuie sa fie in legătura cu pretenția formulata, deci cu dreptul subiectiv civil afirmat ori cu situația juridica legala, pentru a cărui realizare calea justiției este obligatorie. Interesul trebuie sa fie născut si actual, deci sa existe in momentul in care se exercita dreptul la acțiune, in sensul ca partea s-ar expune la un prejudiciu numai daca nu ar recurge in acel moment la acțiune. Interesul trebuie sa fie personal si direct, in sensul ca folosul practic trebuie sa-l vizeze pe cel care recurge la forma procedurala, iar nu pe altcineva.

Din perspectiva celor de mai sus, activitatea judiciara nu poate fi inițiata si intretinuta fara justificarea unui interes, de către persoana care solicita instanței de judecata soluționarea unei cereri. Prin urmare, daca activitatea judiciara nu-i poate procura părții reclamante un interes practic, cererea sa va fi respinsa pentru lipsa acestei cerințe. In atare condiții, interesul reprezintă o condiție generala ce trebuie îndeplinita in cadrul procesului civil; folosul practic trebuie sa-l vizeze pe cel care recurge la forma procedurala, nu pe altcineva, precum si in legătura cu situația juridica legala si reala.

In speta, instanta de fond a admis, in principiu, cererea de interventie principala, intervenientul justificand un interes in formularea acestei cereri, respectiv sa se constate dreptul sau de folosinta cu privire la suprafata de teren de 101 mp, pretinsa de reclamanta prin cererea de chemare in judecata ce face obiectul prezentei cauze.

Trebuie observat, insa, ca intervenientul a mai avut pe rolul instantei dosarul cu nr._, iar prin sentința civilă nr. 1310/02.12.2013 a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul B. I. (intervenient în această cauză), prin care se solicita să se constate că este proprietarul suprafeței de 120 m.p. teren, în realitate fiind vorba de terenul de 101 m.p. pentru care se solicită a se constata dreptul de folosință al intervenientului în prezenta cauză.

Cu alte cuvinte, intervenientului i s-a respins în mod definitiv cererea prin care a solicitat să se constate dreptul de proprietate pentru această suprafață de teren, apreciindu-se, in motivarea acelei hotarari, ca:

- intervenientul nu are înscris terenul în evidențele Primăriei orașului Nehoiu;

- acesta a exercitat doar o folosință a terenului, fiind un detentor precar al acestuia și, în plus, posesia sa a fost contestată de către numita V. I. care, prin „discuții” a încercat să-și apere posesia asupra terenului;

- faptul că reclamantul nu a folosit terenul și sub aspectul elementului intențional, - animus- este dovedit și prin aceea că, anterior, a formulat o acțiune în constatare a dreptului de proprietate asupra unui teren ce se mărginea nemijlocit cu terenul în litigiu; daca reclamantul ar fi exercitat posesia sub ambele sale elemente, dacă ar fi avut convingerea că este proprietar și al terenului în litigiu, prin precedenta acțiune ar fi solicitat a se constata existența dreptului de proprietate și asupra terenului ce face obiectul prezentei cauze;

- terenul cu privire la care reclamantul învederează că l-a stăpânit o perioadă de mai bine de 30 de ani a intrat în patrimoniul fostei Cooperative Agricole de Producție și a fost folosit ca lot în folosință de către intervenienta din acel dosar, V. I.;

- intervenientul nu a făcut dovada că a stăpânit terenul și înainte de anul 1990, respectiv pe timpul existenței Cooperativei Agricole de Producție, așa încât nu s-a împlinit termenul de 30 de ani prevăzut de lege, iar pe de altă parte, chiar în măsura în care ar fi făcut dovada că a deținut acest teren aflat în proprietatea fostului CAP, Tribunalul a constatat, in dosarul nr._, că este vorba despre o detenție precară, respectiv a deținut terenul cu aprobarea ori îngăduința fostului CAP si ca reclamantul nu a exercitat o posesie sub nume de proprietar;

- în speță erau incidente dispozițiile Legii nr. 18/1991 cu privire la reconstituirea ori constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului în litigiu, lege care reglementează o procedură specială și prioritară față de modalitatea generală de dobândire a dreptului de proprietate prin uzucapiune; prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a arătat că, după apariția Legii nr. 18/1991, a formulat cerere la C. locală și i-a fost eliberat titlul de proprietate, însă din eroare nu i-a fost atribuit și acest teren;

- in acest context, reclamantul trebuia să finalizeze procedura și căile de atac prevăzute de Legea nr. 18/1991, respectiv să facă plângere împotriva Hotărârii Comisiilor comunale și județene prin care i s-a aprobat reconstituirea dreptului de proprietate fără includerea în titlul emis și a terenului în litigiu.

F. de cele relatate pe larg anterior, tribunalul apreciaza ca, in prezenta actiune, prin formularea cererii de interventie principala, intervenientul incearca sa repuna in discutie dreptul sau cu privire la suprafata de teren de 101 mp (de proprietate sau folosinta), chiar daca aceasta problema a fost transata defintiv prin hotararea anterior enuntata, prin care s-a lamurit natura juridica a acelui teren, ceea ce nu este permis.

Tribunalul apreciaza ca isi gasesc aplicabilitatea cerintele legale referitoare la puterea de lucru judecat, motivat de urmatoarele aspecte:

In art. 431 al. 2 cod de procedura civila este reglementata prezumtia legala de lucru judecat, care reprezinta manifestarea pozitiva a autoritatii de lucru judecat; ea este la indemana oricareia dintre partile unui litigiu, in sensul ca fiecare dintre ele are posibilitatea de a opune lucrul anterior judecat, ., daca are legatura cu solutionarea acestuia din urma.

„Efectul pozitiv al autorității lucrului judecat” se manifesta ca prezumție, ca mijloc de probă (conform art. 431 Cod de procedura civila) – care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească o a doua judecată. Referitor la efectul pozitiv al lucrului judecat, acesta se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, ca o prezumție, înlăturând posibilitatea de a fi contrazisă și se întemeiază pe nevoia de ordine și stabilitate juridică.

Tribunalul retine, fata de aceste aspecte, ca hotărârea judecătorească, ca act jurisdicțional, produce atât un efect substanțial, constând în sancționarea unei situații de fapt, consecințele aplicării normei de drept substanțial la situația de fapt din speță, cât și efecte procesuale, printre care și acela că se bucură de puterea lucrului judecat. Principiul puterii de lucru judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți, ci și contrazicerea între două hotărâri judecătorești, infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească irevocabilă, printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară, dată în alt proces. Puterea de lucru judecat urmărește un scop legitim, anume garantarea securității raporturilor juridice în materie civilă.

Prezumția de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești (care nu trebuie confundată cu excepția autorității de lucru judecat, ce presupune identitate de acțiuni, sub aspectul părților, obiectului și cauzei juridice) impune consecvența în judecată, și anume: ceea ce s-a constatat și statuat printr-o hotărâre irevocabilă nu trebuie să fie contrazis printr-o alta.

Repunerea în discuție, într-o nouă procedură judiciară, a acelorași cereri și în contradictoriu cu aceleași părți sau cu succesorii lor, ar însemna ignorarea efectelor juridice ale unor sentinte anterior pronuntate, ramase definitive și irevocabile și menținerea, pe termen nelimitat, a unui conflict între părți sau între aceștia și succesori, ceea ce ar afecta grav siguranța raporturilor juridice civile și încrederea în sistemul judiciar.

De altfel, în acest sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în care se reține în mod constant că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 al. 1 din Convenție trebuie interpretat prin prisma principiului preeminenței dreptului ca și element al patrimoniului comun al statelor semnatare, principiu enunțat în preambulul Convenției, care presupune, printre altele, ca soluțiile definitive date de instanțele judecătorești să nu mai poată fi rediscutate (cauza Brumărescu contra României).

Recent, în cauza A. c. României din data de 23.09.2008, Curtea europeană a mers mai departe, arătând că instanțele trebuie să țină cont chiar și de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare, finalizate prin hotărâri definitive și să nu le mai repună în discuție într-o nouă procedură, ba mai mult, în funcție de particularitățile cauzei, constatările din hotărârile anterioare să poată fi opuse chiar și terților.

In jurisprudența sa, instanța europeană concluzionează, fără excepție, că autorităților judiciare nu le este permis ca, prin acțiunile sau inacțiunile lor, să împiedice realizarea scopului unei hotărâri judecătorești irevocabile, scop care poate rezulta nu doar din dispozitiv ci și din motivare, decât în cazurile în care există o imposibilitate obiectivă de executare, temeinic justificată de către autoritatea care o invocă (a se vedea în acest caz cauza N. c. României).

Astfel, după cum s-a arătat în doctrină, efectele puterii de lucru judecat au două aspecte: unul negativ, pentru partea care a pierdut procesul, aceasta nemaiputând să pună în discuție dreptul său într-un alt litigiu, și un aspect pozitiv, care este pentru partea care a câștigat litigiul, aceasta putându-se prevala de dreptul recunoscut, într-o nouă judecată. Sunt recunoscute patru efecte ale prezumției de lucru judecat, reglementată de art. 431 din Codul de procedura civila, respectiv: exclusivitatea (precizată mai sus, efect cunoscut ca fiind autoritatea de lucru judecat, ceea ce înseamnă că un nou litigiu, între aceleași părți, pentru același obiect și cu aceeași cauză, să nu mai poată fi primit); incontestabilitatea (hotărârea definitiva nu mai poate fi atacată cu recurs); executorialitatea (posibilitatea recunoscută părții care a câștigat procesul sau procurorului, de a cere punerea în executare a hotărârii, dacă este susceptibilă de executare silită); obligativitatea (părțile trebuie să se supună hotărârii).

Partea din hotărâre, care interesează puterea de lucru judecat, este dispozitivul, însă același efect este recunoscut și considerentelor, în măsura în care explică dispozitivul.

In speta, apreciem ca este vorba despre efectul pozitiv al puterii lucrului judecat, care se manifestă ca prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești. Prezumția nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate.

Principiul securității raporturilor juridice presupune respectarea principiului autorității lucrului judecat (Brumărescu vs. Romania, par. 62), care este principiul caracterului final al hotărârilor. Acest principiu presupune că nicio parte nu are dreptul să ceară reanalizarea unei hotărâri definitive și obligatorii numai în scopul obținerii unei rejudecări și a unei noi hotărâri în cauză. Puterea instanțelor superioare de a revizui ar trebui să fie exercitată pentru corectarea greșelilor de judecată, a erorilor judiciare și nu pentru a substitui o analiză. Excepții de la acest principiu sunt justificate numai atunci când sunt necesare datorită unor circumstanțe esențiale și imperative.

Astfel, potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, trebuie relevat că dreptul la un proces echitabil trebuie interpretat în lumina preambulului Convenției, care enunță supremația dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante, că unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care urmărește, între altele, ca soluția pronunțată în mod definitiv în orice litigiu de către instanțe să nu poată fi repusă în discuție, că, altfel spus, principiul securității raporturilor juridice impune ca, atunci când o dispută civilă a fost examinată pe fond de instanțe, ea ar trebui decisă o dată pentru totdeauna, precum și că, de aceea, autoritatea de lucru judecat urmărește un scop legitim, vizând, fără îndoială, asigurarea securității raporturilor juridice în materie civilă.

Repunerea în discuție, într-o nouă procedură judiciară, a acelorași cereri și în contradictoriu cu aceleași părți sau cu succesorii lor, ar însemna ignorarea efectelor juridice ale sentinței anterior menționată, rămasă definitivă și irevocabilă și menținerea, pe termen nelimitat, a unui conflict între părți sau între aceștia și succesori, ceea ce ar afecta grav siguranța raporturilor juridice civile și încrederea în sistemul judiciar.

Cum, potrivit art. 431 cod de procedura civila, în relația dintre părți, prezumția lucrului judecat are caracter absolut, înseamnă că ceea ce s-a dezlegat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus părților din acel litigiu și succesorilor lor în drepturi, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat.

Puterea de lucru judecat urmărește un scop legitim, anume garantarea securității raporturilor juridice în materie civilă, astfel incat nu mai pot fi puse in discutie aspectele solutionate in mod definitiv prin sentința civilă nr. 1310/02.12.2013, pronuntata in dosarul nr._, prin care a fost respinsa definitiv cererea de constatare a dreptului sau de proprietate cu privire la acel teren.

Or, este esențial de reliefat că, întrucât considerentele din hotararile judecatoresti amintite anterior sprijină soluția dată în dispozitiv, aceste considerente beneficiază de autoritate de lucru judecat (a se vedea, în acest sens, de exemplu, decizia nr. 727/09.07.2012, pronunțată de Curtea Constituțională și publicată în M.Of. nr. 477/12.07.2012, în care se statuează că, „Curtea reamintește că puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta”).

Altfel spus, trebuie reținut că se bucură neîndoielnic de autoritate de lucru judecat considerentele citate, pentru că ele vin în mod necesar să sprijine, să explice soluția adoptată de instanță, fiind vorba de motive în absența cărora hotărârea ar fi incomprehensibilă și nu ar pune obstacol în calea unor noi judecăți.

Consecința faptului că aceste considerente se bucură de autoritate de lucru judecat este aceea că părțile din acele procese judecate definitiv, așadar inclusiv contestatoarea din prezenta cauza și instanța de fond nu au posibilitatea să conteste cele stabilite anterior și să reia verificarea jurisdicțională asupra aspectelor litigioase tranșate deja.

Este incident, astfel, efectul pozitiv al lucrului judecat, care asigură certitudinea raporturilor juridice, prin faptul că determină ca aspecte deja tranșate pe cale judiciară să nu mai fie dezbătute, ci preluate ca un „dat” și impuse ca atare într-un nou proces.

În alți termeni, o hotărâre irevocabilă se va impune cu autoritatea ei pozitivă, a raporturilor juridice deja tranșate (pe cale principală sau incidentală), într-un proces ulterior care aduce judecății o chestiune litigioasă deosebită de cea care a fost analizată în primul proces, prin obiect și cauză, dar păstrând identitatea de părți și având legătură cu ce s-a tranșat într-o primă instanță (a se vedea, în acest sens, de exemplu, A.N., Relativitatea și opozabilitatea efectelor hotărârii judecătorești, Ed. Universul Juridic, 2008, p. 230-231).

Este unanim admis că prezumția lucrului judecat are, în raporturile dintre părți, valoare de prezumție absolută, în sensul că nu există dreptul de a se mai reclama în judecată și de a se solicita stabilirea unei alte situații decât cea determinată deja de instanță în procesul anterior.

Dacă s-ar admite contrariul – așa cum pretinde contestatoarea - s-ar nega însăși fundamentul instituției autorității de lucru judecat, instituție care are la bază două reguli fundamentale:

1) o acțiune nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (bis de eadem re ne sit actio);

2) o constatare, în sensul de soluție privind raporturile deduse judecății, făcută printr-o hotărâre judecătorească este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre (res iudicata pro veritate accipitur).

In consecinta, tribunalul apreciaza ca instanta de fond a retinut, in mod corect, ca acțiunea formulată de reclamantul B. I. (intervenient în această cauză) și prin care se solicita să se constate că este proprietarul suprafeței de 120 m.p. teren, în realitate fiind vorba de terenul de 101 m.p. pentru care se solicită a se constata dreptul de folosință al intervenientului în prezenta cauză, a fost respinsa; ca intervenientului i s-a respins în mod definitiv cererea prin care a solicitat să se constate dreptul de proprietate pentru această suprafață de teren; ca, in aceste condiții, s-a apreciat că intervenientul nu are folosința acestei suprafețe de teren, folosința făcând parte, alături de posesie și dispoziție, din conținutul juridic al dreptului de proprietate privată, așa cum reiese din redactarea art. 555 cod civil, care definește dreptul de proprietate privată ca fiind „dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege“.

Retinand cele expuse pe larg, anterior, tribunalul va respinge apelul formulat de intervenientul principal B. I., ca nefondat.

2. Impotriva sentintei a formulat apel si C. locala de fond funciar Nehoiu, care a criticat solutia pe urmatoarele aspecte: instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, care nu-si găsește corespondent in probatoriul administrat in cauza, ignorând lipsa unor elemente esențiale de proba a situației arătate de reclamant sau mijloace de proba care dovedesc tocmai contrariul soluției alese de instanța fondului; acțiunea principala de modificare titlu de proprietate este inadmisibilă, pentru ca legiuitorul nu a inteles sa legitimizeze o astfel de posibilitate procesuală; instanța de judecata poate analiza legalitatea reconstituirii dreptului de proprietate prin prisma instituției plângerii, reglementată de dispozițiile art. 53 si următoarele din Legea 18/1991, precum si cazurile de nulitate absolută arătate in art. III din Legea 169/1997; in măsura în care reclamantul nu a înțeles să conteste reconstituirea si ulterior amplasamentele atribuite, apare ca fiind inadmisibilă o cerere de modificare a unui titlu, situație nereglementată și fără a se contesta hotărârea comisie județene, celelalte acte de reconstituire; pentru a fi întemeiata o astfel de cerere, este absolut necesar ca partea petenta sa faca dovada dreptului de proprietate existent in patrimoniul sau asupra terenului in litigiu si a reconstituirii acestuia ca operațiune premergătoare, obligatorii; terenul nu a făcut parte din patrimonial fostului CAP si nu putea face obiectul reconstituirii si nu poate face obiectul unei cereri de modificare, dovada fiind in concluziile expert N. G., concluzii ignorate de instanța de fond; actele de reconstituire emise, cum este in speța titlul de proprietate necontestat de la momentul emiterii 2003, intrat in circuitul juridic civil, se bucura de o anumita securitate, astfel incat nu pot face obiectul modificării, anularii decât in cazurile prevăzute de lege.

Tribunalul retine ca, prin cererea inregistrata sub nr._ /2015 pe rolul Judecatoriei Patarlagele, reclamanta V. I. a chemat în judecată pe pârâtele C. Orășenească pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar Nehoiu și C. Județeană Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate B., solicitând modificarea titlului de proprietate nr._/99/2003, emis pe numele def. V. M. I., cu privire la suprafața de teren de 400 m.p. înscrisă la tarlaua nr. 117, situată în intravilanul orașului Nehoiu, în pct. „Păltineni“ - „Lingă casă“, având ca vecinătăți N - drum, E - drum, S - drum, V - B. I.; sa se dispună înscrierea corectă a acestei suprafețe, în sensul indicării componentei, vecinătăților, punctelor toponimice, conform amplasamentului real al terenului.

În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 58 din Legea nr. 18/1991, cu modificările ulterioare și celelalte dispoziții ale legilor fondului funciar.

Instanta de fond a apreciat că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. III alin. 1 din Legea nr. 169/1997.

Referitor la criticile din acest apel, in primul rand, tribunalul constata ca apelul are un caracter devolutiv, in sensul ca, daca este exercitat in termen, provoaca o noua judecata asupra fondului, fiind readuse in fata instantei de control judiciar toate problemele de fapt si de drept ce au facut obiectul dezbaterilor la prima instanta.

Instanta de apel este datoare sa verifice solutia atacata atat din punct de vedere al temeiniciei, statuand daca situatia de fapt retinuta prin hotarare este concordanta cu probele administrate in cauza si a fost corespunzator stabilita, cat si sub aspectul legalitatii, respectiv daca prima instanta a identificat, interpretat si aplicat corect normele de drept material incidente situatiei de fapt deduse judecatii.

Intrucat apelul este o cale de atac, apelantul are obligatia de a dezvolta criticile sale in fapt si in drept, fata de modul in care s-a desfasurat judecata la prima instanta sau fata de hotararea atacata, iar nu sa reia cele sustinute in prima instanta, prin motivele de apel fixandu-se limitele in care judecata va avea loc in calea de atac.

In conformitate cu prevederile art. 477 cod de procedura civila, instanta de apel este tinuta sa judece in limitele criticilor formulate prin motivele de apel, prin aplicarea regulii tantum devolutum quantum apellatum, reluand judecata asupra fondului, dar nu asupra tuturor problemelor de fapt si de drept invocate in fata primei instante, ci doar cu privire la acelea criticate de apelant.

Intotdeauna procesul civil este pornit la cererea celui interesat; obiectul si limitele procesului sunt stabilite prin cererile si apararile partilor.

Principiul disponibilitatii partilor este reglementat de art. 9 cod de procedura civila si semnifica faptul ca partile pot determina nu numai existenta procesului, ci si continutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual, in privinta partilor, obiectului si cauzei, precum si a etapelor pe care le-ar putea parcurge.

In acelasi context, conform art. 22 al. 6 cod de procedura civila, judecatorul trebuie sa se pronunte asupra a tot ceea ce s-a cerut, fara insa a depasi limitele investirii. De asemenea, instanta are dreptul sa puna in discutia partilor fundamentul juridic corect al cererii, insa in masura in care partea insista in solutionarea cererii astfel cum a fost formulata, instanta nu poate proceda la modificarea cererii, intrucat aceasta ar avea drept consecinta incalcarea principiului disponibilitatii partilor in procesul civil. Nu este obligatoriu ca partea sa indice in mod expres articolele din actele normative pe care isi intemeiaza cererea, atat timp cat sunt mentionate motivele de fapt si de drept ale cererii, care pot conduce la o corecta incadrare juridica de catre instanta a pretentiei deduse judecatii.

Instanta de fond, in aplicarea acestor prevederi legale, a schimbat temeiul juridic al cererii de chemare in judecata (desi in cererea initiala reclamanta a solicitat modificarea titlului de proprietate, întemeindu-si cererea pe dispozițiile art. 58 din Legea nr. 18/1991, cu modificările ulterioare și celelalte dispoziții ale legilor fondului funciar, in admiterea actiunii reclamantei apreciaza ca sunt incidente dispozițiile art. III alin. 1 din Legea nr. 169/1997).

Trebuie avut in vedere ca prevederile art. III din Legea nr. 169/1997 se refera la cazurile de nulitate ale unui titlu de proprietate, pentru motivele expres si limitativ prevazute in acel text, pe cand dispozitiile art. 58 din Legea 18/1991 vizeaza plangerile formulate de persoanele care se considera nedreptatite in procedura emiterii titlului de proprietate.

Astfel, in primul rand, tribunalul retine faptul ca, pentru a se putea admite actiunea privind constatarea nulitatii unui titlu de proprietate, este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: să existe un titlu de proprietate în favoarea unor terțe persoane, titlul de proprietate să fi fost emis în mod abuziv; reclamantii, în calitate de fosti proprietari să fi deținut, la data emiterii titlului de proprietate, adeverința de proprietate și să fi fost pusi în posesie cu terenul care formează obiectul titlului de proprietate; titlul de proprietate să fi intrat în circuitul civil sau deși nu a intrat, s-a refuzat revocarea acestuia de către comisia locală de fond funciar.

Pe de altă parte, persoanele care justifică un interes legitim și care au calitatea de terți față de titlul de proprietate emis în beneficiul altora, pot promova în fața instanței de judecată acțiune în constatarea nulității acestuia, determinată de încălcarea dispozițiilor legale în vigoare la momentul emiterii sale, în baza art. III alin. (1) alin. (1) din Legea nr. 169/1997. O astfel de posibilitate este reglementată în beneficiul terților, care ar putea fi vătămați prin reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea altor persoane, cu încălcarea dispozițiilor legale, dar nu și în beneficiul chiar al celui căruia i s-a emis titlul de proprietate, care avea posibilitatea legală de a-l contesta încă de la momentul la care a luat cunoștință de acesta, în cazul în care aprecia că nu s-ar fi respectat dispozițiile edictate în vederea emiterii sale valabile.

Art. III din Legea nr. 169/1997 arata ca sunt lovite de nulitate absoluta, potrivit dispozițiilor legislatiei civile aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, cu modificările si completările ulterioare si ale prezentei legi:

a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, cum sunt:

(i) actele de reconstituire în favoarea unor persoane care nu au avut niciodată teren în proprietate predat la cooperativa agricolă de producție sau la stat sau care nu au moștenit asemenea terenuri;

(ii) actele de reconstituire și constituire în favoarea altor persoane asupra vechilor amplasamente ale foștilor proprietari, solicitate de către aceștia, în termen legal, libere la data solicitării, în baza Legii nr. 18/1991 pentru terenurile intravilane, a Legii nr. 1/2000 și a prezentei legi, precum și actele de constituire pe terenuri scoase din domeniul public în acest scop;

(iii) actele de reconstituire și constituire a dreptului de proprietate în favoarea altor persoane asupra terenurilor proprietarilor care nu au fost înscriși în cooperativa agricolă de producție, nu au predat terenurile statului sau acestea nu au fost preluate de stat prin acte translative de proprietate;

(iv) actele de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate emise după eliberarea titlului de proprietate fostului proprietar pe vechiul amplasament, transcris în registrele de transcripțiuni și inscripțiuni sau, după caz, intabulat în cartea funciară, precum și actele de înstrăinare efectuate în baza lor;

(v) actele de reconstituire și constituire a dreptului de proprietate în măsura în care au depășit limitele de suprafață stabilite de art. 24 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991;

(vi) actele de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor terenuri forestiere pentru persoanele care nu au deținut anterior în proprietate astfel de terenuri.

b) actele de constituire a dreptului de proprietate pe terenurile agricole aflate în domeniul public sau privat al statului, ori în domeniul public al comunelor, orașelor sau municipiilor;

c) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate în intravilanul localităților, pe terenurile revendicate de foștii proprietari, cu excepția celor atribuite conform art. 23 din lege;

d) actele de constituire a dreptului de proprietate pe terenurile agricole constituite ca izlaz comunal;

e) actele de constituire a dreptului de proprietate, în condițiile art. 20, în localitățile în care s-a aplicat cota de reducere prevăzută de lege;

f) actele de constituire a dreptului de proprietate, în condițiile art. 20 și în cazul în care în localitatea respectivă nu s-a constituit dreptul de proprietate persoanelor îndreptățite de lege;

g) transferurile de terenuri dintr-o localitate în alta, efectuate cu încălcarea condițiilor prevăzute de lege, în scopul ilicit de a spori prin aceasta valoarea terenului primit ca urmare a transferului;

h) actele de vânzare-cumpărare privind construcțiile afectate unei utilizări sociale sau culturale - case de locuit, creșe, grădinițe, cantine, cămine culturale, sedii și altele asemenea - ce au aparținut cooperativelor agricole de producție, cu încălcarea dispozițiilor imperative prevăzute la ultimul alineat al art. 28 din lege.

Tribunalul reține că instanta de fond a admis actiunea si a dispus modificarea titlului de proprietate in baza prevederilor art. III din Legea nr. 169/1997, fara a indica insa pe ce alineat isi intemeiaza sustinerile.

De asemeni, trebuie avut in vedere faptul ca nulitatea este o sancțiune care lipsește un act de efectele sale, cauzele fiind existente la data încheierii actului.

Nulitatea este o sancțiune care intervine atunci când actul este lovit de vicii de legalitate, fiind specific actelor administrative existența nulităților virtuale, care nu sunt prevăzute în mod expres. Persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau chiar numai într-un interes legitim, ca urmare a unui act administrativ, este îndreptățită la recunoașterea dreptului pretins sau a interesului, anularea actului, dreptul fiind consacrat expres de art. 52 din Constituția României (și de Legea contenciosului administrativ, dar care nu este aplicabilă în prezenta cauză, față de reglementările speciale, în materia fondului funciar).

Norma conține aplicarea principiului general al aplicării legii, nulitatea fiind guvernată de legea în vigoare la data emiterii actului (art. III alin. 1 din Legea nr. 169/1997).

In primul rand,Tribunalul apreciază că - astfel cum reiese limpede din motivarea în fapt a acțiunii reclamantei – se solicita pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispuna modificarea titlului de proprietate nr._/99/2003, emis pe numele def. V. M. I., cu privire la suprafața de teren de 400 m.p. înscrisă la tarlaua nr. 117, situată în intravilanul orașului Nehoiu, în pct. „Păltineni“ - „Lingă casă“, având ca vecinătăți N - drum, E - drum, S - drum, V - B. I.; sa se dispună înscrierea corectă a acestei suprafețe, în sensul indicării componentei, vecinătăților, punctelor toponimice, conform amplasamentului real al terenului, deci ceea ce se contesta, de fapt, este amplasamentul terenului care i-a fost atribuit prin titlul de proprietate.

Se poate observa că art. 14 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 prevede că „atribuirea efectivă a terenurilor se face, în zona colinară, de regulă, pe vechile amplasamente, iar în zonele de câmpie, pe sole stabilite de comisie și nu neapărat pe vechile amplasamente ale proprietății, în cadrul perimetrelor actuale ale cooperativei”. Acestor prevederi nu trebuie să li se dea o interpretare extensivă, în sensul că, comisiile de aplicare a Legii nr. 18/1991 ar putea în mod arbitrar să atribuie terenurile unor proprietari altor persoane. Prevederile art. 14 alin. 2 trebuie coroborate cu alte prevederi ale Legii, respectiv art. 26, 35 alin. 5 și 37, care au în vedere reconstituirea efectivă a suprafețelor de teren ale foștilor proprietari, aceasta fiind și finalitatea Legii nr. 18/1991.

Persoanele cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate au și o motivație de ordin subiectiv de a primi terenurile proprietatea lor sau a celor pe care îi moștenesc și nicidecum terenurile proprietatea altor persoane. Numai dacă, din cauza unor impedimente obiective, punerea în posesie nu poate să aibă loc pe vechile amplasamente, cum ar fi existența pe teren a unor construcții (blocuri, școli, spitale, grădinițe, societăți comerciale, case de odihnă etc.), precum și atunci când persoana îndreptățită ar cere reconstituirea pe alte suprafețe, punerea în posesie se va face pe alte terenuri, de regulă în intravilan, iar dacă nu este posibil, în extravilan. Ca atare, dacă terenul a fost atribuit unei alte persoane pentru construcția unei locuințe, înainte de adoptarea Legii nr. 18/1991, pe care a și construit o locuință și anexe gospodărești, sau pe teren s-a amplasat un . poate pretinde ca să-i fie atribuit terenul respectiv, ci un alt teren în intravilan, iar în lipsă, în extravilan, în imediata vecinătate.

Fundamental pentru calificarea prevederilor legii ca fiind cu caracter dispozitiv este finalitatea practică a normei juridice, precum și structura logico-juridică a acesteia. Astfel, spre exemplu, comisiile pentru aplicarea Legii fondului funciar au un drept de aplicare care vizează situația concretă a fiecărei parcele, în funcție de care decid atribuirea efectivă a terenurilor. Legea folosește expresia „de regulă, pe vechile amplasamente”, deci o structură logico-juridică specifică unei norme cu caracter dispozitiv, ceea ce trebuie să ducă la ideea, potrivit argumentului „per a contrario” (care valorifică regula logicii conform căreia, atunci când se afirmă ceva, se neagă contrariul), că nu este obligatorie atribuirea terenurilor pe vechile amplasamente.

Legiuitorul a avut în vedere faptul că, în multe cazuri, atribuirea terenurilor strict pe vechile amplasamente nu mai este posibilă, deoarece indiferent de regimul politic, s-a ajuns la crearea, în foarte multe cazuri, a unor situații juridice ireversibile. Aceasta nu înseamnă însă că s-a dat în competența comisiilor pentru aplicarea Legii fondului funciar exercitarea cu caracter discreționar a drepturilor acestora. În măsura în care comisiile pentru aplicarea Legii fondului funciar vatămă drepturi subiective, prin modul cum acționează la punerea în posesie asupra terenurilor, cu privire la care s-a reconstituit dreptul de proprietate, vor putea fi acționate în instanță pentru recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei produse, care ar fi, în principal, dacă ar fi posibil, restituirea vechilor amplasamente.

Raportat la aceste precizări, față de caracterul dispozitiv al normei prevăzute de art. 14 din Legea nr. 18/1991, iar nu imperativ, tribunalul reține că nulitatea titlului de proprietate al reclamantei nu este dintre cele absolute și expres prevăzute de art. III din Legea nr. 169/1997, cât timp se referă chiar la titlul emis autorului reclamantei, însă apare ca un caz de nulitate virtuală, relativă, care se poate deduce din faptul că autoritățile administrative, comisiile speciale de fond funciar, nu ar fi respectat la emiterea titlului prevederile art. 14 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 (prevederi asemănătoare cuprinde și norma ulterioară, art. 2 din Legea nr. 1/2000). Reconstituirea se face însă pe vechile amplasamente numai ca regulă și numai dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane și numai dacă persoana îndreptățită nu ar fi solicitat ea punerea în posesie pe alte amplasamente.

In primul rand, Tribunalul retine ca jurisprudența constantă (a se vedea, în acest sens, de exemplu, decizia nr. 1912/2010, pronunțată de Tribunalul Argeș – Secția civilă, în V. T., Noul cod civil adnotat cu doctrină și jurisprudență, vol. II, Ed. Universul Juridic, 2012, p. 160-161) a statuat:

- că legile adoptate în materia fondului funciar au instituit o procedură specială de reconstituire a proprietății asupra terenurilor agricole și forestiere, finalizată cu emiterea titlului de proprietate;

- că, fiind o procedură specială, persoanele îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate trebuie să respecte întocmai succesiunea etapelor ei și să conteste în condițiile precis determinate de lege;

- că aceste etape premergătoare emiterii titlului de proprietate au ca obiect stabilirea întinderii dreptului de proprietate și stabilirea amplasamentului terenului atribuit;

- că orice nemulțumire a solicitanților legată de aceste aspecte trebuie adusă la cunoștința comisiilor de aplicare a legii fondului funciar, care rezolvă acest gen de contestații anterior emiterii titlului de proprietate;

- că, după emiterea titlului de proprietate, astfel de contestații nu sunt posibile, întrucât acceptarea lor ar presupune o eludare și o nesocotire a dispozițiilor legale ce reglementează expres procedurile cu caracter prealabil în reconstituirea proprietății;

- precum și că persoanele care au formulat cerere de stabilire a dreptului de proprietate și sunt nemulțumite de hotărârile comisiilor de aplicare a legii fondului funciar privind modul de soluționare a cererilor lor, inclusiv cu privire la stabilirea amplasamentului terenului atribuit, trebuie să uzeze de calea plângerii prevăzute de Capitolul IV (art. 51 și următoarele) din Legea nr. 18/1991.

Altfel spus, trebuie subliniat – așa cum reiese din interpretarea prevederilor art. 27 alin. 1 și ale art. 51-58 din Legea nr. 18/1991 - că persoana beneficiară a reconstituirii dreptului de proprietate (cum este, neîndoielnic, și reclamanta V. I.), trebuie să respecte întocmai succesiunea etapelor reglementate de procedura specială a Legii nr. 18/1991, finalizate cu emiterea titlului de proprietate și să conteste, în condițiile expres determinate de lege, fazele premergătoare ale emiterii titlului, care au ca obiect, printre altele, și stabilirea terenurilor cu privire la care se dispune reconstituirea dreptului de proprietate și că orice nemulțumire a solicitanților trebuie adusă la cunoștința comisiilor locale, pe baza contestației, anterior emiterii titlului, ulterior acest lucru nemaifiind posibil, întrucât acceptarea unei astfel de teze ar presupune o eludare a dispozițiilor legale care reglementează expres procedurile prealabile de reconstituire.

Nemulțumirile persoanelor cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza dispozițiilor legilor fondului funciar pot fi soluționate pe calea contestației împotriva măsurilor stabilite de comisiile locale și, eventual, a plângerii împotriva hotărârii comisiei județene asupra contestației, reglementate de art. 53-56 din Legea nr. 18/1991, pe baza hotărârii judecătorești definitive, comisia județeană urmând a modifica, a înlocui sau a desființa titlul de proprietate, potrivit art. 58 din Legea nr. 18/1991.

În acest sens, partea care se considera îndreptățită la reconstituire trebuia să formuleze, în termenele imperative stabilite de Legile de fond funciar, astfel cum acestea au fost prelungite (ultimul termen pentru depunerea cererilor de reconstituire a fost 30.11.2005, inclusiv, conform art. 33 din Legea nr. 1/2001, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 127/2005), cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, pe care trebuia să o adreseze primăriei localității sau, după caz, primăriilor localităților în a căror rază teritorială se află terenul pentru care urmează să fie reconstituit dreptul de proprietate. În acest sens sunt prevederile art. 8 din Legea nr. 18/1991, conform cărora „stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se găsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producție se face în condițiile prezentei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept” și art. 9 alin. 3 care se referă la depunerea cererii la primărie.

În conformitate cu dispozițiile art. 8 alin.2 din Legea nr. 18/1991, de prevederile acestui act normativ beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativa agricolă de producție sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum și, în condițiile legii civile, de moștenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus pământ în cooperativă și alte persoane anume stabilite, alineatul 3 dispunând că stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere.

Art. 11 alin. 4 prevede că cererea de stabilire a dreptului de proprietate se depune și se înregistrează la primărie în termen de 30 de zile de. la data intrării în vigoare a legii, iar conform art. 13 alin. 2, moștenitorii care nu-și pot dovedi această calitate, întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil, sunt socotiți repuși de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparținut autorului lor; ei sunt considerați că au acceptat moștenirea prin cererea pe care o fac comisiei.

Conform art. 11 alin. 3 din Legea nr.18/1991 „stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere, pe baza situației terenurilor deținute de cooperative agricole de producție la 1 ianuarie 1990,….”, iar alin.1 al aceluiași articol prevede că „suprafața adusă în cooperativa agricolă de producție este cea care rezultă din: actele de proprietate, cartea funciară, cadastru, cererile de înscriere în cooperativă, registrul agricol de la data intrării în cooperativă, evidențele cooperativei sau, în lipsa acestora, din orice alte probe, inclusiv declarații de martori”.

C. județeană este competentă să soluționeze contestațiile și să valideze ori să invalideze măsurile stabilite de comisiile locale, astfel cum prevede art. 51 din Legea nr. 18/1991, iar în sensul acestui act normativ (art. 52) comisia locală este autoritate publică cu activitate administrativă, în timp ce comisia județeană este autoritate publică cu autoritate administrativ-jurisdicțională. Procedura în fața autorității administrative (comisia locală) este obligatorie, competența fiind dată prin lege comisiei speciale constituite la nivelul primăriei în a cărei rază teritorială se află terenul. Nu este obligatorie procedura administrativ-jurisdicțională, în fața Comisiei Județene, potrivit art. 21 alin. 4 din Constituția României („jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite”), ceea ce înseamnă că, per a contrario, procedura administrativă are caracter obligatoriu, nefiind considerată facultativă. Partea care se consideră îndreptățită la reconstituire, fostul proprietar sau moștenitorii acestuia, trebuie să se adreseze autorității administrative competente, iar în măsura în care comisia locală nu rezolvă cererea în termenul legal, are posibilitatea de a formula contestație împotriva refuzului comisiei de a soluționa cererea sau împotriva soluției de respingere, la C. județeană, autoritate cu atribuții administrativ-jurisdicționale (jurisdicția administrativă este activitatea de soluționare a unui litigiu administrativ, după norme procedurale specifice procedurii judiciare, în urma căreia se adoptă un act administrativ cu caracter jurisdicțional) sau de a se adresa direct instanței (având în vedere prevederile art. 21 alin. 4 din Constituția României, conform cărora jurisdicțiile administrative sunt facultative).

Or, în aceste condiții, nu este acceptabil, fiind contrar principiului de drept nemo auditur propriam turpitudinem allegans (nimeni nu își poate invoca propria turpitudine sau culpă), a susține – așa cum face reclamanta, în motivarea cererii introductive - că suprafața de teren reconstituita, de 400 mp, a fost înscrisă în mod eronat ca fiind o singură „bucată“ de teren situată într-un singur punct „Lîngă casă“; ca, in realitate, terenul este divizat în două părți, situate în localitatea Păltineni, despărțite de drumul comunal, respectiv: o suprafață de 299 m.p. cu vecinătățile indicate în titlu, în punctul „Lângă casă“ și 101 m.p., aflată vis-a-vis de aceasta, având ca vecinătăți: N - drum, S - izvor, E - drum, V - Brinzea I., într-un punct cunoscut sub o altă denumire, pe cealaltă latură a drumului comunal; ca, în urma reconstituirii dreptului de proprietate, pentru terenurile deținute de soțul său, def. V. M. I., s-a emis titlul de proprietate nr._/99/2003; ca, în urma dezbaterii succesiunii de pe urma acestuia, pe cale notariala s-a emis certificatul de moștenitor nr. 8/15.01.2013, conform căruia a primit din masa de împărțit suprafața de teren în litigiu; ulterior, a înstrăinat nepotului său, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 355/22.03.2013, suprafața de 299 m.p., întocmindu-se și carte funciară aferentă; in ceea ce privește restul suprafeței de 101 m.p., ce reprezintă a doua parte a terenului, nu se poate întocmi documentația corespunzătoare în vederea înscrierii sale în Cartea Funciară, datorita erorii existente în titlul de proprietate.

Odată ce solicitantul nu a contestat, în termenul și cu procedura prevăzută de lege, conținutul titlului de proprietate, el nu mai are posibilitatea de a solicita efectuarea unor modificări în cuprinsul acestuia sub forma invocării nulității sale parțiale, întrucât, în acest caz s-ar crea posibilitatea admiterii unei noi căi de atac în favoarea sa, în afara contestației adresate comisiei județene sau plângerii adresate instanței, ceea ce contravine scopului legii.

Stabilirea unei anumite limite în timp, în care beneficiarii reconstituirii dreptului de proprietate pot contesta modalitatea concretă de reconstituire, este în deplin acord cu principiul securității raporturilor juridice.

Or, în același sens a statuat și practica judiciară constantă (a se vedea, de exemplu, decizia nr. 11/2004, pronunțată de Curtea de Apel C.-Secția civilă, în www.portal.just.ro), care a învederat:

- că „instanța trebuie să pornească în soluționarea acțiunii (n.red. în constatarea nulității absolute a unui titlu de proprietate întemeiată pe art. III din Legea nr. 169/1997) de la examinarea îndeplinirii condițiilor de exercițiu ale acțiunii civile, respectiv de la întrunirea condițiilor de a fi parte în proces”;

- și că, „în acest context, trebuie examinat în primul rând interesul legitim al reclamantului de a cere anularea titlului de proprietate emis pârâtei, interes justificat numai dacă are la rândul său reconstituit dreptul de proprietate asupra aceluiași teren, altfel nu are niciun folos practic în urma anulării titlului pârâților pentru că nu se poate emite un titlu în favoarea sa atât timp cât nu are la rândul său un drept asupra terenului”.

Nu pot conduce la o altă soluție simplele afirmații ale reclamantei apelante V. I., cum că ar avea un „drept” asupra acelor terenuri, având în vedere că, întrucât, așa cum am arătat anterior, „dreptul” pretins de către reclamant nu este altceva decât o simplă eventualitate, care nu poate fi protejată de lege și, în consecință, nu poate sta la baza unui interes legitim al acestuia care să justifice formularea unei acțiuni în baza art. III din Legea nr. 169/1997.

Acest aspect rezulta chiar din cauza ce formeaza obiectul dosarului nr._, in care reclamanta apelanta solicită instanței, în contradictoriu cu pârâtele C. L. Nehoiu pentru aplicarea legilor fondului funciar și C. Județeană B. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispuna modificarea titlului de proprietate nr._/99/2003, emis pe numele def. V. M. I., cu privire la suprafața de teren de 400 m.p. înscrisă la tarlaua nr. 117, situată în intravilanul orașului Nehoiu, în pct. „Păltineni“ - „Lingă casă“, având ca vecinătăți N - drum, E - drum, S - drum, V - B. I.; sa se dispună înscrierea corectă a acestei suprafețe, în sensul indicării componentei, vecinătăților, punctelor toponimice, conform amplasamentului real al terenului.

De altfel, este necesar de evidențiat că, după emiterea, la data de 15.01.2003, a titlului de proprietate nr._/99/2003, reclamanta a stapanit acel teren care i-a fost atribuit în proprietate vreme de peste zece ani și că, abia în anul 2013, a promovat prezenta acțiune, comportament de natură a periclita securitatea raporturilor juridice.

Or, în aceste condiții, Tribunalul apreciază că, în ipoteza în care solicitantul ar fi fost nemulțumit de faptul că nu detine toata suprafata reconstituita sau ca aceasta suprafata nu reprezinta vechiul sau amplasament, ar fi fost obligat să uzeze de căile de atac puse la dispoziția lor de legile fondului funciar.

Tribunalul retine si faptul ca, asa cum rezulta din actele dosarului, la momentul propunerii de validare a suprafeței atribuite și anterior eliberării propriului titlu de proprietate, autorul reclamantei nu contestă suprafețele reconstituite, conform dispozițiilor art. 53-57 din Legea 18/1991, se mulțumește cu a le deține pe cele atribuite și a profita de pe urma acestora, pentru ca, la mai bine de 10 ani după eliberarea titlului, să formuleze prezenta actiune.

Altfel spus, este indubitabil că, în speță, înainte de a se emite titlul de proprietate a cărui desființare se cere, amplasamentul terenului litigios a fost acceptat, însușit și recunoscut ca fiind legal - conform art. 24 din Legea nr. 1/2000 de către chiar autorul reclamantei din prezenta cauza.

A veni după 10 ani să soliciți modificarea propriului titlu de proprietate, după ce ai avut la dispoziție procedura contestării, la momentul recunoașterii dreptului de proprietate, încalcă dispozițiile legale speciale aplicabile în speță.

De altfel, mergand pe rationamentul instantei de fond privind modificarea titlului de proprietate, chiar probatoriul administrat in cauza conduce la aceeasi concluzie la care a ajuns tribunalul, de respingere a actiunii reclamantei, ca neintemeiata, avand in vedere ca, asa cum rezulta din raportul de expertiza N. G., suprafața de 400 m.p., înscrisă în titlul de proprietate nr._/99/15.01.2003, teren agricol tarlaua 117, punctul „Lîngă casă“, măsoară 299 m.p., fiind poziționat pe schița de plan întocmită de expert și delimitată de punctele de contur 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 1.

Expertul arata ca terenul în suprafață de 101 m.p.a fost poziționat pe schița de plan anexă la raportul de expertiză între punctele de contur 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 19, 20, 21, 11, făcându-se precizarea că acesta nu este împrejmuit cu gard și nu este în proprietatea vreunei persoane; ca nu există identitate între suprafața de 400 m.p. înscrisă în titlul de proprietate la tarlaua 117 și suprafața de 101 m.p. delimitată de punctele de contur 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 19, 20, 21, 11, având ca vecinătăți la N- drum, la E-drum, la S-izvor, la V- B. I..

De asemeni, din registrul agricol aferent anilor 1959-1963, pe numele def. V. M. I., sunt înscrise suprafețe de teren pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate, iar la punctul 7 este menționată suprafața de 400 m.p. clădiri-curți. Insa in registru nu este prevăzut că această suprafață este compusă din două loturi, asa cum a stabilit instanta de fond, in contradictie cu probatoriul administrat in cauza.

F. de aceste aspecte, tribunalul apreciaza ca sentinta atacata este nelegala, motiv pentru care va admite apelul declarat de C. L. Nehoiu pentru aplicarea legilor fondului funciar, va schimba, în parte, sentința atacată, în sensul că va respinge, în întregime, cererea de modificare a titlului de proprietate nr._/99/15.01.2003, ca neîntemeiată.

O alta critica adusa de apelanta hotararii instantei de fond, critica formulata si de apelanta C. Județeană B. Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor, este aceea a obligarii la plata cheltuielilor de judecata catre reclamanta V. I..

Astfel, se arata de apelante ca, prin derogare de la dispozițiile Codului de procedura civila, comisiei județene si locale li s-a recunoscut calitate procesuala pasiva si, cand este cazul, activa, in contenciosul administrativ special reglementat prin dispozițiile art. 51 si următoarele din Legea nr. 18/1991, republicata, cu modificările si completările ulterioare; desi poate figura ca parte in astfel de litigii, comisia județeană nu are capacitate de folosința, nefiind inzestrata cu personalitate juridica; nefiind subiect de drept distinct, nu poate dobândi in mod valabil calitatea de debitor . obligational, asa cum este si cel stabilit prin dispozițiile instanței, in conformitate cu prevederile art. 453 alin. l Cod proc.civ., având ca obiect plata cheltuielilor de judecata, făcute la cerere, de partea care a câștigat procesul; conform art. 52 din Legea nr. 18/1991, republicata, C. județeană este autoritate publica cu activitate administrativ - jurisdictionala, ale cărei acte sunt cenzurate de instanța de judecata, iar in cazul unor astfel de cereri nu se poate retine existenta unui interes material al comisiei județene, asa cum se intampla in cazul persoanelor fizice implicate, activitatea desfășurata atat la nivelul acestei autorități, cat si la nivelul instanțelor urmărind, in final, realizarea unui interes al statului (corecta reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor); mai mult decât atat, punerea in posesie, prin delimitarea in teren a persoanelor indreptatite sa primească teren si completarea fiselor titlurilor de proprietate sunt atribuții stabilite in sarcina comisiilor locale de fond funciar, potrivit H.G.nr. 890/2005; de asemenea, conform art.36 alin. l din același act normativ, comisia județeană procedează la eliberarea titlului de proprietate numai pe baza documentației inaintata de comisia locala, care cuprinde: anexele validate, planurile parcelare, procesul verbal de punere in posesie si schitele terenurilor. In mod concret, aceste operații premergătoare eliberării titlului de proprietate sunt realizate de Comisa locala de fond funciar.

In acest sens, considera ca nu trebuiau sa fie obligate la plata cheltuielilor de judecata, tinand cont ca acestea se suporta potrivit interesului si in funcție de culpa fiecarei parti, motiv pentru care solicita admiterea apelului asa cum a fost formulat si, pe cale de consecința, exonerarea de la plata cheltuielilor de judecata.

Tribunalul retine faptul ca în art. 453 C.pr.civ. se stipulează că partea care pierde procesul va fi obligata, la cererea partii care a castigat, sa ii plateasca acesteia cheltuieli de judecata.

Fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părții „care cade în pretenții”.

Culpa procesuală presupune fie înregistrarea pe rolul unei instanțe a unei cereri, acțiuni ce se dovedește a fi neîntemeiată (deci determinarea pârâtului de a ieși din pasivitatea confortabilă pe care i-o asigură prezumția că nu datorează nimic nimănui), fie susținerea unor apărări neîntemeiate (care echivalează cu zădărnicirea reclamantului în încercarea sa de a răsturna prezumția relativă sus amintită). Astfel înțeleasă culpa procesuală pe care se întemeiază reglementarea din art. 453 C.pr.civ., „partea care pierde procesul” poate fi atât reclamantul, cât și pârâtul.

Reclamantul este în culpă procesuală dacă cererea de chemare în judecată a fost anulată ca netimbrată, ori calea de atac exercitată a fost anulată ca netimbrată sau ca fiind depusă la instanța care soluționează calea de atac; dacă cererea s-a perimat; dacă a chemat în judecată o persoană străină de raportul juridic dedus judecății; dacă renunță la judecată sau la dreptul subiectiv; dacă pretențiile sale nu sunt întemeiate, în tot sau în parte (caz în care culpa procesuală privește partea de pretenții considerate neîntemeiate).

În ceea ce privește dovada cheltuielilor de judecată solicitate, amintim că „părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător.

Așadar, partea care a câștigat procesul are obligația de a proba cererea de acordare a cheltuielilor de judecată. Această parte are sarcina de a proba cuantumul cheltuielilor de judecată pe care pretinde că le-a efectuat (conform adagiilor latine actori incumbit onus probandi sau ei incumbit probatio qui dicit, non qui negat). Regula este că dovada cheltuielilor de judecată se face cu acte, documente, înscrisuri justificative.

Cum fundamentul acordării cheltuielilor de judecată/executare avansate de partea care a câștigat procesul îl reprezintă culpa procesuală, înseamnă că acel contract, încheiat de intimată, în speță, cu avocatul său, își va produce efectele și față de partea care a pierdut procesul (aceasta din urmă se vede obligată în temeiul voinței exprimate de persoanele care au negociat onorariul de avocat, deși ea, evident, nu a participat nici personal și nici prin reprezentare la încheierea contractului respective) în baza unuia dintre principiile care guvernează repararea prejudiciului în materia răspunderii civile delictuale, anume principiul reparării integrale.

Prin urmare, pe temeiul răspunderii civile delictuale, cel ce a câștigat procesul are dreptul de a obține de la adversar sumele pe care le-a plătit cu titlu de onorariu de avocat (fapta ilicită a fost săvârșită de cel ce a pierdut procesul, în sensul că datorită atitudinii sale a avut loc procesul respectiv), dar instanta are in vedere si practica judiciara in aceasta materie a CEDO, conform careia partea care a cistigat procesul nu va putea obtine rambursarea unor cheltuieli decat in masura in care se constata realitatea, necesitatea si caracterul lor rezonabil (cauzele C. impotriva Romaniei, Strain impotriva Romaniei, R. impotriva Romaniei, S. si altii impotriva Romaniei).

In speta, tribunalul retine ca apelul este intemeiat in privinta acestor critici, avand in vedere ca, in urma analizei cauzei, s-a dispus admiterea apelurilor formulate de C. L. Nehoiu pentru aplicarea legilor fondului funciar și de C. Județeană B. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor; a fost schimbata, în parte, sentința atacată, în sensul că a fost respinsa, în întregime, cererea de modificare a titlului de proprietate nr._/99/15.01.2003, ca neîntemeiată si a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta V. I..

In consecinta, raportat la aceasta solutie si la prevederile art. 453 C.pr.civ., care stipulează că partea care pierde procesul va fi obligata, la cererea partii care a castigat, sa ii plateasca acesteia cheltuieli de judecata, tribunalul va înlătura obligația de plată a cheltuielilor de judecată de catre cele doua comisii, C. L. Nehoiu pentru aplicarea legilor fondului funciar și de C. Județeană B. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, catre reclamanta apelanta V. I..

3. Impotriva sentintei a formulat apel si reclamanta V. I., care a criticat solutia pe urmatoarele aspecte:

Asa cum reiese din intreg probatoriul administrat in cauza, autorului apelantei reclamante i-a fost emis titlu de proprietate nr._/99 din 15.01.2003, prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru mai multe suprafate de teren, printre care se regăsește si suprafața de 400 mp, inscrisa in intravilanul orașului Nehoiu, tarlaua 117, punctul „Paltineni" - „Lingă casa", având următoarele vecinătăți - N- drum, E - drum, S-drum, V- Brinzea I.; conform dispozițiilor prevăzute de art. 44 al. 1 si 2 din Constitutia României, (1) Dreptul de proprietate, precum si creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege. (2) Proprietatea privată este garantata și ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular; in speța de fata, cu toate ca autorului apelantei i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de teren mai sus enunțata, prin sentința civila criticata a fost deposedata, in mod ilegal, de o suprafața de 21 mp; or, art. 44 al. (3) si (4) prevede in mod expres ca „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publica, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire, si sunt interzise naționalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită in proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenței sociale, etnice, religioase, politice sau de altă. natură discriminatorie a titularilor; prin urmare, singura modalitate prin proprietarul putea fi deposedat de suprafața de 21 mp este cea descrisa in textul de lege mai sus arătat si nu printr-o măsura ilegala; din conținutul probelor administrate in cauza, reiese ca suprafața de 21 mp se afla in domeniul privat al orașului Nehoiu, conform HCL 7/18.02.2013; dreptul de proprietate pentru aceasta suprafața de teren ii aparține reclamantei, drept confirmat de actul de proprietate si garantat de legea fundamentala a României; trebuie a se avea in vedere răspunsul la intrebarea nr. 4, formulat de intimata C. locala Nehoiu, aceasta recunoscand ca dreptul de proprietate pentru intreaga suprafața de 101 mp ii aparține apelantei – reclamante.

Tribunalul va avea in vedere, in analiza acestui motiv de apel, toate alegatiile facute odata cu solutionarea apelului formulat de cele doua comisii, din pct. 2 al motivelor de apel, pe care nu le va mai relua aici, dar pe care le apreciaza intemeiate in totalitate, ca argumentare in respingerea apelului formulat de reclamanta V. I..

In aceste conditii, tribunalul apreciaza ca nu isi gasesc aplicabilitate dispozitiile art. 44 din Constitutia Romaniei, cu privire la dreptul de proprietate si nici cele la expropriere, reclamanta neavand un drept de proprietate cu privire la suprafata de teren de 101 mp, in care este inclusa si suprafata de 21 mp, pentru care este exercitat apelul de fata.

O dovada in plus ca reclamanta nu este proprietara terenului o reprezinta si faptul ca, asa cum rezulta din concluziile raportului de expertiza intocmit de expert tehnic N. G., terenul în suprafață de 101 m.p. este poziționat pe schița de plan anexă la raportul de expertiză între punctele de contur 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 19, 20, 21, 11, făcându-se precizarea că acesta nu este împrejmuit cu gard și nu este în proprietatea vreunei persoane; 21 m.p din aceasta suprafata de teren, delimitată de punctele de contur 11, 12, 22, 21, 11, se află în domeniul privat al orașului Nehoiu, conform H.C.L. Nehoiu nr. 7/18.02.2013.

De asemenea, nepotul reclamantei, V. C. L., a solicitat la data de 22.01.2013, prin cererea înregistrată sub nr. 816/24.01.2013, concesiunea unei părți de 24 m.p. din terenul în litigiu, pentru edificarea unui garaj, fiind incheiat contract de concesiune pentru 21 mp. Or, acest teren nu poate avea regim juridic diferit in acelasi timp, respectiv sa fie si in proprietatea reclamantei si sa faca parte si din domeniul privat al orasului Nehoiu, conform conform H.C.L. Nehoiu nr. 7/18.02.2013, care nu a fost anulata sau modificata.

Față de toate considerentele expuse mai sus, văzând și limitele efectului devolutiv al apelului pendinte prin aplicarea prevederilor art. 477 alin. 1 și art. 479 alin.1 Cod procedură civilă, tribunalul apreciază că prima instanță nu a stabilit în mod corect situația de fapt și de drept, motiv pentru care, în conformitate cu prevederile art. 480 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta V. I..

Va respinge, ca nefondat, apelul declarat de intervenientul principal B. I..

Va admite apelurile declarate de C. L. Nehoiu pentru aplicarea legilor fondului funciar și de C. Județeană B. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.

Va schimba, în parte, sentința atacată, în sensul că va respinge, în întregime, cererea de modificare a titlului de proprietate nr._/99/15.01.2003, ca neîntemeiată și va înlătura obligația de plată a cheltuielilor de judecată.

Va menține dispozițiile sentinței în privința cererii de intervenție.

Hotărârea este definitivă în baza art. 634 alin. 1 pct. 4 din codul de procedură civilă și art. 483 alin.2 teza finală Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta V. I., domiciliată în oraș Nehoiu, ., împotriva sentinței civile nr.1261 din data de 23.06.2015 pronunțată de Judecătoria Pătârlagele în dosarul nr._ .

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de intervenientul principal B. I., domiciliat în oraș Nehoiu, ., împotriva sentinței civile nr.1261 din data de 23.06.2015 pronunțată de Judecătoria Pătârlagele în dosarul nr._ .

Admite apelurile declarate de C. L. NEHOIU PENTRU APLICAREA LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, cu sediul în oraș Nehoiu, județ B. și de C. JUDEȚEANĂ B. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în mun.B., ..48 împotriva sentinței civile nr.1261 din data de 23.06.2015 pronunțată de Judecătoria Pătârlagele în dosarul nr._

Schimbă în parte sentința atacată, în sensul că respinge, în întregime, cererea de modificare a titlului de proprietate nr._/99/15.01.2003, ca neîntemeiată, și înlătură obligația de plată a cheltuielilor de judecată.

Menține dispozițiile sentinței în privința cererii de intervenție.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 13 Noiembrie 2015.

Președinte,

I. M.

Judecător,

D. R.

Grefier,

E. D.

Red./Tehnored.D.R./ 6 ex.

23.11.2015

Judecătoria Pătârlagele

Judec.fond: M. M. G.

Dosar fond:_

← Anulare act. Sentința nr. 1036/2015. Tribunalul BUZĂU		Rectificare carte funciară. Sentința nr. 5859/2015. Tribunalul... →

Fond funciar. Decizia nr. 3101/2015. Tribunalul BUZĂU

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 3101/2015. Tribunalul BUZĂU