Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 645/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 645/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 02-10-2014 în dosarul nr. 4415/211/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ NR. 645/A/2014
Ședința publică de la 02 Octombrie 2014
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE C.-A. C.
Judecător C.-V. B.
Grefier L. M.
Pe rol fiind judecarea apelului promovat de apelant S. M. - prin mandatar V. D., apelant S. F. - prin mandatar V. D., apelant S. D. - prin mandatar V. D., apelant S. P. - prin mandatar V. D., apelant M. A. - prin mandatar V. D., apelant B. I. - prin mandatar V. D., apelant M. P. - prin mandatar V. D. împotriva sentinței civile nr. 2310/2014, pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei Cluj-N., privind și pe intimat Ș. I., intimat Ș. S. I., intimat S. I. jun. - prin mandatar S. S. I., intimat S. A. - prin mandatar S. S. I., intimat S. T. - prin mandatar S. S. I., având ca obiect constatare nulitate act juridic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul apelanților, av. M. H. și reprezentanta intimaților Ș. S. I., S. I. jun., S. A., S. T., av. M. Burzo, lipsă fiind restul părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care reprezentanții părților arată că nu mai au de formulat alte cereri în probațiune.
Tribunalul, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de propus, declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbateri asupra apelului.
Reprezentantul apelanților solicită admiterea apelului, cu cheltuieli de judecată din faza de fond. Arată că, calificarea juridică a înscrisului denumit „ proces-verbal” nu este conformă cu legea și cu intenția părților. Cele mai multe dintre obligații au fost îndeplinite, singurul lucru nerealizat a fost transmiterea proprietății către antecesorul apelanților. Mai arată că nu este vorba de un înscris autentic și nu s-a făcut un partaj de ascendent. Acest act cuprinde o înțelegere a părților, prestarea unei întrețineri, act care este valabil, chiar dacă era sub semnătură privată. P. prestarea întreținerii și faptul că antecesorul apelanților locuia în acea casă, se prefigura încheierea actului. Intenția părților era clară, fiecare urma să primească o parte din avere. Învederează că la dosar există probe palpabile, sume trimise din SUA prin money gram pentru prestarea întreținerii. În continuare, arată că Ș. P. sr. a semnat actul și înainte de deces a dorit să se împace cu fiul său.
Reprezentanta intimaților solicită respingerea apelului ca nefundat, cu cheltuieli de judecată. Arată că primii care contestă așa numita calificare a înscrisului denumit „ proces-verbal” sunt intimații, acesta nefiind semnat de intimați. Acest înscris a fost calificat ca un partaj de ascendent, însă, azi, acest act nu mai este calificat astfel. Actul ar cuprinde o donație, o promisiune de întreținere și obligația lui Ș. P. de a achita o sumă de bani fraților săi. Mai arată că acest înscris ar putea să ajungă la anumite efecte prin mecanismul conversiunii actelor juridice, însă acest mecanism are rigori peste care nu se poate sări. Actul este totuși valabil ca o promisiune de donație. Promisiunea de donație a devenit donație prin executare. Mai arată că actul care nu a fost valabil ca formă poate deveni valabil în forma în care trebuia făcută manifestarea de voință. A executa un act în formă adecvată, conformă cu efectul său, înseamnă a-și manifesta voința în formă autentică cei între care acest act urma să se execute. Conversiunea nu poate opera în contra celui despre care se susține că și-a manifestat voința în act. Ca să se poată valorifica acest înscris cu valoare de început de dovadă scrisă, ar trebui ca acesta să conțină scrisul și semnătura. Mai arată că instanța de fond a aplicat corect prevederile art. 1167 alin.3 C.civ.
Intimații nu au contestat faptul că au primit sume de bani, însă aceste sume au fost primite separat de actul juridic din 1973. S-a dovedit că Ș. I. a făcut actul de donație în mod clar.
Reprezentantul apelanților arată că nu a fost vorba despre principiul conversiunii actelor juridice, ci despre interpretarea actelor juridice. Promisiunea de partaj de ascendent este valabilă, contractul de întreținere este, de asemenea, valabil.
Reprezentanta intimaților arată că însuși principiul conversiunii are la bază interpretarea actelor juridice.
Tribunalul reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
P. sentința civilă nr. 2310/2014, Judecătoria Cluj-N. a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții Ș. I., Ș. S. I., Ș. I. JR., S. A. și S. TEOADER, în contradictoriu cu pârâții Ș. M., Ș. F., Ș. D., Ș. P., M’ENESTI A. M., B. I. M. și M. P. în calitate de moștenitori ai defunctului Ș. P. decedat la data de 28 noiembrie 2009, prin mandatar comun V. D. și a constatat nulitatea absolută a convenției consemnată în înscrisul intitulat „Proces-verbal de convenție,” din data de 20.04.1973.
A obligat pârâții la plata sumei de 1835,60 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
P. „Procesul-verbal de convenție” încheiat la data de 20.04.1973 aflat la fila 17 a dosarului cauzei, Ș. I. și Ș. A., în calitate de soți, au convenit să procedeze la împărțirea averii părintești în favoarea fiilor I., I., A. și P. în felul următor: 25.000 lei în favoarea lui Ș. I. din care 23.000 lei a primit la încheierea convenției iar restul de 2.000 lei le va primi ulterior de la Ș. P.; 25.000 lei în favoarea lui Ș. I. din care 20.000 lei a primit la întocmirea actului iar 5.000 lei le va primi ulterior de la Ș. P.; 25.000 în favoarea lui Ș. A. (căsătorită Nicușor), din care 20.000 lei va primi în luna decembrie 1973 iar 5.000 lei va primi ulterior de la Ș. P.; casa părintească va reveni lui Ș. P. (după moartea părinților) care va avea obligația să-i îngrijească până la moarte.
Deși convenția cuprinde mențiunea că s-a întocmit atât în prezența părinților Ș. I. și Ș. A. și a copiilor gratificați, instanța reține că poartă doar semnăturile soților Ș. și a fiului Ș. I. (f. 17).
Convenția a fost executată cel puțin în parte în ceea ce privește sumele de bani menționate, astfel cum rezultă din răspunsurile la interogatoriile luate reclamanților Ș. I. jr. (răspunsul la întrebarea nr. 2, f. 148) și Ș. S. I. (răspunsul la întrebarea nr. 2, f. 172). În ceea ce o privește pe reclamanta S. A. (născută Ș.), instanța va da eficiență dispozițiilor art. 225 C. pr. civ., neprezentarea în mod nejustificat la interogatoriu în pofida legalei citări operând ca și prezumție legală de recunoaștere a faptelor învederate în interogatoriul propus pârâți. De altfel, toți reclamanții au recunoscut faptul primirii sumelor menționate în convenție cu titlu de cadou de la defuncții părinți în contextul interogatoriilor luate în dosarul acvirat nr._ al Judecătoriei Cluj-N. (f. 226, f. 256, f. 262). Totuși, au negat achiesarea la pretinsa înțelegere în privința clauzei privind atribuirea casei părintești defunctului frate Ș. P. deși au recunoscut că acesta a locuit cu părinții până în anul 1995 când a emigrat în S.U.A.
P. contractul de donație autentificat sub nr. 6698/24.03.1994 de notariatul de Stat (f. 13), Ș. I. le-a donat lui Ș. P. și pârâtei Ș. M. ..15.685/2 ce constă în teren, loc de casă cu o suprafață totală de 500 m.p.
P. contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 301/11.03.2008 de BNP A. G. P. (f. 14-15 ) numiții Șumundea I. și A. au înstrăinat imobilul-casă părintească situat în Cluj-N., . în favoarea reclamanților S. A. și S. Teoader.
În anul 2008, Ș. P. a introdus o cerere de chemare în judecată înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Cluj-N. împotriva tatălui Ș. I. și a reclamanților în prezenta cauză S. A. și S. Teoader prin care a solicitat constatarea nulității absolute a contractului nr. 301/11.03.2008 pentru cauză ilicită și obligarea părților acestui act să încheie un partaj de ascendent în formă autentică în temeiul convenției din data de 20.04.1973. Cererea a fost admisă iar sentința pronunțată în cauză a fost atacată cu apel. În prezent, judecarea apelului este suspendată în temeiul art. 244 alin. 1 pct . 1 din C. pr. civ., până la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentului litigiu.
Din adeverința eliberată de Rev. P. Nicky P. în data de 12.01.2010 aflată la fila 16, rezultă că Ș. P. a decedat în data de 28.11.2009. Moștenitorii săi sunt pârâții indicați de reclamanți în cererea de chemare în judecată.
P. prisma probatorului analizat, instanța a constatat că părțile prezentului litigiu sunt în dezacord cu privire la natura juridică a convenției și de asemenea, în ceea ce privește valabilitatea ei ca negotium din moment ce nu a fost încheiată în formele prevăzute de lege pentru donație-partaj de ascendent sau testament-partaj de ascendent. Astfel, reclamanții contestă calificarea juridică a convenției ca donație-partaj întrucât nu s-a realizat acordul de voințe esențial pentru nașterea raportului juridic care să se fi concretizat prin semnăturile părților pe înscrisul constatator în timp ce pârâții consideră că s-a încheiat o promisiune de partaj de ascendent incluzând elemente specifice contractului de întreținere, convenție care în prezent îi obligă pe reclamanți la încheierea unui contract de partaj de ascendent în formă autentică. În privința formei, reclamanții au invocat lipsa formelor prevăzute de lege ad validitatem pentru partajul de ascendent donație sau testament iar pârâții s-au apărat în sensul inexistenței unei obligații de perfectare a promisiunii în formă autentică, reclamată exclusiv pentru contractul de donație.
Potrivit art. 977 C. civ. interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante iar nu după sensul literal al termenilor iar potrivit art. 982 C.civ. toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecărei înțelesul ce rezultă din întreg.
Din interpretarea sistematică a stipulațiilor „procesului-verbal de convenție,” instanța a constatat că soții Ș. au avut intenția de a partaja anterior decesului fiecăruia, unele bunuri comune în favoarea celor patru descendenți. Sub acest aspect, manifestarea de voință a părților ia forma partajului de ascendent, definit în art. 794 C. civ. actul prin care tatăl, mama și ceilalți ascendenți pot face împărțeala bunurilor lor între fii și ceilalți descendenți. Această concluzie intermediară în stabilirea naturii juridice a convenției este susținută de constatarea legăturii juridice dintre părți, respectiv părinți și toți copiii lor, de stipulațiile de atribuire a unor bunuri existente la acel moment în masa patrimonială comună a soților în favoarea fiecărui descendent precum și de formarea a trei loturi constând în sume de bani și a unuia cuprinzând casa părintească, cu obligația pentru descendentul atributar al acesteia de a plăti celorlalți sulte. Termenii utilizați în acest sens sunt neechivoci, „împărțirea averii părintești” echivalând în plan juridic instituției partajului de ascendent.
Art. 795 C. civ. prevede că această împărțeală se poate face prin acte între vii sau prin testament cu formele, condițiile și regulile prescrise pentru donațiuni între vii și testamente.
Distincția dintre actele juridice între vii și cele pentru cauză de moarte rezidă în portanța decesului autorului în producerea efectelor juridice. Astfel, dacă actele juridice inter vivos își produc efectele necondiționat de moartea autorului cele mortis causa devin eficiente numai prin și de la acest moment. Nu mai puțin, moartea unei persoane poate fi considerată ca moment incert dar sigur în privința producerii lui de la care actul juridic născut va deveni executabil.
În speță, din modul de reprezentare a efectelor juridice prin raportare la moartea soților Ș., instanța a reținut că dreptul de proprietate asupra sumelor de bani obiect al actului juridic aveau vocația de a se transmite la reclamanții gratificați în parte la încheierea convenției, la întocmirea actului, în luna decembrie 1973 (f. 17) și în parte, cu titlu de sultă, la momentul remiterii lor de către descendentul Șumudea P. în timp ce casa părintească urma să-i revină acestuia după moartea părinților, cu obligația de a-i întreține până la acest moment.
Așadar, neîndoielnic, în privința sumelor de bani efectele ar fi trebuit să se producă inter vivos iar în ceea ce privește stipulația referitoare la casa părintească, dreptul de proprietate urma să se transmită la moartea părinților. În cel din urmă caz, instanța respinge ca neîntemeiată apărarea pârâților în sensul interpretării că de la momentul încheierii actului juridic s-a transmis în patrimoniul lui Ș. P. nuda proprietate, cu rezerva dreptului de uzufruct în favoarea părinților întrucât moartea acestora avea în reprezentarea părților valoarea unui termen suspensiv incert, transferul dreptului de proprietate asupra imobilului fiind amânat. P. urmare, până la deces, dreptul de proprietate rămânea în patrimoniul părinților iar ulterior, ar fi trebuit să se transmită la Ș. P.. De altfel, ulterior anului 1973, prin contractul de donație autentic de la fila 13, defunctul Ș. I.. sen., a divizat în calitate de proprietar tabular imobilul teren și casă părintească înscris în C.F. 14.888 Cluj-N. nr. top._ situat în Cluj-N. pe . în două parcele cu nr. topo._/1 constând în casa părintească și nr. topo._/2 reprezentând teren loc de casă de 500 m.p. D. cea din urmă parcelă i-a revenit lui Ș. P. cu titlu de donație, defunctul tată rămânând proprietar asupra casei părintești. P. urmare, instanța constată că în întreg, operațiunea juridică corespunde tipologiei actelor juridice inter vivos excluzând, în speță, existența unui testament-partaj de ascendent.
În ceea ce privește obligația de întreținere a părinților incumbând defunctului Șumundea P., contrar susținerilor reclamanților în sensul incompatibilității în cuprinsul aceluiași act a stipulațiilor cu titlu gratuit și a celor cu titlu oneros, instanța a reținut că instituia o sarcină ce însoțea o liberalitate.
Instanța reține că defuncții soți Șumundea au format loturi din care făceau parte bunuri comune existente în patrimoniul lor la acel moment. Recunoașterile reclamanților la interogatoriu precum și cea a defunctului Ș. I. sen. cuprinsă în actele procedurale din dosarul acvirat converg spre ideea că sumele de bani proveneau din vânzarea unei grădini în anul 1973, iar imobilul menționat constituia proprietate comună cu destinația de casă părintească.
Cele expuse în cele ce preced a cristalizat convingerea instanței în sensul că intenția reală a părților la convenție a fost aceea de a realiza o donație-partaj de ascendent conjunctivă. Astfel, procesul-verbal de convenție este un contract între vii iar acordul de voințe dintre părinții Ș. și fiecare dintre reclamanți cu privire la bunurile atribuite rezultă mai cu seamă din remiterea-primirea sumelor de bani cu titlu de dar manual, aspecte recunoscute prin răspunsurile la interogatorii dar și din declarațiile martorilor. Lipsa semnăturilor de pe înscrisul constatator nu este o împrejurare să conducă la concluzia contrară câtă vreme stipulațiile s-au executat iar reclamanții au intrat în posesia efectivă asupra bunurilor corporale. Deși defunctul Ș. I. Sen. a negat existența unei înțelegeri în sensul atribuirii casei părintești fiului Ș. P., acest aspect rezultă neîndoielnic din semnătura sa pe înscrisul doveditor (f. 17) iar acceptarea (deși nevalabilă din punct de vedere al formei) din partea fiului astfel gratificat se desprinde din faptul rămânerii alături de părinți în casa părintească până în anul 1995.
În acest context se impune mențiunea că acordul de voințe a părților în cadrul partajului de ascendent poartă pentru fiecare descendent în mod individual doar asupra lotului format prin voința dispunătorului, fiind irelevantă lipsa consimțământului sau împotrivirea la deferirea anumitor bunuri unui alt donatar-descendent. În măsura în care prin partaj nu se încalcă rezerva succesorală, primordială este voința ascendentului sub autoritatea căruia se face repartizarea bunurilor succesorale iar nu a descendenților care au alegerea fie de accepta donația fie de a o refuza. Așadar, în speță, consimțământul reclamanților la atribuirea casei părintești defunctului frate Ș. P. cu ocazia perfectării convenției este irelevant pentru eficacitatea acestei stipulații contractuale.
Totuși, art. 795 C. civ. supune valabilitatea acestei împărțeli condiției respectării formei impuse de lege pentru donațiunile între vii. În această privință, potrivit art. 813 C. civ., toate donațiunile se fac prin act autentic.
În cauza dedusă judecății, acordul de voințe al părților nu îmbracă forma autentică astfel încât sub acest aspect este lovită de nulitate absolută fiind în discuție încălcarea unei norme cu caracter imperativ ce urmărește protejarea unui interes public. Este de principiu că nulitatea absolută nu poate fi confirmată expres sau tacit. Totuși pârâții au invocat incidența în speță a dispozițiilor art. 1167 alin. 3 C. civ., având în vedere că reclamanții au executat contractul prin primirea sumelor de bani atribuite iar ambii dispunători au decedat ceea ce echivalează cu o renunțare la invocarea viciului constând în lipsa formei autentice.
Potrivit art. 1167 alin.3 C. civ. confirmarea sau ratificarea sau executarea voluntară a unei donațiuni, făcută de către erezi sau reprezentanții donatorului, după moartea sa, ține loc de renunțare, atât în privința viciilor de formă cât și în privința oricărei excepții.
În speță, instanța a apreciat ca întemeiate susținerile reclamanților în sensul inaplicabilității dispozițiilor legale mai sus evocate în prezenta cauză deoarece pe de o parte, ceea ce s-a executat s-a rezumat la lotul atribuit fiecăruia anterior decesului părinților Ș., apoi prin prezenta cerere de chemare în judecată s-a solicitat constatarea nulității absolute tocmai pentru lipsa formei autentice a convenției inclusiv de către pretinsul donator Ș. și de asemenea, o eventuală executare echivalentă renunțării ar presupune încheierea între reclamanți și pârâți a unui contract de partaj de ascendent în formă autentică cu privire la imobilul casă părintească, obiect al lotului atribuit prin convenția din 1973. P. urmare, prevederile art. 1167 alin. 3 C.civ. nu sunt incidente în cauza dedusă judecății.
Instanța a constatat de asemenea că apărarea pârâților privind aplicarea principiului conversiunii în sensul că deși nulă pentru lipsa formei autentice ca donație-partaj de ascendent convenția poate fi considerată valabilă ca promisiune de donație-partaj de ascendent, este neîntemeiată deoarece din stipulațiile convenției nu rezultă că ar corespunde voinței reale a părților.
Față de cele expuse, instanța a admis cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și a constatat nulitatea absolută a donației-partaj de ascendent încheiată la data de 20 aprilie 1973 intitulat de părți „Proces-verbal de convenție” întrucât nu îmbracă forma autentică prevăzută de lege ad validitatem.
În temeiul art. 274 C. pr.civ., instanța a constatat culpa procesuală exclusivă a pârâților și i-a obligat la plata în favoarea reclamanților a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu în sumă de 1835,60 din care 50 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru, 0,60 bani timbrul judiciar și 1,785 lei onorariul de avocat.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel Ș. M., Ș. F., Ș. D., Ș. P., M. A. M., B. I. M. si M. P., solicitând, admiterea apelului și, pe cale de consecință, să dispuneți modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată drept neîntemeiată
Cu cheltuieli de judecată ocazionate de prezentul apel.
Apelanții susțin că cererea de chemare în judecată este neîntemeiată arătând că în mod corect și just, prin Sentința Civilă nr.7430/18.05.2009 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N. s-a reținut că:
- înscrisul proces-verbal de convenție reprezintă un partaj de ascendent sub semnătură privată prin care părinții împreună cu copii au înțeles să partajeze averea părintească
-deși înscrisul nu este semnat de toți pârâții această împrejurare nu poate constitui un motiv de nulitate a
actului juridic încheiat întrucât înscrisul în sine are valoare sub aspect probator și confirmă înțelegerea
dintre membrii familiei și întinderea clauzelor asumate. Nesemnarea înscrisului de toți pârâții, este acoperită inclusiv prin executarea dispozițiilor acestei convenții adică prin primirea unei părți din preț;
-nefiind încheiată informă autentică această convenție nu a transmis efectiv dreptul de proprietate asupra casei părintești dar conferă reclamantului posibilitatea valorificării în instanță printr-o acțiune (denumită uzual în prestație tabulară) a drepturilor născute din acea convenție;
-împrejurarea că în anul 1994 s-a încheiat contractul de donație autentificat sub nr_.03.1994 prin care 500 mp teren s-au transmis către reclamant și soția acestuia - teren pe care reclamantul și soția acestuia
au edificat o altă construcție, confirmă intenția executării convenției denumite „proces verbal de convenție".
Or, aceasta reprezintă calificarea juridică a intenției părților la convenția amintită, reeșită din starea de fapt, iar nu cea reținută de către instanța de fond din prezenta cauză.
Apelanții au mai arătat că în mod eronat, instanța de fond nu a reținut atunci când a calificat juridic actul dedus judecății de starea de fapt conturată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei Cluj-N. din interogatoriul lui Ș. I. sen și a lui Ș. S. I..
În ceea ce privește valabilitatea actului juridic consemnat prin înscrisul intitulat "Proces-Verbal de convenție" din 20.04.1973 apelanții arată că, fără îndoială asupra naturii acestei convenții planează un oarecare echivoc, însă acesta este înlăturat prin raportare la voința reală a părților și la atitudinea părților cu privire la efectele actului. Astfel, convenția din anul 1973 reprezintă un contract nenumit care prefigurează un partaj de ascendent și care conține inclusiv elemente specifice unui contract de întreținere.
Fiind un contract nenumit, netranslativ de proprietate, cu privire la terenul care face obiectul acestui act, forma autentică nu este obligatorie pentru valabilitatea sa. în acest context, arătăm că prin actul menționat s-a transferat proprietatea asupra construcțiilor de pe acest (eren, nicio dispoziției legală neimpunând obligația ca transferul proprietății asupra construcțiilor să se facă printr-un act autentic.
Revenind, prin actul juridic încheiat în 1973 și intitulat Proces-Verbal de convenție, în baza principiului libertății contractuale, părțile au preconizat următoarele efecte:
1.Imobilul situat în Cluj-N., . și aflat în proprietatea lui Ș. A. și I. sen. să revină la decesul lor fiului Ș. P.;
2.Ș. P. să se ocupe de întreținerea lor până la deces;-
3.Ceilalți copii să dobândească sume de bani (în parte de la părinți, în parte de Ia fratele lor Ș. P.) ca o compensație morală a faptului că nu vor dobândi în natură casa părintescă.
Situația juridică generată ar putea fi calificată astfel: fiul Ș. P. a devenit titularul promisiunii de partaj de ascendent, asumându-și în contraprestație obligația de întreținere a părinților până la deces; pe de altă parte, părinții săi urmau să fie întreținuți până la decesul lor. în ce privește sumele de bani încasate de ceilalți trei frați, acestea au natura unor compensații bănești, stipulate preponderent pentru faptul că Ș. P. a fost ales să dobândească casa părintească în schimbul întreținerii, iar nu ei.
Mai mult, rezultă din interogatoriile luate reclamanților că aceștia au primit cu ocazia încheierii actului sumele de bani care au fost menționate în el.
Instanța care a soluționat în prima fază procesuală dosarul nr._ a calificat convenția din 1973 ca o promisiune de partaj de ascendent, reținând că prin încheierea acelei convenții părțile și-au asumat o obligație de a face: încheierea partajului de ascendent cu îndeplinirea formalităților legale. De asemenea, prin semnarea convenției din 1973, părțile și-au asumat implicit o obligație de a nu face: de a nu încheia acte juridice subsecvente care să nesocotească ordinea juridică stabilită prin acea convenție. Altfel spus, chiar dacă nu întrunește condițiile formale ale partajului de ascendent, convenția din 1973 impune în sarcina părților anumite obligații ce trebuie respectate. Această soluție a instanței a fost ghidată de practica judiciară încetățenită în materia vânzărilor de terenuri prin înscrisuri sub semnătură privată, unde se consideră că astfel de acte reprezintă promisiuni sinalagmatice de vânzare.
Raportându-ne la dispozițiile art. 977 și urm. C.civ., convenția din anul 1973 trebuie interpretată într-un mod în care să producă efecte.
Dincolo de calificarea actului în promisiune de încheiere a unui partaj de ascendent, convenția din 1973 întrunește și elementele unui contract de întreținere încheiat între Ș. A. și I. (întreținuții) și Ș. P. (întreținătorul). Intenția părinților de a lăsa fiului lor casa părintească, în schimbul întreținerii până la deces, este cât se poate de neechivocă.
Sintetizând cele expuse până aici, pot fi trase următoarele concluzii:
1.Convenția din anul 1973 intitulată Proces-Verbal de convenție este un act juridic valabil, care a dat naștere la drepturi și obligații în sarcina părților ei. Acest act se impune cu forța instituită de art. 969 C.civ.;
2.Contractul evocat a fost executat de părțile sale: trei dintre copii au primit sume de bani: fiul Ș. P. a prestat întreținere în favoarea părinților săi;
3.Ca natură juridică, convenția din 1973 poate primi prin prisma voinței reale dublă calificare: o promisiune de partaj de ascendent sau un contract de întreținere. Indiferent de calificarea pentru care se optează și chiar dacă s-ar atribui o natură mixtă acestei convenții, ea este una valabilă.
Reclamanții-intimați nu au indicat niciun motiv plauzibil de nulitate a convenției; dumnealor s-au rezumat la a califica actul într-un mod care să-i atragă nulitatea. Au omis însă să se raporteze la voința reală a părților, Ia principiul conversiunii actelor juridice și la regula instituită de art. 978 C.civ. (clauzele contractuale trebuie interpretate în sensul în care pot produce efecte, iar nu pentru a fi invalidate).
Contractul de vânzare nr.301/2008 ce a avut ca obiect imobilul din litigiu a fost încheiat în mod fraudulos, cu nesocotirea înțelegerii anterioare a părților din anul 1973. Singurul motiv pentru care a fost demarat litigiul ce face obiectul prezentului dosar este dorința reclamanților de a invalida actul din 1973 și de a păstra vânzarea frauduloasă din anul 2008.
Pe de altă parte, doctrina și jurisprudența este majoritară în a arăta ca o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare încheiată anterior anului 1989 este valabilă, dacă, prin clauze anticipatorii, o parte din obligații erau executate anterior preconizatei încheieri a contractului de transmitere a proprietății (plata prețului, predarea imobilului, etc). În speța de față actul, promisiune de partaj de ascendent, a fost executat prin plata sumelor stabilite în act (câte 25.000 lei către Ș. S. I., Ș. lacob jr. și Ș. A. (căsătorită ulterior S.), precum și prin folosința casei; de către defunctul Ș. P. timp de 23 ani și întreținerea prestată de acesta și familia sa părinților săi.
În ceea ce privește calificarea actelor juridice, precizăm faptul că "uneori, esența contractului nu se poate reduce la una sau alta din multiplele sale componente, trebuind să fie căutată mai degrabă într-o rezultantă care se desprinde din combinația obligațiilor la care dă naștere contractul. "Procesul-verbal" nu poate fi calificat drept un act de partaj, ci drept un contract nenumit. Totuși, voința juridică trebuie să primească o calificare distributivă deoarece efectele juridice prefigurate sunt numeroase și diverse. Astfel, părțile au convenit, pe de-o parte, ca Ș. I., Ș. lacob și S. A. sa primească de la părinți sumele de bani arătate supra, motiv pentru care această voința a părților este una specifică unei donații. Pe de altă parte, există promisiunea de întreținere încheiată de
părinți cu fiul lor, Ș. P., acest act juridic fiind calificat drept o promisiune de încheiere în viitor a unui contract de întreținere. în final, există și obligația lui Ș. P. de a-i despăgubi pe frații săi cu sumele de bani arătate supra, act juridic cu titlu oneros, care reprezintă o voință distinctă de aceea a lui de cujus de a partaja viitoarea masă succesorală. Pentru aceste considerente, apreciază că operațiunea juridică este una complexă, dar care este valabilă întru totul odată ce a fost riguros calificată din punct de vedere juridic.
Toate cele trei acte juridice care alcătuiesc voința părților au fost executate voluntar: donația sumelor de bani în favoarea celor 3 frați, despăgubirea celor trei frați de către Ș. P. și întreținerea părinților săi de către Ș. P.. Singura obligație neexecutată volutar o reprezintă încheierea contractului în formă autentică, iar, ca efect a acestui lucru, transferul dreptului de proprietate asupra corpului de proprietate situat în Cluj-N., . (rămas în proprietatea lui Ș. lacob senior în urma donației din 1994) către moștenitorii lui Ș. P..
De aceea, apreciază că nu există vreo contradicție referitoare la conținutul actului care este în același timp atât cu titlu gratuit cât și cu titlu oneros (precum arată reclamanții-intimați), deoarece unele părți au fost gratificate, în timp ce Ș. P. și-a asumat anumite obligații prin acest act.
În final arată calificarea promisiunii de întreținere, care este sinalagmalică, dată fiind reciprocitatea obligațiilor ce revin părților și interdependența obligațiilor reciproce5, respectiv aceea de a încheia în viitor contractul prefigurat. De asemenea contractul de întreținere este unul sinalagmatic (obligațiile născute fiind acelea de a-i întreține pe părinți în schimbul transferului dreptului de proprietate asupra imobilului arătat). în plus, contractul este unul oneros, iar nu cu titlu gratuit cum alegă reclamanții deoarece instituie obligații în sarcina sa, pe care acesta, de altfel,
le-a și executat, constând în întreținerea părinților săi. De asemenea, el este un contract aleatoriu iar nu comutativ deoarece întinderea obligațiilor părților nu este cunoscută de la început, ea depinzând de un eveniment incert (în speță moartea lui Ș. lacob senior), ambele părți având posibilitatea să sufere o pierdere sau să câștige de pe urma acestui act. De asemenea, caracterul aleatoriu nu poate fi analizat ulterior producerii evenimentului incert, pentru a califica în concret actul ca fiind o liberalitate, în condiția în care valoarea economică a unei prestații este inferioară celeilalte, precum insinuează reclamanții-intimați.
Nu rămâne așadar nicio îndoială asupra validității actului juridic dedus judecății. Simpla interpretare tendențioasă dată acestui contract de către reclamanți nu este în măsură să atragă constatarea nulității actului. După cum am demonstrat, convenția din anul 1973 este valabilă și efectivă ca un contract nenumit cu clauze specifice unei promisiuni de partaj de ascendent și ale unui contract de întreținere.
Privitor Ia momentul transferului proprietății asupra imobilului de Ia Ș. lacob senior Ia Ș. P.
Oricum ar fi calificat acest act, nu se poate susține faptul că el reprezintă o dispoziție pentru cauză de moarte, ci un act inter vivos, în cadrul căruia decesul persoanei are natura juridică â unui termen suspensiv incert la care se vor executa obligațiile, iar nu natura de cauză a actului. In acest sens, arătă faptul că instanța nu a motivat respingerea acestor susțineri, mulțumindu-se a constata doar lipsa lor de temeinicie. Apreciază drept criticabilă această poziție a instanței care anterior a reținut că "Procesul-verbal" nu reprezintă un act mortis causa.
Chiar și în ipoteza în care s-ar presupune că nu s-a urmărit transferul nudei proprietăți, decesul părinților Ș. reprezintă tot un termen, la care ar urma să se transfera proprietatea ca efect al voinței părților la acel moment, fără a fi necesară o nouă manifestare de voință în acest sens.
Instanța de fond a calificat greșit obligația de întreținere ca fiind o sarcină a donației. Consideră că acesta obligație este una rezultată dintr-un contract bilateral. Pentru a califica o atare obligație trebuie să avem în vedere intenția părților la momentul încheierii actului juridic, iar nu la momentul la care acesta a produs toate efectele specifice. Astfel, instanța a procedat eronat la calificarea contractului ca fiind unul de donație apreciind lipsa echivalenței valorice din punct de vedere economic a întinderii prestațiilor părților. Așadar, contractul nu va fi calificat drept donație deoarece valoarea economică a obligației unei părți este superioară celeilalte deoarece o astfel de apreciere nu se poate face în cazul contractelor aleatorii decât la momentul intervenirii evenimentului incert care este de esența actului. Ori, comparând prestațiile părților după momentul la care contractul și-a produs toate efectele înseamnă a nesocoti însăși esența contractului aleatoriu și voința părților contractante. Mai mult, ar însenina ca un contract aleatoriu să nu poată fi calificat decât după ce și-a produs toate efectele, moment la care, evident, operațiunea de calificare a actului nu mai prezintă niciun interes. în plus, în aceasta optică, un contract va fi întotdeauna cu titlu gratuit sau cu titlu oneros și comutativ/în funcție de întinderea prestațiilor părților.
Lipsa semnăturii tuturor părților nu poate fi considerată ca un motiv de nulitate/inopozabilitate a actului.
Prevederile art. 1167 alin. 3 C.civ. nu sunt incidente în cauza dedusă judecații". Consideră drept nejustificate aceste concluzii având în vedere că instanța a reținut că obligațiile născute din actul juridic antemenționat au fost executate, respectiv au fost atribuite donatarilor loturile promise, în ciuda lipsei formei autentice a actului de partaj, pentru ca apoi să aprecieze că o eventuală executare echivalentă renunțării ar presupune încheierea între reclamanți și pârâți a unui contract de partaj de ascendent în formă autentică cu privire la imobilul casă părintească. Mai mult executarea voluntară despre care este vorba în textul de lege menționat se referă, evident, la predarea posesiei asupra bunurilor, respectiv la manifestarea de voință în sensul desesizării de bun de către înstrăinator. În condițiile în care s-ar considera că executarea voluntară a promisiunii semnifică transferul efectiv al proprietății, s-ar da o interpretare textului de lege în sensul în care acesta să nu producă efecte juridice deoarece, odată încheiat actul în formă autentică, nu se mai pune problema validării actului nul pentru lipsa formei. Potrivit aceluiași raționament, nu s-ar da eficacitate nici prevederilor art. 5 alin. (2) Titlul X din Legea nr. 247/2005, conform căruia "în situația în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fora construcții, una dintre parti refuza ulterior sa încheie contractul, partea care si-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competenta care poate pronunța o hotărâre care sa tina loc de contract".
Mai mult, prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, reclamanții inoculează ideea potrivit căreia o promisiune de donație nulă pentru lipsa formei nu poale fi confirmată sau ratificată prin executare decât de către moștenitorii donatorului. Se arată în acest sens că "o ratificare a unei convenții de donație, printr-o executare îndeplinită de alte persoane decât donatorul, dar în timpul vieții acestuia, încalcă în mod evident drepturile donatorului de a-și manifesta propria sa voință. Pe timpul vieții donatorului nici una dintre persoanele care sunt rude cu acesta nu pot fi considerate erezi și nici măcar succesibili, astfel că nu se pot prevala de o atare calitate pentru a-și manifesta vreo voință în sensul de a executa o donație viciată ca formă și pe care donatorul nu o corectează el însuși din acest punct de vedere". Or, aceste afirmații sunt făcute pornind de la o premisă eronată. Pe de-o parte, donația sumelor de bani a fost executată atât în ceea ce privește predarea acestora, cât și preluarea lor, respectiv a fost executată atât obligația donatarului, cât și aceea a donatorului. Astfel, manifestarea de voință la care ne-am referit privește pe toți participanții Ia actul juridic. printre care și Ș. I. senior și Ș. A., care, evident, au dreptul de a executa un act încheiat de ei nul pentru lipsa formei, manifestarea de voință în sensul validării acrului fiind a lor personală. De asemenea, a fost executată voluntar și obligațiile de întreținere a părinților săi și plată a sumelor de bani stabilite în sarcina Iui Ș. P.. în acest sens, invocă dispozițiile art. 1167 (1) și (2) Cod civil, care prevăd că "în lipsa unui act de confirmare sau de ratificare, este destul ca obligația sa se execute voluntar, după epoca în care obligația putea fi valabil-confirmată sau ratificată. Confirmarea, ratificarea sau executarea voluntară, în forma și epoca determinată de lege, ține loc de renunțare în privința mijloacelor și excepțiilor ce puteau fi opuse acestui act, fără a se vătăma însă drepturile persoanelor a treia". De aceea, consideră că nu pot fi primite susținerile reclamanților potrivit cărora un act de donație nul pentru lipsa formei nu poate fi confirmat prin executarea sa voluntară în timpul vieții donatorului de către părțile acestui contract.
Instanța de fond a constatat că "apărarea pârâților privind aplicarea principiului conversiunii în sensul că deși nulă pentru lipsa formei autentice ca donație-partaj de ascendent convenția ponte fi considerată valabilă ca promisiune de donație-partaj de ascendent, este neîntemeiată deoarece din stipulațiile convenției nu rezultă câ ar corespunde voinței reale a părților"; Pe lângă faptul că o astfel de hotărâre este evident nemotivată, apreciem aceste concluzii drept eronate si neîntemeiate faptic și juridic. Astfel, instanța de fond a confundat intenția părților de la momentul încheierii actului cu aceea de la momentul promovării acțiunii în justiție. Nu contestăm faptul că frații lui Ș. P. nu mai doresc executarea obligațiilor născute din acel act din moment ce, în ceea ce-i privește, actul a fost executat, ei beneficiind de sumele de bani stipulate. Desigur că momentan ei nu au niciun interes în a împărți restul masei succesorale cu moștenitorii fratelui lor. Totuși, voința părților care ar trebui să intereseze instanța este aceea de la momentul acordului de voințe. Or, ne întrebăm retoric, care ar fi putut fi intenția părților care convin ca unii să beneficieze de anumite sume de bani, în timp ce altul să dobândească în proprietate casa părintească? învederăm Onoratei Instanțe faptul că în actul în cauză nu se stipulează obligația părților de a încheia în viitor un act în formă autentică, ci intenția ca proprietatea să se transfere în patrimoniul lui Ș. P.. În aceste condiții, au înțeles să critice sentința instanței de fond, apreciind că este de domeniul evidenței faptul că părțile au dorit împărțirea bunurilor ce făceau parte din patrimoniul lui Ș. I. senior, respectiv transferul interpatrimonial al acestor bunuri. Intenția părților ar fi fost aceea de a încheia în viitor un contract, tocmai pentru a da eficacitate voinței părților de a transmite proprietatea asupra bunurilor. Așadar, consideră că nu este riguros din punct de vedere logic și juridic a afirma că intenția părților care stabilesc modul concret de împărțire unor bunuri nu este aceea de a le împărți efectiv, nici aceea de a încheia în viitor un-act cu privire la această împărțeală. Cu atât mai mult nu se poate susține acest punct de vedere cu cât motivul ineficacității voinței părților ține de forma actului juridic și de o autorizație administrativă, iar nu de fondul lui (de consimțământul părților). Concluzionând, apreciază drept nejustificată poziția instanței care a reținut, în ciuda evidenței, că intenția părților a fost diferită de ceea ce s-a prevăzut expres în înscrisul întocmit și de ceea ce s-a executat efectiv, fără a arăta care a fost, în concret, intenția părților la care instanța se referă.
Reclamanții au invocat faptul că părinții au dispus de mijloace materiale care le-au fost îndestulătoare pentru a-și asigura întreținerea. Apreciem că aceste susțineri sunt irelevante în prezenta cauză deoarece obligația de întreținere asumată prin contract nu depinde de posibilitățile materiale ale întreținutului.
In drept se invocă dispozițiile art. 969, 970 și 977-983 C.civ., precum și celelalte texte legale evocate în cuprinsul prezentelor motive de apel.
P. întâmpinarea formulată, intimații Subsemnații Ș. S. I., Ș. I. (jun.), S. A. n. Ș. și S. TEOADER au solicitat respingerea apelului ca nefondat, păstrând în tot hotărârea atacată, cu cheltuieli de judecată.
Apelanții pârâți solicită desființarea în tot a hotărârii pe care a pronunțat-o instanța de fond, exprimându-și nemulțumirea în legătură cu toate aspectele ce au fost aduse în discuție, respectiv:
-modul cum a fost reținută și ce "calificare juridică" s-a dat situației de fapt creată prin convenția din 1973,
-administrarea probelor de către instanța de fond,
-analiza validității actului intitulat "Proces verbal de convenție" datat 20 aprilie 1973 (natura actului, efectul translativ de proprietate și momentul realizării acestuia, calificarea obligației ca una de întreținere, pretinsa executare voluntară a actului și intenția reală a părților), iar astfel soluția pe fond referitoare la toate aspectele juridice ale speței.
Criticile apelanților pârâți nu sunt fondate și nu este întemeiată solicitarea lor de schimbare a hotărârii.
Cererea de schimbare a hotărârii este argumentată pornindu-se de la o nouă relatare a stării de fapt. Aceasta este vădit subiectivă, urmărindu-se doar a se crea impresia că ar fi susținută de conținutul actului intitulat "Proces verbal de convenție" datat 1973 și de conduita părților, atât de la acea dată, cât și ulterioară. Singurul argument invocat practic este acela că punctul de vedere al pârâților ar fi fost reținut ca atare în hotărârea judecătorească pronunțată anterior în Dosarul nr._, a cărui judecată este, în prezent, suspendată.
Prima lor observație cu privire la această relatare este aceea că, raportat la obiectul pricinii - a se statua cu privire la nevalabilitatea unui act, ca și chestiune de drept -, prezentarea unor fapte, și acestea doar imaginate de pârâți și neacceptate ca atare de toate părțile, în vreun înscris asumat unanim, nu are niciun fel de relevanță.
A doua observație privește faptul că deși pârâții invocă în sprijinul relatării lor Sentința civilă nr. 7430/2009 din Dosarul nr._, hotărârea respectivă nu dă greutate punctului lor de vedere. Acea hotărâre nu este încă definitivă și nu se bucură de vreo autoritate de lucru judecat. Mai mult, o analiză lucidă, logică și riguroasă a apărărilor și argumentelor pârâților (cele de la fondul cauzei sunt întrutotul reluate în motivele de apel), pune în lumină faptul că în prezentul dosar chiar pârâții contrazic ceea ce au susținut despre actul în discuție în litigiul anterior și ceea ce s-a statuat în sentința la care au făcut referire.
În sfârșit, referitor la relatarea in concreto a faptelor, se repetă doar neadevăruri ce privesc:
-pretinsa înțelegere din 1973 legată de casa părintească din .. O astfel de înțelegere a fost negată constant de Ș. lacob sen., atât în prezentul litigiu cât și în litigiul din Dosarul nr._ ;
-vânzarea unui alt imobil și primirea de către noi, reclamanții intimați, a unor sume de bani din partea părinților în anii 1973 - 1975. Acea vânzare nu a avut nicio legătură cu casa părintească din .;
-pretinsa executare voluntară a "Procesului verbal de convenție" din 1973. Nu a existat o astfel de executare și, mai ales, nu există vreo dovadă că antecesorul pârâților, Ș. P., ar fi executat acel act, pe care, de altfel, el însuși nu l-a semnat niciodată;
-donația intervenită în 1994, în urma căreia Ș. P. a primit din partea părinților suprafața de 500 mp teren din grădina casei de pe .. Aceasta nu a avut nicio legătură cu pretinsul act din 1973. încercarea de a stabili o legătură între donația din 1994 și actul din 1973, construită pe argumentul că Ș. lacob sen. a declarat în cuprinsul donației că nu ar mai avea alți copii este, elegant spus, eventual puerilă. Povestea, cu totul construită, cum că pe această cale Ș. lacob sen. a considerat că intimații, ca descendenți ai săi, ar fi primit partea lor de moștenire și că îl gratifica pe Ș. P. ca singurul său succesibil ce fusese privat de sumele de bani rezultate din vânzarea celuilalt imobil de pe . logic juridic o legătură între cele două acte; (Ceea ce omit pârâții apelanți atunci când recurg la astfel de construcții, este tocmai faptul că sunt în discuție acte juridice, ce nu pot fi interpretate hazardat, ci doar în sens strict.)
-realizarea la casa părintească de îmbunătățiri de către Ș. P.. S-au făcut într-adevăr astfel de îmbunătățiri, la diferite intervale de timp, dar în niciun caz doar de către Ș. P.. Acestea au fost făcute și de părinți și de S. A.;
-asigurarea de către Ș. P. a întreținerii părinților prin trimiterea în mod constant de sume de bani pentru servicii de catering, respectiv prin executarea de lucrări în timpul vizitelor făcute în România, despre care pretind că ar avea valoarea de 50.000 dolari SUA. întreținerea a fost asigurată în mod real de către copiii rămași în România, cu deosebire de S. A., inclusiv în ceea ce privește serviciile de catering.
Apelanții critică hotărârea motivând că ar fi fost greșit calificată juridic situația ce ar fi fost creată prin convenția din 1973.
Pârâții apelanți înțeleg prin "greșita calificare juridică a situației faptice" împrejurarea că instanța de fond ce a pronunțat Sentința civilă nr. 2310/2014 în prezenta cauză nu și-a însușit punctul de vedere din Sentința civilă nr. 7430/2009 pronunțată în Dosarul nr._ .
Critica apelanților este manifest nefondată.
Reiterează observația că Sentința civilă nr. 7430/2009 nu este una cu autoritate de lucru judecat.
Cu referire însă la concluziile despre care apelanții pârâți susțin că ar constitui o "calificare juridică a situației faptice creată prin convenția din 1973" (însăși această exprimare este una foarte neclară d.p.v. juridic), arată că nu este așa. Concluziile pe care apelanții pârâți le reproduc în cuprinsul apelului sunt doar un loc comun despre faptul că nesemnarea unui înscris de către toți pârâții nu ar fi un motiv de nulitate, deoarece înscrisul are valoare doar sub aspect probatoriu, ca și despre faptul că, nefiind încheiată în formă autentică, convenția nu a transmis dreptul de proprietate, dar există posibilitatea valorificării în instanță a drepturilor la care a dat naștere printr-o acțiune numită uzual prestație tabulară. în aceeași notă, afirmațiile în sensul că nesemnarea înscrisului ar fi fost acoperită prin executarea dispozițiilor convenției sau încheierea actului de donație în 1994 ar exprima intenția de executare a convenției denumite "proces verbal de convenție" din 1973, lăsate în mod evident "goale", neanalizate la concretul speței nu constituie, în mod real, o statuare cu privire la elementele de validitate ale convenției.
Pârâții apelanți solicită a se constata netemeinicia Sentinței civile nr. 2310/2014 sub cuvânt că instanța de fond nu a ținut seama de o . probe administrate în cauză. Fac astfel referire la faptul că în Dosarul nr._ printr-un raport de expertiză s-ar fi dovedit că actul din 1973 poartă semnătura lui Ș. lacob sen., tot acolo reclamanții ar fi recunoscut la interogatoriu primirea sumelor de bani, Ș. lacob sen. a relatat ce fel de investiții a realizat Ș. P. la casa părintească și că s-ar fi depus înscrisuri Money G. edificatoare despre faptul trimiterii de sume de bani din America, inclusiv că Ș. P. a dat o declarație referitoare la modul cum a suportat cheltuieli pentru părinți.
Erorile pe care le cuprinde această critică sunt vădite:
-instanța de fond a admis de fapt ideea că actul în discuție poartă semnătura lui Ș. lacob senior. Dar, acest lucru nu reprezintă nimic. în cazul partajului de ascendent sau al unui act de prefigurare a partajului de ascendent (cum susțin pârâții doar în acest dosar, pentru că în Dosarul nr._ au prezentat actul ca fiind un veritabil partaj de ascendent) înscrisul, pentru a fi luat în considerare chiar și cu valoare ad probationem trebuia să poarte semnăturile tuturor părților. Un înscris despre un raport juridic al mai multor părți semnat doar de una sau unele dintre acestea, dar nu de toți cei față de care actul ar trebui să producă efecte, rămâne, eventual, o "notiță" despre care nu se poate însă afirma că are valoare juridică;
-au recunoscut, nu doar în litigul anterior, ci și în prezentul litigiu, faptul că au primit din partea părinților sume de bani. Acest aspect nu este unul discutabil, iar instanța de fond a reținut în acest sens că remiterea-primirea sumelor de bani s-a făcut cu titlu de dar manual. Dar și în litigul anterior am arătat clar, și nu doar noi, ci însuși Ș. lacob sen. interogat nemijlocit, că nu au primit acele sume de bani pentru pretinsa înțelegere din 1973, că acea pretinsă înțelegere nu a existat, iar înstrăinarea celuilalt imobil de pe . părinți nu are nicio legătură cu înscrisul de care se prevalează pârâții;
-realizarea de lucrări și investiții la casa părintească nu dovedesc nici încheierea înțelegerii din 1973, nici nu confirmă validitatea ei, oricât de mult ar dori cineva acest lucru. De aceea, faptul că Ș. lacob sen. a relatat în Dosarul nr._ despre lucrări făcute de Ș. P. nu avea de ce să preocupe instan/a de fond în maniera pe care o prezintă apelanții. Astfel de lucrări am făcut și noi, respectiv subsemnata S. A.;
-înscrisurile Money G. pot proba cel mult trimiterea unor sume de bani. În niciun caz acestea nu dovedesc prestarea unei întrețineri, iar declarația despre întreținere pe care a făcut-o numitul Ș. P. nu are nicio valoare probatorie (nu este o mărturisire, deoarece mărturisirea este o probă doar atunci când face dovadă împotriva celui ce o face; nu este un înscris deoarece nu intră în această categorie acea scriptură ce emană chiar de la cel ce se prevalează de ea). Dar problema întreținerii este, în speță, alta decât aceea că o astfel de prestație a fost sau nu executată, ori probată în acest sens. Pentru prezenta speță, pe seama pretinsei întrețineri se urmărește a se argumenta valabilitatea "Procesului verbal de convenție din 1973", cu speranța că se vor putea ocoli adevăratele chestiuni ce trebuie analizate din acest punct de vedere.
Criticând soluția primei instanțe deoarece s-a constatat nevalabilitatea actului intitulat "Proces verbal de convenție", pârâții apelanți pretind că nu am indicat și nici nu am dovedit în cauză vreun motiv plauzibil de nulitate a actului. Despre acest act ei arată că ar fi:
- un contract nenumit ce prefigurează un partaj de ascendent și conține elementele specifice unui contract de întreținere, astfel se impune ca valabil cu forța instituită de art. 969 C. civil,
-a fost executat prin aceea că trei dintre copii au primit sume de bani iar Ș. P. a prestat întreținere în favoarea părinților săi,
-indiferent de calificarea ce se dă actului, validitatea sa rezultă din voința internă, reală, a părților.
Primii care oferă în prezent o cu totul altă calificare juridică actului pe care l-am atacat, față de ceea ce au susținut și ce s-a concluzionat până în prezent în Dosarul nr._, sunt chiar pârâții apelanți. Pentru ei actul nu mai este unul ce constituie un partaj de ascendent (fie și promisiune de partaj de ascendent), ci este vorba despre un contract nenumit, deoarece acesta nu întrunește condițiile de formă pentru a fi primit ca act de partaj.
Iar pentru deplina edificare a celui ce analizează actul se recurge și la categoria actelor ce ar putea beneficia, după criteriul naturii juridice, de o calificare distributivă, noțiune despre care doctrinari reputați au făcut vorbire. în acest sens, pentru pârâții apelanți actul din 1973 nu mai este valabil, ca și în Dosarul nr._, așa cum rezultă din înscrisul intitulat Proces verbal de convenție (acolo voința reală a părților era una explicitată în clauzele înscrisului) ci prin prisma voinței reale ce trebuie stabilită prin recurgere la conversiunea actelor juridice și prin interpretarea obligatorie a convențiilor în conformitate cu disp. art. 978 C.civil. Acum înscrisul în discuție se dovedește a fi "cifrul secret" a trei convenții pretins încheiate:
-o donație, deoarece părțile au convenit ca Ș. loan, Ș. lacob și S. A. să primească de la părinți sume de bani,
-o promisiune de întreținere încheiată de părinți cu fiul lor Ș. P., acest act juridic fiind calificat drept o promisiune de încheiere în viitor a unui contract de întreținere,
-în final, existența unei obligații a lui Ș. P. de a-i despăfiubi pe frații săi cu sumele de bani arătate, acesta fiind un act juridic cu titlu oneros, care reprezintă o voință distinctă de aceea a lui de cujus de a partaja viitoarea masă succesorală.
Concluzia apelanților pârâți este aceea că validitatea actului putea fi simplu constatată doar prin calificarea juridică riguroasă și constatarea că actul a fost executat între părți.
Singura obligație rămasă neexecutată a fost aceea de încheiere a actului în formă autentică, motiv pentru care nu s-a ajuns și la transferul dreptului de proprietate către Ș. P.. De aceea, pentru pârâții apelanți acum acest act este unul cu titlu oneros (Ș. P. și-a asumat obligația de a-i întreține pe părinți în schimbul imobilului din .) iar nu unul cu titlu gratuit așa cum ar fi susținut ei (a se vedea afirmația de la p. 11 din motivele de apel). Tot de aceea pârâții apreciază și că nu există vreo contradicție referitoare la conținutul actului, care este în același timp atât cu titlu gratuit cât și cu titlu oneros (a se vedea afirmația de la p. 10 din motivele de apel).
În lumina calificării juridice riguroase, la care însă instanța de fond nu a reușit să ajungă, ar fi trebuit să se constate că actul nu cuprinde o dispoziție pentru cauză de moarte ci este un act inter vivos în cadrul căruia decesul persoanei (de fapt pârâții apelanți se referă la decesul ambilor părinți, fără a se preocupa că acesta nu a fost prevăzut că ar surveni simultan și nici nu s-a petrecut ca atare - n.n. av. M.R.B) are natura juridică a unui termen suspensiv incert. La împlinirea acestuia urma să se transfere proprietatea fără a mai fi necesară o nouă manifestare de voință.
Pe seama calificării juridice riguroase obligația de întreținere asumată de Ș. P. nu putea fi considerată o sarcină a donației așa cum a menționat instanța de fond, ci aceasta este rezultatul unui contract bilateral.
Tot în lumina calificării juridice riguroase instanța de fond ar fi trebuit să constate că nerespectarea exigențelor de formă ale actului nu împietează asupra validității acestuia în condițiile în care:
-unele reprezentau restricții care nu mai au aplicare (art. 11 din D. 144/1958),
-lipsa semnăturii tuturor părților a fost acoperită prin executarea actului iar înscrisul Proces verbal de convenție este doar un început de dovadă scrisă,
-actul juridic a fost executat voluntar în acord cu dispozițiile art. 1167 alin. 3 C.civil, iar susținerea noastră, acceptată de instanța de fond, că o donație nulă pentru lipsa formei autentice nu ar putea fi executată, în timpul vieții donatorului, decât prin refacerea actului în formă autentică este contrazisă tocmai de executarea donației sumelor de bani în favoarea lor.
Niciuna din criticile apelanților nu sunt de natură să demonstreze validitatea actului și să demonteze soluția pe care a îmbrățișat-o instanța de fond.
Chiar dacă se dorește acreditarea ideii că prin simpla calificare juridică a naturii actului ar fi putut să descopere că acesta este pe deplin valabil, în mod corect instanța de fond a procedat la analiza elementelor convenției. Numai conformitatea acestora cu exigențele legii asigură validitatea.
Atât în cererea de chemare în judecată, cât și în analiza raporturilor juridice dintre părți, așa cum au fost probate în dosar, am argumentat, verificând în concret elementele actului, faptul că nu suntem nicidecum în prezența unui act juridic valabil. Iar acest lucru din perspectiva tuturor pretinselor convenții pe care le-au prezentat pârâții, ca și din perspectiva unui act juridic sui iuris, pentru care ar trebui să luăm în considerare doar prev. art. 969 C.civil.
Elementul pivot pe seama căruia pârâții apelanți susțin validitatea actului este acum "voința reală" a părților, pe care trebuie să o conturăm prin recurgere la principiul conversiunii actului juridic și cel al interpretării în sensul ca actul să producă efecte (diferența față de litigiul din Dosarul nr._ este evidentă. Acolo, voința așa cum era consemnată era apreciată ca fiind și cea reală, ce nu mai avea nevoie de nicio interpretare).
Aceste principii sunt greșit înțelese și aplicate.
Au demonstrat, iar instanța de fond, chiar dacă nu a dezvoltat în considerentele hotărârii sale, a înțeles faptul că nu sunt întrunite elementele pe care le presupune mecanismul conversiunii. Adică:
a) actul încheiat in concreto de către părți să fie lovit de nulitate totală, deoarece numai într-o astfel de situație se pune problema realizării că aceste produce efecte prin mijlocirea unui alt act juridic.
În speță, pârâții exclud, prin ipoteză, o atare nulitate și se prevalează de act ca fiind unul valabil, afirmând că ar fi fost confirmat pe calea executării voluntare. Cu alte cuvinte, în absența "executării" obligațiilor cuprinse în procesul verbal de convenție, Procesul verbal de convenție din 1973 nu mai poate fi considerat că îndeplinește minimele cerințe de valabilitate ale unui act juridic, date de art. 948, 969 C.civil.
Pentru a aplica principiul conversiunii am avea astfel nevoie:
•într-o primă etapă, să considerăm "Procesul verbal de convenție" ca devenind "valabil" printr-o executare (altfel acest act nu este un act juridic ci un simplu script, neproducător de efecte),
•într-o a doua etapă, să considerăm că, totuși, acest act nu este, în totalitate, valabil, ci nul, iar astfel ar trebui să "extragem" și să interpretăm din el o altă ipotetică voință a părților decât cea pe care, în prima etapă, am considerat-o validă;
b)actul nul să conțină, volitiv vorbind, toate elementele valide ale unei alte operațiuni juridice, considerată subsidiară celei inițiale nule.
Din acest punct de vedere nu avem în cauză "elementele valide" ale unui alt act juridic, lipsind, indiferent în ce sens - promisiune de partaj de ascendent, promisiune de înstrăinare a nudei proprietăți și de păstrare a uzufructului sau contract de întreținere - însăși manifestările de voință din partea tuturor părților actului. Nu mai puțin, pentru a fi în prezența convertirii actului, actul preconizat de părți ar trebui să aibă nu doar un obiect valid ci și clar d.p.v. al cerințelor art. 948, 969 C.civil. în cauză însă, pârâții înșiși "caută" acest element, când pe tărâmul unei promisiuni pentru o donație (partajul de ascendent), când pe planul unei întrețineri;
c)în sfârșit, conversiunea nu se poate face împotriva voinței părților actului inițial nul, deoarece acest lucru sfidează însăși libertatea contractuală și contrazice de fapt mecanismul conversiunii.
Atât timp cât conversiunea, prin ipoteză, presupune că părțile au dorit ca voința lor să producă efecte, chiar dacă nu identice cu actul inițial, manifestarea explicită de voință în sensul că nu s-a dorit acest lucru, împiedică aplicarea mecanismului conversiunii. Iar în prezenta cauză, Ș. lacob senior s-a exprimat foarte clar că actul intitulat "Proces verbal de convenție" nu include manifestarea sa de voință în sensul urmărit de pârâți, după cum și celelalte părți au exprimat aceeași poziție. Se exclude deci pentru acest act juridic menținerea sa ca act valabil printr-o "convertire" într-un alt act.
Chiar dacă vrem să adăugăm "conversiunii" actului ideea că obligatoriu procesul verbal de convenție trebuie interpretat ca un act care produce efecte și nu în sensul de a nu le produce, nu putem trece peste exigența din art. 977 și 978 C.civil. Adică, aceste texte au deplină aplicabilitate doar în privința unor acte juridice valabil încheiate, dar nu putem consacra, prin intermediul acestor dispoziții, valabilitatea unui act juridic. Dacă un act juridic a fost valabil încheiat, acesta poate și trebuie interpretat, în măsura în care conține neclarități, în sensul de a produce efecte. în nici un caz însă nu poate fi asigurată valabilitatea unui act juridic prin simpla interpretare a acestuia.
Faptul că instanța de fond nu a "reușit" să observe că înscrisul intitulat "proces verbal de convenție" din 1973 cuprinde, din perspectiva "calificării distributive a naturii juridice" mai multe acte juridice, nu este eronat.
În realitate, din acest punct de vedere instanța de fond nu s-a îndepărtat, ci a urmat chiar ceea ce pârâții apelanți au înțeles să facă în litigiul ce este obiectul Dosarului nr._ -calificarea actului ca un act inter vivos, o donație (instanța de fond o consideră chiar o donație conjunctivă).
Pârâții apelanți reiau în motivele de apel problema existenței unui act de donație, pretinzând că ar fi vorba despre o "promisiune" de partaj de ascendent sub forma unei donații valabile prin executarea ei voluntară, dar sunt nemulțumiți că instanța de fond s-a cantonat tocmai ceea ce ei doreau să fie evitat: analiza pe elementele de valabilitate ale unei asemenea construcții juridice.
Nici ca donație, nici ca promisiune în acest sens actul nu este valabil.
În mod evident, pârâții greșesc atunci când invocă validitatea actului ca donație, făcând un melanj între normele dreptului comun și dispozițiile legale speciale din art. 1167 alin. 3 C.civil (vechi).
Practic:
-în măsura în care se afirmă că suntem în prezența unei convenții de "prefigurare" a unui partaj de ascendent, singurul efect pe care un astfel de act îl produce este acela că părțile și-au propus să încheie în viitor, un astfel de act. Cu alte cuvinte, să se încheie un contract de donație între Ș. lacob senior și soția sa A. (coproprietari ai casei de locuit din .) și donatarii Ș. lacob iun., S. A. (n. Ș., iar la momentul respectiv căs. N.), Ș. loan (în prezent Ș. S. I.) și Ș. P..
Este clar faptul că înscrisul din litigiu nu cuprinde manifestarea de voință a mamei Ș. A., asumată prin semnătura proprie a acesteia. Ori, în cazul donației nimeni nu putea să îi înlocuiască propriul consimțământ, nici măcar în cadrul unei simple promisiuni. Apoi, acea donație nu a mai fost vreodată încheiată;
-un act de "prefigurare" a unui partaj de ascendent, ca act inter vivos dă naștere, așa cum și pârâții recunosc, doar unor obligații de a face. Executarea acestor obligații poate fi cerută doar în limitele termenului de prescripție prevăzut de D.nr. 167/1958, lucru care în speță, în mod evident, nu s-a realizat;
-considerat ca act inter vivos, acesta trebuie efectiv asumat de toate părțile prin propria lor semnătură. Această exigență trebuie respectată chiar prin prisma art. 969 rap. la art. 948 C.civil pe care pârâții apelanți le clamează;
-respectând afirmațiile pârâților în legătură cu normele legale ce sunt aplicabile acestui act de "prefigurare" a partajului de ascendent, nu se poate introduce în această construcție, despre care pârâții recunosc că nu este o donație propriu zisă, o interpretare a valabilității manifestărilor de voință prin recurgerea la normele speciale din art. 1167 alin. 3 C.civil și la executarea voluntară a obligațiilor.
Cu referire la ultimele două chestiuni dintre cele pe care le-au enumerat mai sus, pârâții apelanți au dorit să le "acopere" invocând existența unui "început de dovadă scrisă" și "executarea voluntară" de către părți a promisiunii conținute în "Procesul verbal de convenție".
Că nu există un început de dovadă scrisă în acord cu prev. art. 1197 C.civil apare mai mult decât evident întrucât:
a)"Procesul verbal de convenție", ca înscris, ne este opus nouă, tuturor reclamanților, dar scrisul de pe act nu este al niciunuia dintre noi, după cum acest scris nu este atribuit nici lui Ș. lacob senior. Legat de acest aspect se observă faptul că instanța de fond nu a fost, într-adevăr, suficient de atentă atunci când a analizat actul. D. așa pot explica greșeala pe care a făcut-o când a reținut că înscrisul actului din litigiu ar exprima în vreun fel intenția mamei lor, Ș. A., respectiv și semnătura acesteia. Cu toate că numele îi este menționat în act, nicăieri nu apare semnătura mamei pe înscris, ca semn al vreunui consimțământ al ei cu privire la pretinsa donație - partaj de ascendent (și conjunctivă, așa cum a calificat-o instanța de fond),
b)chiar dacă există o semnătură ce îi este atribuită lui Ș. lacob senior, fie și prin raportul de expertiză grafică din Dosarul nr._, ea nu poate fi folosită ca început de dovadă scrisă împotriva lor a celorlalți,
c)această semnătură nu poate fi primită ca un început de dovadă scrisă nici chiar în ceea ce îl privește pe Ș. lacob senior, deoarece, nu este de natură a face să fie crezut faptul pretins. Afirmă acest lucru chiar dacă astfel contrazic opinia instanței de fond (la p. 5 din hotărâre, în mod cu totul surprinzător instanța a apreciat că deși Ș. lacob sen. a negat existența înțelegerii, aceasta ar fi dovedită doar pentru că dânsul a semnat actul. în mod evident instanța nu a aprofundat semnificația acestei semnături, preocupată fiind doar de elementul formei actului).
În speță, faptul pretins este promisiunea ca antecesorul lor să doneze. Ori, promisiunea acestui fapt, pur personal, nu poate fi crezută decât dacă cel care o face încheie, ulterior, actul în forma expresă stabilită de legiuitor. Dar, acest lucru aduce aduce actul de donație în matca ei firească (forma autentică obligatorie, ad validitatem) și păstrează acest Proiect de convenție din 20 aprilie 1973 în limitele sale evidente, adică acelea ale unui simplu înscris ce, eventual, proiectează o intenție fără nicio valoare juridică,
d)pârâții nu au reușit să demonstreze prin proba cu martori încheierea efectivă a actului din 20 aprilie 1973. Dimpotrivă, intimații au demonstrat cu martorii pe care i-au prezentat, persoane care au frecventat în mod efectiv și constant casa lui Ș. lacob senior și a soției sale, A., refuzul lui Ș. lacob senior de a transmite casa bătrânească în beneficiul familiei lui Ș. P.. Depozițiile martorilor prezentați de pârâții apelanți nu au înlăturat dovezile lor.
Chestiunea, mai spinoasă, a pretinsei executări voluntare a actului pune în lumină faptul că pârâții apelanți își urmăresc scopul de a obține proprietatea imobilului din . prin mistificarea nu doar a realității, ci chiar și a sensului juridic al prevederilor legale la care recurg.
Contrar realității, pârâții apelanți susțin că Promisiunea de convenție din 1973 s-ar fi executat prin aceea că intimații ar fi fost despăgubiți de Ș. P.. Iar acest lucru ar fi un act juridic distinct, o obligație a lui Ș. P.. Cu alte cuvinte, sumele de bani pe care le-au primit, și au recunoscut acest lucru, ar fi fost din partea acestuia, ca despăgubire pentru casa ce i-ar fi fost promisă dânsului.
Nimic mai neadevărat. Așa cum au arătat, au și dovedit că toate sumele pe care le-au primit au fost din partea părinților lor, provenite din înstrăinarea unei alte proprietăți a acestora.
Pârâții apelanți încurcă în motivele de apel și mai tare lucrurile, în legătură cu acest "act juridic" calificat ca obligația directă asumată de Ș. P. față de noi. Deoarece, admițând că Procesul verbal de convenție conține și o obligație asumată direct de Ș. P. față de noi, frații lui, aceea de a-i despăgubi cu diferite sume de bani, este clar din probatoriul administrat că acesta nu le-a achitat niciodată sumele menționate în înscris. Iar predarea de către părinți, către ei, a sumelor de bani pe care le-au recunoscut, nu constituie îndeplinirea de către Ș. P. a obligației sale. P. urmare, cel care nu se putea prevala în primul rând de act ca un act valabil urmare executării lui, era chiar Ș. P.. Și doar aceasta este situația juridică pe care a putut să o transmită pârâților din prezentul litigiu, care sunt moștenitorii lui.
Cât despre pretinsa executare a promisiunii de partaj de ascendent (considerat un act inter vivos, respectiv o donație) ceea ce afirmă pârâții apelanți nesocotește grosier însăși evidența legii deoarece:
a) o așa-zisă "promisiune de încheiere a unui act de donație", pentru a fi valabilă prin executare, impunea să fie executată în sensul încheierii efective a actului de donație. Pentru acest lucru trebuiau însă respectate prev. art. 813 C.civil. Din acest punct de vedere, instanța de fond a subliniat corect faptul că ceea ce pârâții apelanți susțin a fi o "executare" a actului juridic s-a rezumat, în realitate, la a se indica "lotul atribuit fiecăruia anterior decesului părinților",
b) executarea voluntară, conform dispozițiilor art. 1167 alin. 1 C.civil, trebuia să se facă după epoca în care obligația putea fi valabil confirmată sau ratificată, adică prin actul autentic, prealabil autorizat. Pentru că executarea voluntară a contractului nenumit care prefigurează partajul de ascendent înseamnă însăși încheierea actului de partaj sub forma donației și nicidecum faptul predării sau primirii unor sume de bani,
c) chestiunea că dispozițiile art. 11 din Decretul nr. 144/1958 sunt abrogate, iar restricția nu supraviețuiește abrogării, poate fi luată în considerare numai după anul 1990. Dar, după 1990 nu mai pot admite în cauză că ar fi existat o executare voluntară a actului, în sensul cerut de exigențele art. 1167 alin. 1 C.civil, acest act putând fi, oricând, executat, prin încheierea efectivă a actului prefigurat (adică donația propriu-zisă), fără a mai fi necesară autorizarea acestuia,
d) cel mai important în speță este faptul că nu se poate introduce, în acest act reglementat cum spun pârâții apelanți doar de dispozițiile art. 969 și 948 C.civilă, pentru chiar valabilitatea sa, dispoziția specială din art. 1167 alin. 3 C.civil rap. la art. 813 C.civil.
Dispoziția din art. 1167 alin. 3 C.civil vizează în cazul donației ipoteza în care, în primul rând, există însăși o donație și nu doar o prefigurare, promisiune a unui astfel de act, iar, în al doilea rând, că actul ele confirmare sau de ratificare a donației prin executare se realizează după decesul donatorului, de către erezii sau reprezentanții acestuia. Cu alte cuvinte, pentru a valora ratificare sau confirmare a unui act de donație, executarea voluntară trebuie îndeplinită numai după ce donatorul a decedat și nicidecum, așa cum vor pârâții, în timpul vieții donatorului.
Faptul că logica acestei prevederi este cea pe care ei o arată rezultă din următoarele:
•pe de o parte, în mod clar textul vorbește despre o confirmare sau ratificare prin executare făcută de erezii sau reprezentanții donatorului după moartea sa,
•pe de altă parte, textul trebuie corelat cu reglementarea pe care legiuitorul a dat-o contractului de donație și, nu mai puțin, cu dispozițiile legale referitoare la manifestarea de consimțământ și cu cele succesorale.
O confirmare sau ratificare a unei convenții de donație, printr-o executare îndeplinită de alte persoane decât donatorul, dar în timpul vieții acestuia, încalcă în mod evident drepturile donatorului de a-și manifesta propria sa voință. Pe timpul vieții donatorului nici una dintre persoanele care sunt rude cu acesta nu pot fi considerate erezi și nici măcar succesibili, astfel că nu se pot prevala de o atare calitate pentru a-și manifesta vreo voință în sensul de a executa o donație viciată ca formă și pe care donatorul nu o corectează el însuși din acest punct de vedere, în acest sens, instanța de fond a și arătat că însuși Ș. lacob sen. a promovat, în viață fiind la acel moment, cererea de chemare în judecată prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a actului pentru lipsa formei autentice.
Concluzia instanței de fond este deci corectă în sensul că:
-nu a existat o executare a actului juridic așa cum cere art. 1167 alin. 3 C.civil,
-neexecutată de donator în timpul vieții sale și în condițiile în care însuși acesta a cerut desființarea actului, pentru erezii săi executarea nu mai este echivalentă cu renunțarea la a invoca nulitatea actului, ci aceștia trebuie să încheie ei înșiși actul de donație în forma autentică prevăzută de lege ca formă ad validitatem.
Reproșul apelanților referitor la faptul că prima instanță a considerat obligația de întreținere despre care ei au făcut vorbire ca fiind o sarcină a donației este, formal, întemeiat.
Discuția se leagă de ceea ce pârâții apelanți au prezentat ca fiind "calificarea distributivă a actului". în acest sens ei doresc să arate că obligația de întreținere, afirmative asumată de Ș. P., este expresia unui act juridic inter vivos. Iar, mai departe, ceea ce pârâții doresc să demonstreze este faptul că actul din litigiu este valabil tocmai pentru că el ar putea fi calificat ca o convenție de întreținere.
Reproșul adus este doar formal întemeiat și doar în aparență prima instanță a raționat corect atunci când, reținând donația cu sarcină, a considerat nefondate precizările noastre referitoare la faptul că unul și același act nu ar putea fi și act cu titlu oneros și act cu titlu gratuit.
Ceea ce au subliniat nu a fost nicio clipă faptul că în cuprinsul unui act juridic cu titlu gratuit nu ar putea fi incluse clauze cu titlu oneros. Însă, sub motivul acestei pretinse obligații de întreținere a lui Ș. P. pârâții apelanți au construit un raționament potrivit căruia, în întregime, și prin mecanismul conversiunii actelor juridice, actul din litigiu este în același timp unul cu titlu oneros (contract sau promisiune de contract de întreținere), după cum, tot în întregime, el este și cu titlu gratuit (donație-partaj de ascendent). Cu alte cuvinte, suntem în prezența unei construcții juridice potrivit căreia aceleași efecte, ale unuia și aceluiași act juridic, sunt contradictorii între ele, ca moment al producerii lor și/sau ca natură juridică.
O astfel de construcție juridică nu poate fi primită ca un argument în favoarea existenței unei convenții valabile. însăși încheierea unui act juridic pornește de la prezumția că părțile cunosc și urmăresc ce efecte și când anume produce efecte actul pe care îl încheie, în nici un caz că aceste efecte le vor determina ei înșiși printr-o eventuală interpretare posterioară a actului.
Cât privește, în concret, pretinsa existență a unui contract de întreținere, nici analiza Procesului verbal de convenție nu îl confirmă ca act valabil, nici probele administrate nu ilustrează vreo executare în acest sens. Dimpotrivă, sunt de observat următoarele:
-d.p.v. al condițiilor de valabilitate, atât timp cât trebuie să se ajungă la un contract de întreținere prin interpretarea și "convertirea" Procesului verbal de convenție din 1973, l-am putea avea în vedere numai în măsura în care actul ar îndeplini toate cerințele de valabilitate ale unui atare contract de întreținere la momentul 1973. Este vădit că, la acel moment, dat fiind că prin contractul de întreținere s-ar fi ajuns tot la înstrăinarea unui bun imobil, forma autentică și autorizarea prealabilă conform art. 11 din Decretul nr. 144/1958, trebuiau să fie observate și respectate riguros,
-în măsura în care s-ar discuta despre o eventuală "promisiune de întreținere" și în această ipoteză trebuie observate cerințele executării acestei promisiuni prin însăși încheierea contractului de întreținere. Așa fiind, potrivit prev. art. 1167 alin. 1 C.civil, această executare trebuia făcută cu respectarea tuturor exigențelor legale de la epoca "în care obligația putea fi valabil confirmată sau ratificată",
-conținutul actului nu cuprinde elementele de valabilitate ale acestui pretins "contract de întreținere". în mod categoric nu rezultă din act un consimțământ al părților în acest sens, nici scopul nu corespunde acestei naturi, după cum nu este stabilit în niciun fel în ce ar fi constat "întreținerea" pretins asumată de Ș. P. pentru a primi, în contrapartidă, casa părintească,
-pârâții nu au dovedit în cauză nici măcar această pretinsă executare a întreținerii în favoarea părinților. Nu doar probele pe care le-au administrat în soluționarea prezentului litigiu sunt neclare și cu totul lipsite de puterea de a convinge, ci chiar și probele administrate în Dosarul nr._, adică chitanțele Money G. și declarația proprie a lui Ș. P., pe care le-am analizat anterior.
Este cu totul neclară critica apelanților în ceea ce privește momentul transmiterii proprietății asupra imobilului.
Rețin că din punctul lor de vedere doresc să sublinieze încă odată faptul că ar fi fost în prezența unui act inter vivos, dar în ce sens acesta ar mai fi și unul care nu ar fi produs efectul transmiterii proprietății către Ș. P. doar după decesul părinților, ci ar conține un termen suspensiv incert, este complet abscons. Cred că înșiși pârâții apelanți nu își explică toată această construcție, oricum nevalidă în condițiile nevalabilității certe a actului în sine, în orice context constructiv ar fi interpretat.
În drept: art. 115 rap. la art. 294, 296 și art. 274 C.pr.civilă (vechi).
Analizând apelul declarat, tribunalul reține următoarele:
P. cererea de chemare în judecată reclamanții Ș. I. senior, Ș. S. I., Ș. I. junior, S. A. născută Ș. și S. Teoader au solicitat Judecătoriei Cluj-N. în contradictoriu cu pârâții-recurenți Ș. M., Ș. F., Ș. D.,,Ș. P., M. A. M. născută Ș., B. I. M. născută Ș. și M. P. născută Ș. să se constate nulitatea absolută a convenției consemnată în înscrisul intitulat proces-verbal de convenție și datată 20.04.1973, cu cheltuieli de judecată.
Pârâții-recurenți sunt moștenitorii(soție supraviețuitoare și descendenți direcți) lui Ș. P., decedat la data de 28.11.2009.
P. sentința civilă atacată, instanța de fond a admis cererea de chemare în judecată și a constatat nulitatea absolută a convenției consemnată în înscrisul intitulat proces-verbal de convenție și datată 20.04.1973, pe care în prealabil a calificat-o ca fiind o donație-partaj de ascendent conjunctivă, pentru lipsa formei autentice.
Între părți mai există un litigiu în care s-a pronunțat Sentința Civilă nr.7430/18.05.2009 în dosarul nr._ prin care Judecătoria Cluj-N. la cererea reclamantului Ș. P. a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat de BNP A. G. P. sub nr.301/11.03.2008 prin care Ș. I. a vândut lui S. A. și soțul S. Teoader nuda proprietate asupra imobilului situat în Cluj-N. ., înscris în CF_ Cluj ,A+2, nr top_/1 cu destinația de casă și teren în suprafață de 500 mp.; a obligat pe pârâții Ș. I. sen., savu A., Ș. I. și Ș. S. I. să încheie cu reclamantul Ș. P. partaj de ascendent în formă autentică, potrivit înscrisului numit proces verbal de convenție întocmit la data de 20.04.1973, în caz contrar, sentința ține loc de act autentic de partaj de ascendent și a dispus efectuarea operațiunilor de carte funciară.
Împotriva acestei sentințe Ș. I. sen. a formulat apel și prin încheierea civilă din data de 16.02.2010 Tribunalul Cluj a dispus, în tem.art.244 pct.1 cod procedură civilă suspendarea judecării apelului până la soluționarea irevocabilă a prezentului dosar.Această încheiere a rămas irevocabilă prin Decizia Civilă nr.955/R/23.04.2010 a Curții de Apel Cluj prin care s-a respins recursul declarat de pârâții din acest dosar.
Aceste precizări s-au impus a fi făcute raportat la motivele de apel de la literele A și B din memoriul de apel prin care, recurenții-pârâți reproșează instanței de fond că nu a ținut seama la soluționarea pricinii de probele administrate în celălalt dosar cu nr._ al Judecătoriei Cluj-N., amintind de interogatoriul luat lui Ș. I. sen, lui Ș. S. I., declarația martorului P. I..
Pârâții susțin că instanța de fond a reținut o greșită calificarea juridică a situației faptice întrucât nu și-a însușit punctul de vedere din Sentința Civilă nr.7430/18.05.2009 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N. și nu a avut în vedere probele administrate în acest dosar.
Aceste motive de apel sunt profund neîntemeiate, argumentele susținute neputând fi primite, deoarece, sentința civilă 7430/18.05.2009 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N. nu este irevocabilă, fiind atacată cu apel la Tribunalul Cluj, așa încât nu se bucură de autoritate de lucru judecat.Nu poate fi preluată starea de fapt la care a ajuns instanța de judecată în acel dosar, deoarece aceasta nu este, încă, stabilită irevocabil print-o hotărâre judecătorească.În atare situație, nu există nici putere de lucru judecat, de care instanța să fie ținută.
În acest context, soluția pronunțată de instanța de fond nu poate fi decât rezultatul analizei probatoriului administrat coroborat cu susținerile părților cu respectarea principiului nemijlocirii.
Principiul nemijlocirii presupune obligația instanței de a administra în mod direct toate probele pe care își întemeiază hotărârea, respectiv de a audia ea însăși martorii, de a dispune și de a verifica direct expertizele judiciare necesare, de a nu lua în considerare probe administrate într-un alt litigiu de către o altă instanță.Judecătorul nu poate să preia probe din alt dosar, el va fi obligat să le administreze din nou, dosarul cauzei anterioare putând fi folosit doar pentru a oferi indicii cu privire la posibila existență și utilitate a unor mijloace de probațiune.
Deși apelanții critică calificarea juridică pe care instanța de fond a atribuit-o procesului verbal de convenție întocmit la data de 20.04.1973, aceea de donație-partaj de ascendent conjunctivă, nu arată, care este în opinia lor, natura juridică acestui înscris, adică ce act juridic este din punctul lor de vedere.
Această nesiguranță a apelanții rezidă din faptul că prin motivele de recurs fac referire la mai multe categorii de acte juridice pe care înscrisul în discuție l-ar putea îmbrăca, impunând astfel o analiză în raport de fiecare dintre acestea.Din această perspectivă, memoriul de apel apare ca fiind mai mult un curs de drept civil, decât o critică punctuală a sentinței atacate, prin raportare la datele cauzei.
Interesați fiind de valabilitatea procesului verbal de convenție întocmit la data de 20.04.1973, apelanții afirmă că acest act este un contract nenumit care prefigurează un partaj de ascendent și care conține elemente specifice unui contract de întreținere, astfel că se impune cu forța instituită de art.969 cod civil, că valabilitatea lui rezidă din faptul executării prin aceea că trei dintre copii au primit sume de bani, iar def.Ș. P. a prestat întreținere în favoarea părinților săi și din voința internă, reală a părților.
În fapt, prin procesul verbal de convenție întocmit la data de 20.04.1973 aflat la fila 17 di dosar de fond, Ș. I. și Ș. A., în calitate de soți, au convenit să procedeze la împărțirea averii părintești în favoarea fiilor I., I., A. și P. în felul următor: 25.000 lei în favoarea lui Ș. I. din care 23.000 lei a primit la încheierea convenției iar restul de 2.000 lei le va primi ulterior de la Ș. P.; 25.000 lei în favoarea lui Ș. I. din care 20.000 lei a primit la întocmirea actului iar 5.000 lei le va primi ulterior de la Ș. P.; 25.000 în favoarea lui Ș. A. (căsătorită Nicușor), din care 20.000 lei va primi în luna decembrie 1973, iar 5.000 lei va primi ulterior de la Ș. P.; casa părintească va reveni lui Ș. P. (după moartea părinților) care va avea obligația să-i îngrijească până la moarte.
Convenția a fost semnată doar de către Ș. I. sen, Ș. A. și fiul lor Ș. I..
Din interogatoriile reclamanților Ș. I. jun. și Ș. S. I. rezultă că reclamanții au primit sumele de bani menționate în convenție de la părinții lor, bani care au provenit din vânzarea unei grădini.Totodată aceștia au arătat că nu a existat nici o înțelegere în sensul rămânerii casei părintești lui Ș. P., în schimbul întreținerii și că oricum acesta nu i-a îngijit pe părinți, plecând din casa părintească când aceștia aveau mai mare nevoie de îngrijire.
În acord cu opina primei instanțe, și având în vedere prevederile art.977 și 982 cod civil, convenția a cărei valabilitate este supusă analizei constituie o donație-partaj de ascendent, voința reală a soților Șumnadea fiind aceea de a partaja anterior decesului fiecăruia unele din bunurile comune în favoarea celor patru descendenți.Actul este un contract între vii, realizându-se remiterea-primirea sumelor de bani, așa cum corect a reținut instanța de fond, cu titlu de dar manual.
În ce privește transmiterea proprietății asupra casei părintești, așa cum rezultă din conținutul convenției urma să se transmită la moartea părinților și nu la data încheierii convenție, cum greșit susțin apelanții.
Că imobilul care constituie casa părintească și a făcut obiectul convenției din anul 1973, a rămas în continuare în proprietatea părinților rezultă și din faptul că ulterior încheierii convenției din anul 1973, Ș. I. sen. prin actul de donație autentificat de Notariatul de Stat al jud.Cluj sub nr.6698/24.03.1994 a partajat imobilul cu destinația de casă și teren înscris în CF_ Cluj nr top_ situat în Cluj-N. . în două parcele prev cu nr top nou_/1 constând în casă și nr top nou_/2 reprezentând teren în suprafață de 500 mp.P. același act, i-a donat def.Ș. P. doar . top_/2 cu destinația de terenul în suprafață de 500 mp., casa rămânând în proprietatea defunctului său tată.(f.13 dos.fond).
Ca atare nu poate fi acceptată nici susținerea că este vorba despre un contract de întreținere.Din conținutul convenției și nici din probele administrate nu reiese că ar fi existat un acord de voințe în acest sens, respectiv nu este stabilit în ce constă întreținerea care ar urma să fie prestată de către Șumnadea P. și nici că aceasta s-ar fi prestat.
Apoi, o prefigurare a unui contract de întreținere sau a unui partaj de ascendent nu poate fi reținută deoarece nu rezultă că părțile au consimțit să încheie în viitor astfel de acte juridice.Un act de prefigurare dă naștere doar unor obligații de a face, obligații care nu rezultă a fi asumate de către părți prin acea convenție, de aceea nu poate fi primită cererea apelanților de aplicare a principiului conversiunii actului juridic.
Astfel, martora J. I. a arătat că bătrânii nu au partajat în timpul vieții grădina sau curtea și nu au dat nici unui copil vreo parte din acestea.Arată că a asistat în casa soțillor Ș. la o discuție în care bătrânul a afirmat că nu va lăsa casa nimănui.martora a mai arătat că nu știe ca def.Ș. pavel să își fi ajutat părinții după plecarea sa în SUA în anul 1995 și că atunci când starea părinților s-a agravat, fiica S. A. a avut grijă de ei.În perioada 1970-1996, pârâta Ș. M. nu prea i-a ajutat pe părinți, deși se gospodăreau împreună, bătrânii având pensii și descurcându-se din punct de vedere financiar.(f.188 dos fond).
Martorul P. I. a arătat că Ș. P. trimitea părinților suma de 250 USD lunar din SUA fie prin Maney G., fie prin diverse persoane care veneau la Cluj din SUA.Martorul a mai arătat că toată comunitatea religioasă din Someșeni cunoștea că P. s-a înțeles cu părinții ca el să aibă grijă de ei în schimbul casei părintești și că s-a întocmit și un înscris în acest sens.De asemenea a mai arătat că era de notorietate că ceilalți trei copii au fost despăgubiți anterior din prețul obținut din vânzarea unui imobil limitrof celui de la nr.41 de pe .-N., iar Pevel neprimind nimic și fiind cel mai mic urma să rămână în casă în care a și investit.(f.191 dos.fond).
Martora C. M. a arătat că Ș. P. a locuit cu părinții până în anul 1994 când a plecat în America.Nu șite ca părinții rămași acasă să fi fost ajutați de copiii plecați în SUA, mai mult bătrânii i-au ajutat pe aceștia.Martora a arătat că știe că S. A. și Ș. I. le-a asigurat părinților în vârstă alimentația zilnică în sistem catering de la ., fiica S. A. venind din când în când să le facă curățenie părinților.martora a mai arătat că nu a auzit niciodată discuții în familie despre o presupusă vânzare a casei părintești lui Ș. P. și nici despre o despăgubire a fraților acestuia.(f.282 dos.fond).
Martorul T. I. a arătat că P. și soția acestuia locuiau cu bătrânii și că aceștia contribuiau la cheltuielile gospodăriei și știe de la familia V. că după plecarea în SUA P. a trimis bani părinților.(f.283 dos fond).
Că nu poate fi convenția în discuție un contract de întreținere reiese și din faptul că actul nu îndeplinește toate condițiile de calabilitate ale unui atare contract la momentul anului 1973.Astfel, la momentul încheierii convențiie era în vigoare Decretul nr.144/1958 care prevedea în art.11 că orice înstrăinare sau împărțeală, prin acte între vii a terenurilor trebuie făcută în formă autentică și cu prealabilă autorizare, în caz contrar, actele sunt nule de drept.
În condițiile în care raportat la prevederile arătate, ca și contract de întreținere convenția este nulă de drept, în lipsa formei autentice și a autorizării prealabile, mai puțin interesează faptul prestării sau nu a întreținerii de către Ș. P. în favoarea părinților, motiv pentru care nici instanța de fond nu a dat prea mare importanță acestui aspect.
Contrar susținerilor apelanților, și contractul de întreținere reprezintă tot o înstrăinare, în sensul că în schimbul prestării întreținerii se transmite proprietatea asupra unui imobil.P. susținerile că lipsa autorizației prealabile impusă de art.11 din Decretul nr.144/1958 nu poate fi reținută ca un viciu de formă a convenției din anul 1973, întrucât actul nu a transmis proprietatea, apelanții se contrazic în susținerea motivelor de apel când afirmă că nuda proprietate s-a transmis la momentul încheierii convenției.
În atare situație, obligația de întreținere a părinților a fost calificată ca o sarcină a unei liberalități.
Acceptând că ar fi vorba de o donație-partaj de ascendent, apelanții au mai acreditat ideea că este valabilă chiar în lipsa formei autentice invocând o executare voluntară din partea părților deoarece în conformitate cu dispozițiile art.1167 al.1,2 cod civil pe timpul vieții părților, în lipsa unui act expres de confirmare sau ratificare, executarea voluntară valoarează renunțare în privința excepțiilor ce pot fi opuse actului numai dacă aceasta este realizată după epoca în care obligația putea fi valabil confirmată sau ratificată.În speță, acest lucru nu se putea realiza decât în formă autentică, prevăzută de art.813 cod civil și de art.11 din Decretul 144/1958 cu autorizarea prealabilă.
Valabilitatea convenției din perspectiva dispozițiilor art.1167 al.3 cod civil nu poate fi reținută deoarece acest text legal prevede că confirmarea sau ratificare, sau executarea voluntară a unei donațiuni, făcută de erezi sau reprezentanții donatorului, după moartea sa, ține loc de renunțare, atât în privința viciilor de formă, cât și în privința oricărei excepții.
Dispozițiile legale vorbesc de o confirmare sau ratificare prin executare făcută de erezi sau reprezentanții donatorului, după moartea sa, și nu în timpul vieții donatorului, cum este și situația de față, în care chiar donatorul în viață solicită constatare nulității absolute a convenției pentru lipsa formei autentice.
Apreciată, corect, ca donație-partaj de ascendent, în mod corect, instanța de fond a constatat nulitatea absolută a înscrisului intitulat proces verbal de convenție întocmit la data de 20.04.1973, pentru lipsa formei autentice prevăzută de lege ad validitatem.
Față de acestea, constatând legală și temeinică sentința civilă atacată, în tem.art.296 cod procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefondat apelul declarat de S. M., S. F., S. D., S. P., M. A., B. I., M. P. împotriva sentinței civile nr. 2310/06.03.2014, pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei Cluj-N., pe care o menține în totul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de S. M., S. F., S. D., S. P., M. A., B. I., M. P. împotriva sentinței civile nr. 2310/06.03.2014, pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei Cluj-N., pe care o menține în totul.
Decizia este definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Octombrie 2014.
Președinte, C.-A. C. | Judecător, C.-V. B. | |
Grefier, L. M. |
| ← Evacuare. Decizia nr. 264/2014. Tribunalul CLUJ | Suspendare provizorie. Decizia nr. 77/2014. Tribunalul CLUJ → |
|---|
