Revendicare mobiliară. Decizia nr. 141/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 141/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 25-02-2014 în dosarul nr. 28344/211/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ NR. 141/R/2014
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 25 FEBRUARIE 2014
COMPLETUL COMPUS DIN:
PREȘEDINTE: M. O.-S.
JUDECĂTOR: D.-I. T.
JUDECĂTOR: A.-S. S.
GREFIER: L. C.
Pe rol se află judecarea recursului declarat de către recurenții U. A. și . împotriva sentinței civile nr._/28.06.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N., având ca obiect revendicare mobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta recurentului U. A., avocat Geri A. B., în substituirea avocat A. M. M. și reprezentantul recurentului ., avocat T. B., lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, reprezentantul recurentului ., avocat T. B. depune la dosar taxă judiciară de timbru în cuantum de 96 lei și timbru judiciar în cuantum de 5 lei,. recursul fiind legal timbrat.
Reprezentanții părților prezente arată că nu au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, tribunalul în conformitate cu dispozițiile art.150 C.pr.civ. declară încheiată faza probatorie și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta recurentului U. A., avocat Geri A. B. solicită instanței admiterea recursului declarat de către reclamant așa cum a fost formulat în scris. Susține oral motivele de recurs. Fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul recurentului ., avocat T. B. solicită instanței respingerea recursului declarat de către reclamant ca fiind neîntemeiat, cu obligarea recurentului reclamant la plata cheltuielilor de judecată. Susține oral motivele expuse în întâmpinarea depusă la dosar la recursul declarat de către reclamantul U. A..
Cu privire la recursul declarat de către recurentul pârât ., reprezentantul acestuia avocat T. B. solicită instanței admiterea recursului, modificarea hotărârii instanței de fond în sensul de a respinge în întregime acțiunea formulată de către reclamant ca fiind neîntemeiată. Cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu de avocat la fondul cauzei. Susține oral motivele de recurs formulate de către pârâtul ..
Având cuvântul cu privire la recursul declarat de către pârâtul ., reprezentanta recurentului solicită instanței respingerea recursului declarat de către pârât, menținerea sentinței atacate.
Tribunalul reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Reține că prin sentința civile nr._/28.06.2013 pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria Cluj-N. a admis în parte cererea formulată de reclamantul U. A., în contradictoriu cu pârâta . și în consecință:
A obligat pârâta la recunoașterea dreptului de proprietate, la predarea și lăsarea în deplină proprietate și posesie reclamantului a bunurilor mobile constând în unelte.
A respins ca neîntemeiat capătul de cerere privitor la autoturismul marca Renault.
A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 2296,4 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.12.2012, reclamantul U. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta . obligarea pârâtei la recunoașterea dreptului de proprietate, la predarea și lăsarea în deplină proprietate și posesie reclamantului a bunurilor mobile constând în autoturism marca Renault, cu nr. de înmatriculare_, set chei combinat fixe și inelare, set chei inelare, doua seturi de chei fixe, doua cricuri auto, trusa chei tubulare față, trusă chei tubulare, două macarale (scripeți), două rampe, capră pentru suspendat cutie de viteză, capră pentru suspendat autoturism, presă pentru cutie de viteză, aparat de sudură, două menghine, presă cămașă, iar în subsidiar, în măsura în care bunurile nu mai pot di predate să oblige pârâta la plata unei despăgubiri egale cu valoarea acestora de 6500 euro, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că este proprietarul bunurilor mobile indicate în acțiune, a fost angajat al societății pârâte în meseria de mecanic auto. Pe perioada angajării pârâta i-a pus la dispoziție o locuință în .-și activitatea în garajul acestei societăți. Pe perioada desfășurării activității a utilizat bunurile mobile aflate în proprietatea sa, acestea fiind păstrate în garaj. Autoturismul era păstrat parcat în curtea imobilului în care pârâta îi pusese la dispoziție locuința. În urma unor neînțelegeri cu conducerea societății, reclamantul a fost evacuat de către aceasta, nefiindu-i permis să-și ia bunurile mobile avute în locuință, sau autovehiculul din curtea imobilului. La data evacuării autoturismul era avariat. Când s-a întors pentru a încerca pe cale amiabilă să-și recupereze autoturismul, acesta nu se mai afla în curtea imobilului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 563, 566 C.civ.
Pârâta a formulat întâmpinare prin acre a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, arătând în motivare că în ceea ce privește bunurile mobile acestea nu sunt și nu au fost proprietatea reclamantului, fiind bunuri destinate desfășurării activității de întreținere și reparare a autocarelor aflate în proprietatea societății. Garajul a fost echipat cu toate cele necesare la momentul finalizării halei și înainte ca reclamantul să devină angajatul societății. Arată că bunurile sunt destul de voluminoase, fiind destinate reparației autocarelor, iar nu autoturismelor. În privința autoturismului, învederează că acesta este proprietatea reclamantului, care a fost parcat în urma accidentului suferit în 2010 în curtea imobilului sediu al societății. În ianuarie 2011, când raporturile de muncă au încetat, reclamantul a refuzat să ridice autoturismul. Curtea este deschisă, fără gard despărțitor, autoturismul a fost abandonat de către reclamant, însă nu se afla în paza pârâtei. Oricine putea să intre și să transporte autoturismul pe o platformă.. învederează că în acest moment autoturismul nu se mai află în curtea societății.
Din actele și lucrările existente la dosar, instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, reclamantul U. A. a fost angajat în raporturi de muncă cu societatea pârâtă S.C. E. T. S.R.L. între anii 2006-ianuarie 2011, în meseria de cărăuș, îndeplinind și activități de mecanic auto. Relațiile de muncă au încetat prin desfacerea contractului la data de 31.01.2011, astfel cum rezultă din adeverința de la fila 32, uneltele pe care acesta le-a utilizat în desfășurarea activității nefiindu-i returnate.
Din adresa comunicată de către Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere Înmatriculări a vehiculelor reiese că autoturismul marca Renault Laguna cu nr. de înmatriculare_ figurează înmatriculat pe numele reclamantului. Autoturismul a fost parcat în curtea societății pârâte, acolo unde reclamantul a și locuit în spațiul închiriat de către societatea pârâtă. Deși reclamantul a părăsit locuința închiriată în anul 2009, autoturismul a rămas parcat în curtea societății, ulterior acesta dispărând de la locul în care a fost lăsat.
În drept, în conformitate cu prevederile art.563 C.civ., „(1) Proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept. El are, de asemenea, dreptul la despăgubiri, dacă este cazul.”
În speță, în ceea ce privește autoturismul proprietatea reclamantului marca Renault Laguna cu nr. de înmatriculare_, instanța de fond a reținut din susținerilor reclamantului, necontestate de către pârâtă și confirmate de înscrisurile depuse precum și de depozițiile martorilor, că acesta a fost lăsat, cu acordul societății pârâte, în parcarea acesteia pentru o perioadă mai mare de timp, respectiv între anii 2007-2011. Deși reclamantul nu a mai locuit în incinta societății din anul 2009, autoturismul a fost lăsat în același loc, întrucât prezenta avarii ca urmare a producerii unui accident auto în anul 2010, urmând a fi transportat la un service auto. Deși relațiile de muncă între părți au încetat în luna ianuarie 2011, autoturismul nu a fost ridicat de către reclamant nici la finalul acestora.
Martorii audiați în cauză confirmă prezența în incinta societății a autoturismului marca Renault, așa cum din depozițiile acestora reiese faptul că în curtea societății pârâte avea acces orice persoană, curtea nefiind prevăzută cu un sistem de închidere sau chiar cu un gard despărțitor, în același loc mai funcționând și alte societăți comerciale. Astfel că la un moment dat autoturismul nu a mai fost văzut, martorii confirmând ipoteza ca persoane necunoscute să fi pătruns în incinta societății și să transporte autoturismul fără să întâmpine vreun obstacol sau să le fie solicitată identitatea.
Cu toate acestea, nu a fost confirmată susținerea reclamantului în sensul că a solicitat și i-a fost refuzată restituirea autoturismului de către conducerea societății.
Potrivit art. 1377 C.civ., are paza lucrului proprietarul ori cel care, în temeiul unei dispoziții legale sau a unui contract ori chiar numai în fapt exercită în mod independent controlul și supravegherea asupra lucrului și se servește de acesta în interes propriu.
De asemenea, potrivit art. 2103 C.civ. depozitul este contractul prin care depozitarul primește de la deponent un bun mobil cu obligația de a-l păstra pentru o perioadă de timp și de a-l restitui în natură.
În speță, instanța de fond nu a putut reține nici existența vreunui raport juridic între reclamant și societatea pârâtă prin care aceasta din urmă să fie abilitat să exercite paza asupra autoturismului proprietatea reclamantului, controlul sau supravegherea și nici nu a fost dovedită lăsarea bunului în depozitul pârâtei, motiv pentru care a apreciat că dispariția autoturismului nu poate fi imputată societății pârâte.
În privința bunurilor mobile, unelte constând în set chei combinat fixe și inelare, set chei inelare, doua seturi de chei fixe, doua cricuri auto, trusa chei tubulare față, trusă chei tubulare, două macarale (scripeți), două rampe, capră pentru suspendat cutie de viteză, capră pentru suspendat autoturism, presă pentru cutie de viteză, aparat de sudură, două menghine, presă cămașă, instanța de fond a reținut din depozițiile martorilor audiați, că sculele menționate au aparținut reclamantului, fiind cele cu care își desfășura activitatea de mecanic auto.
Instanța de fond a arătat că urmare a depozițiilor martorilor, sarcina probei s-a transferat pârâtei căreia îi incumba sarcina dovedirii proprietății sale asupra bunurilor mobile solicitate de către reclamant, - însă pârâta în speță nu a făcut nicio probă în acest sens, astfel cum prevăd dispozițiile art. 129 alin.1 teza finală C. proc. civ.
Raportat la cele mai sus reținute, instanța de fond a găsit întemeiată în parte acțiunea reclamantului urmând ca în temeiul art.563 și urm. C.civ. nou să o admită în aceeași măsură, conform dispozitivului sentinței.
În temeiul art.274 C.proc.civ., față de culpa procesuală a pârâtei, instanța a obligat-o la plata sumei de 2296,4 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei reprezentând taxa de timbru 1791,4 lei, timbru judiciar în suma de 5 lei și onorariu avocațial de 500 lei achitată conform chitanței nr. 042/19.06.2013.
Împotriva sentinței menționate a declarat recurs reclamantul U. A., solicitând modificarea în parte a acesteia, în sensul obligării acesteia să-i predea și să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie autoturismul marca Renault Laguna, înmatriculat în România sub nr._ și având nr. de identificare VF1KGOGO_. În subsidiar, în măsura în care autoturismul mai sus arătat nu mai poate fi predat, a solicitat obligarea intimata să-i plătească o despăgubire egală cu valoarea acestuia, respectiv suma de 4000 EURO
În motivarea recursului reclamantul a arătat că este proprietar asupra bunurilor mobile și asupra autoturismului marca Renault, fapt care reiese din toate probele administrate și reținut ca atare de instanța de fond de fond.
Din probele administrate, respectiv din interogatoriul intimatei și depozițiile martorilor, a probat faptul că autoturismul a fost parcat multă vreme în curtea societății intimate. Din depoziția martorului Akka N. de la fila 41 din dosar reiese faptul că mașina inițial a fost parcată în hală, iar ulterior în curtea intimatei, iar în depoziția sa - fila 42 din dosar, martorul F. A. M. arată faptul că, la momentul la care el s-a angajat la societatea ce își avea sediul în incinta intimatei, autoturismul Renault era parcat în același loc, "pe partea stângă cum se intră în curte."
Inițial recurent parca autoturismul în curtea societății la care lucra doar pe perioada programului de muncă, până în momentul în care a avut loc accidentul care a adus autoturismul în starea în care nu mai putea fi deplasat. Acesta a fost motivul pentru care, cu acordul intimatei, a lăsat mașina parcată în curtea societății.
Mai arată că a demonstrat prin depozițiile martorilor G. G. și Akka N. faptul că a încercat de mai multe ori să își ridice autoturismul din curtea intimatei, dar a fost refuzat, și nu i s-a permis accesul în incinta societății. Mai mult decât atât, martorul G. G. susține că în anul 2012 s-a prezentat împreună cu recurentul, la societatea intimată pentru a ridica autoturismul, fapt despre care societatea a fost anunțată în prealabil, însă aceasta a refuzat să predea bunurile mobile în cauză.
Este adevărat că după cum reiese și din depozițiile martorilor, curtea nu este prevăzută cu un sistem de închidere, însă, după cum a arătat și martorul G. G. la fila 41 din dosarul de fond, în curte nu poate intra chiar oricine, având în vedere că "există o casă, un paznic și inclusiv câini". D. urmare, este evident că autoturismul nu avea cum să dispară fără ca nimeni din incinta societății să își dea seama.
Și nu în ultimul rând, subliniază faptul că susținerea intimatei, cum că i-ar fi solicitat să ridice și să transporte autoturismul din incinta societății, iar recurentul a refuzat, nu este probată prin niciuna din depozițiile celor 3 martori sau orice altă probă administrată de către instanța de fond de fond.
A făcut toate aceste trimiteri la depozițiile celor 3 martori care au fost audiați în cauză, deoarece, apreciază recurentul, instanța de fond nu a ținut cont de unele elemente din mărturii. Art. 192 pct. 3 C. prevede că "Președintele, înainte de a lua mărturia, va cere martorilor să arate dacă se află în serviciul uneia din părți". Au fost cazuri în jurisprudența noastră în care instanța de fond să îndepărteze anumite elemente din depozițiile unui martor care este angajat al uneia din părți.
Recurentul subliniază faptul că cei 3 martori nu se află niciunul în relații de subordonare cu intimata, astfel: martorii G. G. și Akka N. au fost angajați la societatea intimată până în anul 2011, iar martorul F. A. M. lucrează din anul 2011 la o altă societate care își are sediul în incinta .. Așadar, niciunul dintre cei 3 martori nu este în prezent angajați ai intimatei și, prin urmare, nu ar exista niciun motiv pentru care să nu fie luată în considerare întreaga depoziție a fiecărui martor.
Și pârâta ..R.L. a declarat recurs, solicitând modificarea sentinței, în sensul respingerii în întregime a acțiunii formulata de către reclamantul U. A. ca fiind neîntemeiata.
În motivarea recursului pârâta a arătat că bunurile mobile identificate la punctele 2-15 din petitul I al acțiunii civile nu sunt și nu au fost niciodată în proprietatea reclamantului. Acestea sunt bunuri destinate desfășurării activității de întreținere și reparare a autocarelor aflate în proprietatea societății.
Consideră ca instanța de fond de fond a procedat în mod eronat, întrucât reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate cu privire la bunurile mobile, nici prin înscrisuri, nici prin probațiunea testimoniala administrata.
Solicită înlăturarea din ansamblul materialului probator a declarațiilor martorilor A. Necmetin și Gaița G., având în vedere faptul ca acestea nu se bazează pe constatări personale ale martorilor sau sunt neconcludente.
Martorul A. Necmetin declara faptul ca a fost angajat în același timp cu reclamantul (lucru neadevărat, reclamantul fiind angajat în 09.11.2006, iar martorul mult după aceea, în 14.10.2008, așa cum rezulta din actele depuse la dosar - copii contracte de munca), de asemenea declara ca știe ca reclamantul deținea și niște scule dintre cele cu care lucra, fără sa precizeze de unde știe acest lucru. Având în vedere faptul ca reclamantul pretinde ca a adus sculele la angajare, iar martorul a fost angajat la un interval de timp de aproape 2 ani după angajarea reclamantului, martorul nu avea de unde sa știe ca reclamantul deținea niște scule cu care acesta lucra decât din relatarea reclamantului, nu prin propriile constatări. Ca atare, declarația acestuia nu poate avea o valoare probatorie în prezentul dosar, nefiind bazata pe constatările personale ale martorului.
Martorul Gaița G. declara, la fel ca și celalalt martor, faptul ca știe ca, la momentul la care reclamantul a fost angajat, acesta avea tot felul de scule pentru repararea autocarelor. În condițiile în care martorul a fost angajat în 13.04.2009 (la 2 ani și jumătate după reclamant), este evident ca aceasta este o proba indirecta, martorul nu a constatat prin propriile simțuri faptul ca reclamantul deținea sculele la momentul angajării, ci a aflat acest lucru din relatarea reclamantului. Mai apoi, martorul și-a nuanțat declarația, în sensul ca a arătat ca știe ca o parte din scule au fost aduse de reclamant la momentul angajării (proba indirecta, din spusele reclamantului), iar o parte din scule le-a adus chiar el din Turcia. Aceasta declarație, chiar daca ar fi adevărata, nu are nicio valoare probatorie, întrucât martorul nu identifica cu exactitate sculele de la punctele 2-15 din acțiune pe care le-a adus personal din Turcia, pentru a putea considera ca, cu privire la acestea, reclamantul și-a probat existenta dreptului de proprietate. Ca atare, nici declarația acestuia nu poate avea o valoare probatorie în prezentul dosar, în parte deoarece nu este bazata pe constatările personale ale martorului, iar în parte pentru ca nu este concludenta, nefiind identificate cu exactitate bunurile aduse personal din Turcia.
Recurenta consideră că trebuie avut în vedere și faptul ca bunurile mobile revendicate de către reclamant sunt bunuri de un anumit gen, fără sa aibă niciun fel de atribut de identificare care sa le particularizeze, astfel incat martorii ar fi trebuit sa fie extrem de riguroși și preciși în descrierea bunurilor, în așa fel ca sa nu existe niciun dubiu ca acele bunuri au fost în proprietatea reclamantului.
De asemenea, nu poate fi obligată nici la plata contravalorii bunurilor mobile, în condițiile în care reclamantul nu a făcut în niciun fel dovada cuantumului prejudiciului.
În ceea ce privește cheltuielile de judecata acordate de instanța de fond de fond, aceasta a acordat în integralitate cheltuielile de judecata solicitate, în condițiile în care a admis în parte acțiunea. În conformitate cu dispozițiile art. 276 Cod proc.civ., instanța de fond ar fi trebuit sa aprecieze în ce măsura poate fi obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecata, având în vedere ca pretenția sa principala, cu privire la predarea autoturismului (care era și cea de valoare mai mare) a fost respinsa.
Prin întâmpinarea formulată pârâta ..R.L a a solicitat respingerea recursului formulat de către reclamantul U. A.
Prin întâmpinarea formulată reclamantul a solicitat respingerea recursului pârâtei E. T. S.R.L.
Analizând recursurile declarate, tribunalul reține următoarele:
- Recursul declarat de reclamantul U. A..
Raportat la probatoriul administrat în fața instanței de fond, respectiv declarațiile martorilor A. N., F. A. M. și G. G. și înscrisurile depuse, tribunalul consideră corectă concluzia acesteia, în sensul că nu se poate reține existența unor raporturi juridice între părți în temeiul cărora pârâta să poată fi obligată să-i restituie reclamantului autoturismul aflat în proprietatea acestuia sau să achite contravaloarea autoturismului.
Astfel, reclamantul a lăsat autoturismul, cu acordul pârâtei, în parcarea acesteia începând cu 2007 și nu l-a ridicat nici după încetarea raporturilor de muncă avute cu pârâta, în luna ianuarie 2011, autoturismul fiind avariat ca urmare a producerii unui accident auto în anul 2010. În curtea societății pârâte avea acces orice persoană, curtea nefiind prevăzută cu un sistem de închidere sau cu un gard despărțitor, în același loc mai funcționând și alte societăți comerciale. La un moment dat autoturismul nu a mai fost văzut, fără să se poată stabili persoana care l-a ridicat.
Așadar, pe de o parte, nu s-a dovedit faptul că autoturismul a fost ridicat de angajații pârâtei, pe de altă parte, așa cum a reținut și instanța de fond, în sarcina pârâtei nu se poate reține existența unei obligații contractuale sau de altă natură în baza căreia să păstreze autoturismul și să-l restituie reclamantului.
Tribunalul consideră nefondate criticile recurentului, întrucât din probele testimoniale nu rezultă că ar fi încercat de mai multe ori să ridice autoturismul, însă nu i s-a permis accesul în curtea societății. Astfel, martorul A. N. a declarat că știe doar din relatările reclamantului că nu i s-a permis ridicarea autoturismului, declarația neputând fi luată în considerare. Martorul G. G. s-a deplasat în anul 2012 împreună cu reclamantul pentru a ridica autoturismul, însă acesta nu mai era în curtea societății. Între reclamant și patron a existat o discuție, însă aceasta se referea la refuzul pârâtei de a-i restitui reclamantului uneltele.
În consecință, tribunalul consideră că recursul declarat de reclamant este nefondat, soluția de respingere a capătului de cerere privitor la autoturism fiind una legală și temeinică.
- Recursul declarat de pârâta ..
Din declarațiile martorului A. N. a rezultat că acesta a fost angajat al pârâtei în perioada 2007-2011, în același timp cu reclamantul, și știe că acesta deținea niște scule cu care lucra, martorul enumerând aceste scule. Reclamantul nu a luat cu el sculele când a plecat de la societate pentru că nu i s-a permis accesul în sediu pentru a le lua.
Martorul G. G. a declarat că a fost coleg cu reclamantul și știe că în anul în care a fost angajat avea tot felul de prese, truse, chei pentru repararea autocarelor, el fiind un mecanic foarte bun și cunoscut în țară. Martorul a arătat că a asistat la o discuție între reclamant și patronul societății, acesta din urmă refuzând să îi dea reclamantului sculele. A precizat că știe că sculele aparțineau reclamantului, întrucât martorul le aducea din Turcia la solicitarea acestuia. O parte din ele au fost aduse la momentul angajării, iar o altă parte au fost aduse pe parcursul șederii lui aici.
Potrivit art.563 C.civ., „proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept. El are, de asemenea, dreptul la despăgubiri, dacă este cazul”.
Față de starea de fapt descrisă mai sus și ținând cont de aceste dispoziții legale, tribunalul consideră că în instanța de fond a reținut în mod corect dovedirea de către reclamant a dreptului său de proprietate asupra bunurilor mobile revendicate. Probele testimoniale au confirmat susținerile acestuia, în sensul că sculele se aflau în proprietatea sa și nu a pârâtei, care a refuzat să i le restituie după încetarea raporturilor de muncă.
Criticile recurentei nu sunt fondate, cei doi martori declarând că reclamantul le-a adus când s-a angajat sau le-a cumpărat ulterior, astfel încât acesta a deținut bunurile și s-a comportat ca un proprietar, fiind incidente și dispozițiile art.935 C.proc.civ., conform cărora „Oricine se află la un moment dat în posesia unui bun mobil este prezumat că are un titlu de dobândire a dreptului de proprietate asupra bunului”. Martorii au fost colegi ai reclamantului, observând zilnic faptul că acesta se comporta ca un proprietar asupra bunurilor. Mai mult, martorul G. G. i-a adus reclamantului din Turcia o parte din bunuri, la solicitarea acestuia.
În consecință, tribunalul consideră că și recursul declarat de pârâtă este nefondat.
Pentru toate motivele expuse mai sus, tribunalul consideră că recursurile declarate sunt nefondate, urmând ca în baza art.304 pct.9, art.304¹ și art.312 alin.1 C.proc.civ. să le respingă și să mențină sentința atacată, aceasta fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de U. A. și . împotriva sentinței civile nr._/28.06.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N., pe care o menține în totul.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 februarie 2014.
PREȘEDINTE, M. O.-S. | JUDECĂTOR, D.-I. T. | JUDECĂTOR, A.-S. S. |
GREFIER, L. C. |
Red. D.T./C.H./ 26.05.2014
Jud. fond: C.-S. N.
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 51/2014. Tribunalul CLUJ | Grăniţuire. Decizia nr. 139/2014. Tribunalul CLUJ → |
|---|
