Fond funciar. Decizia nr. 361/2014. Tribunalul CLUJ

Decizia nr. 361/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 30-04-2014 în dosarul nr. 635/242/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILĂ Nr. 361/R/2014

Ședința publică de la 30 Aprilie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE O. R. G.

Judecător C.-V. B.

Judecător C.-A. C.

Grefier C.-S. Ș.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurent P. L., împotriva Sentinței civile nr. 557/24.10.2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Huedin, privind și pe intimat C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR SANCRAIU, intimat C. J.[ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR CLUJ, intimat C. S., intimat C. Z., intimat C. Z. S., având ca obiect fond funciar contestație în anulare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta P. L. personal și reprezentantul intimatei C. Z., avocat M. I., lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constată faptul că recursul este formulat în termen și este scutit de la plata taxelor de timbru.

La data de 29.04.2014 s-a depus la dosar întâmpinare din partea intimatei C. Z., prin care se invocă excepția nulității recursului și excepția inadmisibilității recursului, un exemplar comunicându-se cu recurenta.

Instanța pune în discuție excepțiile invocate prin întâmpinare de intimata C. Z..

Reprezentantul intimatei C. Z. solicită admiterea excepției nulității recursului, având în vedere faptul că acesta nu a fost motivat. De asemenea, solicită admiterea excepției inadmisibilității recursului, pentru motivele arătate în întâmpinare.

Recurenta solicită respingerea excepțiilor invocate și depune la dosar înscrisuri în susținerea recursului (f. 23-49).

Instanța, după deliberare, respinge excepțiile invocate de intimata C. Z., constatând că recursul este suficient motivat și văzând disp. art. 304 ind. 1 C. proc. civ.

Părțile arată faptul că nu mai au alte cereri în probațiune.

Instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pentru concluzii.

Recurenta solicită admiterea recursului. Arată că ea locuiește în S., iar sora acesteia locuiește în Cluj, iar casa părintească este în Sâncrai. Mai arată faptul că s-a făcut succesiunea, iar C. Z. nu este titular pe toată suprafața.

Reprezentantul intimatei Cricin Z. solicită respingerea recursului. Arată că hotărârea instanței de fond este corectă, cu cheltuieli de judecată.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 557/24.10.2013, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Huedin, s-a admis excepția tardivității formulării contestației în anulare, invocată de intimata C. Z. și, în consecință:

S-a respins ca tardiv formulată contestația în anulare înaintată împotriva Sentinței civile nr. 445/30.04.2009 pronunțată de Judecătoria Huedin în dosarul civil nr._, de contestatoarea P. L., în contradictoriu cu intimatele C. LOCALĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE POPRIETATE ASUPRA TERENURILOR SÂNCRAIU, C. JUDEȚEANĂ PENTU STABILIREA DREPULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR CLUJ, C. Z., C. Z. S. și C. S..

A fost obligată contestatoarea la plata către intimata C. Z. a sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut următoarele:

Contestatoarea P. L. a înregistrat la Judecătoria Huedin, sub nr. administrativ 117/12/A/15.05.2013 și sub nr. dosar civil_, la data de 21.05.2013, o contestație în anulare.

Prin încheierea de ședință din data de 19.09.2013, văzând obiectul cererii de chemare în judecată și discuțiile purtate în ședința publică din data de 13.06.2013, având în vedere precizarea contestatoarei în sensul de a formula contestație în anulare împotriva Sentinței civile nr. 445/30.04.2009 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Huedin, instanța a dispus introducerea din oficiu, în cauză, în calitate de intimate a tuturor părților care au figurat în dosarul nr._ al Judecătoriei Huedin.

La termenul de judecată din data de 17.10.2013, pârâta C. Z., prin reprezentant convențional a înțeles să invoce excepția tardivității formulării contestației în anulare raportat la prevederile art. 319 alin. 2 C.pr.civ. și să solicite obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a da posibilitatea contestatoarei să-și exprime punctul de vedere cu privire la excepția invocată de pârâta C. Z. instanța a amânat pronunțarea asupra excepției pentru data de 24.10.2013, fără a fi primit vreun înscris din partea contestatoarei.

Analizând cu prioritate excepția tardivității formulării contestației în anulare, invocată de intimata C. Z., raportat la dispozițiile art. 137 alin. 1 C.pr.civ., instanța constată următoarele:

Sentința civilă nr. 445/30.04.2009 pronunțată de Judecătoria Huedin în dosarul nr._ a rămas irevocabilă la data de 21.10.2009, prin Decizia civilă nr. 1198/R/21.10.2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ .

Potrivit art. 319 alin. 2 din Codul de procedură civilă, împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.

Potrivit art. 103 din Codul de procedură civilă, neexercitarea căii de atac în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

Contestatoarea P. L. a luat cunoștință de conținutul Sentinței civile nr. 445/30.04.2009 pronunțată de Judecătoria Huedin în dosarul nr._ la data de 12.05.2009, când i-a fost comunicată (f. 130 dosar nr._ ) și de Decizia civilă nr. 1198/R/21.10.2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ la data de 04.12.2009, când i-a fost comunicată (f. 44 dosar recurs).

În consecință, față de dispozițiile art. 319 alin. 1 C.pr.civ., contestația în anularea fost promovată dincolo de termenele legale, astfel că excepția tardivității formulării contestației în anulare, invocată de intimata C. Z. este întemeiată, urmând a fi admisă și, pe cale de consecință instanța a respins ca tardiv formulată contestația în anulare înaintată împotriva Sentinței civile nr. 445/30.04.2009 pronunțată de Judecătoria Huedin în dosarul civil nr._, de contestatoarea P. L..

Față de dispozițiile art. 274 și urm. C.pr.civ., fiind în culpă procesuală, contestatoarea a fost obligată la plata către intimata C. Z. a sumei de 600 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocat dovedit cu facturile-chitanță aflate la filele 53-54 de la dosar.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea P. L., solicitând instanței admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În motivare, recurenta contestatoare arată faptul că în perioada 29.08._13, 16.09._13, 14.10._13, conform adeverințelor medicale depuse la dosar, se afla în imposibilitate medicală de a se prezenta în fața instanței. Având în vedere aceste aspecte nu a avut posibilitatea de a motiva contestația în anulare, sens în care solicită trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

La data de 29.04.2014, s-a depus la dosar întâmpinare din partea intimatei C. Z., prin care s-a solicitat instanței respingerea recursului ce face obiectul prezentului dosar. În principal, solicită admiterea excepției nulității recursului, raportat la prevederile art. 302 ind.1 alin. 1 lit. c, C. pr. civ; admiterea excepției inadmisibilității recursului raportat la faptul ca recurenta nu invoca nici un motiv de nelegalitate care sa se circumscrie prevederilor art. 304 C. pr. civ. Pe fondul cauzei, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, cu consecința menținerii Sentinței civile nr. 557/24.10.2013 ca temeinica si legala, cu cheltuieli de judecată si in recurs.

În motivare, intimata arată faptul că potrivit art. 302 ind.1 alin. 1 lit. c, cererea de recurs va cuprinde sub sancțiunea nulității motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Prin recursul declarat de către recurenta împotriva Sentinței civile pronunțata de către prima instanța, aceasta solicita in mod nefondat casarea hotărârii si trimiterea dosarului in fata primei instanțe raportat la faptul ca din cauza problemelor de sănătate nu a reușit sa-si motiveze contestația in anulare. Recurenta invoca in apărarea sa adeverințele medicale nr. 8326, 2440 si 2740, care atesta perioada in care contestatoarea recurenta ar fi avut probleme de sănătate, respectiv in perioada 29.08._13, 16.09._13, 14.10._13.

Prin urmare, recurenta nu aduce critici de nelegalitate sentinței recurate, ci invoca o stare de fapt, care nu poate fi primita de către instanța, deoarece nu se circumscrie condițiilor prevăzute de art. 304 C. pr. civ.

Arată intimata faptul că, personal apreciază ca adeverințele medicale de care încearcă sa se folosească recurenta sunt constituite pro cauza, pentru a încerca o justificare a prezentului recurs.

Nici pe fondul cauzei recursul nu este întemeiat, raportat la următoarele aspecte:

Cererea ce formează obiectul prezentului dosar a fost înregistrată la Judecătoria Huedin sub nr. administrativ 117/12/A/15.05.2013, după care contestația a fost înaintată de instanță pe cale administrativă la P. de pe lângă Judecătoria Huedin, iar prin rezoluție a parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, cererea a fost restituită instanței, formându-se dosar civil_ la data de 21.05.2013;

Prin cererea sa, contestatoarea P. L. a solicitat instanței, anularea Sentinței civile nr. 1102/08.12.2011 a Judecătoriei Huedin, pronunțată în dosarul nr._, acvirat la dosarul nr._ al Judecătoriei Huedin, în care s-a pronunțat Sentința civilă nr. 445/30.04.2009 a Judecătoriei Huedin și dosarul nr._ al Judecătoriei Huedin, în care s-a pronunțat Sentința civilă nr. 703/29.06.2009 și Decizia civilă nr. 1198/R/21.10.2009 a Tribunalului Cluj;

Anterior primului termen de judecata, respectiv la data de 12.06.2013, contestatoarea a depus o precizare a contestației, prin care a reluat în esență motivele de fapt invocate prin cererea introductiva.

Raportat la modul defectuos de redactare a contestației în anulare și lipsa cunoștințelor juridice ale contestatoarei, la primul termen de judecata din data de 13.06.2013, instanța a solicitat lămuriri acestuia, care a precizat că a înțeles să formuleze contestație în anulare împotriva Sentinței civile 445/30.04.2009 pronunțată de Judecătoria Huedin în dosarul civil nr._ si că dorește să se judece în contradictoriu cu C. Locală Sâncraiu și C. Județeană Cluj;

F. de situația prezentata de către constatatoare, instanța a îndrumat totodată contestatoarea să-și angajeze un apărător si a dispus citarea in cauza a celor doua Comisii de Fond Funciar menționate anterior.

Parata C. L. Sancraiu, prin poziția procesuala exprimata prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 14.08.2013, a solicitat respingerea contestației în anulare ca fiind neîntemeiată.

Pentru termenul de judecată din data de 23.08.2013, contestatoarea a formulat cerere de amânare a cauzei care a fost încuviințată de instanță si s-a stabilit termen pentru data de 19.09.2014;

Contestatoarea nu s-a mai prezentat la dezbateri la niciunul din termenele ulterioare cererii de amânare încuviințata pentru termenul de judecata din data de 23.08.2013;

F. de cadrul procesual deficitar stabilit de către contestatoare prin încheierea de ședință din data de 19.09.2013, văzând obiectul cererii de chemare în judecată și discuțiile purtate în ședința publică din data de 13.06.2013, având în vedere precizarea contestatoarei în sensul de a formula contestație în anulare împotriva Sentinței civile nr. 445/30.04.2009 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Huedin, instanța a dispus introducerea din oficiu, în cauză, în calitate de intimata a tuturor părților care au figurat în dosarul nr._ al Judecătoriei Huedin;

De reținut este faptul ca de la înregistrarea contestației pe rolul instanței, contestatoarea a avut tot timpul din lume sa-si motiveze contestația in anulare si sa consulte o persoana cu pregătire juridica, dar nu a procedat in acest sens, scopul acesteia fiind acela de a promova cat mai multe acțiuni in justiție in scop șicanator si pentru a menține o stare litigioasa permanenta intre aceștia, in condițiile in care toate aspectele pe care le invoca contestatoarea au fost tranșate si soluționate prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile;

Arată intimata parată faptul că la primul termen de judecata, ulterior introducerii in cauza a acesteia, respectiv la termenul de judecată din data de 17.10.2013, a invocat, prin apărătorul ales, excepția tardivității formulării contestației în anulare raportat la prevederile art. 319 alin. 2 C.pr.civ. si a solicitat obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată;

Față de poziția procesuala exprimata de către aceasta si pentru a da posibilitatea contestatoarei recurente să-și exprime punctul de vedere cu privire la excepția invocată fără a fi primit vreun înscris din partea contestatoarei.

Procedând la analiza temeiniciei excepției invocate coroborate cu prevederile legale în materie, prima instanța în mod corect a reținut ca acțiunea promovata de contestatoare (contestația in anulare) este tardiva.

Așa cum rezulta din dosar, Sentința civilă nr. 445/30.04.2009, pronunțată de Judecătoria Huedin în dosarul nr._, a rămas irevocabilă la data de 21.10.2009, prin Decizia civilă nr. 1198/R/21.10.2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ .

Or, termenul de exercitare a contestației in anulare împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită este potrivit art. 319 alin. 2 din codul de procedură civilă de 15 zile de la data când contestatorul a luat la cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.

Contestatoarea a luat la cunoștința de hotărârea judecătoreasca a cărei revizuire se solicita in anul 2009.

In speța, contestația in anulare promovata de către recurenta a fost exercitata peste termenul legal prevăzut de lege, astfel ca prima instanța in mod corect a admis excepția tardivității si pe cale de consecința a respins contestația in anulare ca tardiv formulata.

Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului și a prevederilor legale aplicabile în speță, Tribunalul reține următoarele:

Astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond, potrivit dispozițiilor art. 319 alin. 2 din Codul de procedură civilă, împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă, iar potrivit art. 103 din Codul de procedură civilă, neexercitarea căii de atac în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

De asemenea, în mod corect s-a constatat că recurenta P. L. a luat cunoștință de conținutul Sentinței civile nr. 445/30.04.2009, pronunțată de Judecătoria Huedin în dosarul nr._, la data de 12.05.2009, când i-a fost comunicată (f. 130 dosar nr._ ).

Așadar, în mod corect a aplicat instanța de fond prevederile art. 319 alin. 2 C.pr.civ. la situația din speță, reținând că prezenta contestație în anulare, fiind introdusă la instanță la data de 15.05.2013, nu a fost formulată în termen legal.

În conformitate cu prevederile art. 319 alin.2 C.pr.civ., momentul care interesează este cel la care partea a luat cunoștință de hotărârea pe care o atacă, precum și momentul la care se formulează contestația în anulare, fiind indiferent dacă acesta este motivată sau nu.

Față de acestea, Tribunalul reține că aspectele invocate în recurs de către contestatoare, și anume că în perioadele 29.08.-6.09.2013, 16.09.-21.09.2013, 14.10.-25.10.2013 a avut probleme de sănătate și astfel nu și-a putut motiva contestația în anulare, sunt lipsite de relevanță.

Așa cum s-a arătat anterior, în cauză era esențial ca cererea de contestație în anulare să fie introdusă în termenul prevăzut de art. 319 alin. 2 C.pr.civ., ori în speță nu a fost respectat termenul de introducere a contestației în anulare.

În ceea ce privește aspectele invocate în notele scrise depuse la dosarul de recurs în data de 30.04.2014, Tribunalul reține că acestea nu pot fi analizate ca motive de recurs, întrucât au fost depuse după expirarea termenului de motivare a recursului, prevăzut de art. 303 alin. 1și 2 C.pr.civ.. Potrivit acestor texte de lege, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs ori înăuntrul termenului de recurs, iar termenul pentru depunerea motivelor de recurs se socotește de la comunicarea hotărârii. Ori, potrivit art. 301 C.pr.civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, iar sentința atacată cu prezentul recurs a fost comunicată recurentei la data de 03.03.2014 (f. 64 din dosarul de fond).

Pentru toate aceste considerente și în temeiul art. 312 C.pr.civ., Tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta P. L., împotriva Sentinței civile nr. 557 din 24.10.2013, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Huedin.

În baza art. 274 C.pr.civ., recurenta va fi obligată să plătească intimatei C. Z. suma de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, constând în onorariul avocațial justificat prin factura-chitnața depusă la fila 22.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta P. L., împotriva Sentinței civile nr. 557 din 24.10.2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Huedin, pe care o menține în totul.

Obligă recurenta să plătească intimatei C. Z. suma de 600 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 30 Aprilie 2014.

Președinte,

O. R. G.

Judecător,

C.-V. B.

Judecător,

C.-A. C.

Grefier,

C.-S. Ș.

C.Ș. 14 Mai 2014

Red: O.R.G./11.07.2014/2 ex.

Jud. fond: S. J. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 361/2014. Tribunalul CLUJ