Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 56/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 56/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 21-01-2014 în dosarul nr. 7037/211/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal 3185
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 56/A/2014
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. T.
Judecător O.-R. G.
Grefier A.-P. Boțioc
S-a luat spre examinare apelul promovat de către apelanta D. M. S.R.L., în contra Sentinței civile nr._/16.07.2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosarul civil nr._, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu a răspuns nimeni.
Procedura legal îndeplinită.
Tribunalul dispune a se consemna că apelul este declarat în termen și s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 411 pct.2 Cod procedură civilă.
Conform Rezoluției dată de judecător în data de 01 Noiembrie 2013, atașată la fila 6 dosar, s-a dispus în sarcina apelantei obligativitatea achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar în cuantum de 0,3 lei, sub sancțiunea nulității prevăzută de art. 470 alin. 3 din Noul Cod de procedură civilă, obligație pe care însă apelanta nu și-a îndeplinit-o până la acest moment.
Astfel, tribunalul, din oficiu, invocă excepția netimbrării apelului și reține cauza în vederea pronunțării pe excepția invocată.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată că prin Sentința civilă nr._/16.07.2013 pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei Cluj-N., a fost respinsă plângerea formulată de petenta S.C. D. M. S.R.L., împotriva Încheierii de respingere nr. 3358/2013 emisă de B.C.P.I. Cluj-N., ca neîntemeiată. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Din cuprinsul colii funciare nr._ Gilau, nr. top.5260/3/5, instanța a reținut ca la data de 17 Iulie 2008 a fost notata, sub B+2, completarea la precizarea de acțiune formulata in dosar nr._ de catre reclamantul H. P., împotriva pârâtilor . si Cristaudi Luigi, având ca obiect retragerea reclamantului din societate.
Prin cererea adresată catre B.C.P.I. Cluj-N. la data de 07.12.2012, petenta a solicitat radierea din CF nr._ Gilau, a notarii mai sus menționate, atașând Sentința comercială nr. 3775/2011 pronunțată în dosar nr._ Tribunalul București și Decizia civilă nr. 264/2012 Curtea de Apel București.
PrinÎncheierea nr._ a Biroului de cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj-N., dată în dos. nr._/07-12-2012, s-a dispus respingerea cererii petentei, reținându-se, în esență, ca întrucât din dispozitivul Deciziei civile nr. 264/2012 a Curții de Apel București rezultă că sentința 3775/2011 Tribunalului București este casată în parte și cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, nu sunt îndeplinite prevederile legale impuse în mod expres de legiuitor pentru radierea acțiunilor civile din cartea funciară.
Împotriva acestei încheieri petenta a formulat cerere de reexaminare, soluționata prin Încheierea de respingere nr.3358/04 Februarie 2013.
Plângerea formulata de petenta împotriva încheierii emisa de B.C.P.I. Cluj-N. este neîntemeiata, drept pentru care instanța a respins-o, având în vedere considerentele ce urmează:
Potrivit dispozițiilor de stricta interpretare ale art.76 din Ordinul 633/2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară, actualizat, "(13) Radierea litigiului se va dispune în baza: a. dovezii stingerii irevocabile a litigiului, constatată prin hotărâre judecătorească sau certificat de grefă;
Prin urmare, pentru a opera radierea notarii acțiunii din cuprinsul colii funciare, trebuie îndeplinită condiția legală mai sus redată.
Or, în cauza dedusa judecății aceasta nu este îndeplinita, dat fiind ca prin Decizia civilă nr.264/2012 pronunțata în recurs de Curtea de Apel București in dosar nr._, s-a dispus casarea parțiala cu trimitere spre rejudecare a Sentinței nr.3775/2011, pronunțata de Tribunalul București, Secția a VI-a Comerciala in același dosar.
Este real ca sentința a fost casata doar in ceea ce privește soluționarea cererii de plata a sumei de 10% din valoarea patrimoniului S.C. „D. M.” S.R.L., însă acesta nu înseamnă ca litigiul notat in coala funciara a imobilului, care face obiectul dosarului nr._, a fost soluționat in mod irevocabil, pentru a putea fi îndeplinita cerința legala in vederea radierii notarii acestuia.
Așa fiind,întrucât procesul din dosarul nr._ este încă pendinte, nu este îndeplinită nici condiția prevăzută de art.908 alin.1 pct.3 Cod civil, pentru a se putea opera radierea notarii din CF.
Față de toate aceste aspecte, instanța a constatat că cererea petentei este nefondată si a respins-o, potrivit dispozitivului și a luat act de faptul ca intimata nu a solicitat cheltuieli de judecata.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel petenta S.C. D. M. S.R.L., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate, și în consecință, admiterea plângerii împotriva Încheierii C.F. nr.3358/2013 și a Încheierii nr._/2012 și radierea din C.F. nr._ G. a litigiului din dosar nr._, apreciind că atâta timp cât nu mai există nici o legătură între obiectul litigiului și imobilul înscris în cartea funciară, hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală (f.1-3).
La primul termen de judecată fixat în apel la data de 21 ianuarie 2014, instanța a invocat din oficiu excepția netimbrării apelului.
Analizând această excepție, Tribunalul reține următoarele:
Prin rezoluția instanței din data de 01.11.2013, s-a stabilit obligația apelantei de a achita taxa judiciară de timbru de 4 lei și timbru judiciar 0,3 lei.
Această obligație a fost adusă la cunoștința apelantei la data de 8.11.2013, conform înștiințării de la fila 8 din dosar.
Până la primul termen de judecată fixat în apel la data de 21.01.2013, apelanta nu și-a îndeplinit obligația de a achita taxa judiciară de timbru pentru apel în sumă de 4 lei și 0,3 lei timbru judiciar.
Potrivit art. 470 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă, la cererea de apel se va atașa dovada achitării taxelor de timbru. Potrivit aliniatului 3 al aceluiași articol, cerința de la alin. 2 este prevăzută sub sancțiunea nulității, iar lipsa dovezii achitării taxei de timbru poate fi complinită până la primul termen la care partea a fost legal citată în apel.
De asemenea, la art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, se prevede că neîndeplinirea obligației de plată la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii.
Raportat la considerentele de fapt și de drept mai sus evocate, tribunalul va admite excepția netimbrării și va anula ca netimbrat apelul declarat de apelanta S.C. D. M. S.R.L. împotriva Sentinței civile nr._/16.07.2013, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei Cluj-N., pe care o va menține în totul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția netimbrării și în consecință:
Anulează ca netimbrat apelul declarat de apelanta D. M. S.R.L. împotriva Sentinței civile nr._/16.07.2013, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei Cluj-N., pe care o menține în totul.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 21 Ianuarie 2014.
Președinte, D. T. | Judecător, O.-R. G. | |
Grefier, A.-P. Boțioc |
Red./Pregătit pentru motivare A.P.B./22.01.2014
Red. O.R.G./4.02.2014/3 exemplare
Judecător fond: C. S. – Judecătoria Cluj-N.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 57/2014.... | Pretenţii. Decizia nr. 200/2014. Tribunalul CLUJ → |
|---|








