Fond funciar. Decizia nr. 344/2014. Tribunalul CLUJ

Decizia nr. 344/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 15-05-2014 în dosarul nr. 1420/219/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILA NR. 344/2014

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE_ 2014

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE: D.-I. T.

JUDECĂTOR: M. O.-S.

GREFIER: A. P.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe apelant C. M. și pe intimat C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, intimat C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR- INSTITUȚIA PREFECTULUI, având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constata lipsa partilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată că apelul este declarat în termen legal, este motivat, este comunicat.

Instanța constată că la data de 8.05.2014 apelanta a depus la dosar note de ședință.

Instanța constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Nemaifiind alte cereri, instanța reține cauza în pronunțare pe baza înscrisurilor aflate la dosar.

TRIBUNALUL

Reține că prin sentința civila nr. 1292/02.12.2013 pronuntata in dosar nr._ al Judecatoriei D. a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta C. M., împotriva pârâtelor C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR . PENTRU RECONSTITUIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR CLUJ, privind constatarea faptului că amplasamentul de pădure zis “D. Ț.” în suprafață de 1,16 ha s-a cumpărat în anul 1935 de către defuncta C. A. născ.Ț. împreună cu primul soț M. A., dispariția contractelor de vânzare cumpărare, faptul că listele cu proprietarii cumpărători ai proprietăților parcelelor de pădure specificate în Certificatul nr.C/31 din 18.01.1994 întocmite de către Arhivele Statului- Filiala Județului Cluj s-au făcut în anul 1947, că la poziția 497 figurează C. G. cu care s-a recăsătorit defuncta mătușă la data de 7.09.1945, că defuncta mătușă C. A. născ.Ț. este proprietara unică a parcelei de pădure cumpărate în anul 1935, în calitate de soție supraviețuitoare după ambii soți, înscrierea în fals a înscrisurilor apărute în dos. nr._, respectiv adresa Primăriei nr. 416 din 28.02.2011, tabelul nominal cu anexa nr.53 din 22.10.2002, cererea petentului C. P. cu confirmarea primăriei că este moștenitor după fratele defunct C. G., să se constate existența a două cereri formulate de reclamantă în revendicarea dreptului de proprietate ca moștenitoare după defuncta mătușă C. A. născ.Ț., înregistrată sub nr.216/22.01.1998 și nr. 214 din 2.12.2005 ca inadmisibile.

A fost admisă excepția autorității de lucru judecat și în consecință, a fost respinsa acțiunea civilă formulată de reclamantă împotriva pârâtelor privind obligarea acestora la întocmirea documentației de fond funciar, proces verbal de punere în posesie, emiterea titlului de proprietate

Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamanta C. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR . PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR CLUJ, întocmirea documentației de fond funciar, cu proces verbal de punere în posesie, concomitent cu punerea în posesie asupra pădurii, emiterea titlului de proprietate, referitor la pădurea în suprafață de 1,16 ha. în locul numit „Dealul Ț.”.

Reclamanta a formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 1,16 ha. pădure fără a se depune și actele doveditoare ale dreptului de proprietate privată pentru suprafața solicitată, de asemenea nu s-au depus nici actele de stare civilă raportat la gradul de rudenie față de defuncta mătușă C. A., ns. Ț., persoană care înainte de data exproprierii a fost proprietara de drept a suprafeței litigioase. Așa cum rezultă din dosarul acvirat nr._, numita C. A., fiica lui Ț. V. și F., a decedat la data de 28.08.1997 iar reclamanta C. M. ns. M., este fiica lui M. M. care la rândul său este fiica lui Ț. V. și Ț. F., mama reclamantei, decedând la data de 27.09.1978 astfel că reclamanta este nepoata defunctei C. A., fiica lui Ț. V. și F. fiind surori numitele C. A. și M. M..

De asemenea a rezultat că certificatul nr. C/31 din 18.01.1944 cuprinde tabloul despre proprietarii de păduri actuali din raza Brigăzii Silvice de control Nireș – S., pentru localitățile U., B., Valea Ungurașului, iar la poz. 497 apare numitul C. G.. Din certificatul eliberat după actul de stare civilă nr. 39 din 7.09.1945 eliberat de Consiliul local U., rezultă că Ț. A., ns. la 5.09.1910 s-a căsătorit cu C. G. la data de 7.09.1975, de asemenea s-a depus certificatul de deces privind pe C. G. și rezultă că a decedat la 6.12.1979 în . nr.416 din 28.02.2011 emisă de Primăria comunei U., C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor U., rezultă că au fost formulate și alte cereri de reconstituire cu privire la terenul solicitat de reclamanta C. M. adică suprafața de 1,16 ha. pădure, la care se referă Hotărârea Comisiei Județene nr. 1146/18.12.2007, respectiv s-a depus cererea nr. 111 din 13.01.1998 formulată de C. P. și cererea nr. 216/22.01.1998 formulata de reclamanta C. M.. S-a constatat că cererea formulată de C. M. ns. M., pentru reconstituirea dreptului de proprietate după def. C. A. și G. cuprinde și moștenitorii pentru suprafața de 1,16 ha. pădure, respectiv M. I., M. A., B. M., M. R., M. L., Ț. T., C. A., T. V., Ț. I.,Ț. E., Ț. G., Ț. R., B. E., Fatol E., Fatol G.. Din tabelul cuprinzând foștii proprietari și moștenitorii acestora, anexa 53, . la poz. 65 sunt menționați: C. G. și A., iar la rubrica solicitanți figurează C. POetru, C. M., M. I., M. A., B. M., M. R., M. L., Ț. T., C. A., Ț. V., Ț. I., Ț. E., Ț. G., Ț. R., Fatol G., B. E., Fatol E., pentru suprafața de 1,16 ha. teren cu destinație forestieră (anexa 53 la L.1/2000). Astfel, la poz. 65 sunt menționați antecesorii C. G. și A., urmând ca în favoarea titularilor să se reconstituie dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 1,16 ha. pădure. Prin înscrierea reclamantei și a celorlalți moștenitori după C. G. și A. – anexa 53, rezultă că s-a apreciat că au dovedit calitatea de persoane îndreptățite pentru suprafața pentru care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra 1,16 ha. teren cu vegetație forestieră. Chiar dacă nu se face trimitere la cererea comună de reconstituire înregistrată sub nr. 216 din 22.01.1998 s-a avut în vedere soluționarea acesteia, în acest sens fiind și mențiunea de pe cererea cu nr. 111 din 13.01.1998 formulată de C. P. prin care se arată că nu se aprobă deoarece s-a aprobat în Dos. nr. 216/22.01.1998 unde este trecut ca moștenitor fiind aprobată cererea comună unde se arată că se aprobă 1,16 ha. pădure.

Prin sentința civilă nr. 1431/22.10.2012 dos. nr._ dată de Judecătoria D. și pentru motivele arătate s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta C. M. ns. M., iar prin Decizia civilă nr. 119/8.02.2013 dată de Tribunalul Cluj în Dos. nr._ s-a respins recursul declarat de reclamanta C. M. împotriva sentinței civile 1431/2012, decizia fiind irevocabilă.

Prin urmare, aspectele semnalate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, chiar cu motivarea acesteia că a dorit să sublinieze petitele din acțiune din care se desprinde starea de fapt, au fost soluționate prin Sentința civilă nr. 1431/22.10.2012, respectiv Decizia nr. 119/2013 care a rămas irevocabilă.

De asemenea, prin Decizia civilă nr. 119/2013, din Dos._, dată de Tribunalul Cluj, se reține că independent de adresa nr. 416/28.02.2011 emisă de Primăria U., există acte depuse în Dos. nr._ respectiv cereri de reconstituire, tabel nominal, privind faptul că nici un moștenitor nu și-a formulat cerere cu privire la terenul forestier a def. C. A., se arată că susținerile sunt infirmate de cererile depuse în dos._ respectiv cererea formulată de C. P. sub nr. 111 din 13.01.1998, cerere formulată de C. M. sub nr. 216/22.01.1998prin care a solicitat reconstituirea după def. C. A. ns. Ț. și Câmpena G. împreună cu moștenitorii M. I., M. A., B. M. M. R., MureșanLiviu, Ț. T., Ț. V., Ț. I., Ț. E., Ț. G., Ț. R., B. E., Fatol G.. Toți aceștia au fost înscriși pe tabelul anexă 53, la L. 1/2000 cu 1,16 ha. pădure, după def. C. G. și A., privind faptul că tabelul anexă privește terenurile agricole și nu cele forestiere și că cererea pe care a formulato nu a fost avută în vedere s-a constatat că prin cererea formulată de C. M., împreună cu moștenitorii și înregistrată sub nr. 216 din 22.01.1998 aceasta a solicitat 1,16 ha. pădure, iar anexa 53 cuprinde foștii proprietari și moștenitorii acestora cărora li se reconstituie dreptul de proprietate asupra terenurilor cu vegetație forestieră.

Privind celelalte solicitări, respectiv să se constate că amplasamentul de pădure zis „D. Ț.” în suprafață de 1,16 ha. s-a cumpărat în anul 1935 de către def. mătușă C. A. ns. Ț. împreună cu primul soț M. A. decedat în război împreună cu peste 100 cumpărători, trunchiul de pădure fiind de peste 100 ha. de la moștenitorii proprietarilor inițiați M.; Să se constate dispariția contractelor de vânzare cumpărare de o dată cu dispariția notarului comunal care a fost deportat și căreia s-au predat de către cumpărători pentru întabulare în CF; Să se constate că listele cu proprietarii cumpărători și proprietățile parcelelor de pădure specificate în certificatul nr. C/31 din 18.01.1994 întocmite de către Arhivele Statului, Filiala Județului Cluj, s-a făcut în anul 1947 ca evidență la naționalizarea pădurilor operat în anul următor 1948 și nu să confirme dreptul de proprietate după cumpărare; Să se constate că la poz. 497 figurează C. G. cu care s-a recăsătorit defuncta mătușă la data de 7.09.1945, s-a trecut așa pe considerentul cap de familie și în realitate trebuind să figureze defuncta mătușă C. A. ns. Ț.; Să se constate că defuncta mătușă este proprietara unică a parcelei de pădure cumpărate în anul 1935 în calitate de soție supraviețuitoare după ambii soți și nu a avut descendenți; Să se constate înscrierea în fals împotriva înscrisurilor apărute în Dos. nr._ respectiv Adresa Primăriei nr. 416/28.02.2011, tabelul nominal cu anexa nr. 53 din 22.10.2002, cererea petentului C. P. cu confirmarea de la primărie că este moștenitor după fratele defunct C. G.; Să se constate existența a două cereri formulate în revendicarea dreptului de proprietate ca moștenitoare după defuncta mătușă înregistrată la primărie sub nr. 216 din 22.01.1998 și sub nr. 214 din 2.12.2005; reclamanta cere constatarea existenței unei stări de fapt, respectiv așa arată în motivele cererii de chemare în judecată referindu-se la Dos._, unde i-a fost respinsă acțiunea civilă, astfel că din această cauză a amplificat punctele din petitele acțiunii din care se desprinde starea de fapt.

Având în vedere cele arătate, instanța a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta C. M. născ.M., conform dispozitivului sentinței.

Împotriva sentinței menționate a declarat apel reclamanta C. M. solicitând schimbarea în totalitate a acesteia, iar în subsidiar anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

În motivarea apelului, reclamanta a arătat că prima instanță a admis în mod greșit excepția autorității de lucru judecat, raportat la dosarele nr._ și nr._ .

A mai arătat că a invocat falsul actelor primăriei (adresa nr.416/28.02.2011 și anexa nr.53/22.10.2002) înaintate în dosarul nr._ aflat în recurs pe rolul Tribunalului Cluj. Instanța a aplicat eronat prevederile art.11 din Regulamentul de aplicare a Legii nr.247/2005.

Precizează că obiectul cererii sale este cel cuprins în petitele 1-7, nesoluționat de prima instanță, nu de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului forestier, în realitate de revendicare, prin abrogarea actului normativ de naționalizare din 1948.

Prin întâmpinarea formulată intimata C. locală pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor U. a solicitat respingerea apelului.

Analizând apelul declarat, tribunalul reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art.430 alin.1 și 2 C.proc.civ. „Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă”.

Conform art.431 și 432 C.proc.civ. „Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.  Excepția autorității de lucru judecat poate fi invocată de instanță sau de părți în orice stare a procesului, chiar înaintea instanței de recurs. Ca efect al admiterii excepției, părții i se poate crea în propria cale de atac o situație mai rea decât aceea din hotărârea atacată”.

Din analiza acestor texte legale rezultă că elementele autorității de lucru judecat sunt părțile, obiectul și cauza, care trebuie să fie aceleași în ambele cereri.

În speță, prin sentința civilă sentința civilă nr. 1431/22.10.2012, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei D. a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta C. M., în contradictoriu cu pârâții C. locală U., C. județeană Cluj, M. L., M. R., având ca obiect obligarea comisiilor de fond funciar la emiterea actelor de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului forestier situat în satul B., în locul numit „Dealul Top”, în suprafață de 1,16 ha, în calitate de moștenitoare a defunctei Cimpean A..

Prin decizia civilă nr. 119/08.02.2013 a Tribunalului Cluj a fost respins recursul declarat de reclamanta C. M. împotriva sentinței menționate.

În prezentul dosar, prin petitul nr.8 reclamanta C. M. a solicitat obligarea Comisiei locale U. și Comisiei locale Cluj să emită acte de reconstituire a dreptului de proprietate asupra aceluiași teren.

Așadar, în condițiile în care chestiunea îndreptățirii reclamantei la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului forestier situat în satul B., în locul numit „Dealul Top”, în suprafață de 1,16 ha a fost tranșată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, în mod corect a reținut prima instanță îndeplinirea condițiilor pentru existența autorității de lucru judecat.

În ceea ce privește primele 7 petite, tribunalul observă că prin acestea reclamanta a solicitat constatarea unor stări de fapt, fiind astfel incidente prevederile art.35 C.proc.civ., conform cărora „cel care are interes poate să ceară constatarea existenței sau inexistenței unui drept”. Întrucât reclamanta nu a solicitat constatarea existenței sau inexistenței unui drept, ci constatarea unor stări de fapt, instanța de fond a respins în mod corect aceste petite, ca inadmisibile.

Pentru toate motivele expuse mai sus, tribunalul consideră că apelul declarat de reclamantă este nefondat, urmând ca în baza art. 480 C.proc.civ. să îl respingă și să păstreze sentința atacată, aceasta fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta C. M. impotriva sentintei civile nr. 1292/02.12.2013 pronuntata in dosarul nr._ al Judecatoriei D., pe care o mentine in totul.

F. cheltuieli de judecata in apel.

Decizia este definitiva.

Pronunțată în ședința publică din 15 mai 2014.

PREȘEDINTE,

D.-I. T.

JUDECĂTOR,

M. O.-S.

GREFIER,

A. P.,

în c.o., semnează grefier șef secția civilă

S. Ș.

Red. D.T./A.P./ 15.06.2014

Jud. prima instanță: C. C. L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 344/2014. Tribunalul CLUJ