Anulare act. Decizia nr. 488/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 488/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 17-06-2014 în dosarul nr. 938/242/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 488/R/2014
Ședința publică de la 17 Iunie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D.-I. T.
Judecător M. O.-S.
Judecător E. L.
Grefier C.-S. Ș.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurent M. A., împotriva Sentinței civile nr. 40/28.01.2014 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Huedin, privind și pe intimat M. M., intimat S. L. P.-M., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns:
- reprezentanta recurentului, avocat M. D. O.
- reprezentantul intimatei pârâte M. M., avocat M. A.
- reprezentantul intimatei pârâte S. L. P.-M., avocat L. I., în substituirea d-nului avocat H. B.
Lipsă fiind:
- intimat Pârât - M. M.
- recurent Reclamant - M. A.
- intimat Pârât - S. L. P.-M.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care instanța constată faptul că recursul este formulat în termen, este motivat, comunicat și legal timbrat ( f. 12).
De asemenea instanța constată faptul că întâmpinările au fost comunicate cu intimatele, iar recurenta a depus la dosar, la data de 07.05.2014, un înscris intitulat răspuns și precizare (îndreptare eroare) cale de atac.
Instanța pune în discuție părților excepția netimbrării recursului, excepție invocată prin întâmpinarea formulată de intimata pârâtă S. L. P. M..
Reprezentantul intimatei pârâte S. L. P. M. arată că nu mai susține excepția netimbrării recursului, excepție invocată prin întâmpinare, raportat la faptul că recurenta a achitat taxa de timbru aferentă recursului.
Instanța pune în discuție excepția inadmisibilității recursului, excepție invocată prin întâmpinare de intimata pârâtă S. L. P. M..
Reprezentantul intimatei pârâte S. L. P. M. învederează instanței faptul că nu mai susține această excepție, având în vedere faptul că prin precizarea depusă de recurentă aceasta a arătat că apelul este calea de atac promovată împotriva sentinței de la fondul cauzei.
Reprezentantul intimatei M. M., avocat M. A., învederează instanței faptul că apelul este calea de atac corectă în prezenta cauză.
Instanța invocă din oficiu excepția inadmisibilității recursului declarat de recurenta, raportat la prevederile art. 459 N. C. proc. civ. și pune în discuție această excepție.
Reprezentanta recurentei învederează instanței faptul că a fost o eroare declararea căii de atac a recursului, în mod clar calea de atac fiind cea a apelului.
Reprezentantul intimatei pârâte M. M., avocat M. A., apreciază că, raportat la prevederile art. 459 alin. 1 N C. proc. civ. și raportat la obiectul pricinii, recursul este inadmisibil, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei pârâte S. L. P. M., învederează instanței faptul că achiesează la concluziile formulate de reprezentantul intimatei M. M..
INSTANȚA
Prin Sentința civilă nr. 40/2014, pronunțată la data de 28 ianuarie 2014 în dosar nr._ al Judecătoriei Huedin, instanța a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta M. A., în contradictoriu cu pârâtele S. L. –P.-M. și M. M., având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentic nr. 2891/21.07.2010, autentificat de către BNP P. I. și D. S.-I..
A obligat reclamanta M. A. la plata sumei de 1.000 lei către pârâta M. M., cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Sub aspectul dispozițiilor legale incidente în cauză instanța a reținut faptul că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la Judecătoria Huedin la data de 12.09.2013 și vizează constatarea nulității absolute contractului de vânzare-cumpărare autentic nr. 2891/21.07.2010, autentificat de către BNP P. I. și D. S.-I.. Anterior promovării acțiunii, însă după momentul încheierii contractului, respectiv la data de 01.10.2011 a intrat în vigoare Legea 287/2009 privind Noul Cod Civil, republicată cu modificări prin Legea nr. 71/2011.
Potrivit art. 6 alin. 1 din Noul cod civil legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare și nu are putere retroactivă iar potrivit alin. 3 al aceluiași text legal, actele juridice nule, anulabile sau afectate de alte cauze de ineficacitate la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse dispozițiilor legii vechi, neputând fi considerate valabile ori, după caz, eficace potrivit dispozițiilor legii noi.
În speță, cererea de chemare în judecată este înregistrată după data intrării în vigoare a Noului Cod Civil, însă are ca obiect constatarea nulității absolute a unui contract încheiat la data de 21.07.2010, sub imperiul dispozițiilor Codului civil 1865, astfel încât în cauza dedusă judecății sunt aplicabile dispozițiile vechiului cod civil.
Potrivit dispozițiilor art. 948 Cod civil 1865, condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții care se obligă, obiect determinat și cauză licită. Lipsa oricăreia dintre condițiile prevăzute de acest text legal atrage nulitatea absolută a convenției.
În speță, au fost invocate patru cauze de nulitate absolută: cauza ilicită, fraudarea intereselor reclamantei, frauda la lege și prețul neserios.
Instanța a analizat fiecare motiv în parte raportat la probele administrate, în speță fiind administrate în mod nemijlocit toate probele solicitate de către părți.
Potrivit dispozițiilor art. 249 NCPC, cel care face o susținere în cursul procesului, trebuie să o dovedească. Rezultă astfel, raportat la textul legal menționat, faptul că obligația de a proba aparține reclamantului, acesta fiind cel care face o susținere referitoare la existența unui drept sau interes dedus judecății.
Nulitatea actului pentru cauză ilicită:
Cauza sau scopul actului juridic este elementul actului juridic civil care constă în obiectivul urmărit la încheierea actului.
Cauza are două elemente: causa proxima sau scopul imediat, ca element abstract și invariabil în cadrul unei anumite categorii de acte juridice civile, reprezintă scopul obligației și este stabilit pe principalele categorii de acte juridice, în contractele sinalagmatice cauza consimțământului fiecărei părți constând în reprezentarea, prefigurarea mintală a contraprestației. În speță, fiind un act de vânzare cumpărare, scopul imediat îl constituie intenția de a vinde și prefigurarea contraprestației, primirea prețului.; causa remota sau scopul actului juridic, ca element concret și variabil de la o categorie la alte de acte juridice civile, este motivul determinant al încheierii actului și se referă fie la însușirile unei prestații, fie la calitățile unei persoane.
Pentru ca o cauză să fie valabilă, aceasta trebuie să existe, să fie reală și să fie licită și morală.
Cauza este prezumată până la proba contrară, fiind instituite două prezumții juris tantum: prezumția de valabilitate a cauzei și prezumția de existență a cauzei.
În ceea ce privește condiția de existență a cauzei, în contractele sinalagmatice - cum este contractul de vânzare-cumpărare în speță - dacă lipsa cauzei se datorează lipsei contraprestației, lipsește un element esențial al actului juridic iar lipsa scopului imediat absoarbe eroarea asupra scopului mediat, sancțiunea fiind nulitatea absolută.
În speță, nu s-a invocat faptul că nu s-a predat bunul sau că nu s-a plătit prețul, ci doar faptul că prețul este neserios iar acest aspect va fi analizat ulterior.
În ceea ce privește condiția ca o cauză să fie reală, pentru a îndeplini această condiție trebuie ca o cauză să nu fie falsă iar cauza este falsă când există eroare asupra motivului determinant și anume asupra scopului mediat, caz în care sancțiunea este nulitatea relativă.
În ceea ce privește cea de a treia condiție, aceea ca o cauză să fie licită și morală, instanța a reținut că ilicit poate fi doar scopul mediat, respectiv motivul determinant.
Raportat la dispozițiile art. 948 C civil 1865, este evident că printre condițiile de valabilitate a unei convenții este prevăzută și aceea de a avea o cauză licită iar potrivit art. 966 C civil 1865, obligația fără cauză sau întemeiată pe o cauză falsă sau ilicită nu poate avea nici un efect. Cauza este ilicită, potrivit art. 968 C civil 1865 atunci când este prohibită de lege sau este contrară bunelor moravuri sau ordinii publice.
După cum a statuat fostul Tribunal Suprem prin Decizia nr. 144/1983, ,,este de principiu că obligația are o cauză ilicită când scopul urmărit de cei care se obligă contravine dispozițiilor legale imperative, ordinii publice, sociale și economice sau regulilor de conviețuire socială,,.
În speță, a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare, având ca obiect, pe de o parte, înstrăinarea unui bun, respectiv imobilul situat în com. Poieni, .. 493, jud. Cluj, înscris în CF nr._ Poieni (provenită din conversia de pe hârtie a cf NR. 1350), a 1, NR. TOP 452/6-455/6, teren având categoria de folosință ,,curți, construcții,, în suprafață de 740 mp., respectiv A 1, nr cad C 1, nr top 452/6-455/6 casă din bolțari iar, pe de altă parte, plata unui preț. Nu a fost contestat în speță faptul că imobilul a fost predat cumpărătoarei sau că prețul a fost plătit vânzătoarei, pentru ca lipsa unei astfel de contraprestații să reprezinte o lipsă a cauzei contractului care să atragă, ca sancțiune, nulitatea absolută. A fost invocată neseriozitatea prețului care, de asemenea, va fi analizată ulterior.
Instanța a constatat, raportat la probele administrate în cauză, față de motivele invocate, faptul că scopul urmărit de către cele două persoane care s-au obligat conform relațiilor contractuale stabilite între ele – vânzătoarea și cumpărătoarea – nu contravine dispozițiilor legale imperative, ordinii publice, sociale și economice sau regulilor de conviețuire socială. Astfel, vânzătoarea a vândut un imobil - pentru care nu există interdicții legale imperative în ceea ce privește operațiunea de vânzare- cumpărare, această operațiune nu este prohibită de lege nici în considerarea persoanei care vinde, nici în considerarea imobilului – și a primit un preț, în modalitatea care urmează a fi analizată ulterior iar vânzarea –cumpărarea imobilului în speță nu contravine bunelor moravuri sau ordinii publice pentru a fi întemeiată pe o cauză ilicită, în accepțiunea dispozițiilor art. 968 C civ. 1865.
Reclamanta nu a reușit să răstoarne prezumția de bună-credință instituită de lege conform principiului ,,bona fides presumitur,, prin probele administrate și nu a reușit să probeze, în speță, cauza ilicită, conform dispozițiilor art. 1169 Cod civ 1865. Martora audiată la propunerea reclamantei, O. M., nu a furnizat informații cu privire la o eventuală cauză ilicită, dimpotrivă, potrivit declarației acesteia martore, pârâta S. i-ar fi spus reclamantei M., în prezența sa, că urmează să vândă imobilul din Valea Drăganului. Astfel, martora a declarat (f. 169) că ,,pârâta S. i-a spus reclamantei M. că o să-i înapoieze banii pe care îi datorează însă are nevoie de timp pentru a-și vinde o moștenire din Valea Drăganului, cam trei luni,, aspect față de care, potrivit declarației martorei, ,,d-na M. nu a spus nimic,, ci, dimpotrivă, a negociat un alt termen în interiorul căruia pârâta să procedeze la vânzarea imobilului pentru a-i înapoia banii reclamantei, acela de 6 luni. Potrivit declarației martorei, aceste discuții s-au purtat anterior vânzării imobilului în speță, respectiv în ,,februarie 2010,, (f. 170).
Ansamblul probelor administrate (interogatoriile celor două pârâte, declarațiile martorelor audiate, respectiv P. M., f. 172-173 dosar, audiată la propunerea ambelor pârâte și S. M., f. 174-175, audiată la propunerea pârâtei M. precum și a martorei O. M., audiată la propunerea reclamantei, f. 169-172 dosar) dovedesc faptul că intenția părților a fost aceea de a încheia un contract de vânzare-cumpărare, prin care pârâta S. să predea imobilul și să primească în schimb un preț iar pârâta M. să plătească un preț și să îi fie predat imobilul. De altfel, intenția pârâtei S. de a vinde imobilul a fost făcută publică, astfel cum rezultă din declarația martorei O., analizată în paragraful anterior.
Rezultă, raportat la probele analizate, față de textele legale incidente, faptul că în speță nu poate fi reținută o cauză ilicită în ceea ce privește încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Reclamanta înseși avea cunoștință – potrivit declarației martorei audiate la propunerea sa – de faptul că pârâta S. urmează să-și vândă imobilul care formează obiectul acestui contract și să încaseze un preț pentru acesta, în scopul restituirii unui împrumut pe care pârâta l-ar fi luat de la reclamantă, după cum a arătat martora O., audiată la propunerea reclamantei. Împrejurarea că din prețul obținut pe acest imobil pârâta nu și-ar fi achitat datoria, nu are nicio relevanță în cauză, este un aspect ulterior vânzării imobilului și extrinsec contractului de vânzare-cumpărare, fără nicio legătură cu predarea bunului sau plata prețului și nu atrage aplicarea dispozițiilor legale privitoare la cauza ilicită în ceea ce privește contractul de vânzare-cumpărare în sine.
Cea de a doua cauză invocată de către reclamantă pentru nulitatea absolută a contractului, care urmează a fi analizată în continuare, este fraudarea intereselor reclamantei.
În ceea ce privește această cauză de nulitate absolută, astfel cum a fost invocată, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 948 Cod civil 1865, condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții și a căror lipsă atrage nulitatea absolută a convenției sunt capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții care se obligă, obiect determinat și cauză licită. Fraudarea intereselor reclamantei nu reprezintă o condiție de validitate a contractului de vânzare-cumpărare în speță și nici nu atrage nulitatea absolută a acestuia.
De altfel, fraudarea intereselor reclamantei ar putea fi cel mult un aspect ulterior încheierii acestui contract - și fără consecințe juridice asupra validității acestuia - atâta vreme cât, potrivit analizei probelor realizate de către instanță la prima cauză de nulitate invocată de către reclamantă, aceasta avea cunoștință de faptul că pârâta urma să vândă imobilul și a fost de acord ca vânzarea să se facă în termen de 6 luni de la data la care s-a purtat discuția (conform declarației martorei O., audiată la propunerea reclamantei, f. 169-170 dosar), vânzare care, în mod evident, urma să se facă unei alte persoane, atâta vreme cât reclamanta, în cunoștință de cauză, nu și-a manifestat intenția de a cumpăra acest imobil.
Cea de a treia cauză invocată de către reclamantă pentru nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, care urmează a fi analizată în continuare frauda la lege, respectiv evaziunea fiscală, pentru care reclamanta a arătat că a făcut și un denunț penal împotriva pârâtei S..
În ceea ce privește frauda la lege, instanța a reținut că aceasta poate constitui un motiv de nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare și urmează a analiza dacă reprezintă un astfel de motiv și în speță.
Instanța a constatat, raportat la probele administrate în cauză, faptul că, potrivit clauzelor contractuale (ultimul paragraf al pag. 1 contract), impozitul asupra venitului din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, conform art. 77/1 Cod fiscal, taxa de cadastru, precum și onorariul notarial s-au calculat ținându-se seama de valoarea de expertiză notarială de 52.920 Ron iar în speță nu s-a făcut dovada faptului că s-ar fi încasat un preț mai mare decât această valoare pentru a atrage incidența fraudei la lege ca și cauză de nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare.
Ultima cauză invocată de către reclamantă ca o cauză de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare care urmează a fi analizată de instanță, este aceea a prețului neserios iar în analiza ce urmează a fi făcută raportat la acest aspect, instanța a analizat, de asemenea, tangențial, și aspecte privitoare la cauza contractului.
Sub aspectul prețului neserios, instanța a reținut că, potrivit art. 1169 Cod civil 1865 și art. 249 NCPC, sarcina probei aparține, de asemenea, reclamantei.
Potrivit dispozițiilor art. 1303 Cod civ. 1865, prețul vânzării trebuie să fie serios, această condiție fiind determinată de necesitatea asigurării unui echilibru patrimonial între prestațiilepărților contractante, deci seriozitatea prețului reprezintă o condiție esențială de valabilitate a contractului de vânzare-cumpărare prevăzută de lege în mod expres, astfel încât neîndeplinirea acestei condiții lovește actul de nulitate.
Seriozitatea prețului depinde de existența unei proporții între cuantumul prețului fixat de părțile contractante și valoarea reală a bunului vândut.
Prin noțiunea de preț serios, în sensul art.1303 Cod civil 1865, urmează a se înțelege prețul care constituie o cauză suficientă a obligației de transmitere a dreptului de proprietate a bunului.
Pentru a se putea conchide că prețul este serios, trebuie să rezulte existența unei proporții între cuantumul prețului stabilit de părți și valoarea reală a bunului vândut. Această proporție, chiar dacă nu reclamă o echivalență între preț și valoarea bunului, exclude totuși o disproporție prea mare, care nu ar putea fi susceptibilă de o justificare firească.
Stabilirea caracterului de preț serios are aspectul unei situații de fapt și constituie o problemă de apreciere a instanței, raportat la probele administrate.
Seriozitatea prețului implică, este drept, o echivalență valorică între prestații, însă această echivalență nu este una absolută, ci una relativă, raportată atât la valoarea lucrului vândut, cât și la subiectivismul părților contractante care, prin efectul voinței lor, sunt libere să aprecieze întinderea valorii ce se stabilește ca preț.
Raportat la ansamblul probator administrat în cauză, instanța a apreciat că, în speță, prețul vânzării-cumpărării nu este unul neserios ci unul serios, care implică o echivalență valorică relativă raportat la situația de fapt existentă. Astfel, raportat la probele administrate în cauză, rezultă faptul că intenția de a vinde imobilul a aparținut pârâtei S. (interogatorii, declarațiile martorilor O. și P.) iar această intenție a fost făcută publică chiar de către reclamantă, fiind comunicată inclusiv reclamantei M. (declarația martorei O.).
Intenția pârâtei S. de a vinde imobilul care formează obiectul contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate absolută se solicită a fi constatată s-a cristalizat în situația existentă– necontestată de către reclamantă și dovedită potrivit probelor administrate – în care această pârâtă contractase mai multe împrumuturi de la diverse persoane fizice, inclusiv de la pârâta M. – fapt, de asemenea, necontestat de către reclamantă - și de la reclamantă. Reclamanta a avut cunoștință atât de faptul că pârâta S. urma să vândă imobilul, cât și de faptul că aceasta împrumutase bani de la familia pârâtei M. fapt atestat de declarația martorei O., audiată la propunerea sa, martoră care a aflat aceste aspecte din discuțiile purtate de către pârâta S. și reclamantă, precum și din cele purtate de pârâta M. cu avocatul reclamantei. De altfel, conform declarației aceleiași martore, toate cele trei părți din dosar au avut, la un moment dat, o întâlnire comună cu avocatul reclamantei din această cauză, întâlnire la care a participat indirect și martora, care ocupa o masă în vecinătate (f. 169-170).
Este de necontestat faptul că anterior vânzării imobilului, pârâta S. datora bani familiei pârâtei M. și, posibil, și altor persoane, inclusiv reclamantei. În această situație, instanța a apreciat, raportat la probele administrate, faptul că dorința pârâtei M. de a achiziționa acest imobil în schimbul unui preț care poate părea modic raportat la valoarea indicată în contract, în condițiile în care pârâta M. și familia acesteia îi avansase deja o sumă de bani pârâtei S. cu titlu de împrumut, pare legitimă. Tranzacția cu privire la aceste imobil nu a fost realizată în scopul fraudării intereselor vreunei personae și nici nu a fost o tranzacție ocultă, ci una anunțată, cel puțin în ceea ce privește intenția pârâtei S. de a vinde iar această intenție a fost comunicată și reclamantei M., persoană care, deși susține că a primit ca garanție acest imobil pentru banii împrumutați, nu și-a manifestat disponibilitatea de a-l achiziționa, nu a formulat nicio opoziție cu privire la această vânzare ci, dimpotrivă, și-a manifestat dorința ca pârâta să vândă acest imobil în scopul restituirii împrumutului, aspect care rezultă din declarația martorei O. referitoare la faptul că pârâta S. a ,,negociat,, cu reclamanta un termen de 6 luni în care imobilul urma să fie vândut către o terță persoană.
În ceea ce privește prețul, față de probele administrate, astfel cum au fost analizate anterior, raportat la textele legale menționate, instanța a apreciat că prețul plătit pentru vânzarea imobilului este unul serios și există o echivalență valorică relativă raportat atât la valoarea bunului vândut, cât și la persoana co-contractantă (pârâta M.) iar părțile contractante, prin efectul voinței lor, au apreciat în mod liber – evident, raportat la situația preexistentă între ele – întinderea valorii pe care au stabilit-o ca preț.
Față de considerentele expuse, cererea formulată de către reclamantă privind constatarea nulității absolute contractului de vânzare-cumpărare autentic nr. 2891/21.07.2010, autentificat de către BNP P. I. și D. S.-I. pentru cauză ilicită, fraudarea intereselor reclamantei, frauda la lege și preț neserios, a fost respinsă.
Față de dispozițiile art. 451 și următ. NCPC, având în vedere cererea formulată în acest sens de către pârâta M. M., reclamanta M. A. a fost obligată la plata sumei de 1.000 lei către pârâta M. M., cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaial.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta M. A., solicitând, în temeiul art. 483, 486, 488 pct.6 și 8 NCPCiv, raportat la art. 496 NCPCiv, admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinței și admiterea acțiunii așa cum a fost precizată -pentru lipsa cauzei licite, respectiv cauza ilicită prin fraudarea intereselor recurentei-reclamante, cu cheltuieli de judecată în fod și la apel.
În motivare s-a arătat că sentința atacată nu a validat starea de fapt și de drept confirmată de probele de la dosar, dimpotrivă, a interpretat trunchiat și discreționar probele, așa încât să „fundamenteze" doar teza judecătoarei fondului.
Recurenta-reclamantă precizează că cea mai importantă cauză de nulitate a contractului din litigiu, susținută și probată de recurentă, a fost cauza ilicită prin fraudarea intereselor recurentei-reclamante, sau că obligația din contractul atacat a fost întemeiată pe o cauză falsă sau ilicită, deoarece este prohibită de lege sau este contra bunelor moravuri sau ordinii publice.
Astfel, toate probele sale au confirmat că cele două pârâte - intimate (S. și M.) au acționat cu viclenie, știind că prin „vânzarea" imobilului se creează recurentei-reclamante un prejudiciu, deoarece „debitoarea" sa (S. L.) și-a cauzat, sau și-a mărit o stare de insolvabilitate, apoi pârâta (M. M.) a avut cunoștință de rezultatul păgubitor al contractului față de recurenta-reclamantă, deoarece „contraprestația” ei în acel contract cu S. nu era un preț rezonabil, adică prețul de 52.000 lei, ci era o compensare a datoriei lui S. L. față de M. M. (prețul încasat fiind de 7.000 lei).
Aceste aspecte ale stării subiective ale celor două participante la contract (S. și M.) au fost contemporane actului juridic în discuție, cele două părți fiind de rea credință, deoarece erau complice la aest concert fraudulos cu care au acționat la încheierea contractului de vânzare cumpărare din 2010.
O asemenea vânzare, în frauda dreptului conferit recurentei-reclamante (prin notarea datoriei în CF), cu complicitatea și riscul cumpărătoarei, constituie un caz de nulitate absolută a actului juridic contestat.
Se precizează că, dacă reținerea judecătoartei fondului cum că „prețul s-a achitat" ar fi reală (deci contractul are cauză - prestație și contraprestație), este evident că nu se producea fraudarea intereselor recurentei-reclamante, deoarece prețul încasat ar fi acoperit contravaloarea dreptului său de creanță - aproximativ 44.000 lei (în 2010).
Ceea ce s-a dovedit, a fost lipsa prestației cumpărătoarei, adică neplata prețului din contract (52.000 lei) de M. M., conform depozițiilor martorilor S. M. și O. M. .
Cu toate acestea, restul comentariilor făcute de judecătoarea fondului dunt complet eronate, ajuridice și, pe cale de consecință, nefondate.
La susținerea tezei recurentei-reclamante privind lipsa cauzei prin fraudarea intereselor sale, ceea ce era de esență era că nu s-a achitat prețul, nu că prețul este neserios, arată recurenta.
Dimpotrivă, dacă se plătea prețul arătat din contract, acela de 52.000 lei, este evident că S. ar fi avut „de unde" și „cu ce" să-și achite datoria către recurenta-reclamantă.
per a contrario, „Vânzarea bunului despre care știi că este garanția împrumutului altei persoane, în cunoștință de cauză, pentru că contractul ascunde intenția de a se aduce altuia o pagubă, este un act juridic intențional, fondat pe o cauză ilicită sau fraudă, ambele având ca numitor comun reaua-credință a făptuitorilor".
Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă M. M. a solicitat, recalificarea caii de atac formulate de către reclamanta din „ recurs" in apel, în temeiul art.466, alin. 1 NCPC, apreciind calea legala de atac in cauza este apelul; pe fondul solicită respingerea apelului ca fiind nefondat, in temeiul art.480, alin. 1 NCPC;- menținerea in integralitate ca fiind temeinica si legala a sentinței civile nr. 40/2014 a Judecătoriei Huedin, pronunțata in cauza de fata,- obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata reprezentând onorariu de avocat in apel conform dovezilor justificative depuse la dosarul cauzei.
În motivare arată că sentința civila nr. 40/2014 a Judecătoriei Huedin, pronunțata in cauza de fata in fond, este pe deplin temeinica si legala, in cauza nefiind prezent niciun caz de „nelegalitate" a hotărârii, contrar susținerilor „recurentei".
Prin întâmpinarea formulată intimata-pârâtă S. L. P.-M. a solicitat a invocat excepția netimbrarii recursului, excepția inadmisibilitatii caii de atac a recursului, în subsidiar, prin respingerea recursului.
Potrivit dispozițiilor art. 459 alin. 1 din Codul de procedura civila caile extraordinare de atac nu pot fi exercitate atat timp cat este deschisa calea de atac a apelului. Alineatul 2 al aceluiași articol prevede ca in cazul hotărârilor susceptibile de apel, daca acesta nu a fost exercitat, recursul este inadmisibil.
Acest articol consacra principiul conform căruia este interzisa formularea unei cai de atac omisso medio. In acest sens sunt declarate inadmisibile recursul, contestația in anulare si revizuirea formulate atâta timp cat este deschisa calea de atac a apelului.
In aceeași ordine de idei, intimata-pârâtă S. L. P.-M. arată ca textul art. 459 consacra ideea inadmisibilitatii recursului in cazul neexercitarii efective a apelului împotriva hotărârii susceptibila de exercitarea acestei cai de atac.
Având in vedere formularea textului acestui articol, intimata-pârâtă S. L. P.-M. apreciază ca, motivele care au determinat partea sa nu exercite calea de atac a apelului sunt total irelevante, simpla neexercitare a apelului atrage dupa sine inadmisibilitatea recursului.
Pe fond, s-a solicitat respingerea ca nefundat a recursului, hotărarea primei instanțe fiind legală și temeinică.
Prin înscrisul depus la data de 07.05.2014 recurenta a precizat că a înțeles să formuleze apel împotriva Sentinței civile nr.40/28.01.2014.
La termenul de judecată din data de 17.06.2014 tribunalul din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității recursului declarat de recurenta, raportat la prevederile art. 459 N. C. proc. Civ.
Excepția este întemeiată pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Conform prevederilor art.457 al.1 Noul Codul de procedura civila hotărarea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta,indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.
Potrivit dispozițiilor art. 459 alin. 1 din Noul Codul de procedura civila căile extraordinare de atac nu pot fi exercitate atat timp cat este deschisă calea de atac a apelului.
Conform al.2 al aceluiași articol, în cazul hotărarilor susceptibile de apel, dacă acesta nu a fost exercitat, recursul este inadmisibil.
Astfel, dacă partea, ignorand regula instituită prin al.1 al art.459 NCPC, a exercitat recursul înainte de a formula apel, norma prevede că recursul exercitat în aceste circumstanțe este inadmisibil, indiferent dacă partea s-a conformat unei indicații corecte din dispozitivul hotărarii sau a acționat în considerarea unei mențiuni eronate din dispozitiv, astfel cum prevăd art.457 al.3 NCPC.
În speță, se constată că Sentința civilă nr.40/28.01.2014 a Judecătoriei Huedin atacată cu prezentul recurs, cuprinde mențiunea referitoare la calea de atac pe care părțile o pot exercita împotriva acesteia, precum și termenul în care aceasta se poate declara, respectiv „ cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare”.
Se constată astfel, că în raport de dispozițiile art. 466, art.468 NCPC calea de atac a fost corect indicată, atat sub aspectul denumirii sale, cat și al termenului în care poate fi exercitată.
Cu toate acestea, reclamanta M. A. prin avocatul său, beneficiind așadar de asistență judiciară de specialitate, a declarat recurs împotriva hotărarii menționate, ignorand prevederile art.457 al.1, art,459 al.1,2 și ale art.466 NCPC.
În speță nu se poate reține că ar fi vorba doar despre o greșită denumire a căii de atac ori de o simplă eroare materială ,în condițiile în care, în memoriul de recurs se invocă dispozițiile art.483, art.486, at.488, art.496 Noul Cod de Procedură Ciivilă, texte legale care reglementează condițiile de exercitare a căii de atac a recursului .
Așa fiind, în raport de considerentele și temeiurile legale expuse, instanța va admite excepția inadmisibilității recursului și va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta M. A., împotriva Sentinței civile nr. 40 din 28.01.2014 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Huedin, pe care o va menține în totul.
Raportat la soluția adoptată, în temeiul art. 453 NCPC va obliga recurenta să plătească intimatei M. M. suma de 400 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentand onorariu avocațial (f.42).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția inadmisibilității recursului.
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta M. A., împotriva Sentinței civile nr. 40 din 28.01.2014 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Huedin, pe care o menține în totul.
Obligă recurenta să plătească intimatei M. M. suma de 400 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Iunie 2014.
Președinte, D.-I. T. | Judecător, M. O.-S. | Judecător, E. L. |
Grefier, C.-S. Ș. |
C.Ș. 24 Iunie 2014
Jud. fond L. E. M.
Red. M.O.S.-25.06.2014
Tehnored. D.D. 23.06.2014
| ← Legea 10/2001. Sentința nr. 214/2014. Tribunalul CLUJ | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|
