Evacuare. Decizia nr. 264/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 264/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 23-04-2014 în dosarul nr. 5325/211/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 264/A/2014
Ședința publică de la 23 Aprilie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A.-S. S.
JUDECĂTOR: D. T.
GREFIER: L. C.
Pe rol se află judecarea apelului declarat de către apelanții D. A. și D. M. împotriva Sentinței civile nr._/15.10.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N., privind și pe intimații S. E., K. A. K., D. V. prin reprezentant legal D. A., având ca obiect evacuare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta intimatelor reclamante S. E. și K. A. K., avocat C. A.-I., lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, având în vedere faptul că apelanții nu au înțeles să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 1386,34 lei și timbru judiciar în cuantum de 5,6 lei, așa cum au fost citați cu această mențiune potrivit dovezilor de îndeplinire a procedurii de citare cu aceștia (filele 12-13).
Având în vedere această împrejurare, tribunalul în temeiul dispozițiilor art. 137 C.pr.civ., raportat la dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 147/1996, invocă excepția netimbrării apelului declarat de apelanții pârâți D. A. și D. M. și pune în discuție această excepție.
Reprezentanta intimatelor reclamante S. E. și K. A. K., avocat C. A.-I. solicită instanței admiterea excepției netimbrării apelului și anularea apelului declarat de către apelanții pârâți, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, potrivit chitanțelor pe care le depune la dosar.
Tribunalul reține cauza în pronunțare asupra excepției netimbrării apelului.
TRIBUNALUL
Reține că prin Sentința civilă nr._/15.10.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N. s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele K. A. K. și S. E., în contradictoriu cu pârâții D. A., D. M. și D. V., asistat de părinți, având ca obiect evacuare și în consecință:
S-a dispus evacuarea pârâților D. A., D. M. și D. V. din imobilul situat în Cluj-N., ., ., înscris în CF nr._ Cluj-N. cu nr. top. 9736/2/1/VI.
S-a admis cererea formulată de reclamantele K. A. K. și S. E. în contradictoriu cu pârâții D. A., D. M. și D. V. având ca obiect pretenții și în consecință:
Au fost obligați pârâții D. A., D. M. și D. V. să plătească reclamantelor suma de 9646 euro, echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului situat în Cluj-N., ., . pe perioada iulie 2009 – septembrie 2013 inclusiv, precum și în continuare suma de 187 euro lunar, echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății, până la data eliberării efective a imobilului.
S-a admis cererea conexată formulată de reclamanta D. A. în contradictoriu cu pârâtele K. A. K. și S. E. având ca obiect pretenții și în consecință:
Au fost obligate pârâtele K. A. K. și S. E. să plătească reclamantei D. A. suma de 14.100 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor necesare și utile efectuate la imobilul din Cluj-N., ., ..
S-a respins cererea de instituire a dreptului de retenție formulată de reclamanta D. A. ca neîntemeiată.
A fost obligată reclamanta D. A. să achite expertului B. E. suma de 1.100 lei reprezentând onorariu expert.
Au fost obligă pârâții D. A., D. M. și D. V. să plătească reclamantelor K. A. K. și S. E. suma de 7064, 2 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța în acest sens, judecătoria a reținut că prin sentința civilă nr. 1080 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. la data de 14.02.2001 s-a admis acțiunea reclamanților S. M. și K. Adrienne K. în contradictoriu cu pârâții Consiliul local al mun. Cluj-N., S.C. Constructardealul S.A. Cluj-N., S. A. și S. M. și s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr._/1998 încheiat între pârâții Consiliul local al mun. Cluj-N. și Salistean A. și Salistean M. având ca obiect .-N., ., jud. Cluj, irevocabilă prin decizia civilă nr. 239 pronunțată de Curtea de Apel Cluj la data de 05.02.2002 în dosarul nr. 5974/2001 (f. 82 - 85).
Între reclamantele K. A. K. și S. E., în calitate de proprietari și numitul Salistean A., în calitate de locatar s-a încheiat contractul de închiriere din data de 17.06.2002 (filele 21-22), având ca obiect imobilul situat în Cluj-N., ., ., înscris în CF nr._ Cluj-N. cu nr. top. 9736/2/1/VI, pentru o perioadă de 5 ani, începând cu data de 17.06.2002 și până la data de 17.06.2007, cu obligația locatarului de a achita chiria lunar, până la data de 10 a lunii pentru luna în curs (f. 41-42).
În imobilul din Cluj-N., ., ., înscris în CF nr._ Cluj-N. cu nr. top. 9736/2/1/VI, împreună cu numitul S. A. au locuit și pârâții D. A. (fiica), D. M. (ginerele) și D. V. (nepotul).
După cum reiese din fișa de evidență a persoanelor, numitul S. A. a decedat la data de 25.09.2009.
În prezent în imobilul din Cluj-N., ., ., locuiesc în continuare pârâții D. A., D. M. Și D. V..
Conform art. 12 alin. 1 lit. b din OUG nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de folosință în cazul (…) decesului titularului de contract, închirierea continuă, contractul de închiriere transferându-se la cerere, după caz (…) în beneficiul descendenților sau al ascendenților, dacă aceștia erau menționați în contract și dacă au locuit efectiv împreună cu titularul.
Raportat la aceste dispoziții legale instanța a reținut că dreptul de locațiune al numitului S. A. care decurge din contractul de închiriere încheiat cu reclamante în baza art. 6 din OUG 40/1999 nu s-a transmis la pârâți întrucât în primul rând în contract nu erau menționați și pârâții în contract și în al doilea rând nu a existat o cerere din partea acestora pentru a se transfera contractul de închiriere în beneficiul lor.
Susținerile pârâților privind prelungirea tacită a contractului de închiriere ca urmare a faptului că după expirarea contractului la data de 17.06.2007 reclamantele au acceptat să locuiască în continuare în imobil, primind contravaloarea chiriei sunt întemeiate, dar această prelungire tacită a operat în beneficiul titularului de contract care era numitul S. A.. P. derogare de la dispozițiile de drept comun, în cazul contractelor de închiriere încheiate în temeiul OUG 40/1999 s-a prevăzut dreptul chiriașului la reînnoirea contractului de închiriere (relocațiune legală). P. urmare, chiriașul de bucură de plin drept și fără îndeplinirea vreunei formalități de dreptul la reînnoirea repetată a contractului de închiriere, drept care conferă chiriașului o folosință locativă, netransmisibilă prin moștenire, dacă nu a intervenit o cauză legală în prezența căreia proprietarul poate refuza reînnoirea contractului. Însă, după cum s-a arătat mai sus, pârâții nu îndeplineau condițiile prev. de art. 12 din OUG nr. 40/1999 pentru transferarea contractului de închiriere.
Acțiunea în evacuare este specifică raporturilor juridice de locațiune, adică acelor raporturi prin care o parte, numită locator, s-a obligat să procure celeilalte părți, numită locatar, folosința pe timp determinat a unui bun individual determinat și neconsumptibil în schimbul unei sume de bani, numită chirie.
Instanța a reținut că potrivit art. 480 C. civ. de la 1864, proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege.
Instanța a reținut că imobilul situat din punct de vedere administrativ în Cluj-N., ., ., înscris în CF nr._ Cluj-N. cu nr. top. 9736/2/1/VI este proprietatea reclamantelor - pârâte K. A. K. și S. E. (f. 28-31).
Pentru aceste considerente, în baza art. 480 C. civ., instanța a constatat că pârâții locuiesc fără un titlul legal în imobilul din Cluj-N., ., . și a dispus evacuarea acestora din imobil.
Art. 998 și 999 C.civ. reglementează răspunderea civilă delictuală a celor care prin fapta lor, prin neglijență sau prin imprudență, cauzează altuia un prejudiciu.
Fapta ilicită a pârâților constă în ocuparea de către aceștia a imobilului, în toată perioada menționată în acțiunea precizată, fără titlu și fără acordul proprietarului.
P. această faptă s-a creat, în mod evident, un prejudiciu în patrimoniul reclamantelor, care constă în contravaloarea lipsei de folosință a imobilului și se impune a fi reparat de pârâți.
Cu privire la întinderea prejudiciului suferit de reclamante, ce se impune a fi reparat de către pârâți, instanța a reținut că acesta a fost stabilit prin raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză (f. 226 – 258, 268) și este în cuantum de 9.646 euro, fiind calculat în raport de nivelul chiriilor practicate pentru imobile asemănătoare situate în aceeași zonă. Astfel, suma de 9646 euro se compune din suma de 1240 euro aferentă perioadei iulie 2009 – decembrie 2009, suma de 2250 euro aferentă anului 2010, suma de 2237 euro aferentă anului 2011, suma de 2237 euro anului 2012 și suma de 1682, 73 euro aferentă perioadei ianuarie – septembrie 2013, inclusiv (9 luni * 3, 50 euro/ mp * 53, 42 mp). De asemenea, pârâții vor fi obligați și la plata în continuare a sumei de 187 euro lunar, echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului, până la data eliberării imobilului.
În ceea ce privește cererea conexată,conform dispozițiile art. 48 alin. 1 – 4 din Legea nr. 10/200 „Chiriașii au dreptul la despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de locuința prin îmbunătățirile necesare și utile. (2) Indiferent dacă imobilul a fost preluat cu titlu valabil sau fără titlu, obligația despăgubirii prevăzută la alin. (1) revine persoanei îndreptățite. (4) Valoarea despăgubirilor prevăzute la alin. (1) se stabilește pe baza de expertiza. (5) P. îmbunătățiri, in sensul prezentei legi, se înțelege cheltuielile necesare si utile. Cuantumul despăgubirilor se stabilește la valoarea actualizata a cheltuielilor, scăzându-se gradul de uzura al îmbunătățirilor, în raport cu durata de viață normală a acestora, care se suportă de chiriași.”
Potrivit Normelor metodologice de aplicare unitară a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, art. 49.1, se explicitează noțiunea de „îmbunătățiri necesare și utile”, noțiune utilizată de dispoziția alin. 5 a art. 48 raportat la alin. 1 al aceluiași articol din legea nr.10/2001, republicată, cu modificările ulterioare, respectiv, „prin îmbunătățiri necesare și utile se înțelege acele dotări încorporate sau aduse unității locative ori spațiilor comune prin care s-a sporit valoarea fondului locativ și care au fost suportate exclusiv de chiriaș (introducerea sau schimbarea instalației de apa, gaz, canalizare, electricitate, încălzire; lucrări noi: parchetare, gresie sau faianța, geamuri termopan, uși și altele asemenea)”.
Potrivit expertizei tehnice efectuată, pârâta a efectuat la apartament lucrări de îmbunătățire a condițiilor de locuit, constând în montarea instalației de apă caldă la baie și bucătărie cu încălzitor de apă tip Bosh, echiparea băii și bucătăriei cu obiecte sanitare, refacerea instalației electrice în apartament, placări cu faianță pentru pereții din bucătărie, baie și hol, realizarea de izolație termică și sapă de protecție în podul casei, sobă de teracotă și convector gaz, refacere pardoseli din dușumea, separare branșament apă, înlocuire țigle, amenajări în pivniță, construire garaj, evaluate de expert la suma de 14.100 lei. Aceste lucrări, având caracter util, cad în sarcina proprietarului.
Instanța a avut în vedere concluziile raportului de expertiză, pârâta reclamantă nefiind decăzută din dovada încuviințată, chiar dacă nu s-a achitat onorariul expertului întrucât raportul a fost efectuat, proba fiind câștigată cauzei, iar instanța va dispune obligarea pârâtei reclamante la plata către expert a diferenței de onorariu.
În ceea ce privește susținerile reclamantelor – pârâte constând în aceea că lucrările executare constând în: montare strat termoizolant la terase, acoperișuri, tavane sau pereți, executat cu saltele din vată minerală, streașină înfundată din scândură de rășinoase brută, montarea de pardoseli din beton simplu în pivniță nu reprezintă cheltuieli necesare și utile pentru conservarea locuinței, instanța arată că sunt neîntemeiate. În mod evident aceste lucrări nu sunt voluptorii, făcute de simplă plăcere, prin efectuarea acestora urmărindu-se izolarea locuinței, utilizarea în condiții mai bune a pivniței.
Critica pârâtelor - reclamante constând în aceea că nu a fost executată operațiunea de înlocuire a învelitorii pe casa nu poate fi reținută de instanță întrucât în anexa nr. 2 a raportului de expertiză, expertul a menționat și această lucrare ca fiind efectuată, or mențiunile privind constatările de fapt ale experților, în condițiile în care expertul s-a deplasat la imobilul care face obiectul dosarului, fac dovada până la înscrierea în fals, iar pârâtele – reclamante nu s-au înscris în fals cu privire la aceste mențiuni.
În considerarea celor de mai sus, cererea formulată de pârâta – reclamantă D. A., privind obligarea reclamantelor, pârâte reconvenționale, să achite contravaloarea cheltuielilor necesare și utile efectuate, a fost admisă și reclamantele K. A. K. și S. E. au fost obligate să achite pârâtei D. A. suma de 14.100 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor necesare și utile efectuate la imobilul din Cluj-N., ., ..
În ceea ce privește cererea pârâtei – reclamante reconvenționale D. A., care pretinde un drept de retenție asupra imobilului, până la recuperarea investițiilor făcute la apartament, instanța a respins-o ca neîntemeiată.
Dreptul de retenție, care conferă deținătorului unui bun al altuia posibilitatea de a refuza restituirea lui, până când creditorul lucrului își execută obligația ce o are către el, plătindu-i sumele cheltuite cu lucrul, nu este subînțeles. El se constată de instanță, la cererea părții interesate, fiind recunoscut ca o garanție prin plată a creanței și durează până la efectuarea plății. Elementul de baza pe care se întemeiază facultatea conferita creditorului este conexitatea obiectiva dintre un lucru si o datorie, astfel spus, să existe un debitum cum re iunctum.
Instanța a reținut că dreptul de creanța al reclamantei reconvenționale D. A. s-a născut in legătura cu lucrul asupra căruia s-a solicitat instituirea dreptului de retenție și aceasta exercită posesia asupra bunului.
Cum de asemenea, instanța a obligat pârâta D. A. la plata către reclamante a sumei de 9646 euro, echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului, instanța constată că există două creanțe certe, lichide și exigibile, între aceleași persoane, în calitate diferită astfel că raportat la prev. art. 1441 din Codul civil, compensația operează de drept, în puterea legii, și chiar când debitorii nu ar ști nimic despre aceasta, cele două datorii se sting reciproc în momentul când ele se găsesc existând deodată și până la concurența cotităților respective, instanța a respins cererea de instituire a dreptului de retenție. Instanța a aratat totodată că nu este necesară o cerere expresă de constatare a compensării întrucât compensația se produce de drept. Ca atare, nu se impune instituirea unui drept de retenție în favoarea pârâtei – reclamante reconvenționale, creanța sa stingându-se ca urmare a compensării.
Potrivit dispozițiilor art. 274 din Codul de procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Având în vedere, acest temei juridic, precum și împrejurarea că, reclamantele pentru a promova prezenta cerere au achitat taxa judiciară de timbru și timbre judiciare în valoare de 1657, 2 lei (f. 3, 8, 124, 129 și 136), onorariu avocațial în cuantum de 4000 lei conform chitanțelor nr. 54/02.07.2012 și nr. 42/20.02.2012, onorariu expert în cuantum de 1200 lei (f. 301, 218) și bilete transport în cuantum de 300 lei, instanța va obliga pârâții să plătească reclamantei suma de 7064, 2 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. În ceea ce privește cheltuielile de transport ale reclamantei, deși conform biletelor depuse la dosar acestea sunt în cuantum total de 600 lei, instanța a reținut doar biletele din data de 30.01.2013 și 09.02.2013 când reclamanta s-a deplasat pentru efectuarea expertizei și pentru termenul de judecată din 11.02.2013. Instanța nu a luat în considerare bilete din datele de 19.04.2013 și 23.12.2012 întrucât în dosar nu s-au acordat termene de judecată în perioada menționată în bilete astfel că nu se reține efectuarea acestor cheltuieli de deplasare pentru acest proces.
Totodată, instanța a obligat reclamanta să achite expertului B. E. suma de 1.100 lei reprezentând diferență onorariu expert conform notei de evaluare de la fila 169 din dosar și încheierii de ședință din data de 10.06.2013 (f. 297).
Împotriva sentinței civile nr._/2013 au declarat în termen legal apel pârâții D. A. și D. M. solicitând instanței înaintarea recursului împreuna cu întregul dosar al cauzei Tribunalului Cluj, ca instanța de recurs, cărei ii solicită respectuos ca, după analizarea motivelor de fapt si de drept invocate mai jos, prin decizia ce o va pronunța, sa dispună următoarele:
I. În principal, casarea in parte a sentinței atacate, in ceea ce privește soluționarea cererii introductive (evacuare) si a cererii reconvenționale (pretenții) formulate de către intimate, dispoziția privitoare la respingerea cererii de instituire a dreptului de retentie in favoarea lui D. A. si in privința cheltuielilor de judecata solicitate de intimate, cu consecința trimiterii spre rejudecare a cauzei in limita cererilor mai sus arătate, cu menținerea restului dispozițiilor sentinței atacate.
În subsidiar, modificarea in parte a sentinței atacate, în ceea ce privește soluționarea cererii introductive (evacuare) și a cererii reconvenționale (pretenții) formulate de către intimate, în sensul respingerii acestora ca neîntemeiate, în ceea ce privește dispoziția privitoare la respingerea cererii de instituire a dreptului de retenție în favoarea lui D. A., in sensul înlăturării acestei dispoziții întrucât instanța de judecata nu a fost investită cu o astfel de cerere, cât și în privința cheltuielilor de judecată solicitate de intimate, în sensul respingerii acestora, cu menținerea restului dispozițiilor sentinței atacate.
În motive arată că hotărârea se întemeiază pe alte temeiuri de drept decât cele invocate de către intimate in legătura cu cererea introductivă și cererea reconvențională.
P. acțiunea introductiva, intimatele reclamante, au solicitat evacuarea noastră din imobil, sens in care au indicat ca si temei de drept substanțial art. 1831 si următoarele din Codul civil. Având in vedere ca in vechiul cod civil art. 1831 este abrogat si oricum nu are nicio legătura cu evacuarea, vazând și prev art. 1831 din NCPC, este evident ca a fost avut in vedere acest din urma cod.
Cu toate acestea, instanța a soluționat cererea introductiva având ca obiect evacuarea noastră din imobil invocând in drept art 480 din vechiul Cod civil, care nu a fost menționat nicăieri de către intimatele-reclamante-reconvenționale.
In cauza conexata din dosarul cu nr._/211/2012, intimatele-parate (identice cu reclamantele din dosarul inițial înregistrat), au formulat cerere reconvențională în legătură cu pretențiile formulate de către noi in dosarul respectiv.
Temeiul de drept substanțial invocat de către intimatele-reclamante-reconventional, este art. 1349 din Codul civil. La fel, deși nu se arata care cod (vechi sau nou) a fost avut in vedere, apărare destul de vădit faptul ca trimiterea s-a făcut la NCPC.
Cu toate acestea, instanța a soluționat cererea reconvențională în sensul admiterii acesteia, invocând in mod explicit ca temei de drept, art. 998 si 999 din vechiul Cod civil, care nu a fost menționat nicăieri de către intimatele-reclamante-reconvenționale.
Cele arătate mai sus rezulta cu claritate din hotărârea atacata, ceea ce înseamnă că instanța a analizat cererile dintr-o perspectiva de drept proprie, iar in lumina celei cu care. fost investita, ceea ce incalca prev. art. 261, pct 5 din vechiul Cod de procedură civilă aplicabil în cauza de față, fiind astfel incidente motivele de recurs prev. la art. 304, pct 5 si 7 din același cod, care, potrivit art. 312 alin. 3, atrag casarea hotărârii atacate cu trimite spre rejudecare, in vederea pronunțării unei hotărâri in raport cu motivele de drept invocate de intimatele reclamante si, deopotrivă, pârâte-reconvenționale.
Deși intimatele au formulat cerere reconvențională in dosarul conexat,_/211/2012, in considerentele si dispozitivul hotărârii atacate cererea reconvențională a fost soluționată ca cerere principala, nefiind făcuta o trimitere in dispozitiv la cererea reconvențională, ceea ce echivalează cu schimbarea naturii juridice a cererii deduse judecații.
Consideră ca instanța de fond era ținută să soluționeze cererea-reconvențională respectând natura juridica a acesteia sau daca ar fi dorit sa o recalifice, trebuia sa o pună in discuția pârtilor. Or, neprocedând astfel, apreciem ca instanța a inculcat prev. art 129 alin. 4 si 5, cat si art. 261, pct. 5 din vechiul Cod de procedura civila.
Asa fiind, apreciază ca sunt incidente motivele de recurs prev. la art. 304t pct 5 din același cod.
Hotărârea atacata cuprinde o dispoziție de respingere asupra unui lucru care nil a fost cerut de către subsemnata D. A., in legătura cu dreptul de retenție. P. întâmpinarea formulata in cauza a invocat ca apărare dreptul de retenție prevăzut de art. 2.495-2.499 din NCPC in sensul ca evacuarea noastră nu se poate dispune pana ce noi nu vor fi despăgubiți de către intimate in legătura investițiile necesare si utile pe care le-am făcut in imobil.
Instanța nu a pus niciodată în discuție o eventuală schimbare a naturii juridice a apărării ca fiind o cerere reconvențională sau o altă cerere incidența asupra căreia sa fie obligata sa se pronunțe prin dispozitivul hotărârii.
Cu toate acestea, în cuprinsul hotărârii atacate (partea finala a motivării) instanța de fond a motivat apărarea ca pe o cerere cu care instanța a fost investită, pentru ca in dispozitiv să insereze dispoziția de respingere a "cererii de instituire a dreptului de retenție formulată de reclamanta D. A. ".
Consideră că instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii în prezenta cauză, fiind astfel incidente prev. art. 304, pct. 9 din vechiul Cod de procedura civila, sub doua aspecte:
Greșita interpretare și aplicare a prev. OUG nr. 40/1999 cu
modificările si completările in vigoare la momentul iulie 2007, moment la care se ridica problema reînnoirii contractului de închiriere, cat si la momentul 25.09.2009, când a avut loc decesul titularului contractului de închiriere, S. A., pârâtei D. A., prin raportare la starea de fapt din prezenta cauza.
P. întâmpinarea formulată în apel de către intimatele reclamante S. E. și K. A. K. cu solicitat instanței respingerea ca nefondat a recursului și menținerea în întregime a sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.
Solicită obligarea apelanților pârâți la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru termenul din data de 23.04.2014, tribunalul a dispus citarea apelanților cu mențiunea de a achita taxă judiciară de timbru în sumă de 1386,3 lei și timbru judiciar de 5,6 lei. Conform dovezilor de îndeplinire a procedurii de citare (f. 12-13), apelanții au fost citat cu această mențiune, dar nu s-au conformat dispozițiilor instanței.
În ședința publică din data de 23.04.2014, instanța din oficiu, în baza dispozițiilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, a invocat excepția netimbrării apelului.
Excepția este întemeiată, pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar conform alin. 3 al aceluiași articol neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii. Sancțiunea anulării este reglementată și prin art. 9 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995, în ipoteza neachitării timbrului judiciar.
Apelanții nu au formulat cerere de ajutor public judiciar, deși aveau această posibilitate potrivit dispozițiilor OUG nr. 51/2008.
Raportat la cele expuse, Tribunalul apreciază că sunt îndeplinite în cauză cerințele textului legal citat și în consecință,
În temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare și art. 9 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995, urmează să fie admisă excepția netimbrării apelului, invocată de instanță din oficiu, anularea ca netimbrat apelul declarat de D. A. și D. M. împotriva Sentinței civile nr._/15.10.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N. pe care o va menține în totul.
În temeiul dispozițiilor art. 274 raportat la art.277 C.pr.civ. va obliga recurenții să plătească în solidar, intimaților S. E. și K. A. K. suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția netimbrării.
Anulează ca netimbrat apelul declarat de D. A. și D. M. împotriva Sentinței civile nr._/15.10.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N. pe care o menține în totul.
Obligă recurenții să plătească în solidar, intimaților S. E. și K. A. K. suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată în apel. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Aprilie 2014.
Președinte, A.-S. S. | Judecător, D. T. | |
Grefier, L. C. |
L.C. 07 Mai 2014
Red.A.S.S./Tehn.L.C.
7 ex./08.05.2014
Jud. fond: F. M. C.-Jud. Cluj-N.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 422/2014. Tribunalul CLUJ | Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 645/2014.... → |
|---|
