Pretenţii. Decizia nr. 167/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 167/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 27-02-2014 în dosarul nr. 4883/328/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ NR. 167/R/2014
Ședința publică de la 27 Februarie 2014
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE C.-V. B.
Judecător C.-A. C.
Judecător O.-C. T.
Grefier L. M.
Pe rol fiind judecarea recursului promovat de recurent B. F. împotriva sentinței civile nr. 1579/2013, pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei T., privind și pe intimat L. M., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul personal și asistat de av. D. V. A., lipsă fiind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că, la data de 26.02.2014, intimatul a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, un exemplar comunicându-se reprezentantului recurentului.
Reprezentantul recurentului arată că nu mai are de formulat alte cereri în probațiune.
Tribunalul, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de propus, declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.
Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului, fără cheltuieli de judecată.
Tribunalul reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin Sentința civile nr. 1579/2013, pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei T., s-a admis în parte cererea de chemare în judecată precizată, formulată de reclamantul L. M. în contradictoriu cu pârâtul B. Filoniuc, având ca obiect pretenții.
A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 127 lei, cu titlu de daune materiale și a sumei de 4000 lei, cu titlu de daune morale, a fost obligat pârâtul la plata către stat a sumei de 341,16 lei, cu titlu de taxă judiciară de timbru, obiect al cererii de ajutor public judiciar.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În data de 25 iunie 2012, în timp ce se afla în gospodăria pârâtului, ajutându-l pe acesta la construirea unui beci, reclamantul a suferit un traumatism la picior, prin prăbușirea asupra sa a unor bucăți de pământ și piatră. Starea de fapt redată mai sus rezultă din declarațiile martorilor audiați în cauză. Deși cu privire la gravitatea accidentului suferit de reclamant, depozițiile acestora sunt contradictorii, martorii P. M. (f. 46) și P. A. C. (f. 57) arătând că atunci când au ajuns la locul accidentului, reclamantul era acoperit cu pământ până la glezne, în timp ce martorul P. G. I. (f. 65) a susținut că reclamantul era acoperit cu nisip până la genunchi, cert este că potrivit fișei de examinare comunicată instanței de către Spitalul Județean de Urgență Cluj –Urgență Ortopedie (f. 63), reclamantul a suferit un traumatism prin strivire, diagnosticul fiind “Fratura dec platou tibial stâng cu separare. Fractură metafizară proximală tibială stg. Fractură bimaleolară dreapta”, fiind spitalizat 23 de zile, din data de 25 iunie 2012 până la data de 17 iulie 2012.
Art. 1349 alin. 1 C.civil prevede că „orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane”, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, „cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral”.
Totodată, conform dispozițiilor art. 1357 din Codul civil „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.
Aceste dispoziții legale reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie care angajează răspunderea autorului faptei ori de câte ori sunt îndeplinite condițiile acesteia și anume: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul.
În cauză, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii pârâtului pentru fapta proprie.
Astfel, prejudiciul suferit de reclamant constă în vătămarea sănătății și atingerea adusă integrității corporale, fapta ilicită a pârâtului este aceea că nu a luat toate măsurile pentru desfășurarea muncii de către reclamant în condiții de siguranță care să nu-i pună în pericol sănătatea și integritatea corporală, legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu rezultă din declarațiile martorilor (care au confirmat fără dubiu că în data de 25 iunie 2012, când au ajuns la locul accidentului, reclamantul acuza dureri la piciorul stâng) și fișa de examinare de la f. 63 (din care rezultă că în data de 25 iunie 2012 reclamantul a suferit un traumatism prin strivire-fractură a extremității superioare a tibiei), iar vinovăția pârâtului există, îmbrăcând forma neglijenței.
În ceea ce privește suma de 3600 lei, solicitată de reclamant cu titlu de daune materiale constând în costul tratamentului ce i-a fost prescris, instanța observă că la dosarul cauzei nu există probe care să ateste certitudinea acesteia. Astfel, reclamantul nu a depus decât 2 chitanțe (f. 20, f. 21) care atestă plata către Spitalul Județean – Laborator Radiologie a sumei de 90 lei, un bon fiscal în valoare de 37 lei, o rețetă medicală și un card de reducere GlaxoSmithKline, fără însă a rezulta o anumită sumă plătită pentru cumpărarea de medicamente. În privința spitalizării, aceasta a fost suportată gratuit din fondul public de asigurări de sănătate.
În ceea ce privește prejudiciul moral suferit de reclamant, instanța a considerat că deși acesta este inerent în cazul oricărei leziuni (nu există leziune fără durere) suma solicitată cu acest titlu este exorbitantă față de împrejurările de fapt ale speței.
Prin urmare, având în vedere gravitatea traumatismului suferit, chiar și la externarea din spital acesta acuza dureri acute (f. 62, foaia de observație clinică generală), faptul că pe perioada celor 23 de zile de spitalizare reclamantul nu a putut munci, fiind unicul întreținător al familiei sale, instanța apreciază că suma de 4000 lei este suficientă pentru a asigura o reparare în natură a pagubei suferite, fără ca reclamantul să obțină venituri nejustificate dintr-un accident nefericit pentru toate părțile implicate.
Față de cele arătate mai sus, instanța a admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, obligând pe pârât la plata sumei de 127 lei, cu titlu de daune materiale și a sumei de 4000 lei, cu titlu de daune morale.
În temeiul art. 18 din Legea nr. 146/1997, reținând că reclamantul a beneficiat de scutirea de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 2734 lei, pentru pretențiile sale care au fost admise în parte, instanța l-a obligat pe pârâtul aflat în culpă procesuală la plata către stat a sumei de 341,16 lei, cu acest titlu.
Împotriva acestei hotărâri a promovat în termen legal recurs pârâtul, solicitând în principal, modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii și în secundar, modificarea hotărârii în sensul admiterii în parte a acțiunii civile formulate, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, învederează instanței că cele patru condiții ale răspunderii civile delictuale nu sunt îndeplinite cumulativ potrivit dispozițiilor legale.
Astfel, în ceea ce privește prejudiciul arată că în lipsa unei constatări medico-legale emise în temeiul dispozițiilor Legii nr. 271/2004 sau a unei expertize medicale de specialitate care să stabilească într-un mod precis dacă au fost sau nu aduse vătămări integrității corporale, în ce mod au fost produse vătămările, dacă acestea au putut fi produse ca urmare a prăbușirii unor bucăți de pământ și piatră și numărul zilelor de îngrijire medicale necesare recuperării, nu se poate cuantifica în mod judicios prejudiciul.
Referitor la cea de-a doua condiție, respectiv fapta ilicită, s-a reținut că pârâtul nu a luat toate măsurile pentru desfășurarea muncii în condiții de siguranță fără a motiva în vreun fel acest aspect, la dosarul cauzei neexistând nici o probă. Mai mult, pârâtul în interogatoriu arată că intimatul stătea pe o bordură când s-au desprins niște bucăți de pământ.
Nici condiția legăturii de cauzalitate nu este îndeplinită atâta timp cât nu există fapta ilicită și prejudiciul nu poate fi stabilit.
În privința culpei se arată că nu poate fi stabilită raportat la probațiunea administrată.
Se impunea a se avea în vedere și faptul că intimatul este persoană majoră, cu discernământ, care putea să evite producerea vreunui accident, prin luarea unei minime măsuri de protecție, în condițiile în care acesta era în pauză când acesta a fost vătămat.
În secundar, se solicită modificarea cuantumului daunelor, atât prin stabilirea unor culpe comune a părților, cât și raportat la faptul că suma de 4000 lei este prea mare și disproporționată în raport cu prejudiciul suferit.
În drept se invocă prevederile art.299 și urm., art.304 ind.1, art. 312 C.pr.civ.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul solicită respingerea acțiunii, în motivarea poziției procesuale aratând că datorită faptului că la locul unde a prestat activitățile respective au fost ignorate toate normele de securitate și protecție a muncii, în sensul că nu a fost asigurat echipament special de protecție și locul nu a fost asigurat cu parapeți de protecție pentru evitarea unor accidente, s-a prăbușit un zid de pământ, înalt de 3 m, peste acesta, fiind spitalizat la Clinica de Ortopedie timp de 23 de zile, iar după, a fost nevoit să mențină imobilizările gipsate încă patru săptămâni, fiind în imposibilitate să desfășoare vreo activitate aducătoare de venit pentru întreținerea familiei, fiind unicul întreținător al acesteia.
În privința condițiilor răspunderii civile delictuale arată că acestea sunt îndeplinite, raportat la probatoriul administrat în cauză.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, tribunalul în baza art. 312 coroborat cu art. 304 ind. 1 C.pr.civ., îl va respinge pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește condițiile răspunderii civile delictuale reglementate de art. 998 C.civ., tribunalul apreciază că acestea sunt îndeplinite fiind probate în urma administrării înscrisurilor depuse de reclamant și probelor testimoniale.
Astfel, referitor la prejudiciu, instanța de recurs consideră că nu se impunea efectuarea unei constatări medico-legale sau a unei expertize medicale de specialitate în condițiile în care din biletul de externare întocmit ce Clinica de Ortopedie Cluj rezultă că reclamantul a fost internat cu diagnosticul de fractură platou tibial stâng cu minimă separare, cu excoriații profunde locale, fractură bimaleolară dreaptă cu minimă deplasare, traumatism direct prin strivire și excoriație hemitorace stâng, în perioada 25.06._12, recomandându-i-se menținerea imobilizărilor gipsate încă patru săptămâni, cu tratament anticuagulant și antialgic la nevoie (f. 17).
Așadar, este evident prejudiciul produs reclamantului raportat la constatările personalului medical de specialitate.
Referitor la fapta ilicită din interogatoriul luat din oficiu pârâtului rezultă că, „reclamantul stătea pe o bordură de beton, când s-au desprins niște bucăți de pământ din locul unde curățam malul și i-au fost prinse picioarele, până mai jos de genunchi”, oferind echipament de protecție reclamantului care însă l-a refuzat acesta fiind în șlapi.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză, respectiv din declarația numitei P. M. rezultă că, „ reclamantul se afla pe marginea râpei și atunci când pârâtul a vrut să scoată un bolovan aceasta s-a surpat și a căzut pământ peste picioarele reclamantului ”. Această martoră mai arată că reclamantul în ziua respectivă era încălțat cu șlapi și pârâtul i-a spus să-și ia cizme în picioare, dar a refuzat, spunând că e prea cald, însă aceste aspecte instanța le consideră ca fiind neconvingătoare în condițiile în care această martoră a ajuns așa cum rezultă din declarație după producerea accidentului și nu se coroborează cu declarațiile celorlalți martori care de asemenea, au ajuns la fața locului tot după producerea accidentului.
Martorul P. G. I. a ajutat și acesta la scoaterea reclamantului de sub nisip, fiind acoperit până la genunchi, acesta acuzând dureri la unul dintre picioare fiind nevoit să-l ducă în brațe până la mașină.
Rezultă așadar că reclamantul se face vinovat de fapta cauzatoare de prejudicii, existând raportul de cauzalitate în condițiile în care fiind beneficiarul lucrării la care a participat reclamantul nu a luat măsurile de evitare a unor asemenea incidente, prin întărirea râpei unde săpau, malul acesteia surpându-se ca urmare a acțiunii sale de a scoate un bolovan.
Nu poate fi reținută culpa comună atâta timp cât nu s-a dovedit că reclamantul ar fi contribuit în vreun fel la producerea prejudiciului, cu atât mai mult cu cât recurentul susține că intimatul era în pauză de lucru la momentul producerii accidentului.
Referitor la cuantumul prejudiciului, în privința sumei stabilite cu titlu de daune morale, tribunalul apreciază că suma de 4000 de lei este proporțională cu suferința reclamantului care a stat imobilizat aproximativ șapte săptămâni, și în plus își câștiga existența din munca fizică pe care o presta fiind unicul întreținător al familiei, aspect necontestat de către recurent.
În privința stabiliri acestor daune nu există un criteriu precis, rămânând la latitudinea instanței de judecată de a aprecia în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei.
Față de cele ce preced, tribunalul va menține soluția judecătoriei ca fiind temeinică și legală.
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul recurent B. F. împotriva sentinței civile nr. 1579/2013, pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei T., pe care o menține în totul
Fără cheltuieli de judecată.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Februarie 2014.
Președinte, C.-V. B. | Judecător, C.-A. C. | Judecător, O.-C. T. |
Grefier, L. M. |
Red. O.T./DACT. E.C. 2 expl.-
13.03. 2014
Judecător de fond, B. C. M.- Judecătoria T.
| ← Legea 10/2001. Sentința nr. 176/2014. Tribunalul CLUJ | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
