Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 272/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 272/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 29-05-2014 în dosarul nr. 6623/117/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA CIVILĂ NR.272/2014
Ședința publică din data de 29 Mai 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: M. O.-S.
GREFIER: A.-P. BOȚIOC
S-a luat spre examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul P. L. V. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice Cluj, având ca obiect despăgubiri Legea nr.221/2009.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că dezbaterile cauzei au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 15 Mai 2014, iar pronunțarea hotărârii a fost amânată pentru data de 22 Mai 2014, iar apoi pe data de 29 Mai 2014, când tribunalul a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la data de 22 Mai 2012, reclamantul P. L. V., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Cluj, ca în conformitate cu dispozițiile art.3, art.5 din Legea nr.221/2009 să se dispună acordarea unor despăgubiri bănești în cuantum de 300.000 Euro pentru prejudiciul moral și material pe care s-a suferit în urma exproprierii bunurilor familiei sale și a fixării unui domiciliu obligatoriu.
În motivarea cererii s-a arătat că urmare a exproprierii în baza Decretului nr.83/1949, la data de 02 Martie 1949 a fost dislocat împreună cu familia din localitatea Ady-E. (Mecentiu), .-M. și li s-a fixat domiciliu obligatoriu în orașul D., județul Cluj până la data de 07 August 1963.
Toate bunurile aflate în proprietatea familiei sale au fost confiscate și inventariate, fiind trecute în proprietatea statului.
În baza legilor fondului funciar, a recuperat numai în parte bunurile confiscate (locuința personală, în suprafață de 200 mp., suprafață construită, care a devenit nelocuibilă, fiind degradată foarte mult în urma transformării ei în magazie de cereale de către C.A.P:-ul local). În prezent locuința este într-o stare atât de avansată de degradare încât se impune demolarea ei.
A recuperat și grădina de lângă casă în suprafață de 1,83 ha și terenul extravilan în suprafață de 50 ha, deși la data când a fost făcută evaluarea avea 59,26 ha în proprietate conform inventarului.
De asemenea, a recuperat un grajd pentru animale mari de 2 încăperi, o cocină pentru porci cu patru încăperi, magazie de cereale la care se adaugă o . utilaje agricole ca: batoză cereale, pluguri (3 bucăți), tocătoare, semănătoare, tăvăluguri pentru pământ, prășitoare, căruță, car, sănii, trăsură, autoturism care au avut o valoare foarte mare la acea dată. Le-au fost luate și o . animale conform tabelului VI-a și B depus în probațiune. La acestea se adaugă o . bunuri mobile casnice, practic tot mobilierul, bunurile personale și inventarul din gospodărie.
În valoarea prejudiciului intră atât valoarea materială a bunurilor expuse anterior, cât și lipsa de folosință a lor, precum și beneficiul nerealizat din exploatarea lor.
Reclamantul a mai menționat faptul că i-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Decretul-lege nr.118/1990 prin Hotărârea nr.2012/05 Septembrie 1996.
Prin întâmpinarea formulată pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice (f.125) a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă pe fond, ca inadmisibilă și nefondată în ceea ce privește prejudiciul moral și neîntemeiată în ceea ce privește prejudiciul material.
În motivare s-a arătat că reclamantul a depus în probațiune „formular pentru inventarierea și evaluarea patrimoniului” care privește bunuri aflate în patrimoniul familiei (tabelul V, VI a, VI b, VII, VII b, tabelul VIII a și VIII b, VIII c, VIII d, tabel IX însă nu a dovedit că aceste bunuri au fost efectiv confiscate astfel încat apreciază că obiectul acțiunii nu este dovedit.
În ceea ce privește petitul privind daunele morale, având în vedere că prin prisma Deciziei nr.1354/20.10.2010 a Curții Constituționale și a Deciziei nr.1358/21.10.2010 a Curții Constituționale prin care s-au constatat ca fiind neconstituționale prevederile art.5 alin.1 lit. a din Legea nr.221/2009, acțiunea având ca obiect despăgubiri pentru prejudiciul moral este lipsită de temei legal.
Referitor la petitul vizând daunele materiale, în actul „formular pentru inventarierea și evaluarea patrimoniului”, se poate constată că tabelul VIII d și IX al inventarierii și evaluării patrimoniului cuprinde o . bunuri personale și care nu au putut forma obiectul exproprierii, acestea fiind excluse expres, în baza art.3 din Decretul nr.83/1949.
Totodată asupra restituirii bunurilor imobile, dat fiind că însuși reclamantul a recunoscut că a promovat acțiuni în baza legilor fondului funciar, restituirea bunurilor se impune a fi respinsă deoarece aceasta a intrat sub autoritatea de lucru judecat.
Potrivit normelor procedurale, respectiv art.111 Cod procedură civilă, acțiunea este inadmisibilă deoarece reclamantul tinde la obținerea de daune morale și daune materiale, daune morale care au fost în mod expres înlăturate prin deciziile Curții Constituționale, iar asupra daunelor materiale reclamantul a exercitat acțiuni în temeiul legilor speciale.
Prin precizarea de acțiune înregistrată la data de 13 Septembrie 2012, reclamantul a solicitat să se constate în temeiul art.1 alin.3 și art.4 din Legea nr.221/2009 caracterul politic al măsurilor la care au fost supuși membrii familiei P. și care l-au afectat în mod direct fiind minor la acea dată .
În ceea ce privește faptul că măsura deportării la care a fost supusă familia sa, a avut un caracter politic și represiv, nu există nici un dubiu, fiind deportați și deposedați de bunuri pe motiv că aveau o situație financiară bună, posedau suprafețe întinse de teren, aveau o gospodărie prosperă și utilată complet, cu alte cuvinte nu se încadrau în tipul social și de familie pe care o doreau autoritățile comuniste (f.130-131).
Totodată reclamantul a solicitat respingerea excepției inadmisibilității acțiunii deoarece, prin acțiunea depusă, nu a solicitat exclusiv repararea unui prejudiciu moral. Prejudiciul material invocat prin acțiune este detaliat, explicat și dovedit prin înscrisurile emise de Arhivele Naționale ale Statului R., care fac dovada faptelor comise de autoritățile din acea perioadă, care au acționat ca reprezentante ale Statului R. în aplicarea prevederilor Decretului nr.83/1949, în baza căruia familia P. a fost evacuată în data de 03.03.1949, la ora 0200 noaptea.
A angajat un expert evaluator care în finalul concluziilor formulate în raportul depus la dosar, a menționat expres că în evaluarea prejudiciului de 1.310.105 lei, echivalentul a 293.730 Euro nu s-a folosit de calcule privind indexarea sumei cu rata inflației și nu s-au calculat daune morale, cum s-a precizat prin întâmpinarea depusă la dosar.
În ceea ce privește susținerile pârâtei referitoare la faptul că a recuperat o parte din bunurile familiei în baza legilor fondului funciar, învederează că s-a făcut doar retrocedarea parțială a imobilelor, terenurilor, respectiv 51,83 ha din 59,25 în total, iar casa familiei i-a fost retrocedată într-o stare avansată de degradare, conform raportului de evaluare, iar pentru restul de teren, 7,43 ha nu a primit despăgubiri prin echivalent.
In inventarul pe care l-a depus la dosar s-a specificat expres că toate bunurile din gospodăria P. A. au fost inventariate și preluate integral inclusiv cele de uz casnic și trecute în folosința și proprietatea statului, fără nici o plată la Gospodăria Agricolă de Stat Suduraru.
Legea nr.221/2009 nu conține dispoziții care să interzică acordarea de despăgubiri materiale pentru cazul în care petenții ar fi obținut restituiri parțiale în baza Legii nr.10/2001.
Prin precizarea de acțiune înregistrată la data de 25 Septembrie 2012 (f.134-138) reclamantul a precizat că obiectul principal al acțiunii îl constituie despăgubirile materiale în bani, în valoare totală de 1.310.105 lei, echivalentul a 293.430 Euro, reprezentând valoarea bunurilor familiei sale, confiscate de autoritățile comuniste, în baza Decretului nr.83/1949 și a beneficiului nerealizat ca urmare a neexploatării unora dintre aceste bunuri.De asemenea, s-a indicat detaliat valoarea fiecăruia dintre bunurile confiscate, inventarul mecanic agricol fiind evaluat la suma de 53.529 lei/_ euro,animalele la valoarea de 34.450 lei/7716 euro, alimentele, produsele agricole, bunuri de uz casnic, mobila, imbrăcăminte la valoarea de 100.925 lei/_ euro, veniturile neobținute datorită confiscării imobilelor au fost evaluate la suma de_ lei/_ euro, venituri nerealizate după terenul extravilan confiscat au fost evaluate la suma de_ lei/_ euro, prejudiciul moral a fost evaluat la 29.333 lei, respectiv 6.570 Euro (în totalitate a solicitat echivalentul în lei a sumei de 300.000 Euro).
În urma demersurilor făcute în baza legilor speciale – Legea nr.18/1991 i s-au restituit în primă fază 10 ha din terenul antecesorilor săi, a mai dobândit 1,83 ha, respectiv fosta casă a părinților săi și terenul intravilan aferent, iar în baza Legii nr.1/2000 i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru încă 40 ha dintre terenurile părinților săi.
S-a solicitat totodată constatarea măsurilor abuzive se referă la întreaga familie P., față de care s-au luat în mod direct măsura deportării, fiind indicat ca temei de drept al acțiunii art.1 alin.3, art.3, art.4, art.5 din Legea nr.221/2009.
Prin completarea de acțiune (f.157), reclamantul a solicitat să se dispună acordarea unor despăgubiri bănești în valoare de:
- 68.100 lei (15.000 Euro) reprezentând valoarea restului de terenuri care nu i-au fost restituite în baza legilor fondului funciar, având o suprafață de 7,43 ha;
- 36.320 lei (8.000 Euro) reprezentând valoarea terenurilor pe care le-a avut familia P. A. pe raza comunei S., . și care sunt înscrise în Titlul de proprietate nr._/_, Titlul de proprietate nr._/_, Titlul de proprietate nr._/_ în suprafață totală de 15,12 ha. Partea care se cuvine lui P. A. ca din aceste terenuri și de care a fost de asemenea deposedat prin Decretul nr.83/1949 de expropriere este în jur de 3,78 ha (un sfert);
- 50.400 lei (1.100 Euro) reprezentând beneficiul nerealizat de pe terenul extravilan din . de la expropriere până în prezent.
Valoarea totală a despăgubirilor este de 154.820 lei (34.100 lei).
Prin precizarea la întâmpinare(f.150) pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a învederat că reclamantul solicită despăgubiri pentru bunurile mobile, deci altă categorie de bunuri decât cele care s-ar fi putut restitui sau ar fi putut obține echivalent în condițiile Legii nr.10/2001, astfel că acțiunea este inadmisibilă prin prisma dispozițiilor art.5 alin.1 lit. b din Legea nr.221/2009.
Cu privire la daunele morale, având în vedere că prin prisma Deciziei nr.1354/20.10.2010 a Curții Constituționale și a Deciziei nr.1358/21.10.2010 a Curții Constituționale prin care s-au constatat ca fiind neconstituționale prevederile art.5 alin.1 lit. a din Legea nr.221/2009, acțiunea având ca obiect despăgubiri pentru prejudiciul moral este lipsită de temei legal.
Cu privire la daunele materiale, interpretarea dată de instanța supremă cu privire la despăgubirile materiale este în sensul că pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru bunurile imobile care se subsumează sferei de aplicare a Legii nr.10/2001, sub rezerva îndeplinirii și a celorlalte cerințe: să fi fost confiscate prin hotărârea de condamnare ori ca efect al măsurii administrative abuzive și să nu fi obținut deja, în condițiile Legii nr.10/2001 măsuri reparatorii în natură sau în echivalent.
Prin precizarea la întâmpinare (f.185), pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerea acțiunii ca prescrisă și inadmisibilă.
În motivare a învederat următoarele:
Cu privire la daunele materiale privind bunurile imobile în temeiul Legii nr.221/2009 acțiunea cu privire la aceste daune este prescrisă.
Potrivit art.5 alin.1 din Legea nr.221/2009 „Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 06 Martie 1945 – 22 Decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acestuia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art.4 alin.4, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi …
Reclamantul a depus acest petit cu privire la bunurile imobile ulterior datei de 13 Iunie 2012 astfel că acțiunea cu privire la acest petit este prescrisă.
De asemenea, acțiunea având acest obiect este și inadmisibilă întrucât interpretarea dată de instanța supremă cu privire la despăgubirile materiale este în sensul că pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru bunurile imobile care se subsumează sferei de aplicare a Legii nr.10/2001, sub rezerva îndeplinirii și a celorlalte cerințe: să fi fost confiscate prin hotărârea de condamnare ori ca efect al măsurii administrative abuzive și să nu fi obținut deja, în condițiile Legii nr.10/2001 măsuri reparatorii în natură sau în echivalent.
Prin completarea la întâmpinare (f.261) pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a arătat că prin Decizia nr.6/2013 pronunțată de Î.C.C.J. s-a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință s-a statuat că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.5 alin.1 lit. b din Legea nr.221/2009, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv Legea nr.10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare și Legea nr.247/2005, cu modificările și completările ulterioare, sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obținut deja o reparație.
Asupra excepțiilor invocate de parat, respectiv inadmisibilitatea și prescripția dreptului material la acțiune, instanța s-a pronunțat prin încheierea de ședință de la ultimul teremn de judecată, 15.05.2014, pentru motivele cuprinse în procesul-verbal întocmit cu acea ocazie.
Analizând acțiunea promovată în cauză prin prisma motivelor invocate, precum și a dispozițiilor legale, tribunalul a constatat următoarele:
Reclamantul P. L. V. este fiul lui P. A. și P. M., așa cum atestă actele de stare civilă depuse la dosar (f.5-6).
Din documentele comunicate de CNSAS, a reieșit că în luna martie 1949, față de părinții reclamantului și reclamant, minor la acea dată, s-a luat măsura administrativă a stabilirii domiciliului obligatoriu, în baza Decretului Lege nr.83/1949, fiind dislocați din localitatea Mecențiu în orașul D., pe motiv că se încadrau în categoria moșierilor (f.22-76).
Restricțiile domiciliare au fost ridicate în anul 1963, după cum rezultă din adresa nr._/04.09.1963 a M.A.I:-Direcția Regiunii de Miliție Cluj Serviciul Evidenței Populației (f.29).
Potrivit art. 4 al.2 din Legea nr.221/2009, “persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
Instanța reține că situația familiei reclamantului se încadrează în dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, Decretul nr. 83/1949 fiind expres menționat ca având caracter politic la art. 1 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 221/2009 .
În acest context, este cert că dislocarea și stabilirea domiciliului obligatoriu a reclamantului și a părinților săi a avut un caracter politic, astfel încat instanța apreciază că acțiunea promovată este întemeiată sub aspectul constatării caracterului politic al măsurii administrative constand în dislocarea și stabilirea domiciliului obligatoriu adoptată față de reclamantul P. L. V. și antecesorii săi P. A. și P. M..
În ce privește despăgubirile morale solicitate, instanța reține că potrivit art.5 alin.1 lit.a din lege, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare.
Prin Deciziile nr.1354/2010 și nr.1358/2010 publicate în M.Of al României nr.761 din 15 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a României a constatat că dispozițiile art I pct.1 și art.II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr.221/2009, precum și dispozițiile art.5 alin.1 lit.a teza întâi sunt neconstituționale.
Curtea Constituțională a reținut că în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pe de o parte Decretul lege nr.118/1990, republicat și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.568/2001, cu modificările și completările ulterioare, iar pe de altă parte Legea nr.221/2009. Potrivit dispozițiilor art.3 alin,1 din Legea nr.24/2000 republicată” Normele de tehnică legislativă sunt obligatorii la elaborarea proiectelor de lege de către Guvern…iar art.6 alin 1- Conținutul și fundamentarea soluțiilor legislative prevede că reglementările cuprinse în actul normativ trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului roman și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor interne, precum și ale armonizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu tratatele internaționale la care România este parte. Reglementarea criticată nu respectă aceste reguli de tehnică legislativă…iar despăgubirile sunt menite a produce satisfacția morală a recunoașterii faptelor nelegale, a încălcării drepturilor în perioada comunistă, iar nu a compensa în bani suferința persoanelor persecutate În consecință, reglementarea criticată nu a fost temeinic motivată.
Curtea a reținut de asemenea, că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative. Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate, având același scop ca și indemnizația prevăzută de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile.
A mai constatat Curtea Constituțională că textul legal criticat este prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice. Principiul legalității presupune, de asemenea, existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor așa cum reiese din jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului.
În condițiile declarării neconstituționale a acestor dispoziții legale, ele nu mai pot fi aplicate în speță, raportat la prevederile art. 31 al.1,3 din Legea nr.47/1992 și art.147 al.4 din Constituție, astfel încat se impune a fi respinsă solicitarea reclamantului privind acordarea despăgubirilor morale.
Referitor la despăgubirile materiale solicitate, se constată că prin acțiunea precizată promovată, reclamantul a solicitat contravaloarea unor bunuri mobile confiscate,respectiv inventarul mecanic agricol,animale, alimente, produse agricole, bunuri de uz casnic, mobila, imbrăcăminte, veniturile neobținute datorită confiscării imobilelor .
Conform dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 „Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare”.
Potrivit celor statuate prin decizia nr. 6/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, pot fi acordate despăgubiri materiale pe acest temei numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație – Legea nr.10/2001 și Legea nr. 247/2005 – sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obținut deja o reparație.
Ori, utilajele agricole, animalele, alimentele, produsele agricole, bunurile de uz casnic, mobila, imbrăcămintea, veniturile neobținute datorită confiscării imobilelor nu se încadrează în categoria imobilelor prevăzute de Legea nr.10/2001, pentru care se aplică măsurile reparatorii reglementate de acest act normativ.
În domeniul de reglementare al Legii nr. 10/2001, astfel cum aceasta a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, nu intră decât terenurile și construcțiile (imobile prin natură) și utilajele și instalațiile preluate odată cu imobilul (imobilele prin destinație.
În cauză, bunurile enumerate anterior nu intră în categoria celor prevăzute de art. 6 din Legea nr. 10/2001, nefiind astfel îndeplinită condiția impusă în acest sens de art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, pentru acordarea despăgubirilor solicitate, cererea reclamantului nefiind așadar fondată nici în această privință.
În ceea ce privește bunurile imobile confiscate, se observă că reclamantul a solicitat contravaloarea terenului care nu i-a fost restituit în baza legilor fondului funciar, având o suprafață de 7,43 ha; precum și a terenurilor pe care le-a avut familia sa pe raza comunei S., . și care sunt înscrise în Titlul de proprietate nr._/_, Titlul de proprietate nr._/_, Titlul de proprietate nr._/_ în suprafață totală de 15,12 ha, terenuri din care o parte i se cuveneau antecesorului său P. A., respectiv o suprafață de cca. 3,78 ha .
În soluționarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 6/15.04.2013, Instanța Supremă a reținut faptul că, „așa cum rezultă din cuprinsul său, art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, reglementează dreptul oricărei persoane care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic de a solicita acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, "dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare".
Așa cum s-a arătat anterior, în temeiul Deciziei în interesul legii nr. 6/15.04.2013, în condițiile art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 pot fi acordate despăgubiri materiale doar pentru acele bunuri care fac obiectul Legii nr. 10/2001, ori a Legii nr. 247/2005, cu condiția ca partea care solicită aceste despăgubiri să nu fi obținut deja o reparație în temeiul celor două legi speciale menționate.
Ori, așa cum însuși reclamantul a precizat și cum s-a dovedit prin probatoriul administrat în cauză (f.139-146,196-199), reclamantul a obținut, în temeiul legilor speciale de reparție (Legea nr.18/1991 și Legea nr.112/1995 ), în calitate de succesor al tatălui său, P. A., restituirea suprafeței totale de 51,83 ha teren din suprafața de 59,26 ha confiscată pe raza comunei Căuaș, jud. Satu-M..
Instanța apreciază că reclamantul nu este îndreptățit să obțină, pe calea prezentei acțiuni,despăgubiri pentru diferența de teren ce nu i-a fost restituită întrucat,stabilirea îndreptățirii sale la măsurile reparatorii și întinderea acestora, s-a realizat în urma unor proceduri judiciare.
Potrivit adeverinței nr.1386/20.08.2001 emisă de Primăria comunei cAuaș, jud. Satu-M., antecesorul reclamantului, P. A. a deținut, conform registrului agricol din anul 1948 în localitatea Ady E., suprafața totală de 59,26 ha.
Din formularul pentru evaluarea și inventarierea patrimoniului aflat în evidențele Arhivelor Naționale depus de reclamant, reiese aceeași suprafață ca fiind t confiscată de la antecesorul său (f.7).
Inițial, în aplicarea Legii nr.18/1991 reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 10 ha teren, iar ulterior, în baza Legii nr.1/2000, modificată prin Legea nr.247/2005 ,i s-a recosntituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 40 ha, aspecte ce rezultă din Sentința civilă nr.1410/2010 a Judecătoriei Carei, modificate prin Decizia civilă nr.255/R/2011 a Tribunalului Satu-M., pronunțate în dosar civil nr._ .
Prin Hotărarea nr.209/15.10.1997 a Consiliului Județean Satu-M. –Comisia județeană pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr.112/1995 s-a restituit în natură reclamantului imobilul situat în . E. din CF nr.421 Ady E., nr.top.308-9 casă, curte și grădină în suprafață de 1,8035 ha, dreptul său fiind înscris în cartea funciară.
Așadar, prin hotărari judecătorești irevocabile, s-a statuat asupra limitelor în care reclamantul este îndreptățit să i se reconstituie dreptul de proprietate asupra terenurilor preluate de la antecesorul său, P. A., astfel încat a obținut deja o reparație în temeiul legilor speciale.
Admiterea pretențiilor reclamantului referitoare la acordarea contravalorii diferenței de teren nerestituită ar conduce implicit, la încălcarea puterii lucrului judecat a hotărarilor judecătorești menționate, pronunțate în cadrul demersurilor efectuate în temeiul Legii nr.18/1991, și pe de altă parte, la nesocotirea celor statuate prin Decizia în interesul legii nr. 6/15.04.2013 a ICCJ, și anume, ca persoana care solicită despăgubirile materiale pe temeiul Legii nr.221/2009, să nu fi obținut deja o reparație în temeiul legilor speciale, respectiv Legea nr.10/2001 sau Legea nr.247/2005.
Instanța apreciază că nu este întemeiată nici solicitarea reclamantului vizand acordarea de despăgubiri pentru terenurile pe care antecesorii săi le-au deținut pe raza comunei S., jud. S..
Din economia art.5 alin 1 lit.b din Legea nr.221/2009 tribunlul reține că o condiție esențială pentru a putea fi utilizată cu succes această procedură o reprezintă faptul că bunurile confiscate nu au fost restituite ori nu s-au primit despăgubiri în condițiile altor legi de reparație, respectiv Legea nr.10/2001 și Legea nr.247/2005.
Or, în speță, așa cum a menționat și reclamantul, susțineri confirmate de Hotărarea nr.102/27.01.2006 a Comisiei județene S. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor (f.163), pretențiile sale cu privire la respectivele terenuri au fost respinse motivat de faptul că întreaga suprafață pe care antecesorii săi au deținut-o, a fost reconstituită altor persoane, cărora li s-au emis titluri de proprietate, depuse în copie la dosar(f.158-160).
Așadar, terenurile solicitate au fost restituite însă altor persoane, și ca atare reclamantul trebuie să își valorifice pretențiile în contradictoriu cu beneficiarii titlurilor de proprietate emise, care nu sunt părți în prezentul litigiu.
Analizarea îndreptățirii reclamantului la reconstituire pentru respectivele terenuri, precum și întinderea drepturilor sale nu se poate realiza decat în contradictoriu cu acele persoane, el avand posibilitatea de a contesta, pe cale judiciară, titlurile de proprietate astfel emise.
În cadrul prezentului demers nu se poate da eficiență pretențiilor reclamantului deoarece ar însemna punerea în discuție a drepturilor recunoscute beneficiarilor titlurilor de proprietate amintite, fără ca aceștia să aibă cunoștință de contestarea drepturilor lor, așadar, cu încălcarea dreptului lor la apărare și implicit, a respectării dreptului la un proces echitabil.
În plus, nu pot fi acordate despăgubiri reclamantului pentru cota de teren aparținand antecesorilor săi, în condițiile în care, aceeași cotă a fost atribuită altor persoane, întrucat prin aceasta s-ar ajunge la o dublă despăgubire pentru același teren, ceea ce nu este permis.
Avand în vedere considerentele și temeiurile legale expuse, instanța va admite în parte acțiunea civilă precizată formulată de reclamantul P. L. V. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, și în consecință va constata caracterul politic al măsurii administrative a dislocării și stabilirii domiciliului obligatoriu adoptată față de reclamantul P. L. V. și antecesorii săi P. A. și P. M., va respinge ca neîntemeiate celelalte pretenții ale reclamantului avand ca obiect despăgubiri morale și materiale .
Raportat la soluția adoptată, instanța va respinge cererea reclamantului privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Astfel, pe de o parte, se reține că reclamantul nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată pretinse, la dosar nefiind depusă vreo chitanță care să confirme plata onorariului avocațial solicitat, iar pe de altă parte, cheltuielile ocazionate de expertizele efectuate în cauză nu pot fi acordate întrucat pretențiile care s-a urmărit a fi dovedite prin administrarea acestor probe au fost apreciate ca neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea civilă precizată formulată de reclamantul P. L. V. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul procedural ales la sediul Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Cluj din municipiul Cluj-N., Piața A. I. nr.19, județul Cluj, și în consecință:
- constată caracterul politic al măsurii administrative a dislocării și stabilirii domiciliului obligatoriu adoptată față de reclamantul P. L. V. și antecesorii săi P. A. și P. M. .
Respinge ca neîntemeiate celelalte pretenții ale reclamantului avand ca obiect despăgubiri morale și materiale.
Respinge cererea reclamantului privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 29.05.2014.
Președinte, M. O.-S. | ||
Grefier, A.-P. Boțioc |
Red./Pregătit pentru motivare A.P.B./29 Mai 2014/1922
Red. M.O.S./5 exemplare/01.07.2014
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 851/2014. Tribunalul CLUJ | Legea 10/2001. Sentința nr. 209/2014. Tribunalul CLUJ → |
|---|
