Pretenţii. Decizia nr. 362/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 362/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 30-04-2014 în dosarul nr. 29125/211/2011
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 362/R/2014
Ședința publică de la 30 Aprilie 2014
Completul alcătuit din:
PREȘEDINTE O.-R. G.
Judecător C.-V. B.
Judecător C.-A. C.
Grefier C.-S. Ș.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurent J. I., împotriva Sentinței civile nr. 8573/24.05.2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N., privind și pe intimat T. P.-S., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul pârât J. I. personal și reprezentantul intimatului reclamant, avocat I. C. V..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată faptul că la data de 01.04.2014 s-a depus la dosar din partea recurentului un înscris la care anexează copii ale actelor solicitate în vederea soluționării cererii de ajutor public judiciar.
Se constată, de asemenea, faptul că prin Încheierea civilă nr. 58/R/CC/2014, s-a respins cererea de ajutor public judiciar formulată de recurent.
Recurentul depune la dosar chitanța nr._/28.04.2014, reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 703 lei și timbru judiciar în sumă de 5 lei.
Instanța constată faptul că recursul este legal timbrat și comunică un exemplar din întâmpinarea formulată de intimat cu recurentul.
Părțile arată că nu mai au alte cereri în probațiune.
Instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pentru concluzii.
Recurentul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris. Arată instanței faptul că, câinii nu sunt ai lui, că e pensionat de boală și solicită diminuarea sumei, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea recursului ca fiind neîntemeiat, menținerea sentinței pronunțată de instanța fondului ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată conform chitanței depuse la dosar. Arată de asemenea faptul că solicitarea privind diminuarea sumei este neîntemeiată.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând, constată că prin Sentința civilă nr. 8573/24.05.2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N., s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul T. P. S., în contradictoriu cu paratul J. I..
A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 5000 euro, cu titlu de daune morale.
A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei totale de 2970,5 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (din care suma de 1410,5 lei - taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, suma de 1500 lei - onorariu avocațial, iar suma de 60 lei - contravaloare fotografii).
Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut următoarele:
În data de 30.06.2011, în timp ce se afla angrenat într-o misiune ordonată, desfășurată de poliție pe o arie de circa 25 - 30 km2, incluzând și zona rampei de gunoi a mun. Cluj-N., denumită „Pata Rât”, reclamantul (care deține funcția de adjunct șef secție la Secția 7 Poliție Cluj-N.) a fost mușcat de câini în momentul în care, deplasându-se pe jos, pe șoseaua de centură a mun. Cluj-N., a ajuns în dreptul fermei aparținând pârâtului, situată în com. Apahida, .., jud. Cluj.
Aspectele de fapt mai sus menționate reies atât din probatoriul administrat în cauză, cât și din susținerile părților, nefiind contestate de către niciuna dintre acestea.
Pârâtul în speță a contestat în schimb faptul că reclamantul ar fi fost mușcat de vreunul dintre câinii săi, susținând că acesta ar fi fost mușcat în realitate de câinii comunitari care există în zona proprietății sale, în timp ce câinii lui se aflau în curtea fermei pe care o deține și care era în întregime îngrădită la data respectivă.
Însă, aceste apărări ale pârâtului sunt contrazise de probele administrate în cauză.
Astfel, instanța a reținut mai întâi că în cadrul probei cu interogatoriul pârâtul a recunoscut că în data de 30.06.2011 avea la ferma sa, în folosință pentru pază, trei câini, dintre care doi rasa ciobănesc mioritic, pe nume „L.” și „N.”, iar cel de-al treilea rasa Rottweiler, pe nume „Toto” (pct.3 și 5).
De asemenea, pârâtul a mai recunoscut (prin răspunsurile la întrebările nr.7, 8 și 9) că în momentul când el a ajuns în dreptul gospodăriei sale, însoțit de martorul I. T. P., l-a văzut pe reclamant înconjurat de 6, 7 câini și care striga că fusese mușcat de câini; în acel moment câinele său N. se afla în drum, lângă reclamant, iar la întrebarea sa care dintre câini l-a mușcat, reclamantul l-a indicat pe câinele lui pe nume „N.”.
Pârâtul a susținut în schimb că în realitate câinele „N.” se afla în curte în momentul în care reclamantul a fost atacat de câini și că acesta a ieșit din curte doar după ce angajatul său a deschis poarta pentru a merge să vadă cine a fost mușcat de câini. Instanța a reținut însă că pârâtul nu a făcut în niciun fel dovada acestei susțineri, dovadă care, în conformitate cu disp. art.129 alin.1 teza finală C. proc. civ., îi incumba.
De altfel, apărarea pârâtului conform căreia câinii săi s-ar fi aflat atât în momentul când reclamantul a fost atacat de câini, cât și în general, în curtea fermei, care este împrejmuită, nefiind lăsați în exteriorul proprietății sale, este contrazisă de răspunsul dat de către acesta la întrebarea nr.6 din interogatoriu - răspuns conform căruia în data de 30.06.2011 l-a luat în autoturismul lui pe unul dintre colegii de misiune ai reclamantului pentru a-l apăra de câinii săi - aspect confirmat și de către polițistul respectiv, audiat ca martor în prezenta cauză (și anume martorul I. T. P. - fila 41), care a relatat că pârâtul s-a oferit să-l ia în mașina sa spunându-i că are niște câini mari care ar putea să-l atace.
Or, raportat la cele spuse de către pârât martorului I. T. P., se impune concluzia conform căreia, contrar susținerilor pârâtului, câinii săi nu se aflau în momentul incidentului închiși în curtea fermei, ci aceștia aveau acces spre exteriorul acesteia, de vreme ce doar într-o astfel de ipoteză ei ar fi putut să îl atace pe martorul I. T. P., care se afla în afara proprietății pârâtului.
În plus, susținerea pârâtului conform căreia câinii săi nu erau la data respectivă închiși în curtea fermei a fost infirmată și de către martorii I. T. P. (fila 41), R. P. (fila 43) și M. A. (fila 55) - toți cei trei martori relatând că în momentul în care au ajuns cu autoturismul în care se aflau în dreptul fermei pârâtului - în cursul aceleași zile, anterior momentului în care reclamantul a fost mușcat de câini - au observat vreo 4 -6 câini, de talie mare, rasa ciobănesc, care s-au adunat în jurul mașinii lor, iar după ce și-au continuat drumul, acești câini s-au ținut după ei circa 30 - 40 m.
Cât privește declarațiile martorilor propuși de către pârât, respectiv numiții Hopârțean G. și C. Ș. (filele 54, 55) - conform cărora câinii pârâtului ar fi ținuți în permanență în curtea fermei, legați cu lanț - instanța a apreciat că acestea nu pot fi luate în considerare, fiind contrazise de răspunsurile date de către pârât la întrebările nr.6 și 8 din interogatoriu și anume, pe de o parte, de temerea exprimată de către pârât față de martorul I. T. P. privind posibilitatea ca acesta din urmă să fie atacat de câinii săi în situația în care s-ar fi deplasat pe jos în zona fermei lui, iar, pe de altă parte, de faptul că pârâtul a confirmat prezența câinelui N. în stradă, lângă reclamant, în momentul în care el însoțit de martorul I. T. P. au ajuns la fermă, ceea ce denotă în mod evident faptul că, cel puțin în ziua respectivă, câinii pârâtului nu erau legați, în curte.
Referitor la împrejurarea dacă toți câinii care l-au atacat pe reclamant erau în paza juridică a pârâtului - aspect susținut de reclamant - instanța a apreciat că pe baza probelor administrate în cauză nu a putut fi reținută ca fiind dovedită această chestiune, în condițiile în care simplul fapt, confirmat de către pârât prin răspunsul la întrebarea nr.8 din interogatoriu, că toți câinii care se aflau în jurul reclamantului în momentul în care pârâtul a ajuns la fermă s-au îndepărtat de lângă reclamant după ce pârâtul a strigat la ei nu poate fi considerat suficient pentru a fundamenta o asemenea concluzie.
Însă, în opinia instanței, această împrejurare nu prezintă relevanță câtă vreme din elementele probatorii mai sus menționate rezultă că reclamantul a fost mușcat de unul dintre câinii aflați în folosința pârâtului, și anume de câinele N.. Sub acest aspect, instanța a considerat că deși reclamantul nu a făcut dovada printr-o probă directă cu privire la faptul că a fost mușcat de câinele N. (în condițiile în care singurul martor ocular al incidentului - angajatul pârâtului - nu a fost audiat în prezenta cauză, iar în ceea ce-l privește pe martorul I. T. P. acesta a declarat că nu a văzut exact care dintre câini l-a mușcat pe reclamant, întrucât acesta era înconjurat de 4 - 5 câini), totuși concluzia în sensul că reclamantul a fost mușcat de câinele pârâtului se impune în considerarea faptului că a fost probată (atât prin declarația martorului I. T. P., cât și prin recunoașterea pârâtului) împrejurarea că la întrebarea pârâtului care dintre câini l-a mușcat, reclamantul l-a indicat pe câinele N., coroborat și cu faptul că nu s-a putut reține ca plauzibilă ipoteza ca reclamantul să-l fi indicat în mod mincinos pe câinele N. ca fiind cel care l-a mușcat, din moment ce părțile în cauză nu se cunoșteau anterior incidentului în speță, reclamantul nelocuind în zona respectivă, iar în aceste condiții apare ca fiind exclusă posibilitatea ca acesta să fi știut anterior care dintre câinii aflați în jurul său se afla în folosința pârâtului și care nu.
Examinând prin prisma situației de fapt mai sus expuse întrunirea condițiilor prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, instanța a reținut mai întâi, sub aspectul temeiului de drept pe care reclamantul și-a fundamentat pretențiile, faptul că prin cererea introductivă au fost invocate disp. art.998-999 C. civ. și art.1000 C. civ., iar ulterior, printr-o precizare verbală formulată în ședința publică din 15.03.2013, reclamantul a invocat ca temei de drept al acțiunii sale și disp. art.1001 C. civ.
Cât privește apărarea pârâtului formulată în cadrul concluziilor orale pe fondul cauzei privind imposibilitatea luării în considerare a precizării verbale de acțiune sub aspectul temeiului de drept formulată de către reclamant, pe considerentul că aceasta nu a fost formulată și în scris, instanța a considerat că aceasta nu poate fi primită, de vreme ce precizarea respectivă - chiar interpretată drept o modificare de acțiune în sensul disp. art.132 alin.1 C. proc. civ. - a fost formulată în ședință publică, în prezența pârâtului asistat de avocat, astfel încât nu se poate vorbi despre vreo vătămare procesuală provocată pârâtului sub acest aspect, cu atât mai mult cu cât nu există nici un text de lege care instituie obligativitatea formulării în scris a modificării de acțiune.
Prin urmare, ținând cont și de împrejurarea că pârâtul nu a invocat tardivitatea modificării de acțiune formulată de reclamant (cu respectarea termenului procedural, respectiv în ședința publică din 15.03.2013, când a fost prezent personal și asistat de avocat), instanța a analizat condițiile antrenării răspunderii civile delictuale a pârâtului din perspectiva disp. art. 1001 C. civ. - prevederi legale ce reglementează răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale.
Astfel, în acest sens, instanța a reținut că pornind de la prevederea de principiu conținută de art. 1001 C. civ., în doctrină și practica judiciară s-a statuat că în vederea angajării răspunderii pentru fapta animalului persoana interesată trebuie să facă dovada, pe de o parte, a prejudiciului ce i-a fost cauzat prin fapta animalului, iar, pe de altă parte, a împrejurării că la data cauzării prejudiciului animalul se afla în paza juridică a persoanei de la care se pretinde plata despăgubirilor, nefiind necesară, spre deosebire de răspunderea pentru fapta proprie reglementată de disp. art. 998 - 999 C. civ., și probarea vinovăției celui în a cărui pază juridică se afla animalul, sub acest aspect considerându-se că operează o prezumție de culpă în supraveghere, de vinovăție în exercitarea pazei juridice sau chiar o garanție din partea paznicului juridic al animalului în privința comportamentului animalului respectiv.
În speță, pârâtul nu a contestat faptul că la data de 30.06.2011 câinele N. - al cărui proprietar este numitul J. B., fiul acestuia (conform adeverinței nr. 272/31.07.2012 eliberată de D.S.V.S.A. Cluj - C.S.V. Apahida, fila 57) - se afla în folosința și deci în paza sa juridică, astfel că instanța a apreciat ca fiind îndeplinită această cerință impusă de disp. art. 1001 C. civ.
Cât privește condiția existenței prejudiciului, precum și întinderea acestuia, instanța a reținut că potrivit certificatului medico-legal nr. 4921/I/a/931 din 04.07.2011 emis de I.M.L. Cluj-N. (fila 12), la data examinării sale medico - legale reclamantul prezenta leziuni corporale care s-au putut produce prin mușcătură de animal (câine) - leziuni care pot data din 30.06.2011 și care necesită 26 - 28 zile de îngrijiri medicale, timp în care se include și tratamentul antirabic.
De altfel, existența leziunilor invocate de reclamant și modalitatea de producere a acestora nu au fost contestate de către pârât.
Prin cererea dedusă judecății, reclamantul a solicitat repararea exclusiv a prejudiciului moral ce i-a fost cauzat prin fapta câinelui pârâtului, prejudiciu cuantificat la suma de 5000 euro.
Instanța a apreciat ca fiind justificate daunele morale pretinse de reclamant, ținând cont de suferințele fizice și psihice suportate de acesta în urma mușcăturii, de întinderea în timp a acestor suferințe, cu atât mai mult cu cât reclamantul a fost nevoit să urmeze și programul de vaccinare antirabică în perioada 30.06._11 (aspect ce rezultă din adeverința nr.8287/11.07.2011 eliberată de Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-N.), dar și lipsa de agrement și celelalte privațiuni pe care reclamantul a trebuit să le suporte în perioada de spitalizare și de convalescență, precum și prejudiciile de natură estetică suferite, în condițiile în care, după cum reiese atât din certificatul medico-legal mai sus menționat, cât și din fotografiile depuse la dosar de către reclamant, una dintre cicatricile rezultate în urma mușcăturii este la nivelul gambei drepte.
Ca atare, pentru considerentele expuse, reținând că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de disp. art.1001 pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, instanța a admis cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și va dispune în consecință.
Ținând cont și de disp. art. 274 C. proc. civ., de taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar, de factura fiscală . nr. 211/11.01.2013 și chitanța . nr. 197/11.01.2013, ambele eliberate de C.. Av. I. C. V., privind plata de către reclamant a onorariului avocațial, precum și de bonurile fiscale privind sumele achitate pentru fotografiile depuse la dosar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul J. I., solicitând instanței admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în principal, în sensul respingerii acțiunii și în subsidiar, în sensul reducerii cuantumului sumei acordate cu titlu de daune morale.
În motivare recurentul arată faptul că, conform sentinței civile nr. 8573/24.05.2013, a fost obligat la plata sumei de 5000 euro, cu titlul de daune morale, deoarece instanța a apreciat că unul dintre câinii săi, 1-a mușcat pe reclamant.
Din tot probatoriul administrat în cauza, nu reiese faptul ca acest câine „N.,, este animalul care 1-a mușcat pe reclamant.
Daca, totuși se va considera că este a lui câinele care 1-a mușcat pe reclamant, solicită diminuarea cuantumului sumei acordate cu titlul de daune morale, deoarece le consideră exagerat de mari și nu se justifică în comparație cu paguba suferita de reclamant.
Arată recurentul pârât faptul că este pensionat de boala, având gradul II de invaliditate și o pensie în cuantum de 698 lei. Pentru a achita aceasta suma, 5000 euro, ar însemna ca aproape 3 ani sa îi achite toată pensia reclamantului, rămânând fără resurse financiare pentru a procura medicamentele necesare tratării bolilor de care suferă.
La data de 12.03.2014, intimatul reclamant T. P. S. a depus la dosar întâmpinare, solicitând instanței respingerea recursului ca fiind nefondat si menținerea hotărârii recurate ca fiind temeinică si legală, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs.
În motivare, intimatul reclamant arată faptul că, în drept, cererea de recurs nu a fost motivată, însă potrivit dispozițiilor art. 304" din C.proc.civ. recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele.
Mai arată intimatul faptul că motivele de recurs invocate de pârât sunt neîntemeiate, pentru următoarele motive:
Cu titlu preliminar arată intimatul faptul că inclusiv prin cererea de recurs pârâtul nu neagă că, câinele "N." s-a aflat la data săvârșirii faptei ilicite în paza sa și nu exclude posibilitatea ca unul din câinii săi să îl fi mușcat, devreme ce acesta a cerut în subsidiar diminuarea daunelor.
I. În ceea ce privește susținerea recurentului conform căreia nu l-a mușcat niciunul din câinii săi, ci câini comunitari, consideră intimatul că este neîntemeiată, din analizarea tuturor probele administrate rezultând contrariul.
Arată intimatul că probațiunea a fost foarte grea raportat la conduita pârâtului de nerecunoaștere și la faptul că niciun martor în afara paznicului nu a văzut . acestuia. Cu toate acestea, a avut șansa de a fi împreună cu mai mulți colegi de serviciu în timpul și zona în care a fost mușcat, care au dovedit fapta ilicită a pârâtului.
1. In ceea ce privește legătura de cauzalitate dintre mușcătura de câine pe care a suferit-o și câinii pârâtului, aceasta rezultă din interogatorii, din declarațiile martorilor I. T., R. P. și M. A. și din Tabelul privind efectuarea vaccinării antirabice la specia canină la data de 19-20.12.2011.
Această legătură de cauzalitate rezultă din condițiile de loc și timp în care s-a produs.
a) Arată intimatul faptul că are calitatea de ofițer de poliție și în data de 30.06.2011 a participat împreună cu mai mulți colegi polițiști și jandarmi (cca. 30-35 persoane) la o acțiune polițienească care s-a desfășurat pe o arie de circa 30 km2 ce a inclus și zona rampei de gunoi a mun. Cluj-N. denumită Pata Rât.
Intimatul a fost mușcat la cca. 25 metri de casa pârâtului, într-un loc public, respectiv la intersecția unui drum privat cu șoseaua de centură Apahida, șosea care desparte locul săvârșirii faptei de casa pârâtului.
Acest loc nu a fost contestat de către pârât și este confirmat de declarația martorului I. T.. In interogatorul luat pârâtului rezultă că, câinele pe nume "N." era "în drum, lângă reclamant" imediat după ce am fost mușcat (întrebarea nr. 8).
b) Martorul I. T. a văzut momentul mușcării sale de către câinii pârâtului. Acesta se afla în autoturismul pârâtului în momentul în care l-a văzut înconjurat de mai mulți câini anterior căderii sale la pământ și în continuare în toată perioada care a urmat până când acesta împreună cu pârâtul au ajuns la fața locului, precizând că erau aceiași câini pe care i-a văzut anterior ieșind din gospodăria pârâtului.
Martorul I. T. a descris acești câini ca fiind de talie mare și de culoare alb cu negru. Declarația acestuia se coroborează cu Tabelul privind efectuarea vaccinării antirabice la specia canină la data de 19-20.12.2011, din cuprinsul căruia rezultă că numitul J. B. (fiul pârâtului) are în proprietate mai mulți câini de talie înaltă, printre care și doi câini de rasă ciobănesc mioritic, de culoare alb cu negru, care se numesc "L." și "N.".
Cu ocazia administrării interogatoriului, pârâtul a declarat că la data săvârșirii faptei pe cei doi câini "L." și "N." îi avea în folosință pentru pază (întrebările 3 și 5). Această folosință atrage aplicarea prevederilor art. 1001 C.civ.
La momentul în care martorul I. T. a ajuns împreună cu pârâtul lângă acesta, el era înconjurat de 4-5 câini printre care se afla și câinele "N.". Toți acești câini au reacționat la vorbele pârâtului, îndepărtându-se de acesta, ceea ce dovedește că aceștia îi aparțineau (întrebarea 8 din interogatoriul pârâtului).
De altfel, din interogatoriul luat pârâtului, rezultă că acesta nu contestă că acesta era înconjurat de câinii săi imediat după ce a fost mușcat, respectiv în momentul sosirii sale la fața locului însoțit de martorul I. T. (întrebările 7-10).
Din declarațiile martorilor I. T., R. P. și M. A. nu rezultă că la fața locului ar fi existat alți câini în afară de cei ai pârâtului și că în afară de acești câini cei trei martori nu au văzut alți câini pe timpul misiunii și în zona în care aceștia au desfășurat-o (circa 30 km2).
Intimatul arată faptul că a fost mușcat de câinele "N.", aspect dovedit de conduita pârâtului, care în momentul sosirii sale la fața locului l-a întrebat care dintre câini l-a mușcat (declarația martorului I. T.), acesta fiind sigur că a fost mușcat de unul dintre câinii săi și strigând la câinele "N." după ce l-a indicat, care i s-a supus (întrebarea nr. 8 din interogatoriul pârâtului). În cazul în care nu ar fi acceptat posibilitatea să fi fost mușcat de unul dintre câinii lui, acesta nu l-ar fi întrebat care dintre câinii lui l-a mușcat și nici nu ar fi strigat la câinele "N." și ulterior la toți ceilalți pentru a se îndepărta.
Mai arată intimatul faptul că în interogatorul luat acestuia, în ceea ce privește câinele care l-a mușcat, se coroborează cu cel al pârâtului și cu declarația martorului I. T., toate aceste probe făcând dovada că a fost mușcat de câinele "N." aflat în serviciul pârâtului.
În ipoteza în care instanța de judecată ar considera că nu a fost mușcat de câinele "N.", consideră că sunt aplicabile dispozițiile art. 1203 C. civ. privitoare la prezumțiile simple, potrivit cărora prezumțiile sunt consecințele ce legea sau magistratul trage din un fapt cunoscut la un fapt necunoscut, vecin și conex celui cunoscut.
Fiind dovedit în mod cert că la momentul mușcării sale și imediat după aceasta (declarația martorului I. T. și interogatorii) era înconjurat de câinii pârâtului la circa 25 de metri de casa acestuia, se naște prezumția simplă că nu putea fi mușcat decât de unul dintre aceștia.
Pârâtul a invocat că nu a fost mușcat de câinii săi, ci de câini comunitari deoarece câinii săi au ieșit din curte după ce a fost mușcat, ca urmare a acțiunii de deschidere a porții de către un angajat de-al său, proprietatea sa fiind îngrădită, iar câinii săi legați.
Apărările sale sunt neîntemeiate pentru următoarele motive:
■ Pârâtul nu a făcut dovada existenței în momentul mușcării lui sau într-un moment imediat următor acestuia a altor câini, cum sunt și cei comunitari. Acesta a depus un articol de ziar care face afirmații generale și care se referă la un alt loc și la o altă perioadă de timp. Din probele administrate rezultă că rampa de gunoi Pata Rât se află la o distanță de cel puțin 1 km de gospodăria pârâtului.
■ Din declarațiile martorilor I. T., R. P. și M. A. rezultă că aceștia nu au văzut câini comunitari pe timpul misiunii și în zona în care aceștia au desfășurat-o (circa 30 km2) și nici un alt câine în afara celor aparținând pârâtului.
■ Din declarația martorului I. T. rezultă că atât la momentul mușcării lui, cât și ulterior, a fost înconjurat de aceeași câini de talie mare pe care i-a văzut anterior ieșind din curtea pârâtului. Este de notorietate că toți câinii comunitari sunt de talie mică sau cel mult de talie mijlocie.
■ Din declarația martorului Hopîrțeanu Ghoerghe rezultă că acesta nu a auzit "să fi fost vreo altă persoană mușcată de câini sau de câinii pârâtului", astfel încât susținerea pârâtului conform căreia în zonă sunt foarte mulți câini comunitari nu este dovedită de niciun incident canin.
■ Pârâtul nu a făcut dovada ieșirii câinilor săi din curte doar după momentul în care acesta a fost muscat.
■ Pârâtul nu a făcut dovada îngrădirii complete a proprietății sale la momentul săvârșirii faptei, înscrisurile depuse în probațiune (raportul de evaluare și nota anexată acestuia) nefiind apte să facă o astfel de dovadă atât prin caracterul incomplet al proprietății pe care fotografiile cuprinse în aceste înscrisuri încearcă să îl redea (nu este redată o imagine panoramică, iar fotografiile redau realitatea bidimensional), cât și prin lipsa unui număr de înregistrare trecut într-un registru public în condițiile art. 1182 C.civ., astfel încât aceste înscrisuri nu îmi sunt opozabile.
■ Gospodăria pârâtului nu era îngrădită devreme ce martorii I. T., R. P. și M. A. au putut intra în aceasta cu autovehiculul jandarmeriei în aceeași zi, cu câteva ore anterior săvârșirii faptei.
■ Chiar în ipoteza în care s-ar reține existența îngrădirii complete a gospodăriei pârâtului, din declarațiile martorilor I. T., R. P. și M. A. rezultă că, în ziua săvârșirii faptei, la câteva ore înainte, câinii acestuia nu erau legați sau ținuți într-un loc împrejmuit și că aceștia puteau să părăsească liber gospodăria pârâtului, inclusiv pe domeniul public. De altfel, declarând la interogatoriu că toți câinii săi au ieșit din curte după ce un angajat de-al său a deschis poarta, pârâtul a recunoscut în mod indirect că aceștia nu erau legați în curte.
■ Martorii propuși în apărare de pârât nu au dovedit că la data și momentul săvârșirii faptei câinii pârâtului au fost legați, afirmațiile lor fiind unele cu caracter general.
■ Neîngrădirea proprietății și libertatea de mișcare a câinilor pârâtului este dovedită de acțiunea acestuia de a-1 lua cu puțin timp înainte de producerea faptei pe martorul I. T. în autoturismul său proprietate personală pentru a-l feri de câinii săi. Acesta din urmă a declarat că pârâtul "s-a oferit să mă ducă cu mașina spunându-mi că are niște câini mari care ar putea să mă atace" (fila nr. 41).
2. Deși vinovăția proprietarului animalului sau a celui ce se folosește de acesta este prezumată de art. 1001 C.civ., fiind suficientă dovedirea faptului că paguba a fost creată de animalul care se afla în paza juridică a acestuia, arată intimatul că, în speță, vinovăția pârâtului este dovedită de neluarea măsurilor de supraveghere și de prevenire a atacului canin la care era obligat prin dispozițiile art. 1001 C.civ. și ale O.U.G. nr. 55/2002.
a) Așa cum a arătat la pct. 2, în ziua săvârșirii faptei câinii pârâtului nu erau legați sau ținuți într-un loc împrejmuit și aceștia puteau să părăsească liber gospodăria pârâtului, inclusiv pe domeniul public. Aceasta dovedește că pârâtul a încălcat obligația generală de supraveghere i animalului instituită de art. 1001 C.civ.
b) Potrivit prevederilor art. 6 alin. (4) din O.U.G. nr. 55/2002 accesul câinilor cu potențial agresiv în localurile publice, în mijloacele de transport în comun, în locurile publice precum și în părțile comune ale imobilelor este permis numai dacă aceștia poartă botniță; și sunt ținuți în lesă de către proprietarii sau deținătorii temporari ai acestora.
Conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 55/2002 prin câini agresivi se înțelege orice câine care, fără să fie provocat, mușcă sau atacă persoane ori animal domestice în locuri publice sau private.
Chiar dacă art. 6 alin. (4) din O.U.G. nr. 55/2002 folosește termenul de câini cu "potențial, agresiv, câinii pârâtului se încadrează în noțiunea de câini agresivi definită de art. 2 alin. (1) lit. a din O.U.G. nr. 55/2002, deoarece aceștia l-au atacat fără să fie provocați într-un loc public.
Acești câini i-au atacat anterior și pe martorii I. T., R. P. și M. A. atât în gospodărie, cât și pe drumul public, neavând relevanță că se aflau într-u autovehicul.
Agresivitatea câinilor este dovedită inclusiv de conduita angajatului pârâtului, căruia i fost frică să intervină în atacul canin dezlănțuit asupra sa și de declarația martorului Hopîrțeai G., care a declarat că aceștia sunt atât de agresivi încât atunci când merge la ferma pârâtului stă în mașină și claxonează și nu se dă jos din mașină din cauza câinilor "deși aceștia sunt, legați" (fila nr. 44).
Nu în ultimul rând, prin întâmpinare pârâtul a recunoscut că are câini agresivi, invocând într-una dintre apărările sale că avea montate plăcuțe cu mențiunea "Atenție, câini periculoși".
Din recomandările I.G.P.R. pentru proprietarii sau deținătorii temporari ai câinilor periculoși sau agresivi rezultă că aceștia nu trebuie lăsați lângă gard sau poartă deoarece îi menține într-o stare permanentă de nervozitate, existând riscul să muște pe oricine intră în raza lui de acțiune.
R. ciobănesc românesc mioritic pe care o are și câinele "N." este o rasă de câine agresiv, fiind considerat de unii singurul câine care are șanse de a scăpa cu viață când atacă ursul (a se vedea extrasul de pe site-ul Enciclopediei Wikipedia).
Dacă pârâtul ar fi respectat art. 6 alin. (4) din O.U.G. nr. 55/2002, acesta nu ar mai fi fost muscat.
Apărarea acestuia conform căreia ar fi avut montate la . care atenționau de existența câinilor agresivi nu înlătură răspunderea acestuia deoarece atacul canin nu s-a produs în interiorul gospodăriei, ci în afara acesteia, pe domeniul public. In plus, martorii Ilutiu T., R. P. si M. A. au declarat că nu au observat existenta unor astfel de plăcuțe.
c) Nu în ultimul rând, conduita pârâtului dovedește pe deplin vinovăția acestuia.
■ Prin luarea în autoturism a martorului I. T. acesta a prevăzut posibilitatea unui atac canin din partea câinilor săi împotriva oamenilor.
■ În momentul în care a sosit la fața locului a întrebat care dintre câinii săi l-a mușcat, strigând la aceștia ca să se depărteze.
■ Pârâtul l-a luat în autoturismul său pentru a-l transporta la spital și mi-a dat numărul său de telefon în vederea rezolvării pe cale amiabilă a incidentului. La interogatoriu acesta a recunoscut că a prevăzut că mușcătura putea proveni de la unul dintre câinii săi, declarând că "i-am dat numărul de telefon pentru a ne întâlni și a discuta în cazul în care s-ar fi constatat că ar fi fost mușcat de câinele meu".
■ Pârâtul i-a confirmat telefonic în seara zilei în care a fost mușcat că toți câinii săi sunt vaccinați.
■ Fiul pârâtului s-a prezentat la spitalul unde a fost internat și și-a cerut scuze pentru cele întâmplate.
În jurisprudență s-a arătat că persoana care are animalul în pază răspunde de drept de prejudiciul cauzat de acesta cât timp nu dovedește că paguba s-a datorat forței majore, faptei victimei sau unei a treia persoane pentru care proprietarul animalului nu este ținut a răspunde.
Pârâtul nu a făcut dovada nici-uneia dintre aceste trei cauze exoneratoare de răspundere, astfel încât acesta obligat să își repare în întregime prejudiciul cauzat de animalele aflate în paza sa.
II. Referitor la solicitarea subsidiară a recurentului de a fi diminuate daunele morale în baza bolilor de care acesta suferă și a veniturilor mici de care acesta beneficiază, aceasta nu este nici întemeiată și nici legală.
Repararea prejudiciului cauzat unei persoane ca urmare a agresiunii suferite prin fapta unui animal, trebuie să asigure celui vătămat o acoperire integrală a daunelor suferite, restabilindu-se situația anterioară faptei prejudiciabile.
Premisa și principiul acordării daunelor morale o reprezintă acoperirea integrală a daunelor suferite de victimă, astfel încât la stabilirea lor instanța de judecată urmează a analiza doar circumstanțele reale (împrejurările în care s-a săvârșit fapta) și cele personale ale victimei, nicidecum situația personală a făptuitorului. Luarea în considerare a circumstanțelor personale ale făptuitorului contravine principiului acoperirii integrale a daunelor suferite de victimă și are ca finalitate juridică nerăspunderea făptuitorului atât timp cât răspunderea sa se reflectă în despăgubirile la care acesta este obligat.
In practică, printre criteriile de acordare a daunelor morale pentru daunele provocate de un animal se află durerile fizice și psihice cauzate de mușcătură, trauma psihică suferită de atacul canin, lipsa de agrement în perioada de spitalizare și de convalescență și prejudiciile de natură estetică.
Prima instanță a cuantificat în mod corect daunele acordate pentru prejudiciul suferit raportat la criteriile de mai sus.
Durerile fizice și psihice sunt dovedite de gravitatea leziunilor:
a) fața posterioară a umărului drept: excoriația liniară de circa 10 cm, pe un fond echimotic de 11/9 cm,
b) coapsa dreaptă 1/3 superioară fața posterolaterală: două placarde excoriate de 6/1 cm și de 4/0,7 cm pe un fond echimotic de 20/6 cm,
c) gamba dreaptă față posterioară 1/3 mijlocie: leziune în formă triunghiulară, cu laturile de 3,3 cm și 2 cm, prezentând la unul dintre unghiuri o plagă profundă de 1/0,5 cm pe un fond echimotic de 5/4 cm și două placarde excoriate de 3/0,5 cm și 2/0,5 cm,
d) genunchiul stâng: trei placarde excoriate de 1,5/1,5 cm, 1/1 cm și 1/0,5 cm.
Arată intimatul faptul că a rămas traumatizat o perioadă de timp după mușcătură, având în vedere că la momentul atacului nu a mai crezut că va scăpa cu viață. Și în prezent îi rămân în minte cuvintele paznicului care i-a spus în timpul atacului canin să nu mai înainteze că câinele rasa Rottwailler o să îl "rupă".
Lipsa de agrement s-a realizat în perioada de spitalizare și de convalescență, perioadă în care a fost în imposibilitate de a desfășura o viață normală și de a se ocupa singur de îngrijirea sa. Suportarea mediului spitalicesc, conștiința de a fi bolnav, urmarea programului de vaccinare antirabică, suferința de a fi privat de o viață normală corespunzătoare vârstei implică și o suferință psihică.
In această perioadă poziția sa socială a avut de suferit, la fel ca și posibilitățile de atingere a plăcerilor vieții (posibilități de destindere, de a călători, etc). Prejudiciul de agrement reprezintă restrângerea posibilităților victimei de a se bucura de viață, de a avea parte din plin de satisfacții materiale și spirituale pe care aceasta i le poate oferi.
Prejudiciile de natură estetică permanente (cicatricea de la nivelul gambei drepte) îi determină, de asemenea, numeroase frustrări deoarece alterarea aspectului fizic îl împiedică să ducă o viață normală, specifică vârstei unui bărbat de 47 de ani, fără cicatrici, în special în momentele în care va fi nevoit să poarte o ținută în care această cicatrice va fi vizibilă (activități sportive, plajă, piscină, etc).
În drept, art. 312 din C.proc.civ., art. 998-999 C.civ., art. 1001 C.civ., art. 6 alin. (4) d O.U.G. nr. 55/2002 și art. 129 alin. (5) din C.proc.civ.
Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate și a actelor dosarului, Tribunalul reține următoarele:
Recurentul a susținut că din probatoriul administrat în cauză nu a reieșit că reclamantul a fost mușcat de câinele său.
Aceste susțineri sunt neîntemeiate.
Astfel, în cauză s-a administrat interogatoriul și au fost luate declarații de martori.
Din coroborarea acestor probe, instanța de fond a reținut în mod corect că reclamantul a fost mușcat de unul dintre câinii deținuți de pârât.
Deși unii martori au arătat că ferma pârâtului este îngrădită și că acesta ține câinii legați cu lanț, martorul Ilutiu T. P., care se afla cu reclamantul atunci când a fost mușcat de câine, a arătat că erau mai mulți câini, unii erau în curte, unii erau pe stradă, câinii pârâtului nu erau prinși cu lanț, pârâtul i-a spus martorului că are niște câini mari care ar putea să îl atace. Martorul l-a văzut pe reclamant înconjurat de câini. Când a ajuns împreună cu pârâtul lângă reclamant, pârâtul l-a întrebat pe reclamant care dintre câini l-a mușcat, iar reclamantul a indicat unul dintre câini cu mâna, după care pârâtul a întrebat „N.?” și a strigat la câine.
Întrucât doar martorul Ilutiu T. P. a fost de față la incident, în mod corect instanța de fond a ținut cont de cele declarate de acest martor și nu de declarațiile celorlalți martori audiați în cauză.
Recurentul a mai solicitat diminuarea sumei acordate reclamantului, considerând că suma este exagerat de mare în comparație cu paguba suferită de reclamant și arătând că nu are resursele financiare necesare pentru a plăti despăgubirile, fiind pensionar de boală.
În această privință, tribunalul reține că suma acordată cu titlu de daune morale de către instanța de fond este corespunzătoare suferințelor fizice și psihice produse reclamantului.
Astfel, nu se poate contesta faptul că mușcăturile de câine, astfel cum au fost evidențiate în certificatul medico-legal depus la dosar, au produs reclamantului dureri fizice și stres emoțional.
În plus, se constată că instanța de fond a reținut în mod corect că urmările mușcăturii de câine s-au întins pe o perioadă mai mare de timp, reclamantul fiind nevoit să urmeze programul de vaccinare antirabică în perioada 30.06._11, astfel cu rezultă din adeverința nr. 8287/11.07.2011 eliberată de Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-N.. De asemenea, instanța de fond a reținut în mod corect că reclamantul a suportat și alte privațiuni în perioada de spitalizare și de convalescență, precum și prejudicii de natură estetică, cât timp din certificatul medico-legal depus la dosar a rezultat că reclamantul prezintă cicatrici la nivelul gambei drepte în urma mușcăturii de câine.
Întrucât despăgubirile au ca scop repararea prejudiciului provocat, la determinarea cuantumului despăgubirilor se are în vedere doar întinderea prejudiciului, nu și posibilitățile materiale ale persoanei obligată la plată. Așadar, susținerile recurentului că, fiind pensionar, nu are posibilități materiale, nu pot fi reținute în cauză. De altfel, din adeverința de venit depusă la fila nr. 39 din dosarul de recurs, rezultă că recurentul realizează venituri suplimentare, din cedarea folosinței unor bunuri.
Pentru toate aceste considerente și în baza art. 312 Cod proc. civ. tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul pârât J. I., împotriva Sentinței civile nr. 8573 din 24.05._ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N., pe care o va menține în totul.
În baza art. 274 Cod proc. civ., recurentul va fi obligat să plătească intimatului T. P. S., suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, constând din onorariul avocațial justificat prin chitanța depusă la fila 46 în dosarul de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul pârât J. I., împotriva Sentinței civile nr. 8573 din 24.05._ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N., pe care o menține în totul.
Obligă recurentul să plătească intimatului T. P. S., suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 30.04.2014.
Președinte, O.-R. G. | Judecător, C.-V. B. fiind in c.o. semnează Vicepreșdinte E. L. | Judecător, C.-A. C. fiind in c.o. semnează Vicepreșdinte A. N. |
Grefier, C.-S. Ș. fiind in c.o. semnează Grefier șef Secța civilă |
C.Ș. 21 Mai 2014
Red./dact./O.R.G./C.Ș.
06.08.2014/2 ex.
Jud. fond: D. G. R.
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... | Fond funciar. Decizia nr. 361/2014. Tribunalul CLUJ → |
|---|
