Pretenţii. Decizia nr. 263/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 263/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 26-03-2014 în dosarul nr. 14974/211/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ NR. 263/R/2014
Ședința publică de la 26 Martie 2014
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE O.-C. T.
Judecător A.-F. D.
Judecător O. R. G.
Grefier L. M.
Pe rol judecarea recursurilor promovate de reclamanta S. R. K. și de pârâta U. B.-BOLYAI CLUJ-N., FACULTATEA DE LITERE împotriva Sentinței civile 2122/04.02.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta recurentei-reclamante, avocat C. E. Nuța și reprezentantul recurentei pârâte, avocat N. L..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanții părților arată că nu mai au de formulat alte cereri în probațiune.
Tribunalul, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de propus, declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbateri asupra recursurilor.
Reprezentanta recurentei reclamante solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate în ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate, cu cheltuieli de judecată. Arată că demersurile efectuate de pârâtă nu au fost demersuri care să fi fost comunicate reclamantei la momentul respectiv și nu se poate lua în considerare intenția pârâtei de a remedia acest inconvenient. Mai arată că pârâta nu avea acreditare pentru cele două specializări pe care le urma reclamanta și pârâta nu a comunicat reclamantei că nu va putea să-i emită licența.
Reprezentantul pârâtei solicită respingerea recursului reclamantei ca nefondat, fără cheltuieli de judecată. Arată că nu reiese de nicăieri că pârâta nu a respectat contractul și nu există nicio clauză încălcată. În contractul de școlarizare nu există mențiune cu privire la examenul de licență.
În ce privește recursul pârâtei, solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta reclamantei solicită respingerea recursului pârâtei. Arată că nu trebuie să fie menționat în contractul de școlarizare că studiile se finalizează prin examenul de licență, acest lucru este stabilit prin lege. Pârâta nu era acreditată pentru dubla specializare, ci doar autorizată provizoriu.
Tribunalul reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 2122 din 04.02.2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în prezentul dosar a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă.
S-a admis acțiunea civilă astfel cum a fost formulată și precizată de reclamanta S. R. K., în contradictoriu cu pârâta U. B. BOLYAI Cluj - N. – Facultatea de Litere, și în consecință:
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 1390 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. la data de 25.06.2012 sub nr. de mai sus, reclamanta S. R. K. a solicitat în contradictoriu cu pârâta U. B. BOLYAI Cluj-N. – Facultatea de Litere obligarea pârâtei la plata prejudiciului creat constând în daune morale în cuantum de 50.000 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii reclamanta a arătat că a parcurs un ciclu complet de școlarizare în cadrul Facultății de Litere din cadrul Universității B. Bolyai din Cluj-N., domeniul Filologie, specialitatea Etnologie Maghiară – Limba și Literatura Engleză, conform ofertei educaționale publicată de pârâtă, pentru anul universitar 2002. În urma parcurgerii acestei școlarizări s-a înscris și promovat examenul de licență, în sesiunea iunie 2006, examen pe care l-a promovat atât pentru specializarea Etnologie Maghiară, cât și pentru Limba și literatura engleză. În acest sens pârâta i-a eliberat adeverința nr. 9480/28.06.2008 din care rezultă că i se recunoaște promovarea examenului de licență și acest act înlocuiește diploma de licență timp de 1 an. Totodată, i-a fost eliberat Certificatul de absolvire a Departamentului pentru pregătirea personalului didactic, pregătire ce a fost efectuată în cadrul celei de-a doua specializări, Limba și literatura engleză, iar la 20.07.2008 pârâta a prelungit cu încă un an valabilitatea adeverinței, până la data de 30.06.2009.
A susținut reclamanta că după expirarea acestui termen a solicitat pârâtei să-i elibereze diploma de licență, iar în urma eliberării acesteia a constatat că este valabilă numai pentru specialitatea Etnologie maghiară și nu și pentru cea de Limba și literatura engleză.
La solicitarea sa de a-i elibera diploma și pentru cea de-a doua specializare pârâta prin adresa nr._/09.09.2009 a refuzat, precizând că diploma i-a fost eliberată în conformitate cu prevederile legale.
Reclamanta a mai arătat că prin refuzul de a elibera diploma de licență și pentru cea de-a doua specializare, Limba și Literatura engleză, parcursă în cei patru ani de școlarizare i-a fost creat un prejudiciu moral prin imposibilitatea de a practica meseriile care sunt în concordanță cu această specialitate și pentru care a parcurs și școlarizarea necesară încadrării în învățământ.
În final reclamanta a arătat că acest cuantum al prejudiciului îl reprezintă estimarea efectuată a cheltuielilor necesare pentru efectuarea unui nou ciclu de școlarizare.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe prev. art. 998 și 999 Cod civil.
În probațiune reclamanta a depus în copie următoarele înscrisuri: adeverința nr. 9480/28.06.2006 (f. 7), diploma de licență (f. 8), supliment la diplomă (f. 9-11), certificat de absolvire a departamentului pentru pregătirea personalului didactic (f. 12), cerere din 09.06.2009 prin care se solicită eliberarea diplomei (f. 13), răspuns la adresă (f. 14), cerere (f. 15-16), răspuns din 09.09.2009 (f. 17), notificare (f. 18).
La data de 19.09.2012 pârâta a depus întâmpinare (f. 22-24) prin care a invocat excepția netimbrării, excepția necompetenței materiale a Judecătoriei și excepția inadmisibilității.
În ședința publică din 29.10.2012 (f. 35-38) reclamanta a depus precizare de acțiune prin care a arătat că solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de despăgubiri civile pentru prejudiciul moral pe care i l-a adus, prin încheierea de contracte de studii și școlarizare fără să fi avut acreditarea legală și organizarea examenului de licență promoția 2006 pentru dubla specializare Etnografie maghiară – Limba și literatura engleză, în condițiile în care nu avea acreditarea pentru ambele specializări și avea cunoștință că nu poate elibera o diplomă de licență valabilă și recunoscută de MECT.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că în anul 2002 a semnat cu pârâta un contract de școlarizare a studenților admiși pentru locurile de studiu cu taxă cu nr. 362/2002 pentru parcurgerea programei școlare a pârâtei la specializarea Etnologie maghiară – engleză, cursuri de zi, contract valabil pentru întreaga durată a școlarizării, adică 2002 – 2006. În fiecare semestru din cei patru ani de studii a semnat contractele de studiu prin care pârâta se angaja să efectueze școlarizarea sa la anumite specializări de studiu, iar ea se obliga să le frecventeze.
La finalul celor patru ani de studii pârâta a organizat examenul de licență pentru dubla specializare parcursă, examen promovat pentru fiecare dintre cele două specializări, iar în dovedirea examenului promovat i-a fost eliberată adeverința nr. 9480/28.06.2006 care înlocuia diploma de licență, cu valabilitate de un an, fiind prelungită valabilitatea acestei adeverințe cu încă un an, 30.06.2009. După expirarea valabilității adeverinței efectuând demersuri pentru a i se elibera diploma pârâta i-a eliberat diploma de licență numai pentru specializarea Etnologie maghiară. A susținut reclamanta că a formulat o acțiune în contencios administrativ la Tribunalul M. pentru obligarea pârâtei la eliberarea diplomei și pentru cea de-a doua specializare. Abia cu ocazia judecării acestui proces a aflat că pârâta nu avea acreditarea legală pentru susținerea examenului de licență pentru dubla specializare, iar acțiunea a fost respinsă, instanța de fond apreciind că pârâta a fost obligată la respectarea normelor legale când a emis diploma de licență, iar instanța de recurs a apreciat refuzul de a se emite diploma pentru cea de-a doua specializare ca unul justificat.
De asemenea, reclamanta a arătat că pârâta deși nu avea cadrul legal de școlarizare și organizare a examenului de licență și pentru cea de-a doua specializare, s-a obligat la școlarizarea sa, creându-i falsa impresie că această școlarizare este recunoscută de MECT ceea ce a determinat producerea unui grav prejudiciu prin imposibilitatea practicării profesiilor ce decurg din respectiva specializare și prejudiciul financiar pentru susținerea examenelor timp de patru ani. Reclamanta a mai susținut că prestigiul instituției, vechimea sa și profesionalismul profesorilor ei a fost unul din motivele care au determinat-o să urmeze această ofertă de școlarizare, tocmai pentru a nu fi ca în situația altor persoane care au urmat superficial o școlarizare a unor instituții neacreditate și apoi se luptă în instanța să obțină recunoașterea drepturilor lor.
În ceea ce privește încadrarea în drept, reclamanta a susținut că admiterea acțiunii ține de verificarea existenței condițiilor răspunderii civile atât contractuale, cât și delictuale.
În ceea ce privește răspunderea civilă contractuală reclamanta a învederat că existența faptei ilicite și culpa pârâtei constă în semnarea contractelor de studii în continuare, pentru cea de-a doua specializare în condițiile în care la apariția HG nr. 88/2005 această specializare nu mai era inclusă în specializările valabile, în condițiile în care la data apariției acestui act normativ acreditarea pârâtei era doar provizorie, continuând școlarizarea fără a face cunoscută situația legalității acreditării sale. Prejudiciul creat constă în eforturile financiare de-a lungul celor patru ani de pregătire, frecventare a cursurilor din domeniul celei de-a doua specializări. A susținut reclamanta că etnologia maghiară nu este o specialitate care să aibă o arie măcar minimă de locuri de muncă în economia românească, însă studiată în paralel cum a fost limba și literatura engleză, i-a dat posibilitatea aprofundării vieții și obiceiurilor etniei sale, pregătindu-se în același timp în cea de-a doua specializare pentru meserii la care posibilitatea obținerii unui loc de muncă erau considerabil mai mari. Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu este evident în sensul că din contractele de studii și foaia matricolă rezultă că a făcut eforturile necesare promovării examenelor la materiile specifice specializării Limba și literatura engleză, fără a primi și actul legal care dovedește acest fapt.
În ceea ce privește răspunderea civilă delictuală reclamanta a susținut că existența faptei ilicite și culpa pârâtei constau în faptul că pârâta deși cunoștea că nu avea acreditarea legală de a organiza examenul de licență pentru dubla specializare Etnologie maghiară – Limba și literatura engleză, a organizat și a permis înscrierea studenților la acest examen, după care a emis Adeverințele ce înlocuiesc diplomele de studii, cu valabilitate pentru un an, prelungind valabilitatea cu încă un an deși nici după primul an de valabilitatea nu obținuse legalitatea acreditării.
În drept reclamanta a indicat prevederile art. 969 – 970 și art. 998 – 999 din Codul civil.
În probațiune reclamanta a anexat în copie următoarele înscrisuri: sentința nr. 409/14.03.2011 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul M. (f. 39-41), decizia nr. 2172/R/19.06.2012 pronunțată de Curtea de Apel Târgu M. (f. 42-46), contract de școlarizare (f. 47), contract de studiu (f. 48 – 54), oferta de școlarizare (f. 55-59).
Instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisuri și proba testimonială, fiind audiată martora K. K. Imola, propusă de către reclamantă (f. 77).
În ședința publică din data de 29.10.2012 (fila 61) instanța a pus în discuție și a respins excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Cluj-N. invocată de către pârâtă prin întâmpinare, precum și excepția netimbrării invocată de către pârâtă prin întâmpinare.
Analizând actele și materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 01.10.2002 reclamanta S. R. K. a încheiat cu pârâta U. B. BOLYAI Cluj - N. – Facultatea de Litere contractul de școlarizare nr. 362/2002 având ca obiect școlarizarea reclamantei la specializarea Etnologie maghiară – Limba și literatura engleză (f. 47), aceeași specializare fiind menționată și în contractele de studii semestriale (f. 48 – 54). Din susținerile pârâtei a reieșit că reclamanta a urmat cursurile Facultății de litere la buget, aspect recunoscut de către reclamantă.
Reclamanta a susținut examenul de licență în sesiunea iunie 2006, fiindu-i eliberată adeverința nr. 9480/28.06.2006 prin care se atesta că reclamanta este absolventă a Facultății de Litere, domeniul Filologie, specializarea Etnologie Maghiară – limba și literatura Engleză – linia de studiu maghiară, învățământ curs de zi cu durata de 8 semestre, promoția 2006, adeverința care înlocuia diploma de licență și era valabilă 1 an de la eliberare (f. 7). Ulterior, valabilitatea acestei adeverințe a fost prelungită până la data de 30.06.2009, conform mențiunilor de pe aceasta (f. 7).
Diploma de licență a reclamantei a fost emisă de U. B. – Bolyai Cluj-N. sub nr. 1887/09.05.2008 pentru specializarea Etnologie (în limba maghiară) – f. 8, iar prin adresa nr._/23.06.2009 reclamanta a fost invitată să ridice această diplomă (f. 14).
La data de 13.10.2009 reclamanta a introdus pe rolul Tribunalului M. o acțiune prin care a solicitat în contradictoriu cu pârâții U. B. BOLYAI Cluj - N. – Facultatea de Litere și Ministerul Educației Cercetării Tineretului și Sportului constatarea absolvirii ciclului de școlarizare conform ofertei educaționale a Facultății de Litere specializarea A – Etnologie maghiară și specializarea B – Limba și literatura engleză, domeniul Filologie, în perioada de școlarizare 2002 – 2006 și promovarea examenului de licență pentru ambele specializări în anul 2006 și obligarea pârâților la eliberarea diplomei de licență pentru dubla specializare conform ofertei educaționale propusă pentru anul 2002 (f. 39).
Prin sentința nr. 409 din 14.03.2011 pronunțată de Tribunalul M. – Secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._ a fost respinsă acțiunea reclamantei, iar prin decizia nr. 2172/R pronunțată de Curtea de Apel M. la data de 19.06.2012 a fost respins recursul formulat de către reclamantă (f. 39 - 46).
În considerentele deciziei nr. 2172/R pronunțată de Curtea de Apel M. la data de 19.06.2012 s-a reținut că la data organizării admiterii pentru studiile universitare urmate de către reclamantă, specializarea etnologie maghiară – engleză nu era acreditată, aceasta nefiind acreditată nici la data susținerii examenului de licență astfel încât refuzul pârâtei de a-i elibera reclamantei diploma de licență pentru dubla specializare nu este abuziv.
În temeiul art. 137 alin. 1 C.pr.civ. instanța de fond a analizat cu prioritate excepția prescripției extinctive dreptului material la acțiune, excepție invocată de către pârâtă prin întâmpinare.
Instanța de fond a arătat că raportat la prevederile art. 201 din Legea nr. 71/2011, cauzei de față i se aplică disp. Decretului nr. 167/1958.
În vederea soluționării excepției instanța de fond a analizat următoarele elemente: termenul de prescripție extinctivă aplicabil în cauză și data la care începe să curgă acest termen.
În ceea ce privește termenul de prescripție aplicabil în cauză instanța de fond a reținut că raportat la acțiunea formulată de reclamantă, respectiv pretenții și la prev. art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 acesta este de 3 ani.
În cazul acțiunii în răspundere civilă pentru paguba cauzată prin fapta ilicită și în cazuri asimilate (acțiunea în răspundere civilă contractuală, cum este cazul de față), prescripția extinctivă începe să curgă, în principiu, de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia ori putea să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea, regulă consacrată în art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958. Astfel, textul de lege stabilește două momente alternative de la care prescripția poate începe să curgă și anume, pe de o parte, momentul subiectiv al cunoașterii pagubei și a celui care răspunde de ea, iar, pe de altă parte, momentul obiectiv al datei la care păgubitul putea ori trebuia să cunoască aceste elemente.
Instanța de fond a reținut că prezenta acțiune a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. la data de 25.06.2012, fiind transmisă prin fax la 22.06.2012.
Analizând înscrisurile depuse la dosar de către părți instanța apreciază că momentul subiectiv al cunoașterii de către reclamantă a pagubei și a celui care răspunde de ea este data de 19 iunie 2012 când prin decizia nr. 2172/R/2012 Curtea de Apel Târgu M. a respins recursul formulat de către reclamantă împotriva sentinței nr. 409/14.03.2011 pronunțată de către Tribunalul M.. Astfel, de fond a constatat că prin demersurile sale reclamanta a urmărit ca pârâta să-i elibereze diploma de licență pentru ambele specializări. D. odată cu pronunțarea deciziei civile nr. 2172/R/2012 prin care s-a statuat în mod irevocabil că de fapt refuzul eliberării diplomei de licență de către pârâtă nu este abuziv, specializarea etnologie maghiară – engleză nefiind acreditată, reclamanta a cunoscut paguba și pe cel care răspunde de ea.
Nu poate fi reținută afirmația pârâtei conform căreia termenul de prescripție curge de la data de 09.06.2009, dată la care reclamanta a solicitat eliberarea diplomei întrucât la acel moment reclamanta nu cunoștea faptul că diploma nu urma să fie eliberată pentru ambele specializări pe care le-a urmat. Totodată instanța arată că reclamantei i s-a eliberat adeverința nr. 9480/28.06.2006 care înlocuia diploma de licență și care atesta absolvirea Facultății de Litere, domeniul Filologie, specializarea Etnologie Maghiară – Limba și literatura Engleză, adeverință a cărei valabilitate a fost ulterior prelungită până la data de 30.06.2009. Referitor la susținerile pârâtei conform căreia adeverința este valabilă un an de la eliberare și o eventuală prelungire a acesteia nu este prevăzută de lege astfel că prelungirea adeverinței până la data de 30.06.2009 nu are susținere legală, instanța arată că prelungirea valabilității adeverinței s-a realizat de către un reprezentant al pârâtei fiind aplicată ștampila pârâtei astfel că pârâta își invocă propria culpă pentru a obține beneficiul unui drept (invocarea prescripției), ceea ce nu este permis.
Raportat la data formulării acțiunii, 22.06.2012, instanța de fond a reținut că termenul de prescripție de 3 ani nu s-a împlinit în cauză și prin urmare a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de către pârâtă prin întâmpinare.
În ceea ce privește fondul cauzei instanța a arătat că, deși reclamanta și-a întemeiat acțiunea atât pe disp. art. 969 – 970 cod civil cât și art. 998 – 999 Cod civil susținând că sunt îndeplinite atât condițiile răspunderii civile contractuale, cât și condițiile răspunderii civile delictuale, va analiza pretențiile reclamantei prin prisma condițiilor răspunderii civile contractuale. Aceasta întrucât deși, atât răspunderea civilă delictuală cât și răspunderea civilă contractuală sunt forme ale răspunderii civile, răspunderea civilă delictuală alcătuiește dreptul comun al răspunderii civile, iar răspunderea civilă contractuală este o răspundere cu caracter special, derogator, consecința fiind aceea că doar când nu avem de-a face cu o răspundere contractuală vor fi aplicabile regulile privitoare la răspunderea civilă delictuală. Or, în cauza de față între reclamantă și pârâtă s-a încheiat contractul de școlarizare nr. 362/2002 având ca obiect școlarizarea reclamantei la specializarea Etnologie maghiară – Limba și literatura engleză (f. 47), iar reclamanta pretinde că pârâta nu și-a îndeplinit corespunzător obligațiile asumate prin convenția încheiată.
Pentru angajarea răspunderii civile contractuale se cer a fi întrunite cumulative următoarele condiții, și anume: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite care constă în nerespectarea unei obligații contractuale, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui care a săvârșit fapta ilicită.
Examinând aceste condiții în prezenta cauza, instanța de fond a reținut ca, în ceea ce privește existența unei fapte ilicite constând în nerespectarea unei obligații contractuale, aceasta este îndeplinită și constă în imposibilitatea pârâtei de a-i recunoaște reclamantei faptul că a absolvit în urma cursurilor urmate în cadrul Universității B. Bolyai – Facultatea de Litere în perioada 2002 - 2006 și specializarea Limba și literatura engleză și în consecință imposibilitatea emiterii pe numele reclamantei a Diplomei de licență, ca absolventă a Facultății de Litere, specializarea Etnologie (în limba maghiară) – Limba și literatura engleză (diploma fiind emisă doar pentru specializarea Etnologie).
Din considerentele deciziei nr. 2172/R/19.06.2012 pronunțată de Curtea de Apel Târgu – M. în dosarul nr._ rezulta ca la data organizării admiterii pentru studiile universitare urmate de reclamantă, adică în vara anului 2002, specializarea etnologie maghiară – engleză nu era acreditată, această specializare nefiind acreditată nici la data susținerii examenului de licență. Or, considerentele acestei decizii care a fost pronunțata in contradictoriu cu pârâta din prezenta cauza si care este irevocabila, au trecut in puterea lucrului judecat, iar acest aspect al lipsei acreditării în ceea ce privește specializarea etnologie maghiară – limba și literatura engleză a fost discutat in litigiul finalizat prin decizia civila 2172/R/2012 si nu mai poate fi repus in discuție in prezenta cauza ci se impune instanței, data fiind obligativitatea acestei hotărâri. Deși, autoritatea lucrului judecat este o caracteristică ce privește cu precădere dispozitivul hotărârii judecătorești, cu toate acestea, considerentele care au fundamentat soluția instanței de judecată sunt susceptibile să dobândească, la rândul lor, putere de lucru judecat, în măsura în care explică dispozitivul și se reflectă în acesta, cum este și ipoteza din speța dedusă prezentei judecăți.
În consecință instanța de fond a reținut că pârâta nu și-a respectat obligația asumată prin contractele de studii încheiate cu reclamanta – de a-i elibera diploma de licență care să ateste că a absolvit Facultatea de Litere, domeniul Filologie, specializarea Etnologie Maghiară – Limba și literatura Engleză, astfel cum s-a menționat și în adeverința nr. 9480/28.06.2006 (f. 7), Diploma de licență fiind emisă pe numele reclamantei doar cu mențiunea specializarea Etnologie (f. 8).
Pentru a putea să se nască dreptul reclamantei de a pretinde despăgubiri de la pârâtă este necesar să mai fie îndeplinită o condiție și anume, executarea necorespunzătoare a obligației să-i fie imputabilă, deci pârâta să fi avut o vină atunci când nu și-a executat obligația asumată, condiție care rezultă în mod implicit din formularea textului art. 1082 Cod civil (Debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate ca nu este rea-credința din parte-i, afară numai dacă nu va justifica ca neexecutarea provine din o cauza străină, care nu-i poate fi imputată.”). Cum în sarcina pârâtei care nu și-a executat corespunzător obligațiile operează prezumția de vină, prezumție care nu a fost răsturnată prin dovada cazului fortuit, a cazului de forță majoră sau a vinei reclamantei, instanța apreciază că și această condiție este îndeplinită.
Condiția existenței unui prejudiciu pentru acordarea de despăgubiri reclamantei este implicit prevăzută de art. 1082 Cod civil care prevede „debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării”. Prejudiciul este urmarea faptei ilicite a pârâtei care constă în executarea necorespunzătoare a obligației asumate.
Instanța de fond a reținut că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 de lei reprezentând daune morale.
În legătură cu natura daunelor morale, așa cum se desprinde din literatura juridică și din practica judiciară, acestea, în principiu, nu se concretizează într-o stare de fapt, ci se mențin la nivelul trăirilor psihice, iar evaluarea acestora, chiar atunci când existența lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, dauna morală fiind extranee realităților materiale și întinderea ei nu poate fi determinată decât prin aprecieri, desigur nu arbitrar și nu prin operare cu criterii precise, ci doar pe baza unor aprecieri subiective. Cât privește întinderea prejudiciului este evident că aceasta nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât în funcție de împrejurările concrete ale speței, statuând în echitate, instanța urmează să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă.
Instanța de fond a reținut că imposibilitatea pârâtei de a îi recunoaște reclamantei absolvirea Facultății de Litere, specializarea Etnologie (în limba maghiară) – Limba și literatura engleză prin emiterea unei Diplome de licență care să conțină ambele specializări i-a produs reclamantei un disconfort pentru care este îndreptățită să primească despăgubiri civile în cuantum de 10.000 lei pentru daunele morale pricinuite de către pârâtă. Astfel, instanța are în vedere că după ce a urmat timp de 4 ani cursurile celor două specializări (în perioada 2002 – 2006), a susținut examene la ambele specializări, inclusiv examenul de licență (sesiunea 2006), i s-a eliberat adeverința care atesta absolvirea ambelor specializări (28.06.2006), având așteptarea că va putea să profeseze ca și profesoară de limba engleză (sub rezerva promovării și a altor examene) sau în alt domeniu legat de această specializare, reclamantei i s-a eliberat abia în anul 2009 Diploma de licență care conținea doar specializarea etnologie. Or, în toată această perioadă și până la pronunțarea Deciziei nr. 2172/R/19.06.2012 de către Curtea de Apel Târgu – M. în dosarul nr._ reclamanta nu a cunoscut că specializarea etnologie maghiară – engleză nu era acreditată, fiind imposibilă eliberarea Diplomei de licență în forma dorită de către reclamantă, conform adeverinței de licență și studiilor efectuate. Instanța nu îi va acorda reclamantei suma solicitată de 50.000 de lei întrucât pârâta a încercat remedierea situației create. În acest sens pârâta a efectuat în mod repetat demersuri în vederea obținerii acreditării pentru dubla specializare Etnologie maghiară (A) – Limba și literatura română sau o limbă și literatură străină sau Etnologie (B) (aspect care reiese din decizia nr. 2172/R/29.06.2012 pronunțată de Curtea de Apel Târgu M. în dosarul nr._ ), a oferit soluții - posibilitatea de a urma din nou cursurile pentru a se elibera diplomă și pentru cea de-a doua specializare, fiind recunoscute anumite examene susținute anterior și fără achitarea unei taxe de studiu (chiar dacă anterior studentul fusese încadrat la locurile subvenționate de la buget), ceilalți studenți aflați în aceeași situație cu reclamanta urmând această cale, iar pe de altă parte reclamanta în urma studiilor efectuate i s-a eliberat Diploma pentru specializarea etnologie maghiară (f. 8).
În final instanța de fond a reținut că între fapta ilicită a pârâtei și prejudiciul suferit de către reclamantă există legătură de cauzalitate.
Potrivit dispozițiilor art. 274 din Codul de procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Având în vedere, acest temei juridic, precum și împrejurarea că, reclamanta pentru a promova prezenta cerere a achitat onorariu avocațial în cuantum de 1390 lei conform chitanțelor nr. 128/06.12.2012, 134/25.01.2013, 121/13.11.2012 și 133/25.01.2013 (f. 80 - 83), instanța a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1390 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței examinate au promovat recurs atât reclamanta cât și pârâta.
Prin recursul promovat, reclamanta Sziksai Rozssa K. (f.3) a solicitat modificarea în parte a sentinței de fond în ce privește cuantumul daunelor morale acordate, în sensul admiterii acestora în sensul solicitat prin acțiunea precizată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii recurenta reclamantă a invocat prevederile art. 304 pt. 8 C.pr.civ., precizând următoarele:
Prin Sentința civila nr 2122/04.02.2013, Judecătoria Cluj N. a admis in parte cererea reclamantei, constatând îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale ale paratei si obligând parata la plata de daune morale in cuantum de 10.000 lei, intrucat „parata a incercat remedierea situației create."
Considera ca instanța greșit a apreciat ca parata ar fi incercat remedierea situației, si in acest sens a redus cuantumul daunelor acordate.
Instanța de fond, corect a reținut toata starea de fapt expusa in practicaua sentinței, insa la aprecierea demersurilor efectuate de parata in vederea intrării in legalitate in ceea ce privește acreditarea pentru ambele specializări pe care le-a parcurs, este eronata si mai ales aceste eforturi, nu sunt in măsura sa dovedeasca reducerea . prejudiciului creat.
Astfel, instanța constata ca, data de la care reclamanta a avut percepția producerii prejudiciului, a fost data de 19.06.2012, data la care s-a dispus Decizia 2172/R/2012, a Curții de Apel Tg. M., prin care s-a respins recursul formulat, referitor la eliberarea diplomei de licența pentru cea de-a doua specializare, moment in care s-a stauat ca parata nu avea acreditarea corespunzătoare pentru dubla specializare urmata de subsemnata.
Ori prejudiciul reclamantei, la aceasta data era deja început a fi produs si a constat in efectuarea tuturor eforturilor atât psihice cat si materiale pentru parcurgerea tuturor disciplinelor de studiu, a examenelor de-a lungul celor patru ani si precum si înscrierea si promovarea examenului de licența si pentru cea de-a doua specializare.
După aceasta data, de 19.06.2012, prejudiciul se continua a fi produs prin imposibilitatea de a putea practica meseriile specifice celei de-a doua specializări pentru care nu a mai primit diploma de licența.
Ori demersurile invocate de parata ca le-a efectuat in a obține cadrul legal de școlarizare nu reprezintă cu nimic o reducere a prejudiciului reclamantei, având in vedere ca parata nu i-a adus la cunoștința aceste aspecte pentru a decide singura daca iși asumă riscul de a continua școlarizarea sau nu, si cu rea credința a continuat aceasta școlarizare, a organizat examen de licența, ba mai mult a prelungit adeverința din care rezulta promovarea examenului de licența pentru dubla specializare creând falsa convingere ca ii va elibera acesta diploma.
Referitor la oferta făcuta in timpul judecării cauzei in contencios administrativ, adică in cursul anului 2010, parata oferă doar posibilitatea de a parcurge un nou ciclu de școlarizare, pentru care nu va solicita taxa de școlarizare. Aceasta oferta nu cuprindea scutirea in totalitate de taxe (in ceea ce privește taxa examene, asigurarea unui loc in cămin, cursuri editate etc).
In ceea ce privește afirmația ca ceilaiti studenți au urmat aceasta cale, instanța a preluat acesta susținere a reprezentantului paratei deși la dosar nu este nici o dovada in acest sens.
De fapt nici un student care a terminat cursurile promovate de subsemnata: Etnologie maghiara - Limba si literatura engleza, nu a putut sa beneficieze de oferta propusa de parata, pentru simplu fapt ca in oferta educaționala a paratei nu exista specializarea Limba si literatura engleza ca specializare singura.
A invocat acest aspect primei instanțe si chiar a solicitat ca parata sa precizeze persoanele care au acceptat aceasta oferta dar parata nu a depus o dovada in acest sens pentru ca nu avea cum.
Lipsa oricărei probe care sa susțină cele învederate de parata nu pot fi acceptate ca motive dovedite in diminuarea prejudiciului creat.
Pe de alta parte a arătat ca Agenția Județeană pentru ocuparea Forței de munca M., in perioada 2008-2010, nu a avut nici un loc de munca vacant pentru specializarea etnologie maghiara, iar pentru ocuparea unui post in invatamant ar fi obligata sa urmeze din nou modului de pregătire a cadrelor didactice, pentru ca, cel urmat in perioada școlarizării a fost pentru specializarea engleza pentru care nu are diploma de licența. Dar nici atunci nu ar putea ocupa un post in invatamant pentru ca nu are studii superioare . specializare predata in școlile din România.
Concluzionând, motivele invocate de instanța de fond care au determinat-o sa reducă cuantumul daunelor solicitate sunt, pe deoparte in mod greșit interpretate si pe de alta parte total nedovedite .
In aceste condiții nu se poate menține ca fiind corecta aprecierea instanței ca parata a dovedit efectuarea demersurilor in vederea diminuării prejudiciului creat.
F. de aceste aspecte, solicita admiterea recursului, modificarea in parte a Sentineti civile nr_ a Judecătoriei Cluj N., in sensul admiterii daunelor morale solicitate in cuantum de 50.000 lei cu obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
S-au depus in probatiune:
-copie după răspunsul AJOFM M. din 2010,
-calculul estimativ pentru cheltuieli anuale in vederea efectuării din nou a unui ciclu de școlarizare,
-împuternicire avocațiala.
Prin recursul promovat, pârâta U. B. Bolyai Cluj-N. – Facultatea de litere (f.11) a solicitat în temeiul art. 312 C.pr.civ. să caseze sentința atacată și să trimită cauza spre judecare Secției mixte de contencios administrativ a Tribunalului Cluj, în subsidiar, analizând cauza sub toate aspectele în conformitate cu art. 304 ind. 1 C.pr.civ.,să modifice în tot sentința recurată cu consecința respingerii acțiunii.
În motivarea cererii arată următoarele:
1. apreciază că excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Cluj-N. trebuia admisă și ca urmare cauza trebuia declinată în favoarea Tribunalului Cluj – Secția mixtă de contencios administrativ, potrivit art. 1 alin. 1, art. 8 alin. 1, art. 18 alin. 3, art. 19 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 raportat la prevederile art. 2 pct. 1 lit. d C.pr.civ.
2. apreciază că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, instanța de fond analizând pretențiile reclamantei doar prin prisma condițiilor răspunderii contractuale raportat la faptul că lipsește cu desăvârșire culpa pârâtei întrucât nici în contractul de școlarizare și nici în contractele de studii nu este clauză prin care pârâta să se oblige să elibereze diploma de licență. Ciclul de studii se termină după absolvirea tuturor disciplinelor din programa școlară iar examenul de licență este o etapă distinctă și ca dovadă poate fi susținut oricând și la orice instituție de învățământ superior acreditată. Răspunderea contractuală poate să rezulte doar din executarea necorespunzătoare a contractului ceea ce nu este cazul, nu din fapte ilicite cum a reținut prima instanță care de altfel nu a arătat care este clauza contractuală pe care nu a respectat-o sau a încălcat-o pârâta.
3. hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii întrucât pârâta era acreditată pentru ambele specializări, contrar celor reținute de instanța de fond, potrivit Anexa la HG nr. 535/1999 pct. 20 lit. a, art. 4 din HG nr. 1336/2001 și Anexa 1 la HG Nr. 1336/2001 respectiv art. 67 alin. 3 din Legea nr. 84/1995, HG nr. 501/2007. Faptul că reclamanta a susținut examenul de licență pentru dubla specializare și a primit diploma de licență doar pentru specializarea principală, pentru că astfel a înțeles Ministerul Educației Naționale să gestioneze problema dublei specializări pentru care a încurajat Universitățile, începând din anul 1999, nu derivă din contract iar răspunderea în nici un caz nu este contractuală.
4. raportat la obiectul cererii, acțiunea este prescrisă în temeiul art. 19 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, termenul de un an prevăzut la art. 11 din Legea nr. 554/2004 fiind un termen de decădere.
În drept, au fost invocate art. 274, art. 304 pt. 3, 7 și 9, art. 304 ind. 1, art. 312 C.pr.civ., art. 8, 11, 19 din Legea nr. 554/2004.
Prin întâmpinarea formulată la recursul reclamantei, pârâta intimată U. B. Bolyai (f.19) a solicitat respingerea aestuia ca nefondat, pentru următoarele considerente:
În fapt, recurenta - reclamantă a solicitat în recurs acordarea daunelor morale la nivelul cerut prin acțiunea introductivă motivat pe faptul că prima instanță deși a constatat ca fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, a redus cuantumul daunelor morale acordate pentru că pârâta a încercat remedierea situației prin oferta de școlarizare fără taxă pe care i-a făcut-o în anul 2010. Recurenta a mai afirmat că un nou ciclu de școlarizare implică însă și alte cheltuieli decât taxa de școlarizare, cum ar fi taxa pentru examene, cazare, cursuri, etc, așadar cererea pentru acordarea unor daune morale de 50.000 ar fi justificată.
Opinia pârâtei este contrară.
În primul rând daunele morale cerute nu pot avea justificare în cheltuielile materiale pe care recurenta - reclamantă le-ar avea urmând un nou ciclu de școlarizare, acestea însemnând daune materiale, care însă n-au fost cerute.
Apoi, deși recurenta - reclamantă a invocat răspunderea contractuală, nici în acțiune și nici în recurs nu a indicat care sunt clauzele ce au fost încălcate din contractele pe care le-a încheiat cu U. „B.-Bolyai", lipsind așadar temeiul de fapt al acțiunii în pretenții motivată în drept pe răspunderea contractuală. în aceste condiții lipsește cu desăvârșire culpa pârâtei, întrucât nici în contractul de școlarizare și nici în contractele de studii nu este clauză prin care pârâta să se oblige să elibereze diploma de licență. Ciclul de studii se termină după absolvirea tuturor disciplinelor din programa școlară, iar examenul de licență este o etapă distinctă și ca dovadă poate fi susținut oricând și la orice instituție de învățământ superior acreditată.
Instanța de fond a motivat sentința la modul general prin aceea că pârâta nu și-a respectat obligația contractuală a a-i elibera reclamantei diploma de licență pentru dubla specializare, însă este evident că nici un contract nu cuprinde obligații în ce privește eliberarea diplomei de licență, motiv pentru care am și criticat hotărârea ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii. Răspunderea contractuală poate să rezulte doar din executarea necorespunzătoare a contractului, ceea ce nu este cazul.
În ce privesc demersurile pe care U. le-a făcut pentru a-i putea emite reclamantei o diplomă de licență în cea de a doua specializare, sunt certe și rezultă inclusiv din Sentința nr. 409/2011 a Tribunalului M., respectiv oferta de școlarizare fără taxă, recunoașterea examenelor de la specializarea Limba și literatura engleză, cazare gratuită în cămin.
În apărare, s-au invocat înscrisurile de la dosarul instanței de fond.
Prin întâmpinarea formulată la recursul pârâtei, reclamanta intimată S. R. K. (f.21) a solicitat respingerea recursului ca nefondat și admiterea recursului propriu, cu obligarea recurentei intimate la plata cheltuielilor de judecată.
În susținerea poziției procesuale a invederat următoarele:
1. Prin recursul formulat, U. B. Bolyai, solicita casarea sentinței Judecătoriei Cluj N. si trimiterea spre judecare a cauzei la Secția mixta de contencios administrativ, conflicte de munca si asigurări sociale a Tribunalului Cluj, apreciind ca prezenta cauza este de competenta acestei instanțe.
Apreciază ca instanța de fond corect a respins aceasta cerere deoarece acțiunea vizează obligarea recurentei-intimate la plata de despăgubiri constând in daune morale pentru nerespectarea obligațiilor asumate de către U. B. Bolyai, Facultatea de Litere si nu este o contestație împotriva unui act emis de aceasta.
Solicită instanței de control judiciar să observe ca acțiunea principala cu care a fost investita instanța de fond, are doua petite, si anume:
„ ..solicit obligarea paratei la plata prejudiciului creat constând in daune morale in cuantum de 50.000 lei. Cu obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata".
Solicită a se observa că nu se cere, asa cum precizează recurenta- intimata in recursul său „… pentru refuzul de a elibera diploma de licența"
Lecturând întreaga acțiune rezulta ca acțiunea are la baza obligațiile neindeplinite de recurenta-intimata.
La primul termen de judecata, reclamanta a arătat ca se află in imposibilitate de a se prezenta in instanța, depunand la dosarul cauzei dovada imposibilității mele, respectiv fiind plecata din tara in perioada 22-30.09.2012
La termenul din data de 29.10.2012, a formulat o precizare de acțiune, prin care practic nu a modificat petitul principal ci doar a explicat care sunt faptele avute in vedere la cererea acestor pretenții.
Nici nu ar fi fost justificat sa ceară din nou pretenții ca urmare a neeliberarii diplomei si pentru cea de-a doua specialitate, deoarece acest petit a fost cerut în acțiunea in contencios administrativ deschisa la Tribunalul M. prin care a cerut obligarea ia eliberarea diplomei si obligarea paraților la plata de daune morale de 50.000 lei.
Aceasta acțiune s-a respins, cele doua instante de fond si recurs apreciind ca nu sunt îndeplinite condițiile legii contenciosului administrativ., iar instanța de recurs a precizat, chiar in decizia data ca natura conflictului este de răspundere contractuala.
Respingând petitul principal, instanța a precizat ca nu mai este necesar a se pronunța si asupra petitului privind daunele solicitate.
Astfel, având deja o hotărâre in acest sens care lămurea din punct de vedere al legii contenciosului nu ar fi fost justificat sa formuleze o noua cerere cu același petit.
Acțiunea pendinte este o acțiune in baza prev art. 998-999 Cod civ vechi, iar după precizare completat cu prev art. 969-970 Cod civ. vechi.
Precizarea de acțiune doar explica natura acestor daune solicitate si nu schimba natura acestora din punct de vedere al temeiului legal in baza căreia s-a formulat cererea .
Aprecierea recurentei -intimate ca hotărârea a fost data cu aplicarea greșita a legii nu este fondata.
Solicită a se observa ca temeiul legal in baza căruia s-a formulat acțiunea este același si acțiunea principala si in precizarea de acțiune si instanța a analizat cererea din prisma acestui temei legal, recurenta-intimata încercând sa dea un alt inteles cererii reclamantei.
Prin Sentința civila 2122/2013, instanța de fond a respins aceasta excepție motivând corect si legal aceasta hotărâre sens in care apreciază ca instanța de recurs trebuie sa mențină acest punctul de vedere, vis a vis de aceasta excepție.
In consecința, consideră ca excepția necompetentei materiale este neîntemeiata si solicită a fi respinsa.
2. Recurenta -intimata apreciază ca hotărârea a fost data cu încălcarea si aplicarea greșita a legii, motivând ca un ciclu de școlarizare nu trebuie sa se termine cu examenul de licenta, acesta fiind permis a se da la orice unitate de invatamant superior acreditata.
Conform prev art. 67 aiin 2 din Legea 84/1995 modificata, precizează ca studiile in învățământul universitar de lunga durata se încheie cu examen de licența sau diploma. Deci terminarea unul ciclu complet de școlarizare este examenul de licența promovat.
In alin 3 din aceiași art. se precizează ca: absolvenții care au promovat examenul de licența primesc titlu! de licențiat in profilul si in specialitatea urmate.
Ori reclamanta a promovat un examen de licența organizat de recurenta -intimata, care ii recunoaște aceasta promovare prin adeverința eliberata.
Conform aliniatului 3 din art. 67 din Legea 84/1995 a învățământului, si din actele emise de recurenta ar trebui sa i se recunoască aceasta licența in specialitatea limba si literatura engleza.
Totuși tot recurenta -intimata îi comunica prin adresa nr_/2009 ca diploma de licența emisa doar pentru specialitatea etnografie maghiara este in conformitate cu legea fara a motiva de ce nu ii recunoaște si cea de-a doua specializare .
Nu poate fi admisa apărarea acesteia ca prin contractul de studii s-a obligat numai la predarea materiilor de studiu ci el este supus legii învățământului sub toate aspectele.
Daca as fi avut intenția sa dea examenul de licenta la o alta facultate acreditata desigur aceasta nu i-ar fi admis participarea la examen tocmai pentru ca legea nu permite.
Recurenta avea cunoștința de incalcarea legii, in sensul ca dubla specializare Etnografie maghiara - limba si literatura engleza nu a mai fost inclusa pe specializările admise provizoriu ( cum era acreditarea pentru aceasta dubla specializare) prin HG 1609/2004, insa nu a adus la cunoștința studenților acest lucru( deci nici reclamantei), ba chiar organizând acest examen de licența, formandu-i convingerea ca este legal si va obține diploma pentru ambele specializări.
Ba mai mult, Nota de fundamentare in vederea promovării HG privind domeniile, specializările si durata studiilor universitare a fost emisa de Guvern si publicata la data de 04.05.2006, deci înainte de organizarea examenului de licența pe care l-a susținut si promovat.
In aceasta Nota de fundamentare era precizata numai specializarea simpla pentru etnografie.
Din actele depuse de recurenta prin care dovedește ca a făcut demersuri pentru a fi introdusa si aceasta dubla specializare rezultă clar ca avea cunoștința de nelegalitatea examenului de licența si cu toate acestea nu a comunicat studenților nimic, si nici nu a căutat sa ofere o soluție ci l-a organizat si a emis adeverințele de promovare .
Din aceasta stare de fapt, rezulta foarte clar culpa recurentei -intimate si instanța de fond, corect a reținut aceasta stare de fapt fiind nefondata susținerea recurentei -intimate de Încălcare si aplicare greșită a legii.
3.Referitor la motivele de străinătate invocate in recurs, a motivat la punctul precedent faptul ca U. B. Boiyai nu era acreditata pentru aceasta dubla specializare, ba mai mult Decizia nr 2172/R/19.06.2012 a Curții de Apel Tg. M. explica deasemeni această nelegalitate.
4.Referitor la prescripția acțiunii, solicita respingerea acesteia.
Instanța de fond a explicat si motivat exemplar care este data nașterii dreptului ia acțiune si acest drept s-a născut la data de 19.06.2012 când i s-a comunicat Decizia Curții de Apel Tg. M., decizie in care pentru prima data s-a statuat legal ca recurenta -intimata nu avea acreditarea legala pentru dubla specializare, parcursa de reclamanta.
Motivarea recurentei-intimate raportat la legea 554/2004 nu poate fi admisa, deoarece in prezenta cauza se judeca răspunderea civilă a recurentei intimate.
In concluzie, solicită respingerea tuturor motivelor de recurs invocate de recurenta-intimata si admiterea recursului promovat ca temenic si legal.
Precizează ca toate actele la care a făcut referire sunt depuse la dosarul cauzei: Decizia Curți de Apei Tg. M., adeverința de promovare a examenului de licența. Mai depune odată cu întâmpinarea, copia acțiunii formulate la Tribunalul M., secția de C. administrativ si fiscal.
Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, a probațiunii administrate și a dispozițiilor legale incidente în materie tribunalul constată următoarele:
Astfel, în ceea ce privește recursul formulat de către reclamanta S. R. K. tribunalul reține următoarele:
Critica adusă de către recurentă sentinței recurate și care vizează în exclusivitate faptul că prima instanță a redus în mod nejustificat cuantumul daunelor morale solicitate de către reclamantă de la suma de 50 000 lei la suma de 10 000 lei nu poate fi primită ca fiind fondată având în vedere argumentele ce vor fi expuse în continuare:
În condițiile în care, în speța de față se admite repararea daunelor morale prin acordarea unor despăgubiri bănești, se ridică problema dificilă a modului și criteriilor de apreciere a prejudiciilor morale și de stabilire a compensațiilor bănești sau indemnizației destinate reparării lor.
Fără îndoială că valoarea compensației bănești se va stabili în funcție de gravitatea daunei morale sau prejudiciului nepatrimonial. Gravitatea unui asemenea prejudiciu se va aprecia în funcție de suferințele fizice și psihice, precum și de consecințele negative și implicațiile acestora pe toate planurile vieții personale, familiale și sociale a victimei.
Pornind de la acest important reper, doctrina de specialitate și practica judiciară au statuat în aprecierea gravității prejudiciului moral trebuie făcută in concreto, de la caz la caz, după următoarele criterii: importanța valorii morale lezate, durata menținerii consecințelor vătămării pe plan fizic și psihic, intensitatea durerilor fizice și psihice, repercusiunile prejudiciului pe plan social, profesional și personal al victimei.
Raportându-ne la aspectele anterior enunțate, tribunalul constată că, în mod judicios, prima instanță a reținut faptul că pârâta a încercat remedierea situației create, sens în care aceasta a efectuat în mod repetat demersuri în vederea obținerii acreditării pentru dubla specializare Etnologie maghiară (A) – Limba și literatura română sau o limbă și literatură străină sau Etnologie (B) (aspect care reiese din decizia nr. 2172/R/29.06.2012 pronunțată de Curtea de Apel Târgu M. în dosarul nr._ ), a oferit soluții - posibilitatea de a urma din nou cursurile pentru a se elibera diplomă și pentru cea de-a doua specializare, fiind recunoscute anumite examene susținute anterior și fără achitarea unei taxe de studiu (chiar dacă anterior studentul fusese încadrat la locurile subvenționate de la buget).
Acest aspect al demersurilor efectuate de către intimata U. B.-BOLYAI CLUJ-N., FACULTATEA DE LITERE este recunoscut și de către recurenta-reclamantă în cuprinsul motivelor de recurs.
Așa cum am arătat, în această materie, stabilirea compensației bănești se va face în funcție de gravitatea prejudiciului, la acest criteriu trebuind a fi alăturat și criteriul echității, cu valoare orientativă, astfel încât asemenea sume să nu se transforme în amenzi excesive pentru persoanele răspunzătoare și nici în venituri nejustificate pentru victime.
Raportându-ne la suferința psihică încercată de către reclamantă și având în vedere criteriile expuse anterior, tribunalul apreciază că suma de 10 000 lei, stabilită de către prima instanță, cu titlu de daune morale, reprezintă o reparație suficientă a prejudiciului produs recurentei.
În ceea ce privește recursul formulat de pârâta U. B.-BOLYAI CLUJ-N., FACULTATEA DE LITERE, tribunalul reține următoarele:
Prima critică adusă sentinței recurate, în sensul că în mod incorect prima instanță a respins a excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Cluj nu poate fi reținută ca fiind fondată având în vedere următoarele considerente:
Astfel, în primul rând, reclamanta a indicat ca temei juridic al cererii de chemare în judecată dispozițiile art.998, 999 din Vechiul cod civil, în mod corect prima instanță precizând, în considerente, că va analiza pretențiile reclamantei prin raportare la răspunderea civilă contractuală, o răspundere cu caracter derogatoriu, special al răspunderii civile delictuale care reprezintă dreptul comun în materie.
În al doilea rând în considerentele Deciziei nr. 2172/R/29.06.2012 pronunțată de Curtea de Apel Târgu M. în dosarul nr._ s-a menționat în mod expres că problemele juridice privind organizarea și desfășurarea admiterii, încheierea și executarea contractelor de studii, organizarea și desfășurarea examenului de licență țin de o altă analiză ce se înscrie eventual în instituția răspunderii contractuale.
Or, principiul puterii de lucru judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și fiind purtat între aceleași părți, ci și contrazicerea între două hotărâri judecătorești, adică infirmarea constatărilor făcute printr-o hotărâre judecătoreasă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară dată în alt proces.
Așa cum s-a reținut în doctrină și jurisprudență, prezumția de lucru judecat impune consecvența în judecată, și anume: ceea ce s-a constatat și statuat printr-o hotărâre judecătorească nu trebuie să fie contrazis printr-o alta.
Astfel, statuându-se anterior, că, prin prezentul demers judiciar al reclamantei, ne situăm în ipoteza răspunderii civile contractuale, în mod corect prima instanță a respins excepția necompetenței materiale invocată de pârâtă, așa cum rezultă din încheierea de ședință din data de 29.10.2012 (fila 61 din dosarul de fond).
Odată statuat asupra acestui aspect, în mod evident în speță nu pot fi reținute ca fiind incidente dispozițiile art.19 alin 2 din Legea 554/2004 astfel că urmează a fi respinsă ca fiind nefondată și critica circumscrisă punctului 4 al motivelor de recurs.
Critica existentă la punctul 2 al motivelor de recurs nu poate fi primită ca fiind pertinentă pentru următoarele considerente:
Așa cum am arătat cu ocazia analizării primului motiv de recurs, în mod pertinent prima instanță a analizat pretențiile reclamantei prin raportare la răspunderea civilă contractuală, o răspundere cu caracter derogatoriu, special al răspunderii civile delictuale care reprezintă dreptul comun în materie.
Or, așa cum a menționat prima instanță, pentru antrenarea răspunderii contractuale se impun a fi îndeplinite anumite condiții, și anume: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite care constă în nerespectarea unei obligații contractuale, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui care a săvârșit fapta ilicită.
Astfel, contrar opiniei recurentei, potrivit căreia prima instanță nu a arătat care este clauza contractuală încălcată sau nerespectată, în mod judicios prima instanță a reținut că, în ceea ce privește existența unei fapte ilicite constând în nerespectarea unei obligații contractuale, aceasta este îndeplinită și constă în imposibilitatea pârâtei de a-i recunoaște reclamantei faptul că a absolvit în urma cursurilor urmate în cadrul Universității B. Bolyai – Facultatea de Litere în perioada 2002 - 2006 și specializarea Limba și literatura engleză și în consecință imposibilitatea emiterii pe numele reclamantei a Diplomei de licență, ca absolventă a Facultății de Litere, specializarea Etnologie (în limba maghiară) – Limba și literatura engleză (diploma fiind emisă doar pentru specializarea Etnologie).
Corect a procedat judecătorul fondului în momentul în care a statuat că pârâta-recurentă nu și-a respectat obligația asumată prin contractele de studii încheiate cu reclamanta, în care se menționează explicit dubla specializare-etnologie maghiară- limba și literatura engleză, de a-i elibera diploma de licență care să ateste că a absolvit Facultatea de Litere, domeniul Filologie, specializarea Etnologie Maghiară – Limba și literatura Engleză, astfel cum de altfel s-a menționat și în adeverința nr. 9480/28.06.2006 (fila7 din dosarul de fond), Diploma de licență fiind emisă pe numele reclamantei doar cu mențiunea specializarea Etnologie (fila 8 din dosarul de fond).
În ceea ce privește critica existentă la punctul 3 al memoriului de apel, în sensul că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura pricinii, întrucât U. „B.-Bolyai” era acreditată pentru ambele specializări, de asemenea nu poate fi primită ca fiind fondată, în condițiile în care așa cum arătat cu ocazia analizării primului motiv de recurs, prima instanță a făcut o riguroasă aplicare a principiului puterii de lucru judecat.
Astfel, în mod pertinent prima instanță a reținut în considerentele sale următoarele aspecte relevante din perspectiva incidenței în speță a principiului anterior evocat:
„Din considerentele deciziei nr. 2172/R/19.06.2012 pronunțată de Curtea de Apel Târgu – M. în dosarul nr._ rezulta ca la data organizării admiterii pentru studiile universitare urmate de reclamantă, adică în vara anului 2002, specializarea etnologie maghiară – engleză nu era acreditată, această specializare nefiind acreditată nici la data susținerii examenului de licență. Or, considerentele acestei decizii care a fost pronunțata in contradictoriu cu pârâta din prezenta cauza si care este irevocabila, au trecut in puterea lucrului judecat, iar acest aspect al lipsei acreditării în ceea ce privește specializarea etnologie maghiară – limba și literatura engleză a fost discutat in litigiul finalizat prin decizia civila 2172/R/2012 si nu mai poate fi repus in discuție in prezenta cauza ci se impune instanței, data fiind obligativitatea acestei hotărâri. Deși, autoritatea lucrului judecat este o caracteristică ce privește cu precădere dispozitivul hotărârii judecătorești, cu toate acestea, considerentele care au fundamentat soluția instanței de judecată sunt susceptibile să dobândească, la rândul lor, putere de lucru judecat, în măsura în care explică dispozitivul și se reflectă în acesta, cum este și ipoteza din speța dedusă prezentei judecăți.”
Raportat la toate aceste considerente, tribunalul, în temeiul art.312 alin 1 C pr civ va respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta S. R. K. și de pârâta U. B.-BOLYAI CLUJ-N., FACULTATEA DE LITERE împotriva Sentinței civile 2122/04.02.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N., pe care o menține în totul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta S. R. K. și de pârâta U. B.-BOLYAI CLUJ-N., FACULTATEA DE LITERE împotriva Sentinței civile 2122/04.02.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N., pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Martie 2014.
Președinte, O.-C. T. fiind în CO semnează Președinte Secție Civilă M. O.-S. | Judecător, A.-F. D. | Judecător, O. R. G. fiind în CO semnează Președinte Secție Civilă M. O.-S. |
Grefier, L. M. |
L.M. 31 Martie 2014
Red AD/tehn GP
14 aprilie 2014/ 2 ex
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 115/2014. Tribunalul CLUJ | Pretenţii. Decizia nr. 798/2014. Tribunalul CLUJ → |
|---|
