Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 313/2014. Tribunalul CLUJ

Decizia nr. 313/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 09-04-2014 în dosarul nr. 2947/219/2012/a1

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA CIVILĂ

Cod operator de date cu caracter personal 3184

Dosar nr._

DECIZIE Nr. 313/2014

Ședința publică de la 09 Aprilie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A.-F. D.

Judecător O. R. G.

Judecător O.-C. T.

Grefier G. P.

S-a luat spre examinare recursul promovat de către reclamanții B. G. și B. M. în contra Încheierii civile din 24.04.2013 pronunțată de Judecătoria D. în prezentul dosar nr._ 12, privind și pe intimata pârât M. S. și intimatul intervenient în nume propriu B. I., având ca obiect hotărâre care sa tina loc de act autentic.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul intervenient personal, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

Tribunalul comunică părții prezente obiectul procesului și întreabă intimatul intervenient dacă este de acord cu recursul, respectiv să se judece dosarul de la D. în continuare.

Intimatul intervenient B. I. arată că este de acord, trebuie judecat și ar dori să se judece la Cluj, nu la D..

Tribunalul învederează părții, încă o dată, că obiectul prezentului dosar este recursul promovat în contra încheierii de suspendare de la D. din 24.04.2013, după care reține cauza în vederea pronunțării.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin Încheierea civilă f.n. din data de 24.04.2013, pronunțată în dosar nr._ 12 al Judecătoriei D., în temeiul prev. art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod proc. civilă, a fost suspendată judecarea cauzei, până la stăruința părților interesate.

Pentru a pronunța această încheiere, judecătoria a reținut faptul că soluționarea prezentei cauze depinde de soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr._, aflat în recurs pe rolul Tribunalului Cluj și luând act de poziția părților, care au arătat că sunt de acord cu suspendarea, în temeiul prev. art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, a suspendat judecarea pricinii.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs reclamanții B. G. și B. M., solicitând instanței admiterea recursului, modificarea încheierii din data de 24.04.2013, în sensul respingerii cererii de suspendare și repunerea dosarului pe rol în vederea continuării judecății.

În motivare, recurenții reclamanți arată faptul că întrucât pe rolul Judecătoriei D. se judecă Dosarul Nr._, iar între acestea există legături de conexitate, solicită judecarea dosarelor împreună, pentru a se evita pronunțarea unor hotărâri judecătorești contradictorii.

Intimații, legal citați, nu au depus la dosar întâmpinare.

Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul reține următoarele:

Recurenții au susținut că nu se impunea suspendarea prezentei cauze, întrucât acest dosar trebuie judecat împreună cu dosarul nr._ al Judecătoriei D..

În această privință, se constată că instanța de fond a reținut în mod corect că cele două dosare nu puteau fi conexate, întrucât dosarul cu nr._ se afla la Tribunalul Cluj, în faza de recurs.

Or, potrivit art. 164 C.proc.civ., mai multe pricini pot fi conexate doar dacă acestea se află pe rolul unor instanțe de același grad.

În pus, tribunalul constată că instanța de fond a reținut în mod corect că soluționarea prezentului dosar depinde de soluția ce se va pronunța în dosarul nr._ al Judecătoriei D..

De altfel, reclamanții recurenți au fost de acord în fața instanței de fond cu suspendarea prezentei cauze și nu au contestat în recurs că s-ar fi încălcat prevederile art. 244 pct. 1 C.proc.civ. privind suspendarea cauzei.

Pentru aceste considerente și în baza art. 312 C.proc.civ., tribunalul va respinge ca nefondat recursul promovat de către reclamanții B. G. și B. M. în contra Încheierii civile din 24.04.2013, pronunțată de Judecătoria D. în dosar nr._ 12, pe care o va menține în totul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul promovat de către reclamanții B. G. și B. M. în contra Încheierii civile din 24.04.2013 pronunțată de Judecătoria D. în prezentul dosar nr._ 12, pe care o menține în totul.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 09 Aprilie 2014.

Președinte,

A.-F. D.

Judecător,

O. R. G.

Judecător,

O.-C. T.

Grefier,

G. P.

G.P. 14 Aprilie 2014

Red./dact./O.R.G./C.Ș.

25.05.2014/2 ex.

Jud. fond: D. R. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 313/2014. Tribunalul CLUJ