Contestaţie la executare. Decizia nr. 382/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 382/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 29-05-2014 în dosarul nr. 3821/328/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
aflate sub incidența Legii nr.677/2001
DECIZIA CIVILĂ NR.382/A/2014
Ședința publică din 29 Mai 2014
Completul este constituit din:
PREȘEDINTE: M. O.-S.
JUDECĂTOR: D.-I. T.
GREFIER: A.-P. BOȚIOC
S-a luat spre examinare apelul declarat de apelanta contestatoare M. A. A., în contra Sentinței civile nr.2764/03 Decembrie 2013, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei T., privind și pe intimatul Municipiul C.-Turzii, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatoarea personal, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, tribunalul, din oficiu, invocă excepția necompetenței funcționale a Tribunalului Cluj - Secția civilă, în soluționarea prezentei contestații raportat la titlul executoriu în discuție ce privește creanțe fiscale, dând cuvântul asupra excepției invocate.
Contestatoarea M. A. A. lasă excepția invocată la aprecierea instanței.
Tribunalul reține cauza în vederea pronunțării pe excepția necompetenței funcționale a Tribunalului Cluj - Secția civilă.
TRIBUNALUL
Reține că prin sentința civilă nr. 2764/03.12.2013 pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria T. s-a admis excepția tardivității formulării contestației la executare invocată de intimat prin întâmpinare.
S-a respins ca tardiv introdusă contestația la executare formulată de contestatoarea M. A. A., în contradictoriu cu intimatul Municipiul C. Turzii, prin Primar.
Pentru a se pronunța în acest sens, judecătoria a reținut următoarele:
După cum însăși contestatoarea precizează prin contestația la executare formulată, aceasta a sesizat faptul că în cursul lunii mai, pensia i-a fost diminuată. În scriptul depus la fila 91, aceasta învederează că la data de 07.06.2013 a depus cerere la primăria C. Turzii pentru lămurirea situației popririi pe pensie.
Prin titlul executoriu nr._/28.01.2013 s-a stabilit în sarcina contestatoarei obligația de plată a sumei de 1.441 lei, reprezentând impozit/taxe clădiri-.. 40, ., impozit/taxă clădiri transfer, taxă specială protecție civilă. La aceeași dată a fost emisă somația_ prin care contestatoarea a fost somată să plătească în termen de 15 zile debitul anterior menționat.
Aceste acte au fost comunicate contestatoarei la adresa din ., . vedere adresa emisă de Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor C. Turzii (f.102) prin care se arată că numita M. A. A., are domiciliul la această adresă.
Contestatoarea nu a primit aceste acte administrative la adresa comunicată, motiv pentru care somația și titlul executoriu, arătate mai sus au fost publicate pe site-ul oficial al primăriei în anunțul colectiv nr 5.853/20.02.2013.
După publicarea pe site, având în vedere că debitoarea nu și-a achitat obligațiile la bugetul local a fost emisă adresa de înființare a popririi nr._/13.03.2013 către Casa Locală de pensii T. (f.98). Mai reține instanța că la data de 28.03.2013 a fost comunicată contestatoarei înștiințarea de înființare a popririi, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, la adresa din C. Turzii, ., ., având în vedere aceeași adresa emisă de Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor C. Turzii (f.102) prin care se arată că, în speță, contestatoarea M. A. A. are domiciliul la această adresă. Se impune menționat că contestatoarea nu s-a prezentat la poștă pentru ridicarea înștiințării, astfel că la data de 08.04.2013 s-a aprobat înapoierea.
La data de 09.05.2013 s-a publicat pe site-ul primăriei anunțul colectiv nr._/09.05.2013.
Potrivit art. 173 alin 1 lit. a) din OG 92/2003 republicată, contestația la executare se poate face în termen de 15 zile, sub sancțiunea decăderii, de la data când contestatorul a luat cunoștință de executare ori de actul de executare pe care îl contestă, din comunicarea somației sau din altă înștiințare primită ori, în lipsa acestora cu ocazia efectuării executării silite sau în alt mod.
După cum a arătat în cele ce preced, contestatoarea a aflat despre începerea executării silite în cursul lunii mai 2013, în orice caz, la data de 07.06.2013, când așa cum susține contestatoarea prin scriptul de la fila 91, aceasta a formulat cerere la primăria C. Turzii, pentru a obține lămuriri cu privire la înființarea popririi pe pensie.
Ori, prezenta contestația la executare a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei T. la data de 08.07.2013, așadar, după depășirea termenului de 15 zile instituit de lege pentru formularea contestației.
Raportat la cele expuse anterior, excepția tardivității formulării contestației la executare, invocată de intimat prin întâmpinare, apare ca întemeiată, astfel că instanța, în baza art. 173 alin 1 lit. a) din OG 92/2003 republicată, a admis-o și în consecință a respins contestația la executare ca tardiv formulată.
Împotriva sentinței menționate a declarat în termen legal apel contestatoarea M. A. A. solicitând schimbarea acesteia, în sensul admiterii contestației la executare formulată de contestatoare.
În ședința publică din data de 29.05.2014, tribunalul, din oficiu, a invocat excepția necompetenței funcționale a Tribunalului Cluj-Secția civilă.
Analizând menționată tribunalul reține următoarele:
Instanța de fond a fost învestită cu o contestație la executare împotriva formelor de executare silită începute în temeiul titlului executoriu nr._/2013 emis de Municipiul C. Turzii, Serviciul venituri, titlu executoriu ce privește taxe și impozite locale, fiind vorba despre obligații din domeniul contenciosului fiscal.
Instanța sau secția specializată competentă se stabilește în funcție de natura creanței supuse executării silite, dispozițiile derogatorii referitoare la competența judecării ca instanță de executare, independent de natura creanței, vizând exclusiv competența de primă instanță nu și pe aceea din căile de atac. Procesul privit în ansamblu include și faza de executare silită și având în vedere că titlul executoriu are caracter fiscal, litigiul nu-și schimbă această natură în faza de executare, care rămâne parte intrinsecă a unui litigiu de contencios fiscal, conform fazelor sau etapelor acestuia.
În consecință, instanța consideră că în speță competența funcțională de soluționare a apelului aparține SECȚIEI MIXTE DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE din cadrul Tribunalului Cluj, urmând ca în baza art.132 și art.136 C.proc.civ. să admită excepția și să decline competența de soluționare a apelului în favoarea acestei secții.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția necompetenței funcționale a Tribunalului Cluj - Secția civilă.
Declină competența de soluționare a apelului declarat de contestatoarea M. A. A. împotriva sentinței civile nr.2764/03 Decembrie 2013, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei T., în favoarea Tribunalului Cluj - Secția Mixtă de C. Administrativ și Fiscal, de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Fără cale de atac.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 29 mai 2014.
PREȘEDINTE, M. O.-S. | JUDECĂTOR, D.-I. T. | |
GREFIER, A.-P. BOȚIOC |
Red. D.T./L.C./13.06.2014
Jud. fond: M. M. O.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 797/2014. Tribunalul CLUJ | Fond funciar. Decizia nr. 236/2014. Tribunalul CLUJ → |
|---|








